PLATZFORMA.MD
32 subscribers
272 links
Canalul de telegram al portalului de atitudine critica platzforma.md
Download Telegram
În ce constă particularitatea noii Concepții a politicii externe a Rusiei și care este rolul ei? De ce a ajuns retorica propagandiștilor de la televizor să fie preluată în documentele diplomatice oficiale? Profesorul Vyacheslav Morozov de la Universitatea din Tartu explică nuanțele diplomației rusești.
”– Putem oare spune că imperiul cu care se confruntă Rusia este reprezentat de Statele Unite, care este principalul destinatar al Concepției Politicii Externe?
– Bineînțeles că da. Dacă ne uităm la structura documentului, în lista de priorități regionale, pe primul loc se află străinătatea apropiată, apoi statele cu diferite grade de prietenie, iar la final se vorbește despre statele din Europa, care sunt numite sateliți ai SUA (Uniunea Europeană nu este menționată deloc). Europa este recunoscută ca având o anumită subiectivitate potențială, care se va realiza atunci când se va elibera de dominația SUA și va recunoaște dreptatea Rusiei. Țările anglo-saxone sunt discutate în continuare, și anume SUA și aliații săi, Marea Britanie, precum și Canada, Australia și Noua Zeelandă.
Când vine vorba de Sudul global, apare o retorică anticolonială și emancipatoare. Această turnură discursivă a avut loc în discursul lui Putin din 30 septembrie, în care acesta a folosit cuvântul „hegemonie” de cel puțin cinci ori, a vorbit mult despre colonialism și a încercat să construiască o legătură între lupta Rusiei împotriva dominației occidentale în Ucraina și lupta împotriva colonialismului în Sudul global. Potrivit Concepției Politicii Externe, Rusia pretinde că ar fi în avangarda mișcării globale anticoloniale, însușindu-și o parte din moștenirea sovietică.
Este demn de remarcat faptul că Uniunea Sovietică, cu sprijinul său pentru decolonizare, este prezentată în document ca fiind întruchiparea unei anumite Rusii eterne și neschimbătoare, în timp ce internaționalismul său oficial și ideologia de stânga sunt tăcute cu grijă.”
Declarație Publică cu privire la revizuirea Dispoziției Nr. 68 din 10 mai a Comisiei pentru Situații Excepționale cu privire la persoanele refugiate din Ucraina
Organizațiile Societății Civile semnatare își exprimă îngrijorarea în legătură cu emiterea dispoziției nr.68 din 10 mai 2023, a Comisiei pentru Situații Excepționale (în continuare CSE).
Constatăm cu îngrijorare faptul că, începând cu data de 15 mai 2023, vor fi abrogate mai multe prevederi ale dispozițiilor anterioare ale CSE cu privire la regimul special de aflare în Republica Moldova a persoanelor refugiate din Ucraina, care nu au aplicat pentru obținerea protecției temporare.
Dispoziția nr.68 emisă de către CSE, va avea ca efect încălcarea mai multor drepturi ale persoanelor refugiate, precum:

