Patinoarul artificial din Sfântu Gheorghe ar putea fi finalizat anul viitor
Lucrările la viitorul patinoar artificial din municipiul Sfântu Gheorghe sunt în avans faţă de graficul de execuţie, iar alte investiţii importante, precum cele două blocuri ANL cu 48 de locuinţe şi noua creşă, aflate în construcţie în apropierea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, avansează conform planificării, a declarat marţi primarul Antal Arpad. Potrivit acestuia, patinoarul, construit […]Articolul Patinoarul artificial din Sfântu Gheorghe ar putea fi finalizat anul viitor apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Mesagerul de Covasna
Patinoarul artificial din Sfântu Gheorghe ar putea fi finalizat anul viitor - Mesagerul de Covasna
Tenis de masă: Echipele Under-19 ale României, medaliate cu argint la Campionatele Europene de juniori
Echipele Under-19 ale României au câștigat medaliile de argint, marți, la Campionatele Europene de tenis de masă pentru juniori de la Gondomar (Portugalia), potrivit site-ului Federației Române de Tenis de Masă. La masculin, România a fost învinsă în finală de Franța cu 3-0. Robert Istrate a pierdut duelul cu Nathan Lam cu 0-3 (8-11, 4-11, […]Articolul Tenis de masă: Echipele Under-19 ale României, medaliate cu argint la Campionatele Europene de juniori apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Tenis de masă: Echipele Under-19 ale României, medaliate cu argint la Campionatele Europene de juniori - Mesagerul de Covasna
15 iulie – Ziua mărcii poștale românești
Ziua mărcii poștale românești este marcată în fiecare an la 15 iulie, dată la care în anul 1858, a fost tipărită prima emisiune de mărci poștale românești, intitulată „Cap de bour”, un simbol de referință în istoria poștală a României, potrivit https://romfilatelia.ro. Inițiativa legislativă privind declararea acestei zile aparține senatorilor PSD Robert Cazanciuc și Lucian […]Articolul 15 iulie – Ziua mărcii poștale românești apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

15 iulie - Ziua mărcii poștale românești - Mesagerul de Covasna
Majoritatea proiectelor PNRR din Sfântu Gheorghe – finalizate în termen, afirmă primarul Antal Arpad
Majoritatea proiectelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în municipiul Sfântu Gheorghe vor fi finalizate în termen, investiţiile din educaţie, mobilitate şi eficienţă energetică aflându-se într-un stadiu avansat de implementare, afirmă primarul Antal Arpad. Potrivit acestuia, municipiul Sfântu Gheorghe se numără printre administraţiile locale cu cele mai multe proiecte câştigate prin PNRR […]Articolul Majoritatea proiectelor PNRR din Sfântu Gheorghe – finalizate în termen, afirmă primarul Antal Arpad apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Majoritatea proiectelor PNRR din Sfântu Gheorghe - finalizate în termen, afirmă primarul Antal Arpad - Mesagerul de Covasna
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională cu Instanța supremă
Curtea Constituțională va dezbate joi sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supremă a dat Guvernul în judecată și a câștigat […]Articolul CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională cu Instanța supremă apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională cu Instanța supremă - Mesagerul de Covasna
Înscriere la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe informează absolvenții de liceu că pentru sesiunea de admitere 2026 sunt scoase la concurs un număr de 50 de locuri. Printr-o postare pe pagina de socializare a ISU, tinerilor le sunt date informații cu privire la sesiunea de înscriere 2026. „Dacă îți dorești o profesie […]Articolul Înscriere la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Înscriere la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București - Mesagerul de Covasna
„Când martorul vorbește, bullyingul tace! semnalează! vocea ta e soluția!”- Campanie de prevenire a bullyingului și cyberbullyingului
Inspectoratul de Poliție Județean Covasna, prin Biroul Siguranța Școlară desfășoară, în perioada 1 iulie – 31 august 2026, campania de informare și prevenire a fenomenului de bullying și cyberbullying, intitulată „Când martorul vorbește, bullyingul tace! Semnalează! Vocea ta e soluția!”, implementată pe durata vacanței de vară. Campania are ca obiectiv prevenirea și combaterea fenomenului de […]Articolul „Când martorul vorbește, bullyingul tace! semnalează! vocea ta e soluția!”- Campanie de prevenire a bullyingului și cyberbullyingului apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

„Când martorul vorbește, bullyingul tace! semnalează! vocea ta e soluția!”- Campanie de prevenire a bullyingului și cyberbullyingului…
Lucrările de consolidare și reabilitare a blocului ADAS din Sfântu Gheorghe nu pot fi finalizare cu fonduri din PNRR. Autoritatea locală speră să primească fonduri guvernamentale, pentru continuarea lucrărilor
