Mai multe dudui se plâng de un fel de guru New Age libidinos, Argeșanu. Îmbina așa zise terapii, reiki, căutatul energiilor cu ansa și, la fel ca vrăjitoarele, nu se sfia să mai pună și câte o icoană în decor sau să invoce pretinse pelerinaje la mănăstiri asezonate cu yoga și ridicatul șarpelui energetic kundalini.

Firește, era promovat de farmazoni ca Oreste, lăutarul esoteric Damian Drăghici, pedo-cocalarul Dan Diaconescu și amețitele de la emisiunile cu ghicitori de la Antenă și B1.

Ancheta Snoop se preocupă de nemulțumirile unor cursante, dacă au fost pipăite de magician. Dar nu se preocupă de pericolul mult mai mare la care au fost expuse, anume cel sufletesc, prin consumul acelui ghiveci ecumenic. Tipul le agăța gâdilându-le orgoliul că au în ele un înger captiv în trup, care trebuie dezinhibat și că „îngerii se întrupează pe pământ, ca să învețe iubirea față de demon.”

Că vrăjitoarele îi zic „magie albă”, că alții o îmbracă în cuvinte scientiste gen „psiho-terapie”, „psihanaliză”, „inițiere”, „iluminare”, masonerie.... în final tot de la diavol vine, ca „părintele minciunii”. Un creștin poate să nu cunoască despre alte religii, dar ar trebui să detecteze imediat erezii de genul ăsta.

După două decenii de predare a religiei în școli, populația e tot necatehizată. Nu vorbim doar de cei care cad în plasa de a mai da și bani pe cursuri sau terapii. Dar de milioanele care cască gura la emisiuni fără să detecteze contradicțiile cu propria dogmă. Ceea ce ar trebui să fie super-puterea oricărui ortodox.

Sincretismele și sectele sunt promovate în media. Dan Diaconescu abia dacă a invitat o dată, de două ori un preot, în zeci de ani, între toți clar-văzătorii, astrologii și scrântiții. Tunurile sunt puse pe Biserică, pentru că oferă antidotul la capcanele diavolului. Mulți sunt măguliți că au un creștinism interpretat după mintea lor, o spiritualitate proprie, un platou făcut dintr-un fel de bufet suedez de la toate religiile. Obiectivul acestei atomizări e clar: într-o generație, două, ajung să nu mai creadă nimic sau orice.

https://www.youtube.com/watch?v=GEPTlONpYTs

Economia gâfâie la firul ierbii, dar crește spectaculos pe bursă, în timp ce populația strânge cureaua sub o inflație de peste 10%. Un leu investit anul trecut în acțiuni românești s-a dublat între timp, cu avansul de 94% al Bursei din București (incluzând și dividendele). Probabil de-asta și planul de a scăpa cât mai repede de participațiile statului la cele mai valoroase active ale sale, Hidroelectrica, Romgaz și CEC.

De la începutul anului, BVB a crescut cu 23%, ceea ce o face lider între bursele din regiune. Comparativ cu mai 2025, Nuclearelectrica, deținută 82% de stat a avut un an cu creștere de 40% a profitului net, iar acțiunile s-au apreciat cu 67%. Și acțiunile Băncii Transilvania au crescut cu 54% în ultimul an, iar OMV Petrom, 44% (cu o cincime deținută de stat).

Pe de altă parte, industria auto a pierdut 10% din angajați în România anului trecut. Motorul principal al exporturilor se confruntă cu problemele generalizate ale industriei de profil din Europa, cu care e interconectată. Producătorii de mașini și subansamble au dat afară 16.000 de salariați.

https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/ajuns-bursa-valori-bucuresti-intr-economie-recesiune-leu-minime-23149366

https://www.zf.ro/auto/primele-rezultate-financiare-pe-2025-confirma-restructurarea-din-23147516

Doar puțin am menționat ieri din amăgirile Diavolului, că postarea a atras ca magnetul pilitura de fier indignarea sectarilor și ateilor contra Ortodoxiei, toate amețitele amatoare de psihologie, tantra, esoterisme motivaționale, ba chiar și unii care anunță iminente dezvăluiri ale lui Trump despre extratereștri.

Nici dacă făceam rubrică de horoscop nu comentau atâția. A fost o adevărată spirală mistică de furie. Evident că toată oastea sare să-l apere pe Șefu lor, neștiind că sunt munciți de duhuri necurate foarte diverse. Strigă ca picați cu aiazmă, ca din interiorul posedaților din Evanghelie: „ce-ai cu noi? pentru ce ne tulburi înainte de vreme!?”

Unul întreabă de ce n-a avut succes Biserica în propovăduire în ultimele decenii, inclusiv prin școală, din moment ce are „Calea, Adevărul și Viața”. (Inducând ideea că ar avea o învățătură eronată sau neputincioasă.) Dar confundă popularitatea cu adevărul. Gloatele au strigat și acum două mii de ani, democratic: „răstignește-L, răstignește-L!”, desigur manipulate abil de slujitori lumești ai Părintelui Minciunilor.

Gramatica, pe care școala o predă, e corectă. Autorii incluși în manualele de literatură sunt dintre cei mai valoroși. Cu toate astea, liceele produc și o masă considerabilă de semi-analfabeți, de brute vulgare fără urme de simț estetic. Sofiștii ar înțelege de aici că școala trebuie desființată, ca să putem progresa, că dascălii ne țin în loc.

