600 de șoferi de TIR aduși din Filipine sunt doar începutul. Pentru că ni se spune că trebuie umplut un gol de 150.000 de șoferi, dintre care 70.000 doar pentru camion. Ciudat, industria constructoare de subansamble auto a dat afară 10% din salariați în România, care e în al treilea trimestru consecutiv de recesiune, cu un șomaj în creștere, peste 6%.

Cine-i aduce? Acest domn generos din Israel, care încearcă să ne ajute. Yosef Gavriel Peisakh îi laudă de mama focului pe filipinezi. „Sunt extrem de valoroși, au experiență internațională reală, greu de găsit pe piața din România, disciplinați, dispuși la muncă pe termen lung.”

Cu atâta reclamă, mai că ar fi putut convinge și Israelul să adopte politica granițelor deschise, nu doar a granițelor tot mai întinse. Sigur aveau și ei nevoie, dar Găbiță vrea să ne ajute pe noi mai întâi.

Drept mulțumire, patronii aruncă cu bani în el, ca în Salam la dedicații (orice asemănare e întâmplătoare) - dau până la 3.500 de euro pe contract. Cu totul, dau 2,1 milioane de euro. Oare dacă investeau milioanele astea în formare, nu găseau români dispuși să mai ia o categorie la școala de șoferi?

Cât de curând va fi spulberată și amăgirea că aceste importuri în masă de populații vizează doar meseriile prost plătite, pe care nu vrea nimeni să le facă. Un sofer de TIR pe rute din Europa poate lua 3.500 de euro net, nu e nici pe departe o ocupație pe care europenii refuză să o practice. Iar asta în timp ce în China au deja taxi-uri fără șofer și nu știm ce se mai inventează.

Lejeritatea cu care se vorbește de cifre mari de zeci și sute de mii, de înlocuirea unor întregi categorii profesionale, e descumpănitoare. Ca să aveți o perspectivă despre scara acestor planuri, dacă acești samsari de oameni vorbesc de 150.000 de șoferi de adus.... Gîndiți-vă că toți taximetriștii din București sunt vreo 10.000. Toți șoferii de autobuz în rețeaua de transport a Capitalei sunt mai puțini de 3.500.

Iarăși, nu-s posturi de care să zici: nu le vrea nimeni, românii sunt prea leneși să le practice, nu găsești pe nimeni să conducă troleibuzul... și alte aiureli ale propagandei auto-denigratoare. Dimpotrivă, sunt posturi de care depind tot atâtea familii. Și vine într-o zi nebunia lui Salam și-i schimbă pe toți, că a găsit alții care nu cer măriri în ritm cu inflația.

https://adevarul.ro/economie/600-de-filipinezi-soferi-de-tir-vor-ajunge-in-2529382.html

Valul schimbării din Marea Britanie spulberă cele mai vechi partide din Europa, dar alternativa a fost pregătită din timp, încât schimbarea să fie înșelătoare. Sistemul electoral într-un singur tur avantajează primul clasat, astfel încât un partid care convinge un sfert din alegători ajunge să ia cele mai multe circumscripții și să conducă detașat.

Partidul Conservator, vechi de două secole, care a guvernat cel mai mult în timpul vieții noastre, a căzut pe locul 4. Laburiștii premierului Keir Starmer au căzut pe doi, pierzând jumătate din mandate în alegerile locale de săptămâna trecută.

Pe primul loc e partidul suveranist al lui Nigel Farage, care de la două mandate s-a trezit cu peste 1.400. Aproape tot atât au împreună și cele două USR-uri ale englezilor, partidele globalist ecologiste.

Concentrarea celor două flancuri zise de dreapta și de stânga arată pierderea de credibilitate a celor două partide mari, de centru-stânga (laburist) și centru-dreapta (conservator), dezamăgirea electoratului lor fidel de decenii față de promisiunile mincinoase pe care le-au făcut.

Articolul ilustrează genul de păcăleli livrate publicului de vechile partide și cum au creat ele nemulțumirea, dar și țepele noi scoase din joben de sistem să le împrospăteze.

https://evadare.ro/externe/inselatorul-val-al-schimbarii-din-marea-britanie/

Negaționiștii genocidului în desfășurare au ținut ieri o ședință solemnă în Parlamentul României. N-au mai avut răbdare până azi, când Israelul își sărbătorește Ziua Independenței. În cazul României, independența n-a mai fost marcată în niciun fel săptămâna aceasta, de parlamentari. (Măcar nu s-au mai prefăcut.) (1/4)

Din 2024, când au votat să proclame 14 mai ca Ziua Solidarității și Prieteniei cu statul Israel, parlamentarii noștri îndeplinesc un ritual anual al plecăciunilor la Înalta Poartă, sperând să fie remarcați și la alte porți mai mici sau mai mari spre care duce ea.

Acum doi ani a fost ștearsă din calendarul oficial ziua dedicată victimelor comunismului, pentru 14 mai 1948, când a fost cel mai mare val de arestări politice - peste zece mii de tineri, studenți și simpatizanți ai opoziției anti-comuniste. Între ei au fost și mari mărturisitori creștini, care aveau să devină teologi și duhovnici importanți: Dumitru Stăniloae, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu.

Tot atunci a fost închis pentru refuzul de a-l turna pe Constantin Noica și evreul Nicu Steinhardt, botezat în celulă de părintele Mina Dobzeu și ulterior devenit călugăr la mănăstirea Rohia. Parafrazând profeția biblică, dacă aceia ar fi tăcut și noi i-am fi uitat, pietrele ar fi vorbit.

