Ce este Capitalul Social?

Este capacitatea de a converti relațiile pe care le avem într-un alt tip de capital: economico-financiar, politic, cultural și intelectual. Desigur, aici depinde nu doar numărul de relații existente, dar și calitatea lor, precum și relațiile pe care le au Alterii cu care suntem conectați, adică - relațiile pe care au prietenii și cunoștințele noastre.

Când căutăm să împrumutăm niște bani, niște parteneri de afaceri, oameni care pot oferi o informație prețioasă sau rezolva o problemă.

Problema este că aceste conexiuni nu sunt distribuite uniform în societate. În acest sens, Alber-Laszlo Barabasi (etnic maghiar, originar din România) a formulat ideea rețelelor non-liniare.

O rețea non-lineară presupune că există o anumită legitate de formare a rețelelor, după principiului conectării preferențiale - un număr mic de noduri are un număr exponențial de mare de legături, în timp ce un număr mare de noduri are un număr exponențial de mic de legături. Pe măsura în care rețeaua se extinde, numărul mic de noduri se îmbogățește cu noi conexiuni, iar un număr mare de noduri (mai ales cele noi) au tot mai puține legături. Cu timpul bogații tind să devină mai bogați.

O astfel de distribuție este numită și "coeficientul de distribuție a lui Pareto", în cinstea sociologului italian, care a formulat regula 20/80, când a observat că 20 la sută din latifundiari din Italia dețin 80 la sută din terenuri agricole, iar 80% din țărani - 20 la sută din pământuri.

Ideea din care putem desprinde aici este că un om bogat nu este cel care are o sumă mare de bani sau active valoroase, ci acel care dispune de un capital social solid, prin intermediul căruia își poate atinge obiectivele și satisface nevoile și necesitățile.

Înțelegerea mecanismelor capitalului social ne permitem să înțelegem relațiile de putere, distribuirea a bunurilor, diferența șanselor și oportunităților pe care le au indivizii. Spre exemplul, cum capitalul social poate avea o influență asupra deciziei unei familii de a naște copii.

Alegerea a 99 de cumătri la botezul copilului este o tentativă a moldovenilor de a acumula un astfel de capital.

Un studiu publicat în The New England Journal of Medicine sugerează că obezitatea se poate răspândi într-un cerc de prieteni și familie într-un mod asemănător unei epidemii.

Cercetătorii au descoperit că persoanele care au prieteni sau rude obeze au mai multe șanse să devină și ele obeze. Acest efect nu se datorează doar factorilor genetici sau mediului înconjurător, ci pare să fie influențat de interacțiunile sociale.

O explicație ar putea fi că oamenii își adaptează obiceiurile și atitudinile la cele ale persoanelor din jur. De exemplu, dacă prietenii tăi consideră normal să mănânce mult și să facă puțină mișcare, este mai probabil să adopți și tu aceste comportamente. De asemenea, studiul arată că legăturile sociale puternice, cum ar fi cele dintre prieteni apropiați sau frați, au o influență mai mare asupra greutății corporale decât legăturile mai slabe sau cele cu persoane de sex opus.

Aceste descoperiri au implicații importante pentru sănătate publică. Dacă obezitatea se poate răspândi prin rețele sociale, atunci strategiile de combatere a acestei probleme ar trebui să se concentreze pe întărirea legăturilor sociale pozitive și pe promovarea obiceiurilor sănătoase în cadrul grupurilor sociale. De exemplu, programele de pierdere în greutate care încurajează participarea în grupuri de suport sau care implică membrii familiei ar putea fi mai eficiente decât programele individuale.

Unul dintre primele studii în care au fost examinate diferențele de gen la nivelul rețelelor de la locul de muncă a fost condus de Herminia Ibarra, în prezent profesoară la London Business School. Ea a comparat rețelele femeilor și ale bărbaților dintr-o firmă de publicitate din New England în anii 1990 sub aspectul comunicării, al sprijinului social, al influenței și relațiilor de prietenie.

Participanților la studiu li s-a cerut o listă cu prietenii și o listă cu cei la care apelau pentru sfaturi. Bărbații cereau sfaturi legate de muncă de la prieteni. Rețelele femeilor erau mai fragmentate. În cazul lor, viața personală și serviciul erau într-o mai mare măsură separate. Diferența a fost clară în special în cazul mamelor care lucrau, ai căror viață personală este deseori dominată de familie, școală și activitățile copiilor.

"Menținerea unor rețele separate le creează femeilor dezavantaje din două motive", a explicat Ibarra. "În primul rând, e nevoie să investești foarte mult timp ca să menții două rețele separate; dacă discuți despre serviciu la o ieșire în oraș, împuști doi iepuri cu un foc și astfel vei fi mai bine informat".