Atât școala cât și Biserica evoluează într-un context contemporan, secularizat, la concurență cu industriile de divertisment, televiziuni, agenții de publicitate plătite de mari corporații, vedete carismatice, rețele sociale, inginerii sociale gestionate de servicii secrete și partide. Nici profesorii nu pot suplini cei șapte ani de acasă, nici părinții nu pot concura cu bombardamentul de informație din ecranul telefonului. La fel, Biserica nu e doar răspunderea unor „funcționari religioși”, suntem și noi, enoriașii. E doar o punte spre lumea de dincolo, dar și o oglindă a celei de aici.

Pe vremea sinoadelor ecumenice, avea de luptat doar cu câte o erezie pe rând. Acum are împotriva ei o puzderie de secte și o varietate fără egal de concepții orientale în ambalaj occidental, cu marketing foarte performant, de care consumatorii nici n-au habar că sunt de natură religioasă. Spre exemplu, puțini au auzit cum a fost influențat Freud de ocultismul din Cabala sau Jung de cel gnostic. (1/2)

Pulverizarea e și mai mare prin inflmarea orgoliului că fiecare om poate și trebuie să devină propria lui sectă, flatat să se creată un liber cugetător sau în cel mai bun caz creștin de apartament. Interpretează singur și descoperă el ce n-au descoperit sfinții în două mii de ani, adică erezii la care nu se gândiseră nici sectele vechi.

Iar cel mai mult se distrează diavolul de auto-amăgirea ateului, de ignorantul credincios în știință, de cel convins să se venereze pe sine, în calitate de amalgam de celule unite de hazard. Ăștia cred în evoluția întâmplătoare a peștelui în broscoi, a șopârlei în pasăre, a păsării în pisică și a motanului în maimuțoi cu păreri despre univers. Ei cred doar ce le spune fizicianul roboței Prescură despre mersul galaxiilor.

Cea mai mare plăcere a ateului și sectarului e să noteze cu acribie păcate ale preoților, cot la cot cu presa sistemului. Desigur, căderi regretabile, oricăt ar fi de nereprezentative statistic. Ciudat, le preferă tocmai pe cele împotriva firii, în timp ce militează progresist pentru normalizarea lor. Tocmai ateii care acuză creștinismul că e piedică în calea evoluției și revoluției sexuale.

Morala creștină le stă în drum și vor să o abolească pentru că au găsit cazuri de slăbiciune mai șocante în totalitatea oamenilor păcătoși. Zic ei că ar fi putut dezvolta ideea de bine și rău, pe cont propriu, fără revelația religioasă, cum a fost în istoria reală a omenirii. Cică ar fi mai emancipată societatea fără „superstiții” d-astea, eliberând conștiința de orice idee de păcat. Dar dacă în societatea religioasă nu a fost eradicată coruperea sexuală, păi în societatea sălbatică de dinaintea religiei, violul era normalitatea necontestată de vreo reținere, în afară de frica de alt bărbat sau rude ce ar fi oferit protecție.

O statistică mai veche spunea că România ar avea cea mai mare biserică ortodoxă din lume, după aderență. Dar era o evaluare înșelătoare, pentru că ștacheta era foarte jos, la minim o prezență pe an, bifată foarte ușor de circa 30%, prezenți măcar să ia lumină în noaptea de Paște.

Participarea reală e mult mai mică și turma e tot mai mică. După 89 a fost dat un adevărat asalt identitar prin coloana a cincea a sectelor neo-protestante. Aș estima la 80% masa celor fie indiferenți religios, fie căzuți în concepții despre care nu sunt conștienți că sunt un surogat de religie.

Librăriile stau mărturie, cu vasta literatură spiritualistă de „auto-ajutor”, mistere, astrologie, meditație, yoga, terapii neconvenționale. Vedetele intelectuale dau tonul. Andrei Pleșu a cochetat cu meditația transcedentală a lui Marishi Mahesh Yogi. Gabriel Liiceanu scrie despre „Iisus al meu” și împotriva Bisericii. Profesiile cele mai prestigioase își trimit reprezentanții în loji masonice, de la actori îndrăgiți, la instituții de forță. Clubul Rotary e trecut pe plăcile de intrare în mai multe orașe, din Bușteni în Chișinău, ca să-și marcheze teritoriul.

Nu e de mirare că apar politicieni, care țintesc aceste noi grupuri de credincioși, cu citate din Osho, cum făcea Călin Georgescu, care vorbea și de cum Biserica e o invenție vicleană, care împiedică lumea să fie liberă.

Fără să realizăm, peisajul spiritual al țării a fost masiv modificat în ultimele decenii. Creștinismul ortodox se îndreaptă spre un statut de minoritate reală, dacă n-a ajuns deja acolo, prin atacuri date insistent din multe direcții.

Deocamdată, politicienii mai mimează respectul față de creștinism. Dar vor realiza în curând că au o masă critică de tip New Age la discreție și nu vor mai avea de ce să se prefacă. Oricum, și despre asta, Apocalipsa ne furnizează desfășurătorul, ne dă de înțeles că Antihristul va fi un personaj întâmpinat cu multă popularitate și speranțe false. De ce nu vor putea oamenii să detecteze atunci înșelătoria? Pentru că vor fi deja în alt duh decât cel creștin și chiar nu vor suporta să-l audă.

Între Stolojan și Bolojan sunt 35 de ani. Or fi existat și femei care au privit prea de aproape televizorul în 91 și au lepădat. Dar altele se uitau la telenovele și au scăpat. Deci s-au născut copii și au crescut fără să știe de Stolojan. Plus că alții au uitat, așa că a prins la fix noua ecranizare.

