Părintele nu binecuvânta niciun fel de document. Acestea le spunea tuturor celor care veneau. Stăteau şi când porţile erau închise, pe toţi ne avertiza şi maica Ioana ieşea cu acest mesaj din partea părintelui.

Când era bolnav părintele nu ieşea şi ea aducea bileţele de la părinte împotriva CNP-urilor, şi când aveau loc procese la noi în Rusia, împărţea tuturor astfel de bileţele.

El binecuvânta procesele ce aveau loc (împotriva celor ce refuzau). Scotea deciziile judecătoreşti şi împărţea tuturor, acestea le binecuvânta. Spunea: "Citiţi-le toţi, ca nimeni să nu primească, iar cine deja a primit, trebuie să renunţe la el."

Acesta o ştiu cu precizie, deoarece eu ajungeam acolo şi odată a fost o minune când am ajuns, un tânăr spunea că mâine trebuie să meargă să ridice buletinul, şi i-am zis: "Buletinul nu trebuie să-l primeşti." "Cum nu se poate?"

Şi deodată se apropie maica Ioana, din spatele gardului si spune: "Părintele nu binecuvântează", şi de bucurie a sărit zicând: "Doamne, mulțumesc. Slavă Ţie, pentru că m-ai adus şi m-ai salvat de la nelegiuirea care vine din orice direcţie spre noi." (Veaceslav Astahov)

Despre televizoare şi calculatoare zicea: "Nu vreau nici măcar să aud despre acestea." Arăta cu mâna în acest fel. Veneau unii şi ziceau: "Părinte, binecuvântează-mi şi mie te rog calculatorul, ca să lucrez pe el". Zicea: "Nici nu vreau să aud despre aşa ceva."

Părintele Nicolae Gurianov de la Zalit (1909-2002) 🇷🇺

Sursa: Sarea Pământului 3

ÎN CONȘTIINȚĂ SE SCRIE PROTOCOLUL ÎNTREGI VIEȚI

Scopul general al diavolului și al tuturor slujitorilor demonici care îi sunt supuși este unul singur: este de a induce oamenii în păcat și să-i atragă în sclavia lor – spre chin și pierzare veșnică. Dar și demonii au, ca să spunem așa, diferențe profesionale în ceea ce privește acțiunile lor malefice. Astfel, un demon se ocupă de pofta de desfrâu, altul – de pofta de mâncare, al treilea – de beție, al patrulea – de mândrie, al cincilea – de iubirea de bani.
Așa cum autoritățile lumești, prin intermediul slujitorilor lor (inspectori financiari, executori judecătorești), percep de la oameni amenzi pentru faptele lor ilegale, tot așa și diavolul, prin demonii care îi slujesc, se apropie de fiecare suflet al unei persoane decedate, care trece prin chinurile iadului și își prezintă drepturile asupra sclaviei sale dacă în ea se găsesc fapte rele (păcate!) împotriva legii lui Dumnezeu, săvârșite de om în timpul vieții pământești. „Oricât de sălbatică li s-ar părea înțelepților gândul despre chinuri, trecerea prin ele este inevitabilă”, citim la Sfântul Teofan, „la cel cu inima neîntinată și străină de patimi, vameșii demoni nu pot găsi nimic la care să se poată agăța... Iar când inima nu este curățată, atunci către ce patimă simte ea cea mai mare simpatie, acolo se aruncă demonii și o iau ca și cum ar fi prieteni, iar apoi știu ei unde să o ducă”.
Fiecare om are înscris în conștiință protocolul vieții sale; și în funcție de conținutul acestuia – bun sau rău (adică în funcție de natura faptelor, cuvintelor și gândurilor inimii, care au avut loc în viața pământească a omului) – va fi determinată și soarta omului după moarte.

☦ Starețul Mihail Truhanov.

Trebuie să evităm cu totul să vorbim despre oameni, să-i judecăm, să-i lăudăm sau să-i criticăm, căci inima omului este o mare adâncă, iar noi nu vedem decât suprafața ei. Un sfânt Părinte a spus odată: „Dacă voi ajunge în rai, voi fi surprins de trei lucruri. Nu-i voi vedea în rai pe cei pe care credeam că-i voi vedea acolo. Îi voi vedea în rai pe cei pe care nu mă așteptam să-i văd acolo. Și, în sfârșit, voi fi surprins dacă mă voi mântui eu însumi!”

