1979 și 2026: Tsunami iranian revine peste România
Coșmarul anilor 1981-1989 cu penuria de alimente, benzină și altele a fost provocat de izbucnirea revoluției islamice din Iran din 1979 și în 2026 tot din Iran s-a declanșat tsunami care ne va mătura, pentru că România este mult mai vulnerabilă decât atunci.
Ceaușescu a profitat de relația excelentâ cu SUA, pe care o întreținuse prin președinții Nixon, Ford și Carter și cu Henry Kissinger, care fusese sfătuitorul lor, pentru a obține finanțări necesare creării industriei și infrastructurii în România.
Mai întâi România a devenit primul stat comunist membru FMI, pentru că altfel nu putea obține credite de la Banca Mondială. În negocierile cu Banca Mondială Ceaușescu a reușit o performanță în premieră, pentru că până atunci Banca Mondială finanța doar proiecte de infrastructură, ori Ceaușescu având sprijin politic de la Washington, a reușit să obțină bani pentru construcția de obiective industriale.
Pentru că România avea acord cu FMI, se califica să ia credite și de la băncile comerciale străine.
Bineînțeles, Moscova îl acuza pe Ceaușescu de trădare, pentru că s-ar fi vândut imperialiștilor occidentali.
Banii au fost investiți imediat și România înregistra creșteri economice uimitoare. În 1975 creșterea PIB a fost cea mai mare din lume, de 14%, mai mare decât a Chinei în anii 2000!
Istoria a fost rescrisă după 1990 din perspectivă ideologică și s-au impus clișee cum ar fi că industrializarea a fost “forțată”, deși așa s-a întâmplat în toate țările lumii. Nicăieri industrializarea nu a fost “spontană”. Vă recomand în acest sens volumul “Economia mondială. Drumuri și etape ale modernizării”, de fostul premier Radu Vasile, care mi-a fost profesor de “Istoria economiei” în facultate.
S-a mai spus că planul lui Ceaușescu a fost greșit, pentru ca ar fi făcut o industrie “energofagă” și necompetitivă, care producea pe stoc, nereușind să exporte, motiv pentru care se exportau alimente pentru plata datoriei externe.
Nimic mai fals. Industria siderurgică, a aluminiului, petrochimia, sunt “energofage” în toată lumea, pentru că acesta este procesul tehnologic. Cuptorul Siemens-Martin de la Sidex Galați consuma tot atâta energie cât cuptorul de la U.S. Steel din Pennsylvania, iar aluminiul se producea prin electroliză și la Slatina și la Pechiney, în Franța. Rafinăriile de la Pitești și Năvodari erau de ultimă generație tehnologică atunci când au fost construite. Nu erau mai “energofage” decât rafinăriile lui SHELL sau British Petroleum, de exemplu.
Produsele de export ale României, oțel, îngrășăminte, carburanți, aluminiu etc erau mărfuri cotate la burse, se tranzactionau într-o secundă, de unde “producție pe stoc”?
În 1979 revoluția islamică din Iran l-a înlăturat pe șahul (împăratul) Iranului Mohammad Reza Pahlavi, cu care Ceaușescu se împrietenise încă de la preluarea puterii, în 1965, deși șahul era aliatul SUA. Punctual, a fost o lovitură pentru România deoarece tocmai atunci se finaliza rafinăria de la Năvodari, redenumită Petromidia, făcută special pentru țițeiul fără sulf din Iran și care trebuia să vândă produsul finit, carburanții, în Turcia.
Însă Petromidia era cel mai mic necaz al României provocat de criza din Iran. Revoluția a dus la scăderea exportului de petrol al Iranului, care atunci fusese primul exportator mondial. Panica a cuprins piața și prețul barilului de petrol a sărit instantaneu de la 13 dolari la 39 dolari!
Explozia prețului la petrol a provocat creșterea prețurilor în SUA, adică inflația. Noul venit la conducerea rezervei federale americane, Paul Volcker, a considerat că trebuie să pună frână inflației scumpind creditele și a majorat incredibil dobânda la dolar. De unde când lua Ceaușescu împrumuturi în 1976 dobânda la dolar era 5,8%, în 1981 când a bubuit criza în România, dobânda la dolar ajunsese pe la 18,5% cu un vârf în 1982 de vreo 21,5%! Dragi prieteni, spre comparație, la împrumuturile acordate domnul Nuțu Cămătaru dobânda era de 20%!
Coșmarul anilor 1981-1989 cu penuria de alimente, benzină și altele a fost provocat de izbucnirea revoluției islamice din Iran din 1979 și în 2026 tot din Iran s-a declanșat tsunami care ne va mătura, pentru că România este mult mai vulnerabilă decât atunci.
