Tot de ridicol tine faptul că anchetatorii nu și-au dat seama că, într-un incendiu, plasticul arde primul și integral. Astfel, au plasat drept “probă” un rest de recipient din plastic de culoare roșie.

COMUNICAT DE PRESĂ

Trimiterea în judecată a dosarului penal în care sunt cercetat constituie cea mai bună veste pe care am primit-o în ultimii doi ani. Un judecător care deschide, chiar și la întâmplare, rechizitoriul și găsește o trimitere către o „probă de la dosar” va constata că acea probă fie nu există deloc, fie este fabricată, fie reprezintă un element care nu are nicio legătură cu speța, dar este invocat și interpretat prin presupunerile procurorilor.

De altfel, inclusiv comunicatul de presă remis de Parchet modifică și agravează acuzațiile neîntemeiate din rechizitoriu.

I. CARE SUNT ACUZAȚIILE

1. Complicitate la incendierea propriei mașini

Sunt acuzat de complicitate la incendierea propriei mașini, nicidecum că aș fi incendiat eu mașina, așa cum a scris presa. Nu am comis această faptă, nu am cunoștință că cineva mi-ar fi incendiat mașina și nu aș fi putut obține vreun beneficiu de imagine din această poveste, după cum susțin, în mod deliberat fals, anchetatorii și presa.

În singura declarație pe care am dat-o în dosar, am spus clar că nu bănuiesc pe nimeni, ci am crezut ceea ce mi-au spus, în noaptea evenimentului, pompierii veniți la fața locului: că incendiul a pornit de la o defecțiune tehnică.

Dar! Chiar dacă cineva, prin absurd, ar săvârși fapta de care sunt eu acuzat, distrugerea propriului bun prin incendiere ar constitui infracțiune numai dacă, prin modul și împrejurările în care a fost săvârșită, ar fi de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, potrivit prevederilor legale în vigoare.

În baza acestei acuzații, a fost indusă în eroare doamna judecător de drepturi și libertăți de la Judecătoria Beiuș, care a autorizat percheziții inclusiv la domiciliul părinților mei, întrucât organul de cercetare penală a convins-o că fratele meu mi-ar fi incendiat mașina. Fratele meu locuiește în Marea Britanie, în perioada invocată nu se afla în țară, iar anchetatorii cunoșteau acest lucru.

Chiar în ziua perchezițiilor, polițistul de caz i-a arătat prietenului meu Silviu Ciobanu, martor în dosar, fotografia unei persoane despre care organul de cercetare penală recunoștea în mod clar că nu știa cine este.

În baza acelei fotografii, organele de cercetare penală obținuseră mandatul de percheziție la domiciliul părinților mei, susținând în fața judecătorului că persoana din imagine ar fi fratele meu, deși Poliția avea toate posibilitățile să-i verifice identitatea.

În aceeași zi, polițistul i-a arătat domnului Ciobanu un mesaj primit de la procuroarea din Beiuș, prin care aceasta îl întreba despre identitatea persoanei respective. Era aceeași persoană despre care anchetatorii insistaseră în fața judecătorului că ar fi fratele meu, inducând astfel în eroare judecătorul de drepturi și libertăți!

În acea dimineață cumplită pentru noi, s-au năpustit în casa părinților mei, care nu s-ar fi așteptat vreodată să treacă prin așa ceva. Au trântit ușa de perete și i-au speriat atât de tare, încât sănătatea amândurora s-a deteriorat, iar de atunci au trecut periodic prin internări în spitale.

Din casa părinților mei nu au ridicat absolut nimic. Nici nu au fost interesați de vreo „probă”, ci doar de efectul descinderii.

Ulterior, „făptașul” nu mai era fratele meu, ci un prieten care mă vizitase în acele zile, părintele Popescu, preot ortodox în Franța și specialist IT. Scopul vizitei sale era construirea site-ului meu personal, fapt pentru care i-am și transferat, la un moment dat, o sumă de bani, acei 1.000 de lei la care face referire presa, pentru cumpărarea domeniului.

Ca să înțelegeți ridicolul situației, părintele Popescu din Franța, pe care anchetatorii îl acuză că mi-ar fi incendiat mașina într-o operațiune de tip comando, are de multă vreme o tijă metalică în piciorul stâng și o proteză totală și definitivă de șold. Omul nu poate sta confortabil nici măcar pe scaun.

