Putin a sosit la reuniunea din cadrul formatului BRICS+ de la New Delhi.
Această întâlnire va fi evenimentul de încheiere al programului vizitei președintelui în India.

⚡️ O fetiță de 6 ani se află în stare gravă, iar părinții sunt și ei internați în spital, după ce automobilul în care se aflau a ajuns într-un canal de scurgere a apei.
Accidentul s-a produs în jurul orei 02:00, în apropierea localității Făgureni, raionul Strășeni.
Bărbatul a fost testat alcoolscopic și s-a dovedit a fi băut. Acum oamenii legii urmează să o testeze și pe femeie și să stabilească cine era la volan în timpul producerii accidentului.

This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
🇷🇺 🇦🇲 Două noi Case Rusești vor fi deschise în Armenia — la Artashat și Ashtarak. Informația a fost confirmată pentru corespondentul @Sputniklive de către adjunctul șefului Rossotrudnichestvo, Konstantin Kolpakov.
În activitatea acestora, accentul va fi pus pe cooperarea în domeniul educației, al schimburilor de tineret și al culturii.
„Vedem interes din partea populației armene. Este foarte bine, pentru că nu este vorba doar despre Erevan, ci despre mai multe regiuni ale Armeniei”, a declarat Kolpakov.

👍1
🇬🇪 În ultimele trei luni, din Georgia au fost expulzați aproximativ o mie de migranți aflați ilegal pe teritoriul țării.
În această perioadă, Departamentul pentru Migrație din Georgia a verificat documentele a 18 mii de cetățeni străini, informează @SputnikGeorgia.

Xi Jinping și Narendra Modi i-au propus lui Vladimir Putin, în cadrul summitului BRICS, să contribuie la soluționarea conflictului din Ucraina, a declarat Dmitri Peskov.
Președintele rus a salutat disponibilitatea acestora și le-a oferit interlocutorilor informații detaliate despre situația de pe teren, a precizat purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse.

Fratele deputatului PAS din Parlament, Ilia Ionaș, Gheorghe Ionaș, a decedat. Despre moartea acestuia, parlamentarul a anunțat pe rețelele de socializare.
Cauza decesului nu a fost comunicată.
Cauza decesului nu a fost comunicată.
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
Emiratele Arabe Unite au confirmat disponibilitatea de a pune la dispoziție o locație în Abu Dhabi pentru negocierile trilaterale privind Ucraina, a declarat Iurie Ușakov, consilierul președintelui Federației Ruse
„În ultima zi, Abu Dhabi a confirmat că partea emirateză este dispusă să pună la dispoziție propria locație, așa cum s-a întâmplat și anterior. Pentru noi, această locație pare pe deplin acceptabilă”, a afirmat el.
În plus, Ușakov a afirmat că americanii au început să înțeleagă mai bine poziția Rusiei după negocierile de mai multe ore cu Vladimir Putin.
„Desigur, au început să înțeleagă mai bine, deoarece au purtat o discuție de mai multe ore cu președintele nostru. <…> Sperăm că înțeleg acest lucru. Ei bine, Kushner a confirmat probabil acest lucru”, a adăugat el.

Putin a încheiat vizita de trei zile în India și a părăsit New Delhi
👍3
Cinci vagoane ale unui tren de marfă au deraiat pe tronsonul Cahul–Prut 2.
Incidentul s-a produs în jurul orei 12:20. Potrivit „Căii Ferate din Moldova”, trenul de marfă nr. 3082 era format din 29 de vagoane și transporta pietriș.
În urma deraierii, nicio persoană nu a fost rănită.

‼️ Cozi la vama Palanca, pe sensul de ieșire din țară
În punctul de trecere a frontierei Palanca este înregistrat trafic majorat de călători și mijloace de transport, la această oră.
Este aglomerată direcția de ieșire din R. Moldova. Autoritățile de control anunță că sunt întreprinse măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier.
Participanților la traficul transfrontalier le este recomandat să să opteze, după posibilitate, pentru traversarea frontierei prin punctul de trecere al frontierei Tudora-Starokazacie.

Un moldovean de 37 de ani, reținut în Italia, după ce a accidentat mortal o femeie pe bicicletă
Moldoveanul se afla la volanul unei dube și a lovit o femeie de 46 de ani din Italia. Acesta a fugit de la fața locului, dar a fost identificat după numele de înmatriculare.
Potrivit La Nazione, victima se numea Linda Martinucci, în vârstă de 46 de ani, și locuia în Viareggio, provincia Lucca din Toscana. Accidentul s-a produs în jurul orei 03:00 de vineri, 11 septembrie 2026, chiar în ziua în care fiica ei își sărbătorea aniversarea.Linda lucra într-o fabrică de încălțăminte și se întorcea acasă împreună cu partenerul ei, după o seară petrecută în zona Molo. Cei doi circulau pe biciclete în apropierea pasajului suprateran, spre Varignano.

