Aurel Ivancu
📘 MANIFEST –
România la intersecția a două fronturi – un risc asumat în orbire strategică
Adoptarea recentă de către Parlamentul României a actului normativ care permite utilizarea spațiului aerian și a bazelor militare pentru operațiuni în Iran și Orientul Mijlociu reprezintă o schimbare fundamentală de paradigmă și deschiderea unei cutii a Pandorei. ( Ucraina, în virtutea tratatelor bilaterale existente, ar putea considera că are dreptul să solicite un tratament similar din partea României.)
Decidenții par să ignore o lege elementară a geopoliticii: orice proiecție de forță ofensivă generează, inevitabil, o reacție pe măsură.
1. Un vot în orb — la propriu
Parlamentul României a votat o decizie strategică majoră pe baza unui document CSAT:
• clasificat,
• fără posibilitatea de a copia, nota sau fotografia,
• fără experți, consilieri, juriști sau militari alături,
• fără dezbatere contextuală,
• fără transparență,
• fără timp pentru analiză.
România a votat participarea la o acțiune unilaterală a doi „dictatori”:
• neautorizată de Congresul SUA,
• neautorizată de Parlamentul Israelului,
• neaprobată de NATO,
• neaprobată de ONU,
• fără mandat democratic în statele inițiatoare,
• fără ca România să știe ce garanții de protecție are.
Este o situație fără precedent în NATO.
2. De ce este acest lucru devastator?
2.1. Parlamentul nu a avut capacitatea reală de a înțelege ce votează
Două ore pentru un document ultra clasificat de securitate națională sunt insuficiente. Niciun expert militar nu ar putea evalua un astfel de document în acest interval, cu atât mai puțin un parlamentar fără pregătire în domeniu.
2.2. Parlamentul nu a avut dreptul să conteste
Dacă nu poți discuta public conținutul, nu poți critica, nu poți propune amendamente, nu poți cere clarificări.
2.3. Parlamentul nu a avut acces la consultanță
O decizie militară strategică nu poate fi luată fără:
• consilieri,
• experți în securitate,
• juriști,
• specialiști în drept internațional,
• evaluări de risc.
2.4. Parlamentul nu a avut timp să înțeleagă implicațiile
Două ore pentru o decizie care poate transforma România într-o țintă militară este absurd.
Este, în esență, o decizie de securitate națională luată în afara controlului democratic.
3. România devine singurul stat NATO expus simultan la două puteri militare
Trecerea acestui proiect cu o lejeritate birocratică de neînțeles ascunde o realitate gravă: România devine singurul stat NATO care se transformă simultan într-o țintă strategică pentru două puteri militare dotate — Federația Rusă și Iranul.
Prin această decizie, România încetează să mai fie un stat defensiv și devine platforma logistică de pe care aliații își proiectează forța în zone de interes vital pentru marile puteri regionale.
4. Capcana analizei fragmentate
Eroarea fundamentală a decidenților este analiza „la bucată” a celor două conflicte majore: Orientul Mijlociu și Europa de Est.
Sprijinul pentru SUA și Israel a fost tratat ca un dosar izolat, ignorându-se faptul că fronturile nu sunt separate în logica actorilor implicați.
România devine elementul comun de infrastructură pentru două războaie distincte, dar interconectate.
Din perspectiva combatanților, un răspuns militar asupra centrelor logistice din România nu ar fi perceput ca o agresiune gratuită, ci ca o contra măsură de neutralizare a unei amenințări active.
5. România nu mai este scut defensiv — a devenit platformă ofensivă
Până recent, România putea susține că rolul său în NATO este defensiv. Această iluzie s-a evaporat.
Există o diferență majoră între scutul de la Deveselu și transformarea Dobrogei într-o rampă de lansare pentru operațiuni externe:
• când avioanele decolează din Dobrogea pentru a lovi în Orient, România devine un activ ofensiv global;
• în logica Federației Ruse, tehnica americană amplasată aproape de Crimeea, dar folosită pentru operațiuni dincolo de teatrul ucrainean, justifică o reevaluare agresivă a amenințării;
• România devine un punct de lansare pentru operațiuni care depășesc teatrul ucrainean.