Ceaușescu a profitat de relația excelentâ cu SUA, pe care o întreținuse prin președinții Nixon, Ford și Carter și cu Henry Kissinger, care fusese sfătuitorul lor, pentru a obține finanțări necesare creării industriei și infrastructurii în România.
Mai întâi România a devenit primul stat comunist membru FMI, pentru că altfel nu putea obține credite de la Banca Mondială. În negocierile cu Banca Mondială Ceaușescu a reușit o performanță în premieră, pentru că până atunci Banca Mondială finanța doar proiecte de infrastructură, ori Ceaușescu având sprijin politic de la Washington, a reușit să obțină bani pentru construcția de obiective industriale.
Pentru că România avea acord cu FMI, se califica să ia credite și de la băncile comerciale străine.
Bineînțeles, Moscova îl acuza pe Ceaușescu de trădare, pentru că s-ar fi vândut imperialiștilor occidentali.
Banii au fost investiți imediat și România înregistra creșteri economice uimitoare. În 1975 creșterea PIB a fost cea mai mare din lume, de 14%, mai mare decât a Chinei în anii 2000!
Istoria a fost rescrisă după 1990 din perspectivă ideologică și s-au impus clișee cum ar fi că industrializarea a fost “forțată”, deși așa s-a întâmplat în toate țările lumii. Nicăieri industrializarea nu a fost “spontană”. Vă recomand în acest sens volumul “Economia mondială. Drumuri și etape ale modernizării”, de fostul premier Radu Vasile, care mi-a fost profesor de “Istoria economiei” în facultate.
S-a mai spus că planul lui Ceaușescu a fost greșit, pentru ca ar fi făcut o industrie “energofagă” și necompetitivă, care producea pe stoc, nereușind să exporte, motiv pentru care se exportau alimente pentru plata datoriei externe.
Nimic mai fals. Industria siderurgică, a aluminiului, petrochimia, sunt “energofage” în toată lumea, pentru că acesta este procesul tehnologic. Cuptorul Siemens-Martin de la Sidex Galați consuma tot atâta energie cât cuptorul de la U.S. Steel din Pennsylvania, iar aluminiul se producea prin electroliză și la Slatina și la Pechiney, în Franța. Rafinăriile de la Pitești și Năvodari erau de ultimă generație tehnologică atunci când au fost construite. Nu erau mai “energofage” decât rafinăriile lui SHELL sau British Petroleum, de exemplu.
Produsele de export ale României, oțel, îngrășăminte, carburanți, aluminiu etc erau mărfuri cotate la burse, se tranzactionau într-o secundă, de unde “producție pe stoc”?
În 1979 revoluția islamică din Iran l-a înlăturat pe șahul (împăratul) Iranului Mohammad Reza Pahlavi, cu care Ceaușescu se împrietenise încă de la preluarea puterii, în 1965, deși șahul era aliatul SUA. Punctual, a fost o lovitură pentru România deoarece tocmai atunci se finaliza rafinăria de la Năvodari, redenumită Petromidia, făcută special pentru țițeiul fără sulf din Iran și care trebuia să vândă produsul finit, carburanții, în Turcia.
Însă Petromidia era cel mai mic necaz al României provocat de criza din Iran. Revoluția a dus la scăderea exportului de petrol al Iranului, care atunci fusese primul exportator mondial. Panica a cuprins piața și prețul barilului de petrol a sărit instantaneu de la 13 dolari la 39 dolari!
Explozia prețului la petrol a provocat creșterea prețurilor în SUA, adică inflația. Noul venit la conducerea rezervei federale americane, Paul Volcker, a considerat că trebuie să pună frână inflației scumpind creditele și a majorat incredibil dobânda la dolar. De unde când lua Ceaușescu împrumuturi în 1976 dobânda la dolar era 5,8%, în 1981 când a bubuit criza în România, dobânda la dolar ajunsese pe la 18,5% cu un vârf în 1982 de vreo 21,5%! Dragi prieteni, spre comparație, la împrumuturile acordate domnul Nuțu Cămătaru dobânda era de 20%!
👍3❤1
România ajunsese într-o situație dramatică. Băncile comerciale creditoare reunite în Clubul de la Paris au refuzat reeșalonarea datoriei României. Pentru a face plăți curente externe, Banca Română de Comerț Exterior redenumită Bancorex se adresa zilnic pentru împrumuturi pe termen scurt celor 2.000 de bănci corespondente din lume, care văzând acest comportament au sesizat că “miroase a sânge” și au început să pretindă dobânzi ucigătoare.