Respectul pentru memoria lor a ținut pentru politruci doar șapte ani, după ce au instituit în 2017 ziua, pe care au înlocuit-o cu cea dedicată solidarității cu o țară străină. De doi ani, ședința Parlamentului e prilejul unui ritual cvasi-religios al supunerii, cu atât mai grotesc cu cât se desfășoară pe ruinele blocurilor bombardate din Gaza, Beirut, Damasc, Teheran pentru extinderea puterii regionale a Marelui Israel și pe ruinele independenței statului nostru.

De altfel, e singurul exemplu de discurs anual cu sonoritate religioasă, pe care îl auzi de la politicienii români. Care participă la acest ritual ca la depunerea jurămintelor de nuntă la catolici. Nici nu ți-i poți imagina ținând cuvântări echivalente despre convingerile lor creștine, de exemplu, sau patriotice.

Aparent, în acest an doar un reprezentant de la PSD și unul de la PNL au fost lăsați să exprime osanale, pe lângă Silviu Vexler și vice-premierul din Israel. Astfel, liderii USR și AUR au fost frustrați de pupăturile pe care, cu siguranță le aveau pregătite, ca anii trecuți.

AUR a marcat evenimentul simbolic doar prin decizia de suspendare a consilierului local din Balotești, care a îndrăznit să conteste într-o petiție activitatea Institutului Wiesel. Iar USR, printr-un comunicat în care a înfierat obținerea avizului în Comisia Juridică a legii deputatului SOS Miron Manega, de abrogare a legilor cenzurii. Pentru USR, chiar și a pune în discuție restabilirea libertății de exprimare e prilej de atac de panică. Pentru ei, legile nici n-ar trebui să ajungă la votul în plen, adversarii politici ar trebui arestați direct pentru gânduri ilegale.

Așa că s-au remarcat doar liberalul Mircea Abrudean, cu un discurs anost, dar plin de zel de la partidul care i-a dat pe frații Muraru și pe avocatul din Arad, care a obținut dărâmarea bustului lui Octavian Goga.

Sorin Grideanu l-a întrecut cu un stil demn de congresele PCR, în care odele tovarășului au fost înlocuite cu oda tovarășilor aliați și prieteni. PSD-istul e foarte încrezător că, după vizita la Netanyahu are șanse mari să obțină firmanul. (Alocuțiunea lui, de la min. 13.)

După introducerea de protocol, Grindeanu a zis că „prietenia autentică înseamnă privirea cu onestitate a realității”. Hait! zic, să vezi că le zice să oprească războaiele. Le bate obrazul că e prea mult, nu se mai poate și nici noi nu mai rezistăm cu scumpirea petrolului. Aiurea, a urmat momentul de autocritică tăvărășească despre racilele antisemitismului.

Grindeanu a folosit o minciună grosolană mult repetată de toate dronele din politică și presă. O știți, desigur. Aceea că omenirea se confruntă cu o plagă numită antisemitism, care ar fi luat proporții după 7 octombrie 2023.

E un neadevăr pur. După atentatul din acea zi, a fost un val colosal de simpatie și solidaritate cu Israel. Nu s-a bucurat nimeni în spațiul euro-american de cele întâmplate atunci. (Dacă or fi fost persoane cu totul marginale, nu le-am văzut.) În cei peste doi ani de după, Israelul a făcut praf un capital uriaș de simpatie strâns în toate deceniile post-belice și ajuns la apogeu în acea zi.

Opinia publică mondială a început să dezaprobe acțiunile ulterioare ale armatei și guvernului din Israel, crimele de război, înfometarea deliberată, alungarea oamenilor din casele lor. A numi asta antisemitism e cea mai abuzivă folosire a termenului. Lumea și-a schimbat părerea din cauza acțiunilor liderilor israelieni, au început să răzbată tardiv informații despre abuzurile mult anterioare acelei date.

Și pur și simplu oamenii au fost scârbiți de minciuna necontenită din presă, de slugărnicia politicienilor, de agresivitatea celor care pozează necontenit în victime. De interdicția de a spune răului rău și adevărului pe nume, sub amenințarea pedepselor fără corespondent pentru alte grupuri.

Posibil ca ședința să fi fost devansată după programul înaltului oaspete, ministrul Justiției din Israel, Yariv Levin (de la min. 25). Culmea ironiei, reprezentantul unei țări care sfidează justiția internațională, a venit să ne spună că Beniamin Netanyahu e nedreptățit. În schimb, ne-a felicitat pentru legile drastice de combatere a antisemtismului și l-a felicitat pe Silviu Vexler pentru inițiativele în acest sens.

Șeful Justiției din regimul de aparheid a pretins că „Israelul apără valorile democratice, drepturile femeilor și libertatea”. Declarație halucinantă, având în vedere zecile de mii de femei ucise în ultimii doi ani, totala lipsire de libertate a celor două milioane de prizonieri ai lor din lagărul în aer liber din Gaza, închis cu gard de două decenii. Iar de participarea palestinienilor la democrație, nici nu poate fi vorba. Chiar li se spune că sunt bombardați că au votat greșit acum douăzeci de ani, când majoritatea populației de acolo nu se născuse sau n-avea drept de vot.

Însă discursul cu adevărat strălucitor a fost al îndrăgitului Silviu Vexler (de la min. 15). Serios, dacă ar fi avut și tangență cu universul vizibil, ar fi fost chiar poetic. Într-atât, încât mă gândesc că deputatul a rupt pozele lui Eminescu și Goga cu gândul să-i înlocuiască. Să spicuim din proza vexleriană:

„Astăzi, privind spre legătura dintre România și statul Israel, vedem că timpul, acest sculptor tăcut, nu a făcut altceva decât să scoată la lumină o operă de artă a spiritului uman... O prietenie, care nu se măsoară în kilometri, ci în bătăile aceleiași inimi.”

