Zguduirea Adventismului
72 subscribers
4 photos
17 files
59 links
„Un singur interes va predomina, un singur subiect le va înghiți pe toate celelalte – Hristos, neprihănirea noastră.”
Download Telegram
„Se rostesc atât de multe predici fără Hristos și atât de multe teorii, încât sărmana turmă suferă de foame, flămânzind după hrană la vremea potrivită. Aceasta este povara mea și știu că atunci când vom face voia lui Dumnezeu, vom ajunge să cunoaștem învățătura. Dar este nevoie de mult mai multă rugăciune și de mult mai multă umilință și blândețe înainte să putem vedea mântuirea lui Dumnezeu în mijlocul nostru, ca popor. Atunci vom avea de dat o mărturie vie, care va atinge inimile. Inimile noastre vor fi zdrobite. Toată necredința și prejudecata aceasta crudă, care sunt atât de ofensatoare înaintea lui Dumnezeu, vor fi măturate și spiritul acesta de piatră va fi îndepărtat de la noi.” – Materialele 1888, p. 276.
„Credința în neprihănirea lui Hristos în favoarea fiecărui suflet ar trebui prezentată înaintea oamenilor ca subiect pe care să-l studieze, să-l studieze în detaliu. Această temă nu va fi niciodată prea mult și prea des studiată. Oamenii suferă de nevoia după evanghelia lui Hristos. Mintea și inima au nevoie să fie informate și educate să creadă în Hristos. Adevărul trebuie împărtășit și, prin eforturi dureroase însoțite de răbdare, oamenii trebuie să învețe cum să înainteze în credință. Toți cei care au minți care pot fi educate, toți cei care sunt lipsiți de prejudecăți, vor vedea simplitatea credinței în Isus Hristos.” – Materialele 1888, p. 281.
„La început mi s-a părut chiar descurajator să văd cât de greu le era unora să renunțe la dependența de propriile lor merite. Dar pe măsură ce mințile se concentrau asupra adevărului prezentat, am sperat că starea de împietrire cauzată de necredință, care paralizează toate puterile minții și ale sufletului, va fi zdrobită; și că acele cuvinte rostite în mod atât de potrivit nu vor fi socotite de ascultători ca niște povești nefolositoare. Isus a spus despre cei care Îl ascultau că au urechi, dar nu aud, au ochi, dar nu văd, ca să nu fie convertiți și El să îi vindece. O ascultare atentă, însoțită de dorința de a cunoaște adevărul, va deschide înțelegerea pentru ca sufletul să poată avea adevărul, ca să poată fi sfințit prin adevăr. Fiecare suflet trebuie să accepte personal adevărul pe care Dumnezeu i l-a trimis prin solii Săi. Dacă acceptați cuvintele pline de har, Îl onorați astfel pe Dumnezeu, Cel care cu iubire v-a trimis o solie.” – Materialele 1888, p. 282.
„Willie, sunt neliniștită pentru bietele oi din Iowa. Ce vină au ele de trebuie să rămână necercetate? Păcatul păstorului nu trebuie pus asupra oilor. Mă doare inima când mă gândesc la cei care lucrează pentru bisericile din Iowa. Nu s-ar putea organiza adunările de tabără în așa fel încât fratele A. T. Jones să meargă cu mine la Iowa? Am putea merge fără să așteptăm ca păstorii aceia orbi să-și manifeste dorința să mergem acolo. Știi că ți-am spus că poporul m-a invitat, prin vot cu ridicare de mână, să particip la adunarea de tabără din Iowa. Mă voi duce, dacă se pot aranja lucrurile în așa fel încât fratele Jones să mă însoțească. Dacă aceasta nu se poate aranja, te rog să-mi spui, iar dacă se poate, anunță-mă imediat. Mulți frați mă așteaptă să particip la tabăra din Illinois, însă eu consider că li s-a dat o pornire bună odată cu aceste adunări, de aceea ar trebui să mergem în altă parte, unde nu se cunoaște lucrarea noastră. Nu m-am gândit la aceasta pentru că mi-ar fi propus cineva, ci pentru că simt că acele oi sărmane au nevoie tocmai de ajutorul pe care putem să li-l dăm. Anunță-mă printr-o telegramă care este părerea ta.
Cred că fratele A. T. Jones ar trebui să participe la cât mai multe tabere, ca să transmită atât fraților, cât și vizitatorilor noștri subiectul prețios al credinței și neprihănirii lui Hristos. Este un potop de lumină în ce privește acest subiect, iar dacă el participă numai la adunările colportorilor, cum poată să ajungă lumina la numărul mare de oameni? Nu e de așteptat ca vreunul dintre colportori să poată prezenta subiectul acesta în lumina în care el îl prezintă. Cred că jefuim bisericile de lumina și de solia pentru timpul prezent, dacă el nu participă la tabere.” – Materialele 1888, pp. 290-291.
