🚂 Parlamentul organizează Consultări publice pe noul Cod Feroviar pentru marți, 14 septembrie, 15:30. Cei care doresc să participe, sunt rugați să apeleze 022-820-522.
Proiectul de lege îl puteți accesa aici.

🚌 Vom face regulă la ANTA și vom exclude toți factorii de corupție, astfel ca antreprenorii onești, integri să poată să crească, să se dezvolte și să nu fie nevoiți să treacă Prutul sau să meargă în alte țări UE să-și înregistreze companiile de transport.
✅ Ceea ce am aprobat astăzi în ședința de guvern - modificări la Regulamentul privind eliberarea şi utilizarea autorizaţiilor de transporturi rutiere - explic pe scurt:
🗂 Criteriile de distribuire și condițiile de repartizare a acestora, se vor realiza conform unui algoritm prestabilit, indiferent de companie și ce capacitate are. Toți trebuie să dispună, în egală măsură, de autorizații
📝 Eliberarea autorizațiilor se va face doar operatorilor de transport care activează spre destinațiile solicitate, iar numărul lor va depinde direct de numărul de curse efectuate
🚛 Vehiculele care conform caracteristicilor tehnice nu sunt utilizate la prestarea serviciilor de transport în trafic internațional, nu vor putea obține autorizații CEMT.

🔴 Demisie: Am semnat ordinul de concediere a dlui Ghennadi Dimov, directorul general al ÎS "Moldelectrica" al cărei fondator este Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Forwarded from Radu Marian 🇲🇩🇪🇺
🚅 A fost votat în prima lectură Codul Feroviar,un proiect extrem de important pentru calea ferată din Moldova. Câteva din cele mai importante prevederi:
🟢 Finanțarea guvernului a investițiilor și reconstrucției infrastructurii feroviare cu circa 250 milioane lei anual
🟢infrastructură feroviară va aparține în continuare domeniului public și va fi administrată în mod separat de ÎS „Calea Ferată
🟢 Operatorii comerciali de transport feroviar vor avea drept de acces la infrastructură în baza unei plăți încasate de Guvern.
🟢 După o perioadă de tranziție, domeniul de transport pasageri și mărfuri va fi deschis și pentru alți operatori comerciali.
Proiectul poate fi accesat aici.

💬 Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale organizează consultări publice repetate privind Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022, capitolul V: „Infrastructură și dezvoltare regională”, elaborat în baza propunerilor prezentate de părțile interesate.
⏳ Consultările vor avea loc mâine, 28 septembrie, în intervalul orelor 10:00 - 12:00. Link-ul de acces pentru conectarea online, va fi remis, pe email, tuturor celor care se vor înregistra la sesiunea de consultări.
👉 Pentru detalii, accesați: https://bit.ly/3icNJay

Particip.gov.md
Proiectul Planului de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022 (PAG), cap. V „Infrastructură și dezvoltare regională”
🕹 Începem săptămâna cu vești bune. Planul de reabilitare a tronsonului de cale ferată Bender-Căușeni-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești se conturează tot mai mult.
✒️ Astăzi, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a semnat decretul privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 2 la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și BERD, în vederea realizării Proiectului de achiziție a locomotivelor și de restructurare a infrastructurii feroviare.
💶 Foarte curând, în luna octombrie, îl așteptăm în Republica Moldova pe directorul general BERD pentru Europa de Est şi Caucaz, Matteo Patrone, ca să semnăm documentul în sumă de circa 24 mln de euro, bani adiționali la cei 27.500 mln de euro, care sunt dedicați pentru reconstrucția infrastructurii feroviare din țară.

Discuțiile referitor la contractul de livrare a gazelor pentru Moldova continuă. Pentru a nu periclita livrările de gaze pe termen scurt, câteva minute în urmă, am confirmat prelungirea contractului de livrarea de gaze între MoldovaGaz și Gazprom pentru 1 lună. Prelungirea contractului are loc în aceleași condiții la care Moldova a primit gaze în luna septembrie.
Mâine, vineri, voi organiza o conferință de presă în care voi oferi mai multe detalii. Informații despre conferință se vor anunța suplimentar.

👉 Susțin, astăzi, 1 octombrie, ora 11:30, la Casa Guvernului (et.1, intrarea din str. Pușkin) o conferința de presă, cu privire la contractul de livrare a gazelor pentru Republica Moldova.
🤵 Constantin Borosan a fost numit în funcția de secretar de stat, pe domeniul energetic, în cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Domnul Borosan este doctorand în sisteme și tehnologii energetice la Universitatea Tehnică a Moldovei. Deține titlul de master în inginerie și activități inginerești pe specializarea energie și mediu.
Noul secretar de stat are o vastă experiență în securitate energetică, elaborarea politicilor de combatere a schimbărilor climatice și protecție a mediului prin eficiență energetică și valorificare a surselor regenerabile de energie pentru o dezvoltare sustenabilă, precum și dezvoltare regională prin implementarea măsurilor de eficiență energetică la nivel local.
Acesta a fost expert în domeniul eficienței energetice la Secretariatul Cartei Energiei, Departamentul de Eficiență Energetică în Bruxelles, Belgia. În perioada 2016-2019 a oferit expertiză pe domeniul energetic în cadrul mai multor organizații internaționale printre care Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), GFA Consulting Group GmbH, NIRAS Finland Oy, PNUD etc.