6. Riscul cumulat: două hărți de război suprapuse peste același teritoriu
România este simultan:
• hub logistic pentru Ucraina (Câmpia Turzii),
• platformă operațională pentru Orientul Mijlociu (Mihail Kogălniceanu).
Această suprapunere creează o vulnerabilitate fără precedent.
Pentru orice adversar al SUA, neutralizarea României ar produce un dublu câștig:
• blocarea aprovizionării flancului estic,
• paralizarea logisticii aliate către Orient.
Niciun alt stat NATO nu se află în această poziție.
7. Patru erori majore ale comunității de experți
7.1. Ignorarea contextului istoric real
Între 1990–2014, Rusia nu a amenințat militar niciun stat NATO. În schimb, NATO a intervenit militar în Serbia fără mandat ONU.
7.2. Tratarea deciziei ca pe un dosar izolat
Ca și cum România ar trăi în două lumi paralele: una cu Ucraina, alta cu Iranul.
7.3. Ignorarea trecerii de la defensiv la ofensiv
Infrastructura de pe teritoriul României este folosită pentru operațiuni ofensive ale altora.
7.4. Minimalizarea riscului cumulat
România devine singurul stat NATO care poate fi lovit simultan de două puteri militare regionale aflate în conflict deschis cu un aliat non tradițional al său.
8. Reflecții
8.1. Dacă operațiunile SUA și Israel nu sunt sub egida NATO, România nu este acoperită de Articolul 5
România devine parte a operațiunii, dar NATO nu devine parte a apărării României.
8.2. România devine țintă fără protecție automată
Dacă infrastructura românească este lovită în contextul unui conflict SUA–Iran, Articolul 5 nu se activează automat.
8.3. România devine co beligerant de facto
În drept internațional, utilizarea infrastructurii pentru operațiuni militare împotriva unui stat transformă România în parte a conflictului.
8.4. De ce este grav?
România își dublează expunerea fără să își dubleze protecția.
8.5. Alte state NATO au refuzat
Germania, Franța, Italia, Spania, Belgia și Olanda au refuzat să pună la dispoziție infrastructură pentru operațiuni în afara cadrului NATO.

Cristina Covali:

Guvernul nu mai poate sa se imprumute !!!
Asta este o problema imensa pentru Guvern
Dar si pentru economia Romaniei
In fiecare sambata dimineata stau 2 ore si analizez toate rapoartele publicate de INS, BNR si Ministerul de Finante
Nu fac acest lucru pentru ca nu am ce face sambata dimineata
O fac pentru ca vreau sa fiu informat
Vreau sa-mi protejez familia, firma si clientii
In martie Guvernul nu a reusit sa obtina vreun leu de la banci
La inceputul anului Guvernul a anuntat ca trebuie sa imprumute 280 miliarde lei in 2026
Adica trebuie sa imprumute vreo 20 miliarde de lei in fiecare luna
Daca Guvernul nu reuseste sa se imprumute o luna, Romania intra in incapacitate de plata
Vezi in poze ce s-a intamplat in martie cand Guvernul a mers la banci dupa lei
In data de 05 martie Guvernul a cerut de la banci suma de 814 milioane lei
A obtinut zero lei
Bancile au cerut dobanzi foarte mari
In data de 09 martie Guvernul a mers iar la banci
A cerut suma de 505 milioane lei
A obtinut zero lei
Bancile au cerut iar dobanzi foarte mari
In data de 12 martie Guvernul a mers iar la banci
A cerut suma de 364 milioane lei
A obtinut zero lei
Bancile au cerut iar dobanzi foarte mari
Dar de data asta nici macar nu s-au mai chinuit sa faca oferte
Bonus
Bancile au inceput in martie sa vanda masiv titlurile de stat ale Romaniei
Randamentul titlurilor de stat a crescut intr-o saptamana de la 6,4% la 7,4%
Asta arata ca s-au vandut masiv titluri de stat
Iar bancile le vand in pierdere pentru ca vor sa scape de aceste titluri
Iti explic cum bancile renunta la titlurile emise de Romania
1. In data de 25 februarie 2026 Romania a emis tituluri de stat in valoare de 2 miliarde $ . Au fost vandute pe pietele externe . Dobanda a fost de 5.75% si scadenta este in 2036
Indicele acestor titluri este US775921AA76
2 In data de 4 martie 2026 aceste titluri de stat au intrat pe bursa. Deci cei care au cumparat pe 25 februarie pot sa vanda aceste titluri pe bursa
3 Ieri, 13 martie cei care vindeau aceste titluri vindeau un titlu in valoare initiala de 100 USD cu 95 USD. Deci pierdeau 5% din valoare. Deoarece valoarea de piata este mai mica decat valoarea de emitere, randamentul titlului in USD a crescut ieri la 6,33%
Concluzii
In ultimii 5 ani Guvernele din Romania au avut foarte mare noroc
La ruleta economica a picat de mai multe ori portocala – portocala – portocala
Romania a fost tolerata de banci si de UE
Ca a inceput razboiul din Rusia
Ca vin rusii
Etc
Acum se pare ca la ruleta economica a inceput sa vina lamaie- lamaie - lamaie
In Romania se anunta un 2026 foarte dificil din punct de vedere economic