N-am înțeles de ce anchetatorii au avut nevoie să-mi sperie și părinții, după cum n-am înțeles de ce, având mandat pentru a căuta haine arse, urme de combustibil și încălțăminte topită, lucruri pe care, desigur, nu le aveam, au solicitat direct computere, laptopuri și harduri.

Dilema mi-a fost lămurită de un ierarh român, pe care îl voi chema în instanță ca martor, pentru a spune sub jurământ ceea ce mi-a transmis mie: anume că episcopul Oradiei s-ar fi lăudat ulterior, la București, într-o pauză dintre ședințele sinodale, că a avut grijă să sufere și părinții mei, întrucât eu, în filmul „21 de rubini”, i-aș fi ridiculizat numele ales de mama sa.

Tot atunci, potrivit celor care mi-au fost relatate, s-ar fi lăudat că a avut acces la computerele mele și că este sigur că nu dețin materiale care să-l compromită, deși eu nu am susținut niciodată că aș avea așa ceva!

1. Instigare la fals intelectual și uz de fals

Sunt acuzat, de asemenea, de instigare la fals intelectual și uz de fals, întrucât am beneficiat de un concediu medical obținut în urma prezentării la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Floreasca, în zilele în care episcopul Oradiei dispusese măsuri administrative împotriva mea.

Certificatul medical a fost eliberat în urma unui consult de specialitate și a unei radiografii, pe baza cărora am fost diagnosticat cu o entorsă la piciorul drept. Cu toate acestea, organele de cercetare penală au găsit de cuviință să-l aducă în repetate rânduri pe medicul specialist din București la audieri în Oradea.

Menționez că, înainte de anul 2025, nu beneficiasem niciodată de concediu medical, iar pe medicul bucureștean l-am întâlnit pentru prima dată atunci, cu ocazia consultului medical.

Într-adevăr, nu mi-aș fi luat concediu medical dacă nu aș fi simțit această pornire absolut nebunească a angajatorului împotriva mea. Diagnosticul era însă real și fusese stabilit în urma unui consult de specialitate. Faptul că am ales să nu respect indicațiile medicului și am continuat să mă deplasez a avut urmări. Chiar și astăzi, investigațiile medicale pot evidenția eventualele consecințe ale faptului că nu am respectat perioada de repaus necesară vindecării entorsei.

Am hotărât însă, în acea perioadă, să-mi respect programul și angajamentele stabilite anterior.

Într-o țară în care oamenii acced în funcții publice pe baza unor lucrări plagiate, autoritățile deschid un dosar penal pentru uz de fals în cazul unui certificat medical real, numai pentru a-i da satisfacție unui episcop a cărui teză de doctorat o consider, la rândul meu, plagiată!

Este elocvent faptul că medicul specialist, care, după logica organului de cercetare penală, ar fi autorul falsului, a beneficiat de o soluție de renunțare la urmărirea penală, procurorii invocând, între altele, faptul că nu are antecedente penale, în timp ce eu, tot fără antecedente penale, sunt menținut sub acuzare, ca beneficiar al unui document pe care ei, în mod eronat, îl consideră fals.

1. Divulgarea unor informații nepublice

Începând din luna aprilie 2024, un călugăr din Episcopia Devei și Hunedoarei, Petre-Tony Mitra, cunoscut sub numele monahal Eftimie, a desfășurat o campanie de denigrare la adresa mea, împreună cu un preot orădean, Marian-Florin Pușcaș. Consider că acesta din urmă este și unul dintre coordonatorii acțiunilor lui Mitra și menționez că este apropiat al unor oameni de afaceri foarte influenți în actualul mediu politic din Bihor.

Inițial, nu am luat în considerare intervențiile lor publice, întrucât poziționările lor pretins teologice sunt ridicole în ochii oricărui teolog sau credincios cât de cât familiarizat cu învățătura Bisericii. Ulterior, acele acuzații au ajuns în dosarul de caterisire, despre care am cerut în repetate rânduri să fie făcut public, tocmai pentru a evidenția caracterul ridicol al acuzațiilor.

