Mai mulți miniștri, parlamentari și mii de coloniști israelieni au participat la un marș către Gaza, prin care anunță intenția de a începe construcția de locuințe în teritoriul în care trăiau (cel puțin înainte de octombrie 2023) 2,4 milioane de palestinieni.

Marșul a fost organizat de o grupare condusă de Daniella Weiss, o colonistă radicală, care a vorbit la conferința partidului de guvernământ, Likud, unde a spus că „palestinienii vor dispărea din teritoriu”.

În fruntea demonstrației au fost ministrul Securității Naționale, Itamar Ben Gvir. și ministrul de Finanțe, Bezalel Smotrich, care speră să mobilizeze electoratul în perspectiva alegerilor din octombrie. (Deci tema expansiunii teritoriale e suficient de populară să aducă voturi.)

Gvir s-a arătat încrezător spunând: „acum trei ani nimeni nu ar fi crezut că vom controla 70% din Gaza”. Acordul de pace semnat anul trecut cu Hamas prevedea o retragere la 50%.

Ministrul Apărării, Israel Katz, a declarat că intenționează să ridice trei baze militare în acel teritoriu, de zece ori mai mic decât județul Giurgiu. (Fâșia Gaza are 41 km lungime și 12 km în porțiunile cele mai late.)

Itamar Ben Gvir e de părere că Israelul trebuie să încurajeze „migrația voluntară” a palestinienilor. Statul a alocat 766 milioane de dolari pentru noi colonii în Cisiordania și drumuri de acces între ele. În Gaza există 21 de colonii cu 8.000 de locuitori. Marșul comemorează retragerea din coloniile de acolo ordonată de Ariel Sharon în 2015.

Graba de a repopula teritoriul pentru proiectul Israelului Mare ridică noi semne de întrebare față de circumstanțele atacului de la 7 octombrie 2023, folosit ca pretext pentru genocidul de după. James Corbett a trecut în revistă lista de elemente suspecte în acel atac, comparativ cu atacurile de la 11 septembrie 2001, folosite ca pretext pentru o serie de războaie. (Subiect pe care l-a documentat foarte bine.)

Autoritățile din Israel au avut numeroase informații despre pregătirea unui atac de la propriile trupe din teren și de la serviciile secrete din Egipt. Un soldat care și-a pierdut un picior în atac a dezvăluit că batalionul lui a primit ordin să nu patruleze în acea zi.

La un kibutz atacat la 6 dimineața, au existat trupe cu tancuri în vecinătate, care nu au intervenit decât după 10 ore.

Granița cu Gaza e una din cele mai blindate și avansate tehnologic, care fac improbabilă penetrarea de teroriști în șlapi, călare pe scutere sau zburând cu parapanta. Zidul din beton al lagărului de concentrare are peste 6 metri pe o lungime de 35 de kilometri.

În fața lui e un gard metalic mai mic, electrificat, și între ele un sistem de 2 miliarde de dolari de mitraliere automate, cu sisteme laser de detecție a mișcării, camere cu vedere pe timp de noapte, care disting fizionomia la 9 kilometri depărtare. Există și camere în baloane care văd mai departe de atât, urmărite pe monitoare 24 din 24.

Există dovezi și pentru aplicarea Directivei Hanibal în acea zi, prin care forțele israeliene erau instruite să ucidă propriii civili ca să nu fie luați ostatici. Însă nu putem ști câte din victime au fost produse de IDF.

În versiunea oficială, 6.000 de luptători Hamas și palestinieni de rând ar fi trecut gardul în coloniile israeliene din apropiere. 1600 din ei au fost uciși. În rândul părții israeliene au fost aproape 1200 de morți, dintre care peste 800 de civili și peste 300 de soldați. Peste 300 au fost tineri participanți la un festival de muzică.

Ambele părți au avut și persoane luate în captivitate în acea zi, 250 dintre israelieni și 150 dintre palestinieni.

https://www.youtube.com/shorts/vlIwaH9Plyo

https://edition.cnn.com/2026/07/20/middleeast/israel-far-right-settlements-gaza-intl

https://www.youtube.com/watch?v=YEtcbTJKBuw

Academicianul Ioan Aurel Pop e un intelectual de un echilibru exemplar. Erudit, calm, de o ireproșabilă decență. Cred că nu doar din calcul se poziționează la centru și departe de orice extremă politică, ci chiar așa îi e dispoziția sufletească.

Problema e că nu ne mai aflăm demult într-o lume normală, în care omul să fie lăsat în pace cu părerile și înclinațiile lui, iar neutralitatea să fie banală și sigură. Întâi spațiul mediatic, apoi statul au fost capturate de activiști radicali și intransigenți, cu program de linșaj la adresa părerilor neconforme, cu ambiția de a demola credințe, civilizații, națiuni, state.

Respectivii ciomăgari nu sunt în niciun fel interesați de nuanțe sau metodă în studiul istoriei, pentru că nu îi interesează ca obiect al cunoșterii. Îi interesează doar cum poate fi utilizat trecutul pentru controlul maselor de azi, pentru îngenuncherea unor popoare printr-o perpetuă umilință și ridicarea altora pe un piedestal intangibil, de pe care să nu le poată fi contestată dominația.

În loc de principii universale de etică, ei se ghidează după criteriul interesului de grup, în funcție de care crimele prezentului pot fi negate cu nesimțire, în timp ce altele din trecut sunt hipertrofiate patetic într-o eternă jelanie și acuzare a celorlalți din străbunici în strănepoți. Iar acest program revoluționar pretinde că atitudinea sa intransigentă e singura tolerabilă într-o societate „europeană” sau „democratică”.