Ucraina - un dușman istoric al românilor
Prof. dr. Gică Manole, Decembrie 2020
Gica Manole-Cetatea Alba-

Ucraina
Dacă tot am „sărbătorit” cum am „sărbătorit” Ziua Națională, ar fi bine să reamintesc care stat a fost, este și rămâne cel mai mare profitor de pământuri istorice românești. Tragedia a fost provocată de pactul Hitler-Stalin din august 1939 prin care imperiul sovietic anexează de la România Insula Șerpilor, Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Aceste teritorii românești au fost repartizate de către Stalin în august 1940 Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Când, în anul 1991 U.R.S.S. s-a dezintegrat, respectivele teritorii românești au rămas Ucrainei, astfel încât vecinul din Nord a primit cadou, fără să miște un deget sau fără o picătură de sudoare, teritoriile istorice românești menționate mai sus. Așadar, Ucraina este marea profitoare a pactului Hitler - Stalin, stăpânind pe nedrept, doar în virtutea forței și brutalității U.R.S.S., vaste teritorii istorice românești care aparțin poporului român încă de la începutul istoriei.

Ucraina nu respectă România, și nici poporul român, pe care îl disprețuiește profund. Acum un deceniu și ceva, o doamnă din Probotești-Herța mi-a spus cu mânie, revoltă și rușine cum că la ucraineni circulă un proverb. Iată-l: „Cum capra nu este ființă, așa și românul nu este om”! Iată „prietenia” și „prețuirea” Ucrainei pentru români.

Pentru autoritățile de la Kiev, cei peste 500.000 de români peste care stăpânește cu sila sunt împărțiți în... „moldoveni” și români! Dacă în timpul U.R.S.S., în nordul Bucovinei, existau 120 de școli românești, acum în „europeanul” și „democraticul” stat ucrainean mai sunt 50. În urmă cu 15 ani, existau în Nordul Bucovinei 95 de școli românești. Așadar, școlile românilor din Ucraina sunt ucrainizate cu perfidie, obrăznicie și cinism. În plin secol al XXI-lea, sub ochii noștri, statul ucrainean îi deznaționalizează pe români, în disprețul oricărei norme de drept internațional.

Vechile monumente istorice ale românilor din zonă au fost demolate, cimitirele istorice românești sunt dezafectate, vandalizate. Osemintele înaintașilor noștri sunt scoase din morminte și aruncate. Elevii români din școlile românești din Ucraina învață din Istoria Ucrainei că România „a ocupat Nordul Bucovinei între anii 1918 - 1940” și că cei care au făcut istorie o mie de ani în regiune nu sunt românii, ci... „cazacii”.

Ucraina calcă în picioare, șterge cu brutalitate și ură 1.500 de ani de istorie românească. În Cernăuți nu există nici măcar o singură librărie cu carte românească. Nu există un singur chioșc cu presă românească. Nu există o singură bibliotecă românească.

La nivel de imagine publică, în orașele din Nordul Bucovinei, și nu numai, nu există nicio statuie a lui Dragoș Vv., Bogdan Vv., Petru Mușat Vv., Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu, Ion Vodă cel Viteaz, Vasile Lupu. În schimb, chiar în centrul orașului Cernăuți, tronează trufaș, porcesc un grup statuar gigant al „ostașului sovietic eliberator”! În Cernăuți și alte localități din regiune nu există o singură stradă care să amintească de personalitățile istoriei și culturii românilor.

Marele Sfânt Laic al României, Mihai Eminescu, are o statuie la Cernăuți, așezată marginal, modestă ca dimensiuni, ridicolă comparativ cu statuile gigant ridicate unor personalități ucrainene. Acum câțiva ani, românii din Noua Suliță s-au străduit să ridice, și ei, o statuie lui Mihai Eminescu. În noaptea de dinaintea inaugurării monumentului, statuia lui Mihai Eminescu a fost decapitată. Mai mult, la nivel oficial, ucrainenii susțin că Mihai Eminescu nu este român, ci ucrainean!