Menționez că, potrivit rânduielilor monahale, precum și actualelor prevederi statutare și regulamentare ale Bisericii Ortodoxe Române, ieromonahul Petre-Tony Mitra este supus disciplinei canonice și autorității chiriarhului său.

Pentru desfășurarea unei activități publicistice și pentru intervențiile publice referitoare la probleme bisericești are nevoie de binecuvântarea autorității bisericești superioare, în speță a episcopului Devei și Hunedoarei, Nestor.

După evenimentul cu mașina, domnul Mitra, care se afla în toiul unei campanii furibunde de denigrare la adresa mea, a fost primul care a scris că eu mi-aș fi incendiat mașina. Publicația „Bihoreanul”, care a fost principalul partener al Episcopiei și al celorlalte forțe potrivnice mie, i-a acordat lui Mitra două pagini de ziar, titrând: „Un călugăr face dezvăluiri senzaționale despre preotul Mega!”.

Mitra nu mi-a fost niciodată prieten și nu s-a aflat printre cunoscuții cu care interacționam frecvent. Înainte de venirea mea în Oradea, l-am întâlnit de două ori și am purtat discuții foarte superficiale. După anul 2018, l-am întâlnit de câteva ori, în special cu ocazia decesului mamei sale, pe care am înmormântat-o, întrucât locuia în cartierul în care slujeam.

Dacă urmăriți ce scria domnul Mitra despre mine pe site-urile sale, veți vedea că, până în anul 2024, vorbea în termeni elogioși.

În 2026, însă, domnul Mitra susținea:

• că mi-am incendiat singur mașina, lucru pe care îl putea garanta el, întrucât m-ar fi cunoscut de 20 de ani;
• că Aurel Gurău, la rândul său inculpat în acest dosar, ar fi avut mâinile arse, lucru despre care chiar și anchetatorii pot confirma că este fals;
• că eu sunt psihopat, omul rușilor, agent al serviciilor rusești, dușmanul țării, dușmanul Bisericii, eretic, mason și așa mai departe;
• că aș fi sugerat că dețin dovezi despre imoralitatea din Episcopia Oradiei, dar că, întrucât nu le aveam, mi-am incendiat mașina.

Activitatea mea publică este verificabilă. Nu am făcut niciodată asemenea afirmații. Iar dacă ar fi ajuns la mine chestiuni legate de Episcopia Oradiei, le-aș fi înaintat pe cale bisericească, așa cum am procedat în alte rânduri, iar în spațiul public doar aș fi făcut referire la ele, întrucât rămân consecvent ideii că absolut nimeni nu trebuie rușinat, cu atât mai puțin dușmanii, în dreptul cărora poate funcționa pornirea revanșardă.

Pe toate le pot infirma, cu excepția psihopatiei, în privința căreia ar trebui să solicit avizul unui specialist și, apoi, s-ar cuveni să-l acționez în judecată pe domnul Mitra. Ceea ce nu voi face, pentru că sunt creștin.

Domnul Mitra a mai susținut că, în perioada ulterioară evenimentului din februarie, l-aș fi așteptat pe Aeroportul Oradea pe un trimis al lui Călin Georgescu, împrejurare pe care călugărul ar fi cunoscut-o din telefonul meu, interceptat de procurori.

Menționez că, în acea perioadă, nu aveam telefonul, întrucât îmi fusese ridicat în timpul perchezițiilor, iar percheziția informatică nu avusese încă loc. Dacă aș fi răutăcios, aș putea spune că organele de cercetare penală i-au oferit domnului Mitra, potrivit propriilor sale declarații publice, acces ilegal la datele din telefonul meu. Mai ales că informația a devenit știre la nivel național.

Eu mă limitez să spun ceea ce este adevărat: nu am așteptat pe nimeni în acea seară la Aeroportul Oradea; nici măcar nu mă aflam în Oradea în ziua respectivă; nu îl cunosc pe domnul despre care vorbea Mitra, după cum nu îl cunosc nici pe domnul Călin Georgescu.

În urma informațiilor false pe care, cu binecuvântarea episcopului său, le-a răspândit în spațiul public, călugărul Mitra a fost audiat ca martor în dosar, cu toate că nu mă întâlnise în ultimii ani, nu știa nici ce mașină conduc, nici care este programul meu și nici care îmi sunt preocupările din timpul liber.