Fiind încolțit, Ceaușescu s-a adresat FMI cerând un împrumut care să îl ajute să reeșaloneze datoria României și să fie purtător de dobânzi mai mici decât la domnul Nuțu Cămătaru.
FMI a pus condițiile sale standard. Austeritate, tăieri, liberalizarea prețurilor, concedieri samd.
România era țară socialistă și inflația și șomajul pe care le-ar fi adus măsurile cerute de FMI erau considerate de regimul comunist “racile” ale capitalismului.
Pe lângă aceasta, Ceaușescu s-a temut că aplicând “rețeta” FMI își va pierde sprijinul popular, putându-se ajunge chiar la revolte. În acel an, 1981, confruntarea dintre sindicatul liber “Solidaritatea” și regimul comunist polonez era în toi. Însă după cum se știe, Ceaușescu de ce s-a temut, tot nu a scăpat.
Rămas fără soluții, fără nicio ieșire, Ceaușescu a recurs la ultimul lucru pe care îl mai putea face și anume a decis plata integrală a datoriei externe, ceea ce a și reușit, până în aprilie 1989, însă cu un preț foarte greu. Populația României a trecut prin suferințe grele și Ceaușescu a ajuns la zidul cazărmii din Târgoviște.
Istoria se repetă. Atacul SUA și Israel urmat de blocarea Strâmtorii Ormuz de către iranieni a creat panică pe piețe. Pe 27 februarie, cu o zi înainte ca primele rachete și bombe să lovească Iranul, barilul de petrol era de 73 dolari pe piețele internaționale, iar acum a ajuns la circa 100 dolari, oscilând în funcție de evenimentele din Golful Persic.
Însă nu au trecut nici două săptămâni de la începutul războiului. Mai este încă petrol în stocuri, mulți jucători din piață speră că poate se termină repede conflictul etc. Să nu uităm însă că după șocul revoluției islamice din 1979, agonia României a durat doi ani, de la căderea șahului și până la decizia lui Ceaușescu de a rambursa integral datoria externă în toamna lui 1981. Deja astăzi în România prețul motorinei urcă spre 10 lei litrul. Mie mi-e frică de ce va fi peste două săptămâni, darămite peste doi ani.
România anului 2026 este cu mult mai vulnerabilă decât în 1979/1981. Atunci producția internă de petrol era de 14 milioane tone/an și capacitatea de rafinare a celor 10 rafinării era de 35 milioane tone/an, iar în 2026 producția internă este de numai 2,4 milioane tone și unica rafinărie care mai funcționează, cea de la Brazi, are o capacitate de 2,4 milioane tone.
În 1979/1981 producția anuală de gaze a României era de 30 miliarde metri cubi, pe când în anul 2025 era de nici 5 miliarde metri cubi. Este adevărat că și consumul este mai mic, pentru că “am scăpat” de industrie. Adică operație reușită, dar pacientul e mort!
În plus, în 1979/1981 producția de petrol și gaze era în mâini românești, pe când în prezent este controlată de entități străine.
1979 inflația a explodat în SUA și s-a întins în lume din cauza crizei din Iran. În 2026 coaliția la putere în România a reușit să “producă” cea mai mare inflație din Europa înainte de criza din Iran și ce e mai rău abia acum începe.
În anii ‘80 nu exista inflație în România. Prețurile fixe din comunism goliseră rafturile magazinelor, dar măcar economia era scutită de acest stres suplimentar.
În anii ‘80 România a putut să ramburseze datoria externă pentru că balanța comercială înregistra excedent anual, chiar și cu prețul înfometării populației. Însă în prezent coaliția a reușit să facă cel mai mare deficit comercial din Europa, de 30 miliarde euro anual.
De unde vom plăti datoria externă? Probabil guvernul va face ce știe, adică se va împrumuta ca să plătească, urmând să plătim dobândă la dobândă.
Fiind încolțit, Ceaușescu s-a adresat FMI cerând un împrumut care să îl ajute să reeșaloneze datoria României și să fie purtător de dobânzi mai mici decât la domnul Nuțu Cămătaru.
FMI a pus condițiile sale standard. Austeritate, tăieri, liberalizarea prețurilor, concedieri samd.
România era țară socialistă și inflația și șomajul pe care le-ar fi adus măsurile cerute de FMI erau considerate de regimul comunist “racile” ale capitalismului.
Pe lângă aceasta, Ceaușescu s-a temut că aplicând “rețeta” FMI își va pierde sprijinul popular, putându-se ajunge chiar la revolte. În acel an, 1981, confruntarea dintre sindicatul liber “Solidaritatea” și regimul comunist polonez era în toi. Însă după cum se știe, Ceaușescu de ce s-a temut, tot nu a scăpat.