Hai că-i bun. Simțeam că e o inimă de artist în el.

„Există spații în istorie unde două popoare au decis că vor merge spre viitor împreună.”

Minunat. Când au decis popoarele să se ia, nu se știe. Dar, mazeltov, să fie într-un ceas bun! Și nici încotro au pornit-o ele așa la braț ca doi guguștiuci. Proababil au decis prin reprezentanții lor întovărășirea, ca pe intrarea în CAP.

„Suntem parteneri într-o aventură a creativității, care abia începe.” (...) „Evreii din România nu au trăit pur și simplu în această țară, ei au trăit pentru ea. A fost și rămâne o loialitate a pasiunii și o pasiune a loialității.”

Aici Silviu Vexler a introdus și conceptul din Cabala, „tikun olam” (repararea lumii). E o credință esoterică, dedusă de ocultiștii evrei pe baza unor idei gnostice, care s-au îndepărtat masiv de înțelegerea Genezei din Vechiul Testament. Concepția e greu de rezumat aici, dar consideră că lumea s-a degradat de la momentul creației, prin risipirea luminii în vasele simbolizate de arborele sefirot. În acea interpretare, adepții iudaismului ar avea datoria să recupereze părțile pozitive și din cele negative, participând astfel la „vindecarea” universului.

Conceptul de „tikun olam” a fost invocat chiar și de adepți altfel atei ai marxismului sau ai unor curente politice ale noii stângi de tip woke. Altfel spus, prin politici sociale, implicări în filantropie și ONG-uri sau în afaceri, unii evrei faimoși au pretins că participă la acest tip de reparare a unor suferințe ale universului. Sintagma apare și în viziunea eshatologică a celor religioși, cum ar fi cei din gruparea Chabad. În acel caz, „vindecarea lumii” fiind o operă necesară pentru pregătirea apariției unui mesia al lor. Revenim la poetul Vexler:

„Au fost visători, care au construit fabrici și bănci, artiști care au modelat sensibilități și patrioți, care în momemtele de cumpănă ale istorie, au ales să rămână fideli drapelului românesc, cu o demnitate, care ne obligă astăzi la recunoștință.” (...)

„Această loialitate nu a fost un contract, ci un legământ de sânge și de spirit. De aceea, atunci când Israelul modern s-a născut ca stat, o parte din inima României s-a mutat pe țărmul Mediteranei. Sutele de mii de evrei români, care au plecat în Țara Sfântă, au transformat Israelul într-o țară în care România e iubită și vorbită în fiecare zi.”

Păi de ce nu țin și ei o zi echivalentă an de an în Knesset și nu își învață copiii obligatoriu istoria românilor în școli?

„Este imaginea vie a unei Românii, care a înțeles că diversitatea nu este o barieră, ci un fundament.”

Știm deja, diversitatea e forța noastră. Dar nu pe malul Mediteranei, doar pe malul Mării Negre.

„Asistăm la un triumf al reconcilierii și al viziunii asupra resentimentului”, a mai spus Silviu Vexler. (Și au trăit fericiți, până la adânci bătrâneți. Rămâne să vedem cum va decurge repararea lumii în Orientul Mijlociu.)

https://www.youtube.com/watch?v=Rzq9e-S0iKw

https://basilica.ro/14-mai-ziua-nationala-de-cinstire-a-martirilor-din-temnitele-comuniste-2/

Suntem dependenți de tehnologie și căutăm în zadar oameni online, când ei sunt deja aici. Să vă povestesc.

Ca un hipster mobil, am avut telefon chinezesc dinainte să aibă toată lumea, că eu am fost sărac de mic. Anul trecut am zis să întrerup lungul șir de chinezării, pentru un Google Pixel nu de cea mai nouă generație, cu o baterie modestă, dar cu Android pur și cameră splendidă.

E telefonul care m-a ținut cel mai puțin dintre toate, sub o jumătate de an. (Așa că o să mă întorc la chinezești.) Să zicem că n-a fost doar vina lui. Am crezut că-l bag în buzunarul vestei, dar l-am băgat între vestă și o borsetă, așa că a aterizat pe trotuar. Nu s-a spart, că are toate gorilele pe sticlă. Și câteva săptămâni a funcționat fără diferențe vizibile.

Un singur lucru am început să observ: că zornăiau piese în el când îl mișcai. Ceva se auzea în el oricum, că are periscop, o tehnologie foarte șmecheră pentru zoom optic miniaturizat. Dar ce se auzea acum era deja submarinul cu totul. Mă rog, atâta timp cât funcționa ca înainte și piesele nu părăseau incinta, nu m-a deranjat.

Problema e că și-a ales un moment nepotrivit să-mi facă figura, când eram pe coclauri, în Munții Măcinului. M-a lăsat să ajung în gloriosul vârf de nici 500 de metri, dar când am zis să mă întorc a început să se stingă singur. Îl aprindeai, funcționa câteva zeci de minute, iar se închidea. De vreo 5-6 ori, până a rămas cărămidă, negru tuci, lăsându-mă și fără ceas cu ocazia asta.

Nu părea greu să te întorci pe unde-ai venit, doar că potecile n-aveau decât marcaje sporadice, mai mult derutante decât lămuritoare. Și se intersectau mai multe trasee, care de 5 ore, care de 7... Simțul meu de orientare e atât de dezvoltat, că mă rătăcesc și într-o parcare, darămite în labirintul ăla de potecuțe aleatorii. Am luat-o și eu pe potecile care păreau mai mari și mai la vale. Unele, ditamai drumul forestier, care duc spre sate aflate la zeci de kilometri.