Văzând acuzațiile mincinoase și înțelegând că sunt victima unei campanii agresive de discreditare publică, am publicat pe pagina mea de Facebook declarația mincinoasă a călugărului Mitra. Nu am avut altă formă de apărare decât aceea de a demonstra ridicolul acuzațiilor.

În felul acesta, m-am trezit cu al treilea cap de acuzare pentru care sunt trimis în judecată: divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Iar Mitra, care mă calomniază neîncetat de doi ani, atât sub propriul nume, cât și prin intermediul conturilor false pe care le gestionează, are în acest dosar calitatea de persoană vătămată.

În tot acest timp, deși cauza se afla în faza nepublică a urmăririi penale, elemente din dosar au fost transmise permanent către presă, în general sub forma unor așa-zise „probe” pe care le consider fabricate. Conținutul și momentul apariției lor indică faptul că informațiile proveneau de la persoane care aveau acces la anchetă. Eu, însă, nu mă puteam apăra public, contracarând aceste acuzații cu adevărul, fără să risc să fiu acuzat că divulg informații din dosar.

În ziua perchezițiilor, presa centrală anunța în direct acuzațiile false formulate împotriva mea și difuza imagini de la locuința mea, filmând două case ca și cum ar fi fost una singură.

Atât publicația „Bihoreanul”, cât și călugărul Mitra susțineau că locuiesc într-o vilă, că aș fi „cel mai bogat preot din Ardeal” și că mi-aș fi construit casa odată cu biserica.

Locuința mea reprezintă o parte dintr-un duplex și a fost achiziționată înaintea revenirii mele în țară, adică în perioada în care locuiam în Cipru. Iar dacă au făcut asemenea afirmații tendențioase, cred că se cuvine să precizez că am, probabil, o casă mai modestă decât au majoritatea preoților din Oradea. Dar niciodată nu mi-am dorit mai mult.

Alte precizări privind probele și informațiile apărute în presă

Aduc la cunoștința opiniei publice că s-au făcut propuneri și chiar presiuni asupra unor apropiați ai mei, pentru obținerea unor declarații false și a unor false acorduri de recunoaștere a vinovăției.

Menționez, de asemenea, că singura declarație pe care am dat-o în acest dosar, cea dată în calitate de persoană vătămată, înaintea schimbării încadrării juridice, este întru totul adevărată.

Nu aveam benzină în mașină, ci câteva flacoane cu pălincă, pe care urma să le dăruiesc unor cunoscuți din București. Povestea cu benzina aflată în mașină este o ticăloșie pe care anchetatorii au construit-o în mod conștient.

Cantitatea de benzină invocată în rechizitoriu fusese cumpărată cu aproximativ o zi și jumătate înaintea incendiului, când încă nu hotărâserăm să mergem la București. Benzina a fost consumată în orele următoare achiziționării, pentru alimentarea unui utilaj. Pentru a risipi orice presupunere: nu este vorba despre o dronă, ci despre o drujbă.

Întâmplarea face ca respectiva activitate să fi fost surprinsă și de o cameră de supraveghere. Mă tem însă să depun filmările la dosar, întrucât m-aș putea trezi cu un alt capăt de acuzare: că, împreună cu un prieten, am toaletat crengile uscate ale unui pom fără autorizația Organizației Națiunilor Unite.

Caroseria mașinii arse nu a fost conservată imediat de organele de cercetare penală, ci a fost transportată la o firmă de dezmembrări, unde a rămas în aer liber, expusă ploii și ninsorii. Incendiul s-a produs în noaptea de 5 februarie, iar rechizitoriul consemnează ridicarea epavei și introducerea acesteia în camera de corpuri delicte abia la 7 februarie.

După acest interval, în care epava nu s-a aflat sub paza organelor judiciare, criminaliștii au susținut că au găsit un fragment ars dintr-o canistră roșie. Rechizitoriul afirmă că acel fragment ar prezenta „aceleași semnalmente” cu recipientul în care fusese cumpărată benzina, fără să explice prin ce analiză individualizantă s-a stabilit că ar proveni tocmai din canistra respectivă și fără să lămurească efectele pe care expunerea epavei la intemperii și accesul necontrolat la aceasta le puteau avea asupra integrității probelor.