Rămas fără soluții, fără nicio ieșire, Ceaușescu a recurs la ultimul lucru pe care îl mai putea face și anume a decis plata integrală a datoriei externe, ceea ce a și reușit, până în aprilie 1989, însă cu un preț foarte greu. Populația României a trecut prin suferințe grele și Ceaușescu a ajuns la zidul cazărmii din Târgoviște.
Istoria se repetă. Atacul SUA și Israel urmat de blocarea Strâmtorii Ormuz de către iranieni a creat panică pe piețe. Pe 27 februarie, cu o zi înainte ca primele rachete și bombe să lovească Iranul, barilul de petrol era de 73 dolari pe piețele internaționale, iar acum a ajuns la circa 100 dolari, oscilând în funcție de evenimentele din Golful Persic.
Însă nu au trecut nici două săptămâni de la începutul războiului. Mai este încă petrol în stocuri, mulți jucători din piață speră că poate se termină repede conflictul etc. Să nu uităm însă că după șocul revoluției islamice din 1979, agonia României a durat doi ani, de la căderea șahului și până la decizia lui Ceaușescu de a rambursa integral datoria externă în toamna lui 1981. Deja astăzi în România prețul motorinei urcă spre 10 lei litrul. Mie mi-e frică de ce va fi peste două săptămâni, darămite peste doi ani.
România anului 2026 este cu mult mai vulnerabilă decât în 1979/1981. Atunci producția internă de petrol era de 14 milioane tone/an și capacitatea de rafinare a celor 10 rafinării era de 35 milioane tone/an, iar în 2026 producția internă este de numai 2,4 milioane tone și unica rafinărie care mai funcționează, cea de la Brazi, are o capacitate de 2,4 milioane tone.
În 1979/1981 producția anuală de gaze a României era de 30 miliarde metri cubi, pe când în anul 2025 era de nici 5 miliarde metri cubi. Este adevărat că și consumul este mai mic, pentru că “am scăpat” de industrie. Adică operație reușită, dar pacientul e mort!
În plus, în 1979/1981 producția de petrol și gaze era în mâini românești, pe când în prezent este controlată de entități străine.
1979 inflația a explodat în SUA și s-a întins în lume din cauza crizei din Iran. În 2026 coaliția la putere în România a reușit să “producă” cea mai mare inflație din Europa înainte de criza din Iran și ce e mai rău abia acum începe.
În anii ‘80 nu exista inflație în România. Prețurile fixe din comunism goliseră rafturile magazinelor, dar măcar economia era scutită de acest stres suplimentar.
În anii ‘80 România a putut să ramburseze datoria externă pentru că balanța comercială înregistra excedent anual, chiar și cu prețul înfometării populației. Însă în prezent coaliția a reușit să facă cel mai mare deficit comercial din Europa, de 30 miliarde euro anual.
De unde vom plăti datoria externă? Probabil guvernul va face ce știe, adică se va împrumuta ca să plătească, urmând să plătim dobândă la dobândă.
❤3👍3
În 1981 când s-a decis plata integrală a datoriei, aceasta era de circa 10 miliarde dolari și România avusese în 1980 un Produs Intern Brut de 53,6 miliarde dolari. Așadar, datoria externă reprezenta 18,65% din PIB. Astăzi datoria externă ar putea fi de circa 62% din PIB după ce anul trecut ajunsese la 60%, maximul permis de Tratatul Uniunii Europene.
Dragi prieteni, criza pornită din Iran în 1979 a declanșat evenimente care au marcat România poate mai mult decât al doilea război mondial. A provocat austeritatea din anii ‘80 care a culminat cu răsturnarea lui Ceaușescu în 1989, care la rândul ei a dus la “tranziție” și la tot ce a urmat de atunci.
Criza pornită tot din Iran în 2026 este mult mai gravă decât cea din 1979 și în plan global, dar și ca efect asupra României, care este mult mai vulnerabilă decât atunci.
Mai am încredere în Bunul Dumnezeu, care sigur nu va lăsa țărișoara noastră.
George Scarlat
RoExit – Canal informare
RoExit - Inscriere
Dragi prieteni, criza pornită din Iran în 1979 a declanșat evenimente care au marcat România poate mai mult decât al doilea război mondial. A provocat austeritatea din anii ‘80 care a culminat cu răsturnarea lui Ceaușescu în 1989, care la rândul ei a dus la “tranziție” și la tot ce a urmat de atunci.
Criza pornită tot din Iran în 2026 este mult mai gravă decât cea din 1979 și în plan global, dar și ca efect asupra României, care este mult mai vulnerabilă decât atunci.
