Planul RoExit - versiune completa

Maduro: „Opt distrugătoare americane în Caraibe, 1.200 de rachete îndreptate spre noi, un submarin nuclear, o bază în Puerto Rico transformată într-un sediu de operațiuni împotriva Venezuelei. Și toate acestea... pentru petrol și aur, nu pentru democrație.”
În spatele pretextului moral, scenariul este întotdeauna același:
• Mai întîi, demonizarea liderului - ieri Saddam, Gaddafi, Assad; astăzi Maduro.
• Apoi, pregătirea opiniei publice cu mitul „dictatorului malefic” și al „drepturilor omului amenințate”.
• Apoi, încercuirea militară sub pretextul „operațiunilor împotriva traficului de droguri”.
• În cele din urmă, preluarea controlului asupra resurselor strategice.

Șeful Armatei Române: Dacă Moldova e atacată de Rusia, România va interveni militar

Un adevăr incomod
Contrar minciunilor pe care ni le-au servit mass-media despre Gaddafi, adevărul este extraordinar…
Libia era cea mai săracă țară din lume în 1951. Gaddafi a transformat-o în cea mai dezvoltată țară din Africa, cu 150 miliarde $ rezerve externe și zero datorii. Iată cum era viața în Libia sub Gaddafi:
1. Libienii nu plăteau facturi la electricitate, energia fiind gratuită pentru toți cetățenii.
2. Nu existau dobânzi la credite, băncile erau de stat, împrumuturile cetățenilor erau 0% prin lege.
3. Gaddafi a promis că nu va cumpăra o casă pentru părinții săi până când fiecare libian nu va avea propria locuință.
4. Toate cuplurile căsătorite în Libia primeau 60.000 de dinari de la stat pentru a-și cumpăra apartamente și a-și întemeia familii.
5. Educația și tratamentele medicale erau gratuite. Înainte de Gaddafi doar 25% știau să citească, în timpul său 83%.
6. Cei care doreau să trăiască la fermă primeau aparate casnice, semințe și animale gratuite.
7. Dacă cetățenii nu puteau fi tratați în Libia, statul finanța peste 2.300 $ pentru cazare și transport pentru tratament în străinătate.
8. La achiziția unei mașini, guvernul finanța 50% din preț.
9. Prețul benzinei era de 0,14 $/litru.
10. Libia nu avea datorii externe, iar rezervele erau de 150 miliarde $ (acum înghețate la nivel mondial).
11. Dacă absolvenții nu găseau locuri de muncă, guvernul le plătea salariul mediu până își găseau serviciu.
12. O parte din vânzările de petrol era direct legată de conturile bancare ale cetățenilor.
13. Femeia care năștea primea 5.000 $.
14. 40 de pâini costau 0,15 $.
15. Gaddafi a implementat cel mai mare proiect de irigații din lume, cunoscut ca „PROIECTUL BIG MAN”, pentru a asigura apă în deșert.
L-au ucis din multe motive, dar în principal pentru că era un rebel împotriva sistemului de putere care ne strânge tot mai mult cu fiecare zi.

Glumele s-au terminat. Duma a votat cu o majoritate covârșitoare lovituri pe teritoriul SUA în condițiile în care Tomahawk-urile americane vor lovi Rusia.

