Reactiunea
2.6K subscribers
775 photos
5 files
2.58K links
Acest canal doar preia automat postările de pe pagina de Facebook Reactiunea https://www.facebook.com/reactiunea
Download Telegram
Nu-mi place să fiu criticat. Ar trebui să existe un cuvânt, care să-i desemneze colectiv pe toți care s-ar gândi să mă critice și pe fiecare din ei în parte. Un cuvânt, care să arate oricui că e ceva în neregulă la cei care găsesc obiecții la comportamentul meu. La ei, nu la mine.

Ar trebui să fie clar pentru toată lumea că e vorba de o boală rușinoasă, apărută fără niciun motiv, o eroare de gândire, o ură irațională și o înclinație demnă de niște barbari. Orice om civilizat ar respinge categoric și revoltat acea boală, căutând să încredințeze semenii că nu are ceva contra mea, ca să poată fi acceptat pe mai departe în rândul oamenilor de treabă.

Dacă ar afla că fac ceva reprobabil sau am făcut cândva în trecutul meu și l-ar spune public, ar fi o dovadă că problema e la el, pentru că suferă de acea boală, care face oamenii să observe probleme la mine. Dar n-ar îndrăzni să o spună public, pentru că spaima de a nu fi etichetat cu acel cuvânt, pe care trebuie să îl inventez, ar fi prea mare.

Ca să păstrăm societatea civilizată, s-ar da legi speciale, care să îi pedepsească pe cei care mă critică. Copiii celorlalți oameni vor fi învățați încă de mici că e cel mai urât lucru să vorbești altfel decât pozitiv despre mine. Vor studia despre trecut ce decid eu că e adevărat, cu accent pe momentele când alții s-au purtat urât cu mine.

Evident, nu vor fi menționate greșeli de-ale mele, pentru că ar fi de resortul acelui cuvânt, care îi arată cu degetul pe cei ce sunt contra mea. Prețiosul meu! Odată ce voi inventa acel cuvânt și voi sădi în mințile tuturor, generație după generație, spaima și oroarea că ar putea fi așa ceva, prețiosul îmi va da o putere nemaiîntâlnită asupra tuturor. Dar va fi ilegal să spui că am vreo putere, pentru că asta ar dovedi că suferi de boala desemnată de acel cuvânt și că mă urăști.

Dacă tot mai mulți oameni s-ar sătura de ifosele mele și m-ar declara nesuferit, ar fi dovadă că ne confruntăm cu o epidemie a bolii descrise de acel cuvânt. Și că trebuie luate măsuri urgente de reeducare, pedepsire sau cenzură, ca oamenii să înceapă să mă placă la loc.

Cei mai ambițioși din presă, artă, politică și școli ar sări să învețe oamenii să mă placă. Iar dacă ar deduce cineva din asta că am o putere suspect de mare, ar fi declarat imediat un conspiraționist de dus la casa de nebuni.
💯15😁9🤪21👎1😈1
Așa zisul viraj spre „naționalismul luminat” al lui Nicușor Dan cred că a fost interpretat eronat și exagerat din toate părțile. Întâi că era o prezență de protocol, care nu e atât de semnificativă. Ca președinte, e prezent a doua oară în Catedrala Naționala, pe care a refuzat să o finanțeze ca primar, dar măcar o respectă după construcție. E un gest memorabil doar pentru extremiștii, care consideră catedrala „controversată”, ba chiar au încărcat-o cu o dușmănie prostească față de creștinism și trecutul românesc.

Când a fost primar, Dan a participat în mai multe rânduri la aprinderea luminilor de Hanuka, împreună cu alți politicieni, fără ca faptul să fie comentat în societate ca semnificativ. E simplu protocol. Cum s-a întâlnit cu acele mii de tineri, a fost azi la o conferință a magistraților și probabil va face act de prezență și la festivalul Enescu.

Discursul a început cu o uriașă impolitețe la adresa locului și a credinței celor prezenți. Citez: „Bineînțeles că aceasta e o întâlnire cu precădere spirituală. Pe mine mă preocupă mai mult societatea. Și de-asta, permiteți-mi să vă exprim deschis niște gânduri.”

Cu alte cuvinte a tratat catedrala ca pe o sală de conferințe și credința enoriașilor ca pe un fleac, peste care s-a grăbit să treacă repede pentru „lucrurile serioase”. Adică: voi credeți în basme, care nu mă pasionează, hai să vă zic ceva mai important, ce mă arde pe mine.

O minimă decență cerea ca subiectul alocuțiunii să fi fost unul pios, adecvat locului și întrunirii. Sau măcar să aibă o mare parte alocată unor reflecții care să arate o legătură cu creștinismul, ceva care să dea impresia că omul are o viață interioară, un orizont spiritual. Ceva care să arate o compatibilitate cu credincioșii ortodocși, cărora le vorbea.

https://www.youtube.com/watch?v=sQ8IiuIG4ms

Abordarea mi-a amintit sfidarea lui Donald Trump, care s-a adresat la fel de condescendent neo-protestanților în campania electorală: „Frumoșii mei creștini, votați-mă.... vă iubesc, nu sunt creștin... trebuie să ieșiți la vot de data asta!”.

https://www.youtube.com/watch?v=bTm0du4kUH0

E aceeași încercare de a te folosi de un grup demografic, cu care nici nu te obosești să te identifici. Doar că Trump are gură mare și o inexplicabilă priză la public până la nivelul unui cult propriu idolatru, care își pune speranțele în el în ciuda oricăror evidențe. În timp ce Nicușor Dan e un anti-talent oratoric. E un supliciu să îi asculți lălăielile și bâjbîielile după cuvinte și frânturi de gânduri, care se ciocnesc necontenit din direcții neașteptate, într-o minte supra-solicitată. (1/3)
👍13🔥42👎2
Reactiunea
Așa zisul viraj spre „naționalismul luminat” al lui Nicușor Dan cred că a fost interpretat eronat și exagerat din toate părțile. Întâi că era o prezență de protocol, care nu e atât de semnificativă. Ca președinte, e prezent a doua oară în Catedrala Naționala…
În esență, semnalul pe care încerca să îl dea era transpunerea în viu grai a strategiei de redefinire a identității, concepută de un grup de universitari. Am analizat în detaliu documentul respectiv, care e un demers înșelător, de înlocuire a identității etnice românești cu patriotismul civic.