☦ Arhimandritul Rafail Karelin

Iranul a devenit factorul declanșator al distrugerii legăturilor stabile și obișnuite din lume.
În sensul propriu al cuvântului, a pus țările dependente de importuri la mâna sa.
Întreruperea lanțurilor de aprovizionare din cauza crizei energetice va duce nu doar la creșterea prețurilor și la deficite în aceste țări, ci și la foamete, revolte și revoluții locale.
Pe lângă sacrificarea în masă a animalelor și întreruperea livrărilor de îngrășăminte, este evident că ne pregătesc pentru anul 2027 foamete și închiderea granițelor din cauza lipsei de combustibil pentru transporturi și a unei noi „ciume”.

Doar în țările cu resurse de materii prime va fi ceva de mâncat, de gătit și cu ce să te deplasezi.
De aceea, este logic să privești cu luciditate locul în care locuiești și să-ți imaginezi clar ce se va întâmpla dacă mâine nu va veni aici un camion cu marfă pentru supermarket sau un camion cu benzină/gaz pentru alimentarea stațiilor. Și ce voi face dacă mâine se va întrerupe curentul electric, nu va mai fi gaz pentru gătit și combustibil pentru generator.
Suntem pregătiți pentru o autonomie de 2-3 ani în ceea ce privește produsele de bază, bunurile și energia alternativă?
⬇️

„Nu există oameni răi pe lume, ci doar suflete bolnave, demne de milă, predispuse la păcat. Trebuie să ne rugăm pentru ei și să le arătăm compasiune”

☦ Sfântul Mărturisitor Serghie (din Srebrians),

Sfântul Nicolae Velimirovici (1880-1956) 🇷🇸 despre înarmarea febrilă a popoarelor: ⬇️

Toate popoarele Europei și Americii, dragă generale – începu' balcanicul – se înarmează în modul cel mai febril pentru un nou război. Cine nu vede asta? Acest lucru de-abia e un secret pentru ciobanul din munte, cu atât mai puțin pentru oamenii care trăiesc în orașe și urmăresc treburile omenești.

În cursa înarmării, dintre popoarele Asiei deocamdată merg în pas cu Europa și cu America două-trei popoare, cum sunt Japonia, Turcia, într-o oarecare măsură Persia (Iran) și Afganistanul.

Marea Chină se răfuiește cu ea însăși și face sângeroase exerciții militare pe fiii săi, pregătindu-se astfel, și fără să o știe, pentru măcelărirea fiilor altora.

Dar cei ce și-au împovărat conștiința cu răspunderea pentru primul război mondial se vor încărca și cu răspunderea pentru războiul care stă să vină: sunt popoarele rasei albe, popoarele numite creștine.

În pregătirile pentru noul război, sau pentru noile războaie, ei se află înaintea tuturor celorlalte popoare și seminții de pe globul pământesc. Iar că lumea stă înaintea unui nou război, o mărturisesc următoarele:

1. Pregătirile pe față și în secret ale popoarelor amintite;

2. Bugetele militare, care la toate statele întrec incomparabil cheltuielile cu orice alta destinație, și întrec de departe bugetele militare dinaintea războiului trecut;

3. Activitatea febrilă a nenumăratelor fabrici de armament, muniție, gaze toxice, aparate electrice și electromagnetice de război, precum și masa sporită de lucrători și de producție din aceste fabrici;

4. Construcția febrilă de nave militare și alte mijloace de război navale;

5. Efectivele crescute ale armatelor regulate față de cele de dinainte de război;

6. Echipele de savanți cu înaltă calificare angajați de unele state, care își pun inteligența și energia în slujba descoperirii sau perfecționării gazelor toxice ucigașe și altor mijloace chimice de război pe uscat, pe apă, sub apă și în aer;

7. Alianțele și grupările secrete cu scopuri militare ale unor state și popoare;

8. Foarte dezvoltatele servicii de spionaj, cu ajutorul cărora un stat află planurile de război și invențiile secrete destinate războiului ale altor state.

Acestea sunt dovezile — dar există și semne prevestitoare ale unui nou război, printre care: neîncrederea crescândă dintre state, ura rasială și națională, și mai ales presentimentul întunecat general și neliniștea generală a spiritelor de pe toate cele cinci continente.