Stolojan a fost primul reformator, adus de la Banca Mondială să repare economia și să se ocupe de cursul valutar. Dar a fost cumva șters din memorie, pentru că în rescrierea istoriei nu se potrivea. Îl adusese Ion Iliescu de la banca aia din Washington.... păi nu era comunistul, care ne duce la Moscova, dacă nu facem reforme....?

Aranjamentul cu Stolojan era că n-au funcționat primii doi ai cu FSN, s-a stricat economia, dar el se pricepe să o reformeze. O să doară, dar o să merite după ce o pune la punct. Scrâșnea din fălci ca Frankenstein când zicea ceva și era mereu vorba de tăieri. Dar urma să stea cât stă instalatorul în apartament.

Faza e că Stolojan n-avea fani atunci. Pe când acum, Uncle Fester are un grup decis de masochiști. Economia a tot fost supusă la reforme în 36 de ani și din nou are nevoie de reparații capitale.

Din tehnocrat, Stolojan a ajuns să conducă o vreme tot PNL și era lansat să candideze la președinție. Dar nu prea avea șanse, că v-am zis că genul cyborg nu era popular pe vremea aia. S-a zvonit că suferă de o boală incurabilă, că e șantajat sau n-o mai duce mult.

Atunci l-a luat Băsescu de braț, și-a șters o lacrimă în colțul ochiului și i-a jurat că va candida el în locul lui „dragă Stolo”... Ocazie cu care le-a acroșat și pe cele care se uitaseră la telenovele.
PS: A supraviețuit, e milionar, stați liniștiți.

https://www.youtube.com/shorts/oQfzNo4HNy4

Investiția în cea mai mare centrală pe gaz din Uniunea Europeană, de lângă Deva, se amână. Iordanianul Ahmad Ismail Saleh, la care a ajuns termocentrala Mintia, cere mutarea termenului la sfârșitul anului viitor. În contractul de privatizare promisese că e gata la sfârșitul anului curent, dar aparent nu banii ar fi problema, ci împotmolirea birocratică, în autorizații de mediu și construire. Irdanianul invocă și că are dificultăți în primirea vizelor muncitorilor străini. Pentru că… de ce-ar lucra cu români?

Epopeea acestui proiect e ilustrativă. Pe vremuri, România putea concepe și realiza un sistem energetico-industrial integrat cu specialiști formați în școlile proprii. Ba îi rămâneau unii excedentari, pe care îi detașa în lumea arabă să construiască industria petro-chimică în Irak, Siria sau Libia, de la care ne rămăseseră de încasat în 89 creanțe de miliarde de dolari. Acum își ia materia primă din import și nu mai poate fără patroni și salariați aduși din cele mai pârlite țări să atingă „normele europene” ale energiei verzi. Să depănăm din firul poveștii.

În 1968, Nicolae Ceaușescu ține celebrul discurs de la balcon, în care condamna intervenția sovietică în Cehoslovacia, de răsturnare a unui guvern neascultător. În același an începe construcția centralei de la Mintia, care transforma în curent electric cărbunele extras din Valea Jiului, adus de linia directă de tren. Pentru răcire, folosea apa din Mureș; cursul e deviat și construit un baraj. Partea mai bună din cărbune mergea în combinatele siderurgice, tot ansamblul fiind gândit să susțină industrializarea Ardealului.

Pentru a reduce poluarea inerentă arderii huilei, e construit în același an un turn de 220 de metri, cea mai înaltă construcție industrială din țară, de atunci. E înălțat în doar două luni. Centrala ardea 500 de tone de cărbune pe oră. Până în 1971 sunt date în funcțiune 4 grupuri ale centralei. În 1977, încă unul și în 1980 grupul 6, care o duce la 1.300 de MW.

Undeva în preajma anului 1989, Ceaușescu vorbește la un alt miting propagandistic. (De astă dată, erau mase de muncitori aduși cu forța de partid cu tablouri ale celor doi soți. Românii erau deja plictisiți să ia parte la cultul personalității, în condiții de trai care deveniseră sumbre, într-o țară tot mai izolată. Nu mai era entuziasmul sincer al aplaudării declarări independenței din 68, ci o corvoadă impusă de partid.) Dar cu acea ocazie, Ceaușescu se referă și la reformele discutate în alte țări comuniste din jur:

„Doresc să le spun unor cercuri de peste hotare, care încearcă să minimalizeze realitițili (sic) socialismului (…) că nu poate exista cale de întoarcere. Că nu se poate pune în niciun fel problema ca minunatele construcții industriale, agricole, sociale, să fie privatizate. Ca să folosesc expresia care a devenit la modă astăzi. Care înseamnă, de fapt, întoarcerea la capitalism. Pentru România, capitalismul a apus pentru totdeauna!”

Câteva momente mai târziu, dictatorul făcea și o dezvăluire subtilă despre momentul rupturii de internaționalismul comunist. (În subtext erau probabil și celebrele Sov-Rom-uri, asocieri păguboase cu parteneri din URSS, care drenau resurse ale țării.)