Am mărșăluit așa în toate direcțiile circa opt ore. Mi s-a terminat și apa, dar cel mai mult mă temeam că mă prinde noaptea în pădure. Zic: odată se dă soarele după un versant și se face beznă. O să îngheț, n-o să mai văd pe unde să mai merg, o să mă împiedic și odată căzut jos or să mă ciugulească lupii și vulpile. Așa că am decis să mă întorc de la drumul forestier, care cine știe în ce județ ducea, la ultima potecă unde întâlnisem oameni.

Pentru că, am omis să vă spun, din când în când, potecile mele, pe care nu era nimeni, se intersectau cu un suvoi de oameni care urcau. Pe unde intrasem eu în pădure nu era țipenie de om. Dar aveam să descopăr câ la mai mulți kilometri erau sute de mașini parcate, din care se revărsau mii și mii de români veniți să vadă bujorii. Pensionari, copii mici, femei, aproape în șir indian în preajma parcării, tot mai răzleți spre înălțimi. Din care nu se rătăcea unul, aparent toți capabili să aleagă bine la fiecare bifurcație de poteci. Mânați de un spirit gregar fără abateri și o pasiune florală de nestăvilit.

Zic: dacă toată omenirea aia a putut să urce până aici, pot și eu să cobor, ieșirea nu poate fi departe. Când mă mai întâlneam cu un pâlc, ziceau: n-aveți Google Maps? Când n-aveam nevoie de ei, erau prea mulți. Toți, din direcția opusă. Dar tocmai la intersecții nu mai era puhoiul decis să vadă bujorii și iar mă pomeneam că merg pe o potecă doar a mea, pe care nu mai vine nimeni. Unde era o umbră plăcută și niciun bujor. (1/2)

Într-un final, din poteca bujorilor am nimerit pe circuitul de cicloturism. Și un biciclist a înțeles că sunt un caz special de dezorientare. Mi-a zis: ruta asta se intersectează cu autostrada de oameni, care merge în poteca cu bujorii. O să-ți pun un semn la bifurcație, pe poteca bună. (În gândul meu, zic: cine știe ce creangă rupe, de n-o s-o văd... dacă nu uită cu totul să se mai dea jos din șa pentru mine.) Când colo, ia uitați ce semn frumos îmi lăsase bunul samarinean!

Fostul câștigător al Eurovision a renunțat la rochiile mulate și cosițele care i-au adus trofeul. Femeia cu barbă, Conchita Wurst, nu mai are silicoanele de când era la modă muzica woke, dar păstrează în piept valorile europene.

Concurenta noastră a luat locul 3 anul acesta, pentru că doar rimel și creion de ochi să arăți ca un vampir nu e suficient pentru festivalul Euro-Halloween.

https://www.elle.ro/people/conchita-wurst-de-nerecunoscut-cum-arata-acum-artistul-dupa-ce-a-renuntat-la-peruci-si-rochiile-extravagante-care-l-au-facut-celebru-la-eurovision-1068225

La noapte aflăm dacă patriotismul și mobilizarea de la firul ierbii pot învinge banii oligarhiei, în cea mai palpitantă cursă electorală din Statele Unite. Republicanul Thomas Massie luptă să își păstreze locul în Congres având împotriva lui nu doar partidul Democrat, dar și toată administrația Trump și întregul lobby AIPAC. Cu o victorie acum, s-ar putea profila și ca un competitor pentru Casa Albă peste doi ani.

De notat că în Kentucky se desfășoară azi doar runda preliminară, în interiorul fiecărui partid, pentru nominalizare. Iar confruntarea propriu-zisă pentru fotoliul din Camera Reprezentanților va avea loc la începutul lui noiembrie. Cu atât mai mult e uimitoare mobilizarea de forțe pentru a elimina singurul naționalist din cei 535 de membri ai Congresului SUA.

Doar pentru întrecerea de azi au fost puse la bătaie 34 de milioane de dolari, stabilind recordul istoric pentru acest tip de alegeri locale în sânul unui partid. Thomas Massie s-a opus restricțiilor pandemice din 2020, făcând opoziție față de operațiunea „Warp Speed” a lui Trump. A votat constant împotriva pachetelor de ajutor pentru Ucraina și celor peste 30 de legi similare pentru Israel din ultimii ani, fiind pentru reducerea cheltuielilor care au dezlănțuit inflația. În genere, are poziții conservatoare social și liberale economic, în linia lui Ron Paul și a programului cu care Trump a câștigat prima campanie.

Dar ce nu i se poate ierta sub nicio formă din partea stabilimentului bipartizan e că acum un an a dezvăluit amploarea traficului de influență făcut de lobby-ul israelian. Într-un interviu cu Tucker Carlson, Massie a spus că fiecare politician din Congresul SUA are „câte o bonă de AIPAC” (American Israel Political Action Committee.)

Astfel, fiecare american interesat să intre în politică e studiat încă înainte de lansare ce fel de poziții are despre micul stat din Orientul Mijlociu. În funcție de asta, e susținut sau nu de sponsori, mediatizat sau boicotat în majoritatea presei. Apoi e invitat în excursii gratuite de protocol în Israel și cel puțin o persoană de legătură îl preia. Acel lobby-ist îi sugerează ce legi să voteze, pe care să le blocheze, îi livrează constant documentație de propagandă, cu „puncte de vedere” pe care le reiau toți politicienii despre „cel mai important aliat al nostru”.