„Vizitatorii noștri trebuie făcuți să înțeleagă că noi predicăm evanghelia la fel cum predicăm și legea, iar atunci ei se vor desfăta cu aceste adevăruri și mulți vor trece de partea adevărului.” – Materialele 1888, p. 291.
„Fraților, vreau să vă spun că atunci când Duhul vine în mijlocul vostru, El impresionează mințile dispuse să îl primească. Dar dacă mințile nu sunt deschise ca să-l primească, ele vor fi gata să rostească judecata asupra solului și asupra cuvintelor transmise. În loc să vină înaintea lui Dumnezeu, cerând să le dea o inimă nouă și o minte nouă, pentru ca influența transformatoare a harului lui Dumnezeu să fie peste ei, ei încep să găsească defecte și să caute greșeli. Nimic nu-i impresionează, căci trebuie să se armonizeze cu ideile lor; ei se pun în poziția de judecător și rămân acolo unde sunt până când aceste lucruri sunt date la o parte din drum. Așa s-a întâmplat la Minneapolis.” – Materialele 1888, p. 303.
„Domnul impresionează mintea servilor Săi cu anumite lucruri care ar trebui făcute, dar acestea nu sunt făcute la vremea potrivită din cauză că acești bărbați își trâmbițează propriile idei în urma sugestiilor făcute de diavolul asupra minții lor, pentru a împiedica lucrarea lui Dumnezeu și pentru a provoca dezgustul celor care ar vrea să vadă lucrarea înaintând. Au fost făcute sugestii, pe care nu Dumnezeu le-a pus în mintea celor care le propun. Satana participă la fiecare ședință de comitet, la fiecare ședință administrativă, la fiecare ședință a fraților și dacă poate inspira mintea cuiva să facă obiecții sau să facă propuneri care vor prelungi durata acestor ședințe și îi vor obosi pe cei care participă, el va fi foarte mulțumit. Planul lui a fost realizat. Iar ședințele care ar trebui să se desfășoare repede, însă cu inteligență, sunt prelungite și devin plictisitoare din cauza elementelor omenești, nesfințite, din caracterul unora dintre cei aflați în poziții de răspundere, care nu știu când să vorbească și când să tacă.” – Materialele 1888, pp. 318-319.
„De fiecare dată când biserica se adună pentru închinare, Satana este prezent, pentru a folosi fiecare element din natura umană pe care îl poate folosi, pentru a-și atinge scopul. Pe acestea le va folosi ca să producă necredință, bănuieli rele și [se va strădui] să aducă în discuție lucruri secundare care să distragă atenția de la cele vitale; de aceea Domnul Isus ne-a avertizat să veghem și să ne rugăm ca să nu cădem în ispită.” – Materialele 1888, pp. 321-322.
„Cine îi va mângâia pe slujitorii lui Dumnezeu când sunt mâhniți și dezamăgiți? Îi va conduce credința lor în siguranță? Vor fi ei creștini, navigând printre stânci fără să eșueze? Lui Dumnezeu nu-i face plăcere să ne dezamăgească așteptările și să facă sufletele noastre să se plece îndurerate. Dumnezeu va împlini dorințele celor care sunt credincioși în împlinirea cererilor Sale. Însă noi nu trebuie să-I prescriem timpul, locul sau felul în care să o facă. El nu va îngădui ca slujitorii Săi să-și cheltuiască puterea pe nimic. În aparență va părea că ei sunt învinși pentru o vreme. Aceasta este pentru binele lor, pentru că succesul nu depinde nici de cel care vrea, nici de cel care aleargă.” – Materialele 1888, p. 320
„Dacă cineva ascultă solia lui Dumnezeu de mustrare, avertizare și încurajare, în timp ce inima îi este plină de prejudecată, nu va înțelege adevărata importanță a soliei ce i s-a dat ca mireasmă de viață spre viață. Satana îi stă alături, ca să îl facă să înțeleagă totul într-o lumină falsă. Dar sufletele care flămânzesc și însetează după cunoștință divină vor auzi corect și vor obține binecuvântarea prețioasă pe care Dumnezeu a rânduit să le fie transmisă. Mintea lor este sub influența Duhului Său cel Sfânt, de aceea ei aud corect.” – Materialele 1888, p. 329
„Poate că arăți spre unii dintre frații noștri conducători care nu au primit lumina și nu s-au bucurat de ea, ci s-au interpus între lumină și popor, ca ea să nu ajungă la ei. Aceștia trebuie să dea socoteală lui Dumnezeu pentru poziția lor. Ei lucrează cu siguranță despărțiți de Hristos în loc să lucreze în armonie cu El; însă atitudinea și poziția lor vor fi o scuză pentru faptul că tu întorci spatele luminii pe care Dumnezeu a revărsat-o pe cărarea ta? Îmi pare rău că te afli într-o orbire atât de mare încât nu ești capabil să deosebești vocea lui Dumnezeu de vocea vrăjmașului. În mod repetat am prezentat înaintea ta și a altora faptul că va veni un timp de cernere, când tot ce poate fi zguduit va fi zguduit, ca să rămână acele lucruri care nu pot fi zguduite. Acum intrăm în acel timp.” – Materialele 1888, p. 331