„În 1965 am pus capăt unor concepții vechi, dogmatice, conservatoare, rigide, care se dovediseră, de fapt, anti-naționale. (Am pus capăt) concepției modelului unic în construcția socialismului. și am pornit pe calea realizării socialismului (…) în condițiunile și realitățile României.” (1/2)

Dar, în 1989, „răchita face micșunele” și România se întoarce la capitalism. Noul premier Petre Roman deplânge industria moștenită ca un morman de fiare vechi. Partidul lui rupt din FSN intră și în coaliția CDR după 1996, în guvernul Ciorbea. Ministrul PD Radu Berceanu începe închiderea minelor din Valea Jiului. La acea dată, motivul invocat n-a fost cel ecologic, ci ineficiența. Berceanu spunea că minerii coboară în subteran cu 1 leu și se întorc la suprafață cu mai puțin, pentru că minele produc pierderi.

Ulterior, o serie succesivă de guverne încearcă reorganizarea centralei, prin punere împreună cu minele sau cu alți producători de energie hidro și eoliană. Între timp, se cereau reforme pentru aderarea la UE, care vine cu politici stricte de mediu. În 2005 UE lansează creditele de carbon, o taxă pentru tona de CO2 emis de poluatori. Iar în 2007, România devine membră. Parafrazându-l pe defunctul dictator, se alinia la noi dogme, care se dovedesc pe alocuri anti-naționale.

În 2011, guvernul Emil Boc pune împreună minele rămase cu centralele Mintia și Paroșeni. Doar cea de la Mintia arsese peste 117 milioane de tone de cărbune până atunci. Dar începe să îl importe prin firme din Elveția, Ungaria și Statele Unite. Cel puțin nominal, din țări fără resurse sau boboc din punct de vedere ecologic. În firma din Ungaria apare Gruia Stoica, patronul Grampet, firmă de transport feroviar.

Din 2016 sunt înaintate mai multe cereri de insolvență pentru Mintia. În paralel, ambițiile ecologice ale Uniunii Europene devin tot mai ambițioase. Își propune să reducă până în 2030 emisiile de carbon cu 55% față de 1990 și să folosească peste 40% energie regenerabilă. Iar până în 2050, UE își propună să devină primul continent „neutru pentru climă”. Adică să absoarbă din atmosferă mai mult CO2 decât emite prin politicle „zero carbon”.

În 2019 e pronunțată hotărârea definitivă de intrare în insolvență a Mintia. În 2021, salariații sunt disponibilizați, termocentrala nu mai asigura nici căldura pentru orașul Deva.

Centrala Mintia e scoasă la vânzare de lichidatorul judiciar. Se ocupă firma de lichidatori, care a gestionat și activele: Romaero (cândva producătorul Rombac, primul avion cu reacție de pasageri făcut în România), Compania Națională a Uraniului (furnizoare de reactiv pentru Cernavodă), Compania Națională a Huilei (care includea minele din Valea Jiului, ajunsă cel mai mare datornic la buget), Combinatele de îngrășăminte din Victoria și Slobozia (care transformau gazul metan, ambele trecute prin imperiul agro-chimic al lui Ioan Niculae). (articolul continuă)

https://evadare.ro/economie/mintia-saga-celei-mai-mari-centrale-din-ue-mai-suporta-o-amanare/

Conducerea partidului AUR se leapădă de organizația locală Balotești (Ilfov), care a pus în discuție funcționarea Institutului Wiesel, în cadrul Secretariatului General al Guvernului, cerând reevaluarea finanțării de la buget a instituției.

Partidul consideră că mediatizarea petiției i-ar „compromite imaginea prin asociere cu poziții care nu îi aparțin”. După promulgarea noii legi Vexler, George Simion a promis că va avea „toleranță zero față de antisemitism” la el în partid. Deocamdată nu a anunțat și pedepse pentru cei care au îndrăznit să înainteze petiția, dar nici nu spune dacă socotește valide sau greșite măcar o parte din criticile din ea.

Singura problemă pe care o are e că institutul a arătat petiția cu tot cu CNP-ul unui membru, și asta ar încălca prevederile europene GDPR. Memoriul e semnat de consilierul local Mirel Todirică, în numele filialei locale a orășelului vecin cu Otopeni. E adresat guvernului, parlamentului și președinției, cuprinzând mai multe obiecții interesante:

Insitutul Elie Wiesel a fost deturnat de la scopul înființării sale, transformându-se într-o entitate de cenzură ideologică, intervenind abuziv în viața culturală a comunităților prin solicitarea de a fi redenumite străzi, demolate statui. Afectează dreptul la identitate națională.

Utilizează discreționar fonduri bugetare pentru hărțuirea administrativă a unor simboluri românești, ca Octavian Goga sau Mircea Vulcănescu.

Încalcă libertatea academică, acționând ca o structură de investigație politică. (...)

Petiționarul ilfovean cere abrogarea hotărârii de guvern din 2005 privind înființarea institului. (Comisia Wiesel a fost insituită pentru a investiga dacă în România a avut loc o parte din Holocaust în 2003, pe vremea guvernului Adrian Năstase, sub președinția lui Ion Iliescu. Din comisie făceau parte mai mulți politicieni, diplomați și istorici din Israel și din ONG-uri de reprezentare etnică.)

În 2005, Comisia a devenit institut bugetar prin decizia premierului Călin Popescu Tăriceanu, sub președinția lui Traian Băsescu. În aceeași petiție se cere și abrogarea legii de înființare a unui Muzeu al Holocaustului, dată în 2019, pe vremea guvernului condus de Viorica Dăncilă, sub președinția lui Klaus Iohannis.

Petiția domnului Mirel Todirică mai remarcă: Insitutul are cheltuieli exagerate de protocol (în condițiile trâmbițatei austerități), exemplificând cu o masă de 15.000 de lei pentru 30 de persoane.