Acea propagandă în beneficiul Israelului e cunoscută ca „hasbara” și include replici la criticile despre acțiunile militare, expansioniste ale țării, sau despre încălcarea drepturilor omului. Dacă Trump s-a lansat ca vedetă TV cu emisiunea „Ucenicul”, în care selecta tineri aspiranți în conducerea unei afaceri, în Israel a existat emisiunea „Ambasadorul”. În ea se înfruntau cei mai promițători tineri, dar nu cu talent în afaceri, ci în diplomație, care trebuiau să demostreze că pot susține cel mai bine imaginea țării în dezbateri cu critici din afară. O idee foarte inteligentă, în contrast cu auto-denigrarea și bășcălia la adresa propriei țări, promovate de media în Europa. (1/2)

După acele dezvăluiri, Thomas Massie a devenit ținta unor atacuri directe din partea lui Donald Trump, care a promis să îl scoată din Congres pe singurul care i-a păstrat linia MAGA. Rivalitatea dintre cei doi a crescut și după ce Massie a făcut demersuri pentru dezvăluirea fișierelor din dosarul Jeffrey Epstein.

Zilele trecute, și șeful Pentagonului, Pete Hegseth, s-a implicat direct în campania contra lui Massie, îndemnând simpatizanții republicani să îl prefere pe concurentul lui, Ed Gallrein, un fost militar din forțele de marină. Intervenția e o încălcare gravă a normelor pentru un ministru în funcție, care nu are voie să intervină în alegeri. Faptul e semnalat și de presa de la noi „pro-europeană”, ca o nouă abatere a administrației Trump. Dar Digi și altele ocolesc tocmai elefantul din cameră, în articole care nu includ cuvântul Israel, deci nelămurind cititorii români ce au de împărțit republicanii între ei în războiul dintre MAGA și MIGA.

Pentru alegerile de azi, campania lui Massie a reușit să adune peste 5 milioane de dolari din donații de la cetățeni. Dar suma pălește în fața celor revărsate de organizațiile de lobby. Grupate în așa zisele comitete de acțiune politică (PACs), organizațiile au revărsat acum aproape 26 de milioane de dolari. Între ele, peste 15,5 milioane vin de la grupările pro-Israel.

AIPAC s-a implicat cu peste 4,1 milioane, printr-un ONG satelit, „United Democracy Project”. RJC (Republican Jewish Coalition) a venit cu 3,9 mil. $. Ele au fost depășite MAGA Kentucky, cu 7,5 milioane de dolari.

Nu vă lăsați derutați de sigla MAGA, din numele fundației. În realitate, e o organizație pro-israeliană, finanțată cu milioane de dolari de speculatorul financiar Paul Singer și de Miriam Adelson. Ambii au fost sponsori importanți ai lui Donald Trump, care s-a lăudat că doar văduva lui Sheldon Adelson a strâns pentru el peste un sfert de miliard de dolari.

Grupul de lobby AIPAC figurează și între teoriile conspirației din jurul asasinării lui John F Kennedy în 1963. Până în 1959, numele organizației era „Consiliul Sionist American” (AZC) și cel puțin doi președinți, Eisenhower și Kennedy ceruseră să fie înregistrată după legea agenților străini de influență. (Fapt ce ar fi obligat-o să își divulge sursele de finanțare și cheltuielile.)

În noiembrie 1962, administrația Kennedy a depus cererea oficială în acest sens, în numele ministerului de Justiție, prin chiar fratele președintelui, Robert Kennedy, care era procuror general. În aceeași perioadă, John F Kennedy făcea presiuni pentru stoparea programului secret israelian de obținere a bombei nucleare, dând mai multe ultimatumuri confidențiale.

Pe 15 iunie 1963, JFK i-a trimis premierului David Ben Gurion o scrisoare ultimativă, în care cere inspecții internaționale la centrul nuclear de la Dimona. Primul ministru a demisionat a doua zi intempestiv, spunând că nu a apucat să deschidă scrisoarea de la președintele SUA.

JF Kennedy a fost asasinat în noiembrie 1963 la Dallas. Iar fratele lui, Robert a ieșit din magistratură anul următor pentru a intra în politică. Se prefigura ca un prezidențiabil cu șanse dar a fost și el împușcat în 1968.. RFK era tatăl actualului „ministru” al Sănătății, un suporter devotat al Israelului.

https://evadare.ro/externe/trump-vrea-sa-scoata-din-congres-singurul-suveranist/

https://www.aljazeera.com/news/2026/5/18/massie-race-breaks-spending-record-as-pro-israel-groups-target-trump-critic

https://www.politico.com/news/2026/05/17/massie-aipac-record-spending-israel-maga-trump-primary-00925375

Dacă recunoașteți toate poveștile din spatele fiecărei scene din acest videoclip, sunt șanse să fi ajuns mai demult pe această pagină. Și să vă bucurați că a depășit de curând 10.000 de urmăritori. Iar dacă nu, stați prin preajmă, că o să le aflați pe parcurs.

Cine e mai demult știe și de tradiția de a sărbători fiecare bornă cu câte un cântecel. De astă dată, un clasic și (lucru mai puțin cunoscut) un chabadnic. Dar nu pentru asta-l iubim. El avea o lume secretă, eu doar una virtuală, în care ia uite câtă lume s-a adunat!

În februarie 2013 am început să îmi pun părerile pe această pagină, de cele mai multe ori comentarii pe marginea unor știri. Părea mai comod decât pe blog, care data din ianuarie 2008. Pagina s-a urnit foarte greu, dintr-o ambiție ciudată și (retrospectiv) total prostească, de a nu o recomanda nimănui. Așa că multă vreme am fost și singurul cititor - o perioadă frumoasă, în care nu existau dezacorduri.

Apoi, algoritmii au început să o arate ici colo. Cred că a durat ani de zile să se adune prima sută de urmăritori. Și probabil din perioada aia datează tradiția cu cântecul. Era inițial cât se poate de moderată, de centru-dreapta, cu influențe libertariene americane. S-ar fi calificat și pentru guvernare, că era pro-occidentală, dar pe vremea aia toată lumea era sub acel miraj.

