Andrei Spînu 🇲🇩🇪🇺
2.43K subscribers
381 photos
63 videos
863 links
Construim Moldova Europeană!
Download Telegram
​​S-a încheiat conferința donatorilor Platformei de sprijin a Republicii Moldova de la Berlin, unde am luat parte alături de prim-ministra Natalia Gavrilița și alți colegi de-ai mei.

În cadrul evenimentului am participat la grupurile de lucru tematice, unde am vorbit despre situația energetică din Republica Moldova, măsurile care au fost întreprinse în perioada crizei şi necesitățile financiare de care avem nevoie ca să o depășim, precum şi alternativele care le poate folosi Moldova în context energetic.

Pe lângă sprijinul pe care-l va primi țara noastră în lupta cu corupția, dezvoltarea economiei, gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina, vom avea ajutor şi pentru fortificarea securității energetice.

Mulțumim donatorilor internaționali și europeni pentru sprijin! Moldova🇲🇩 e Europa🇪🇺!
​​Am avut mai multe discuții cu doamna Adina Vălean, comisarul european pe Transporturi, referitor la liberalizarea transportului de mărfuri pentru transportatorii din țara noastră. Astăzi, Comisia Europeană solicită Consiliului mandat pentru negocierea acordurilor de transport rutier cu Ucraina și Moldova. Comisia propune liberalizarea transportului rutier de mărfuri, permițând transportatorilor ucraineni şi moldoveni să efectueze operațiuni de transport în statele UE, precum și în tranzit prin teritoriile acestora.

Dat fiind faptul că rutele tradiționale de transport din regiune sunt închise, această inițiativa vine să asigure lanțurile de aprovizionare, inclusiv securitatea alimentară, în urma crizei de securitate din regiune. La fel, această acțiune va oferi mai multe oportunități pentru transportatorii moldoveni şi acces mai liber pe piața economică Europeană.

Avem susținerea doamnei comisar Vălean, şi increderea că lucrurile vor reveni la normalitate. Mulțumim!

🔗 https://bit.ly/3r7JcdH
📸 foto din arhivă
🇲🇩 Pe 7 aprilie 2009 eram în PMAN. De atunci, generația noastră a protestat mult, împotriva hoților, corupților, dictatorilor și trădătorilor. Mulți din cei care erau atunci în președinție, parlament și guvern nu mai sunt azi în politică. O parte din ei încă mai încearcă să ne tragă înapoi.

Noi, vom duce până la capăt pentru ce s-a luptat în toți acești ani. Va fi greu. Trăim timpuri complicate, cu război la hotar și crize peste crize. Dar, oameni buni, e unica calea care să ne facă liberi, democratici și de partea bună a istoriei. Moldova e Europa 🇪🇺!
​​🆕️ Vizitele de lucru la București, discuțiile din ședința comună a guvernelor Republicii Moldova şi România, negocieri și sprijinul continuu al statului român, dau rezultate. De astăzi, țara noastră are mai multă libertate în sectorul energetic. ANRE a aprobat platforma de tranzacționare a gazelor naturale operată de Bursa Română de Mărfuri (SRL BRM East Energy), pentru o perioadă de 3 ani.

Prin această platformă va fi mai multă concurență și transparență a prețurilor pe piața angro de gaze naturale din țara noastră, cât și va spori atractivitatea acesteia pentru potențiali noi furnizori.
📸 foto din arhivă
​​📺 Ne vedem în această seară, de la 19:00, la TVR Moldova şi de la 21:00, la Jurnal TV
​​🚧 Acesta este drumul de ocolire a localității Bahmut din raionul Călărași. Din 2017 se tot construiește din granturi europene, unde au fost alocați peste 5 milioane de euro. Anul trecut, am fost împreună cu comisarul european pentru Transporturi Adina Ioana Vălean🇪🇺 la șantierul de construcție a acestei porțiuni de drum. Este un proiect care trebuie să-l ducem la capăt, cât mai repede, din respect față de partenerii noștri externi și față de cetățenii acestei țări.

🔄 Drumul are 6 km, 2 benzi de circulație, podețe, un pasaj pietonal subteran și 3 intersecții. Astăzi are un progres de realizare în proporție de 50%, fiind executate lucrări de așternere a stratului din macadam și binder.

🔚 În luna iulie al anului curent, drumul trebuie finisat. Monitorizăm cu atenție termenul şi calitatea lucrărilor. Spor!
​​Vlad, ce s-a schimbat? Pe 2 noiembrie, după semnarea contractului ai scris altceva. Vlad, “не по-мужски всё это”! 😉
​​🚰 Încă un proiect de infrastructură pe bani europeni🇪🇺, gata în proporție de 50%.