Vom considera acest program unul de extrema stângă, din nevoia de a împărți cumva polaritățile, deși e o desemnare deficitară. Cum spuneam, acest radicalism a capturat statul însuși și are de partea lui violența și represiunea întregului aparat polițienesc, judiciar, securistic, pe lângă că dictează cum sunt formate noile generații prin școli și media.

Orice poziție mai la dreapta lui Ioan Aurel Pop e considerată de ei ilegitimă, extremistă și pasibilă de toată brutalitatea respectivului aparat. Prin acapararea de către corectitudinea politică și asumarea programului revoluționar, statul s-a îmbolnăvit de o boală autoimună. Își folosește resursele, care normal l-ar apăra de pericole externe, pentru a urmări și extirpa sentimentele patriotice, spiritul identitar, orice i-ar împiedica în final dispariția în conglomeratul federalist și pasta globală. (1/2)

Atitudinea echilibrată a distinsului academician e normalitatea însăși, dar se petrece în timp ce interlocutorii săi din stânga mesei țipă să fie umflați de jandarmi cei de la dreapta lui. Și nu doar cer, dar au mijloacele să îi vadă târâți unul câte unul de la masă într-o dubă neagră pentru așa zisa purificare a aerului.

Mereu e ceva care le declanșează isteria, care nu se poate calma până ce o persoană nu e „anulată”, evacuată din memorie, nu devine de nerostit. Dar calmul nu ține mult și altul devine ținta urgenței.

Acel centru imaginar în care se află domnul Pop e într-o continuă mișcare, în ritmul revoluției culturale. Și e doar o chestiune de timp până va fi demascat și dânsul ca extremist, din moment ce scaunele s-au reașezat așa.

Ironic, acest curent radical vine dintr-o zonă intelectuală, care se socotea de dreapta după 89, prin contrast cu naționalismul ultimului deceniu comunist. Zonă în care strălucea Andrei Pleșu, alt scriitor excepțional înzestrat, cu șarm și umor. Școala sa a rămas în memoria tranziției cu numele de Dilema, adică tot o poziție a echilibrului, care promitea să îngăduie și contradicțiile.

Dilemele generației respective au ținut numai cât a fost necesară relativizarea vechilor convingeri identitare. Intelectualii ei erau într-un fel de neutralitate între străini și români, pe care tindeau să îi vadă critic, cu detașare și superioritate. Au fost dilematici cât timp s-au erodat miturile culturale și istorice.

Când poporul a fost deplin dezoritentat de atâtea dileme și incertitudini în ce-l privește, când statul euro-atlantic nu s-a mai sinchisit să pară democratic, dilematicii fie s-au retras de la grija pentru actualitate, fie s-au radicalizat în activiști fără dileme.

Conducta prin care vin 63% din importurile de petrol ale României a fost închisă în urma atacurilor Ucrainei asupra terminalelor de la Marea Neagră, care furnizează țiței din Kazahstan. Suntem avertizați că poate urma o criză fără precedent a carburantului, cu implicații pentru toată economia.

România importă 77% din necesarul de petrol. După embargoul pus Rusiei, două treimi vin din Kazahstan. Rafinăria Petromidia, deținută de Kazmunai Gaz, depinde în totalitate de acea resursă. Mai rămâne să elimine și sursa din Azerbaidjan, care aduce 10-15%, și ne-au rezolvat.

Genul atacului pare similar cu cel încercat cu drona nautică distrusă în apropiere de terminalul din Portul Constanța.

Clar, Ucraina e cel mai prețios aliat al nostru, care merită toate sacrificiile și sume fără număr. Prin explozia prețului la benzină și motorină ne ajută să împușcăm doi iepuri deodată: și încălzirea globală, și obezitatea. Pentru că efectele se vor regăsi în agricultură și în toate prețurile.

Oficial, tot ucrainenii au detonat și conducta Nordstream, care ducea gaz din Rusia în Germania. (Deși acolo cred că americanii îi bagă la înaintare, că doar Biden și Nuland profețiseră că nu va mai fi acea conductă, dacă începe războiul.)

Fapt e că și acela a fost o pleașcă (mai mare decât Paleologu) pentru Europa. Punând pe butuci industria auto, ne grăbește să trecem la mașinuțe electrice. Din China, dar mult mai silențioase.

După principiul prietenul la nevoie se cunoaște, atacul a venit chiar când se anunțase că stocurile de motorină în Europa sunt cele mai mici din ultimii cinci ani. Alți aliați de nădejde, Donald și Bibi, ne-au ajutat cu începerea războiului, care a gâtuit sursele din Golful Persic. Iar acum Zele ne dă perversa kazară, sau kazahă, că nici nu știu cum se pronunță țara aia.