Capcana identității bazate exclusiv pe cetățenie e strict necesară din perspectiva planificatorilor globali pentru marea înlocuire prin migrație și proclamarea noilor veniți ca români după buletin. Rezultatul e cel mai anti-național act cu putință, ambalat în simboluri adormitoare, stegulețe și intenții bune.

https://evadare.ro/politica/documentul-prin-care-nicusor-dan-incearca-redefinirea-identitatii-nationale/
👍21🔥2😁1
Reactiunea
În esență, semnalul pe care încerca să îl dea era transpunerea în viu grai a strategiei de redefinire a identității, concepută de un grup de universitari. Am analizat în detaliu documentul respectiv, care e un demers înșelător, de înlocuire a identității etnice…
Auditoriul căruia i se adresa era format din 2400 de tineri ortodocși, din cei mai buni pe care îi are țara, care ar putea fi numiți fără ironie tineri frumoși și liberi. Dar sintagma a fost capturată de activiștii #rezist, care nu de puține ori s-au manifestat agresiv și cu aversiune față de creștinism și patriotismul românesc. Aceia ar fi extrema „defetistă”, de care vorbea Nicușor Dan, care își neagă trecutul și orice perspectivă pozitivă asupra națiunii.

Mult mai corect era ca extrema anti-naționalistă să fie descrisă ca formată din nihiliști, care merg spre aneantizarea națiunii. Sau, dacă dorea să îi atașeze o direcție pozitivă, din perspectiva lor, i-ar fi putut numi federaliști. Doar că ar fi trebuit să admită că este el însuși unul dintre federaliști, care vrea topirea statului în supra-statul european. Deci nu vorbește de pe o poziție neutră, a unui centru imaginar.

Președintele a deplâns corect învrăjbirea din societate, împărțirea în tabere antagonice, care se dușmănesc și nu se mai ascultă. Dar este el însuși produsul acelei împărțiri radicale și a demonizării celor critici cu federalismul UE. El nu ar fi ajuns să ocupe acea funcție fără anularea alegerilor, fără interzicerea de a candida, dictată împotriva unor competitori ca Diana Șoșoacă și Călin Georgescu; tocmai pentru pretexte ca poziția critică față de NATO și UE, ajutor nedovedit din Rusia sau un presupus extremism.

Tot curentul de gândire naționalist a fost declarat ilegitim de tartorii Curții Constituționale și de aparatul de propagandă guvernamental. Orice ezitare față de supunerea totală față de Vest a fost echivalată cu a fi dușman al poporului, de pseudo-elite ilegitime, care nu au girul popular.

Nicușor Dan numește acel pol ca fiind demagogic. E de necontestat că există folosire demagogică a unor simboluri. Exponenții valului suveranist nu sunt ce are mai bun de oferit națiunea. Și, da, există oameni mult mai valoroși care nu fac politică, oameni care profesional duc societatea înainte, care constituie o majoritate tăcută, de bun simț, nereprezentată. Ei pot avea concepții diverse, într-un spectru de la naționalism la federalism. Dar, atâta timp cât nu doresc să se dedice personal politicii, n-au decât să își aleagă reprezentanți din oferta existentă, așa nesatisfăcătoare.

„Valorile” creștinismului și ale națiunii au rămas neprecizate în discurs, deși au fost subiectul central. Gura păcătosului adevăr grăiește. Într-adevăr, nu se vede suficient creștinismul nostru, nici în cum ne înțelegem cu aproapele, nici în preocupările cotidiene, nici în agenda statului.

Președintele sugerează incorect că naționalismul ar fi una din cele două extreme. În realitate, știe foarte bine că acel pol ar câștiga alegerile anticipate, de-asta face tot posibilul să le evite. Mai știe și că ar pierde realegerea, dacă s-ar organiza alegeri cu toți candidații. Deci nu face decât să echivaleze majoritatea nereprezentată cu minoritatea radicală ce i se opune.

Mi s-a părut mereu exagerată pornirea împotriva lui Nicușor Dan din bula suveranistă, pentru că e limpede că nu e el deținătorul puterii. Cu atât mai puțin înțeleg de ce le-a devenit brusc antipatic foștilor suporteri. Sunt șanse ca ei să-l deteste chiar mai mult pe viitor. Reacția lor la acest banal apel la un respect minimal pentru națiune și moștenirea istorică, fie și vag schițate, dovedește extremismul acelei grupări. Ei pur și simplu au alergie la credință și identitatea națională, nu doar ceva ce nu le place la Georgescu, Simion sau Șoșoacă. Resping acele idei chiar și când le invocă în treacăt unul de-al lor, ce-și zice „pro-european”.

E posibil ca sursa conflictului să fie o încercare de aliniere a lui Dan cu Donald Trump. O întâlnire lentă, pentru care s-ar putea să le treacă la amândoi mandatele înainte să se producă. Și o reorientare ideologică, pentru care Nicușor Dan nu are nici tracțiunea, nici carisma, nici legitimitatea necesare. Dar să zicem că e o încercare benignă. În zona suveranistă, a fost primită cu mirare și amuzament. În timp ce zona globalistă a picat iar testul toleranței,
👍13💯4🔥21🤬1
🔥7🥴5🍌3🤪3🤯1🤡1
Reactiunea
Photo
Vladimir Putin primește întăriri nesperate de pe flancul estic al NATO în lupta pentru denazificare. Deputata USR Corina Atanasiu ajută și ea cum poate. Deocamdată a descoperit naziști care au intrat în Casa Poporului și au schimbat majoritatea parlamentară. E foarte periculos pentru democrația noastră! Paznicii impozantei clădiri au fost prinși pe picior greșit pentru că se așteptau să vină în uniforme, cu cântece de marș, dar au venit pe mutește, în costume obișnuite.

Ca în august 39, extremiștii de dreapta s-au înțeles cu ciuma roșie ca să dea atacul împreună. Dar e o lucrătură mai mare, în care au fost băgați și horthyștii unguri și alte minorități fasciste. Această monstruoasă coaliție a luat ciolanul de la gura partidului USR și a împărțit samavolnic funcțiile din Biroul Permanent.