La aceasta, un voitor de bine poate răspunde: „Toate acestea sunt așa cum spui. Vedem și noi asta. Dar toate pregătirile de război nu duc neapărat la război: fiindcă în paralel cu pregătirile de război merg și pregătirile de pace”[1].

Merg, da, dar merg ca un copil în urma unui uriaș, ca un car cu boi în urma carelor de foc. Dacă ar fi să personificăm războiul și pacea, războiul ar trebui să-i spună păcii: „Eu trebuie să mă micșorez, iar tu să crești”.

Dimpotrivă – ia seama! – războiul spune păcii: „Cu pregătirile tale tu, copile, ascunde-mă, apoi aleargă pe străzi și strigă că eu nu exist și, îndeobște, nici nu voi exista!”

Chiar și propaganda verbală a păcii servește multora în scopuri de război. Și astfel, în zilele noastre se adeverește încă o dată spusa prorocului: "Pace, pace!" şi pace nu este. (Ieremia 8, 11).

Despre pace se vorbește în ziua de azi atât de mult nu pentru că e pace, ci fiindcă pacea este în primejdie — așa cum despre cinste nu se vorbește mult când există cinste și despre sănătate atâta timp cât ține sănătatea.

Sau nu vedeți, că militar, că multe convorbiri de pace sunt întrebuințate ca tactică de război camuflată? Oamenii spun: „Pace, pace”, și pace nu este! (Ieremia 8, 11).

Și într-adevar, generale, nu am avut pace după încheierea războiului Mondial. Dacă a avut-o cineva, au avut-o papuașii și bosimanii mai degrabă decât oamenii albi. În fapt, a existat un armistițiu, nu pace.

Am avut și avem pregatire febrilă pentru un nou război — la fel ca în cazul unui armistițiu. De când Germania a cerut armistițiu în 1918 și până acum am avut de fapt numai un armistițiu.

De atunci și până acum, cheltuiala principală a statelor, principala preocupare a oamenilor de stat și a generalilor și principala teamă a popoarelor se leagă de un nou război, la fel ca în cazul unui armistițiu.

Din toate acestea reiese limpede următoarea învățătură:

1. Că războiul mondial, început încă din anul 1914, nu pare a se fi încheiat nici până astăzi;

2. Că de la războiul mondial încoace ideea unui nou război domină cu toată autoritatea dispozițiile psihice și eforturile materiale ale popoarelor și statelor;

3. Că faptele privitoare la înarmarea lumii pun în umbră toate convorbirile și bunele intenții de pace;

4. Că lumea, din punct de vedere financiar, adică din punctul de vedere al cheltuielilor în scopuri de război, este deja în stare de război.

Sfântul Nicolae Velimirovici (1880-1956) 🇷🇸, convorbire cu generalul Clark din 1927

Sursa: Războiul și Biblia, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sophia, București, 2002, pag. 35-39

Sfântul Nicolae Velimirovici (1880-1956) 🇷🇸 despre cum va fi viitorul război mondial: ⬇️

Cum va fi viitorul război?

Va fi un război cu totul lipsit de milă, cinste și eroism. Războiul eroic dintre israiliteni și filisteni, în care cele două oști priveau lupta dintre reprezentanții lor, David și Goliat, așteptându-și de la deznodământul acelei lupte biruința sau înfrângerea, este doar o idilă pastorală față de războiul ce stă să vină.

Şi războiul lui Arjuna împotriva lui Bhima, descris de Mahabharata, este doar o idilă. Precum idilă e și războiul de la Kosovo dintre sârbi și turci, ba idilă e și războiul lui Napoleon împotriva Moscovei.

Dar ce spun eu? Toate războaiele din lume, în care au străfulgerat întrucâtva și raze de milostivire, cinste și eroism; toate războaiele care au putut să insufle măcar un cântăreț bun și un cântec bun sunt o idilă față de războiul în fața căruia stă lumea:

fiindcă războiul care va să vină nu va ținti doar biruința asupra potrivnicului, ci nimicirea potrivnicului – deplina nimicire nu doar a luptătorilor lui, ci și a tot ce au ei în spatele frontului, a părințior, a copiilor, bolnavilor, răniților lor și a celor luați prizonieri dintre ei, a satelor și orașelor lor, a animalelor și pătulelor lor, a căilor ferate și șoselelor lor! Pârjol care nu gândește și nu face deosebire!