În mod evident, un recipient din plastic aflat în zona afectată de un incendiu de asemenea intensitate ar fi trebuit să se topească integral. De altfel, din interiorul mașinii nu a rămas intact absolut niciun element din plastic. În aceste condiții, pretinsa identificare ulterioară a unui fragment de canistră ridică întrebări fundamentale privind proveniența și autenticitatea acestuia.

Mai mult, rechizitoriul omite cu desăvârșire expertiza întocmită de generalul de pompieri de la Timișoara, care concluzionează clar că incendiul nu a fost declanșat prin folosirea benzinei.

În schimb, procurorii aleg să invoce o altă expertiză, despre care afirmă că ar confirma prezența benzinei, fără să explice existența concluziei tehnice contrare și fără să confrunte cele două opinii de specialitate. O probă favorabilă apărării, care contrazice direct ipoteza centrală a acuzării, este pur și simplu eliminată din narațiunea rechizitoriului.

În privința „stenogramelor” apărute în presă, deși nu văd nicio legătură între corespondența mea privată și acuzațiile pentru care sunt trimis în judecată, precizez că o parte dintre mesajele prezentate sunt false.

Bunăoară, eu nu îl cunosc pe domnul Călin Georgescu, nu am numărul dumnealui de telefon și nu comunicăm.

În perioada campaniei electorale și a alegerilor anulate, anulare despre care susțin în continuare ceea ce cred, anume că a reprezentat un atentat la democrație, l-am criticat în repetate rânduri pe candidatul Călin Georgescu. Am ajuns însă la concluzia că, în lipsa unor opțiuni mai bune, l-aș fi votat.

Adică, dacă aș fi avut de ales între Ion I.C. Brătianu și Călin Georgescu, l-aș fi ales, fără îndoială, pe Brătianu. La fel aș fi procedat dacă ar fi fost vorba despre Nicolae Titulescu, Take Ionescu sau despre oricare replică contemporană a acestora, fie ea și mai ciopârțită. Dar, dacă aș fi avut de ales între domnul Georgescu și doamna Lasconi ori domnii Ciolacu, Ciucă, Simion sau Nicușor Dan, l-aș fi ales pe Georgescu, nu atât pentru capacitățile dumnealui, pe care le consider foarte discutabile, cât pentru cât de puțin reprezentau ceilalți.

În rest, nu există legături externe pe care să nu le fi recunoscut. Am prieteni în întreaga lume, dar nu am pactizat niciodată cu nicio zonă ideologică și nu am colaborat în viața mea cu niciun serviciu de informații, nici din țară, nici din străinătate. Mi-am prețuit libertatea, considerând întotdeauna că ea este darul lui Dumnezeu.

II. CINE A INSTRUMENTAT CAZUL

Un cititor cu gândire critică, familiarizat cu ceea ce mi s-a întâmplat în ultimii doi ani, își va crea impresia că autorul acestor acuzații nu este Ministerul Public, ci Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, întrucât comunicatul de presă, rechizitoriul și dosarul sunt constituite, în mare parte, din falsele acuzații formulate de reprezentanții autorității ecleziastice locale.

Dosarul, instrumentat inițial de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, a fost transferat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și dat în lucru șefului Secției de urmărire penală, celebrul procuror Cristian Ardelean, cunoscut opiniei publice întrucât s-a aflat în centrul uneia dintre cele mai grave controverse publice, în urma înregistrărilor despre inducerea fricii în judecători.

În urma acelui scandal, conducerea DNA a cerut revocarea sa din funcția de procuror în cadrul DNA Oradea, măsură care a fost ulterior anulată definitiv. Numele său a mai fost legat de anchetele penale deschise în legătură cu acele înregistrări și de alte controverse asemănătoare.

În legătură cu procurorul Cristian Ardelean, în mediul justiției circulă o temere care, desigur, îl poate îngrijora pe oricine ajunge să fie cercetat de acesta: aceea că ar fi fost absolvit de acuzațiile grave care i-au fost aduse în scandalul public legat de DNA Oradea tocmai pentru ca, ulterior, să instrumenteze dosare de execuție publică, în interesul unor persoane influente.

