‼️ Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, prezintă în fața deputaților raportul asupra moțiunii simple înaintate de fracțiunea BCS.
„Un grup de hoți care vrea să scape de pușcărie a depus o moțiune simplă, folosindu-se de un grup de deputați. Sigur că moțiunile sunt instrumente ale democrației, voi însă - cei de aici (n.red. cu referire la BCS), nu respectați democrația, voi doar vă folosiți de ea pentru că sperați că vă va salva de ilegalitățile pe care le-ați comis. Aceste grupări, de fapt, profită de instrumente democratice, precum cea a moțiunii simple sau a moțiunii de cenzură, pentru a distruge democrația. Tot așa ei se folosesc și de oameni pe care i-au furat, iar acum îi scot în stradă și le dau firimituri din banii furați, culmea - tot de la acești oameni, de la o țară întreagă.
(...) Pe șefii acestei grupări criminale îi știu toți - Plahotniuc, Șor, Platon, care stau ascunși în afara țării. Dar pentru că justiția îi ajunge din urmă chiar și acolo unde sunt, aceștia au început să cheltuie bani furați ca să scape și au activat instrumentele pe care le-au corupt la toate nivelurile - în rândul judecătorilor, procurorilor, partidelor și poftim - chiar aici din plenul Parlamentului. Acești deputați sunt instrumente ale hoților fugari, ei au făcut moțiune și vor să oprească ceea ce o țară întreagă vrea de mult timp - dreptate pentru oameni și hoții la pușcărie”, a declarat Sergiu Litvinenco.

👍3❤1
🇪🇺 UE lucrează la al nouălea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, a anunțat joi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Lucrăm din greu pentru a lovi Rusia acolo unde doare pentru a-și slăbi și mai mult capacitatea de a purta acest război Ucrainei”, a spus ea.
Von der Leyen și-a exprimat, de asemenea, încrederea că în curând va fi aprobat plafonul global al prețului petrolului rusesc cu țările din G7 și alți parteneri.
„Nu ne vom odihni până când Ucraina îl va învinge pe Putin în războiul său ilegal”, a spus președinta CE.
Detalii în știre.

❤4👏1
📢 Maia Sandu a cerut tuturor instituțiilor la ședința CSS creșterea gradului de alertă cu privire la identificarea și remedierea promptă a incidentelor din sectorul energetic.
Detalii în știre
Detalii în știre
❤2👏1
🗞 Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Andrei Spînu, și secretarul de stat al MIDR, Constantin Borosan, au susținut joi, 24 noiembrie, o conferință de presă. Oficialii au prezentat conceptul Strategiei energetice a Republicii Moldova pentru următorii 27 de ani. Astfel, Republica Moldova își propune, pentru următorii ani, să asigure independența energetică a țării și aprovizionarea cetățenilor cu energie accesibilă – atât ca sursă, cât și preț. Obiectivul este fixat în conceptul Strategiei Energetice a Republicii Moldova până în anul 2050 - un document de politici în care este redată viziunea Guvernului și care stabilește prioritățile în sectorul energiei către mijlocul secolului, ținând cont de provocările actuale globale și din regiune.
Detalii în știre
Detalii în știre
👍1
🆕 Uniunea Europeană lucrează la al 9-lea set de sancţiuni contra Rusiei, a anunţat joi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unei vizite în Finlanda, informează Agerpres.
Detalii în știre
Detalii în știre
❤2👍1
🗣 Autoproclamatul Minister al Afacerilor Externe de la Tiraspol acuză autoritățile de la Chișinău de discriminare, după ce un așa-zis reprezentant pentru probleme politice din regiunea transnistreană a pierdut avionul către Federația Rusă, ieri, 23 noiembrie, deoarece ar fi fost verificat suplimentar de polițiștii de Frontieră a Aeroportului Internațional Chișinău (AIC).
📌 Totodată, autoproclamatele autorități tiraspolene au făcut un apel la toți participanții la procesul de negocieri „să evalueze restrângerea libertății de circulație a reprezentantului politic al regiunii transnistrene și să depună eforturi pentru a exclude asemenea și alte forme de încălcare flagrantă a drepturilor și libertăților cetățenilor din regiunea transnistreană.”

😁3
🇵🇾„Rusia nu a lovit și nici nu lovește infrastructura civilă a Ucrainei”, insistă în continuare autoritățile de la Kremlin.
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că forțele armate ruse vizează ținte care „au legătură directă sau indirectă cu potențialul militar”, după ce a fost solicitat să comenteze bombardamentele masive asupra Ucrainei din 23 noiembrie.
Mai mult, secretarul de presă al lui Putin a negat faptul că rușii au atacat regiunea Kiev o zi mai devreme, spunând că orice pagubă a fost „rezultatul căderii rachetelor de la sistemele de apărare aeriană „străine și ucrainene” situate în zonele rezidențiale din capitala ucraineană”.

🤬2😁1
🇺🇦🇺🇦LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 274
❗️Rusia pregăteşte de o manieră iminentă comiterea unui „act provocator” pe teritoriul belarus pentru a atrage această ţară aliată Moscovei în războiul din Ucraina, a comunicat joi Statul Major General al forţelor armate ucrainene.
„Serviciile secrete ale Federaţiei Ruse pregătesc o provocare pe teritoriul belarus”, atenţionează comandamentul militar într-un comunicat video publicat pe Facebook.
„Ruşii ar putea ţinti instalaţii de infrastructură critică, inclusiv centrala nucleară din Ostroveţ”, situată în nord-vestul Belarus şi aproape de graniţa cu Lituania.
În acest context, forţele armate ale Ucrainei au adresat urgent un mesaj către poporul belarus, cerându-i „să împiedice atragerea Republicii Belarus în războiul Rusiei împotriva Ucrainei”.