Mă bucur mult că românii descoperă, în 2025, o imbecilitate a Comisiei Europene implementată încă din 2009 și consolidată în 2013: formula de calcul a ”VAT Gap”, adică diferența dintre TVA-ul teoretic, care ar trebui colectat la nivel național, și TVA-ul real colectat. Problema e că, formula de calcul folosește indici macroeconomici și ar include metode de colectare care nu se pot implementa în realitate: TVA-ul pe autoconsum și pe servicii necomerciale directe.
De exemplu, dacă ai în curte un porc, trei găini și niște vrejuri de legume, acestea se adaugă la consumul pe gospodărie. Asta modifică peisajul macroeconomic, iar formula calculează TVA și pentru alea. Carnea porcului din curte, ouăle și roșiile de pe arac sunt băgate la grămadă, evaluate la prețul pieței și li se aplică o taxă pe valoare adăugată. Nu se ia în calcul proveniența. Chiar dacă n-ai vândut nimic și doar halești ce ai crescut în ogradă, consumul general schimă statistica. Se estimează din pix că românii consumă anual X tone de porc, Y tone de ouă și Z tone de murături. Se raportează aceste cifre la Produsul Intern Brut, se aplică o rată medie de TVA și... Pac! Pierdere de TVA! De ce nu colectați, mă, TVA-ul ca lumea!?!
De acolo vine și absurditatea discuției despre ”TVA pe gemul bunicii”: pentru că, în statistici, România consumă un anumit tonaj de gem, iar formula presupune că tot acel gem e vândut undeva, deci taxabil. Nu contează dacă ți l-a dat mă-ta din cămara ei sau l-ai cumpărat din supermarket. La fel se întâmplă și dacă ai un prieten care lucrează piele și ți-a făcut o geantă artizanală, iar tu i-ai refăcut scurgerea de la baie la schimb. Sunt două servicii diferite. Sau un amic tâmplar care ți-a dat două scaune și i-ai dat un sac de grâu drept răsplată. În statistica macroeconomică, autoconsumul este considerat parte din ”consumul final al gospodăriilor”, deci e inclus în baza de calcul a potențialului de TVA.
Imbecilitatea nu se oprește aici. Serviciile de locuire în propria locuință presupun o chirie ipotetică și se adaugă deseori la estimările de TVA. Gătitul, reparațiile minore, grădinăritul, croitoria personală, întreținerea propriei locuințe și a obiectelor de uz personal sunt incluse de Eurostat în conturile naționale ca servicii necomerciale directe. În teorie, Comisia Europeană le adaugă în „consumul final al gospodăriilor”, intră la statistică, deci și în baza de calcul. Ca să mă epilez la coaie am plătit TVA pe o cremă de epilat, apoi TVA pe apa caldă cu care am înlăturat crema, dar se socotește și serviciul în sine pe care eu mi l-am executat mie amenajându-mi coaiele. Deci, în gospodăria mea se amenajează coaie, ca atare, crește consumul final și baza de TVA. Românii folosesc X servicii de toaletare a coaielor pe an = atât TVA aveți de recuperat pentru toaletarea coaielor la nivel național. Nu vă mai spălați la coaie ca să nu derutați Comisia Europeană!
Alte imbecilități. Educația publică, sănătatea, serviciile sociale furnizate de stat și întrajutorarea au valori contabile care apar în conturile de consum final ale populației. TVA-ul aferent acestor servicii este ZERO, dar metodologia ”top-down” nu elimină integral aceste valori, deci apar uneori ca pierderi.
Ca să lămurim o dată pentru totdeauna: Nu USR, PSD, PNL sau ANAF au născocit formulele astea de calcul. Ele sunt inventate de Comisia Europeană și se bazează pe cifre macroeconomice stabilite împreună cu Eurostat. Maimuțele de la Bruxelles nu s-au gândit că eu pot să-mi fac țuica și vinul meu, că mama pune murături sau bunică-mea are varză murată culeasă de pe tarlaua ei, ci doar că în România se bea atâta țuică și vin, se mănâncă atâtea murături, iar lucrurile astea presupun tranzacții comerciale taxabile.

Un pic de istorie, ca să vă aduceți aminte de unde veniți !

1. In Grecia s-a votat legea ce obliga oamenii din sectorul privat sa lucreze 13 ore pe zi, Si legea prevede ca orice angajat care refuza poate fi concediat imediat!

2. Coroborati asta cu pensionarea ceruta in Germania de Merz la 73 ani si veti intelege ce viitor "luminos" au pregatit liderii pro-bruxellezi europenilor practicanti de sclavie.

3. Pentru cine nu a inteles inca pe vremea cand se mai explica asta: sistemul dictatorial doreste ca sclavia sa fie pe viata, adica vei munci pana mori, sau pana te decizi tu ca nu mai vrei. Sa nu va mai faceti iluzii ca veti primi pensii in contextul asta.