🇲🇩🇷🇴 Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău este pe deplin funcțional, despre acest lucru am fost informat, astăzi, în cadrul unei întâlniri cu directorul general Transgaz România, Ion Sterian, și cu administratorul Eurotransgaz, Nicolae Faranga Dan.
💶🚂 23,5 milioane de euro, pentru reabilitarea căilor ferate
Un Acord de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare am semnat, astăzi, cu directorul regional BERD, Matteo Patrone. Banii vor fi alocați pentru modernizarea infrastructurii căii ferate pe tronsonul Bender-Căușeni-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, acest segment fiind cel mai aglomerat tronson de cale ferată din țară, care asigură tranzitul de mărfuri din România și Ucraina.
Reanimarea sectorului abia începe. Gestionarea banilor eficient, cu maximă responsabilitate și disciplină, va face ca acest sector să capete o nouă imagine.

✅ Știri bune - serviciile ASP sunt mai ieftine din 1 noiembrie:
• înregistrarea căsătoriei, de la 260 de lei la zero lei,
• înregistrarea divorțului, de la 300 de lei la 210 lei,
• schimbarea numelui sau prenumelui - de la 290 la 230 lei,
• modificarea sau corectarea unui act de stare civilă - de la 140 la 50 de lei,
• declararea pierderii actului de identitate - de la 50 la zero lei,
• identificarea automobilului în cazul primei înmatriculări în Moldova - de la 600 de lei la 400 de lei,
• eliberarea plăcilor de înmatriculare pentru automobile - de la 550 la 480 de lei,
• eliberarea unei plăci de înmatriculare (pentru remorci, transport moto) - de la 350 la 270 de lei,
• înregistrarea unui teren - de la 320 la 240 de lei,
• înregistrarea unui teren cu construcție sau destinație locativă - de la 340 de lei la 280 de lei, ș.a.

📍 În perioada 7-8 octombrie 2021, voi participa la Forumul Internațional al Gazelor din Sankt Petersburg.
În cadrul Forumului, voi purta discuții pe subiectul relațiilor contractuale dintre MoldovaGaz și Gazprom, privind furnizarea gazului natural, având în vedere obiectivul Chișinăului în ceea ce privește definitivarea negocierilor până la finalul lunii curente.
Despre rezultatele vizitei voi comunica ulterior.

🔈 Stimați reprezentanți ai mass-media, vă invit la o conferință de presă cu privire la vizita mea de la Sankt Petersburg.
⏰ Evenimentul va avea loc astăzi, 11 octombrie, ora 16.00, la Casa Guvernului, et. 1, intrarea din strada A. Pușkin.

➡️ În urma ședinței de ieri a Comisiei pentru Situaţii Excepționale unde a fost anunțată instituirea stării de alertă pe piața gazelor naturale, astăzi a fost emis Procesul Verbal cu următoarele principale măsuri care trebuie să le îndeplinească insituțiile statului în depășirea crizei:
✅ Utilizarea păcurii, din data de 15 octombrie a.c., pentru producerea energiei electrice și termice
✅ Pregătirea unor măsuri compensatorii pentru consumatorii de gaze, casnici, industriali și comerciali, în vederea atenuării impactului unei eventuale creșteri ale prețului gazelor.
✅ Autoritățile administrației publice centrale și locale vor analiza soluții de economisire a consumului de gaze naturale și energie electrică.
✅ Se impune Energocom-ului obligația în vederea achiziționării de gaze naturale de pe piețele din regiune, conform celei mai bune oferte de la potenţialii furnizori de gaze naturale pentru acoperirea deficitului de gaze naturale. Energocom a fost mandatat să înceapă cât mai curând procedura.