🔂 La Edineț sunt reabilitate și extinse 40 km de rețele de alimentare cu apă. Prin 2778 de conexiuni, vor fi asigurați cu apă potabilă peste 18 mii de locuitori.

💵 Valoarea totală a proiectului este de 58,70 mln lei. 50,70 mln lei – acordați de UE, și 8 mln lei – contribuție locală.

🔚 Perioada de construcție este septembrie 2021 – iulie 2022.

Proiectul este implementat de ADR Nord și GIZ Moldova.
​​📺 Ne vedem în această seară, de la 21:00, la PRO TV.
Ungaria🇭🇺 a acordat, pentru anul acesta, o cotă suplimentară de 1000 de autorizații, pentru efectuarea transportului în tranzit pe teritoriul ungar cu unitățile de transport EURO III.

🚛 Autorizațiile sunt valabile până la 31 ianuarie 2023 şi în cel mai scurt timp vor fi eliberate operatorilor de transport.

📩 Detalii: bit.ly/3LZcFPi
👉 Mulțumesc diferitor actori politici văzuți și, în mod special celor nevăzuți care îmi duc grija. E normal. Am onoarea să gestionez un portofoliu complicat și important pentru țară. Misiunea mea este să fac ce trebuie pentru cetățeni, cu eficiență și conștiința curată. Mergem înainte cu mult curaj și responsabilitate. Prieteni, să ne auzim de bine.

PS: Salut “șmecherilor” 😉
​​La inițiativa comisarului european🇪🇺 pe domeniul Transporturilor, Adina Vălean, astăzi ne-am întrunit într-o videoconferință alături de ministrul Transporturilor din România, Sorin Grindeanu și viceministrul Infrastructurii din Ucraina, Mustafa Nayyem.

Au fost discutate, în condițiile actuale, situația sectorului transporturilor în regiune, prioritar fiind abordate următoarele probleme:
🆓 Liberalizarea transportului rutier pentru Ucraina și Moldova și
🔂 Modalitățile de extindere a rutelor și capacităților de export pentru Ucraina, inclusiv prin Moldova, către UE, concentrându-se în special pe porturile dunărene Galați, Tulcea și Sulina și prin portul de la Constanța.

🚛 În intervenția mea, pe domeniul transportul rutier, am solicitat sprijinul pentru:
liberalizarea transportului de mărfuri;
reducerea timpului de așteptare în vamă la frontieră cu România;
construcția a mai multor poduri (RO-MD și MD-UA) și conectarea țării noastre la rețelele transeuropene de transport (TEN-T).

🚈 Pe domeniul feroviar am reiterat interesul meu deosebit pentru:
reabilitarea căii ferate, inclusiv cu ecartament european;
dotarea CFM cu vagoane pentru transport de persoane, dar și de marfă.

Pe domeniul naval, eforturile trebuie concentrate pentru:
extinderea Portului de Stat de la Giurgiulești și ridicarea capacităților comerciale;
investiții în deschiderea cheilor temporare.

📝 La moment, se intenționează să se negocieze acordurile de transport rutier cu Ucraina și Moldova, pentru a asigura securitatea alimentară în regiune, afectată de agresiunele militare din Ucraina. Noile acorduri vor oferi o soluție pentru economiile Ucrainei și Republicii Moldova. Prin urmare, Republica Moldova își va relua exporturile afectate de blocarea porturilor din Marea Neagră.
​​ După mai multe discuții cu autoritățile române, astăzi, au fost aprobate noi excepții pentru transportarea containerelor moldovenești de mărfuri din portul Constanța.

Excepțiile se aplică pentru vehiculele rutiere înmatriculate în România🇹🇩 și Republica Moldova🇲🇩 respectând mai multe condiții care pot fi accesate aici:👉 https://bit.ly/37gP6me

🔃🚛 Traseul autorizat pentru transportarea mărfii este:
Constanța port—DN39—Agigea— DN39—A4—DN2A—Mihail Kogălniceanu—DN2A—Hârșova—Giurgeni—DN2A—Țăndărei—DN2A—Slobozia—DN2A—Urziceni—DN2—Râmnicu Sărat—DN2—Tișița—DN24—varianta ocolire Tecuci—DN24—Bârlad—DN24—Crasna—DN24B—Huși—DN24B—Albița PTF și retur - aproximativ 520 km.