A devenit tot mai reacționară treptat, doar pentru că stabilimentul s-a radicalizat în niște experimente impopulare. În tot cazul, pe vremea referendumului pentru familie din 2018 era deja destul de combativă. Dar acela a fost puțin înaintea societății, care încă era total controlată de televiziuni și nu a înțeles miza. Tot din acea perioadă datează și preocuparea acută pentru tema demografiei, sub impresia puternică a transformărilor suferite de Vestul Europei.

Nu mi-aș fi imaginat nebunia colectivă începută în martie 2020, dar farsa pandemică m-a găsit deja cu o viziune suficient de conspiraționistă, încât să pot găsi o logică în spatele absurdului. Toate piesele se potriveau la locul lor odată ce erai lămurit de paradoxul elitelor ostile. Cu acea ocazie presupun că au plecat câteva sute din cei care au preferat distanțarea socială de pagină. Dar au venit alții foarte interesați de o perspectivă alternativă. Sunt și câțiva din cei mai fideli simpatizanți.

Tot de atunci datează și primele preluări pe diverse site-uri ale opiniilor formulate aici sau chiar ale unor dezvăluiri. În carantină au început și vastele seriale documentare. Un fel de literatură dintr-un sertar deschis, sau cărți care au salvat câțiva copaci rămânând la stadiul virtual. (1/2)

Pagina ar fi decolat binișor, dacă nu era cenzura prin metoda punerii în umbră. Așa că în 2021 încă sărbătoream primii 900 de urmăritori, audiență care avea să se dubleze în același an. Oricum, simpla supraviețuire era un miracol în acele condiții.

În 2022, Putin a împușcat virusul și iar a urmat o perioadă de vânzoleală. În care am pierdut și câștigat zeci, sute, cine mai știe? Unii au fost nemulțumiți că am fost prea critic cu rușii, alții n-au apreciat nici încercarea de a fi imparțial, iar alții că am devenit putinist. Ceea ce nu e adevărat. Problema cu Putin e că el n-a devenit suficient de reacționar și oricum nu a fost vreodată o sursă de inspirație pentru mine. Cum a venit vorba de el, de fapt!?

Cu chiu cu vai, în noiembrie 2023, pagina ajungea la 5.000 de urmăritori. Începuse un alt front al războiului în Orientul Mijlociu, despre care presa mințea încă mai sfidător. Așa că era un interes pentru păreri mai cinstite pe subiect.

În aprilie 2024, urcase la 6.000, dar se pricopsise și cu hateri din cei mai încăpățânați, chiar amenințări și tentativa de a-mi face rău în lumea reală. Nu toată lumea știe de glumă. Așa că am preferat să mă întorc în anonimatul care m-a consacrat, că oricum notorietatea nu-mi aducea nimic bun.

Acel an s-a încheiat cu seria de abuzuri anti-democratice ale Curții Constituționale și valul suveranist, care a polarizat și mai mult societatea. Și atunci a fost ceva vânzoleală, unii au fost foarte furioși pe criticile adresate câte unui favorit (nu puțini s-au mai lămurit între timp că nuanțele erau necesare). Alții s-au afundat în bule create de presă. Câțiva au apreciat în mod special că n-am renunțat la luciditate în acea vrajă colectivă din ambele tabere.

De fapt, capturarea valului suveranist pe făgașuri controlate a fost o mare dezamăgire. Probabil între motivele principale care m-au făcut să renunț la fluxul de știri. Pentru că era acel sentiment că munca voluntară depusă în folosul comunității se adaugă la o mare risipă generală, fructificată de unii pentru a mima revolta sau anumite convingeri.

Plus că, de fiecare dată când s-a întâmplat ca o postare să ajungă virală, calitatea comentariilor a scăzut direct proporțional cu audiența. Deci nu e chiar un obiectiv să ajungi la cifre mari, pentru că o să dai de același public de la bârfe și scandaluri. Acolo toată lumea are impresia că știe. Totuși, mă bucur că opiniile unui Neica Nimeni au putut aduna atâta curiozitate.

https://www.youtube.com/watch?v=_U2T7SPFNjg

Actualizare: Thomas Massie a pierdut nominalizarea in preliminariile Partidului Republican. Scorul a fost de circa 55 la 45, in favoarea candidatului neocon Ed Gallrein, sustinut de sistem, in cea mai scumpa campanie electorala din istorie la acest nivel.

Poate va incerca o candidatura independenta. Dar ce spune acest test e important. Masinaria nu poate fi infranta, cel putin nu asa usor. Un candidat de la firul ierbii poate face valva in cercuri alternative, dar in final banii inclina balanta. Masa mare e inca sub controlul televiziunilor si al retelelor de influenta, care i-au studiat bine psihologia cu o tehnica foarte avansata. In cazul american, e foarte greu de iesit din duopolul celor doua partide ale sistemului. Sentimentul popular pare a fi altul, dar oligarhia castiga si de data asta.

Medicul Răzvan Constantinescu anunță înființarea unui nou partid, pe care îl va conduce. Partidul „România Liberă” se pare că e redenumirea unei formațiuni existente anterior. Din clipul de lansare reiese că va evolua pe nișa suveranistă, un prim mesaj fiind: „nu avem nevoie de forță de muncă din afară, ci de întoarcerea românilor în țară”.

Gastroenterologul din Iași a avut o atitudine curajoasă în pandemie, când a suferit și sancțiuni din partea universității la care preda. În octombrie 2024 a fost oprit să candideze la prezidențiale de Biroul Electoral Central, care i-a contestat numărul de semnături. Situație neașteptată, fiind o persoană cunoscută, cu peste o sută de mii de urmăritori online.