Instituția are un buget asigurat în proporție de 93% de la bugetul de stat, din totalul de 1,45 milioane de euro, pe anul trecut. Din care alocă sume importante unor structuri externe care monitorizează activitatea românilor pe internet (aproape 53.000 lei).
Alesul local cere o evaluare a folosiri banilor publici de către instituția bugetară.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/aur-raspunde-acuzatiilor-ca-vrea-desfiintarea-institutului-elie-wiesel-si-a-muzeului-de-istorie-a-evreilor-3766065

https://partidulaur.ro/clarificari-privind-acuzatiile-institutului-ellie-wiesel/

600 de șoferi de TIR aduși din Filipine sunt doar începutul. Pentru că ni se spune că trebuie umplut un gol de 150.000 de șoferi, dintre care 70.000 doar pentru camion. Ciudat, industria constructoare de subansamble auto a dat afară 10% din salariați în România, care e în al treilea trimestru consecutiv de recesiune, cu un șomaj în creștere, peste 6%.

Cine-i aduce? Acest domn generos din Israel, care încearcă să ne ajute. Yosef Gavriel Peisakh îi laudă de mama focului pe filipinezi. „Sunt extrem de valoroși, au experiență internațională reală, greu de găsit pe piața din România, disciplinați, dispuși la muncă pe termen lung.”

Cu atâta reclamă, mai că ar fi putut convinge și Israelul să adopte politica granițelor deschise, nu doar a granițelor tot mai întinse. Sigur aveau și ei nevoie, dar Găbiță vrea să ne ajute pe noi mai întâi.

Drept mulțumire, patronii aruncă cu bani în el, ca în Salam la dedicații (orice asemănare e întâmplătoare) - dau până la 3.500 de euro pe contract. Cu totul, dau 2,1 milioane de euro. Oare dacă investeau milioanele astea în formare, nu găseau români dispuși să mai ia o categorie la școala de șoferi?

Cât de curând va fi spulberată și amăgirea că aceste importuri în masă de populații vizează doar meseriile prost plătite, pe care nu vrea nimeni să le facă. Un sofer de TIR pe rute din Europa poate lua 3.500 de euro net, nu e nici pe departe o ocupație pe care europenii refuză să o practice. Iar asta în timp ce în China au deja taxi-uri fără șofer și nu știm ce se mai inventează.

Lejeritatea cu care se vorbește de cifre mari de zeci și sute de mii, de înlocuirea unor întregi categorii profesionale, e descumpănitoare. Ca să aveți o perspectivă despre scara acestor planuri, dacă acești samsari de oameni vorbesc de 150.000 de șoferi de adus.... Gîndiți-vă că toți taximetriștii din București sunt vreo 10.000. Toți șoferii de autobuz în rețeaua de transport a Capitalei sunt mai puțini de 3.500.

Iarăși, nu-s posturi de care să zici: nu le vrea nimeni, românii sunt prea leneși să le practice, nu găsești pe nimeni să conducă troleibuzul... și alte aiureli ale propagandei auto-denigratoare. Dimpotrivă, sunt posturi de care depind tot atâtea familii. Și vine într-o zi nebunia lui Salam și-i schimbă pe toți, că a găsit alții care nu cer măriri în ritm cu inflația.

https://adevarul.ro/economie/600-de-filipinezi-soferi-de-tir-vor-ajunge-in-2529382.html

Valul schimbării din Marea Britanie spulberă cele mai vechi partide din Europa, dar alternativa a fost pregătită din timp, încât schimbarea să fie înșelătoare. Sistemul electoral într-un singur tur avantajează primul clasat, astfel încât un partid care convinge un sfert din alegători ajunge să ia cele mai multe circumscripții și să conducă detașat.

Partidul Conservator, vechi de două secole, care a guvernat cel mai mult în timpul vieții noastre, a căzut pe locul 4. Laburiștii premierului Keir Starmer au căzut pe doi, pierzând jumătate din mandate în alegerile locale de săptămâna trecută.

Pe primul loc e partidul suveranist al lui Nigel Farage, care de la două mandate s-a trezit cu peste 1.400. Aproape tot atât au împreună și cele două USR-uri ale englezilor, partidele globalist ecologiste.

Concentrarea celor două flancuri zise de dreapta și de stânga arată pierderea de credibilitate a celor două partide mari, de centru-stânga (laburist) și centru-dreapta (conservator), dezamăgirea electoratului lor fidel de decenii față de promisiunile mincinoase pe care le-au făcut.

Articolul ilustrează genul de păcăleli livrate publicului de vechile partide și cum au creat ele nemulțumirea, dar și țepele noi scoase din joben de sistem să le împrospăteze.

https://evadare.ro/externe/inselatorul-val-al-schimbarii-din-marea-britanie/

Negaționiștii genocidului în desfășurare au ținut ieri o ședință solemnă în Parlamentul României. N-au mai avut răbdare până azi, când Israelul își sărbătorește Ziua Independenței. În cazul României, independența n-a mai fost marcată în niciun fel săptămâna aceasta, de parlamentari. (Măcar nu s-au mai prefăcut.) (1/4)

Din 2024, când au votat să proclame 14 mai ca Ziua Solidarității și Prieteniei cu statul Israel, parlamentarii noștri îndeplinesc un ritual anual al plecăciunilor la Înalta Poartă, sperând să fie remarcați și la alte porți mai mici sau mai mari spre care duce ea.

