Today.md
322 subscribers
1.93K photos
460 videos
3 files
355 links
Canalul de telegram al Today.md
Download Telegram
‼️PSRM condamnă ferm arestul ilegal al Bașcanului Găgăuziei. Această acțiune de persecuție politică din partea regimului dictatorial al Maiei Sandu este o nouă dovadă a agoniei și fricii guvernării față de alegerile parlamentare care se apropie.
Autoritățile centrale ale țării, în decursul ultimilor patru ani, au distrus în mod sistematic relațiile cu Găgăuzia, ignorând total drepturile constituționale ale autonomiei. Regiunea este supusă unei presiuni fără precedent, iar atribuțiile sale sunt constant reduse, în ciuda garanțiilor legislative existente.
Locuitorii Găgăuziei în mod repetat și-au exprimat poziția împotriva abuzurilor autorităților centrale în privința unor chestiuni fundamentale de guvernare a statului. Arestul ilegal al liderului autonomiei va adânci doar confruntarea și criza relațiilor dintre Chișinău și Găgăuzia. Regimul Maiei Sandu trebuie să oprească imediat represiunile politice împotriva celor care gândesc altfel și să înceteze presiunea asupra autorităților Găgăuziei.
Conducerea autonomiei trebuie să dispună de posibilitatea de a-și exercita nestingherit atribuțiile, în conformitate cu Constituția și legile Republicii Moldova.
❗️Suspendarea parțială a traficului rutier pe str. Alexandr Pușkin, tronsonul cuprins între str. București și str. 31 August 1989, orele 11:00-14:00

Primăria Municipiului Chișinăuinformează că joi, 27 Martie 2025, între orele 11:00-14:00, va fi suspendat parțial traficul rutier pe str. Alexandr Pușkin, tronsonul cuprins între străzile Bucureștiși 31 August 1989.

Măsura a fost luată în
legătură cu necesitatea inaugurării Monumentului Reginei Maria, în scuarul IPLT „Gheorghe Asachi”.
Troleibuzele care traversează
segmentul de drum menționat vor fi redirecționate pe banda a doua de circulație,pe toată durata desfășurării evenimentului.
Votat de Parlament! Consumatorii conectați la sistemul centralizat de încălzire vor putea regla individual temperatura în locuințe.

Documentul prevede posibilitatea întreprinderilor termoenergetice să investească în sistemul colectiv de încălzire în vederea trecerii de la încălzirea pe verticală la încălzirea pe orizontală. Acest lucru va oferi posibilitatea reglării, în mod individual de către consumator, a temperaturii în locuințe, măsurării consumului de energie termică în baza contorului, precum și încheierii contractului pentru prestarea serviciului, iar furnizorii de energie termică vor fi responsabili de indicatorii de calitate a energiei termice prestate. De asemenea, locatarii vor avea posibilitatea de a investi în propriul sistem ingineresc de distribuție a energiei termice în interiorul blocului locativ.
❗️BCS a înaintat o moțiune simplă asupra politicilor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale!

Principalele argumente ale opoziției sunt legate de o serie de scandaluri de corupție, licitații netransparente și dubioase, precum și lipsa unui control adecvat asupra proiectelor de infrastructură de importanță strategică pentru țară.
Forwarded from Ion Ceban
PAS ÎNCHIDE ȘCOLILE DIN SATE: GIMNAZIUL DIN PLOPI, CANTEMIR, ÎNCHIS – PROFESORII ȘOMERI, ELEVII OBLIGAȚI SĂ STRĂBATĂ ZECI DE KILOMETRI

Un nou gimnaziu din Republica Moldova este închis de actuala guvernare PAS. De această dată, este vorba despre gimnaziul din satul Plopi, raionul Cantemir. Decizia nedreaptă lasă 20 de profesori fără loc de muncă, iar elevii sunt nevoiți să parcurgă peste 40 de kilometri până la Cantemir pentru a-și continua studiile. În loc să fie modernizată, clădirea riscă să ajungă în paragină, așa cum s-a întâmplat cu multe alte instituții de învățământ închise de guvernare în ultimii ani.