„Hristos nu ar fi putut face nimic în timpul slujirii Lui pe pământ pentru salvarea omului căzut, dacă divinul nu ar fi fost întrețesut cu umanul. Capacitatea limitată a omului nu poate explica taina aceasta uimitoare – îmbinarea celor două naturi, divinul și umanul. Aceasta nu va putea fi explicată niciodată. Omul trebuie să se umple de uimire înaintea ei și să stea în tăcere. Cu toate acestea, omul are privilegiul de a fi făcut părtaș la natura divină și astfel el poate într-o anumită măsură să pătrundă taina aceasta. Demonstrația aceasta minunată a iubirii lui Dumnezeu a fost făcută pe crucea Calvarului. Divinitatea a luat natura omenirii. Cu ce scop? Pentru ca prin neprihănirea lui Hristos omenirea să poată deveni părtașă de natură divină” – Materialele 1888, p. 332
„Formele exterioare nu pot lua locul evlaviei interioare. Învățătorii iudei se înălțau pe ei înșiși ca neprihăniți. Pe toți cei care erau de altă părere îi numeau blestemați și închideau porțile cerului în fața lor, declarând că cei care nu au învățat în școlile lor nu sunt neprihăniți. Însă cu toată critica și rigurozitatea lor, cu toate formele și ceremoniile lor, ei erau o ofensă pentru Dumnezeu. Ei îi priveau de sus și îi disprețuiau tocmai pe cei care erau prețioși în ochii lui Dumnezeu. La fel, printre cei care pretind a crede învățăturile credinței noastre, există persoane pline de fariseism. Dacă aceștia nu se prind în fiecare clipă de meritele sângelui Mântuitorului răstignit și înviat, vor predica predici lipsite de Hristos și vor deveni pietre de poticnire pentru sufletele care întreabă de calea mântuirii. Strategiile omenești, planurile omenești și sfaturile omenești vor fi fără putere. Numai în Isus Hristos va fi capabilă să stea în picioare biserica din imediata apropiere a venirii lui Hristos. Răscumpărătorul ei îi cere să înainteze în evlavie, să crească în zel, să înțeleagă tot mai bine pe măsură ce se apropie de sfârșit că înalta ei chemare este «de la Dumnezeu în Isus Hristos».” – Materialele 1888, p. 332-333
„Există încă adevăruri glorioase care vor fi descoperite poporului lui Dumnezeu. Privilegii și datorii despre care ei nici nu bănuiesc că ar exista în Biblie vor fi prezentate clar în fața urmașilor lui Hristos. Pe măsură ce pășesc pe cărarea ascultării plini de umilință, împlinind voia Sa, aceștia vor cunoaște tot mai mult cuvintele vii ale lui Dumnezeu și vor fi întemeiați în învățăturile drepte. Botezul Duhului Sfânt va risipi închipuirile omenești, va dărâma barierele înălțate de eu și va face să dispară simțământul că „eu sunt mai sfânt decât tine”. Se va vedea atunci în toți un spirit mai umil, mai multă credință și dragoste; eul nu va mai fi înălțat. Privește și trăiește. Spiritul lui Hristos, exemplul lui Hristos va fi demonstrat în poporul Său. Vom urma atunci mai îndeaproape căile și faptele lui Isus. Amvonul, editura și biserica vor da pe față mai multă umilință, mai multă stăpânire de sine, mai multă răbdare și bunătate, iar iubirea lui Isus ne va umple inimile. Îmi este imposibil să vă descriu rezultatul unei asemenea influențe.” – Materialele 1888, p. 333
„Când am ajuns la Battle Creek, ne-am dat seama că unii dintre frații și surorile noastre au ajuns înaintea noastră prin scrisori trimise de la conferință, având același caracter ca și cel de la conferință, arătând astfel că cei care au scris acele rapoarte nu au primit la conferință binecuvântarea pregătită de Domnul pentru ei. Au mai fost și delegați care s-au întors la Battle Creek înaintea noastră și care s-au grăbit să facă relatări despre conferința de la Minneapolis, prezentând versiunea lor incorectă, care era în defavoarea fraților A. T. Jones și E. J. Waggoner, a lui W. C. White, a mea și a lucrării pe care am fost constrânsă să o fac la conferința aceea. Unii, care nu m-au văzut de la Conferința Generală de la Oakland, California, m-au întâmpinat aproape ca pe o străină.