Mai am încredere în Bunul Dumnezeu, care sigur nu va lăsa țărișoara noastră.
George Scarlat
RoExit – Canal informare
RoExit - Inscriere
Telegram
RoExit - Canal Informare
Canal de informare RoExit - Planul SOV pentru Romania. Site-ul Miscarii aici: https://roexit.org Contact e-mail: contact@roexit.org
👍3❤2
În 1878, portul Constanța avea 200 de metri de dig și 4 hectare de incintă - în 1909, când Carol I tăia panglica inaugurală, devenise unul dintre cele mai mari porturi ale Europei, cu silozuri de 45 de metri înălțime care dominau orizontul Mării Negre.
Povestea începe cu două mii de ani în urmă, când grecii au fondat aici un centru de schimb comercial pe care l-au numit Tomis. Poetul Ovidius, exilat la Tomis de împăratul Augustus, a descris în Tristele și Ponticele un loc aspru, bătut de vânturi, la marginea lumii civilizate. Portul cunoaște apoi o perioadă prosperă sub romani, iar orașul preia numele împăratului Constantin.
Secole de stăpânire otomană au transformat Constanța într-un mic port numit Küstendge. În 1857, autoritățile turcești au concesionat construcția portului și a căii ferate Cernavodă-Constanța companiei engleze Danube and Black Sea Railway. Englezii au ridicat un far genovez pe stânca din colțul sud-estic și au tras primele șine, dar portul rămânea modest.
Totul s-a schimbat pe 14 noiembrie 1878, când Dobrogea a intrat oficial în componența României. Carol I a văzut imediat potențialul strategic al locului. Un port la Marea Neagră putea transforma România dintr-o țară agrară închisă într-o putere comercială cu acces direct la rutele maritime internaționale.
Lucrările de construcție și modernizare au început oficial pe 16 octombrie 1896, după proiectul inginerului I.B. Cantacuzino. Trei ani mai târziu, în 1899, Carol I l-a numit pe Anghel Saligny - constructorul podului de la Cernavodă, cel mai lung pod din Europa la acea dată - director al lucrărilor Portului Constanța.
Saligny nu venea cu mâinile goale. Între 1884 și 1889, la Brăila și Galați, construise în premieră mondială silozuri din beton armat. Era o tehnologie pe care nimeni nu o mai încercase pentru depozitarea cerealelor. La Brăila, magazia de cereale avea 120 de metri lungime și 30 de metri lățime, cu 336 de silozuri individuale și o fundație care cobora la 9,5 metri adâncime.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna să construiești un port modern pe un țărm aproape gol, cu tehnologiile de la începutul secolului XX. Fiecare dig, fiecare cheie, fiecare siloz era o provocare inginerească într-o epocă fără excavatoare hidraulice sau macarale cu motor.
La Constanța, Saligny a aplicat tot ce învățase. Împreună cu arhitectul Petre Antonescu, a proiectat patru silozuri și un uscător de cereale. Clădirile aveau 44,6 metri înălțime - echivalentul unei construcții cu 16 etaje - și înglobau cele mai noi tehnologii ale vremii, inspirate de arhitectura zgârie-norilor americani. Fiecare siloz cuprindea 250 de compartimente din beton armat, cu o capacitate totală de circa 30.000 de tone de cereale.
Compartimentele fuseseră gândite cu un diametru calculat precis astfel încât bobul de grâu să nu se spargă nici la impactul cu pereții, nici în timpul depozitării. Debitul practic al unei magazii era de 125 de tone pe oră la primire și 200 de tone pe oră la predare. Estacadele suspendate la 23 de metri deasupra nivelului mării permiteau încărcarea simultană a mai multor nave.
Pe 27 septembrie 1909, în prezența regelui Carol I și a familiei regale, portul Constanța a fost inaugurat oficial. La acea dată, avea un dig de larg de 1.377 de metri, digul de sud de 1.497 de metri cu farul roșu, mii de metri de cheiuri, silozuri monumentale și cale ferată. Suprafața platformei portuare ajunsese la 119 hectare. Două zile mai târziu, vaporul Iași încărca primul transport de cereale pentru export.
Te-ai întrebat vreodată cum a reușit România să devină unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din Europa la începutul secolului XX? Răspunsul stă în viziunea lui Carol I și în geniul lui Anghel Saligny. Grâul din toată Câmpia Română era adus pe calea ferată la Constanța și de acolo pleca pe nave spre piețele internaționale.