- Dreptul de aflare în RM pe perioada stării de urgență și până la 90 de zile după expirarea stării de urgență.
- Dreptul la muncă fără obținerea permisului de ședere provizoriu și fără obligativitatea achitării salariului mediu pe economie.
- Dreptul de obținere a permisului de ședere provizoriu fără prezentarea certificatului de cazier judiciar și fără achitarea taxei de stat.
- Dreptul de ședere provizorie în scop de muncă fără prezentarea vizei de lungă ședere.
- Dreptul de ședere provizorie în scop de studii fără prezentarea actului ce confirmă mijloacele de întreținere.
- Dispoziția nr. 68 emisă de către CSE face să neglijeze această realitate obiectivă și să încalce drepturile refugiaților, precum și principiul proporționalității, echității și securității juridice.
În vederea asigurării refugiaților din Ucraina cu condiții și pârghii suficiente pentru asigurarea drepturilor fundamentale și securității acestora, în virtutea considerentelor expuse mai sus, organizațiile semnatare solicită:
1. Suspendarea acțiunii prevederilor punctului 5 al Dispoziției nr. 68 a Comisiei Situații Excepționale.
2. Inițierea unui proces larg de consultări publice, cu participarea autorităților statului, a organizațiilor internaționale umanitare, a organizațiilor și inițiativelor locale care desfășoară activități legate de persoanele refugiate din Ucraina, a persoanelor refugiate pentru identificarea dificultăților pe care le întâmpină persoanele refugiate în procesul de aplicare pentru Protecția Temporară și altor forme de azil, precum și elaborarea unui proces de eliminare a acestor bariere.
În Găgăuzia lucrurile stau foarte prost după ce marți, 16 mai, mascații de la CNA au descins la Comrat, la Comisia Electorală a regiunii în cadrul unor ”acțiuni de urmărire penală în dosarul coruperii alegătorilor”. CNA a poposit la Comrat după ce Comisia Electorală a regiunii a declarat-o pe Eugenia Guțul, candidata lui Ilan Șor, drept învingătoare la alegerile pentru funcția de ”bașkan” (președintă a regiunii) care au avut loc duminică, 14 mai.
Lucrurile ar fi stat prost în Găgăuzia indiferent dacă la alegerile bașcanului (președintelui autonomiei) ieșea candidatul lui Igor Dodon, Grigorii Uzun, sau candidata lui Ilan Șor, Eugenia Guțul. 
Motivul este cît se poate de prozaic: ambii candidați care au ajuns în turul 2 nu reprezintă, sub nicio formă, figuri politice locale autonome și independente, ci piese de schimb (marionete) în jocurile de putere de la Chișinău. 
Ambii candidați au participat la aceste alegeri ca ”delegați” ai unor forțe politice de la Chișinău (convențional îl considerăm și pe Șor ca fiind de la Chișinău, pentru că jocurile lui din Găgăuzia nu-s făcute de dragul locuitorilor din Cișmichioi sau Beșalma, ci de dragul bătăliilor din Parlament și Guvern). 
Niciunul dintre candidați însă nu a făcut, în vreun fel, jocul găgăuzilor și al regiunii autonome Gagauz Yeri, niciunul nu a fost delegatul locuitorilor găgăuzi la alegerile pentru cea mai înaltă funcție în autonomia găgăuză.
Și asta nu este neapărat o anomalie, ci mai degrabă o situație care se repetă la toate alegerile locale din Găgăuzia.
Realitatea asta ține de faptul că Autonomia Găgăuză nu a fost, aproape niciodată în cei aproape 30 ani de existență, despre găgăuzi și nevoile lor, ci aproape întotdeauna a funcționat ca încă o tablă de șah în jocurile mahărilor de la Chișinău (în care se implicau și persoane secundare de la Moscova, dar meciurile principale s-au făcut oricum la Chișinău). 
Ca să înțelegem cît de mult au contribuit politicienii găgăuzi la realizarea dezideratelor prevăzute în Legea nr. 344 din 1994 cu privire la statutul juridic al regiunii – cel de a contribui la realizarea ”necesităților naționale şi păstrării identității naționale a găgăuzilor, dezvoltării lor plenare şi multilaterale, prosperării limbii și culturii naționale, asigurării sinestătorniciei politice şi economice” e destul să înțelegem că, la aproape 30 de ani de la înființarea autonomiei găgăuze, regiunea nu a reușit nici măcar să asigure un nivel decent de păstrare a identității culturale și etnice găgăuze.
La moment mai multe cercetări și sondaje realizate cu locuitorii din autonomie indică asupra faptului că limba găgăuză este pe cale de dispariție aceasta rămînînd doar ca limbă de comunicare în familie, iar la generațiile mai tinere se observă o tranziție spre alte limbi de comunicare, mai ales limba rusă.
Nu este nimic natural și nici primordial în simpatiile filoruse ale locuitorilor autonomiei. Găgăuzii nu sînt genetic filoruși (în fapt, limba găgăuză a fost marginalizată pe teritoriul RSSM exact în felul în care a fost marginalizată și limba ”moldovenească”), și nici nu au vreo ”esență” prorusă.
Filorusismul lor este unul construit, unul produs zi de zi de un amestec de politici publice proaste și de statutul de ”vasalitate” a politicii găgăuze față de jocurile de la Chișinău.
Cătălina Catana despre cum ideea de ‘europenitate’ a devenit fundamentul noului naționalism moldovenesc
Direcția de dezvoltare spre integrarea europeană este formulată ca fiind o decizie existențialăo alegere morală, încorporată în eforturile de a construi o identitate națională înrădăcinată în așa-zisa „civilizație europeană”. 
Aceasta retorică politică cuprinde trei teme semnificative: 
În primul rând, ea întărește ideea despre UE ca „spațiu civilizațional” si „comunitate de valori”, pe care alte națiuni „subdezvoltate” ar trebui să aspire să le imite. 
În al doilea rând, aceste discursuri politice demonstrează modul în care elitele politice ale Moldovei au interiorizat statutul semiperiferic al țării. În discursul public, există o acceptare covârșitoare că Moldova „nu este chiar Europa”, dar este în proces de „tranziție”. 
În cele din urmă, astfel de discursuri implică faptul că identitățile complexe, ambigue și starea de „ mijloc” sunt nepotrivite, nedorite și chiar amenințătoare în lumea contemporană.
Însușirea anumitor valori ca fiind în mod inerent „europene” implică exclusivitatea acestora pentru statele membre, solidificând efectiv o relație asimetrică între membrii UE şi ţările candidate.
Sunt oare drepturile omului, dreptul la protest, dreptul la vot sau drepturile femeilor valori europene inerente?
De exemplu, luptele anticoloniale ale fostelor colonii au avut un impact profund și de anvergură asupra lumii, modelând cursul istoriei și demontând exploatarea europeană care nega popoarelor indigene anume aceste drepturi ”europene”!. 
Cu toate acestea, aceste lupte rămân adesea umbrite și marginalizate în relatările istorice, perpetuând o perspectivă eurocentrică care minimizează agenția și semnificația popoarelor colonizate. Chiar și în spațiul nostru, mișcările de eliberare de sub regimul sovietic, au fost democratice în esență, dar acum suntem plasați in școala democrației și învățați cum să gândim și ce să facem. Acest lucru ridică întrebări importante cu privire la însuşirea acestor valori de către UE ca mijloc de a-şi afirma propria autoritate şi de a consolida o naraţiune a superiorităţii. Prin susținerea acestor valori ca fiind unic europene, UE creează percepția că acestea sunt exclusive statelor sale membre, diminuând astfel agenția și realizările altor regiuni și societăți în susținerea democrației.
Privind dincolo de narațiunea predominantă care descrie situația geopolitică din regiune ca o luptă între bine și rău, civilizație și tribalism, este esențial să recunoaștem că propulsarea Moldovei ca membru candidat al UE simbolizează expansiunea capitalismului neoliberal în țările emergente. 
În acest context, regiunea servește ca o semiperiferie europeană, o sursă convenabilă de forță de muncă ieftină, situată convenabil la pragul nucleului occidental. Mai mult de atât, periferia est-europeană funcționează ca o zonă tampon, menținând efectiv o barieră care împiedică afluxul de migranți și refugiați nedoriți.
𝐔𝐧 𝐚𝐩𝐞𝐥 𝐝𝐞 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐑𝐞𝐟𝐮𝐠𝐢𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢

Răspunsul diferențiat la fluxurile de refugiați al țărilor europene a creat percepția rezonabilă că ar exista o ierarhie a refugiaților, în cadrul căreia unele grupuri de refugiați sînt tratate mai bine iar altele mai rău (evident, refugiații nu au nici o vină pentru acest tratament diferențiat). 

Astfel, în timp ce Europa face eforturi considerabile și lăudabile pentru a integra refugiații ucraineni, mii de refugiați sirieni, pakistanezi, libieni, afganezi încă se îneacă în apele Mării Mediterane încercînd să ajungă în Europa. Ei tot fug de războaie, sărăcie, violențe. 

Alte mii de persoane refugiate nu sunt lăsate să intre în UE la granița dintre Polonia și Belarus. 

Mai mult, autoritățile naționale ale statelor europene, împreună cu unele instituții supranaționale ale UE – cum este Agenția Frontex – nu doar că nu permit persoanelor refugiate accesul pe teritoriul UE, dar și intimidează voluntarii și organizațiile care ajută refugiații în Letonia, Polonia, Italia, Grecia, Spania, Croația, Malta, Franța, Elveția, Marea Britanie etc. 

Chemăm societățile și statele, inclusiv statul Republica Moldova:

– Să contribuie la legalizarea migranților și refugiaților. 

– Să facă accesibile dreptul la locuințe sociale, educație, sănătate, sprijin și asistență legală, dreptul la reședință, dreptul la muncă și protecție socială, dreptul la un mediu sănătos pentru toate persoanele, indiferent de statutul lor migrațional. 

– Să ofere refugiaților nu doar dreptul la muncă ci și drepturi la locul de muncă, adică dreptul la condiții de muncă sigure, remunerare egală pentru muncă de valoare egală și protecție socială. De asemenea, autoritățile naționale trebuie să asigure și să respecte drepturile refugiaților la asociere, inclusiv în sindicate, și la negocieri colective. 

– Să creeze servicii publice accesibile pentru comunitățile de migranți și refugiați. 

– Să aloce fonduri pentru a asigura coeziunea socială a societăților gazdă și a comunităților de refugiați. 

– Să reconstruiască și amenajeze clădirile nefolosite pentru a caza persoane fără adăpost. 

– Să realoce bani, atît din fonduri locale cît și din fonduri internaționale pentru sisteme de sănătate, educație, îngrijire a copiilor, centre și servicii comunitare, asistență psihologică și servicii de suport pentru persoanele care au supraviețuit abuzuri și violență. 

– Să înceteze criminalizarea sprijinului umanitar pentru refugiați și migranți manifestată prin intimidarea ONG-urilor și activiștilor care prestează servicii pentru refugiați. 

– Să sporească fondurile de asistență pentru refugiați și persoanele vulnerabile din societățile gazdă.

https://platzforma.md/arhive/393436
Au protestat, au scris demersuri colective adresate administrației fabricii, Ministerului Muncii și Inspectoratului de Stat al Muncii, iar câteva muncitoare s-au adresat și în instanță – totuși până în prezent, mai multe zeci de femei angajate la cele 5 fabrici de îmbrăcăminte ale companiei Floreana Fashion nu și-au primit salariile pentru lunile ianuarie, februarie și martie 2023.
----
Pornind de la o sesizare pe ida.md, echipa Platzforma relatează despre un caz de încălcare a drepturilor muncii (reținerea plăților salariale pentru 3 luni și neachitarea îndemnizațiilor pentru concediu) la o fostă fabrică de textile din Cupcini (raionul Edineț), filială a companiei Floreana Fashion SRL.

https://platzforma.md/arhive/393552
Ion Druță (1928-2023). An obituary by Erin Hutchinson.