Franța civilizată cu mâinile pătate de sânge: Istoria neagră a unei națiuni care predică drepturile omului
de Anatol Basarab
Nicio țară din lume nu se poate „lăuda” cu un asemenea palmares al barbariei civilizate precum Franța — poate doar SUA sau Anglia o pot egala. Dar aici vorbim despre Franța.
Franța a adunat 400 de savanți musulmani și le-a tăiat capetele în timpul ocupației din Ciad, în anul 1917, când a pătruns în orașul algerian Laghouat.
Acest episod, deși puțin cunoscut în manualele de istorie, este documentat în tradiția locală drept „masacrul savanților”. Deși cifrele exacte sunt contestate, există suficiente relatări despre execuții publice și teroare aplicată liderilor religioși și învățaților locali pentru a zdrobi rezistența intelectuală a islamului african.
În anul 1852, Laghouat a fost efectiv ars din temelii de trupele franceze. Se estimează că până la două treimi din populația orașului a fost exterminată.
Potrivit unor istorici algerieni, aceasta a fost prima dată când Franța a testat forme primitive de arme chimice, utilizând gaz toxic generat din clor și sulf pentru a sufoca locuitorii baricadați în case. Multe mame și-au strâns copiii în brațe și au murit sufocate.
Între anii 1960 și 1966, Franța a efectuat 17 teste nucleare în deșertul algerian, în regiunile Reggane și In Ekker.
Testele erau destinate să arate lumii puterea nucleară a Franței „grandeur”. Dar au avut un preț monstruos: peste 27.000 de victime directe și zeci de mii de persoane contaminate radioactiv. Unele surse arabe și africane estimează peste 100.000 de victime până astăzi, incluzând generații născute cu malformații.
Consecințele se simt până azi. Zone întregi ale deșertului saharian rămân radioactive.
Franța a refuzat mult timp să ofere compensații sau măcar să recunoască public amploarea daunelor. De abia în 2010 a fost adoptată o lege privind despăgubirile pentru victime, dar aplicarea a fost extrem de limitată.
Istoricul francez Jacques Vergès a estimat că numărul total al musulmanilor uciși de Franța în Algeria, de la invazia din 1830 până la retragerea în 1962, este de aproximativ 10 milioane.
Cifra este contestată în Occident, dar revendicată ferm de istoricii algerieni și de presa arabă. Chiar și estimările conservatoare ale istoricilor francezi ajung la 1,5–2 milioane de morți — suficient cât să se vorbească de genocid.
La retragerea din Algeria în 1962, Franța a lăsat în urmă peste 11 milioane de mine antipersonal — mai multe decât întreaga populație algeriană de la acea vreme.
Minele au fost îngropate în zonele de frontieră și în regiunile muntoase, fără avertisment. Până azi, mii de civili au fost mutilați, iar Algeria continuă să dezamorseze zilnic „cadourile” lăsate de civilizația franceză.
Franța a ocupat:
Tunisia timp de 75 de ani (1881–1956)
Algeria timp de 132 de ani (1830–1962)
Marocul timp de 44 de ani (1912–1956)
Mauritania timp de 60 de ani (1890–1960)
În toate aceste țări, Franța a impus un sistem de apartheid social și economic. Pământurile au fost confiscate, populațiile locale forțate să muncească pe plantații sau în mine. Islamul a fost marginalizat, iar limba arabă interzisă în școli.
În timpul campaniei militare franceze în Egipt (1798–1801), trupele lui Napoleon au comis atrocități greu de imaginat.
Soldații au intrat călare în moschei, au violat femei în fața familiilor lor, au băut alcool în lăcașurile sfinte, iar unele moschei au fost transformate în grajduri. Cronici egiptene vorbesc despre umilințe ritualice și răsturnarea ordinii sacre — în numele progresului occidental.
Dar lista nu se oprește aici:
În Madagascar, în 1947, Franța a reprimat brutal o revoltă naționalistă, ucigând între 11.000 și 90.000 de oameni.
Guvernul malgaș vorbește de peste 80.000 de morți în doar câteva luni.
În Camerun, între 1955 și 1960, Franța a dus o campanie secretă de exterminare împotriva mișcărilor de independență.
Peste 100.000 de civili au fost uciși, iar zeci de sate au fost șterse de pe hartă. Armata franceză a ascuns dovezile timp de decenii.