În războiul trecut a fost plânsă nimicirea catedralei din Reims. În noul război se va râde peste ruinele multor catedrale, ale multor locuri sfinte, monumente de veacuri ale popoarelor, și a tot ce mai este drag și prețios inimii omenești pe pământul patriei.

Va fi aruncat fără cruțare foc de pe pământ, de pe apă, din văzduh, asupra tot ce e potrivnic. Foc, plumb și oțel vor cădea ca o ploaie nestăvilită care îneacă și dă totul morții.

Odată cu aceasta vor veni și fulgere electrice, tancuri electrice, aparate din fier cu deplasare rapidă și cu tir rapid, și Dumnezeu știe – mai pe șleau spus, dracul știe – care sunt toate mijloacele infernale de ucidere, torturare și siluire a oamenilor, animalelor, ființelor și făpturilor.

Iar ca o încununare a tuturor acestora va veni ultima și suprema invenție a civilizației latino-teutonice: putoarea! Adică gazele puturoase, aruncate asupra potrivnicului și patriei lui din cele mai felurite arme și în cele mai felurite compoziții.

Fiece ființă vie pe care Făcătorul cel Preaînalt a dăruit-o cu organ de respirat ca să se îndulcească de aerul Lui curat și dătător de viață, își va da duhul în chinuri din pricina putorii otrăvitoare cu care va fi „dat bună ziua” civilizația apuseană.

Attila, Ghinghis-Han și Cambyses ar roși de rușine înaintea unor asemenea metode inumane de război. Dar cei ce sunt botezați în numele Atotmilostivului Fiu al lui Dumnezeu se vor rușina, oare?

Cifrele războiului viitor vor întrece în toate privințele, afară de numărul cruțaților, cifrele tuturor celorlalte războaie din istoria neamului omenesc.

În cursul războiului vor fi mobilizați și copiii de la doisprezece ani în sus, precum și multe femei și fete. Se va lua pentru necesități de război, prin rechiziție, tot ce va fi rămas în spatele frontului:

și ultimul bou, și ultimul cal, și orice alt animal domestic de hrană sau de povară, și toate alimentele, toți banii, toate bijuteriile persoanelor private, toate lichiditățile din băncile private, ale unor societăți sau ale statului, și toate valorile bisericilor și mănăstirilor, îmbrăcămintea, vasele, tot ce este de fier, cupru, aluminiu, cauciuc – fără să mai vorbim de argint și aur -, telefoanele private, sobele de metal, încuietorile de la porți și uși, paturile de metal, ramele de metal de la portrete, icoane și oglinzi; într-un cuvânt, tot ce e din metal, din piele, din pânză, din cauciuc sau din oricare material ce va fi necesar războiului și războinicilor.

Bătrânii și bătrânele, împreună cu copiii mici și cu invalizii, vor rămâne în casele goale și reci, cu hambarele goale, cu staulul și grajdul gol, fără încălțăminte, fără curele, fără veselă, fără plug și sapă, fără cuțit și lingură, în care neîncuiate – oameni flămânzi în primejdie din partea fiarelor flămânde.

Vor rupe câte puțină iarbă – unde va fi rămas după pârjolul războiului -, vor scurma pământul și vor jupui scoarța de pe copaci ca să mănânce. Cu asta se vor ține în viață.

Şi vor veni zile frigroase când oamenii vor arde cărțile din biblioteci, atât din cele publice cât și din cele particulare, și toate tablourile și obiectele de artă din muzee, numai ca să se încălzească poporul, numai ca să încălzească bătrâna bunicuță puțin ceai – fără ceai – pentru nepotul care trage să moară.

De groază, mulți se vor sălbătici, se vor îndobitoci sau vor înnebuni. Şi ei vor alerga, cu totul goi, nepieptănați și mudari, pe drumui și pe străzi, prin munți și prin câmpii, urlând ca fiarele și năpustindu-se asupra celor pe care îi întâlnesc sau îi ajung.

Iar după aceea, Comandamentele Supreme vor da ordin ca toate acele sărmane părți ale neamului omenesc de care luptătorii din primele rânduri își vor aminti ca de părinții lor, de frații și de surorile lor, și de copiii lor, ca toate aceste sărmane părți și părticele ale neamului omenesc să fie strămutate în peșterile din munți, din pricina primejdiei otrăvurilor puturoase prin care vrăjmașul va încerca să otrăvească tot ce suflă în țara celeilalte tabere.