Tot un avantaj. Străzile vor fi mai descongestionate. HoReCa va fi relansată, că n-o să mai aibă lumea bani de benzină până în Grecia. De fapt, vom socializa ca pe timpuri, la cozile de la Peco.

https://ziare.com/importuri-petrol-romania/conducta-cpc-kazahstan-avertisment-specialisti-2025655

https://www.reuters.com/business/energy/cpc-has-stopped-accepting-kazakh-oil-due-attacks-tankers-sources-say-2026-07-21/

https://oilprice.com/Latest-Energy-News/World-News/Europe-Faces-Diesel-Crunch-as-Inventories-Head-Toward-Multi-Year-Lows.html

USR își consolidează imaginea de partid extremist, cu un atac turbat împotriva religiei românilor. Deputata Corina Atanasiu e noua stea (în cinci colțuri) a partidului, care se ceartă de câteva zile cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei și cu părinții, pe care îi îndeamnă să nu își mai lase copiii la biserică și la ora de religie:

„Înscrierea copiilor la ora de Religie din școală a devenit inutilă! Redați copiilor acest timp valoros, lăsați-i să doarmă mai mult sau să se plictisească mai mult. Și plictiseala are rolul ei.”

(Dormi liniștit, USR veghează pentru tine. Din toate orele din programă și activitățile de la „săptămâna altfel”, tocmai asta i-a surmenat.)

Urmașa Anei Pauker continuă munca de lămurire a părinților cu mesajul că religia tâmpește și deturnează omul de la credința adevărată în încălizirea globală:

„Nu, copiii noștri nu au nevoie de 13 ani de studiu al Religiei. Au nevoie să învețe să scrie și să citească, să socotească și să nu plimbe, peste 20 de ani, moaște pe câmp ca soluție la încălzirea globală și la deșertificare.”

(Regăsim aceeași diabolizare a creștinilor avansați de la „pupători de moaște” la „plimbători de moaște”. Păi să nu mai facă nici educație de mediu, dacă au nevoie doar să scrie și să socotească.)

Îndrumarea copiilor pe calea ateismului științific ar avea rolul, în perspectiva doamnei Atanasiu, „să dezvolte minte și glanda critică”. (La dânsa, gânditul e o problemă endocrină.) Și încheie apoteotic prima postare din serie cu apelul auto-motivațional:

„Haideți, că ne-am prostit destul! Trebuie să ne oprim.”

Înainte să își facă astfel curaj, neo-bolșevica mai strecoară și niște minciuni țintite exclusiv la adresa ortodocșilor, care cică ar folosi ora de religie pentru prozelitism în rândul altor culte. (Deci coloana a cincea a sectarilor e tolerabilă pentru USR-iști, deși trag și pocăiții din opiul popoarelor...)

Mai spune și că nu mai e nicio sfârâială pentru medie ora de religie, că popii îi duc cu de-a sila la biserică, dacă vor notă mare.

Degeaba i-a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Adrian Agachi, că participarea la ora de religie se face doar dacă părinții semnează că vor și la confesiunea fiecăruia. (1/2)

Odată stropită cu aiazmă de pe busuioc, a revenit și mai șuierătoare și mai confuză în explicații. A început să se certe cu o icoană a Mântuitorului, care ilustrează celebrul îndemn: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”. Cică însăși imaginea, cu care părintele Agachi și-a ilustrat replica ar fi un mesaj subliminal pentru felul viclean cum școala îi duce pe copii la „ortodoxism”. (Parcă zici că vorbea de fundamentalismul islamic.)

După ce USR-iștii propuseseră o lege de cenzură a amintirilor pozitive despre comunism, Corina Atanasiu revine cu altă replică, în care face exact asta. Ne spune că a trăit în comunism și nu era interzis nimănui să meargă la biserică. Problemă era doar pentru nomenclaturiști și securiști. Iar de aici trage mârlănește concluzia că Adrian Agachi ar veni dintr-o asemenea familie.

Părintele s-a coborât iar la nivelul ei să îi spună că nu e cazul. I-a amintit și suporterului ei, Lucian Mândruță, că în timpul comunismului, 2.000 de preoți și călugări au fost întemnițați, dintre care 500 au murit în acea represiune ateistă, dusă tot în numele modernizării și formării omului nou.

Interesant cum confundă useriștii etapele comunismului românesc. Ei sunt rupți din internaționalismul anilor 1944-1964, când au existat și Canalul, și închisorile politice, și politica anti-națională. Când ne integram în Uniunea Sovietelor Europene.

Ulterior, când s-a trecut la naționalismul socialist, într-adevăr a existat și o perioadă de relaxare și un modus vivendi găsit de partid cu Biserica. În sensul că nu se permitea discuția în public pe teme religioase, dar nici nu se interziceau mersul la biserică, botezurile, cununiile.

Chiar și așa, au fost demolate 22 de biserici doar în București, însă majoritatea din rațiuni de dezvoltare a orașului, Ceaușescu acceptând salvarea câtorva prin metoda costisitoare a translării pe roți. Nu poți să le explici asemenea nuanțe useriștilor, care tocmai etapa național-comunismului o atacă cel mai mult.

Corina Atanasiu își numește colegii de Parlament de la AUR „fasciști”, iar despre Călin Georgescu spune că e „o otravă”. Adică genul de limbaj echilibrat, pe care îl aștepți de la una cu tiroida gândirii bine dezvoltată.

Parcă a tunat și le-a adunat în partidul ăsta. Una vrea să ne pună apometre în fântână, să nu-și mai poată iriga țăranii grădinile. Alta vrea să taie izvoarele subterane ale credinței, care hrănesc spiritual omul. Să rupă copiii de religia părinților și bunicilor, la discreția celor care le propovăduiesc destrăbălarea pe toate căile. Adică un fel de otrăvire a fântânilor la figurat. Încă nu s-au hotărât între ele dacă merităm să murim de sete sau să ne mănânce urșii.