Povestea începe cu două mii de ani în urmă, când grecii au fondat aici un centru de schimb comercial pe care l-au numit Tomis. Poetul Ovidius, exilat la Tomis de împăratul Augustus, a descris în Tristele și Ponticele un loc aspru, bătut de vânturi, la marginea lumii civilizate. Portul cunoaște apoi o perioadă prosperă sub romani, iar orașul preia numele împăratului Constantin.
Secole de stăpânire otomană au transformat Constanța într-un mic port numit Küstendge. În 1857, autoritățile turcești au concesionat construcția portului și a căii ferate Cernavodă-Constanța companiei engleze Danube and Black Sea Railway. Englezii au ridicat un far genovez pe stânca din colțul sud-estic și au tras primele șine, dar portul rămânea modest.
Totul s-a schimbat pe 14 noiembrie 1878, când Dobrogea a intrat oficial în componența României. Carol I a văzut imediat potențialul strategic al locului. Un port la Marea Neagră putea transforma România dintr-o țară agrară închisă într-o putere comercială cu acces direct la rutele maritime internaționale.
Lucrările de construcție și modernizare au început oficial pe 16 octombrie 1896, după proiectul inginerului I.B. Cantacuzino. Trei ani mai târziu, în 1899, Carol I l-a numit pe Anghel Saligny - constructorul podului de la Cernavodă, cel mai lung pod din Europa la acea dată - director al lucrărilor Portului Constanța.
Saligny nu venea cu mâinile goale. Între 1884 și 1889, la Brăila și Galați, construise în premieră mondială silozuri din beton armat. Era o tehnologie pe care nimeni nu o mai încercase pentru depozitarea cerealelor. La Brăila, magazia de cereale avea 120 de metri lungime și 30 de metri lățime, cu 336 de silozuri individuale și o fundație care cobora la 9,5 metri adâncime.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna să construiești un port modern pe un țărm aproape gol, cu tehnologiile de la începutul secolului XX. Fiecare dig, fiecare cheie, fiecare siloz era o provocare inginerească într-o epocă fără excavatoare hidraulice sau macarale cu motor.
La Constanța, Saligny a aplicat tot ce învățase. Împreună cu arhitectul Petre Antonescu, a proiectat patru silozuri și un uscător de cereale. Clădirile aveau 44,6 metri înălțime - echivalentul unei construcții cu 16 etaje - și înglobau cele mai noi tehnologii ale vremii, inspirate de arhitectura zgârie-norilor americani. Fiecare siloz cuprindea 250 de compartimente din beton armat, cu o capacitate totală de circa 30.000 de tone de cereale.
Compartimentele fuseseră gândite cu un diametru calculat precis astfel încât bobul de grâu să nu se spargă nici la impactul cu pereții, nici în timpul depozitării. Debitul practic al unei magazii era de 125 de tone pe oră la primire și 200 de tone pe oră la predare. Estacadele suspendate la 23 de metri deasupra nivelului mării permiteau încărcarea simultană a mai multor nave.
Pe 27 septembrie 1909, în prezența regelui Carol I și a familiei regale, portul Constanța a fost inaugurat oficial. La acea dată, avea un dig de larg de 1.377 de metri, digul de sud de 1.497 de metri cu farul roșu, mii de metri de cheiuri, silozuri monumentale și cale ferată. Suprafața platformei portuare ajunsese la 119 hectare. Două zile mai târziu, vaporul Iași încărca primul transport de cereale pentru export.
Te-ai întrebat vreodată cum a reușit România să devină unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din Europa la începutul secolului XX? Răspunsul stă în viziunea lui Carol I și în geniul lui Anghel Saligny. Grâul din toată Câmpia Română era adus pe calea ferată la Constanța și de acolo pleca pe nave spre piețele internaționale.
❤4👍1
Al doilea siloz a devenit operațional în iulie 1910, iar al treilea și uscătorul au fost finalizate între 1912 și 1915. În perioada interbelică, portul a crescut constant. S-au adăugat o uscătorie de porumb, clădirea administrației portuare și un doc plutitor. Traficul a atins 6,2 milioane de tone în 1937, cifră care situa Constanța între primele porturi europene. În 1938, volumul traficului era de peste 4 milioane de tone, din care aproape 4 milioane erau destinate exportului - în principal țiței, material lemnos și produse agricole.
Cel de-Al Doilea Război Mondial a lovit portul devastator. Peste 120 de raiduri ale aviației sovietice au avariat infrastructura, iar în 1944 sovieticii au confiscat flota militară și comercială românească. Din 1967 au început lucrările de extindere spre sud, iar în 1984 s-a inaugurat Canalul Dunăre - Marea Neagră, care a deschis un nou capitol în istoria portului. Vârful de trafic a fost atins în 1988, cu 62,3 milioane de tone operate.