🤝 Mulțumesc domnilor Sorin Grindeanu și Irinel Ionel Scrioşteanu pentru receptivitate și implicare.
​​ Am prezentat în ședința plenară a Parlamentului proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și BERD pentru modernizarea sistemului termoenergetic al CET-Nord, din Bălți, faza II, care l-am semnat la Chișinău, pe 24 decembrie 2021. Proiectul a fost susținut în două lecturi cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

💰 Valoarea Acordului de împrumut este de 15 milioane euro+2 milioane de euro grant, cu o durată de implementare de 3 ani (2022 – 2024). Banii vor fi investiți pentru următoarele lucrări:
🔂 furnizarea și instalarea punctelor termice individuale (PTI);
🔂 implementarea sistemului de distribuție pe orizontală a agentului termic și a apei calde pentru blocurilor locative;
🔂 construcția unui rezervor de acumulare a energiei termice (la nivel de SACET);
🔂 modernizarea instalațiilor de tratare a apei;
🔂 implementarea sistemului SCADA;
🔂 furnizarea softului de modelare termohidraulică (GIS).

Locuitorii din Bălți vor avea facturi mai mici și un confort termic mult mai eficient. De altfel, impactul economic și social, al acestui proiect, arată așa:
peste 22 mii de apartamente vor fi conectate la sistemul de distribuție pe orizontală a energiei termice și la serviciile de apă caldă;
economiile de energie vor constitui 14 826 Gcal/an;
producerea de energie termică va crește cu 17 % sau 33 942 Gcal;
producerea de energie electrică va crește cu 32% sau 36 791 MWh/an;
proiectul va contribui la reducerea emisiile de CO2 cu 23 681 tone/an.

🔰 Depunem toate eforturile ca asemenea proiect să fie implementat și în mun. Chișinău, o investiție care ar ajuta oamenii să fie mulțumiți de serviciul termic și electric la un preț econom prin reducerea considerabilă a pierderilor de energie.

🤝 Mulțumesc tuturor pentru susținerea acestui proiect.
🔗 Proiectul integral al Acordului poate fi consultat aici: bit.ly/3uCBJFL
S-a votat în prima lectură legea cu privire la Condominiu. Se introduc câteva prevederi importante:

🗳va fi simplificată procedura de luare a deciziilor la nivel de asociație. Se reduce de la 75% la 50% cvorumul necesar pentru a desfășura Adunarea generală. De asemenea, se va permite participarea și votarea în format online.

⛔️ proprietarului apartamentului i se interzice să efectueze intervenții sau lucrări de fațade. În cazul în care se va încălca această normă, se va aplica o penalitate de către administratorul asociației;

💰 cheltuielile să fie suportate de către asociațiile de locatari conform hotărârii adunării generale și se interzice oricare plată de la proprietar, care nu corespunde cerințelor legii;

📲 Asociația de locatari va putea folosi o platformă online e-Condominiu, care să fie accesată oricând de proprietari pentru a avea acces gratuit la statutul asociației, regulamentul de activitate, precum și la procesele verbale ale adunării generale și alte informații relevante;

🗂 crearea Fondul de reparație și dezvoltare. Toate plățile la acest Fond nu se vor face, fără existența unei hotărâri a adunării generale;

🛠 serviciile intermediate care vor fi prestate de către administrator, vor fi contractate după aprobarea hotărârea adunării generale;

📃 stabilirea modului clar de organizare a proprietarilor în cadrul unei asociații care include mai multe blocuri;

📥 legea să ofere posibilitatea proprietarilor (gestionari) de a contracta servicii de administrare a condominiului de la o altă persoană fizică sau juridică. Actualmente, fondul locativ este adminstrat de către Întreprinderile Municipale pentru Gestionarea Fondului Locativ, care majoritatea, astăzi, sunt în proces de insolvabilitate.
​​ Anul trecut, la începutul lui decembrie au fost aprobate prin Hotărâre de Guvern capacitățile de producere a energiei electrice din surse regenerabile până în anul 2025. În urma cererilor depuse de solicitanți pentru confirmarea statutului de producător eligibil de energie regenerabilă, constat o atractivitate deosebită pentru investiții în parcuri fotovoltaice de mici dimensiuni. Astăzi, au luat cu asalt sediul ANRE, în sensul bun al cuvântului, peste 135 de antreprenori care sunt interesați să investească în energie regenerabilă.

Este îmbucurător faptul că există un interes deosebit pentru promovarea acestui tip de energie locală, care, pe viitor ne va face și mai independenți de importurile energetice și vor reduce impactul sectorului energetic asupra mediului.

Că tot este un interes atât de mare pentru acest tip de energie, ne vom gândi cu echipa să mărim capacitățile de producere a energiei regenerabile, pentru a oferi ocazia mai multor investitori sa investească în acest sector, atât de important la ziua de azi pentru țara noastră.