”Born in the village of Horodiște on September 3, 1928, Ion Druță dedicated his literary career to representing the lives of Moldovan peasants on the page and on the stage. Over the course of his life, he became known across the USSR as the quintessential Soviet Moldovan writer. His dedication to his particular vision of Moldovan life caused him to clash with the political and literary establishment, first with communists and later with nationalists. Recalling Druță’s pugnacious attitude in a meeting with Communist Party ideological officials in the 1960s, Zoia Iakhontova, Druță’s editor at the publisher Molodaia gvardiia, wrote that he was always “spoiling for a fight, preferring to meet danger face to face.”
Druță published his first collection of stories about life in the Soviet Moldovan countryside, La noi în sat, in 1953. His stories, which told about the loss of the traditional peasant way of life, clashed with the official Soviet narrative that the USSR had brought only enlightenment and progress to the Moldovan village.
This put him on the wrong side of the Stalinist literary bureaucrats who dominated the Moldovan Writers’ Union at the time. In 1954, Druță shocked the literary establishment when he defeated a leading party official to win a seat on the board of the Union of Writers. He soon found himself blacklisted in retaliation, unofficially barred from publishing his latest work, Leaves of Sorrow, in his native republic.
Mikhail Gorbachev’s rise to power opened up a new era in Druță’s career, during which he became an activist and elected official. When Gorbachev first launched his policies of glasnost’ and perestroika, the exiled Druță became a symbolic figure to the beleaguered Moldovan writers, who remained under a repressive, Brezhnevite regime headed by Semion Grossu. In 1987, the Moldovan Writers’ Union overthrew their previous leadership and elected Druță in absentia as their honorary leader. That summer, Druță wrote an explosive article in Literaturnaia gazeta criticizing the Moldovan leadership for the overuse of pesticides in the republic and their hostile attitudes towards glasnost’. The article helped jumpstart the environmental movement in the republic and further emboldened the Moldovan writers to challenge the Communist Party.
Druță parted ways with the Popular Front after its leaders began to advocate unification with Romania. Many in the Moldovan Writers’ Union saw union with Romania as the ultimate rejection of Soviet rule in Moldova, but Druță refused to repudiate the concept of Moldovan identity, which his pro-Romanian colleagues saw as an artificial Soviet imposition. His anti-unionist stance caused him to be criticized in Chișinău once more, this time from a nationalist position. Like his native republic, Druță remained stubbornly independent.”

https://platzforma.md/arhive/393600
Ion Druță (1928-2023) - un necrolog scris de cercetătoarea americană Erin Hutchinson.
”Născut în satul Horodiște (actualul raion Dondușeni) la 3 septembrie 1928, Ion Druță și-a dedicat întreaga sa carieră literară actului reprezentării vieții țăranilor moldoveni în pagini de carte și pe scenă.
Atașamentul său pentru o viziune particulară asupra vieții moldovenești l-a făcut să intre în conflict cu establishmentul politic și literar, mai întâi cu comuniștii sovietici și mai târziu, după prăbușirea URSS, cu naționaliștii pro-români.
Druță publică prima sa colecție de povestiri despre viața în mediul rural din Moldova Sovietică, La noi în sat, în 1953. Poveștile sale, care relatează despre dispariția modului de viață tradițional al țăranilor, intrau în conflict cu narațiunea oficială sovietică potrivit căreia puterea sovietică adusese doar iluminare și progres în satul moldovenesc.
Acest lucru l-a adus de cealaltă parte a baricadei în raport cu birocrații literari staliniști care dominau Uniunea Scriitorilor din Moldova la acea vreme.
Operele lui Druță din anii 1970 reflectau un sentiment general tot mai puternic în rândul scriitorilor sovietici că oficialii sovietici își pierduseră reperele, devenind tot mai obsedați de valori materiale în detrimentul valorilor spirituale care se regăsesc în tradiție, istorie și cultură.
La fel ca mulți scriitori sovietici (mai ales ruși) de proză rurală, Druță a susținut importanța păstrării bisericilor istorice, pledând pentru conservarea mănăstirii Căpriana în Clopotnița. Împreună cu mulți alți intelectuali moscoviți, Druță devine din ce în ce mai atras de creștinism pe parcursul anilor 1970.
Când Gorbaciov a lansat pentru prima dată politicile sale de glasnost’ (transparență) și perestroika(restrukturare), Druță, aflat în exil, devine o figură simbolică pentru scriitorii moldoveni care încă rămân sub un regim represiv, de tip brejnevist, condus de Semion Grossu. În 1987, Uniunea Scriitorilor din Moldova a răsturnat conducerea anterioară și l-a ales pe Druță, în absență, drept președinte de onoare. În acea vară, Druță a scris un articol – Pămîntul, apa și virgulele în Literaturnaia Gazeta (Gazeta Literară), în care critica conducerea de partid moldovenească pentru utilizarea excesivă a pesticidelor în republică și pentru atitudinea ostilă față de „glasnost”.
Articolul a contribuit la lansarea mișcării de mediu din republică și i-a încurajat și mai mult pe scriitorii moldoveni să sfideze Partidul Comunist.
Druță se desparte de Frontul Popular după ce liderii acestuia încep să pledeze pentru unirea cu România. Mai multe figuri din rândul intelectualității locale (mai ales din Uniunea Scriitorilor din Moldova) priveau unirea cu România ca fiind un act de respingere definitivă a dominației sovietice în Moldova, dar Druță refuză să renege conceptul de identitate moldovenească, pe care colegii săi pro-români îl vedeau ca pe o construcție sovietică artificială.
Poziția sa antiunionistă a făcut ca el să fie criticat din nou la Chișinău, de data aceasta de pe poziții naționaliste.”