Câteva din brandurile foarte cunoscute sunt deținute de un fond american din top 10 la nivel mondial. Între ele: rețeaua de clinici Regina Maria, ștrandul Therme și firma poloneză care are lanțul de magazine alimentare Froo. La nivel global, CVC Capital Partners, desprins din banca Citigroup, are în administrare active de 200 de miliarde de euro, echivalând cu jumătate din PIB-ul României.

Acum CVC e în negocieri avansate cu 7 Eleven pentru vânzarea companiei Zabka din Polonia, care are cele 230 de magazine Froo din România, pe lângă cele 12.000 din Polonia. La rândul său, lanțul american 7 Eleven a fost achiziționat mai demult de o corporație din Japonia.

Fondul CVC e prezent în 30 de țări, deține o treime din turneul Formula 1, o cotă din campionatul spaniol de fotbal La Liga, producătorul de ceai Lipton și din 150 de alte companii.

https://www.zf.ro/companii/fondul-investitii-gigantic-umbra-multor-afaceri-mari-romania-au-ajuns-americanii-cvc-active-200-miliarde-euro-administrare-parieze-retail-sanatate-wellness-romania-23200873

Am fost încântat să văd că profesorul de filosofie Vlad Mureșan a fost invitat din nou la podcastul avocatului Florentin Țuca zilele trecute și mi-am amintit că am tot amânat de mai multă vreme să vi-l prezint.

E o personalitate de o erudiție intimidantă, care infirmă prejudecata că zona conservatoare ar fi doar pentru oamenii simpli, în contrast cu elitele progresiste.

E posibil să existe un sâmbure de adevăr în acest refren al propagandei, în condițiile în care suveranismul a fost captat nu de puține ori de personaje rudimentare și televiziuni de mahala, care își țin publicul la același nivel de jos la care l-au găsit. Caz în care, profesorul de la Babeș-Bolyai, cu masterate în Franța, umple un gol prin tratarea la un nivel avansat a celor mai fierbinți teme ale mondializării din perspectivă critică.

L-am descoperit la același podcast, când își prezenta cartea despre ecumenism, ca dimensiune religioasă a globalismului. De fapt, auzisem menționată lucrarea într-o predică despre pericolele ridicate de Sinodul din Creta.

https://www.youtube.com/watch?v=ObJHHPW4jpo

La subiect, Vlad Mureșan ajunsese nu dinspre teologie, ci dinspre filosofie, pornind de la ideile utopice despre statul universal ale lui Immanuel Kant. Asta după ce publicase cărți și cursuri despre Descartes, Spinoza și Schopenhauer.

Am fost atât de impresionat de densitatea ideilor și sinteza istorică făcută, încât am căutat și alte interviuri. Așa am dat peste canalul de Rumble, unde mi-a luat câteva săptămâni să parcurg cele 21 de lecții ale cursului despre „Fenomenologia Spiritului” a lui Hegel. Din păcate, un conținut gratuit de o asemenea calitate, are incredibil de puțin vizualizări.

Am înțeles și eu cât am putut. Primele ore sunt înfiorător de grele, pentru că prezintă conceptele foarte abstracte ale lui Hegel și nu în cel mai accesibil limbaj. Dar după ce depășești bombardamentul de neologisme, lucrurile devin din ce în ce mai interesante și cu neașteptate ecouri în disputele prezentului. E de folos în înțelegerea modernității, pornită din iluminism și Revoluția Franceză.

https://rumble.com/user/VladMuresan/videos?e9s=src_v1_sa%2Csrc_v3_sa_o

Interviul cel mai recent prezintă temele principale din cea mai nouă carte a sa, „Sfârșitul istoriei”. Punctul de plecare e tot perspectiva lui Hegel asupra istoriei, aplicată actualității. Sunt discutate utopiile progresiste, cu versiunile lor: marxismul cultural, tehnocrația transumanistă și ecologismul.

Aceste filoane, pornite cu promisiunile generoase ale societății liberale, converg într-o tot mai pronunțată tendință totalitară, pe care o resimțim (iar adepții lor o aplaudă). O concentrare a puterii, care e comentată în final și din perspectivă eshatologică, prin coincidențele regăsite în profețiile apocaliptice.

https://www.youtube.com/watch?v=9ee5vapZPKs

Partea a doua din serialul documentar despre oamenii din umbra campaniilor electorale. Deceniul cu Traian Băsescu, reinventarea lui Viktor Orban, nunți, afaceri, cumetrii...

https://evadare.ro/politica/2-oamenii-din-umbra-campaniilor-electorale/

Delegarea gânditului către inteligența artificială riscă să atrofieze capacitatea de judecată. La fel cum întoarcerea la oralitatea audio-video a restrâns popularitatea lecturii, care presupune o altfel de profunzime, răbdare și exersare a imaginației.

Abandonarea scrisului de mână e un exemplu grăitor. Luăm exemplul american, pentru că sunt mai avansați pe acest drum și există mai multe date. Dar parcursul e același și în alte părți, nefiind ferite nici civilizațiile care mai pun preț pe caligrafie, ca Japonia.

70% din americani nu pot descifra scrisul de mână al altora, aproape jumătate nici pe cel propriu. Scrisul cursiv de mână a fost abandonat acolo de la primele clase. Pentru notițe, chiar cu pixul, elevii folosesc deseori un scris cu litere nelegate. Ceea ce e mai lent și suplinit cu multiple abrevieri aproape stenografice.