Într-o suită de articole dedicate răpirii Bucovinei și publicate în gazeta „Timpul”, Mihai Eminescu a făcut o temeinică analiză istorică asupra venirii și așezării populației ucrainene în Bucovina după anexarea acesteia de către Austria (1775). După Mihai Eminescu și conform dovezilor istorice, ucrainenii au venit în Bucovina la o dată recentă. Austria i-a încurajat să se stabilească aici după anul 1800, iar Mihai Eminescu, fără ură și părtinire, în numele adevărului istoric, a scris negru pe alb că rutenii, ucrainenii în Bucovina sunt „venituri”. Ei bine, acești nou veniți pe pământul nostru străvechi, aceste „venituri” fără istorie ne stăpânesc azi pământul nostru, ne distrug monumentele, ucrainizează școlile mistificând cu nerușinare adevărul istoric, urmărind să-i șteargă de pe fața pământului pe românii ce le-au încăput în gheare.

Între România și Ucraina, din 1997, există un tratat bilateral de bună vecinătate pe care partea ucraineană îl încalcă în litera și spiritul lui.

Toate cele afirmate mai sus dovedesc că Ucraina este un stat ostil, dușman României și deloc prieten poporului român. Când, la 2014, Vladimir Putin a ocupat de la Ucraina Peninsula Crimeea, el a făcut un act de reparație istorică și de dreptate Rusiei, și nu un act de agresiune cum au afirmat fariseii „diplomației discursului corect politic”. Mă rog să prind ziua când Rusia va lua Ucrainei toate teritoriile istorice rusești (mai mult de jumătate din suprafața Ucrainei actuale), iar statul român va reuși, și el, prin nu știu ce miracol istoric, să-și elibereze teritoriile încăpute în stăpânirea dușmanului din Nord: Insula Șerpilor, Sudul Basarabiei, Ținutul Hotin, Ținutul Herța, Maramureșul de peste Tisa.

Ca victimă majoră a Istoriei, poporul român este condamnat să nu uite. Are răspunderea de a-și păstra intactă memoria istorică și să nu renunțe niciodată la drepturile istorice pe care le-am moștenit de la Marii noștri Strămoși.

În ultimele luni, tot mai multe companii industriale au anunțat restructurări sau reduceri de activitate:
• Automobile Dacia, Mioveni – aproximativ 1.200 de muncitori vizați de concedieri
• Aptiv, Ineu (Arad) – aproximativ 900 de angajați
• Leoni, Arad – peste 450 de disponibilizări
• Preh, Ghimbav (Brașov) – aproximativ 600 de angajați concediați
• Fujikura, Dej – peste 200 de locuri de muncă pierdute
• Adient, Ploiești – peste 1.000 de angajați afectați
• Haier, Prahova – aproximativ 500 de angajați disponibilizați
• Liberty Steel, Galați – mii de oameni trimiși în șomaj tehnic
• Combinatul Hunedoara – 465 de muncitori concediați
• Damen Shipyards, Mangalia – aproximativ 600 de angajați afectați
• Complexul Energetic Oltenia – mii de locuri de muncă urmează să dispară
• Azomureș, Târgu Mureș – activitate redusă și locuri de muncă în pericol din cauza costurilor la energie
Privite separat, aceste cazuri pot părea simple decizii economice.
Privite împreună, ele descriu o tendință îngrijorătoare: industria românească se retrage.
Nu spectaculos. Nu peste noapte. Ci încet, exact așa cum se retrag lucrurile care nu mai găsesc condiții să existe.
Taxele cresc. Reglementările se schimbă frecvent. Energia a devenit una dintre cele mai scumpe din Europa. Iar predictibilitatea — condiția minimă pentru orice investiție industrială — pare să fi dispărut din economia românească.
În aceste condiții, companiile își reduc activitatea, închid secții sau mută producția în alte țări.
Iar primii care simt această schimbare sunt muncitorii.
Estimările economice arată că aproximativ 100.000 de locuri de muncă din sectorul privat ar putea dispărea în acest an dacă direcția actuală continuă. Ar fi una dintre cele mai severe lovituri pentru piața muncii din ultimele două decenii. Ro Exit !

Maleficilor le place să se facă totul la vedere. Să știm ce vom pătimi.
Iar imaginea e sinistră.
Președintele României și alți demnitari donează sânge la reședința oficială a primului, în cea mai cunoscută sală de ceremonii ce reprezintă centrul simbolic al puterii de stat. Organizator: MApN.