Președintelui i se cere imperios să se oprească din munca la alegerea celui mai bun prim-ministru cu putință, la care trudește de patru luni. Și să clarifice care mai e majoritatea, folosind abilitățile sale de numărător și socotitor de nivel olimpic.

Neoficial, Corina Atanasiu a devenit ideoloaga USR și cea mai harnică voce a partidului. Care nu s-a dezis de ea nici când a cerut părinților să își retragă copiii de la ora de religie, nici când a cerut simpatizanților să facă liste negre cu profesoare care menționează etnia infractorilor, fapt considerat „neștiințific” de legiuitoare.
😁25🔥4🤪3👍1
Uniunea Europeană se supune din nou Statelor Unite și se alătură noului val de sancțiuni contra Iranului. Măcar s-a abținut de la intervenția directă, dar își sabotează încă o sursă de energie, vitală pentru industria sa și nivelul de trai al cetățenilor. Cum reacția Teheranului e să bombardeze țările din jur cu baze militare americane, de unde pleacă agresiunea împotriva sa, UE suferă și de pe urma turbulențelor în furnizarea de petrol și gaze din tot Golful, de la Qatar la Arabia Saudită.

Organizația condusă de femei care vor să salveze planeta obține într-adevăr reducerea amprentei de carbon, dacă șoferii europeni vor renunța la mașini din cauza prețului de la peco. Rafinăriile și oțelăriile vor lua o pauză prelungită.

E reconfirmată și ipocrizia acestei conduceri inepte, care aplică un dublu standard. Iranul e în mod limpede țara agresată fără niciun motiv de Israel și Statele Unite. Dacă ar fi fost consecventă, UE ar fi trebuit să pună sancțiuni celor doi agresori, cum a pus Rusiei.

Până de curând, veneau cu motive penibile, că apără dreptul femeilor iraniene să umble fără batic sau ceva de genul. Acum susțin pe cei care omoară femei, copii și bărbați din Iran ca să le fure petrolul ca Venezuelei. Iar prin destabilizarea regiunii, produc migranți, care contribuie la creșterea numărului de femei europene violate. Cam asta e fățărnicia idioată a euro-progresismului.

În 2015, Uniunea Europeană și Statele Unite au semnat cu Iran un acord de neproliferare nucleară. Nimeni nu are un argument de bun simț de ce Iranul ar fi mai puțin îndreptățit decât Israelul să aibă arme nucleare. De ce țării care a pornit șapte războaie în ultimii doi ani nu i se impun inspecții ONU ale arsenalului nuclear sau de ce singura țară care a folosit bombe nucleare pentru a ucide ar trebui să dicteze cine are și cine nu are voie să aibă aceeași armă. Dar Teheranul acceptase să fie verificat că nu dezvoltă asemenea arme.

Urmare a acelui acord, relațiile economice cu UE începuseră să se dezghețe. UE importa 620.000 de barili de petrol din Iran pe zi, dintr-un export de 2,6 milioane. Adică, își diversifica sursele față de Rusia, cum sună obsesia Comisiei. Putea importa și gaz, dar încă nu se scumpise într-atât și nu ajunsesem la culmea prostiei cu adusul gazului lichefiat de peste ocean, ca să nu mai luăm de pe țeava existentă din vecinătate.

Donald Trump a rupt unilateral acel acord în primul mandat, în 2018, și a impus alte valuri de sancțiuni. Importurile UE din Iran au scăzut dramatic, limitându-se la fructe și puține produse petrochimice, inclusiv plastice pentru noile mașini „ecologice” și „reciclabile”. Per total, balanța comercială e vast favorabilă. Adică UE exportă de 3 miliarde de euro și importă 0,7. Pe scurt, la cererea patronului american, Uniunea își taie relația cu un partener comercial care și dincolo de furnizarea de energie era o bună afacere pentru continentul nostru.

Dar, sigur, fiecare șofer când face plinul și fiecare cumpărător care pune în raft ceva scumpit trebuie să accepte acest mic sacrificiu pentru a fi alături de Netanyahu și Trump, care aduc democrația și drepturile femeilor în Iran.

https://www.g4media.ro/sua-anunta-ca-ue-s-a-alaturat-oficial-campaniei-pentru-izolarea-economica-a-iranului.html
😡16👍84🔥4🤬2💯2🤔1🤮1💅1
Paznicii „adevărului” oficial de la Context scriu că „AUR finanțează cel mai popular site de dezinformare pro-Kremlin, Activenews.” Citează așa zisa cercetare făcută de EFOR, pe care am prezentat-o acum câteva zile, când am remarcat că se referă exclusiv la plățile către presă ale PSD și AUR; punând în dreptul celorlalte partide doar bugetele de care au dispus, nu și spre ce televiziuni și site-uri la care au mers.

Deși se pretinde „verificator de adevăr”, Context persistă în minciuna cu propaganda rusă, obsesie repetată mecanic de cei care nu gândesc, care a ajuns să stârnească râsul oamenilor raționali. Orice om care și înțelege ce citește, poate trage propriile concluzii despre orientarea Activenews.

Fundamental, are o orientare naționalistă, conservatoare, creștin-ortodoxă. Lucruri care sunt extremiste doar pentru cei cu adevărat intoleranți, care vor distruse aceste valori și excluderea unor astfel de convingeri din spațiul public.

Din aceeași perspectivă radicală a corectitudinii politice, media alternativă e considerată „conspiraționistă”, pentru simplul fapt că include știri și dezvăluiri, pe care presa guvernamentală le ascunde. Media alternativă există tocmai pentru că presa „serioasă” și-a pierdut credibilitatea, devenind propagandă prin minciuni sistematice și narațiuni absurde. De-asta oamenii își caută surse alternative și există un underground al informației pe rețelele sociale. Ce e declarat azi „conspirație”, peste șase luni sau câțiva ani e recunoscut ca adevărat și de sursele oficiale.

Cel puțin în ultimii doi ani, Activenews a ales ca pe lângă această orientare fundamental pozitivă să practice un partizanat vizibil. Opțiuni cu care nu-i un secret că nu rezonez, dar au publicul lor și ar trebui să fie liberi să le manifeste. Geopolitic, se poziționează ca un fan club al lui Donald Trump, în siajul dreptei americane. E o inepție să spui că ar fi pro-ruși, când evidențele arată altceva. Da, au dat mai multe știri critice despre regimul de la Kiev, adevăruri peste care presa mainstream preferă să treacă, dar am văzut și poziționări critice în privința Rusiei.