https://platzforma.md/arhive/393596
Cultură și stat în Chișinăul sovietic: cinematografele orașului.
”Încerc să prezint, în acest text, o istorie subiectivă și foarte superficială (din motivul că o istorie complexă ar lua sute și sute de pagini) a unor instituții de cultură din Chișinău construite în perioada sovietică (1944-1994). Mă interesează deopotrivă istoria concretă a acestor clădiri și organizații (ca și clădiri, ca locuri de socializare politică și culturală), dar și istoria lor instituțională (misiunea și scopurile lor).
Cinematografele apar deopotrivă ca obiecte de arhitectură (și voi povesti o istorie arhitecturală a lor și a contextului în care acestea apar), dar și ca instrumente de politici culturale și sociale (instituții concepute pentru a contribui la educația culturală și politică a maselor, la mobilizarea lor pentru construcția socialismului).
Aceste două ipostaze ale cinematografelor ne permit să povestim o istorie despre statul sovietic ca autor al unui proiect masiv și ambițios de educare și mobilizare a maselor, de creare a cetățeanului sovietic prin intermediul planificării urbane și politicilor culturale.
Lupa cercetării, utilizată în acest text, este orientată spre o zonă intermediară situată între un nivel micro (cinematografele concrete din Chișinău) și un nivel macro (politicile culturale ale RSSM și URSS, schimbările radicale de politici în domeniul arhitecturii etc).”
- - - - - - 
Dacă v-a plăcut articolul sau doriți să susțineți colectiva Platzforma, vă rugăm să contribuiți pe Patreon.
Catalina Catana:
”Conflictul dintre Palestina și Israel oferă o exemplificare elocventă a violenței înrădăcinate în sistemul stat-națiune. Reprezentarea conflictului ca o luptă existențială între două entități naționale și accentuarea identităților naționale nu doar ignoră umanitatea celor implicați, ci și evidențiază cum statele-națiune își legitimează deseori existența prin excluderea și confruntarea cu cei considerați „ceilalți străini, non-naționali”.
Astfel, perpetuarea violenței în acest conflict reflectă esența paradigmei statului-națiune: revendicările teritoriale și identitățile naționale vin în detrimentul vieților umane și păcii.
Neînțelegerile istorice și nedreptățile trăite atât de israelieni, cât și de palestinieni, au creat o rețea complexă de revendicări concurente, accentuate de activitățile de colonizare în Cisiordania și de întărirea narativelor divisive. Toate acestea fac tot mai dificilă stabilirea unor granițe clare și reciproc acceptabile, precum și abordarea problemelor precum dreptul la întoarcere pentru refugiații palestinieni și statutul Ierusalimului.
Ceea ce este cu adevărat urgent este deschiderea unei căi pentru ca oamenii din ambele tabere să își exprime colectiv durerile și să caute dreptatea în calitate de ființe umane, depășind limitele identităților naționale.
Doar prin depășirea cadrului strâmt al statului-națiune putem începe să promovăm condițiile necesare pentru o pace durabilă și un viitor în care atât israelienii, cât și palestinienii pot conviețui în înțelegere.
În contextul în care soluția celor două state devine din ce în ce mai puțin viabilă, se pune întrebarea esențială: care ar fi soluția atunci?
Propun două.
1. Soluția unui stat-federație, unui stat unitar democratic sau stat binațional în care palestinienii și israelienii coexistă ca cetățeni cu drepturi și putere politică egală.
2. Soluția Fără Stat. În această viziune, puterea politică poate fi distribuită între comunități mai mici, cooperative voluntare sau asociații, punând accentul pe luarea deciziilor directe și auto-guvernare prin cooperare voluntară și respect reciproc. De asemenea, în domeniul economic, mutualismul ar putea contribui la o distribuție mai echitabilă a resurselor, protejând împotriva exploatării perpetuate de instituțiile capitaliste tradiționale. Mai mult decât atât, promovând cooperarea voluntară și solidaritatea în cadrul comunităților și asociațiilor, viziunea anarhistă pune autonomia, echitatea și solidaritatea ca principii de bază a societății.”

https://platzforma.md/arhive/393649
Declarație pe tema violențelor din Israel și Palestina/Declaration on the violence in Israel and Palestine

REVENDICĂRILE NOASTRE SÎNT:
1. Cerem Parlamentului Republicii Moldova să condamne genocidul palestinienilor – uciderea, înfometarea, evacuarea forțată, deposedarea de proprietate, hărțuirea și menținerea într-un regim de aparteid – de către statul israelian. De asemenea cerem Parlamentului Republicii Moldova, Guvernului și Președinției să folosească toate canalele diplomatice și politice de care dispun pentru a promova soluții ce se înscriu în cadrul dreptului internațional și a tratatelor internaționale.
2. Cerem Israelului să pună capăt campaniei de bombardamente și invaziei planificate cu trupe terestre.
3. Cerem Parlamentului Republicii Moldova să recunoască independența statului Palestina așa cum au făcut-o 138 de țări membre ONU până acum, inclusiv România, Polonia, Bulgaria, Ucraina, Suedia.
Ne exprimăm solidaritatea și susținerea cu năzuința palestinienilor de a avea pace în casele lor fie sub forma unei țări unitare democrate federale, fie sub forma a două țări, fie sub orice altă formă pe care popoarele israelian și palestinian o găsesc ca fiind pașnică.
- - - - -
OUR DEMANDS ARE:
1. We call on the Moldovan Parliament to condemn the genocide against Palestinians, namely the killing, the starvation, the forced eviction, the dispossession, the harassment and apartheid against Palestinians by the state of Israel. We also call on the Moldovan Parliament, the Presidency and the executive cabinet to use all available diplomatic and political channels to promote solutions that fall within the framework of international law and international treaties.
2. We call on Israel to put an end to the bombing campaign and the planned ground invasion of Gaza.
3. We call on the Moldovan Parliament to recognise the independence of the State of Palestine as 138 UN member states have done so far, including Romania, Poland, Bulgaria, Ukraine and Sweden.
We express our solidarity and support for the Palestinians’ desire to have peace in their homes either in the form of a unitary federal democratic state, or in the form of two states, or in any other peaceful form that the Israeli and Palestinian peoples find agreeable.