Deja acest tip de scris pregătește creierul pentru segmentarea mașinală a tastelor, fără înflorituri și fără personalitate grafică. De la liceu și facultate, tind să folosească laptopuri și tablete. Iar cel mai probabil folosesc aproape exclusiv tastatura de atunci încolo. (Nici eu nu cred că pot să mai scriu foarte lizibil de mână.)

Apariția unor generații care nu mai pot desluși scrisul de mână ridică o problemă neașteptată. O întreagă arhivă de manuscrise și documente ale umanității de dinainte devin inaccesibile. La fel cum ne e greu să deslușim Scrisoarea lui Neacșu de la Câmpulung. Dacă va mai exista curiozitate pentru ele, cel mai probabil vor veni în formă tipărită cu fonturi contemporane, reproduse fidel sau rescrise după rigori contemporane.

Au apărut și cercetări, care vorbesc de avantajele scrierii de mână în comparație cu tastarea. Se pare că ar stimula capacitatea cognitivă și chiar motricitatea, dexteritatea.

Apoi e subiectul mai dezbătut: analfabetismul e la 21% în Statele Unite, unde 54% din adulți au capacități de citire care i-ar situa la nivelul clasei a șasea. Schimbarea demografiei accelerează acest declin. 34% din americanii cu probleme de citire sunt născuți în afara țării.

Segmentarea, care la ei e publică, spre deosebire de Europa, arată decalaje importante în funcție de nivelul veniturilor și origini. 82% din americanii cu origini în Asia trec nivelul de bază al citirii. Aproape dublu față de 47% în rândul celor de culoare.

Dintre aceștia din urmă doar 18% acced la nivelul avansat de înțelegere a unui text citit, față de o medie națională de 34%, pe care albii și asiaticii o depășesc cu 44, respectiv 57%.

https://nypost.com/2024/04/23/lifestyle/handwriting-is-becoming-extinct-and-teachers-are-battling-to-keep-cursive-alive/

https://medium.com/future-of-school/should-schools-teach-cursive-writing-data-backed-debate-7a1b5bb80d44

https://www.thenationalliteracyinstitute.com/2024-2025-literacy-statistics

https://en.wikipedia.org/wiki/Literacy_in_the_United_States

Comisia UE condusă de Ursula von der Leyen a blocat înregistrarea unei petiții semnată de 600.000 de persoane pentru limitarea migrației. Actul intitulat „Salvați Europa” propune un muratoriu temporar pentru canalele afluxului de populații din afara Europei, inclusiv schemele de reîntregire a familiei, bursele de studii.

Inițiatorii cer reformarea sistemului pentru solicitanții de azil, întărirea granițelor externe ale Uniunii Europene, aplicarea procedurilor de returnare în țările de origine. De asemenea, trimiterea acasă a migranților ilegali și a celor a căror cerere a fost refuzat într-unul din statele membre.

În răspunsul Comisiei se apreciază că o asemenea inițiativă legislativă nici nu poate fi pusă în dezbatere pentru că discriminează și că ar fi contrară „valorilor Uniunii”. Comisarii de la Bruxelles au respins scandalizați sintagme precum „înlocuire demografică” și non-europeni sau din afara lumii occidentale ca rasiste și întemeiate pe originea etno-culturală a persoanelor vizate.

Deci europenii nu pot fi salvați pentru că sunt europeni și au un specific civilizațional. Orice alt grup poate fi declarat protejat și apărat cu ferocitate ca specie pe cale de dispariție, cum e floarea de colț sau Mimosa Pudica, atunci când e vorba de cuvinte.

Luna trecută, Parlamentul UE a votat cu o majoritate de două treimi pentru unele măsuri similare, de trimitere a migranților ilegali într-o țară terță încă neidentificată. Ca multe din actele parlamentului respeciv, e mai mult o declarație de intenție decât măsură efectivă. Am arătat atunci de ce acel vot e o farsă, destinată să simuleze acțiunea.

Dar e notabil că la o lună distanță „guvernul” UE sfidează chiar și acel vot simbolic dat în propriul parlament, care marca o direcție în acord cu dorința popoarelor Europei. Sfidarea voinței populare devine normă la nivelul Uniunii, în care puterea executivă aparține Comisiei, nealeasă prin vot direct, ci prin înțelegeri între liderii partidelor majoritare.

Pentru ca o propunere de lege să ajungă automat în dezbaterea parlamentului, are nevoie de 1 milion de semnături. E neclar dacă petiția în cauză va mai fi luată în calcul după acest refuz, dacă atinge acel prag.

Petiția a avut ca inițiatori activiștii Eva Vlaardingerbroek și Martin Sellner. A fost semnată inclusiv de Viktor Orban, George Simion, de mai mulți euro-parlamentari și personalități, cu unii susținători importanți în Statele Unite și Marea Britanie.

https://citizens-initiative.europa.eu/initiatives/details/9193_en

https://www.save-europe-act.com

https://evadare.ro/externe/cele-doua-tabere-din-parlamentul-european-si-farsa-pe-care-o-joaca/

Litrul de motorină se apropie de 10 lei (chiar a depășit pragul pentru variantele premium). Iar cei electrificați sau care folosesc transportul în comun nu vor rămâne neafectați, fiind combustibilul preponderent folosit în comerț, industrie, construcții și agricultură.

Mai multe țări depun eforturi conjugate pentru crearea în mod artificial a unei crize de energie. Statele Unite și Israel bombardează de două săptămâni Iranul, care răspunde cu lovituri în țările arabe cu baze militare americane și blocarea strâmtorii Ormuz.

