Ziarul Delta Tulcea
7 subscribers
9.4K links
Download Telegram
Armata le cere fermierilor tulceni să aibă grijă când ies la treierat, să nu dea peste drone

În urma unei adrese transmise de Comandamentul Forţelor Întrunite din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, autorităţile din judeţul Tulcea fac un apel către agricultori şi fermieri ca, atunci când descoperă obiecte suspecte, să sune la 112, mai ales că în această perioadă este sezonul de secerat. Fermierii sunt rugaţi să anunţe astfel de situaţii, tocmai pentru […]
Primăria Mahmudia pune în valoare patrimoniul dobrogean printr-o întâlnire la Cetatea Salsovia

Primăria Comunei Mahmudia organizează, în parteneriat cu Academia Română – Filiala Iaşi, un eveniment dedicat promovării istoriei şi patrimoniului arheologic al Dobrogei. Întâlnirea va avea loc vineri, 10 iulie, de la ora 11:00, la Cetatea Salsovia din Mahmudia, unul dintre cele mai importante situri arheologice din nordul Dobrogei.  „Evenimentul este deschis tuturor celor interesaţi. Vă […]
Cupa Comunităţii va reuni echipele de fotbal din Hamcearca, Balabancea, Nifon şi Căprioara, în august

Locuitorii din comunele Hamcearca, Balabancea, Nifon şi Căprioara sunt invitaţi să participe la Cupa Comunităţii, un eveniment sportiv dedicat promovării mişcării, fair-play-ului şi spiritului de echipă. Competiţia de fotbal va avea loc sâmbătă, 1 august, şi este deschisă tuturor iubitorilor acestui sport din comunitate. „Haideţi să aducem pasiunea pentru mişcare şi fair-play pe terenul de […]
Apel al primarului din Baia: câinii abandonaţi costă comuna mii de lei şi pun în pericol siguranţa publică

Primarul comunei Baia, Liliana Marinescu, lansează un apel către locuitori în legătură cu numărul tot mai mare de câini fără stăpân de pe străzile localităţii, susţinând că problema nu poate fi rezolvată doar de administraţia locală, atât timp cât abandonul animalelor şi hrănirea lor pe domeniul public continuă. Edilul spune că primeşte aproape zilnic aceeaşi […]
Aproape 950 de tulceni au beneficiat de testări gratuite în cadrul caravanei pentru depistarea precoce a tuberculozei

Aproape 950 de persoane din 12 localităţi ale judeţului Tulcea au beneficiat de testări gratuite în cadrul proiectului „Screening TB – Organizarea programului de depistare precoce a tuberculozei la populaţia vulnerabilă”, iar caravana medicală va continua în cursul lunii iulie în alte opt localităţi din judeţ. Potrivit centralizatorului întocmit pentru judeţul Tulcea, transmis de directorul […]
Prima creşă construită de la zero în Babadag se apropie de finalizare

Prima creşă construită de la zero în oraşul Babadag după Revoluţie este aproape finalizată. Potrivit primarului oraşului Babadag, Georgian Caraman, constructorul a anunţat că obiectivul va fi predat înainte de termen, deşi acesta este stabilit pentru sfârşitul lunii iulie. Potrivit edilului, lucrările la interior au fost deja încheiate, iar dotările necesare funcţionării au fost aduse […]
Preşedintele liberalilor tulceni, Ştefan Ilie, după suspendarea hotărârilor luate la Congresul PNL: „O comunitate, un oraş, o ţară, se schimbă în bine cu decizii ferme”

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Tulcea, Ştefan Ilie, susţine că decizia Tribunalului Bucureşti de suspendare provizorie a hotărârilor adoptate la Congresul Extraordinar al PNL nu schimbă direcţia partidului şi nici dorinţa liberalilor de a recâştiga încrederea cetăţenilor. Într-o postare publicată pe pagina de Facebook, liderul liberalilor tulceni a afirmat că schimbarea unei comunităţi sau a […]
Primăria Topolog organizează un concurs de fotografie

Fotografiile câştigătoare vor alcătui Calendarul Oficial „Topolog – Comuna Noastră 2027″ Primăria Comunei Topolog a lansat prima temă din cadrul concursului de fotografie „Topolog prin ochii voştri”, Ediţia I – iulie 2026. Sub genericul „Vara la Topolog”, locuitorii sunt invitaţi să surprindă, cu aparatul foto sau telefonul mobil, frumuseţea locurilor şi a vieţii din comună. […]
Văcăreni, sub ameninţarea traficului greu: primarul cere măsuri urgente pentru siguranţa locuitorilor

Problemele irigaţiilor, agricultura şi energia verde, pe masa consultărilor cu Banca Mondială Siguranţa locuitorilor din comuna Văcăreni, expuşi zilnic traficului intens de pe drumul european, a fost principala problemă ridicată de primarul George Năstase în cadrul consultărilor organizate la Isaccea, din luna iunie, pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare ITI Delta Dunării 2040, la care au […]
Şantierul Naval VARD din Tulcea îşi extinde zona de montaj pentru construirea unor nave de dimensiuni mai mari