https://platzforma.md/arhive/393672
Armenia în criză: Cum am ajuns aici și ce urmează să se întâmple mai departe?, un articol de Sona Baldrian.

”Ultimul atac al Azerbaidjanului asupra Karabahului a venit după multe luni de zile în care armata azeră a înfometat populația locală printr-o blocadă cruntă… În rezultatul intervenției militare azere peste 100.000 de armeni rămași au fost forțați să plece din patria lor strămoșească, în timp ce autoritățile de facto din Nagorno Karabah au fost forțate să se dezarmeze și să se dizolve. Aceasta este o epurare etnică.

Nu există altă modalitate de a descrie o situație ca aceasta. În timp ce regimul Aliyev a fost cel care a lansat o ofensivă pe scară largă asupra NK și este vinovat de numeroase crime de război pentru care nu va răspunde niciodată din cauza importanței geopolitice a Azerbaidjanului, guvernele armene – actual și anterior – poartă o parte de responsabilitate pentru politicile lor externe și interne revizioniste care ne-au adus în acest punct al istoriei și în această situație specifică.”

https://platzforma.md/arhive/393669
Declarația Asambleei Permanente Împotriva Războiului (Permanent Assembly Against War) din 28.10.2023

Începând cu 7 octombrie, suntem forțați din nou să luăm partea cuiva, să decidem între a susține sistemul îndelungat de exploatare și violență al statului Israel sau măcelul organizat de Hamas în numele eliberării naționale. Mass-media și celelalte instituții care susțin politicile israeliene ne spun că, dacă nu acceptăm uciderea în masă a palestinienilor, atunci vrem să distrugem Israelul și poporul evreu. Politicile războiului sunt înrădăcinate în multiple standarde duble care au transformat cuvinte precum invazie, dreptul la apărare și intervenție umanitară în cuvinte aproape inutile. O ocupație este considerată rea, pe când altă ocupație este proclamată bună. Politica războiului întotdeauna își găsește justificare și din acest motiv trebuie să luptăm și să impunem politica noastră transnațională de pace.
A refuza taberele existente înseamnă a încerca să deschidem spații pentru politica noastră – o politică a mișcărilor sociale transnaționale care nu este cooptată de imaginarul geopolitic al statelor, națiunilor, etniilor sau religiilor.
Nu acceptăm ideea că a lupta împotriva nedreptății și a oprimării înseamnă să acceptăm alte nedreptăți și oprimări. Nu există eliberare dacă războiul, violența împotriva femeilor, rasismul și exploatarea vor continua mai departe.
Noi condamnăm războiul și milităm pentru o politică transnațională a păcii care să spargă barierele și granițele pe care acest război le construiește. O politică transnațională a păcii nu înseamnă nici pacificare și nici pur și simplu pacifism. Vrem să promovăm o perspectivă care să ne permită să stabilim o comunicare politică pe toate fronturile, să construim o organizare socială pornind de la luptele sociale și printre alte schimbări sociale să construim o opoziție față de război ca fiind ceva mai mult decât o mișcare socială de opinie.
- - - -
Articolul a apărut inițial pe portalul Transnational Strike cu titlul ”On the Side of the Oppressed. Gaza, Israel, and the Rejection of the Logic of War” și a fost tradus din limba engleză de Lilia Nenescu.

https://platzforma.md/arhive/393698
„Dezlegare. Misterul Culturii”. Expoziție de caricatură de Victor Ciobanu (București, Arbor.art.room)

Expoziția de caricatură „Dezlegare. Misterul Culturii” de Victor Ciobanu, curatoriată de Victoria Nagy Vajda, transfigurează artistic, cu uneltele ironiei, evenimente, situații, care au marcat negativ sectorul cultural din Republica Moldova în ultimii doi ani.
Expoziția va fi vernisată pe 24 noiembrie 2023, începând cu orele 17.00, la Arbor.art.room (str. Transilvaniei 11, sector 1, București), spațiul expozițional al Asociației pentru cultură și arte Arbor.