Dar cea mai neagră zi din istoria portului a fost 4 ianuarie 1995. O furtună devastatoare s-a dezlănțuit asupra Constanței, scufundând nave la mică distanță de țărm sau chiar la cheiuri. 54 de marinari și docheri au murit în câteva ore.
Astăzi, Portul Constanța acoperă o suprafață de aproape 3.926 de hectare și este cel mai mare port de la Marea Neagră. Silozurile lui Anghel Saligny stau încă în picioare în danele 17-18, după mai bine de un secol, dominând platforma portuară cu siluetele lor de 45 de metri. Două dintre ele au fost restaurate cu fonduri europene între 2012 și 2015. Iar când le privești de pe cheiul portului, îți dai seama că viziunea unui rege german venit pe un tron românesc și geniul unui inginer franco-român crescut la Tecuci au construit ceva care a supraviețuit două războaie mondiale, o revoluție și un secol de neglijență.
Cel de-Al Doilea Război Mondial a lovit portul devastator. Peste 120 de raiduri ale aviației sovietice au avariat infrastructura, iar în 1944 sovieticii au confiscat flota militară și comercială românească. Din 1967 au început lucrările de extindere spre sud, iar în 1984 s-a inaugurat Canalul Dunăre - Marea Neagră, care a deschis un nou capitol în istoria portului. Vârful de trafic a fost atins în 1988, cu 62,3 milioane de tone operate.
Dar cea mai neagră zi din istoria portului a fost 4 ianuarie 1995. O furtună devastatoare s-a dezlănțuit asupra Constanței, scufundând nave la mică distanță de țărm sau chiar la cheiuri. 54 de marinari și docheri au murit în câteva ore.
Astăzi, Portul Constanța acoperă o suprafață de aproape 3.926 de hectare și este cel mai mare port de la Marea Neagră. Silozurile lui Anghel Saligny stau încă în picioare în danele 17-18, după mai bine de un secol, dominând platforma portuară cu siluetele lor de 45 de metri. Două dintre ele au fost restaurate cu fonduri europene între 2012 și 2015. Iar când le privești de pe cheiul portului, îți dai seama că viziunea unui rege german venit pe un tron românesc și geniul unui inginer franco-român crescut la Tecuci au construit ceva care a supraviețuit două războaie mondiale, o revoluție și un secol de neglijență.
❤3👍3👏1
În România nu mai există democratie. Există doar ,,Democrația Jafului Generalizat". Vă văitaţi de preţul combustibililor? Habar nu aveți ce uragan se pregătește să lovească pompele în următoarele săptămâni. Mai aveţi puțină răbdare, în martie, pregătiți-vă pentru pragul psihologic de 10 lei/litru la benzină și motorină. Este doar începutul. Dacă se confirmă deschiderea frontului în Iran -și semnalele din spatele uşilor închise asta indică - preţul va exploda la minim 15 lei/litru.
Fără reglementări de urgență, preţul pâinii și al alimentelor de bază va deveni un lux, este o strategie de pauperizare forţată.
Aprilie aduce ,,cadoul" final: liberalizarea totală a preţului la gaze și triplarea costului gigacaloriei. Oamenii vor fi forțați să aleagă între a mânca și a nu îngheța în propriile case.
Din luna mai, se trece la faza a doua: majorarea TVA la 24%.
Din august-septembrie, pregătiți-vă pentru ,Marea Tăiere": Reducerea pensiilor între 10% și 20% (pe grile de cuantum) Tăierea salariilor cu minim 25%. Există facțiuni în USR care insistă deja pentru ○ reducere de 30% ,,pentru salvarea deficitului".
Instituţiile sunt doar decoruri,. Ele nu lucrează pentru români. Principalul scop al celor care ne conduc este alimentarea mașinăriei de război din Ucraina și pomparea miliardelor în regimul de la Chișinău. Totul se face la ordin extern.
Se urmărește cu premeditare lichidarea capacităților de rafinare. România nu trebuie sắ mai producă niciun gram de benzină proprie Se urmăreşte înstrăinarea infrastructurii electrice. Tot ce generează și transportă curent va fi în mâini străine. Se urmărește contorizarea apei. Apa noastră va fi taxată mai crunt decât în deşerturile Africii.
Declinul demografic este istoric și ireversibil. În 2025, s-au născut doar 155.000 de copii față de peste 226.000 de decese .Suntem o națiune care se stinge sub ochii noștri. Cu un salariu net de 500 euro, plắtim preţuri mai mari decât în vest unde se câștigă peste 1400 euro. Suntem cea mai taxată forţă de muncă din UE.