Această politică de lichidare a educației rurale se desfășoară în timp ce, la Chișinău și în suburbii, se construiesc și se renovează grădinițe și școli, creând astfel un dezechilibru profund între zona urbană și rurală.

În anul precedent, doar în raionul Sângerei au fost închise 3 gimnazii și 2 școli-grădiniță.
În raionul Soroca – alte 3 școli.
În raionul Florești – 2 școli.
În raionul Criuleni – școlile din Ohrincea și Coșernița.
Elevii din aceste sate sunt transportați în localități vecine – Cruglic, Boșcana – afectând atât procesul educațional, cât și siguranța copiilor.

Aceasta nu este reformă. Este distrugerea sistematică a educației din mediul rural și ignorarea completă a nevoilor comunităților locale.
Solicităm stoparea imediată a acestor practici și elaborarea unor soluții reale pentru salvarea școlilor din sate.
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
⚡️⚡️⚡️ Несанкционированное изъятие документов в Исполкоме Гагаузии

При отсутствии какого-либо юридического документа, без всякой правовой мотивации сегодня в кабинет Исполкома прибыли представители органа уголовного преследования с намерением изъять рабочую документацию.

При этом у представителей власти не было никакого постановления об изъятии.

Эти действия являются полным злоупотреблением полномочиями органов следствия и органов правопорядка. Или у нынешней власти — свой Уголовно-процессуальный кодекс?!
Grav accident între Chirsova și Comrat.

Un BMW, condus de un bărbat de 25 ani, s-a ciocnit cu un Mitsubishi, șoferul cǎruia a început manevra de virare la stânga.

În rezultat, șoferul din Mitsubishi, cu vârsta de 69 de ani, a decedat pe loc.

Conducătorul BMW-ului a fost supus testării alcoolscopice, rezultatul ieșind negativ.

Poliția stabilește toate circumstanțele producerii accidentului.
‼️Învățătoarea din raionul Rîșcani, care ar fi agresat verbal și fizic un elev din clasa II, a fost demisă din funcție. Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat și a inițiat, împreună cu direcția raională de învățământ, o anchetă de serviciu pentru a evalua circumstanțele.

Cazul a avut loc în timpul orelor. Băiatul, diagnosticat cu autism, ar fi fost lovit și umilit. De frică, copilul s-a urinat.
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
📍Un șofer a fost surprins încălcând prevederile RCR, punând în pericol siguranța participanților la trafic. Incidentul a avut loc la 23 martie curent, pe bulevardul Moscova din capitalǎ.

Polițiștii de patrulare au identificat și sancționat bǎrbatul de 47 de ani de la volanul BMW-ului, fiindu-i aplicate 8 puncte de penalizare și o amendă de 3000 de lei.
Forwarded from INDEX🇲🇩 CREDIBIL
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
RĂZBUNARE. Maia Sandu anunță că localitățile în care rezultatul referendumului pro-UE „nu a fost bun” nu vor primi bani europeni: „Veți primi doar finanțări de la stat", scrie ziua.md. https://t.me/indexMLD
🤮4
Обращение Евгении Гуцул

Дорогие жители Гагаузии, дорогие граждане Молдовы, мои соратники и все, кому небезразлична справедливость! Все честные люди нашей страны!

Мы стали свидетелями настоящего произвола. Вопреки здравому смыслу и закону, суд принял решение отправить меня под арест на 20 суток по абсолютно сфабрикованному, шитому белыми нитками уголовному делу. Это не просто давление на меня лично — это удар по всей Гагаузии, по нашим традициям самоуправления, по нашим правам и свободам. Это плевок в лицо всем нам. Это попытка растоптать нашу волю и наше право самим решать свою судьбу!

Знайте — Я НЕ СЛОМЛЕНА! Я не дрогнула, не попросила пощады у тех, кто хочет унизить Гагаузию. И я не отрекусь от своих убеждений! Потому что знаю, что за мной — ВЫ. За мной — правда. За мной — наша земля, наши дети, наше будущее!