Totodată, la nivelul comunității locale se vorbește despre implicarea în dosar a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, întrucât cumnata dumneaei, la rândul său juristă, s-a exprimat în repetate rânduri și față de diferite persoane, care pot depune mărturie în acest sens, colportând acuzațiile pornite dinspre Episcopie și făcând trimiteri exacte la dosar. În mod firesc, nu avea de unde să cunoască asemenea informații, întrucât dosarul se afla în faza nepublică a urmăririi penale.

Doamna procuror general este sora unuia dintre preoții care slujesc, în acest moment, în biserica pe care eu am construit-o în municipiul Oradea. Este relevant pentru înțelegerea speței să precizez că preotul respectiv, în momentul începerii slujirii mele ca paroh în Oradea, era „îmbisericit” în această parohie, unde era remunerat simbolic de fostul paroh cu 535 de lei lunar, ca o completare a salariului său din învățământ.

Înainte de instalarea mea în slujirea acestei comunități, întrucât episcopul Oradiei nu mă dorea, repetând inclusiv în spațiul public că i-am fost impus de superiori, părintelui T.M. i s-a propus să organizeze o răzmeriță a credincioșilor împotriva numirii mele. Soția dumnealui, cumnata doamnei procuror general, s-a ocupat de strângerea de semnături prin tot orașul, pentru ca soțul dumneaei să fie numit paroh.

Am calmat lucrurile foarte repede, iar tabelul de semnături ajunsese motiv de glume după ce oamenii m-au cunoscut. Am consolidat comunitatea și am construit o biserică numai din donațiile credincioșilor, iar această zidire a reprezentat cel mai eficient șantier bisericesc din Eparhia Oradiei. O biserică monumentală, construită într-un singur an!

Deși Episcopia mi-a propus în repetate rânduri să-l transfere pe preotul T.M. într-o altă parohie, eu nu numai că l-am păstrat coslujitor, ci am solicitat angajarea lui cu normă întreagă. Am obținut acest „privilegiu” prin implicarea directă a Patriarhului României, chestiune care s-a transformat ulterior în cap de acuzare în dosarul consistorial.

De aceea, implicarea dumnealor în această acțiune derulată împotriva mea mi se pare nu doar o cumplită ingerință în treburile justiției, ci și o faptă josnică din punct de vedere uman.

Pentru modul în care s-a desfășurat această „anchetă”, dar mai ales pentru scopul în care consider că a fost instrumentată, este relevantă și chestiunea prelevării probelor ADN.

Când mi-a fost solicitată recoltarea probelor biologice, am refuzat inițial prelevarea, din considerente care țin de demnitatea umană. Ziarul local „Bihoreanul”, citat imediat de presa națională, a făcut mare caz din refuzul meu. În mai puțin de 24 de ore, Parchetul a obținut o hotărâre judecătorească, cu o celeritate pe care cu greu o întâlnim chiar și în cauze privind infracțiuni extrem de grave.

În mod firesc, m-am supus hotărârii și am oferit proba solicitată. Rezultatul analizei nu a stabilit nicio corespondență genetică prin care să fiu legat de săvârșirea faptei. Cu alte cuvinte, proba ADN nu a susținut acuzația formulată împotriva mea.

Rechizitoriul reține faptul că m-am împotrivit inițial prelevării, dar omite să prezinte limpede rezultatul obținut după recoltarea probei. Aceeași lipsă de claritate privește și rezultatele analizelor genetice referitoare la ceilalți doi inculpați: rechizitoriul enumeră rapoartele de expertiză genetică printre mijloacele de probă, fără să explice în cuprinsul acuzației ce corespondențe au fost sau nu au fost identificate și ce anume demonstrează concret aceste analize.

În cadrul cercetării, am avut o singură solicitare: să fie audiat ca martor un prieten care îmi cunoștea programul și care participase inclusiv la unele dintre audieri.

Anchetatorii l-au chemat la audieri pe călugărul Mitra, precum și pe secretarul de stat din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, pe care îl întâlnisem o singură dată în viață, dar au amânat în repetate rânduri audierea singurului martor solicitat de mine. Când audierea a fost, în cele din urmă, încuviințată, domnul procuror Cristian Ardelean a găsit de cuviință să o limiteze, cenzurând întrebările formulate de mine, tocmai întrebările care puteau contribui la lămurirea cauzei.