Ușakov: la summitul BRICS, Ucraina a fost menționată o singură dată
Consilierul președintelui Federației Ruse a declarat pentru Canalul 1 că doar ministrul de externe al Braziliei a abordat acest subiect, în timp ce ceilalți lideri l-au ocolit.
Potrivit acestuia, acest lucru demonstrează că țările membre ale uniunii înțeleg poziția Rusiei.

👍2
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
Două automobile s-au tamponat în Capitală.
Totul s-a petrecut pe strada Nicolae Milescu Spătaru din Chișinău. Imaginile au fost surprinse de către un martor ocular.
Deocamdată nu se cunoaște dacă a avut cineva de suferit și nici alte detalii despre accident.
Totul s-a petrecut pe strada Nicolae Milescu Spătaru din Chișinău. Imaginile au fost surprinse de către un martor ocular.
Deocamdată nu se cunoaște dacă a avut cineva de suferit și nici alte detalii despre accident.
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
"O asemenea amploare văd pentru prima dată". Reprezentanta Transnistriei despre Festivalul Internațional al Tineretului de la Ekaterinburg
Kristina Pogorelțeva , delegata programului "Păzitorii memoriei. Noua generație" din Transnistria, a povestit despre impresiile sale de la Festivalul Internațional al Tineretului, care se desfășoară la Ekaterinburg.
Ea a evidențiat amploarea evenimentului și componența internațională a participanților, subliniind că, în doar o săptămână, delegații au reușit să se împrietenească, astfel că nu își doresc deloc să plece.
"O asemenea amploare văd pentru prima dată. Mi se pare că în alte țări pur și simplu nu există așa ceva. În această săptămână ne-am împrietenit foarte mult aici, așa că nu ne vine deloc să plecăm", a declarat reprezentanta Transnistriei în marja Festivalului Internațional al Tineretului de la Ekaterinburg.

Echipa Republicii Moldova a ocupat locul al III-lea la Olimpiada Internațională de Limba Engleză, care s-a desfășurat la Suceava, România, și a reunit elevi din 14 țări. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Potrivit Ministerului, elevii din Republica Moldova au obținut medalia de bronz după ce au realizat și prezentat un proiect multimedia bazat pe romanul „The Hate U Give” de Angie Thomas.
Echipa țării noastre a fost format din patru elevi. Olimpeada s-a desfășurat în perioada 6-12 septembrie și a reunit 136 de elevi din 14 țări.

Peste zece mii de persoane, din 59 de țări, au participat duminică la Chișinău Marathon 2026.
La eveniment a participat și premierul Vasile Tofan, care le-a urat succes celor prezenți la linia de start.
În cadrul Chișinău Marathon sunt organizate proba de maraton – 42,195 km, semimaratonul – 21 km, precum și cursele de 10 km, 5 km și Fun Run – 1,5 km.
Programul include și curse pentru sportivii în scaune cu rotile, pe distanțele de 5 km, 10 km și 21 km.
Cu o zi înainte, pe 12 septembrie, a avut loc Kids Run Day, dedicat copiilor cu vârste între 5 și 14 ani.

🤡1
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
🇷🇺 Rossotrudnichestvo a prezentat pentru prima dată standul său la Festivalul Internațional al Tineretului de la Ekaterinburg.
Principala particularitate a acestei zone este că tinerii din Rusia și din străinătate pot participa la activitățile sale, a declarat pentru @Sputniklive adjunctul șefului Rossotrudnichestvo, Konstantin Kolpakov.
Cum arată acest spațiu, care a primit denumirea sugestivă „Rusia este alături de tine” — poate fi văzut în materialul video realizat de @SputnikLive.

„Pot să-și propună ideile, iar noi îi vom ajuta să le transforme în realitate. Am anunțat un concurs. Vom selecta cele mai bune 20 de idei și le vom finanța din partea agenției noastre.”
Cum arată acest spațiu, care a primit denumirea sugestivă „Rusia este alături de tine” — poate fi văzut în materialul video realizat de @SputnikLive.
„Pentru noi este important ca tinerii să aibă posibilitatea nu doar să propună o idee, ci și să obțină un instrument real pentru realizarea ei. Tocmai de aceea, începând din 2027, lansăm un nou mecanism de microgranturi”, a subliniat directorul Rossotrudnicestvo, Igor Ceaika.
👍2
O femeie în vârstă de 84 de ani a murit după ce automobilul în care se afla a ajuns în râul Nistru. Incidentul s-ar fi produs după ce șoferul a urmat indicațiile navigatorului și nu a reușit să se orienteze la timp.
Șoferul și soția sa au reușit să iasă din mașină și să se salveze. Femeia de 84 de ani, care se afla pe bancheta din spate, nu a mai reușit să iasă din automobil și a decedat. Ulterior, scafandrii, salvatorii și pompierii au scos mașina din apă, împreună cu trupul femeii decedate.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.