Ucraina se laudă că a reușit să genereze cozi la benzinăriile din Rusia prin bombardarea rafinăriilor. Prin atacuri cu drone asupra oleoductelor, terminalelor de petrol și tancurilor petroliere în Marea Neagră reușește să saboteze inclusiv surse alternative precum Kazahstan, de unde vine majoritatea petrolului din România. Rusia vizează de mai multă vreme infrastructura energetică a Ucrainei, deși cele două și-au continuat comerțul cu petrol și gaze pe durata celor patru ani de război.

Deși par idei noi de război neconvențional, tacticile coincid ca prin farmec cu programele de „dezvoltare durabilă”, aplicate de ONU și Uniunea Europeană de multe decenii sub variate pretexte. Ca „încălzirea globală”, reducerea emisiilor de carbon, tranziția la energii „regenerabile”.

Programe ca Agenda 21, apoi Agenda 2030 sunt explicite în intenția de descurajare a utilizării mașinii personale. UE își propune să își reducă emisiile până în 2030 la 55% din valorile anului 1990.

În plandemie, lucrul de acasă și comandatul la ușă a măncării și altor bunuri luate anterior din raft au fost promovate agresiv ca metode de salvat bunica, nu planeta. Dar odată fixate au rămas obișnuință pentru unii. Taxele prohibitive la intrarea în centrul unor metropole, benzile dedicate autobuzelor, restrângerea locurilor de parcare cu stâlpișori, mai nou și cu transformarea unora în locuri de încărcare electrică, sunt tot din arsenalul „orașului de 15 minute”.

Șoferii cu numere de București și Ilfov plătesc o asigurare dublă, deși în același oraș circulă numeroase mașini cu numere din restul județelor. Asigurarea obligatorie RCA a crescut de la 400 de lei în 2010 la 2.000 de lei, în ritm cu salariul mediu. Tinerii sunt taxați și mai mult, fiind considerați o categorie cu risc sporit.

Criza parcărilor e și ea acută, mai ales prin păstrarea sistemului ineficient cu parcări de reședință, care sunt rezervate și atunci când sunt goale, dar sunt mai simplu de încasat, în avans o dată pe an. Tariful de 5 sau 6 lei e generalizat, dar există și variante de 10 lei pe oră.

Raportul cu salariul minim net de 2.700 lei pe lună e șocant. Un asftel de muncitor e plătit cu mai puțin de 17 lei pe oră (3,2 euro). Deci pentru a se deplasa cu propriul automobil din alt cartier sau localitate limitrofă ar trebui să dea o treime din venit doar pentru a-l ține parcat opt ore pe zi. (800 de lei pe lună, la tariful de 5 lei.) Asta fără a mai calcula taxa parcării de acasă, carburant și restul costurilor, pe lângă hrană, întreținere, eventuale rate sau chirie.

https://www.libertatea.ro/stiri/soferii-din-bucuresti-si-ilfov-discriminati-de-asiguratori-la-politele-rca-acuza-service-urile-din-romania-tarifele-sunt-duble-fata-de-restul-tarii-5822929

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului cere îndepărtarea bustului lui Adrian Păunescu din Grădina Icoanei din București. Poetul are monumente similare și în alte orașe, cum ar fi Craiova (foto).

La fel ca la acțiunile care privesc personalitățile de dreapta sau marii clasici, institutul insistă că nu are nimic cu opera poetică, dar justifică solicitarea prin susținerea pe care a dat-o regimului Ceaușescu prin câteva poeme și spectacolele de muzică folk de la Cenaclul Flacăra.

Avocatul Bogdan Ionescu, care a obținut darea jos a bustului lui Octavian Goga la Iași și a întreprins alte demersuri similare pentru interbelici, aplaudă cererea și scrie în Adevărul de ce ar trebui înlăturată statuia lui Păunescu. Se bazează tot pe ordonanța 31 din 2002, pe care au extins-o ulterior legea lui Crin Antonescu din 2015 și cele două legi ale lui Silviu Vexler.

Juristul, care conduce o asociație de combatere a antisemitismului, susține că demolarea e perfect justificată pentru că democrația trebuie să se apere de ideologiile extremiste, care conduc la distrugere și moarte, riscând să o înlocuiască. (Distrugerea care să prevină distrugerea sună ca războiul în numele păcii. Pumnul în gură e noul stindard al democrației hibrid.)

Așa cum am spus din totdeauna, e o mare capcană contracararea legilor cenzurii la adresa dreptei, cerând în compensație cenzură pentru stânga. Rezultatul final e distrugerea din ambele direcții a întregului patrimoniu cultural românesc, a întregii tradiții de rezistență națională la ocupația de diverse feluri din afară. Și, într-un final, transformarea peisajului românesc într-un deșert fără repere.

În acest caz, contradicția între cele două flancuri din care se dă atacul e doar aparentă. Adrian Păunescu n-a fost doar un mare poet și gazetar, ce nu poate fi redus la cele câteva poezii de susținere a lui Nicolae Ceaușescu. A fost realmente un susținător al conștiinței naționale, cu înclinații de stânga ce se pot găsi la nenumărați gânditori din Occident. În opera lui patriotismul și umanismul covârșesc de departe momentele de compromis față de epoca în care nu a ales să se nască și stratul ideilor de inspirație marxistă.