Lucrările de reabilitare integrală a blocului nr 2 de pe strada Godri Ferenc din centrul municipiului Sf. Gheorghe, cunoscut ca blocul ADAS, realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu termen de finalizare data de 23.06.2026, abia că au înaintat un pic de la nivelul subsolului, către parterul imobilului. Primarul municipiului, Antal Arpad, […]Articolul Lucrările de consolidare și reabilitare a blocului ADAS din Sfântu Gheorghe nu pot fi finalizare cu fonduri din PNRR. Autoritatea locală speră să primească fonduri guvernamentale, pentru continuarea lucrărilor apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Lucrările de consolidare și reabilitare a blocului ADAS din Sfântu Gheorghe nu pot fi finalizare cu fonduri din PNRR. Autoritatea…
Programul de minimis din Sfântu Gheorghe, extins; firmele pot deconta şi salariile
Programul de ajutor de minimis destinat întreprinderilor mici şi mijlocii din municipiul Sfântu Gheorghe a fost extins cu noi facilităţi, una dintre principalele noutăţi fiind posibilitatea decontării cheltuielilor salariale, a declarat pentru AGERPRES, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna, Edler Andras. Potrivit acestuia, firmele pot deconta salariile indiferent de nivelul acestora, fiind eliminată […]Articolul Programul de minimis din Sfântu Gheorghe, extins; firmele pot deconta şi salariile apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Programul de minimis din Sfântu Gheorghe, extins; firmele pot deconta şi salariile - Mesagerul de Covasna
Peste 310 tone de deşeuri colectate de la populaţie în prima campanie a anului; deşeurile electronice au crescut cu 14 %
Operatorul regional de salubritate Tega a încheiat prima etapă din acest an a campaniei de colectare a deşeurilor voluminoase, a echipamentelor electrice şi electronice, precum şi a deşeurilor textile, reuşind să strângă peste 310 tone de deşeuri din peste 100 de localităţi din judeţul Covasna. Potrivit reprezentanţilor companiei, acţiunea s-a desfăşurat în perioada martie-iulie şi […]Articolul Peste 310 tone de deşeuri colectate de la populaţie în prima campanie a anului; deşeurile electronice au crescut cu 14 % apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Peste 310 tone de deşeuri colectate de la populaţie în prima campanie a anului; deşeurile electronice au crescut cu 14 % - Mesagerul…
Fotbal: Burcă (Sepsi OSK) – Meciul cu Rapidul e unul de gală, împotriva unui adversar cu multă clasă
Antrenorul echipei de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Ovidiu Burcă, a declarat, joi, într-o conferința de presă, că meciul de luni împotriva Rapidului, din prima etapă a sezonului 2026/2027 al Superligii, este unul de gală, împotriva unui adversar cu multă clasă și echipa sa este bucuroasă să joace această partidă. „Anul trecut a fost unul […]Articolul Fotbal: Burcă (Sepsi OSK) – Meciul cu Rapidul e unul de gală, împotriva unui adversar cu multă clasă apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Fotbal: Burcă (Sepsi OSK) - Meciul cu Rapidul e unul de gală, împotriva unui adversar cu multă clasă - Mesagerul de Covasna
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune și pentru Europa
România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune și pentru Europa, însă pentru valorificarea acestui potențial sunt necesare ferme mai competitive, asociere, investiții, tehnologie și o industrie de procesare mult mai puternică, consideră ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. „AgriConnect: Infuzie semnificativă de capital și acces la tehnologie pentru agricultura românească, prin […]Articolul Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune și pentru Europa apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune și pentru Europa - Mesagerul de Covasna
Sesiune de instruire în domeniul protecției civile și al gestionării situațiilor de urgență, la Jandarmeria Covasna
JJandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Covasna au participat la o sesiune de instruire susținută de specialiști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna. Potruvit Compartimentului Relații Publice al instituției, activitatea a avut ca scop perfecționarea pregătirii personalului în domeniul protecției civile și al gestionării situațiilor de urgență. În […]Articolul Sesiune de instruire în domeniul protecției civile și al gestionării situațiilor de urgență, la Jandarmeria Covasna apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Sesiune de instruire în domeniul protecției civile și al gestionării situațiilor de urgență, la Jandarmeria Covasna - Mesagerul…
Elevii Colegiului „Mihai Viteazul” vor continua cursurile în containere; lucrările la internat, blocate