Activenews sunt atât de pro-americani și trumpiști, încât au apărat răpirea lui Maduro și s-au apucat să îi atace pe cei care criticau pe bună dreptate acel act banditesc, soldat cu furtul petrolului unei țări suverane. A fost cel mai trist derapaj al lor, cu atacuri bădărănești la adresa Oanei Eftimie și o tentativă de „cancel culture” la adresa vocilor din bula naționalistă, care criticau America pentru ce a făcut în Venezuela. Foloseau o formulă disprețuitoare - „suveraniștii de pe Temu”. Partea asta m-a amuzat, pentru că am fost convins că se referea și la mine. Cel puțin așa am simțit, că mi se potrivea. :)

A fost singurul lor „extremism” și a fost pro-Washington nu pro-Kremlin. Dar dincolo de asta, au merite incontestabile în prezentarea adevărului despre operațiunea Covid și în lupta împotriva legilor cenzurii. În pandemie, au fost împotriva dictaturii instituite și au apărat drepturile omului, spre deosebire de Context și restul, care funcționează ca niște cerberi ai sistemului și rotițe ale represiunii ideologice. (1/2)
👍233
Reactiunea
Paznicii „adevărului” oficial de la Context scriu că „AUR finanțează cel mai popular site de dezinformare pro-Kremlin, Activenews.” Citează așa zisa cercetare făcută de EFOR, pe care am prezentat-o acum câteva zile, când am remarcat că se referă exclusiv la…
Am deplâns cu un an doi în urmă transformarea Activenews în presă de partid, un fel de tribună electorală pentru AUR, Călin Georgescu și George Simion, față de care prefer să îmi păstrez simțul critic și o privire lucidă. Văd altfel rostul presei alternative, dar poate sunt doar visător. Pragmatic, ei au dreptate, pentru că presa idealistă, de principii, nu poate supraviețui nici ca hobby multă vreme.

Și-au găsit o nișă a lor, care înseamnă un partid cu 40% în sondaje, cu acces la milioanele de euro din subvenții, cum au toate partidele mari, și perspectiva de a ajunge la guvernare. Nu cred că e o alegere bună pe termen lung să ignori compromisurile opozanților, ca să te minți că sunt ce ți-ai dori să fie, și cred că rezultatul va fi dezamăgitor. Dar e o alegere rațională și legitimă, în lipsă de altceva. Spre deosebire de AUR, remarc totuși că Activenews își permite critici la adresa Israelului și o consecventă opoziție la legea Vexler.

Îmi displac relatările în stil nord-coreean despre vizitele de lucru ale lui Călin Georgescu, în care găsesc mult umor involuntar. Dar există un public fidel, pe care știu că e riscant să-l superi, care are dreptul să aibă propria platformă, unde să își practice inclusiv idolatria, dacă asta dorește. Să zicem că e o încercare de echilibrare a balanței față de prezentarea aberant-negativă din presa mare.

Suma de care zice Context că o primește ActiveNews de la partidul AUR ar fi de circa 2.000 de euro pe lună. Ar fi un salariu bun pentru un singur om, dar comparativ cu sumele vehiculate în presă, pare derizorie. Aici lispește tocmai contextul, cum ar zice verificatorii.

Tapalagă și Pantazi au luat 5 milioane de euro de la Radu Budeanu când au vândut G4Media. Cristian Tudor Popescu era milionar în euro încă de acum 20 de ani, când a fost co-fondator la Gândul. De Mihai Gâdea s-a spus că are salariu de 15.000 de euro pe lună, la Andreea Esca nici nu îndrăznesc să mă gânesc. Hai să comparăm câte adevăruri și neadevăruri vehicuelază fiecare. Sau ce utilitate pentru public au emisiunile lui Cătălin Măruță, care ia tot o leafă de 15.000 de euro lunar.

Dacă urcăm mai sus, dăm de contractul de aproape 200 de milioane de euro de la buget pentru Digi. Primiți de la SRI, prin programul de înarmare SAFE, cu împrumuri de 16 miliarde de euro, justificate tocmai de isteria despre ruși, menținută de presa mainstream. Când s-a pus problema cercetării surselor de finanțare pentru ONG-uri, de tipul celor care țin „verificatoare de adevăr”, a fost un baraj de politicieni și influenceri, ca să nu se afle de unde vin adevăratele ingerințe externe.

E regretabil că există acest sistem de finanțare a partidelor de la buget, care se revarsă în coruperea presei. Și că e tolerată cucerirea țărilor de către marile puteri prin rețele de ONG-uri și trusturi multinaționale de media. Rezultatul e că avem niște giganți ai propagandei oficiale, cu televiziuni și ziare, aproape exclusiv pro-occidentale și susținătoare ale partidelor care au guvernat. Avem uriașe fonduri europene, care vin indirect tot de la români, și sunt folosite pentru propagandă de partea extremei progresiste, împotriva majorității conservatoare a țării.

AUR își face propria presă, deocamdată liliputană, în comparație, dar după aceeași rețetă. În condițiile în care publicul nu e dispus să plătească pentru ziare, având oferta gratuită de la marile trusturi, nici nu prea are cum să existe presă total idependentă. Și nu există nici public dispus să cântărească nuanțe mai echilibrate. Acela e foarte restrâns în comparație cu cei care pretind partizanat fără abateri. Cel puțin asta e senzația din comentarii.

(Precizez că niciun site care a preluat vreodată articole de-ale mele nu mi-a oferit bani, deși i-aș fi primit cu plăcere. Iar Vladimir Putin se face că plouă în continuare.)
👍307😁4👏2🤷1
Jocurile de noroc înghit 500 de miliarde de dolari anual la nivel global, surclasând de departe toate celelalte forme de divertisment împreună, de la film la cărți. Administrația Trump e cea mai favorabilă viciului din istorie, remarcă invitatul lui Tucker Carlson dintr-o ediție recentă, care a cercetat mai în detaliu fenomenul.