Acum doi ani a fost ștearsă din calendarul oficial ziua dedicată victimelor comunismului, pentru 14 mai 1948, când a fost cel mai mare val de arestări politice - peste zece mii de tineri, studenți și simpatizanți ai opoziției anti-comuniste. Între ei au fost și mari mărturisitori creștini, care aveau să devină teologi și duhovnici importanți: Dumitru Stăniloae, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu.

Tot atunci a fost închis pentru refuzul de a-l turna pe Constantin Noica și evreul Nicu Steinhardt, botezat în celulă de părintele Mina Dobzeu și ulterior devenit călugăr la mănăstirea Rohia. Parafrazând profeția biblică, dacă aceia ar fi tăcut și noi i-am fi uitat, pietrele ar fi vorbit.

Respectul pentru memoria lor a ținut pentru politruci doar șapte ani, după ce au instituit în 2017 ziua, pe care au înlocuit-o cu cea dedicată solidarității cu o țară străină. De doi ani, ședința Parlamentului e prilejul unui ritual cvasi-religios al supunerii, cu atât mai grotesc cu cât se desfășoară pe ruinele blocurilor bombardate din Gaza, Beirut, Damasc, Teheran pentru extinderea puterii regionale a Marelui Israel și pe ruinele independenței statului nostru.

De altfel, e singurul exemplu de discurs anual cu sonoritate religioasă, pe care îl auzi de la politicienii români. Care participă la acest ritual ca la depunerea jurămintelor de nuntă la catolici. Nici nu ți-i poți imagina ținând cuvântări echivalente despre convingerile lor creștine, de exemplu, sau patriotice.

Aparent, în acest an doar un reprezentant de la PSD și unul de la PNL au fost lăsați să exprime osanale, pe lângă Silviu Vexler și vice-premierul din Israel. Astfel, liderii USR și AUR au fost frustrați de pupăturile pe care, cu siguranță le aveau pregătite, ca anii trecuți.

AUR a marcat evenimentul simbolic doar prin decizia de suspendare a consilierului local din Balotești, care a îndrăznit să conteste într-o petiție activitatea Institutului Wiesel. Iar USR, printr-un comunicat în care a înfierat obținerea avizului în Comisia Juridică a legii deputatului SOS Miron Manega, de abrogare a legilor cenzurii. Pentru USR, chiar și a pune în discuție restabilirea libertății de exprimare e prilej de atac de panică. Pentru ei, legile nici n-ar trebui să ajungă la votul în plen, adversarii politici ar trebui arestați direct pentru gânduri ilegale.

Așa că s-au remarcat doar liberalul Mircea Abrudean, cu un discurs anost, dar plin de zel de la partidul care i-a dat pe frații Muraru și pe avocatul din Arad, care a obținut dărâmarea bustului lui Octavian Goga.

Sorin Grideanu l-a întrecut cu un stil demn de congresele PCR, în care odele tovarășului au fost înlocuite cu oda tovarășilor aliați și prieteni. PSD-istul e foarte încrezător că, după vizita la Netanyahu are șanse mari să obțină firmanul. (Alocuțiunea lui, de la min. 13.)

După introducerea de protocol, Grindeanu a zis că „prietenia autentică înseamnă privirea cu onestitate a realității”. Hait! zic, să vezi că le zice să oprească războaiele. Le bate obrazul că e prea mult, nu se mai poate și nici noi nu mai rezistăm cu scumpirea petrolului. Aiurea, a urmat momentul de autocritică tăvărășească despre racilele antisemitismului.

Grindeanu a folosit o minciună grosolană mult repetată de toate dronele din politică și presă. O știți, desigur. Aceea că omenirea se confruntă cu o plagă numită antisemitism, care ar fi luat proporții după 7 octombrie 2023.

E un neadevăr pur. După atentatul din acea zi, a fost un val colosal de simpatie și solidaritate cu Israel. Nu s-a bucurat nimeni în spațiul euro-american de cele întâmplate atunci. (Dacă or fi fost persoane cu totul marginale, nu le-am văzut.) În cei peste doi ani de după, Israelul a făcut praf un capital uriaș de simpatie strâns în toate deceniile post-belice și ajuns la apogeu în acea zi.

Opinia publică mondială a început să dezaprobe acțiunile ulterioare ale armatei și guvernului din Israel, crimele de război, înfometarea deliberată, alungarea oamenilor din casele lor. A numi asta antisemitism e cea mai abuzivă folosire a termenului. Lumea și-a schimbat părerea din cauza acțiunilor liderilor israelieni, au început să răzbată tardiv informații despre abuzurile mult anterioare acelei date.

Și pur și simplu oamenii au fost scârbiți de minciuna necontenită din presă, de slugărnicia politicienilor, de agresivitatea celor care pozează necontenit în victime. De interdicția de a spune răului rău și adevărului pe nume, sub amenințarea pedepselor fără corespondent pentru alte grupuri.

Posibil ca ședința să fi fost devansată după programul înaltului oaspete, ministrul Justiției din Israel, Yariv Levin (de la min. 25). Culmea ironiei, reprezentantul unei țări care sfidează justiția internațională, a venit să ne spună că Beniamin Netanyahu e nedreptățit. În schimb, ne-a felicitat pentru legile drastice de combatere a antisemtismului și l-a felicitat pe Silviu Vexler pentru inițiativele în acest sens.