În acest fel, în cursul războiului nu va mai fi, de fapt, popor în așezările omenești de acum, în orașele și satele de acum, în casele și colibele de acum: fiindcă toată țara va fi un câmp de luptă.

Nu cumva se va preface, dragă generale, toată planeta noastră într-un câmp de luptă? Dintre orășenii din spatele frontului nu va mai putea fi văzut, nicăieri, nici unul. Vor fi cu toții în refugii, prin peșteri și prin râpile din munți.

Cum își va duce zilele sărmanul popor în refugiile acelea, nici un om nu va putea să povestească. Când războiul, după vreme îndelungată, se va fi încheiat, se va vedea că toate acele peșteri și râpe din munți sunt pline cu osemintele poporului care va fi murit.

O caracteristică aparte a viitorului război va fi lipsa de idealuri a tuturor țărilor beligerante și neîcrederea reciprocă dintre luptătorii aflați sub același stindard:

fiindcă acest război nu va fi dus, în fapt, nici în numele credinței, nici în numele libertății, nici în numele patriei sau națiunii – chiar dacă acestea vor fi etalate ca lozinci – ci, în principal, doar în numele urii și răzbunării, al acaparării și jafului.

Din pricina acestei lipse de idealuri, care nimicește orice însuflețire, în toate armatele vor fi mulți trădători și spioni plătiți. Prin urmare, va fi multă neîncredere reciprocă, și vor fi puse la zid întregi unități de luptă.

Pe lângă cei vinovați vor fi omorâți și mulți nevinovați de către propriile autorități. Şi, mai mult, din pricina lipsei oricărui ideal important și adevărat pentru care cineva să se învoiască a muri de bunăvoie va fi și o lipsă totală de eroism și de eroi.

Într-o situație grea, oamenii se vor arăta lași, iar într-una ușoară – lipsiți de suflet și jefuitori de cadavre. Mașinile moarte de război vor reprezenta, la drept vorbind, principalii și singurii eroi ai viitorului război

Ele se vor arăta mai vii, mai inteligente, mai puternice și mai viteze decât omul – făcătorul și proprietarul lor. Omul va fi atât de nimicnic în mijlocul mașinilor sale, atât de sărman și de înfricoșat!

El va aplauda mașinile sale de război așa cum erau cândva aplaudați eroii. Şi vor fi distinse cu decorații, și vor fi împodobite cu cununi de laur. Mașinile moarte de război!

O mare parte din toate grozăviile pe care le-am descris ale războiului viitor le-am trăit și le-am văzut deja în trecutul Război mondial. Însă războaiele viitoare vor fi în toate privințele mai cumplite decât toate războaiele trecute.

Este greu însă, dragă generale, să descrii cu limba omenească acea noapte furtunoasă și întunecată, plină de crimă, groază și haos, în care Europa și America, intrând, trag după ele întrega lume. Din toate acestea reiese limpede învățătura:

1. Lumea civilizată va pune în slujba viitorului război toată inteligența sa, toată energia și tot avutul său, fără rezerve.

2. Grozăviile distrugerilor din viitorul război vor întrece toate grozăviile războaielor din vremurile trecute.

3. Viitorul război se va distinge prin lipsa de idealuri și prin lipsa milostivirii și eroismului.

Sfântul Nicolae Velimirovici (1880-1956) 🇷🇸, convorbire cu generalul Clark din 1927

Sursa: Războiul și Biblia, Sfântul Nicolae Velimirovici, editura Sophia, București, 2002, pag. 40-46

Harul lui Dumnezeu se dobândește prin rugăciunea lui Iisus, iar cu cât omul îl cheamă mai des pe Domnul, cu atât mai mult acesta îl atinge. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul” – iată bogăția, dobândiți-o.
Până în ziua de azi, de la moaștele sfinților vine harul, se dă înțelepciune, luminare și se împlinesc tot felul de rugăciuni.
Domnul îi slăvește pe cei care L-au slăvit și dă fiecăruia harul Său. Puneți adevărul lui Dumnezeu înaintea voastră.
Dacă în om este înăbușită vocea conștiinței, atunci el nu aude harul lui Dumnezeu, nu-l poate primi. Iar Domnul dorește mântuirea fiecăruia; dacă omul este înclinat spre Dumnezeu, Domnul îi trimite râvnă. Domnul poate trimite harul unui om, și cel care ieri v-a jignit, astăzi vă va cere iertare.
În biserică se agonisește Duhul. Când există Duh, omul parcă ar avea aripi. Iar fără Duh– mâinile se lasă în jos, iar ochii nu se mai uită la nimic.
Mergeți la biserică, citiți Sfânta Scriptură și harul Lui Dumnezeu va fi cu voi.