Cel mai important sponsor particular al lui Trump e văduva mogulului cazinourilor din Las Vegas, Sheldon Adelson. Miriam Adelson e cetățean israelian și după ce a lăsat chiar Donald să se înțeleagă, mult mai legată sufletește de acea țară decât de America, în care câștigă. (E martoră și în dosarul de corupție al lui Netanyahu, unde a mărturisit oferirea unor cadouri costisitoare.)

Împreună cu alți cumpărători de influență l-au convins pe Trump să pornească războiul din Iran. Cu acea ocazie, Dave Portnoy, promotor al pariurilor sportive (care i-au adus un faliment personal) îi numea „trădători” pe americanii care nu susțin războiul.

E mai mult decât evident că membri ai familiei Trump și ai administrației sale au câștigat sume enorme din manipularea piețelor, pariuri pe criptomonede, pe fluctuații ale prețului petrolului și alte mișcări generate de anunțul impunerii și retragerii de taxe pentru multe țări de pe glob. Președintele chiar a oferit un serviciu special, abonament la anunțurile de pe rețeaua sa, Truth Social, destinat speculatorilor.

Șefa Comisiei UE, Ursula von der Leyen, e la fel de coruptă. Soțul a adus-o în contractul preferențial cu Pfizer pentru miliardele de vaccinuri impuse țărilor membre. Iar fratele ei e președinte la Superbet, una din marile companii de pariuri sportive din Europa.

Efectele asupra populației sunt catastrofale. Pariurile și jocurile de noroc accesibile din telefon dau dependență, cresc rata de divorț, violență domestică și sinucidere. Au efecte ireversibile, ca falimentul personal prin îndatorare. Asta după ce ajung și victimele IFN-urilor, rechinii creditelor de nevoi personale cu dobânzi exorbitante.

Ca urmare a lobby-ului, 42 de state americane au legalizat jocurile de noroc online, devenind un mare Las Vegas. Schemele organizatorilor sunt gândite cinic să îi țintească pe cei 3-4% care generează jumătate din încasări, fiind marii dependenți. La fel procedează industria de pornografie, care oferă conținut gratuit, pentru a-i detecta pe cei total împătimiți, care devin plătitori. Cazinourile online îi elimină pe cei care câștigă sau le limitează pariurile, cu pretextul că vor să îi protejeze. Au inclusiv algoritmi capabili să facă asta înainte să câștige, prin predicție, când plasează comanda.

Industria pornografică e altă armă de distrugere în masă a societății. Fondatorul OnlyFans, evreu născut în Ucraina, între timp decedat, a apărut la un moment dat ca principalul sponsor al AIPAC, organizația de lobby pentru Israel, care susține majoritatea politicienilor din America. Alt avocat cu pregătire de rabin la Ierusalim, Solomon Friedman, patronează cea mai vastă rețea de site-uri pentru adulți de pe glob, care concentrează majoritatea traficului.

Un tip diferit de dependență e cea chimică, de la droguri la medicamente oferite de corporații farmaceutice. Familia Sackler a fost în epicentrul consumului de pastile opioide și antidepresive, care a ajuns la aproape 80.000 de decese prin supradoză anual doar în Statele Unite.

E o carență a sistemului democratic în sine, când masele îndemnate să se considere doar individualități fără conexiuni importante, ajung sub controlul unui grup fără scrupule, care le exploatează viciile și le cumpără politicienii și presa.

https://www.youtube.com/watch?v=wMAnOxKx3H4

https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/surpriza-noul-presedinte-al-superbet-este-fratele-ursulei-von-der-21637368

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S003335062400283X
💯15👍83🤬31
Reactiunea
Photo
Partidul euro-sceptic AfD a surclasat toate celelalte formațiuni în alegerile locale din landul Saxonia. Alternativa pentru Germania a luat un scor de 44%, dar e posibil să nu guverneze pe plan local, dacă alte partide refuză să i se alăture. AfD a crescut cu 23% de la precedentul scrutin, înghițind scăderea de 19% a CDU, partidul de centru-dreapta al cancelarului Merz, al Angelei Merkel și Ursulei von der Leyen.

Poza scorului arată destul de asemănător cu sondajele de la noi și cu ce ar putea ieși din urne, dacă s-ar organiza alegeri anticipate după 4 luni fără guvern. AfD e un bau bau doar pentru presa mainstream, fiind altfel un critic moderat al sistemului european, cum e și AUR. Variante mai răspicat naționaliste nu sunt permise în Germania învinsă, ocupată și colonizată cu turci, arabi și africani, pentru că represiunea ideologică și spălarea pe creier sunt la cote înalte.

AfD nu va scoate Germania din UE și aceste alegeri nu înseamnă sfârșitul actualului model. Formațiunea condusă de o lesbiană măritată cu o sri-lankeză are propria sa diversitate internă. Dar, în general, se pronunță pentru continuarea modelului neo-liberal economic și continuarea alianței asimetrice cu Statele Unite.

Scrutinul e semnificativ pentru că e o reconfirmare a sentimentului popular în Europa. Pur și simplu națiunile continentului sunt sătule de experimentul sinucigaș al migrației în masă, de sacrificiile pentru cultul ecologist, care a lovit marea industrie auto germană, cu sute de mii de locuri de muncă pierdute, și cu obsesia militaristă a unui război contra Rusiei alături de Ucraina. (AfD nu critică Statele Unite pentru distrugerea conductei de gaz, care alimenta Germania pe sub Marea Baltică.)

Ideea unui „cordon sanitar”, care să izoleze „extremiștii” devine tot mai ridicolă, în condițiile în care „extremiștii” devin majoritatea populației. În loc să aleagă să critice extremiști imaginari și să amenințe cu noi măsuri de cenzură, propaganda oficială ar trebui să revină cu picioarele pe pământ și să constate că politicile pe care le susțin partidele vechi sunt impopulare și falimentare. Nu au girul democratic și nu pot fi menținute decât cu măsuri anti-democratice împotriva celor care le contestă. La fel de penibil e și să continue să strige „rușii, rușii!”, când de acum ar trebui să strige: „nemții, nemții!” sau „marș la Berlin!”. În fața acestui val popular, pro-guvernamentalii devin furnicuța care țipă să se dea elefantul din calea ei.

