Bulgaria – îngroparea țării sau strategie genială?
În Bulgaria se cam îngroașă gluma și cei care cred că tefeliștii lor au răsturnat guvernul ar trebui să se mai gândească: se pune serios problema să nu mai treacă la euro de la 1 ianuarie 2026.
Se pare că vecinii joacă o carte tare: o țin artificial/intenționat într-o criză politică și instabilitate guvernamentală ca să amâne trecerea la euro până când se va produce un eveniment cu UE... adică sfârșitul lor oficial.
Chiar renunțarea la euro ar fi o lovitură gravă pentru UE, o premieră istorică ce ar decredibiliza masiv organizația și așa slăbită din cauze ursuliene și ucrainene. Un refuz de ultimă oră al bulgarilor ar declanșa o reacție în lanț cu efecte centrifugale ale statelor membre. Țineți cont și de ce se coace la Casa Albă, cu Italia, Austria, Polonia și Ungaria planificate să iasă din UE. Refuzul Bulgariei ar fi un accelerator de destrămare.
Vă spun că nici antreprenorii și nici consumatorii bulgari nu-și doresc euro: ultimii fiindcă se va scumpi viața iar primii fiindcă își vor pierde clienții sărăciți și vor risca falimentul ori vor munci fără profit.
Probabil că urmează presiuni imense de la Bruxelles fiindcă ar fi incredibil ca bulgarii să se răzgândească în ceasul al 12-lea.
Ciocul mic să nu le vină idei la noi.
RoExit!

Ce scria Chicago Tribune in Decembrie '89.

Brazilia. Nici vremea nu mai e de acord cu sclavia ocupantilor.

Pentru aia care visati la "puterea NATO care-i poate bate pe rusi", vedeti aici ce spune un expert despre asta: https://www.youtube.com/watch?v=LycEzIEzM2Y Armata in Europa e de mana a doua sau a 3-a.

https://www.youtube.com/watch?v=gMC8T7Qzwsc S-a saturat lumea de UE.

Vasilescu Valentin

În terminologia militară termenul de interdicție aeriană se referă la punerea inamicului în imposibilitatea de a mai folosi propria logistică prin care transfera tehnică de luptă, muniții și carburant din punctul A în puctul B. Nu e nevoie să dezafectezi o întreagă linie de cale ferată sau un tronson de autostrada, e suficient să dezafectezi punctele obligate de trecere de pe acestea.
După ce au avariat constant facilitățile portuare ucrainiene de la Dunăre, rușii au trecut la următorul nivel, distrugerea principalelor puncte obligate de trecere dinspre România și R.Moldova către Odesa ( harta 1 ). Circa 100 de drone Geran-2 au lovit podul Zakota ( harta 4, foto 5 ), aflat la sud de Cetatea Albă, apoi podul Maiaki ( harta 2, foto 3 ), situat la 15 km est de punctul de trecere a frontierei ucrainiano-moldovene de la Palanca și podul de pe rîul Sărata, în localitatea cu același nume ( harta 6, 7 ).
În urma atacurilor rusești traficul pe autostrada M-15 Odesa-Reni și pe șoseaua P70 Odesa- Izmail ca și pe pe calea ferată Odesa- Izmail, pe care, din România erau trasferate arme și muniții, este acum întrerupt. Aceasta fiind poarta de acces către logistica de pe Dunăre. Așadar, toate rutele terestre către cealaltă parte a estuarului Nistrului sunt blocate.
Și rutele de aprovizionare rămîn blocate pe timp nelimitat : cum repară ucrainienii un pod, urmează altă misiune de interdicție aeriană rusească cu drone, pînă cînd podurile vor fi distruse în totalitate. Încep să am o bănuială nasoală, în ceea ce privește România, după acestă decizie a rușilor. Dar v-o spun altă data. Tragedia este următoarea : ce se fac soroșistele Maia Sandu și Oana Țoiu că au tras rușii lui Marcu și le-au spart la Triunghiul de Fier : Odesa-Chișinău-București ?

https://vm.tiktok.com/ZNR2MGwje

De la 1 ianuarie incepem!