Am știut că aceeași lucrare care a stricat tabăra la Minneapolis nu s-a limitat la locul acela, ci s-a întins până la Battle Creek prin scrisorile trimise de la Minneapolis și prin cuvântul ieșit din gura celor care s-au întors împotriva noastră la Battle Creek.” – Materialele 1888, p. 352
„Însă trebuie ca faptele să vină mai întâi? Nu, ci credința vine cea dintâi. Cum? Crucea lui Hristos este înălțată între pământ și cer. Aici vine Tatăl și toți îngerii cei sfinți și, pe măsură ce se apropie de cruce, Tatăl se apleacă spre cruce și jertfa este primită. Apoi la cruce vine omul păcătos cu povara lui de păcat, își ridică privirea spre Hristos răstignit pe crucea Calvarului și își depune păcatele la piciorul crucii. Aici îndurarea și adevărul se întâlnesc, dreptate și pacea se sărută.” – Materialele 1888, p. 343
„Este imposibil să înălțăm legea lui Iehova, dacă nu ne ținem de neprihănirea lui Isus Hristos.” – Materialele 1888, p. 348
„Mi s-a pus întrebarea: «Ce credeți despre lumina pe care o prezintă acești bărbați?» Ei bine, eu v-am prezentat-o de 45 de ani – farmecul inegalabil al lui Hristos. Aceasta este ceea ce am încercat să prezint minților voastre. Când fratele Waggoner a prezentat aceste idei la Minneapolis, a fost prima învățătură clară despre acest subiect pe care am auzit-o de pe buze omenești, în afară de discuțiile dintre mine și soțul meu. Eu îmi ziceam că pot să o văd atât de clar pentru că Dumnezeu mi-a prezentat-o în viziune, iar ceilalți nu pot să o vadă din cauză că nu le-a fost prezentată așa cum mi-a fost arătată mie. Dar când altcineva a prezentat-o, fiecare fibră a inimii mele a spus: «Amin!»” – Materialele 1888, pp. 348-349
„Am vorbit în mod liber poporului, rostind cuvintele vieții. Am fost întărită și binecuvântată de Domnul. Însă zilele treceau și nicio invitație nu îi era adresată fratelui Jones de a prezenta în biserica cea mare din Battle Creek solia dată lui de Dumnezeu. Am trimis după prezbiterii bisericii și i-am întrebat din nou dacă s-au hotărât să-i dea fratelui Jones ocazia de a vorbi poporului. Răspunsul a fost: „L-am consultat pe fratele Smith, iar el a hotărât că nu ar fi bine să-l chemăm, pentru că are o atitudine prea hotărâtă și merge prea departe cu subiectul reformei naționale.”
Atunci am simțit că spiritul mi se tulbură și le-am transmis o mărturie foarte clară acestor frați. Le-am spus pe scurt ce s-a întâmplat la Minneapolis, le-am spus ce poziție am luat, că fariseismul dospea stricând tabăra de la Battle Creek, iar bisericile adventiste de ziua a șaptea erau afectate; însă Domnul mi-a dat o solie, iar eu voi lucra atât cu penița, cât și cu vocea, până când acest aluat va fi înlăturat și va fi introdus un aluat nou, anume harul lui Hristos.” – Materialele 1888, p. 356
„Nu trebuie să existe nicio zeificare a ființelor umane, deoarece aceasta Îi displace extrem de mult lui Dumnezeu. Nu trebuie să existe cercuri de oameni care să se unească într-o prietenie nesfântă, pentru a se susține unii pe alții în căi și idei opuse Duhului lui Dumnezeu. Toate aceste preferințe, tot atașamentul față de anumiți indivizi nu sunt după rânduiala lui Dumnezeu. Este un neajuns pentru toate părțile, pentru că cineva se poate simți obligat să stea alături de cel care îi este prieten apropiat.” – Materialele 1888, p. 359