Partidul guvernamental CDU e un fel de PNL și a luat 17%, sub jumătate față de AfD. Echivalentul PSD, SPD, a luat 9%. Echivalentul USR - Verzii (din care a făcut parte și Samuel Dominic Fritz) a luat aproape 9%. O ușoară creștere, care atestă radicalizarea societății în două poluri. Dar deja majoritatea merge spre polul tradiționalist, lăsând progresismul la o cotă sub zece procente. Între cele două, mai au un partid de stânga, care a luat și el 8-9%.

Un singur partid s-a arătat dispus să facă alianță cu AfD, dar a fost respins de acesta. BSW e un partid de lider, creat de o fostă membră a facțiunii Comuniste din cadrul Stângii, de orientare marxist-leninistă. Unul din liderii AfD a descris acest partid de 5% ca un balamuc.

Sahra Wagenknecht, fondatoarea BSW, e atee și are poziții nuanțate despre multe subiecte. E rezervată în privința migrației. A exprimat unele critici la adresa Israelului pentru represiunea din Gaza. Într-o vreme se pronunța pentru desființarea NATO și admira Rusia. A condamnat invadarea Ucrainei dar a fost împotriva sancțiunilor contra Rusiei. Susține căsătoriile homosexuale. A avut unele critici și față de campania de vaccinare. Deci dacă ar fi să îi găsim un echivalent la noi, probabil că e mai departe de SOS și mai aproape de SENS sau Reper.

https://www.dw.com/en/saxony-anhalt-digesting-the-afds-landmark-election-win/a-79103981
👍173🤔3💯2👏1
După ce baza de date a unei companii aviatice a fost spartă de hackeri, au ieșit la iveală mai multe zboruri cu avioane private efectuate de politicieni, oameni de afaceri, magistrați și vedete diverse. Unele informații sunt mai puțin relevante, arătând doar folosirea serviciilor respective de lux. Mai multă greutate au datele despre zborurile împărțite de un grup de persoane cu influență.

În iulie, 13 persoane s-au îmbarcat pentru o cursă spre insula Mykonos din Grecia, plătită de Camera de Comerț și Industrie. La bord erau:

- judecătorul CCR, Ciprian Deliiorga
- Victor Ponta, fost prim-ministru
- Nicu Bănicioiu, fost ministru al Sănătății și parlamentar PSD
- Gruia Stoica, om de afaceri, proprietar al grupului feroviar Grampet
- Florin Manole, ex ministru al Muncii
- Ovidiu Silaghi, ex ministru al Transporturilor, PNL
- Istvan Lorant Antal, senator UDMR
- Marius Croitoru, președinte Tribunalul Constanța
- Gabriel Daraban, director Oil Terminal (companie de stat)
- Bogdan Mândrescu, director Compania Naționala de Aeroporturi
- Mihai Daraban, președinte Camera de Cormerț București
- Florin Cârstocea, patron Grup Petrol Marin, Rig Service (servicii pentru platforme de foraj), fost deținător al Hotel Central din Mamaia, parc voltaic și eoliene
- Ion Virgil Lixandru, investitor imobiliar, fost consilier local PNL dezvoltator de hoteluri pe litoral, condamnat la 2 ani cu suspendare pentru dare de mită.

Gruia Stoica e nașul lui Florin Manole, amândoi fiind de aceeași etnie. Se poate spune că Manole a fost primit în avionul de lux pe locurile rezervate minorităților care nu-și permit bilete la WizzAir.

Trustul Grampet e implicat și în insolvența STB, datoare cu 300 de milioane de euro, în principal pentru neplata impozitelor pe salarii și taxelor. Firma de transport a Capitalei datorează 200 de milioane de euro grupului deținut de Gruia Stoica pentru tramvaie produse la uzina Electroputere Pașcani.

Senatorul Antal Istvan e milionar cu apartamente în Budapesta, Cluj și București, o colecție de ceasuri de 50.000 de euro și acțiuni la mari companii. E președinte al Comsiei de Energie din Senat, lucru care interesează direct oamenii de afaceri din acel zbor, care au investiții în acest sector, inclusiv Gruia Stoica, Florin Cârstocea dar și pe directorul de la Oil Terminal.

Bogdan Mândrescu, șeful de la Aeroporturi București a fost secretar de stat la Transporturi, în consiliul de administrație la Registrul Auto Român și la Autoritatea Aeronautică Civilă. Cu siguranță se cunoaște mai demult cu Stoica, jucător major pe piața feroviară.

Camera de Comerț își justifică finanțarea zborului prin aceea că grupul urma să aibă o întâlnire cu parteneri neprecizați din străinătate și amintește că e o instituție privată. (1/2)
👍11🔥9😁1
Reactiunea
După ce baza de date a unei companii aviatice a fost spartă de hackeri, au ieșit la iveală mai multe zboruri cu avioane private efectuate de politicieni, oameni de afaceri, magistrați și vedete diverse. Unele informații sunt mai puțin relevante, arătând doar…
În alt zbor intern, de la Craiova la Otopeni, au fost primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, cu două membre ale familiei sale, și alte două familii influente. Patronul Oscar Downstream, cea mai mare companie de distribuție a carburanților, Alin Niculae, era prezent cu soția sa.

Primarul i-a șters numele lui Mircea Vulcănesc din titulatura unui liceu și refuză să îl repună la loc după ce justiția l-a absolvit post-mortem în procesul pentru păstrarea numelui de stradă.

Băluță a fost însoțit în zborul privat de soții Moise, care au finanțat PSD cu 1,6 milioane de lei în campania din 2024. Costin Moise a fost deputat PMP (partid creat pentru Traian Băsescu) și are afaceri în domeniul deșeurilor, de interes pentru o primărie. În același zbor a fost și soția acționarului de la Universitatea Craiova, Mihai Rotaru.

Infocenter a mai dezvăluit și existența altor zboruri ale companiei Toyo cu o sumedenie de vedete. Dar pentru acestea nu se precizează dacă erau separat, în diverse curse. Deci nu se pot face conexiuni între persoanele de pe lista de mai jos, relevanța fiind cel mult că s-au dedulcit la astfel de servicii de lux cu o ocazie sau alta.