Din iunie 2026, conform Pactului UE privind migrația, România va fi inundată de imigranți. Nu există ,,nu vrem" .Ori primești cote nedeterminate de indivizi din culturi total incompatibile, ori plătești, ori
amenzi colosale către Bruxelles. Vom vedea din orașele noastre aceleași orori - violuri, tâlhării, crime-pe care politicienii de la noi se prefac că nu le văd în marile capitale europene.
Acum urmează punctul cel mai sensibil. Se urmăreste ruperea României în minim 3 bucăți. Dezintegrarea va începe imediat după încheierea conflictului din Ucraina. Din iarnă, vor începe proteste masive în Transilvania, orchestrate de servicii străine în complicitate cu cozile de topor de la București. Miza? Bogățiile Munţilor Apuseni (aurul de la Roșia Montană și metalele rare),. Ungurii vor pământul, marile puteri (Franţa, Germania, SUA) vor resursele, Prețul trădării? Reducerea datoriei externe cu aproximativ 100 de miliarde de euro.
Am intrat în UE cu o datorie de 13 miliarde în 2007 și am ajuns la 262 de miliarde de euro în 2026, cu toate cele 42 de izvoare de apă și sute de mii de hectare de pământ concesionate de 50 de ani!
-preluat Iulian Popa -
Fără reglementări de urgență, preţul pâinii și al alimentelor de bază va deveni un lux, este o strategie de pauperizare forţată.
Aprilie aduce ,,cadoul" final: liberalizarea totală a preţului la gaze și triplarea costului gigacaloriei. Oamenii vor fi forțați să aleagă între a mânca și a nu îngheța în propriile case.
Din luna mai, se trece la faza a doua: majorarea TVA la 24%.
Din august-septembrie, pregătiți-vă pentru ,Marea Tăiere": Reducerea pensiilor între 10% și 20% (pe grile de cuantum) Tăierea salariilor cu minim 25%. Există facțiuni în USR care insistă deja pentru ○ reducere de 30% ,,pentru salvarea deficitului".
Instituţiile sunt doar decoruri,. Ele nu lucrează pentru români. Principalul scop al celor care ne conduc este alimentarea mașinăriei de război din Ucraina și pomparea miliardelor în regimul de la Chișinău. Totul se face la ordin extern.
Se urmărește cu premeditare lichidarea capacităților de rafinare. România nu trebuie sắ mai producă niciun gram de benzină proprie Se urmăreşte înstrăinarea infrastructurii electrice. Tot ce generează și transportă curent va fi în mâini străine. Se urmărește contorizarea apei. Apa noastră va fi taxată mai crunt decât în deşerturile Africii.
Declinul demografic este istoric și ireversibil. În 2025, s-au născut doar 155.000 de copii față de peste 226.000 de decese .Suntem o națiune care se stinge sub ochii noștri. Cu un salariu net de 500 euro, plắtim preţuri mai mari decât în vest unde se câștigă peste 1400 euro. Suntem cea mai taxată forţă de muncă din UE.
Din iunie 2026, conform Pactului UE privind migrația, România va fi inundată de imigranți. Nu există ,,nu vrem" .Ori primești cote nedeterminate de indivizi din culturi total incompatibile, ori plătești, ori
amenzi colosale către Bruxelles. Vom vedea din orașele noastre aceleași orori - violuri, tâlhării, crime-pe care politicienii de la noi se prefac că nu le văd în marile capitale europene.
Acum urmează punctul cel mai sensibil. Se urmăreste ruperea României în minim 3 bucăți. Dezintegrarea va începe imediat după încheierea conflictului din Ucraina. Din iarnă, vor începe proteste masive în Transilvania, orchestrate de servicii străine în complicitate cu cozile de topor de la București. Miza? Bogățiile Munţilor Apuseni (aurul de la Roșia Montană și metalele rare),. Ungurii vor pământul, marile puteri (Franţa, Germania, SUA) vor resursele, Prețul trădării? Reducerea datoriei externe cu aproximativ 100 de miliarde de euro.
Am intrat în UE cu o datorie de 13 miliarde în 2007 și am ajuns la 262 de miliarde de euro în 2026, cu toate cele 42 de izvoare de apă și sute de mii de hectare de pământ concesionate de 50 de ani!
-preluat Iulian Popa -
❤4👍3
https://vm.tiktok.com/ZNRxRby5v
Ceausescu in ultimele momente: "S-a terminat cu Romania". Si s-a terminat!
Ceausescu in ultimele momente: "S-a terminat cu Romania". Si s-a terminat!
❤1👍1