Extinderea zonei de montaj pentru construirea şi lansarea navelor va permite ca, în viitor, la Şantierul Naval VARD din Tulcea să fie construite nave de dimensiuni mai mari decât cele realizate în prezent, potrivit directorului de Şantier VARD Tulcea, Laurenţiu-Daniel Rusinoiu. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă organizate joia trecută la […]
Sindicaliştii din Sanitas Tulcea strâng semnături pentru declanşarea grevei în sănătate

Federaţia Sanitas a anunţat declanşarea unei greve în sistemul sanitar şi de asistenţă socială, în semn de protest faţă de măsurile Guvernului. Potrivit organizaţiei sindicale, prima etapă va fi o grevă de avertisment programată pe 20 iulie, între orele 9.00 şi 11.00, iar din 28 iulie este programată greva generală. Sindicatul Sanitas Tulcea a început […]
Contractul de finanţare pentru modernizarea DJ 229A a fost semnat. Aproape 20 de kilometri de drum judeţean vor fi reabilitaţi cu fonduri europene

Contractul de finanţare pentru proiectul „Modernizare infrastructură de transport regional pe traseul Cataloi – Frecăţei – Poşta – Teliţa – intersecţie DN22 (DJ229A)” a fost semnat, a anunţat Consiliul Judeţean Tulcea. Investiţia vizează modernizarea unui tronson de drum judeţean cu o lungime de 19,470 kilometri. Potrivit documentaţiei tehnice, lucrările sunt direct corelate cu deficienţele identificate […]
Propunere legislativă: Concursul pentru directorii de şcoli ar putea fi organizat de fiecare unitate de învăţământ

Un proiect de lege iniţiat de USR prevede organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director de şcoală la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, de către Consiliul de Administraţie (CA), în locul concursului naţional organizat în prezent de Ministerul Educaţiei. Criteriile de selecţie ar urma să fie stabilite în funcţie de nevoile specifice ale fiecărei şcoli, […]
Farul cu Filme revine la Sulina. Patru seri de proiecţii gratuite sub cerul liber, în august

Asociaţia Cu Drag din Sulina organizează, în perioada 20-23 august, cea de-a doua ediţie a evenimentului „Farul cu Filme”, un festival care transformă din nou oraşul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră într-un cinematograf în aer liber. Proiecţiile vor avea loc la Farul Comisiei Europene a Dunării din Sulina, într-un cadru aparte, cu Dunărea […]
Pompierul Ciprian Comişan, medalie de bronz la competiţia „Cel mai puternic pompier”

Plutonierul major Ciprian Comişan, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) „Delta” Tulcea, a participat, în perioada 8-9 iulie, la etapa naţională a competiţiei „Cel mai puternic pompier”, desfăşurat la Alba Iulia, reuşind să se întoarcă acasă cu o medalie de bronz. Salvatorul a urcat pe al treilea loc pe podium la categoria 31-40 de […]
Vard Shipyards Romania SA angajează: ESTIMATOR

CERINȚE: 1. Studii superioare tehnice în domeniul naval sau domenii conexe. 2.Instruire: •Utilizare calculator: Sistem de operare Windows, Microsoft Office, AVEVA Review, AutoCAD/BricsCAD, MS Project/ Primavera, Sivadoc, SAP, SQN, Sharepoint; •Cunoștințe medii de limbă engleză (scris, citit, vorbit); 3.Nivel experiență: •Reprezintă un avantaj experiența în domeniu sau pe o poziție similară. 4.Abilităţi: sunt necesare bune […]
Deputat de Tulcea Cosmin Andrei cere sancţiuni ferme pentru cei responsabili de noua surpare a Autostrăzii A10

Siguranţa rutieră este din nou pusă în pericol pe Autostrada A10 Sebeş-Turda, din cauza unei degradări majore apărute pe lotul 4, la limita judeţelor Alba şi Cluj. Deputatul de Tulcea Cosmin Andrei a solicitat conducerii Ministerului Transporturilor să clarifice cauzele care au dus la surparea segmentului de la kilometrul 66, unde desprinderea terenului şi fisurile […]
Senatorul de Tulcea Ionel Carp cere explicaţii după eşecul licitaţiei pentru Şantierul Naval Mangalia şi blocajul programului SAFE

Senatorul de Tulcea Ionel Carp a adresat o interpelare Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, solicitând clarificări privind situaţia dramatică a Şantierului Naval Mangalia, un obiectiv considerat de importanţă strategică pentru securitatea naţională, care însă capătă accente tot mai grave în urma eşecului lamentabil al primei licitaţii de vânzare. „Deşi a fost prezentat cu mult […]