Șeful Justiției din regimul de aparheid a pretins că „Israelul apără valorile democratice, drepturile femeilor și libertatea”. Declarație halucinantă, având în vedere zecile de mii de femei ucise în ultimii doi ani, totala lipsire de libertate a celor două milioane de prizonieri ai lor din lagărul în aer liber din Gaza, închis cu gard de două decenii. Iar de participarea palestinienilor la democrație, nici nu poate fi vorba. Chiar li se spune că sunt bombardați că au votat greșit acum douăzeci de ani, când majoritatea populației de acolo nu se născuse sau n-avea drept de vot.

Însă discursul cu adevărat strălucitor a fost al îndrăgitului Silviu Vexler (de la min. 15). Serios, dacă ar fi avut și tangență cu universul vizibil, ar fi fost chiar poetic. Într-atât, încât mă gândesc că deputatul a rupt pozele lui Eminescu și Goga cu gândul să-i înlocuiască. Să spicuim din proza vexleriană:

„Astăzi, privind spre legătura dintre România și statul Israel, vedem că timpul, acest sculptor tăcut, nu a făcut altceva decât să scoată la lumină o operă de artă a spiritului uman... O prietenie, care nu se măsoară în kilometri, ci în bătăile aceleiași inimi.”

Hai că-i bun. Simțeam că e o inimă de artist în el.

„Există spații în istorie unde două popoare au decis că vor merge spre viitor împreună.”

Minunat. Când au decis popoarele să se ia, nu se știe. Dar, mazeltov, să fie într-un ceas bun! Și nici încotro au pornit-o ele așa la braț ca doi guguștiuci. Proababil au decis prin reprezentanții lor întovărășirea, ca pe intrarea în CAP.

„Suntem parteneri într-o aventură a creativității, care abia începe.” (...) „Evreii din România nu au trăit pur și simplu în această țară, ei au trăit pentru ea. A fost și rămâne o loialitate a pasiunii și o pasiune a loialității.”

Aici Silviu Vexler a introdus și conceptul din Cabala, „tikun olam” (repararea lumii). E o credință esoterică, dedusă de ocultiștii evrei pe baza unor idei gnostice, care s-au îndepărtat masiv de înțelegerea Genezei din Vechiul Testament. Concepția e greu de rezumat aici, dar consideră că lumea s-a degradat de la momentul creației, prin risipirea luminii în vasele simbolizate de arborele sefirot. În acea interpretare, adepții iudaismului ar avea datoria să recupereze părțile pozitive și din cele negative, participând astfel la „vindecarea” universului.

Conceptul de „tikun olam” a fost invocat chiar și de adepți altfel atei ai marxismului sau ai unor curente politice ale noii stângi de tip woke. Altfel spus, prin politici sociale, implicări în filantropie și ONG-uri sau în afaceri, unii evrei faimoși au pretins că participă la acest tip de reparare a unor suferințe ale universului. Sintagma apare și în viziunea eshatologică a celor religioși, cum ar fi cei din gruparea Chabad. În acel caz, „vindecarea lumii” fiind o operă necesară pentru pregătirea apariției unui mesia al lor. Revenim la poetul Vexler:

„Au fost visători, care au construit fabrici și bănci, artiști care au modelat sensibilități și patrioți, care în momemtele de cumpănă ale istorie, au ales să rămână fideli drapelului românesc, cu o demnitate, care ne obligă astăzi la recunoștință.” (...)

„Această loialitate nu a fost un contract, ci un legământ de sânge și de spirit. De aceea, atunci când Israelul modern s-a născut ca stat, o parte din inima României s-a mutat pe țărmul Mediteranei. Sutele de mii de evrei români, care au plecat în Țara Sfântă, au transformat Israelul într-o țară în care România e iubită și vorbită în fiecare zi.”

Păi de ce nu țin și ei o zi echivalentă an de an în Knesset și nu își învață copiii obligatoriu istoria românilor în școli?

„Este imaginea vie a unei Românii, care a înțeles că diversitatea nu este o barieră, ci un fundament.”

Știm deja, diversitatea e forța noastră. Dar nu pe malul Mediteranei, doar pe malul Mării Negre.

„Asistăm la un triumf al reconcilierii și al viziunii asupra resentimentului”, a mai spus Silviu Vexler. (Și au trăit fericiți, până la adânci bătrâneți. Rămâne să vedem cum va decurge repararea lumii în Orientul Mijlociu.)

https://www.youtube.com/watch?v=Rzq9e-S0iKw

https://basilica.ro/14-mai-ziua-nationala-de-cinstire-a-martirilor-din-temnitele-comuniste-2/

Suntem dependenți de tehnologie și căutăm în zadar oameni online, când ei sunt deja aici. Să vă povestesc.

Ca un hipster mobil, am avut telefon chinezesc dinainte să aibă toată lumea, că eu am fost sărac de mic. Anul trecut am zis să întrerup lungul șir de chinezării, pentru un Google Pixel nu de cea mai nouă generație, cu o baterie modestă, dar cu Android pur și cameră splendidă.

E telefonul care m-a ținut cel mai puțin dintre toate, sub o jumătate de an. (Așa că o să mă întorc la chinezești.) Să zicem că n-a fost doar vina lui. Am crezut că-l bag în buzunarul vestei, dar l-am băgat între vestă și o borsetă, așa că a aterizat pe trotuar. Nu s-a spart, că are toate gorilele pe sticlă. Și câteva săptămâni a funcționat fără diferențe vizibile.

Un singur lucru am început să observ: că zornăiau piese în el când îl mișcai. Ceva se auzea în el oricum, că are periscop, o tehnologie foarte șmecheră pentru zoom optic miniaturizat. Dar ce se auzea acum era deja submarinul cu totul. Mă rog, atâta timp cât funcționa ca înainte și piesele nu părăseau incinta, nu m-a deranjat.