Aceasta a fost singura probă solicitată de mine. Deși organele de urmărire penală au obligația să administreze probe atât în acuzare, cât și în apărare, solicitarea mea a fost mai întâi amânată, iar apoi golită de conținut prin limitarea întrebărilor adresate martorului.

Organele de cercetare penală nu au indus în eroare numai judecători din România.

Mult mai grav, prin solicitări oficiale, au transmis informații false autorităților judiciare și organelor de cercetare penală ale unui alt stat european, folosindu-se în acest demers inclusiv de reprezentanți de rang înalt ai Patriarhiei Române din afara țării. Voi prezenta pe larg această chestiune, cu documente și cu deosebită plăcere, într-un episod distinct.

Dacă este reală informația care mi-a parvenit, anume că acest dosar ar fi fost tratat inclusiv ca o chestiune de siguranță națională, atunci este cazul să ne întrebăm foarte serios în ce stadiu de maladie a ajuns această societate.

Menționez, de asemenea, că atât judecătoarea de drepturi și libertăți de la Judecătoria Beiuș, cât și judecătorii Tribunalului Bihor care au soluționat ulterior contestațiile formulate au respins, respectiv au infirmat solicitările procurorilor.

Propunerea aberantă de arestare preventivă a fost respinsă, iar contestația formulată de Parchet împotriva acestei soluții a fost, la rândul ei, respinsă.

Ulterior, procurorul a solicitat luarea măsurii controlului judiciar împotriva mea pentru o perioadă de 60 de zile. Judecătoria Beiuș a admis solicitarea, dar, paradoxal, fără să impună vreo restricție. Tribunalul Bihor a revocat măsura controlului judiciar după numai patru zile.

Sper ca primul termen de judecată să fie stabilit cât mai curând, având în vedere celeritatea nemaiîntâlnită cu care s-a desfășurat urmărirea penală în acest dosar.

Închei această declarație publică reiterându-mi bucuria sinceră că dosarul a fost trimis în judecată și a ieșit astfel din captivitatea celor care l-au folosit ca instrument pentru a-mi distruge credibilitatea, pentru a-mi traumatiza familia și pentru a mă anula profesional și social.

Am încredere în profesionalismul judecătorilor.

Mi se pare relevant schimbul de replici surprins în capturile de mai sus, ca să înțelegem că, uneori, ticăloșia omenească nu poate fi întrecută decât de prostie.

Domnul Răzvan Gheorghe este jurnalist la publicația „Podul”.

Domnul Robert Adam este autor Humanitas, colaborator PressOne, doctor în științe politice, diplomat de carieră în cadrul MAE și fost director al ICR Bruxelles.

Nu vorbim, așadar, despre conturi anonime, ci despre oameni cu pretenții profesionale, care răspândesc public informații elementar false.

“Viza” de intrare în Sf Munte.

Un procuror care își întemeiază rechizitoriul pe acuzații cu totul false și uluitor de prost construite, secondat de un polițist care nu reușește să scrie nici măcar două rânduri corect în limba română, apelează, desigur, la instrumentele sistemului oligarhic local: fițuica de propagandă, presiune și șantaj, citată, ulterior, de presa centrală.

Când formulezi acuzații false, la comandă, știi că asemenea construcții nu pot rezista în sala de judecată. De aceea, încerci să muți procesul în presă, folosindu-te de jurnaliștii de casă.
Consideră ei că o minciună, care se va rostogoli zile întregi în presă, devine adevăr.

Metoda aceasta o practică și Sofronie.

În mod firesc, ei se adresează doar prostovanilor, cu care se simt confortabil.

Eu însă mă adresez oamenilor inteligenți. Și am răbdare.

Mi se pare foarte interesant că organele de cercetare penală, care acționează în interesul episcopului Oradiei, au inventat diferite mesaje, pe care le-au livrat presei drept autentice, dar nu au reținut niciunul dintre nenumăratele mesaje pe care le-am schimbat cu Patriarhul României în ultimul an, uneori chiar de mai multe ori pe săptămână.

Pesemne că acele conversații reale nu serveau scenariului pe care anchetatorii încercau să-l construiască.