„După ce am scăpat oarecum de regimurile politice vitrege, ne-am pomenit cu „marea familie europeană”, care s-a dovedit a fi un alt grup de politicieni cu agendă personală, care ne-a cerut votul promițând dialog, democrație, integrare și transparență. Am simțit că sunt mințit „de-ai mei”, iar asta a provocat în mine un puternic sentiment de nedreptate. Așa s-au născut lucrările prezentate în această expoziție, care sunt mai mult rodul activismului civic pe care îl practic încă din anii studenției, decât al creației artistice care mă definește ca artist.
În fond, nu s-a schimbat nimic în sistem. Practicile păguboase au rămas aceleași. Așa s-a întâmplat în cazul proiectului de lege privind cedarea clădirii Bibliotecii Naționale unui cult religios sau în cazul banilor cheltuiți pe stegulețe și concerte în timp ce școlile de artă se ruinează sub ochii noștri.” (Victor Ciobanu, Chișinău, noiembrie 2023).

https://platzforma.md/arhive/393716
Lilia Nenescu despre integrarea persoanelor refugiate și sporirea coeziunii sociale prin grădinărit urban:

”O bună practică, utilizată mai cu seamă în mediul urban pentru integrarea refugiaților și migranților este grădinăritul comunitar.
Grădinile urbane interculturale pot facilita integrarea refugiaților și migranților în comunitățile gazdă prin facilitarea schimbului de cunoștințe și crearea legăturilor comunitare, în același timp oferind spațiu pentru exprimarea și practicarea identităților și practicilor culturale ale refugiaților și migranților.
Pentru refugiații cazați în Centrele de cazare pentru refugiați și pentru refugiații cazați în mediul urban (cum ar fi or. Chișinău), accesul la teren pentru grădinărit este aproape imposibil, iar grădinăritul comunitar ar putea fi o soluție sustenabilă. Prin urmare:
– putem integra programe de grădinărit comunitar în cadrul Centrelor de cazare pentru refugiați. În prezent, centrele sunt organizate în clădiri multietajate în foste școli, cămine studențești etc. Aceste clădiri au teren adiacent suficient pentru a încorpora câte o mică grădină comunitară.
– putem dezvolta programe de grădinărit în cadrul centrelor comunitare. Cunoaștem că Centrul Comunitar Moldova pentru Pace a amenajat un pat înălțat pentru grădinărit în curtea centrului.
– putem dezvolta grădini interculturale la nivel de oraș, după exemplul grădinilor interculturale din Berlin, Minnesota sau Lansing. Reamintim că în Chișinău a existat până în 2005 un Regulament municipal cu privire la organizarea grădinilor în oraș. Avem nevoie să revenim la acel regulament, să-l revizuim și să garantăm în continuare accesul la teren pentru grădinărit în orașul Chișinău, atât pentru localnici cât și pentru persoane nou-venite, migrante sau refugiate. Putem începe cu o grădină interculturală în parcul Calea Orheiului. Asociația Comunități Active pentru Democrație Participativă promovează de mai mulți ani grădinăritul urban în Chișinău. În cadrul Strategiei de dezvoltare a cartierului Poșta Veche, Asociația a propus amenajarea unei grădini comunitare în Parcul Calea Orheiului. Între timp, asociația a plantat o livadă comunitară în parc, a amenajat un pavilion comunitar și două paturi înălțate lângă pavilion.
– în lipsa unor grădini organizate la nivel de oraș, putem organiza activități de grădinărit de guerillă pentru localnici și refugiați.


https://platzforma.md/arhive/393744
Nu putem face prea multe așa că am tradus această Adresare a Federației Sindicale a Feroviarilor din Republica Moldova privind restanțele salariale, cu care ne solidarizăm pe deplin.
”Până în prezent, din cele 36 de filiale ale ÎS „Calea Ferată din Moldova”, doar 16 filiale și-au primit salariile pentru luna octombrie. Pentru lunile noiembrie și decembrie – salariile nu au fost achitate la nici o filială, peste o săptămână sau cam așa ceva va veni luna februarie și arieratele salariale vor crește semnificativ.
Domnilor guvernanți!!! Pe calea ferată, în unele regiuni ale țării, au lucrat și lucrează 2, 3 și 4 persoane dintr-o familie. Vă rugăm să ne răspundeți la întrebarea – cum pot trăi oamenii în asemenea condiții? Timp de 9 ani auzim doar promisiuni că totul va fi bine, inclusiv pentru industria feroviară.
De mai bine de 3 ani de când guvernați țara, cum vă arătați grija față de oamenii de rând, care vor avea grijă ca legile din Republica Moldova să funcționeze în așa fel încât toți angajații țării să primească salarii decente și în timp util, așa cum garantează Constituția Republicii Moldova?
Federația Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova crede cu tărie, că dacă nu se vor lua măsuri radicale și urgente la nivel de stat pentru salvarea transportului feroviar din Republica Moldova, prin aprobarea unui Plan special al Guvernului pentru salvarea și reabilitarea transportului feroviar, țara va pierde un sector important al economiei naționale, iar 5700 de lucrători din acest sector vor rămâne fără locuri de muncă.”