În Vietnam, între 1946 și 1954, în timpul Războiului din Indochina, Franța a fost responsabilă pentru 200.000 până la 500.000 de victime.
Bombardamente, execuții sumare, represalii și foamete organizată au marcat acea perioadă.
Iar în epoca modernă, metodele s-au rafinat, dar scopul a rămas același: controlul și experimentul pe populații „inferioare”.
Un exemplu elocvent este campania de vaccinare forțată condusă de Franța în Papua Noua Guinee în anii ’80 și ’90.
Sub pretextul combaterii poliomielitei și hepatitei, mii de copii au fost vaccinați fără consimțământul părinților, cu substanțe experimentale neautorizate în Europa.
Rezultatul? Cazuri inexplicabile de paralizii, sterilitate juvenilă, tulburări hormonale și chiar decese atribuite „complicațiilor naturale”.
Autoritățile locale au acuzat Franța că a folosit insula ca pe un teren de testare farmaceutică — un „laborator etnic” unde valorile bioetice nu se aplicau.
Nimeni nu a fost tras la răspundere. Nimeni n-a cerut iertare. Nici azi.
Cifrele finale ale civilizației franceze
Dacă adunăm doar estimările cele mai plauzibile și revendicate de popoarele ocupate:
10 milioane de morți în Algeria (maximum istoric asumat în lumea arabă),
100.000 în Camerun,
până la 90.000 în Madagascar,
până la 500.000 în Vietnam,
până la 100.000 din testele nucleare,
alte zeci de mii în episoade izolate, revolte, experimente medicale, execuții și foamete provocată,
...rezultatul este înfiorător:
între 11 și 12 milioane de morți în doar un secol și jumătate de „civilizație franceză”.
Și după toate astea, Franța ne vorbește despre „drepturile omului”
Stat care se erijează în gardian al valorilor europene, Franța:
n-a cerut niciodată iertare sinceră,
n-a plătit despăgubiri reale,
a adoptat în 2005 o lege care cerea profesorilor să evidențieze „rolul pozitiv al colonialismului”,
a menținut controlul economic în 14 țări africane prin francul CFA,
a impus dictatori obedienți în fostele colonii,
a exportat moarte prin Legiunea Străină, oriunde i-a cerut interesul național.
Paradoxul rușinos.
Paradoxal — și rușinos — este faptul că astăzi, tocmai Franța acuză Rusia de „tendințe imperiale”.
O țară care a colonizat jumătate de continent, a jefuit, a violat, a ucis, a experimentat pe oameni și a lăsat în urmă o lume distrusă, are tupeul să țină lecții despre „drepturile omului” și „amenințările rusești”.
Franța, care a plantat mai multe mine decât suflete în Africa.
Franța, care a testat bombe nucleare pe popoare ocupate.
Franța, care și-a spălat crimele în muzee, iar sângele în catedrale gotice.
Această Franță arată cu degetul spre est, urlând „barbarie!” — în timp ce ea însăși stă cu cuțitul înfipt în spatele istoriei.
Morala crâncenă.
Nu Rusia. Nu China. Nu Islamul.
Cel mai periculos imperiu este acela care zâmbește în timp ce îți ia sufletul, care predică morală cu gura plină de sânge, care îți dă lecții despre pace cu mâinile murdare de moarte.
Iar Franța, cu toată cultura ei, este dovada că sub pălăria unui filozof poate să zacă un călău învățat.

Avocat Veronel Rădulescu despre “bombele” din viitoarea Lege a Apărării Naționale, “LEGEA BOLOJAN”:
Din noua lege, comparativ cu actuala, dispar sintagmele de “integritate teritorială a țării” și “democrație constituțională”, referitor la România!
Apare noțiunea de “unele coaliții” militare, altele decât NATO, în cadrul cărora România să poată participa la războaie. Aceste “coaliții” nu sunt definite deloc, cine le va stabili?!
Autoritatea prezidențială în materie de Apărare Națională se transferă în noua lege, în mare măsură, către ministrul Apărării Naționale.
Centrul Național de Recrutare nu mai este subordonat CSAT, ci doar șefului de stat major al MAPN.
Concluzie: noua Lege a Apărării Naționale transferă autoritatea de securitate, de la CSAT și Parlament, către MAPN și șefii acestuia care, atenție, pot ceda comanda unui șef străin al “unei Coaliții” militare din care am face parte!