Asistăm neputincioși și impasibili cum ne este distrusă economia și țara de către un schizoid plantat ca președinte și de un camionagiu schzofrenic, ce se tratează la Viena.
Ca la noi la nimenea.
Din cauza finanțării și ajutorului militar dat Ucrainei, copiii nu au alocațiile indexate, pensionarii cu pensii bazate pe contributivitate nu au pensiile indexate de aproape 3 ani și, de fapt, s-au trezit și cu pensiile supraimpozitate. Aproape 800 000 de pensii au fost recalculate în minus pentru ca nu s-a mai ținut cont de grupele de muncă, acum urmează să anuleze beneficiile oamenilor cu dizabilități.

Japonia tocmai a lansat o bombă care zguduie povestea vaccinurilor din temelii. Un grup de 350 de voluntari japonezi, condus de United Citizens for Stopping mRNA Vaccines, a publicat incredibilul număr de 21 de milioane de date privind vaccinarea – da, ați citit bine – pe care le-au obținut prin cereri în baza Freedom of Information Act (FOIA). Nu este vorba de un set de date nesemnificativ; este o mină de aur de date despre vaccinuri, numere de loturi și – cel mai îngrijorător – decese. Și ce dezvăluie? Să spunem doar că nu este mantra „sigur și eficient” care ne-a fost băgată în cap.
Analizând cele 21 de milioane de înregistrări, prof. Murakami de la Universitatea de Știință din Tokyo a descoperit un vârf îngrijorător al deceselor la 90-120 de zile după vaccinarea cu ARNm, dozele mai mari prezentând vârfuri de decese mai timpurii. Da, ați citit bine – persoanele care au primit mai multe vaccinuri au murit mai devreme, ceea ce sugerează o toxicitate cumulativă care crește cu fiecare vaccinare.
Murakami estimează că între 600.000 și 610.000 de japonezi ar fi murit după vaccinare – un număr care se potrivește în mod straniu cu statisticile japoneze privind mortalitatea excesivă. Dar iată problema: de ce aceste decese nu au ajuns în titlurile ziarelor? Profesorul Murakami presupune că acestea au survenit la trei-patru luni după vaccinare și au dispărut din rapoartele oficiale, deoarece medicii nu le consideră cauze ale decesului dacă nu survin în câteva zile după vaccinare. Guvernul nu face legătura între aceste lucruri, oameni buni, și nu este de mirare de ce. Aceste decese întârziate nu se potrivesc cu narațiunea „sigur și eficient”. În schimb, ele indică o criză tăcută, care este ascunsă sub covor.
Vestea bună este că, în timp ce industria farmaceutică promovează următorul său proiect preferat – vaccinul cu ARNm autoreplicativ (numit și vaccin replicon) – populația japoneză nu este prea entuziastă. Din cele 4,2 milioane de doze livrate în octombrie anul trecut, doar 10.000 au fost administrate. Aceasta corespunde unei rate de acceptare derizorii de 0,24 %. Lăsați această informație să se așeze. Populația Japoniei, impulsionată de scepticismul crescând și alimentată de grupuri precum United Citizens, a respins în masă acest vaccin experimental. Și nu stă pur și simplu cu mâinile în sân – peste 100.000 de semnături au fost depuse la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din Japonia, cerând oprirea vaccinărilor cu ARNm.