Sala Unirii este simbol al suveranității României. Este locul unde se desfășoară ceremoniile de depunere a jurământului de către membrii guvernului, unde se decorează și onorează cetățenii care au făcut ceva remarcabil pentru țară. Aici se primesc șefii de stat străini și se semnează documente internaționale de importanță strategică. Sala Unirii simbolizează identitatea națională.
În sala asta a curs sângele celui considerat primul om din statul român. Oferirea de sânge este un ritual cu 3 semnificații: transfer de putere sau vitalitate, angajament sau promisiune irevocabilă, plată supremă pentru a obține protecție sau cunoaștere.
Nu cred că e nevoie să explic prea mult. Vorbim despre un jurământ pecetluit cu sânge către entități cărora li s-a cedat puterea țării, cu promisiunea că România va face sacrificii de sânge iar entitățile vor proteja pe cei care au cedat.
E simbolistica centrului puterii și simbolului suveranității României, pătat de sânge. O Românie care sângerează sau va sângera prin oștenii ei.
Mai direct și mai scurt: am fost promiși drept carne de tun iar România va fi sacrificată.
RoExit - canal informare
RoExit - Inscriere

Ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, a anunțat la Paris că Turkiye intenționează să construiască opt reactoare nucleare la scară largă în Sinop și regiunea Tracia (Igneada), pe lângă cele patru unități aflate în construcție la CNE Akkuyu, a informat postul de televiziune de stat TRT Haber.

Rezultatul alegerilor din Coreea de Nord 2026: Victorie perfectă pentru Kim Jong Un. Potrivit rapoartelor citate de agenția de știri Yonhap, partidul aflat la guvernare Partidul Muncitorilor din Coreea și aliații săi au obținut 99,93% din voturi, câștigând toate cele 687 de locuri în Adunarea Supremă a Poporului.

Bombardarea Ploieștiului

Piloții americani au repetat atacul timp de săptămâni pe machete construite în deșertul Libiei - iar când au ajuns deasupra Ploieștiului pe 1 august 1943, au trăit cea mai sângeroasă zi din istoria aviației americane.
Ploieștiul era al treilea sau al patrulea cel mai apărat obiectiv din Europa controlată de Axă, după Berlin, Viena și Ruhr. Rafinăriile din jurul orașului produceau peste 8,5 milioane de tone de petrol pe an și asigurau aproximativ o treime din necesarul de combustibil al armatei germane. Fără petrolul românesc, mașina de război a lui Hitler ar fi rămas fără carburant în patru luni. Aliații știau asta.
Ideea atacului a fost propusă de Winston Churchill la Conferința de la Casablanca. Credea că distrugerea rafinăriilor de la Ploiești ar fi lovitura decisivă care ar fi pus capăt războiului. Planificarea a fost încredințată colonelului Jacob E. Smart, care s-a bazat pe experiența unui raid din iunie 1942, când americanii întâlniseră puțină rezistență antiaeriană. A decis un atac în plin soare, dar la joasă altitudine, pentru a evita radarele germane.
178 de bombardiere B-24 Liberator cu 1.751 de militari au fost pregătite pe aerodromul din Benghazi, Libia. Fiecare avion transporta câte două tone de bombe și avea rezervoare suplimentare de 13.900 de litri de combustibil. Țintele erau nouă rafinării: Steaua Română, Româno-Americană, Concordia Vega, Astra Română, Unirea Orion, Columbia Aquila, Creditul Minier, Standard Petrol Block și Unirea Speranța.
În deșertul libian, americanii construiseră replici ale rafinăriilor românești și desfășuraseră săptămâni de antrenament pentru misiune. Pentru a ridica moralul piloților deja demotivați de pierderile grele din Germania, armata îl trimisese special din Hollywood pe Tex McCrary, care prezentase un show incluzând un film provocator și anunțul că vor avea de-a face cu o țintă niciodată bombardată.
Doar cei care au trăit acele momente pot înțelege cu adevărat ce a însemnat dimineața de 1 august 1943, când cele 178 de bombardiere s-au aliniat pe pista de decolare din Benghazi. Unul s-a prăbușit imediat după decolare, supraîncărcat. Au pornit 177.
Formația a traversat Marea Mediterană și Adriatica, apoi Balcanii. Deasupra Bulgariei, trei grupuri de vânătoare bulgare au interceptat bombardierele. Dar adevăratele probleme au început deasupra României. Navigatorul formației de frunte a confundat Târgoviștea cu Florești, punctul de atac programat, și a virat prea devreme spre București. Unul dintre piloți a realizat eroarea și a rupt tăcerea radio pentru a corecta direcția. Elementul surpriză fusese pierdut. Iar bombardierele s-au apropiat dinspre sud, exact unde germanii își concentraseră artileria antiaeriană.
Din cele 177 de bombardiere care decolaseră, doar 167 au ajuns deasupra Ploieștiului. Când s-au apropiat de oraș, apărătorii au dat drumul la ceața artificială și au ridicat baloanele de baraj. Aproximativ 300 de tunuri antiaeriene și 200 de avioane de vânătoare germane și românești îi așteptau. Avioane IAR 80 românești și Messerschmitt Bf 109 germane alergau printre masivele bombardiere, mitraliindu-le din toate direcțiile.
Din cauza zborului la joasă altitudine, artileria grea de 105 milimetri nu a fost eficientă. Dar tunurile de 88 și cele de calibru mai mic au făcut prăpăd. Pe centura de est a orașului, bateria 86 comandată de căpitanul Istrate Corneliu a observat un B-24 zburând la foarte mică înălțime. Au deschis focul. Proiectilul a pătruns prin partea din față a avionului și a explodat în interior. Bombardierul avariat a mai zburat câteva sute de metri și s-a prăbușit direct peste bateria antiaeriană, omorându-i pe toți servanții tunului. Ambele echipaje, americană și română, au murit în același loc.
Te-ai întrebat vreodată cum arăta cerul deasupra Ploieștiului în acea duminică de august? Bombardiere în flăcări, coloane de fum negru de la rafinăriile lovite, crengi și sârmă ghimpată aruncate de explozii ajungeau în interiorul avioanelor. Supraviețuitorii au povestit că zburau prin infern.