Apar între pasagerii Toyo în diverse zboruri:

- Patriarhul Daniel
- Iulian Stanciu, fondator eMag
- Dan Voiculescu, patron Antena 1
- Gabriel Comănescu, deținător de platforme petroliere în Marea Neagră preluate de la Petrom, al fabricii Upetrom din Ploiești, al hotelului Vega din Mamaia,
- Gigi Becali, parlamentar, patron FCSB, latifundiar
- Cristian Burci, patron Prima TV
- Michael Horst Schmidt, de la Automobile Bavaria
- Laura Vicol, parlamentar PSD și soțul său Vladimir Ciorbă de la Nordis
- Cristi Borcea, fost acționar la Dinamo
- Mihai Gâdea, realizator Antena 3
- Tzancă Uraganu, cântăreț de manele
- Kilian Mbappe, fotbalist african din naționala Franței.

https://newscenter.ro/exclusiv/fostul-ministru-psd-florin-manole-victor-ponta-afaceristul-gruia-stoica-si-judecatorul-ccr-cristian-deliorga-in-acelasi-avion-privat-spre-mykonos/

https://newscenter.ro/investigatii/exclusiv-documente-baluta-a-zburat-cu-avionul-privat-de-la-toyo-intre-craiova-la-otopeni-partenerii-de-calatorie/

https://newscenter.ro/actualitate-stiri-exacte/patriarhul-daniel-si-vedeta-tv-mihai-gadea-ar-fi-zburat-cu-avioanele-private-toyo-aviation-si-mbappe-a-folosit-avioanele-companiei-din-romania/
🔥12👍84🤬3
Valeriu Nicolae isi permite sa batjocoreasca memoria lui Stefan cel Mare, sa ii conteste sanctificarea, dar nimeni n-are voie sa il intrebe cati sfinti ireprosabili a dar etnia lui, cu ce realizari. N-ai voie sa folosesti aceleasi vorbe grele la adresa vedetei TVR, ca risti amenda sau puscaria. Cam astea sunt raporturile in prezent, cand altii aduna privilegii si beneficii proclamandu-se victime din tata-n fiu, indestulati ca defavorizati.
🤬16👍10🤮1
Dezastrul din invatamant se adanceste: aproximativ jumatate dintre elevi nu trec testele minimale la citire, matematica si stiinte. Esantionul a fost format din liceeni de 15 ani, dar segmentul e reprezentativ pentru declinul educatiei.

48% din elevi trec pragul la matematica, fata de o medie de 65% pentru statele avansate @OCDE. La citire, 52% au un nivel onorabil, iar la stiinte, 54%.

In schimb, exceleaza la ecologism, in urma ideologizarii educatiei, cu 73% sunt interesati de protectia mediului.

Lipsa stimulentelor pentru profesori in mediul rural mentine decalajul, cu punctaje mai slabe scoase de scolile de la tara. Scoruri mai mici iau si scolile care nu interzic telefoanele.

https://www.gandul.ro/educatie/dezastru-la-testele-pisa-romania-trece-de-pragul-de-50-la-analfabetism-functional-la-matematica-toate-rezultatele-sunt-sub-media-ue-21001738

https://adevarul.ro/stiri-interne/educatie/romania-cele-mai-slabe-rezultate-pisa-din-ultimii-2554817.html
😢12👍5😱3👏1🤷1
Reactiunea
Photo
Îmi pun speranțe în programul de gunoierit al Uniunii Europene. Are potențial să enerveze, întâi să irite, pe urmă să scoată din sărite.

Pe lângă toate blocurile se construiesc niște țarcuri de beton, împrejmuite cu table, conectate la curent pentru iluminat, posibil și camere de supraveghere. Sper să meargă cu excesul de zel ca Mihai Chirica de la Iași, cu cele șase culori diferite, pentru un efect accelerat.

Blocurile construite de Ceaușescu, dotate cu tobogan nu mai sunt bune. E prea simplu: ieși pe palier, arunci punga, lași gravitația să facă restul, te speli pe mâini și ai uitat de ea. Prea bun, prea ca la țară! Se învălmășea gunoiul în euro-pubele. Nu putem să mai aruncăm gunoiul în stil comunist, din confortul propriului etaj.

Experiența va fi alta. Cu momente stânjenitoare în lift, care o să fie frecat să ducă fiecare punga cu pamperși plini, varză murată, ouă clocite, eventual picurând zeamă de pepene. Dacă ți-au uitat cartela magnetică de acces în ghenă, te întorci sau îl azvârli nesortat peste gardul de tablă și o înjuri pe Ursula.

E o speranță mică, dar atât avem, pentru marele obiectiv strategic, spre care trebuie să țintim: schimbarea conducerii UE de la o clică ostilă europenilor, cu una care să acționeze metodic în beneficiul europenilor și pe placul lor. Sau, dacă e cu neputință, destrămarea sau ieșirea din această pacoste de uniune sovietică reciclată.

Vedeți, oamenii nu pot înțelege strategiile mari sau nu le pasă. Degeaba le explici de catastrofa demografică, înlocuire, dezindustrializare, despre drepturi constituționale, dreptul la vot și exprimare, despre înlănțuirea prin datorii în eternitate, din care nu se mai poate ieși. Ei cred că Europa le dă bani, că îi civilizează, că ar fi o contra-pondere la politicienii hoți de producție internă, care funcționează ca argați ai euro-birocraților.

Nu e vorba doar de jumătatea care bunghește literele, dar nu pricepe sensul frazelor. E un procent mai mare, pentru că sunt și cei care ar înțelege, dar nu le pasă. Care cred că lumea a început cu nevoile lor de consum și se va sfârși cu ei. Că nu sunt afectați de schimbări. Că sutele alea de miliarde de euro datorie acumulată se vor rezolva la un moment dat de asiatici și africani harnici, care vor trudi pentru ei și vor lua doar locurile de muncă ale fraierilor.

Și atunci, avem această variantă a enervării directe, la firul ierbii. Sigur, nu sunt dovezi că oamenii fac legături la nivelul ăsta, s-ar putea să înjure doar primarii. De pildă, la scumpirea motorinei nu fac o conexiune cu Netanyahu, Trump, Ursula, Putin, Zelenski și restul războinicilor.