Puțini știu că între 1974-1989, România a construit cel mai mare sistem de irigații din Europa - 3.1 milioane de hectare conectate prin 18.000 de kilometri de canale - și că în vârful Bărăganului, unde nu ploua luni întregi, apa din Dunăre era pompată la 80 de kilometri distanță prin conducte de 2 metri diametru.
Ceaușescu a decis în 1972 transformarea câmpiei Dunării într-o "fabrică de alimente". Bărăganul - arid vara, înghețat iarna - trebuia să devină ca delta Nilului: verde, productiv, permanent udat artificial. Proiectul era mesianic: cucerirea deșertului prin tehnologie.
Primul canal major - Alexandria-Vedea - începe pe 15 iunie 1974. Se săpau 120 de kilometri de canal principal plus 600 de kilometri de canale secundare. Apa trebuia luată din Dunăre la Zimnicea, pompată la 40 de metri înălțime, apoi distribuită pe 180.000 de hectare de câmpie.
"Tatăl meu a lucrat ca operator la Stația de Pompare Alexandria între 1978-1998," povestește Gheorghe Popescu, 66 de ani. "Spunea că motoarele electrice erau mari cât o casă. 12 pompe uriașe, fiecare cu puterea de 1.000 CP. Când porneau toate simultan, consumul era cât al unui oraș de 50.000 de locuitori."
Cifre colosale: Stația de Pompare Alexandria avea 12 pompe centrifugale, fiecare debită 5 metri cubi pe secundă. Total: 60.000 litri pe secundă - cât un râu mic. Puterea instalată: 14 megawați. Consumul anual de electricitate: 120 GWh - cât consumă 40.000 de gospodării.
Între 1974-1989, s-au construit în toată țara: 42 de stații mari de pompare, 3.100 de stații secundare, 18.000 km de canale principale, 52.000 km de canale secundare, 380 de lacuri de acumulare. Investiție totală: 6 miliarde de dolari - echivalentul a jumătate din datoria externă a României.
Programul de construcție era intens: 40.000 de soldați constructori săpau canalele manual cu excavatoare sovietice. Avansul: 2 kilometri de canal pe lună în teren plat, 500 de metri în teren dificil. Lucrau 12 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. Norma era sacră - cine nu o îndeplinea primea raport la unitate.
Tehnologia era impresionantă pentru epoca respectivă: conductele principale din beton precomprimat, diametru 2-3 metri, rezistă la presiuni de 10 atmosfere. Pompele centrifugale din import francez și german - cele mai mari din Europa Răsăriteană. Sistemul de automatizare - telecomenzi cu releu electric (nu existau computere).
Canalele se construiau cu precizie milimetrică: panta trebuia perfectă - 0.0002 (2 centimetri la 100 metri) pentru ca apa să curgă gravitațional fără stagnare. Prea înclinat - erozia distruge canalul. Prea plat - apa stagnează și se împute. Topografii măsurau cu nivele optice, fără GPS.
În 1980, sistemul Alexandria-Vedea intră în funcțiune. Prima udare: 8.000 de hectare de grâu în iulie. Rezultat: recolta crește cu 40% - de la 2.500 kg/ha la 3.500 kg/ha. Ceaușescu e extaziat. Ordonă extinderea: până în 1989, tot Bărăganul trebuie să fie irrigat.
Perioada de glorie: 1982-1988. Se irigau anual 2.8 milioane de hectare - grâu, porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, legume. România producea excedent de cereale, exporta în Orientul Mijlociu și Africa. Propaganda vorbea despre "revoluția verde română".
Dar costul era astronomical: consumul electric al sistemelor de irigații reprezenta 8% din întreaga producție de energie a României. Iarna, când câmpurile nu se udau, centralele termice funcționau sub capacitate. Vara, când porneau pompele, întreaga țară suferea de penurie de curent.
Muncitorii la irigații lucrau non-stop vara: verificarea canalelor, degajarea vegetației, repararea spărturilor, reglarea debitelor. La fiecare 5 kilometri - o staționare cu operator care deschidea și închidea vanele manual. Salariu: 3.000 lei/lună - de două ori media națională, pentru că munca era istovitoare.
După 1990, colapsul. Fermele de stat se desființează, pământul se împarte la țărani, nimeni nu mai plătește apa de irigații. Costul electricității crește de 10 ori. Pomparea devine nerentabilă. Operatorii sunt concediați. Stațiile se opresc una câte una.