Păunescu era fiul unui fost deținut politic din vechiul Partid Național Liberal și s-a alăturat regimului cu entuziasm nu în perioada internaționalistă, când au fost săvârșite marile crime. Ci după închiderea închisorilor politice în 64 și trecerea la deschiderea față de Occident, când Ceaușescu însuși era copleșit cu onoruri de președinții SUA sau regina Marii Britanii. (1/3)

Demolatorii nu ar fi avut nimic împotriva lui sau a lui Ceaușescu dacă erau doar comuniști. Îi detestă că au abandonat globalismul comunist utopic pentru a trece la aplicarea unui program naționalist de dezvoltare și de recucerire a independenței ca stat, marcată prin achitarea datoriilor.

Dacă ar fi fost altfel, programul luptei cu trecutul nu ar fi fost încredințat tocmai unor foști propagandiști comuniști, ca Alexandru Florian de la Institutul Wiesel sau Vladimir Tismăneanu, care au primit un cvasi-monopol de stat în fixarea propriilor versiuni asupra interbelicului, respectiv condamnarea comunismului.

Uniunea Europeană a refuzat printr-un vot în Parlamentul European să condamene în egală măsură comunismul cu nazismul. Comisia UE a fost condusă de Jose Manuel Baroso, fost maoist, adică adept al dictatorului Mao, cu cele mai mai numeroase crime dintre toți dictatorii istoriei. Busturile lui Marx există din Germania la Londra și în Statele Unite, la fel cum sunt și catedrele de marxism în toate universitățile.

Deci în niciun caz nu comunismul îi deranjează pe adepții progresului spre nicăieri. Și nici de combaterea extremismului. Nenumărați lideri politici din România și Europa se pozează cu guvernul genocidar din Israel, care are în coaliție adepți ai kahanismului.

Ideologia moștenită de la Meir Kahane, condamnat în Statele Unite pentru terorism la adresa reprezentanților diplomatici la ONU, e între versiunile mult mai violente ale fascismului, combinând rasismul cu fundamentalismul religios.

Există membri kahaniști în guvernul de acum al Israelului, care nu sunt doar negaționiști ai genocidului în desfășurare, dar și practicanți ai lui și apologeți ai terorismului și epurării etnice. Ministrul Securității Naționale, Itamar Ben Gvir are în birou taboul lui Baruch Goldstein, care în 1994 a tras cu mitraliera într-o moschee, rănind 125 de persoane și ucigând 29.

Spre comparație, Adrian Păunescu a băgat sub incidența legii care pedepsește omaginerea persoanelor vinovate de crime de război și genocid, deși a fost unul din cei mai mari pacifiști, care răspândea la noi mesajele generației „flower power” din Vestul acelor ani. Legătura cu genocidul ar fi acuza aberantă cu 60.000 de morți la Timișoara, pentru care a fost împușcat Ceaușescu sau poate comunismul în general.

Programul vizează în mod limpede destructurarea națiunii române prin tăiere rădăcinilor spirituale. Așa zisul program de „denazificare” înseamnă judecarea retroactivă a tuturor personalităților românești chiar dinainte de Eminescu, pentru opoziția lor la valurile de migrație ale evreilor veniți din imperiile învecinate.

Firul aceleiași rezistențe include și revizuirea cetățeniilor acordate în anii 20, inițiată de Octavian Goga. Nu era singurul care se opusese acordării cetățeniei acelor migranți, într-un șir care îi includea pe liberalii Kogălniceanu și Brătianu. Spre comparație, băștinașii palestinieni au fost dislocați prin colonizare și înlocuiți treptat de imigranți din Europa care le interzic întoarcerea și după 80 de ani în locurile natale, lor și urmașilor lor.

Dar pe linia purificării totale a trecutului prin eliminarea tututor conducătorilor și creatorilor considerați inacceptabili dinspre stânga sau dinspre dreapta, nu se poate ajunde decât la un deșert post-apocaliptic. Căci om fără pată nu se va găsi, dar cei care să arunce cu pietre în statui se vor găsi.

E ceea ce ne-a învățat Mântuitorul Iisus Hristos când a făcut trecerea de la vechea lege a talionului, care era destinată unei etape de ridicare din sălbăticie. Cum avea să spună și Mahatma Gandhi: „ochi pentru ochi și toată lumea va orbi...”

Lista personalităților considerate „problematice” de puriștii corectitudinii politice e uriașă. Pe această traiectorie, devin de neatins și alți creatori, de la Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Tudor Arghezi, Marin Preda, pentru convingerile lor de stânga, așa cum au fost introduși în malaxor personalitățile cu înclinații de dreapta dinaintea lor.

Demolatorii au liste mult mai precise de ținte decât au habar românii. Doar ignoranța maselor în privința convingerilor politice ale înaintașilor îi face pe români să nu înțeleagă dimensiunea problemei și importanța abolirii legilor cenzurii. Aceasta și nu cursa distrugerilor în compensație e soluția.

https://www.b1tv.ro/eveniment/bustul-lui-adrian-paunescu-contestat-din-nou-dupa-14-ani-iiccmer-cere-sa-fie-scos-din-gradina-icoanei-1713285.html

https://evadare.ro/istorie/12-denazificarea-culturii-romane-in-stilul-lui-putin/

https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/simbolurile-nu-sunt-neutre-de-ce-bustul-lui-2545592.html

Seria despre „Oamenii din umbra campaniilor electorale” n-a avut mare succes pe Facebook, dar să știți că e savuroasă. A ajuns la partea a treia.