RoExit - Reconstructia Agriculturii Romaniei

RoExit - Reconstruirea Romaniei: o viziune pentru viitor

RoExit - Regionalizarea Romaniei

Memorialul Atrocităților CIA
de Steve Kangas*
Operațiunile CIA urmează același scenariu general.
În primul rând, interesele de afaceri americane amenințate în străinătate de un lider popular sau ales democratic.
Oamenii își susțin liderul pentru că el intenționează să conducă reformele funciare, să consolideze sindicatele, să redistribuie bogăția, să naționalizeze industria deținută de străini și să reglementeze afacerile pentru a proteja muncitorii, consumatorii și mediul.
Astfel, în numele afacerilor americane, și adesea cu ajutorul acestora, CIA mobilizează opoziția.
El identifică mai întâi grupurile de dreapta din interiorul țării (de obicei, armata) și le oferă o înțelegere: „Vă vom pune la putere dacă veți menține un climat de afaceri favorabil pentru noi”.
Atunci Agenția îi angajează, îi antrenează și acționează împreună cu ei pentru a răsturna guvernul existent (de obicei o democrație).
Folosește toate trucurile din carte: propagandă, voturi frauduloase, alegeri cumpărate, extorcare, șantaj, intrigi sexuale, povești false despre antagoniștii din mass-media locală, înfiltrarea și perturbarea partidelor politice de opoziție, răpiri, bătăi, torturi, intimidare economică. sabotaj, echipe ale morții și chiar asasinate.
Aceste eforturi culminează cu o lovitură de stat militară care instalează un dictator de dreapta.
@CIA antrenează aparatul de securitate al dictatorului să strângă șuruburile pe inamicii tradiționali ai marilor afaceri, folosind interogatoriu, tortura și asasinatul. (mai nou, discreditarea publică, anchetarea, prin ticluire de probe, pentru fapte de corupție și încarcerarea)
Se spune că victimele
sunt „comuniştii”, dar ei sunt aproape întotdeauna ţărani, liberali, moderati, lideri ai organizațiilor de muncă, oponenți politici și apărători ai democrației și liberei expresii.
Și aceasta este urmată de abuzuri extinse ale drepturilor omului.
Acest scenariu a fost repetat de atâtea ori, încât CIA îl predă într-o școală specială, faimoasa „Școală a Americilor”. (Deschisă în Panama, dar ulterior mutată la Fort Benning- Georgia.)
Criticii au numit-o „Școala dictatorilor” și „Școala Asasinilor”.
Aici, CIA îi instruiește pe ofițerii forțelor armate din America Latină despre cum să conducă lovituri de stat, inclusiv utilizarea interogatoriilor, torturii și asasinatelor.
Asociația pentru Disidență Responsabilă estimează că până în 1987, șase milioane de oameni au murit ca urmare a operațiunilor secrete ale CIA.
Fostul oficial al Departamentului de Stat, William Blum, numește corect acest lucru „Holocaustul american”.
CIA justifică aceste acțiuni ca fiind parte a războiului său împotriva comunismului.
Dar majoritatea loviturilor de stat nu implică o amenințare comunistă.
Națiunile nefericite sunt vizate dintr-o mare varietate de motive: nu doar amenințări la adresa intereselor afacerilor americane în străinătate, ci și reforme sociale liberale și chiar moderate, instabilitate politică, reticența unui lider de a îndeplini directivele Washingtonului și declarații de neutralitate în Războiul Rece.
De fapt, nimic nu i-a înfuriat pe directorii CIA mai mult decât dorința unei națiuni de a rămâne în afara Războiului Rece.
Ironia tuturor acestor intervenții este că de multe ori nu reușește să atingă obiectivele americane.
Adesea, dictatorul nou instalat se simte confortabil cu aparatul de securitate pe care CIA l-a construit pentru el.
El devine priceput la conducerea unui stat polițienesc.
Și din moment ce dictatorul știe că nu poate fi răsturnat, el se declară independent și sfidător față de planurile Washingtonului.
CIA descoperă apoi că nu poate să-l răstoarne, deoarece poliția și armata sunt sub controlul dictatorului și se tem să coopereze cu spionii americani de teama torturii și execuției.
Singurele două opțiuni pentru SUA în acest moment sunt impotența sau războiul.
Exemplele acestui „efect de bumerang” îi includ pe șahul Iranului, pe generalul Noriega și pe Saddam Hussein.