https://platzforma.md/arhive/393771
La cîteva zile după lansarea ideii ”50 % pentru Chișinău” aceasta a ajuns pe pagina de petiții a primăriei municipiului Chișinău (de unde în mod urgent au fost șterse toate celelalte petiții), apoi a fost tipărită sub forma unui banner mare pe gardul Grădinii Publice ”Ștefan cel Mare”, iar unii prieteni îmi semnalează că a ajuns sub forma unor pliante și în cutiile lor poștale.
Pe partea administrativă, deputatul MAN Gaik Vartanean a transformat deja discursul de pe facebook a primarului în inițiativă legislativă privind modificarea legii privind finanțele publice locale.
Așa încît, sîntem asigurați cu vorbăraie de pomană pe tema asta pentru încă cîteva luni.
Părerea mea este că, inițiativa este nu doar proastă, dar și periculoasă (stimulează un separatism financiar al capitalei), toxică (alimentează egoismul celor din Chișinău în raport cu locatari ai altor localități) și nătîngă (demonstrează lipsă elementară de pricepere despre cum funcționează economia țării și cum ajung să se acumuleze marile impozite și taxe la Chișinău).
Cele 23 miliarde de lei care merg din Chișinău în bugetul de stat sînt alcătuite din cîștiguri (și impozite pe afaceri sau imobile) pe care locuitorii și locuitoarele capitalei le fac în calitate de salariați/salariate a unor instituții care activează în Chișinău (dar pot activa și în altă parte).
Primarul vrea înapoi și 50 % din impozitele persoanelor juridice. Ceea ce e o altă prostie. Mari companii ce obțin venituri în alte părți ale țării (de la companiile de construcții la unități de comerț), plătesc impozite doar la Chișinău pentru că sînt înregistrate la Chișinău.
În acest caz se poate spune, cu același aplomb, că Chișinăul fură satele și orașele mici.
Din punctul de vedere pe care îl susțin Chișinăul datorează ceva – bani, solidaritate – acestor localități pe care le sărăcește (atît în virtutea faptului că e capitală, atît în virtutea faptului că politicienii țării nu știu să dezvolte țara decît pe facebook).
Eu numesc această datorie ”justiție fiscală teritorială” și o văd ca o plată de solidaritate pe care Chișinăul trebuie să o facă celorlalte localități din țară pentru resursele umane ale acestora pe care le folosește…



https://platzforma.md/arhive/393780
Preluăm un interviu mai vechi cu Fredric Jameson, autorul cărții ”Postmodernismul sau logica culturală a capitalismului târziu” despre globalizare, postmodernism, capitalism.
Între timp, cartea lui Jameson a apărut în 2021 la editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, în traducerea lui Alex Văsieș și Vlad Pojoga.
”Mi se pare ca postmodernitatea si globalizarea sint unul si acelasi lucru si ca logica culturala a capitalismului tirziu este logica globalizarii. Desigur, cind spui asta, oamenii vor crede ca exista tari postmoderne, de exemplu Statele Unite – la urma urmelor, postmodernismul este primul sistem cultural cu adevarat american promovat in toata lumea –, si tari care nu sint postmoderne. Cred ca lucrurile nu ar trebui privite asa. De fapt, vorbim aici de diferite niveluri, de coexistenta postmodernitatii cu o mai veche modernitate si cu forme culturale chiar mai vechi. De aceea as spune despre postmodernism ca este o dominanta culturala, nu o forma sau o categorie culturala pura dupa care sa sortezi ori sa clasifici diferite culturi nationale. Postmodernitatea mai inseamna si abordarea deschisa a unor noi probleme legate de sex, rasa etc., in sfera a ceea ce numim democratie, adica o extindere a culturii in asa fel incit mult mai multi oameni se exprima azi prin cultura, si-o insusesc. Este insa si un proces negativ, in care incep sa apara o serie de restrictionari ale modului de viata: de pilda, disparitia sensului istoriei, afectarea modului in care oamenii percep temporalitatea si alte asemenea chestiuni. Sint de parere ca este important sa mentii o relatie dialectica intre partile pozitive si cele negative, atunci cind discuti despre cultura in general si despre postmodernism in mod special.”


https://platzforma.md/arhive/393793
Ilia Budraistskis: Aleksei Navalnîi a învățat opoziția din Rusia să se mobilizeze

”Mișcarea politică de protest condusă de Aleksei Navalnîi a încercat un tip de mobilizare a maselor rar întâlnit pînă acum printre disidenții liberali. El s-a opus efortului de a sufoca societatea rusă – un act de sfidare pentru care a fost ucis.
Lucrul cel mai important, campania lui Navalnîi a arătat zecilor de mii de oameni că participarea politică reprezintă o alternativă reală la lumea îngustă a intereselor private și a indiferenței în care guvernul Putin i-a împins cu atâta efort pe ruși timp de ani de zile. Acest succes a fost posibil pentru că Navalnîi a înțeles că setul standard de sloganuri liberale – limitat la cereri pentru alegeri corecte și garanții ale drepturilor civile – nu poate produce o mobilizare politică la scară largă. El a înțeles că, în Rusia lui Putin, inegalitatea socială colosală, sărăcia majorității și bogăția incredibilă a unei minorități minuscule sunt problemele principale. Posibilitatea tranziției către o democrație reală depinde de rezolvarea acestei probleme. Investigațiile lui Navalnîi, care au stârnit o uriașă revoltă publică, au vorbit, de fapt, nu numai despre corupție, ci și despre natura criminală a averii elitei politice și economice ca atare. Furia socială stârnită de nesfârșitele tururi virtuale ale palatelor secrete ale lui Putin și ale prietenilor săi a fost, în mare parte, un sentiment de clasă.”

https://platzforma.md/arhive/393875