Elevii Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe vor continua să înveţe şi în următorul an şcolar în containerele modulare amplasate în curtea unităţii, în condiţiile în care lucrările de reabilitare a colegiului nu au fost încă finalizate, a declarat primarul Antal Arpad. Potrivit acestuia, reabilitarea internatului şi a sălii de festivităţi este în […]Articolul Elevii Colegiului „Mihai Viteazul” vor continua cursurile în containere; lucrările la internat, blocate apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Elevii Colegiului „Mihai Viteazul" vor continua cursurile în containere; lucrările la internat, blocate - Mesagerul de Covasna
Elevii Colegiului "Mihai Viteazul" vor continua cursurile în containere; lucrările la internat, blocate
Retroparada verii, la Sântilia- Nedeia Mocănească
Pasionații de automobile de epocă sunt invitați duminică, 19 iulie 2026, la Retroparada verii, eveniment care se va desfășura în cadrul manifestărilor organizate la Sântilia-Nedeia Mocănească, în stațiunea Covasna, în Valea Zânelor. Retroparada verii este derulată de MiniService și MNS Drift Team, în colaborare cu Transylvania Retro Club și Retromobil Club România, Asociația Cultural -Creștină […]Articolul Retroparada verii, la Sântilia- Nedeia Mocănească apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Pasionații de automobile de epocă sunt invitați duminică, 19 iulie 2026, la Retroparada verii, eveniment care se va desfășura în cadrul manifestărilor organizate la Sântilia-Nedeia Mocănească, în stațiunea Covasna, în Valea Zânelor.Retroparada verii este…
DOCUMENTAR: 80 de ani de la moartea medicului Dumitru I. Bagdasar (16 iulie)
DOCUMENTAR: 80 de ani de la moartea medicului Dumitru I. Bagdasar (16 iulie) Flux: Documentare Data: 16-07-2026 10:00 Foto: www.galeriaportretelor.ro Dumitru Ion Bagdasar este considerat părintele neurochirurgiei românești și una dintre cele mai importante personalități ale medicinei românești din secolul XX. S-a născut la 17 decembrie […]Articolul DOCUMENTAR: 80 de ani de la moartea medicului Dumitru I. Bagdasar (16 iulie) apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

DOCUMENTAR: 80 de ani de la moartea medicului Dumitru I. Bagdasar (16 iulie) - Mesagerul de Covasna
Ministrul Economiei: HoReCa are nevoie de măsuri de sprijin; situaţia, comparabilă cu cea din pandemie
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că sunt necesare măsuri de sprijin pentru sectorul HoReCa, care se confruntă cu o perioadă dificilă, pe fondul scăderii consumului şi al dificultăţilor economice. După o întâlnire cu antreprenorii din judeţul Covasna, ministrul a afirmat că reprezentanţii industriei ospitalităţii au semnalat […]Articolul Ministrul Economiei: HoReCa are nevoie de măsuri de sprijin; situaţia, comparabilă cu cea din pandemie apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Ministrul Economiei: HoReCa are nevoie de măsuri de sprijin; situaţia, comparabilă cu cea din pandemie - Mesagerul de Covasna
Măsuri de ordine și siguranță publică asigurate de jandarmii covăsneni, la sfârșit de săptămână
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Covasna vor acționa, în zilele de la sfârșit de săptămână, pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice, sportive și recreative organizate în mai multe localități din județ. Jandarmii vor fi prezenți la Nedeia Mocănească din stațiunea Covasna; Zilele localității Dalnic; Zilele localității Căpeni; Zilele […]Articolul Măsuri de ordine și siguranță publică asigurate de jandarmii covăsneni, la sfârșit de săptămână apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Măsuri de ordine și siguranță publică asigurate de jandarmii covăsneni, la sfârșit de săptămână - Mesagerul de Covasna
Irineu Darău: România are nevoie de o abordare unitară a digitalizării şi de mai mulţi specialişti în securitate cibernetică
România are nevoie de o abordare unitară a procesului de digitalizare, de investiţii în securitatea cibernetică şi de mai mulţi specialişti în domeniu, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău. Ministrul interimar a afirmat că digitalizarea evoluează mai rapid decât securitatea cibernetică şi a subliniat că […]Articolul Irineu Darău: România are nevoie de o abordare unitară a digitalizării şi de mai mulţi specialişti în securitate cibernetică apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Irineu Darău: România are nevoie de o abordare unitară a digitalizării şi de mai mulţi specialişti în securitate cibernetică -…
Ministrul Irineu Darău: 2027 ar putea fi anul relansării economice
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că speră ca anul viitor să marcheze relansarea economiei româneşti, apreciind că măsurile de reechilibrare bugetară adoptate în ultima perioadă încep să producă efecte. Acesta a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, că deşi situaţia economică rămâne dificilă, […]Articolul Ministrul Irineu Darău: 2027 ar putea fi anul relansării economice apare prima dată în Mesagerul de Covasna.

Ministrul Irineu Darău: 2027 ar putea fi anul relansării economice - Mesagerul de Covasna