Я призываю вас не поддаваться страху, не опускать руки и не терять веру в нашу победу. Никакие репрессии не смогут заставить нас молчать, никакие ложные обвинения не заставят нас отказаться от борьбы за наши интересы, за будущее Гагаузии и всей страны. Они думают, что, заперев меня, подавят ваш гнев, вашу силу духа. Но они ошибаются. Чем сильнее давление, тем сильнее мы становимся.

Мои соратники! Продолжайте отстаивать наши ценности, защищать права гагаузского народа и всех граждан, верящих в честность и справедливость. Наша сила в единстве. И только вместе мы сможем противостоять беззаконию.

Товарищи! Настоящая борьба только начинается. Защитим каждый дом, каждую улицу, каждую душу в нашей Гагаузии! Пусть каждый чиновник, каждый судья, каждый предатель, продавшийся за тридцать сребреников, знает — мы не простим и не забудем!

От всей души благодарю всех, кто не остался в стороне: политиков, партии, общественных деятелей, журналистов и простых граждан, открыто выразивших поддержку в этот трудный момент. Ваша солидарность дает мне силы и уверенность в том, что мы победим! Ваша поддержка греет меня в этой каменной клетке. Вы доказали — мы не одиноки, нас много и мы сильнее любой лжи!

Этот арест — лишь испытание, которое мы пройдем с достоинством. Я верю в нашу правду, в силу народа и в то, что справедливость восторжествует.

Они хотели запугать нас? Не вышло.

Они хотели сломить нас? Мы станем только крепче.

Они думали, что мы отступим? Они просчитались.

Я верю — мы прорвемся, мы победим. Потому что правда на нашей стороне. А правда рано или поздно рушит любые решетки.

С вами до конца Ваша Башкан Евгения Гуцул.

P. S. Держитесь! Боритесь! Верьте! Я скоро вернусь!

***
Передано через адвокатов Евгении Гуцул
♦️На сходе граждан, собравшихся в поддержку башкана Евгении Гуцул, участники открыто выразили свою позицию относительно сложившейся ситуации.

«
Она все делает для нас , для народа»

«Меня очень возмущает то , что творится.Это очень для Гагаузии , так чтобы безвинно арестовать и схватить прямо как преступницу»

«Мы болеем за нее , весь народ болеет за нее. Она идет по правильному пути»

«Самую хорошую и прекрасную женщину и башкана Гагаузии. Она все делает для нас , для народа старается»

«Мы пришли защищать Евгению Гуцул. Мы выбрали ее. Мы будем бороться до конца за нее. Она женщина , которая показала себя с любой стороны»

«Сегодня мы вышли поддержать нашего башкана Евгению Александровну Гуцул. Мы считаем , что мы ее задержание это несправедливо. За столько лет , сколько существует нашей Гагаузии , никогда такого не было , чтобы так обращались с башканом. Она свою работу выполняет»

📹наши корреспонденты

✔️ Подпишись на GRT
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
«Евгения, мы с тобой!»

Сторонники башкана, жители Гагаузии вышли на акцию поддержки Евгении Гуцул к «Пенитенциару» № 13.

Акция будет длится весь день.

🟦 Подпишись на @primulinmd
👍1
Forwarded from САЕАС ФОКУС
Большинство жителей Молдовы думает, что арест главы Гагаузии приведет к провозглашению самостоятельности этого региона

62% опрошенных выразили отрицательное отношение к задержанию главы Гагаузской автономии молдавскими властями. Поддерживают арест менее 12% и еще 12% относятся к нему нейтрально.
Достаточно пессимистичны ожидания респондентов. По мнению 37%, арест Гуцул может привести к отделению Гагаузии от Молдовы, 23% ожидают массовых протестов. 24% признались, что не могут спрогнозировать последствий.

Телефонный экспресс опрос проведен в Молдове САЕАС «ФОКУС» 26-27 марта, выборка случайная, опрошено 910 жителей Молдовы (в их состав не входило население Гагаузской автономии). Погрешность 3%.
#МОЛДОВА
#ФОКУС