Dr. Adrian Petre
119 subscribers
9.49K photos
1.92K videos
4 files
1.35K links
Uncensored Truth, Holistic Health, Real Medicine, Pure Spirit
Download Telegram
"Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă.

Totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit.

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.

Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.

Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

Groapa Lui a fost pusă între cei răi, și mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârșise nicio nelegiuire și nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui."

(Isaiah)
Christos a Înviat!

Sfânta Lumină a Învierii Sale să se reverse în voi și să vă inunde ființa întreagă - cu Har Dumnezeiesc, cu Iubire și cu Viață Nemuritoare!

Vă doresc un Paște Fericit. Binecuvântat și Luminos!

***
Christ Is Risen!

May the Holy Light of His Resurrection be poured within you and fill your whole being - with Divine Grace, with Love and with Immortal Life!

May your Easter be Happy, Blessed and Luminous!