✅ În perioada 18-19 octombrie efectuez o vizită de lucru în Polonia. În cadrul vizitei voi purta discuții privind furnizarea gazului natural în Republica Moldova.
🇲🇩 🇵🇱 În urma vizitei de lucru efectuată în Polonia, în perioada 18-19 octombrie, vă informez că am avut mai multe întâlniri la nivel înalt, subiectul primordial discutat fiind furnizarea cu gaze naturale și soluțiile de depășire a crizei actuale în Republica Moldova.
🤝 M-am întâlnit cu Secretarul de Stat al Cancelariei Președintelui Poloniei și șeful Biroului internațional de politici, Jakub Kumoch, precum și cu reprezentantul special pentru Moldova al Prim-ministrului Republicii Polone, Adam Eberhardt. I-am informat pe ambii despre situația cu care se confruntă țara noastră, astăzi, pe piața gazelor.
🤝 M-am văzut și cu ministrul Energiei de la Varșovia, Piotr Naimski. Am discutat despre un parteneriat pe termen lung în furnizarea gazelor naturale din Polonia. Un proiect bilateral pe care îl tratăm cu maximă seriozitate, pentru că obiectivul nostru este ca sursele de alimentare să fie cât mai diversificate și mai adecvate pentru depășirea unei crize de acest calibru. Polonia este un stat prieten și un partener de nădejde al Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
🤝 Am discutat cu vicepreședintele PGNiG (compania de stat poloneză), Artur Cieślik, despre capacitatea gazelor naturale pe care o putem obține din partea statului polon.
🤝 Am vorbit cu președintele consiliului de administrație GAZ-SYSTEM, Tomasz Stepien. În cadrul discuțiilor, am abordat soluțiile tehnice pe care le putem implementa împreună cu partenerii polonezi, în scopul furnizării gazelor naturale în țara noastră.
Voi reveni cu informații actualizate, de interes, pe măsură ce avansăm în soluționarea acestei crize.

♻ Astăzi a fost aprobat în ședința de Guvern un proiect de hotărâre care se referă la inițierea negocierilor între Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții privind implementarea proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova”.
Toată lumea înțelege că în noul context global, suntem martori la o creștere considerabilă la prețurile gazelor naturale. De altfel, suntem în fața faptului de a promova cât mai rapid proiecte care promovează creșterea securității energetice și reducerea importurilor de energie.
Împrumutul în valoare de 30 milioane euro va fi investit în ridicarea performanței energetice a clădirilor și va fi implementat în două etape:
▶️ cu accent pe instituțiile publice și în mod special spitalele, cu un buget aproximativ de 45 milioane euro, cu acoperire egală din partea BERD și BEI
▶️ cu accent pe autoritățile administrației publice locale, în limita solicitărilor din partea acestora și a nivelului de îndatorare
Lista instituțiilor spitalicești, de importanță națională, care vor fi incluse în cadrul Proiectului sunt:
1️⃣ Institutul de Medicină Urgentă
2️⃣ Institutul de Cardiologie
3️⃣ Institutul de Oncologie
4️⃣ Institutul Mamei și Copilului
5️⃣ Spitalul Clinic Republican
6️⃣ Institutul de Neurologie și Neurochirurgie
7️⃣ Centrul Republican de Diagnosticare Medicală
8️⃣ Spitalul Clinic Bălți
9️⃣ Spitalul Clinic de Psihiatrie
1️⃣0️⃣ Centrul de Recuperare a Persoanelor Vărstnice și cu Dizabilități “SPERANȚA”

✅ În legătură cu semnarea unui nou contract cu Gazprom de furnizare a gazelor naturale pentru țara noastră, am avut o nouă rundă de discuții la Moscova. La întrevedere, am discutat cu Dmitri Kozak, șef-adjunct al administrației președintelui Federației Ruse, Elena Burmistrova, directorul general Gazprom Export, și Nikolay Shulginov, ministrul Energiei.
Mesajul nostru pe parcursul negocierilor a fost întotdeauna același: Republica Moldova își dorește să continue discuțiile și să semneze un contract pe termen lung între MoldovaGaz și Gazprom, unul care avantajează ambele părți.
Ofertă propusă la moment de Gazprom nu este în avantajul cetățenilor noștri. Prețul cerut, care include condiții financiare și nefinanciare, inclusiv achitarea în termeni restrânși a datoriei istorice, este mai mare decât ofertele de pe piețele internaționale de gaz. Republica Moldova nu poate accepta să plătească un preț la gaz mai mare decât toate celelalte state din regiune.
Ne dorim o nouă rundă de discuții cu Gazprom. În același timp, vom căuta furnizori alternativi, pentru a ne asigura că țara are gaz și că diversicăm sursele de aprovizionare.
În cadrul discuțiilor, partea rusă ne-a asigurat că Gazprom va livra imediat volumele suplimentare pentru luna octombrie, câte +5 mln m3 de gaze zilnic. Sperăm ca aceste volume să intre în Republica Moldova în cel mai scurt timp.
Pentru reprezentanții mass-media, anunț că luni, 25 octombrie, voi susține o conferință de presă unde voi oferi mai multe detalii și voi răspunde la întrebările dvs.
Dragi cetățeni, trecem prin momente dificile pentru țara noastră. Vom ieși cu bine din această perioadă grea împreună.

Stimați reprezentanți ai mass-media,
🎙 Susțin o conferință de presă cu privire la vizita mea de la Moscova.
📅 Evenimentul va avea loc astăzi, 25 octombrie, ora 13.00, la Casa Guvernului, et. 1, intrarea din strada A. Pușkin.