În al doilea rând, participarea la discuții despre unele probleme importante de muncă în întâlniri informale duce la crearea unor relații de prietenie și crește încrederea dintre colegi. Din cauza că femeile sunt excluse în mod sistematic de la unele întâlniri informale, cum ar fi partidele de golf și cinele private, au nevoie de mai mult timp pentru a dobândi influență".

(Marissa King, Chimie socială. Decodarea tiparelor legăturilor umane)

În cazul studiului despre caracterul contagios al obezității în rețele sociale, ar trebuie să subliniez că prietenia cu oameni obezi nu presupune neapărat că veți avea probleme de greutate. Să înțelegem corect: datele arată doar că puteți fi predispuși, însă dacă conștientizați această influență, impactul negativ poate fi evitat.

Mai mult, este valabil și efectul invers - în cazul în care adoptați un mod de viață sănătos și activ, puteți în același fel să influențați și persoanele din rețeaua voastră, propagând efectele pozitive.

Așa că, nu vă grăbiți să vă lepădați de rudele sau prietenii care au probleme cu greutate corpului.

Oamenii formează cele mai mari grupuri dintre toate primatele, pentru că sunt singurele animale cu creier suficient de mare pentru a administra complexitatea unor astfel de aranjamente sociale.

Dunbar a elaborat chiar o ecuație, care este valabilă pentru majoritatea primatelor și în care introduce ceea ce el numește coeficientul neocortexului - raportul dintre mărimea neocortexului și mărimea creierului -, iar din ecuație se obține dimensiunea maximă a grupului din care poate face animalul respectiv.

Dacă introducem coeficientul neocortexului pentru Homo sapiens, obținem un grup estimat la 147,8 - deci, aproximativ 150.

"Numărul 150 pare să reprezinte cifra maximă de indivizi cu care putem avea un raport social autentic, acel gen de raport care se formează dacă știm cine sunt acei indivizi și cum relaționăm cu ei. Altfel spus, este numărul de oameni cărora nu v-ați jena să vă alăturați ca să beți un pahar cu ei, fără să fiți neapărat invitat, dacă s-ar întâmpla să dați peste ei într-un bar".

Dunbar a studiat lucrările de antropologie și a constatat că numărul 150 se repetă foarte des. De exemplu, a cercetat 21 de societăți diferite de vânător-culegători, despre care dispunem de date istorice serioase, de la Walbiri din Australia la Tauade din Noua Guinee, Ammassalik din Groenlanda și Ona din Țara de Foc, și a descoperit că, în medie, satele lor erau compuse din 148,8 oameni.

(Marissa King, Chimie socială. Decodarea tiparelor legăturilor umane)

Observația crucială pe care au făcut-o cei care studiază sinuciderile este aceea că, în anumite locuri și în anumite circumstanțe, gestui unui om de a-și lua viața poate fi contagios. Sinuciderile conduc la mai multe sinucideri.

Pionerul acestui domeniu este David Phillips, sociolog la University of California, din San Diego, care a desfășurat o serie de studii pe marginea sinuciderii, fiecare mai fascinant și mai incredibil decât celălalt. El a început prin a întocmi o listă cu toate relatările despre sinucideri din Statele Unite, în intervalul de 20 de ani, de la sfârșitul anilor 40, la sfârșitul anilor 60.

Apoi le-a comparat cu statisticile referitoare la sinucideri din aceeași perioadă. El voia să știe dacă există vreo relație între cele două. Și chiar există. Imediat după publicarea acestor relatări, numărul sinuciderilor din zona deservită de ziarul respectiv creștea vertiginos. În cazul relatărilor apărute în publicații naționale, rata sinuciderilor creștea la nivel național. (Moartea lui Marilyn Monroe a fost urmată de o creștere temporară cu 12% a ratei sinuciderilor pe plan național).

(Malcom Gladwell, "The Tipping Point")

Definițiile capitalului social după James Coleman și Pierre Bourdieu:

James Coleman
Coleman definește capitalul social ca fiind resursele disponibile indivizilor prin intermediul rețelelor sociale și al relațiilor interumane. Acesta se bazează pe normele de încredere și reciprocitate, care facilitează cooperarea și coordonarea între membri unei comunități. În viziunea lui Coleman, capitalul social contribuie la creșterea eficienței sociale prin reducerea costurilor de tranzacție și facilitarea accesului la resurse.

Pierre Bourdieu
Bourdieu extinde conceptul de capital social, considerându-l un tip de capital care poate fi acumulat și utilizat în scopuri strategice. El definește capitalul social ca suma resurselor actuale sau potențiale pe care un individ le poate obține prin intermediul rețelelor sale sociale, adică prin intermediul relațiilor de apartenență la diferite grupuri sociale. Bourdieu subliniază că capitalul social nu este doar o resursă utilă, ci și un instrument de putere, care poate influența statutul social și oportunitățile indivizilor.