Locotenentul Lloyd Herbert Hughes a continuat să zboare deasupra țintei deși avionul său, Ole Kickapoo, fusese lovit la doar 10 metri altitudine iar combustibilul curgea din rezervoare. A menținut cursul pentru ca bombardierul să-și lanseze bombele. Avionul s-a prăbușit în flăcări. Hughes a primit postum Medalia de Onoare.
Locotenent-colonelul Addison Baker și maiorul John Jerstad, pilotul și copilotul bombardierului Hell's Wench, au condus grupul 93 direct asupra rafinăriei Columbia Aquila, deși avionul lor era deja în flăcări. Au fost doborâți după ce și-au lansat bombele. Ambii au primit Medalia de Onoare postum. Grupul 93 pierduse jumătate din avioane deasupra Ploieștiului.
În total, cinci piloți au primit Medalia de Onoare, trei postum. A fost cel mai mare număr de Medalii de Onoare acordate vreodată pentru o singură misiune. Plus 56 de Cruci pentru Serviciu Distins și nenumărate alte decorații.
Bilanțul: 53 de avioane doborâte. 310 aviatori morți, 108 capturați, 78 internați în Turcia. Din cele 177 de B-24 care decolaseră, doar 88 s-au întors la bază, majoritatea grav avariate. Americanii au numit-o Duminica Neagră, iar Ploieștiul a devenit cunoscut drept cimitirul bombardierelor.
Iar rezultatul? Conform evaluării din septembrie 1943 a Enemy Oil Committee, nu fusese înregistrată nicio reducere a capacității globale de producție. Multe rafinării operaseră sub capacitate înainte de atac și și-au revenit în câteva săptămâni. Unele chiar au depășit capacitatea anterioară.
Aliații nu au mai încercat niciodată un atac la joasă altitudine asupra apărării antiaeriene germane. Dar bombardamentele asupra Ploieștiului au continuat din aprilie 1944, de la mare altitudine. În 1944, Ploieștiul a trecut de la 100.000 de locuitori la doar 8.000. Antonescu a interzis fotografierea distrugerilor din oraș. O optime din case fusese lovită, o treime distrusă complet.
Astăzi, într-un Ploiești liniștit, puține urme mai amintesc de ziua în care cel mai puternic atac aerian american din Europa s-a lovit de un mic oraș românesc care asigura combustibilul unui imperiu. Iar monumentul de la Corlătești, pe centura de est, marchează locul unde un proiectil românesc și un bombardier american s-au întâlnit la 30 de metri altitudine, omorând ambele echipaje în aceeași secundă.