Că nu-i vorba de îndoctrinare, e vorba de absența legăturii dintre puncte. Nu zice nimeni: mda, 11 lei litrul, dar e necesar acest sacrificiu, ca să dăm jos baticul femeilor din Iran. Încă puțin, încă patru ani de război și eliberăm Dobasul, sau ceva.

Plinul nu-l faci zilnic, dar gunoiul trebuie să-l duci. Aș propune să pună steluțe galbene pe acel gard albastru de tablă și o placă mare cu PNRR. Să fie asta și pe toate pungile de hartie, inutilizabile, de la supermarket. Și pe cele care se rup în mână.

Ca toate programele euro-eco, va fi în realitate anti-ecologist. Pentru că se va consuma mai mult curent cu liftul dus întors, de o să trebuiască Bolojan să facă apel să nu mai arucăm găleata între orele 19 și 24.

La fel va fi cazul și cu toate normele euro de la mașini, care se vor dovedi la fel de inepte. Pentru că ne-au băgat pe gât mașinile din plastic cu baterii, care probabil vor avea durată de viață la jumătatea celor dinainte, de care omul sărac putea să tragă 20 de ani. Le-au făcut consumabile. Dar până apucă să se prindă lumea, mai durează un pic. Pe când gunoiul e aici, e cu noi, e războiul nostru hibrid din fiecare bucătărie.
👍30👏6😁21🤡1🥴1
Pretul petrolului a crescut din nou la 100 de dolari, din cauza razboiului declansat de Israel si Statele Unite prin atacarea fara motiv a Iranului. (Oare de ce nu apare o formula de genul asta in toate stirile pe subiect, cum apare aproape ritualic in cele din Ucraina?) Scumpirea e mana cereasca pentru Rusia, dar o pacoste pentru noi si restul omenirii fara resurse de acest fel.

Loviturile ultimelor zile s-au concentrat pe energie pe ambele fronturi, ca si cum intetirea inflatiei ar fi calculata. Armata SUA a lovit 8 petroliere iraniene in ultimele zile (desi Casa Alba pretinde ca se bate pentru eliberarea stramtorii si reluarea comertului mondial). In replica, Iranul sustine ca a tintit 8 petroliere americane, 2 vase de razboi si alte 10 nave care fortau blocada. Nu se stie cat de avariate au fost. Teheranul pretinde ca a capturat si un submarin american fara personal la bord.

Si aliatul Houthi din Yemen s-a axat pe lovituri contra infrastructurii energetice din Arabia Saudita.

https://www.mediafax.ro/economic/pretul-petrolului-se-apropie-de-100-de-dolari-dupa-ce-armata-americana-a-atacat-petroliere-iraniene-cresc-ingrijorarile-pentru-economia-globala-23804017
🔥12👍4🥴2
Sadismul fata de palestinieni e vedeta campaniei electorale din Israel. Candidatii se intrec in clipuri publicitare si declaratii despre epurarea etnica, demolari de case in teritoriile ocupate, torturarea detinutilor si alte metode de expansiune si pedepsire.

Ministrul Securitatii Nationale, Itamar Ben Gvir, a lansat mai multe clipuri facute cu inteligenta artificiala. Intr-unul, sters intre timp, care poate fi vazut mai jos, palestinienii sunt urcati pe o banda rulanta, care ii duce intr-un lagar de concentrare, de unde ies slabiti si plangand.

Ministrul Apararii, Israel Katz, a vorbit despre alungarea celor doua milioane de locuitori din Gaza ca de "singura solutie", care se va face "pe calea aerului, pe apa sau terestru". Discutiile despre golirea Fasiei Gaza exista in public la guvernanti si membrii Knessetului din 2023, cu o strategie elaborata inca inainte de atacul Hamas. Politicienii israelieni au scris editoriale in ziare inca din acel an despre cum arabii ar trebui preluati de tari ale Europei sau Canada, fara a starni reactii nici pana in ziua de azi la oficialitatile din Europa, nici macar de la opozitia suveranista, ce se opune migratiei.

Ben Gvir a promis ca, daca va fi reales, va infiinta un Minister al Migratiei, care sa se ocupe exact de asta. Proiectul sau se intituleaza "Dezangajarea 710" si are ca obiectiv alungarea a doua milioane de persoane prin ce numeste el "emigrare voluntara". Ginerele lui Trump, Jared Kushner, a numit Gaza o proprietate imobiliara cu vedere la mare. Programul socrului sau de reconstructie n-a mai facut niciun progres de la lansarea Consiliului Pacii.

Ministrul de Finante, Bezalel Smotrich, se concentreaza pe expansiunea din Cisiordania cu clipuri despre casele demolate cu buldozerul pentru a face loc colonistilor.

Unii vor spune ca sunt doar extremisti. Dar faptul ca se castiga voturi laudandu-te cu crime de razboi spune ceva despre societatea israeliana. Sondajele arata sustinerea pentru genocid in randul evreilor din Israel, spre deosebire de etnicii arabi cu aceasta cetatenie. Si aici apar, de obicei, aparatori ai imaginii imaculate pentru a spune ca aceia n-ar fi chipurile evrei ca ar fi ba turci, ba europeni, polonezi, ucraineni, rusi, colonizatori din Europa. (Straniu, niciodata nu auzi despre laureatii Nobel ca n-ar fi evrei adevarati, ca ar fi khazari sau sionisti.)

In Europa si America foarte influentul lobby, cu numerosi miliardari si sumedenia de ONG-uri se concentreaza pe impunerea unui standard cat mai ridicat de toleranta in randul majoritatii. Resursele lor considerabile nu par sa mearga si acolo unde ar fi mai multa nevoie, pentru incurajarea tolerantei in randul israelienilor. O cercetare recenta arata cat de obisnuit e apartheidul chiar si in elevatul mediu academic din Israel. O studenta a fost exmatriculata pentru ca a distribuit un cleric musulman care se ruga pentru cei din Gaza. De organizarea de proteste nici nu se pune problema, ele fiind drastic pedepsite si in universitatile din SUA.

https://youtu.be/6ZNtGKWuEIs?is=jTuqygOPJAtmmFYz

https://www.aljazeera.com/news/2026/9/8/palestine-weekly-israeli-ministers-push-for-depopulation-of-gaza
🤬22🔥5🤮2👀1