În concluzie, ambele definiții accentuează importanța relațiilor sociale, dar Coleman se concentrează mai mult pe eficiența socială, în timp ce Bourdieu se axează pe acumularea de resurse și influență socială.

STUDIU: Este rolul ideologilor central în rețelele teroriste? O analiză a rețelelor sociale ale grupurilor teroriste indoneziene

Studiul analizează rețelele sociale ale teroriștilor jihadiști din Indonezia, concentrându-se pe rolul liderilor de grup. Folosind analiza rețelelor sociale și date obținute din documente și interviuri, studiul a constatat că încrederea relațională cu liderii operaționali joacă un rol crucial în aceste rețele.

Liderii operaționali au o poziție centrală mai puternică în rețea decât liderii ideologici. Ei au legături sociale mai puternice cu membrii grupului, bazate pe prietenie și respect. Rețelele teroriste din Indonezia sunt formate din celule relativ independente, cu legături slabe între membri. Liderii operaționali sunt cei care formează principalele conexiuni între aceste celule.

Studiul confirmă ideea că grupurile teroriste operează în celule, dar aduce o nouă perspectivă: liderii ideologici pot avea o influență limitată sau indirectă asupra rețelelor operaționale. Aceasta sugerează că relațiile personale și încrederea în liderii operaționali sunt mai importante decât ideologia în motivarea și organizarea activităților teroriste.

În concluzie, studiul evidențiază importanța liderilor operaționali în structura și funcționarea rețelelor teroriste din Indonezia. Acești lideri, prin relațiile lor puternice și abilitatea de a inspira devotament, joacă un rol central în menținerea unității și motivarea membrilor să comită acte violente.

În funcție de ce aspecte vrem să analizăm, trebuie să înțelegem care este nodul principal în rețea. În rețele deosebit câteva tipuri de centralitate:

Degree centrality - după numărul de legături pe care le are un nod. Spre exemplu, un lider în cadrul unui grup. În cazul rețelelor direcționale, mai deosebim In-Degree (numărul de legături de intrare) și Out-Degree (numărul de legături de ieșire).

Closeness centrality - distanța la care se află nodul față de alte noduri. Prin distanță aici înțelegem treptele, sau numărul de noduri prin care trebuie să trecem pentru a ajunge de la un punct la altul. Dacă e vorba de un zvon, spre exemplu, asta ar însemna că prin intermediul acestui nod informația va ajunge mai repede. În fond, Closeness centrality măsoară cât de independent este nodul, în măsura în care nu are nevoie de mulți intermediari pentru a comunica cu alte noduri.

Betweenness centrality - funcția de intermediar, când nodul reprezintă cea mai scurtă distanță între două noduri. Aici presupunem că e un nod care leagă mai multe părți ale rețelelor. În cazul eliminării lui, putem destructura rețeaua sau schimba structura.

Eigenvector centrality - ponderea unui nod în rețea, luând în considerație legăturile lui cu nodurile populare. Este asemănător cu page rank în Google, când greutatea unui site este măsurată după numărul de site-ul cu pondere care fac trimitere la el.

Acești parametri le putem calcula în softurile specializate, dedicate analizei rețelelor, cum ar fi Gephi, Pajek, VennMaker, VOSViewer sau NetworkX (Python).

Câteva instrumente utile care ne pot ajuta la analiza rețelelor sociale a canalelor și grupurilor din Telegram.

Telegram Similar Channels - un instrument în Python, care extrage lista canalelor similare ale unui canal țintă. Prin "canale similare" se înțeleg cele care împărtășesc un public comun. Astfel de date relaționale le putem utiliza pentru a vedea care este arhitectura unui ansamblu de canale și grupuri, cum are loc propagarea informației prin intermediul lor.
https://github.com/SocialLinks-IO/telegram-similar-channels

Telerecon - este un framework în Python, care cuprinde mai multe instrumente pentru analiza Telegram, de la urmărirea activității unuia sau mai mulți utilizatori în grupuri și canale, colectarea mesajelor și postărilor din grupuri, extragerea denumirii entităților menționate etc.
https://github.com/sockysec/Telerecon

Recomand să nu utilizați aceste instrumente pe contul de bază Telegram, ci să apelați la unul de rezervă, pentru a evita o eventuale blocare.

Studiile desfășurate de Christina Falci și Clea McNeely arată că, dacă o persoană are prea mulți "prieteni", crește riscul de a face depresie. (Același efect apare și când o persoană are prea puțini prieteni).

Pe măsură ce o persoană are tot mai multe relații, cresc așteptările și obligațiile. Într-un final, poate să apară fenomenul cunoscut sub numele de presiune de rol. Asta înseamnă că expansioniștii pur și simplu nu pot să-și îndeplinească cerințele asociate cu rolurile rol multiple. Iar acest lucru duce la epuizare psihică și depresie.