♻️ Reamintesc, capacitatea totală de producere a energiei regenerabile alocată este de 400 MW, ceea ce poate acoperi 30% din consumul anual al întregii țări.
#energie
​​Azi am fost la Iași. Am participat la Forumul transfrontalier – oportunități de accesare a fondurilor europene prin Programul Operațional Comun România🇷🇴 – Republica Moldova🇲🇩 2021 – 2027.

Am ținut să merg la acest eveniment, în contextul în care avem o serie de proiecte de infrastructură inițiate cu România, și în mod special cu Iași. Cu atât mai mult că depunem eforturi cu echipa mea să atragem tot mai multe fonduri europene🇪🇺, prin programele promovate de guvernul român.

Avem proiecte inițiate în infrastructura drumurilor, prin construcția podului de la Ungheni. Avem proiecte de alimentare cu apă și canalizare, cu ajutorul companiei ApaVital. Avem și proiecte culturale care ne unesc tot mai mult pe o cale sigură europeană.

În mod special am accentuat, în condițiile crizei de securitate din Ucraina, la frontierele noastre, că trebuie să ne întărim pe viitor granițele printr-o infrastructură puternică: poduri mai multe, drumuri mai calitative și un management al frontierei cât mai sigur.

Mulțumesc organizatorilor Consiliul Județean Iași - Iași County Council pentru acest dialog cooperant, dar şi reprezentanților APL-urilor din Moldova. Să știți că am toată deschiderea, cu echipa mea, să dezvoltăm o strategie comună de colaborare, iar Programul pe care avem să-l îndeplinim împreună până în 2027, o să aibă rezultate practice pentru cetățenii ambelor maluri ale Prutului.
​​ Au mai rămas 3 zile până la expirarea termenului de depunere a dosarelor în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală "Satul European". Îndemn primarii din toată țara, să aplice la concurs și să aducem, pas cu pas, cîte puțin din traiul european🇪🇺, aici, în țara noastră.

📥 Deja sunt depuse peste 90 de proiecte. Baftă tuturor, în continuare, în procesul de aplicare! 🌐 Toate condițiile de aplicare, le găsiți pe site-ul: www.satuleuropean.gov.md

📸 Foto colaj din cadrul sesiunilor de informare şi instruire.
#dezvoltarelocala #SatulEuropean
​​ Astăzi au fost aprobate mai multe rectificări la Legea bugetului de stat pentru anul 2022.

🔝 Principalele majorări de alocații sunt pentru următoarele programe de cheltuieli/ măsuri și activități:

150 milioane euro pentru proiectul "Securitatea furnizării gazelor naturale în Republica Moldova", care vor fi utilizați pentru crearea rezervelor de gaze naturale;
200 milioane lei pentru Fondul de Eficiență Energetică;
50 milioane lei pentru ANTA. Banii alocați ne va permite să reducem prețul la autorizațiile de transport;
5 milioane lei pentru finalizarea procesului de tranziție la TV digitală terestră pe întreg teritoriul țării. Banii alocați vor asigura ca de la 1 iulie a.c., cetățenii să beneficieze gratuit de cel puțin 18 canale TV, calitate HD;
🔄 a fost realocată suma de 329 milioane lei în Fondul Rutier, care anterior a fost redirecționată în bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru programul protecția socială a unor categorii de cetățeni;
🔄 a fost realocată suma de 225 milioane lei în Fondul Rutier, care anterior a fost redirecționată pentru compensarea diferenței de preț (2,01 lei/kWh (fără TVA)) la energia electrică, pentru luna martie 2022. #rectificarebuget2022
​​Suntem într-un proces continuu de discuții cu partenerii de dezvoltare şi cei internaționali în asigurarea accesului neîntrerupt, al cetățenilor noştri, la energie electrică și gaze naturale. Astăzi, am avut o discuție cu Secretarul adjunct al Departamentului pentru Energie din SUA🇺🇲, David M. Turk. Cu David, am vorbit despre situația actuală pe care o confruntă țara noastră în sectorul energetic, soluțiile pe care le avem şi investițiile pe care dorim să le facem în izolarea termică a clădirilor, promovarea energiei regenerabile şi alte proiecte de eficiență energetică, care ne-ar face mult mai independenți și rezilienți pe viitor.

David a fost foarte deschis să ne ajute şi să conlucreze cu echipa ministerului. Mulțumesc pentru sprijin! 🤝
Stimați reprezentanți ai mass-media,
🎙 Astāzi, la ora 11.00, voi susține o conferință de presă cu privire la securitatea energetică a țării noastre și soluțiile care le va întreprinde Guvernul pentru asigurarea continuă a cetățenilor cu energie electrică și gaze naturale.
📍 Evenimentul va avea loc la Casa Guvernului, et. 1, intrarea din strada A. Pușkin.