În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 țări din Europa. Mulți au uitat, alții n-au știut niciodată...✍️
Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu țările dezvoltate, în 1989?
În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 țări din Europa:
• exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare;
• autocamioanele și autobuzele fabricate la Brașov și București erau sub brevete germane;
• avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi;
- avioane de luptă și tancuri după licențe autohtone (fiind în topul țărilor cu export militar);
• locomotivele de la Electroputere Craiova erau brevet elvețian;
- elicoptere militare și civile după licențe din FRANȚA;
• la Reșița se fabricau motoare de vapoare după licența Renk din Germania;👍
. centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada.
Putem spune, și nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu economiile mari ale lumii. România era a treia țară din lume, după SUA și Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante de peste 110 tone.
Doar două țări din lume făceau șuruburi cu bile: România și Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară și aerospațială.
În 1990, liberalul Petre Roman a afirmat că industria românească era un „morman de fiare vechi".
Ce am avut și ce am pierdut, domnule ministru?
A fost cea mai nefericită declarație de politician de după 1989, care ne urmărește până azi.
Referindu-se la industrie, că e de dat la fier vechi, fostul prim ministru Petre Roman dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani.
Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii:
• România producea 14 milioane de tone de oțel în 1985; azi, doar 3 milioane;
• producea 400.000 tone de aluminiu, azi produce pe jumătate;
• în 1980 ieșeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare, niciunul azi;
• ieșeau 71.000 de tractoare niciunul azi (am construit fabrici de
tractoare în Egipt și Iran, care funcționează și acum, în timp ce în România au murit);
• în 1984 fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an, azi, niciunul.
Cât despre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăți pe an; Azi, abia 800 (cel puțin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate și vândute la fier vechi în ultimii ani).
În fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, după cum se știe, nu mai producem niciuna.
Industria sticlăriei e prăbușită. Industria cosmetica (săpun, deodorante, creme) a dispărut.
Potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de „fier vechi" ,„deșeuri" de cupru, aluminiu și alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro!
Am exportat lemn brut, în valoare de peste 8 miliarde de euro, și alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Ca cea mai ordinară țara COLONIALĂ!
Prelucrarea acestora în România ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de muncă!
Practic, întreaga economie națională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică! Amețitoare cifre...
Cum stau lucrurile în domeniul petrolului?
România producea 13 milioane de tone de petrol în 1970, și numai... 6 milioane azi. Diferența până la 34 milioane tone prelucrate de rafinăriile românești din fiecare an, provenea din importul de petrol (LIBIA, IRAK, IRAN, URSS, etc.) Suspect?! Cineva nu raportează corect.
Nu am nicio încredere în această cifră, atât timp cât nu știu dacă toate sondele au contoare. Au contor, domnilor? Trebuie să plătească redevențe la tona de țiței brut, dar dacă scoți 8-10 milioane de tone și raportezi numai 6? Cu cât păgubești statul? Petrolul se scoate mult și se rafinează în alte țări.
De aici, deduceți consecințele.
Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină și acum mai producem doar doua milioane, produceam 10 milioane de tone de păcură și nu mai producem nimic; produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale, azi, nimic.

Pe de altă parte, ați observat că nici distribuția gazelor nu mai este a noastră. Cine măsoară producția? Cine măsoară distribuția?
După 1990, s-a schimbat peisajul industrial. S-a creat o falie între marea și mica industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen? Au venit „sfaturi" de la competitorii noștri europeni: faceți IMM-uri (întreprinderi mici și mijlocii), dați afară muncitorii din marile uzine, închideți mamuții industriali, produceți kit-uri, componente, nu produse integrale, faceți cabluri, radiatoare, sisteme de frânare și anvelope, nu locomotive și tractoare.
Parcă intenționat, nu a existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere;
Guvernanții și-au îndeplinit misiunea cu exces de zel.
Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspirației.
UE a fost creată pe baza Comunității Economice a Cărbunelui și Oțelului. Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria ei siderurgică, de 14 milioane tone de oțel. A trebuit lichidată, ca un „bonus" pentru admiterea în UE.
Care au fost primele mari greșeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful național?
Prima mare eroare a fost restituirea „părților sociale", o privatizare pe bani adevărați, începută surprinzător de Ceaușescu. FSN-ul a restituit acești bani, pentru a cumpăra bunăvoința oamenilor, chiar cu banii lor! Această măsură anti-economică, din cauza căreia fabricile și uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetățenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o renaționalizare a unei părți a capitalului social, destinată ulterior și cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine (măsură ce are ca autor același liberal ROMAN, provocând din februarie 90 hiperinflație, erau peste 8 milioane de salariați cu o medie a părților sociale de 2 salarii medii fiecare, care au fost plătite într-o lună, întreprinderile fiind obligate să facă credite bancare, adevărata justificare a găurilor negre).
A doua mare eroare a fost privatizarea „de masă", fără proceduri și fără reguli de protecție a acționarilor minoritari; viitoarele certificate de acționar au fost cumpărate pe nimic, de cei care știau ce va urma.
Atunci s-a spus că se privatizează numai 30% din capitalul societăților comerciale. S-a anunțat, totodată, că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială și societățile externe de consultanță, care au dictat, și guvernele au promovat controlul total, fără luptă şi fără niciun câștig, asupra întregii economii. Practic, economia națională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică și fără a se spune, cel puțin, că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pentru integrarea României în Uniunea Europeană.
Fiecare program de guvernare anunțat a fost, de fapt, un program de „neguvernare", program de HOȚIE.
A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecții, tricotaje (filaturi, țesătorii, fabrici de stofă și postavuri, întreprinderi de pielărie și încălțăminte, toate concepute într-un sistem integrat). A fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, fabricile de ulei, de preparate din carne, de lapte și produse lactate, zeci de fabrici de nutrețuri combinate etc.). Nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului și mobilei, din industria cimentului, a lacurilor și vopselelor, a medicamentelor, din sectorul construcțiilor de mașini, al exploatărilor miniere de feroase și neferoase, de cărbune etc.
S-au desființat întreprinderile agricole de stat și cele de mecanizare a agriculturii, stațiunile de cercetări agricole și, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare.
Au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări, etc. Baza națională de soiuri de plante și rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet național de semințe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc.