☦ Staretul Ioanichii Efimenco.

Sfântul Proroc David despre Patimile Mântuitorului Iisus Hristos: ⬇️

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit? Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greşelilor mele.

Dumnezeul meu, striga-voi ziua şi nu vei auzi, şi noaptea şi nu Te vei gândi la mine.

Iar Tu întru cele sfinte locuieşti, lauda lui Israel.

În Tine au nădăjduit părinţii noştri, nădăjduit-au în Tine şi i-ai izbăvit pe ei.

Către Tine au strigat şi s-au mântuit, în Tine au nădăjduit şi nu s-au ruşinat.

Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului.

Toţi cei ce m-au văzut m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând:

"Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voieşte pe el".

Că Tu eşti Cel ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele.

Spre Tine m-am aruncat de la naştere, din pântecele maicii mele Dumnezeul meu eşti Tu.

Nu Te depărta de la mine, că necazul este aproape, şi nu este cine să-mi ajute.

Înconjuratu-m-au viţei mulţi, tauri graşi m-au împresurat.

Deschis-au asupra mea gura lor, ca un leu ce răpeşte şi răcneşte.

Ca apa m-am vărsat şi s-au risipit toate oasele mele.

Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topeşte în mijlocul pântecelui meu.

Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, şi limba mea s-a lipit de cerul gurii mele şi în ţărâna morţii m-ai coborât.

Că m-au înconjurat câini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat.

Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele.

Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau şi se uitau la mine.

Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi.

Iar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la mine, spre sprijinul meu ia aminte.

Izbăveşte de sabie sufletul meu şi din gheara câinelui viaţa mea.

Izbăveşte-mă din gura leului şi din coarnele taurilor smerenia mea.

Spune-voi numele Tău fraţilor mei; în mijlocul adunării Te voi lăuda, zicând:

Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L pe El, toată seminţia lui Iacob slăviţi-L pe El!

Să se teamă de Dânsul toată seminţia lui Israel.

Că n-a defăimat, nici n-a lepădat ruga săracului,

Nici n-a întors fala Lui de la mine şi când am strigat către Dânsul, m-a auzit.

De la Tine este lauda mea în adunare mare, rugăciunile mele le voi face înaintea celor ce se tem de El.

Mânca-vor săracii şi se vor sătura şi vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dânsul vii vor fi inimile lor în veacul veacului.

Îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului.

Şi se vor închina înaintea Lui toate seminţiile neamurilor.

Că a Domnului este împărăţia şi El stăpâneşte peste neamuri.

Mâncat-au şi s-au închinat toţi graşii pământului, înaintea Lui vor cădea toţi cei ce se coboară în pământ.

Şi sufletul meu în El viază, şi seminţia mea va sluji Lui.

Se va vesti Domnului neamul ce va să vină. Şi vor vesti dreptatea Lui poporului ce se va naşte şi ce a făcut Domnul.

Sfântul Proroc David despre patimile Mântuitorului Iisus Hristos

Sursa: Sfânta Scriptură, Psalmi, capitolul 21

Veniţi să ne întoarcem către Domnul, căci numai El, după ce ne-a rănit, ne tămăduieşte, iar după ce ne-a bătut, ne leagă rănile noastre.

Şi după două zile din nou ne va da viaţă, iar în ziua a treia ne va ridica iarăşi şi vom trăi în faţa Lui.

Să-L cunoaştem, să ne sârguim să cunoaştem cine este Domnul! Venirea Lui este sigură ca ivirea zorilor. Că El va veni la noi ca o ploaie timpurie şi ca o ploaie târzie care adapă pământul.

Sfântul Proroc Osea despre învierea Mântuitorului Iisus Hristos

Sursa: Sfânta Scriptură, Osea, capitolul 6

HRISTOS A ÎNVIAT!