În 1995, din cele 3.1 milioane de hectare irigate, mai funcționau doar 300.000 ha - 10%. Canalele se astupă cu vegetație. Pompele ruginesc. Vanele se blochează. Lacurile de acumulare se usucă sau se transformă în bălți pentru rațe.
Astăzi, sistemul e în ruină: din cele 42 de stații mari de pompare, funcționează parțial doar 8. Canalele principale sunt 70% înfundate. Se irigă doar 400.000 de hectare - 13% din capacitate. Investiția de 6 miliarde de dolari e practic abandonată.
Paradoxul tragic: secetele din 2000, 2007, 2012, 2022 au distrus recoltele exact în acele zone care fuseseră irigate în anii '80. Fermierii privesc canalele uscate și pompele ruginite, știind că sub ele zace infrastructură care i-ar fi salvat de faliment.
Te-ai întrebat vreodată cât costă un vis? Un sistem de irigații cât Olanda întreagă, care consuma 8% din electricitatea țării, construit în 15 ani de 40.000 de soldați, abandonat în 5 ani pentru că nimeni nu mai putea plăti electricitatea.
Un inginer olandez vizitator nota în 1985: "Am văzut sistemul de irigații român. Este cea mai ambițioasă lucrare de hidrotehnică pe care am văzut-o vreodată. Românii au construit în 15 ani ce noi, olandezii, am construit în 50 de ani. Dar se bazează pe energie electrică ieftină din hidrocentralele Dunării. Dacă energia se scumpește, totul devine nerentabil."
Peste 35 de ani de la abandonare, privind din avion canalele uscate care zigzagă prin Bărăgan - încă vizibile ca linii drepte în peisaj, acoperite de buruieni, transformate în drumuri de țară - înțelegi ambiguitatea. Nu era un vis prost. Era un vis prea mare pentru realitatea economică. România comunistă a încercat să cucerească deșertul și a reușit 10 ani. Apoi visul a devenit prea scump și l-am abandonat în praful Bărăganului. Milioane de tone de beton și oțel, 18.000 de kilometri de canale, 42 de stații gigantice - toate zac acum ca monumente ale ambițiilor împlinite și apoi uitate.

https://www.youtube.com/watch?v=TGczA97hmTw Cine joaca sah cu rusii nu va putea castiga.

Intre timp, Directoratul Național de Securitate Cibernetică a fost anunțat pe 20 decembrie 2025 de un atac care a vizat sistemele informatice ale Apelor Române și a unui număr de 10 din 11 administrații bazinale din țară. Aproximativ 1.000 de calculatoare și servere au fost afectate, inclusiv baze de date, e-mail-uri și hărți digitale.

Mihai Rotariu, manager de comunicare al DNSC: „În prezent echipele tehnice ale directoratului, ale Apelor Române, ale SRI, ale entităților implicate cu competență în zona cibernetică sunt implicate activ în investigarea și limitarea impactului incidentului cibernetic. Atacatorii s-au folosit de un mecanism legitim de criptare pentru sistemul de operare Windows, denumit locker, care a fost utilizat în scop malițios pentru a produce o criptare a fișierelor.”

Practic, aproape întregul sistem digital de suport al acestui domeniu strategic a fost compromis.
Situația trebuie privită exact ca într-un scenariu de război. Apa este o resursă strategică. Dacă este compromisă, pericolul este imediat, masiv și colectiv. Este inacceptabil ca să treacă 12–24 de ore până când autoritățile realizează că sistemele sunt compromise, atacatorii să aibă timp să arhiveze, să cripteze și să preia controlul, iar reacția să fie una întârziată și improvizată.
Ceea ce s-a întâmplat în 19–20 decembrie în România ține de securitate națională, nu de un simplu incident IT.

Vedeți cazul Florida, 2021. Acolo, doar vigilența umană – atenția unui inginer – a salvat populația. Sistemul digital fusese compromis, iar concentrația de hidroxid de sodiu din apa potabilă fusese crescută de peste 100 de ori de/ cu ajutorul "digitalului" preluat de atacatori. Dacă acel inginer nu ar fi observat anomalia și nu ar fi decuplat manual sistemul, s-ar fi produs o catastrofă sanitară. Acel caz a demonstrat limpede un lucru: digitalizarea fără dublare umană și fără separare fizică este extrem de periculoasă.