😱2👍1
CFM a pus la dispoziția Dvs un nou serviciu - organizarea petrecerilor în vagoanele speciale ale CFM.
Detalii în știre
Detalii în știre
❤3
‼️‼️‼️ După mai bine de trei ore de dezbateri, moțiunea simplă inițiată de fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) asupra politicilor Ministerului Justiției în domeniul justiției, a doua la număr, nu a fost susținută de Parlament, adunând 23 de voturi „pentru” și 54 „împotrivă”.
Detalii în știre
Detalii în știre
👏2😁1
➡️ Prim-ministra Natalia Gavrilița l-a prezentat joi, 24 noiembrie, echipei pe secretarul general al Guvernului, Igor Talmazan, numit în funcție, ieri, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.
Acesta a menționat că își dorește o colaborare eficientă și un dialog deschis cu angajații Cancelariei de Stat, opinând că lucrul în echipă este esențial pentru realizarea tuturor obiectivelor propuse.

👍3
👉 O declarație cu privire la condamnarea Marii Înfometări din anii 1923-1933 din Ucraina a fost adoptată de Parlamentul Republicii Moldova.
➡️ Inițiativa, elaborată în contextul comemorării a 90 de ani de la începutul Holodomorului, aparține unui grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” și a fost votată de 54 de parlamentari.
🔴 Prin această declarație, Legislativul își exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean, în contextul tragediei din perioada anilor 1923-1933, când peste șapte milioane de ucraineni au murit din cauza politicilor inumane de înfometare, promovate în acea vreme de URSS.
Detalii AICI

🔥 Autoritatea Aeronautică Civilă informează despre finalizarea inspecției inopinate efectuate la operatorul aerian „Air Moldova”.
În cadrul activității de control, AAC menționează că au fost depistate deficiențe grave de ordin financiar, ce pot perturba buna funcționare a operatorului și siguranța operațiunilor aeriene planificate.

➡️ Consilierii din Consiliul Municipal Chișinău au semnat o rezoluție prin care recunosc Federația Rusă drept stat care finanțează terorismul.
Printre aceștia se numără consilierii Partidului Acțiuni și Solidaritate (PAS), Platformei DA, Partidului Liberal (PL), Partidului Unității Naționale (PUN) și unii consilieri neafiliați. În total, rezoluția a fost semnată de 22 de membri ai CMC.

❤4
📣 Reprezentanții operatorului aerian „Air Moldova” au venit cu o reacție după ce Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a efectuat o inspecție inopinată în cadrul întreprinderii.
Aceștia consideră că „implicarea în activitatea comercială a companiei aeriene, este un abuz”.

😁2
🇷🇴🇲🇩 România este pregătită să continue să furnizeze energie electrică și să sprijine în acest sens Republica Moldova.
Declarația aparține președintelui României, Klaus Iohannis, care a fost făcută în contextul în care Republica Moldova s-a confruntat cu întreruperi masive de curent în urma atacurilor cu rachete ale Federației Ruse asupra infrastructurii ucrainene.
Liderul de la Cotroceni a menționat în acest sens și importanța realizării de interconectări „directe mai multe și mai bune” între cele două țări, având în vedere că cele existente „sunt total insuficiente”.

❤2
☑️ Astăzi, 25 noiembrie, leul moldovenesc se depreciază în raport cu principalele monede de referință – euro și dolarul american, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.
Detalii în știre
Detalii în știre
👍1🤔1
🗞 Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru astăzi, 25 noiembrie, ploi în nordul țării și cer noros pe tot teritoriul R. Moldova.
Detalii în știre
Detalii în știre
👍1🤔1
👨👩👦👦 Furnizarea Energiei Electrice Nord (FEE-Nord) a trimis o solicitare către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) prin care cere majorarea tarifului la energia electrică. Potrivit documentului, consumatorii finali ar putea fi obligați să scoată din buzunare 5,68 lei/kWh, față de 4,81 lei cât este în prezent.
Detalii în știre
Detalii în știre
🤔1😱1
🔴 După 9 luni de război, Ucraina se menţine fermă pe poziţii. Preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenskiy, a declarat, joi seară, că poporul ucrainean a îndurat nouă luni de război la scară largă şi „Rusia nu a găsit o cale să ne înfrângă”. „Şi nu o va găsi. Trebuie să continuăm să rezistăm”, a subliniat el. Lucrările pentru restabilirea alimentării cu electricitate, căldură, apă şi comunicaţii continuă, a precizat Zelenskiy.Milioane de ucraineni rămân în beznă la două zile după ce Rusia a bombardat masiv teritoriul ucrainean. Operatorul de energie Ukrenergo a spus că prioritatea este repararea infrastructurii cheie, dar reparațiile durează acum mai mult timp. 15 regiuni, inclusiv capitala Kiev, se confruntă cu „cea mai dificilă situație”.
Detalii în știre
Detalii în știre
👍3❤1🤔1
👨👩👦👦 Poliția de Frontieră anunță că la această oră și-au sistat activitatea opt puncte de trecere: PTF Clocușna-Sokireanî, PTF Ceadîr Lunga - Novîe Troianî, PTF Ceadîr Lunga-Maloiaroslaveț, PTF Cișmichioi-Dolinscoe, PTF Vulcănești-Vinogradovka, PTF Mirnoe-Tabaki, PTF Giurgiulești-Reni, PTF Săiți-Lesnoe.
Detalii în știre
Detalii în știre
😱2