Alți consilieri cu greutate tocmiți de politicienii din România cu două decenii în urmă. Intră în scenă ambasadorii, revoluțiile colorate și gherilele digitale. Pe vremea când strategii se lăudau cu succesele de pe rețelele sociale și nu își imagina nimeni că ar putea fi motiv de anulare a votului.

https://evadare.ro/politica/3-de-la-postaci-la-hashtagisti/

Sub privirile binevoitoare ale lui Viktor Orban, Laszlo Tokes a cerut autonomie teritorială pentru așa zisul Ținut Secuiesc. Pastorul, fost membru al Parlamentului European, așteaptă ca și alte regiuni să fie recunoscute la viitoarea reorganizare administrativă a României, nominalizând: Transilvania, Moldova, Țara Românescă, Bucovina, Dobrogea, Oltenia, Ținutul Moților, Ținutul Secuiesc și Partium.

Termenul Partium vine de la denumirea în latină pentru „Părți din Regatul Ungariei” (Partium regni Hungariae). E o zonă la nord-vest de Transilvania, care include un județ din Ungaria de azi, cu localitatea Debrețin, un teritoriu din Ucraina de azi (Transcarpatia, care a fost și în componența Cehoslovaciei) dar și părți din șapte județe ale României de azi (Maramureș, Satu Mare, Timiș, Arad, Bihor, Sălaj, Caraș Severin.)

Orban a fost invitat la simpozionul anual de la Băile Tușnad, unde a fost prezentat ca premier. Deținătorul actual al funcției, Peter Magyar, s-a supărat pe organizatori că nu l-au invitat, transmițându-le: „Nu fiți lași, invitați-l pe premierul Ungariei”.

Laszlo Tokes a spus că discuțiile privind reunirea României cu Republica Moldova trebuie folosite pentru a aduce în actualitate tema „autonomiei pe criteriu personal a maghiarilor din Transilvania.”

Conferința e fixată să coincidă cu aniversarea a 106 ani de la Tratatul de la Trianon, prin care Ungaria a recunoscut granițele reconfigurate după primul război mondial și Unirea de la 1 Decembrie 1918. Prin același tratat și Ungaria căpăta un stat propriu, cum nu mai avusese de la înfrângerea de la Mohacs în fața turcilor, din 1526.

Tokes a deplâns diminuarea caracterului multicultural al Transilvaniei în ultimul secol, prin emigrarea unei părți a sașilor, secuilor, evreilor și mai recent a maghiarilor și românilor în Occident. A cerut un moment de reculegere pentru cei plecați.

În fața unor astfel de acțiuni secesioniste, care tind să devină tradiție, autoritățile de la București nu au nicio reacție, deși vin evident în contradicție cu ordinea constituțională descrisă în Articolul 1 din Constituție.

Dacă ar avea, îmi imaginez că ar liniști populația că nu e niciun pericol ca Orban să dețină scrieri subversive semnate de Eminescu, Goga, Radu Gyr sau Păunescu. Iar Tokes fiind reformat, nu e niciun risc să aibă icoane cu sfinții închisorilor ascunse prin casă. Nici să pregătească o lovitură de stat cu mercenarii lui Potra și influencerii de pe TikTok sau să ofenseze vreo minoritate.

https://www.mediafax.ro/politic/laszlo-tokes-cere-autonomie-pentru-tinutul-secuiesc-langa-viktor-orban-la-baile-tusnad-de-ce-autodeterminarea-maghiarilor-este-un-subiect-tabu-23778630

La postarea despre cererea de demolare a bustului lui Adrian Păunescu au fost sute de comentarii, aproape toate revoltate. Dar și câteva care aplaudau inițiativa. Între ele, și unul venit de la un impresar relativ cunoscut din campionatul de fotbal. Pe pagina sa, apare în cadre prietenești cu vedete ale fotbalului de altă dată. Cum ar fi simpaticul Rică Răducanu, legenda din poarta Rapidului anilor 60.

Și mi-am amintit că, între miile de poezii, lui Adrian Păunescu îi datorăm și cele mai frumoase două imnuri ale unor echipe de fotbal. Imnul Rapidului, cu „suntem peste tot acasă, porțile ni se deschid...” pus pe muzică de Victor Socaciu. Și cel al Craiovei, despre „Campioana unei mari iubiri...”, cântat prima dată tot la Cenaclu de Valeriu Penișoară. Ambele au fost fredonate de sute de mii de suporteri și sunt, în secret, invidiate chiar și de galeriile rivale.

Tot Adrian Păunescu a reușit să îl convingă pe Gică Hagi să revină la echipa națională pentru un meci cu Ungaria, după o emisiune în direct, transmisă până spre dimineață.

Sigur, e liber fiecare să țină cu orice echipă și să aibă, ca pe stadion, simpatie sau antipatie pentru un personaj public, sau o ideologie. N-are decât să ovaționeze sau să huiduie. Reproșul că Păunescu a făcut compromisuri față de regimul comunist e ceva ce nimeni nu neagă, fiind mărturisit și de el.

Însă e o mare diferență între a fi controversat și a fi interzis. Pot circula și cărți cu care să nu fie de acord reprezentanții statului sau majoritatea populației. Nu văd de ce nu ar exista și statui, la care unii să depună o floare, iar alții să treacă nepăsători pe lângă, fără a-și propune să le demoleze. (1/2)