De asemenea, numărul mare de prieteni sporește riscul de a suferi de depresie și singurătate, pentru că întotdeauna ne confruntăm cu un compromis necesar între numărul de relații pe care le avem și profunzimea acestora. Un studiu desfășurat de James O'Malley de la Darthmouth Institute for Health Policy and Clinical Practice și Samuel Arbesman a surprins o relație inversă între numărul de contacte pe care le are o persoană și cât de apropiată se simte față de cei din rețea.

Această concluzie a fost confirmată într-un alt studiu în care s-a analizat un set diferit de date. Persoanele cu o rețea restrânsă au considerat cu aproximativ 6% dintre relații sunt "foarte apropiate", neincluzând, aici, familia. În cazul expansioniștilor cu rețele extrem de extinse, numărul a fost mai mic de jumătate din procentul amintit.

Acest lucru poate să ducă la următoarea situație: expansioniștii cunosc multe persoane, însă simt că nu au prieteni. Chiar și la locul de muncă, popularitatea poate să conducă la epuizare psihică și supraîncărcare.

(Marissa King, Chimie socială. Decodarea tiparelor legăturilor umane)

Simularea în Netlogo a creșterii unei rețele sociale bazate pe atașament preferențial. Urmăriți cum unele noduri devine centrale prin numărul de legături și mecanismul de clusterizare.

@socialcomputing

Mediatorii au cele mai multe șanse să fie etichetați drept ticăloși. Într-un studiu în care s-a cerut participanților să numească "persoanele care le fac viața grea", cei 700 de antreprenori chinezi care au luat parte la experiment au indicat într-o măsură disproporționată persoanele dificile ca fiind mediatori. Ron Burt și colegul său Jar-Der Luo, de la Tsinghua University, și-au propus să analizeze motivele invocate pentru justificarea acestui răspuns. Iată câteva explicații: "Afirmă lucruri neplăcute pentru a-i provoca pe angajați", "provoacă probleme în relația cu guvernul" sau "fură tot felul de lucruri". Foarte rar au fost invocate motive de competență.

Când mediatorii sunt considerați persoane neplăcute este vorba de defecte de caracter precum duplicitatea, necinstea și caracterul intrigant.

Din cauza poziției lor în rețelele sociale, mediatorii au șanse mai mari să se găsească în mijlocul unor conflicte de interese sau al unor neînțelegeri, prin comparație cu convocatorii sau expansioniștii. Însă un anumit tip de mediator - cel care interacționează cu o legătură slabă (reprezintă prin linia punctată) dintr-o rețea de convocatori - este deosebit de vulnerabil la defăimare.

În rețelele cu grad mare de conectivitate, sentimentele negative față de caracterul mediatorului se amplifică pe măsura ce se creează un consens - ușor de realizat, de altfel - printre membrii rețelei în această privință.

(Marissa King, Chimie socială. Decodarea tiparelor legăturilor umane)

@socialcomputing

„Este depresia contagioasă? Importanța rețelelor sociale și implicațiile teoriei contagiunii”

Articolul explorează rolul contagiunii sociale în difuzarea dispozițiilor emoționale și a comportamentelor. Teoria susține că emoțiile se pot răspândi similar bolilor infecțioase prin intermediul rețelelor sociale ale indivizilor. Studiile recente bazate pe analize complexe ale unor seturi de date extinse, precum Framingham Heart Study (FHS), au demonstrat că dispozițiile emoționale precum depresia, singurătatea și fericirea se pot transmite prin intermediul rețelelor sociale.

Un aspect important al acestui studiu este faptul că prietenii au o influență mult mai mare decât membrii familiei în ceea ce privește contagiunea emoțională, în special în rândul femeilor. Mecanismele posibile ale contagiunii includ imitația inconștientă, comunicarea cu accent pe co-ruminare și ajustarea stilurilor de comunicare în funcție de comparația socială.

În domeniul sănătății mintale, teoria contagiunii sociale are implicații clinice și de sănătate publică semnificative. Rețelele sociale pot fi atât surse de dispoziții negative, cât și factori care contribuie la îmbunătățirea stării emoționale. De exemplu, programele de prevenire a fumatului bazate pe selectarea unor elevi influenți pentru a promova renunțarea la fumat în rețelele lor sociale informale au demonstrat eficiența acestei abordări.

Identificarea persoanelor vulnerabile din rețeaua socială a unui pacient cu depresie ar putea contribui la îmbunătățirea tratamentului. Psihoterapia poate fi utilizată pentru a-i ajuta pe pacienți să își navigheze mai bine rețelele sociale și să își consolideze relațiile cu persoanele care au un efect pozitiv asupra stării lor emoționale.

@socialcomputing