Răzvan Constantinescu nu e la prima încercare de acest tip. În 2022, a fost între fondatorii Coaliției pentru Națiune, alături de Iulian Capsali, Dan Chitic și Aurelian Popa. Dar formațiunea s-a dezintegrat în urma disensiunilor între lideri.

În 2024, s-a alăturat Partidului Patrioților Poporului Român, condus de Mihai Lasca, formațiune căreia i-au lipsit câteva sutimi de procente pentru a trece pragul în decembrie acel an. Atunci POT a apărut în mod neașteptat, după ce presa a scris că ar fi „partidul lui Călin Georgescu”. Doctorul Constantinescu spune că fostul deputat Lasca rămâne cel mai bun prieten al său din politică, iar acesta i-a urat succes cu noul partid, deci o regrupare pe viitor nu e exclusă.

În Registrul Partidelor sunt înregistrate circa 180 de formațiuni, majoritatea fără activitate. Iar în ultimul an a fost o efervescență, cu un ritm de trei partide noi în fiecare lună. Culoarul suveranist, care are deja 3 partide parlamentare, dintre care unul cu cel mai mare scor în sondaje, se anunță destul de aglomerat.

https://www.youtube.com/watch?v=sz1Ee7AozvI

Parlamentarii au votat masiv împotriva restabilirii libertății de exprimare. Proiectul de abrograre a legilor cenzurii și corectitudinii politice a fost respins în Senat cu 64 de voturi împotrivă, doar 14 pentru și 19 abțineri.

Inițiativa i-a aparținut senatorului SOS Dumitru Manea (cunoscut sub pseudonimul de ziarist, Miron Manega). Inițiativa sa își propunea să redea libertatea cuvântului în sprijinul apărării intereselor naționale. Între actele pe care le cerea anulate erau și două din legile inițiate de deputatul Silviu Vexler, o lege a lui Crin Antonescu referitoare la figuri istorice din secolul trecut și ordonanța lui Adrian Năstase împotriva discriminării și negaționismului.

E bine ca alegătorii să știe cum votează cei pe care îi trimit în Parlament, așa că merită consemnat în detaliu. Din cei 14 care au votat pentru, 9 sunt de la partidul AUR: Sorin Lavric, Emil Dîrlău, Ștefan Geamănu, Ciprian Iacob, Corneliu Negru, Teofil Parasca, Cătălin Silegeanu, Niculina Stelea și Eugen Șipoș.

Tot pentru au votat și 5 neafiliați (Întrucât SOS și POT nu mai au numărul minim pentru a forma grup parlamentar în Senat, atât actualii cât și foștii lor membri figurează astfel.)

Așadar, au votat pentru, inițiatorul Dumitru Manea (SOS), Gheorghe Vela (POT), Valentina Aldea (POT), Paul Pintea (POT) și Daniel Ghiță (POT).

O situație remarcabilă s-a înregistrat din nou în sânul partidului AUR, care a avut mai mulți senatori care s-au abținut de la vot (13) față de cei care au votat pentru (9). Încă o reconfirmare că AUR, deși încearcă un joc la două capete, și cu alegătorii și cu ambasadorii, e în mai mare măsură pro-cenzură decât pro-libertate.

Cel mai cunoscut dintre cei de la AUR, care n-au fost interesați de subiect, votând cu indiferență e Petrișor Peiu, propunerea de prim-ministru a partidului. Anul trecut, Peiu transmitea de la tribuna parlamentului un mesaj vibrant pentru potențialul său omolog, Beniamin Netanyahu, pe care spunea că abia așteaptă să le vorbească de la acea tribună (în ciuda mandatului de arestare pentru genocid de la Tribunalul Penal Internațional).

Tot butonul de abținere l-a apărat și generalul Mircia Chelaru, fostul șef de stat major, neutru ca Elveția pe acest subiect. Alt patriot de carton aurit, neinteresat de vot, a fost Nicolae Vlahu, mai interesat de excursiile peste Ocean la eșaloanele 14 ale republicanilor, decât de ceva similar cu „Primul Amendament” la noi.

Și la prima votare a legii Vexler din vara anului trecut, senatorii AUR se abținuseră de la vot. Tot cu abținere a votat și grupul PACE, format din transfugi intrați sub sigla POT sau SOS, în general.

PNL, PSD, USR și UDMR au votat integral contra propunerii, inclusiv demisionarii lor, ca Victoria Stoiciu (ex-PSD) și Iulian Fodoca (ex-POT). Între numele mai cunoscute ale celor care au votat pentru păstrarea legilor anti-românești sunt: Cristian Ghinea (USR) Daniel Fenechiu, Vasile Blaga (PNL), Daniel Zamfir, Adrian Streinu Cercel, Paul Stănescu, Robert Cazanciuc (PSD).

https://evadare.ro/politica/parlamentarii-care-au-votat-pentru-pastrarea-legilor-cenzurii/

De mai mulți ani, unii intelectuali au introdus o distincție pedantă între naționalism și patriotism. Aparent inofensivă, nuanța nu deranja pe nimeni. Dar începem să îi întrezărim miza abia pe măsură ce unii au ajuns să facă din niște sinonime de-a dreptul antonime, sfidând orice logică.

Între pionierii acestei distincții mi-l amintesc chiar pe simpaticul Andrei Pleșu, care zicea sfătos că una-i patriotismul și alta-i naționalismul, sugerând că acesta din urmă ar fi o variantă exagerată și suspectă a primului. (...)

Lingvistul naționalist Ion Coja remarcase cândva și dispariția suspectă din limbajul presei a unor cuvinte ca: „șovin” sau „iredentist”. Ele aveau conotații negative cunoscute, care în aceste decenii din urmă au început să fie transferate cuvântului „naționalist”.