A fost distrus, aproape în totalitate, sistemul de irigații (construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială - 4.000.000 ha.!), pentru a cărui plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri și desecări, dar și cele de irigații în curs (canalul Siret-Dunăre sau București-Dunăre).
Întreaga economie națională a fost, pur și simplu, pulverizată și lăsată fără nicio logică structurală. Care sunt consecințele asupra populației, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film S.F.?
Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaționalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcțiile, comerțul, sectorul financiar-bancar etc. și care își promovează reglementări legale în interes propriu.
Românilor le-au rămas întreprinderile mici și mijlocii - de fapt, microîntreprinderile; dintre cele aproximativ 500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat! Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia și afacerile de subzistență (avem și industrie de subzistență, nu doar agricultură!) și construcții și transporturi și alte servicii de subzistență, pretinzând că acționăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă și durabilă.
Nimic nu este mai durabil decât subzistența, aceasta este strategia noastră națională, după ce am făcut praf marile companii.
Brandul României este subzistența, atât în interiorul țării, cât și pe celelalte piețe ale muncii, unde lucrează cetățenii români. Nici după peste 30 de ani, clasa politică - veritabil detașament al legiunii străine, terminatorul României moderne, nu a realizat importanța unei reglementări prin care salariații să-și investească o parte din salariu în compania proprie.
Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaților, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite și contribuții. A existat, în toți acești ani, un fir roșu care să lege zecile de guverne ce s-au perindat pe la Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent, de dezvoltare?
Firește că nu a existat!
Zi de zi, guvernele și clasa politică s-au ocupat numai de FURTURI și protejarea așa-zișilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, și nu de promovarea facilităților destinate salariilor reinvestite. Investitorii nu ar fi trebuit să primească niciun sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajații români cu salariul minim sau pentru a-I angaja la negru, din rațiuni de competitivitate.
„ Veniți în România, că vă garantăm sclavia pe bani puțini și vă mențineți competitivitatea!". Acesta a fost, în esență, programul de guvernare dupa ‘90. La conducerea țării au fost „aleși” cu puternică susținere externă, doar acei conducători vulnerabili ca cinste și corectitudine (vezi BĂSESCU, IOHANNIS, CÂȚU, etc.)
Nu voi intra în detalii tehnice sau de politică Comunitară a Green Deal, dar vreau doar să pun în evidență un aspect hilar. Pe de-o parte, România la imboldul UE a decis să-și depoziteze gazele naturale în Ucraina, iar pe de altă parte s-a angajat în urma aceluiași imbold, să depoziteze geologic 20% din cantitatea de CO2 Europeană. Asta se face injectănd CO2-ul captat din industrie, în roci poroase geologice. Se pare că noi avem cele mai bune "găuri în pământ" pentru acest lucru.
Cum din 1990 și până în 2022 producția României de CO2 a scăzut cu peste 77%, evident pentru că nu mai avem industrie, se pune întrebarea de unde luăm 9 milioane de tone pe an de CO2, pentru stocare, acești 9Mtpa reprezentând cota impusă României de către UE, cotă agreată fără comentarii de briganzii politici români! Răspuns: din import! Din importul din UE!
Subiectul nu este dezbătut public, pentru că îi doare și pe ei, dar și pe noi în cur, însă subiectul merită toată atenția. Devenim astfel la nivel statal o groapă de deșeuri considerate toxice. Că știam de mult că România era groapă de gunoi a Occidentului, este o realitate, dar asta nu justifică reglementarea legală a acestei situații.

Cum politicile UE sunt inpredictibile, mâine vor veni cu o Directivă în care țările care au solul încărcat cu CO2, să nu mai aibă voie să cultive produse agro-alimentare, sau vreo altă nebunie!
La un moment dat aceste aberații trebuiesc tăiate din rădăcină, dar cu cine?
RoExit – canal informare
RoExit - inscriere

Dezvaluiri importante: https://www.youtube.com/watch?v=UaOH0bPEYuk