Între timp, de la pedanterie s-a ajuns la întoarcerea pe dos a dicționarelor. Încât în mințile unora patriot și naționalist nu sunt doar distincte, ci opuse. Total absurd.

De ce a fost nevoie de această masacrare a limbajului? Pentru că a apărut la vedere curentul globalist, care militează pentru eliminarea granițelor, topirea identităților, negarea realității etniilor și raselor. Politic, adepții noului curent abandonarea statelor naționale prin federalizarea supra-națională. Uneori și regionalismul separatist e văzut ca o etapă intermediară a respectivului proiect, pentru fragmentarea statelor naționale în unități mai mici, la discreția planificatorilor unor macro-regiuni. (....)

Evident, aceia sunt anti-naționaliști, dar nu vor să își asume eticheta. Și atunci masacrează limba și logica, zicând: și noi – globaliștii euro-federaliști sau transilvăniștii separatiști – suntem patrioți, dar nu naționaliști. Patriotismul lor e o formă fără fond. Un pretins interes pentru o entitate zonală fără substanța etno-culturală a națiunii.

(Articolul continuă consemnând apariția altor denumiri ca „suveranism” și naționalism civic.)

https://evadare.ro/politica/nationalism-patriotism-suveranism/

O fundație finanțată de George Soros a devenit acționar semnificativ la Hotnews, notează ActiveNews. Site-ul de știri va fi deținut în proporție de 17% de fondul de investiții Pluralis BV, înregistrat în Olanda, care mai deține publicații în Polonia, Ucraina, Slovacia și Croația.

Fondul Pluralis a fost creat de ONG-ul înregistrat la New York, MDIF (Media Development Investment Fund), care a investit 327 milioane de dolari în 157 de firme de presă din 50 de țări. Între entitățile cu acțiuni în Pluralis sunt: Soros Economic Development Fund, Fundația Erste (a băncii austriece, care deține fosta BCR), o fundație a regelui Belgiei și alta norvegiană.

Pachetul majoritar la Hotnews aparține unei firme deținută 75% de Dragoș Vîlcu și 25% de Răzvan Ionescu. Acesta din urmă a fost ziarist, conducând TV Mania, Jurnalul Național, Evenimentul zilei, Cotidianul. Ionescu a avut ulterior o carieră de manager de presă pentru Ringier. A condus trustul Adevărul pentru Dinu Patriciu și o parte din Realitatea-Cațavencu pentru Sorin Ovidiu Vântu.

În 2017, Vîlcu și Ionescu au fondat împreună site-ul de investigații Recorder. Dragoș Vâlcu e și producător de film, finanțând titluri ca: Furia, Hârtia va fi albastră și serialul Umbre.

Potrivit istoricului Marius Oprea, bunicul lui Dragoș Vîlcu a fost generalul de Securitate Vasile Vîlcu, fondator al Direcției de Informații Externe (actualul SIE) și care ar fi fost agent KGB. Wikipedia consemnează relatările lui Mihai Pacepa despre el. Vasile Vâlcu era comunist încă din perioada de ilegalitate a partidului din interbelic; poreclit „Bulgarul”, vorbea limba română cu puternic accent. Croitorul venit de la sud de Dunăre și-a completat cele șapte clase primare cu un stagiu la „Ștefan Gheorghiu”.

Alături de trupele de Securitate, Vasile Vâlcu a participat la reprimarea rezistenței armate anti-comuniste din munții Dobrogei. E răsplătit cu gradul de colonel în 1953, iar anul următor făcut general. Peste încă un an ajunge prim-secretar al regiunii Dobrogea, pe care o conduce timp de un deceniu. În această calitate a coordonat colectivizarea forțată a agriculturii în acea parte de țară. A urcat în eșaloanele cele mai înalte ale partidului, inclusiv Comitetul Central al PCR. Revoluția din 1989 l-a găsit deputat în Marea Adunare Națională.

Fiul acestuia, Gheorghe Vîlcu, a intrat în diplomație pe timpul regimului comunist. În 2006, Traian Băsescu l-a instalat ambasador în Jakarta (Indonezia), și tot el l-a revocat în 2013. (...)

(În timpul acelui mandat a avut loc și un incident misterios, care a decis realegerea lui Băsescu - video și contextul în articol.)

Și tatăl lui Răzvan Ionescu a lucrat tot în MAE, unde Newseek scrie că s-ar fi împrietenit cu fostul șef al SIE, Silviu Predoiu (candidat prezidențial recent).

O firmă deținută în părți egale de Gheorghe și Dragoș Vîlcu a pornit Recorder, dar s-a retras după două luni. Tandemul făcut de fostul diplomat comunist și fiul său a investit inclusiv în vedete, cum ar fi Andreea Raicu Network SRL.

Anul trecut, Hotnews a avut venituri de 3,5 milioane de euro, din care 285.000 au venit ca publicitate de la partide politice. Cea mai mare parte din ei de la PSD (224.000 de euro), urmat la mare distanță de USR (29.000), candidatul prezidențial Nicușor Dan (20.000), partidul AUR (12.000). Transparența pe care o afișează Hotnews în această privință e lăudabilă, furnizând date pe care alte televiziuni și ziare le ascund.

În anul electoral 2025, încasările Hotnews din publicitatea politică au depășit o jumătate de milion de euro. 190.000 de la PSD, 179.000 de la PNL, alți 36.000 de la alianța celor două împreună. De la USR au mai venit 111.000 de euro și 13.000 de la Forța Dreptei (care l-a susținut pe Nicușor Dan în alegerile de la Primăria București).

https://evadare.ro/media/un-fond-al-lui-soros-s-a-alaturat-actionarilor-hotnews/