Problema e că și-a ales un moment nepotrivit să-mi facă figura, când eram pe coclauri, în Munții Măcinului. M-a lăsat să ajung în gloriosul vârf de nici 500 de metri, dar când am zis să mă întorc a început să se stingă singur. Îl aprindeai, funcționa câteva zeci de minute, iar se închidea. De vreo 5-6 ori, până a rămas cărămidă, negru tuci, lăsându-mă și fără ceas cu ocazia asta.

Nu părea greu să te întorci pe unde-ai venit, doar că potecile n-aveau decât marcaje sporadice, mai mult derutante decât lămuritoare. Și se intersectau mai multe trasee, care de 5 ore, care de 7... Simțul meu de orientare e atât de dezvoltat, că mă rătăcesc și într-o parcare, darămite în labirintul ăla de potecuțe aleatorii. Am luat-o și eu pe potecile care păreau mai mari și mai la vale. Unele, ditamai drumul forestier, care duc spre sate aflate la zeci de kilometri.

Am mărșăluit așa în toate direcțiile circa opt ore. Mi s-a terminat și apa, dar cel mai mult mă temeam că mă prinde noaptea în pădure. Zic: odată se dă soarele după un versant și se face beznă. O să îngheț, n-o să mai văd pe unde să mai merg, o să mă împiedic și odată căzut jos or să mă ciugulească lupii și vulpile. Așa că am decis să mă întorc de la drumul forestier, care cine știe în ce județ ducea, la ultima potecă unde întâlnisem oameni.

Pentru că, am omis să vă spun, din când în când, potecile mele, pe care nu era nimeni, se intersectau cu un suvoi de oameni care urcau. Pe unde intrasem eu în pădure nu era țipenie de om. Dar aveam să descopăr câ la mai mulți kilometri erau sute de mașini parcate, din care se revărsau mii și mii de români veniți să vadă bujorii. Pensionari, copii mici, femei, aproape în șir indian în preajma parcării, tot mai răzleți spre înălțimi. Din care nu se rătăcea unul, aparent toți capabili să aleagă bine la fiecare bifurcație de poteci. Mânați de un spirit gregar fără abateri și o pasiune florală de nestăvilit.

Zic: dacă toată omenirea aia a putut să urce până aici, pot și eu să cobor, ieșirea nu poate fi departe. Când mă mai întâlneam cu un pâlc, ziceau: n-aveți Google Maps? Când n-aveam nevoie de ei, erau prea mulți. Toți, din direcția opusă. Dar tocmai la intersecții nu mai era puhoiul decis să vadă bujorii și iar mă pomeneam că merg pe o potecă doar a mea, pe care nu mai vine nimeni. Unde era o umbră plăcută și niciun bujor. (1/2)

Într-un final, din poteca bujorilor am nimerit pe circuitul de cicloturism. Și un biciclist a înțeles că sunt un caz special de dezorientare. Mi-a zis: ruta asta se intersectează cu autostrada de oameni, care merge în poteca cu bujorii. O să-ți pun un semn la bifurcație, pe poteca bună. (În gândul meu, zic: cine știe ce creangă rupe, de n-o s-o văd... dacă nu uită cu totul să se mai dea jos din șa pentru mine.) Când colo, ia uitați ce semn frumos îmi lăsase bunul samarinean!

Fostul câștigător al Eurovision a renunțat la rochiile mulate și cosițele care i-au adus trofeul. Femeia cu barbă, Conchita Wurst, nu mai are silicoanele de când era la modă muzica woke, dar păstrează în piept valorile europene.

Concurenta noastră a luat locul 3 anul acesta, pentru că doar rimel și creion de ochi să arăți ca un vampir nu e suficient pentru festivalul Euro-Halloween.

https://www.elle.ro/people/conchita-wurst-de-nerecunoscut-cum-arata-acum-artistul-dupa-ce-a-renuntat-la-peruci-si-rochiile-extravagante-care-l-au-facut-celebru-la-eurovision-1068225

La noapte aflăm dacă patriotismul și mobilizarea de la firul ierbii pot învinge banii oligarhiei, în cea mai palpitantă cursă electorală din Statele Unite. Republicanul Thomas Massie luptă să își păstreze locul în Congres având împotriva lui nu doar partidul Democrat, dar și toată administrația Trump și întregul lobby AIPAC. Cu o victorie acum, s-ar putea profila și ca un competitor pentru Casa Albă peste doi ani.

De notat că în Kentucky se desfășoară azi doar runda preliminară, în interiorul fiecărui partid, pentru nominalizare. Iar confruntarea propriu-zisă pentru fotoliul din Camera Reprezentanților va avea loc la începutul lui noiembrie. Cu atât mai mult e uimitoare mobilizarea de forțe pentru a elimina singurul naționalist din cei 535 de membri ai Congresului SUA.

Doar pentru întrecerea de azi au fost puse la bătaie 34 de milioane de dolari, stabilind recordul istoric pentru acest tip de alegeri locale în sânul unui partid. Thomas Massie s-a opus restricțiilor pandemice din 2020, făcând opoziție față de operațiunea „Warp Speed” a lui Trump. A votat constant împotriva pachetelor de ajutor pentru Ucraina și celor peste 30 de legi similare pentru Israel din ultimii ani, fiind pentru reducerea cheltuielilor care au dezlănțuit inflația. În genere, are poziții conservatoare social și liberale economic, în linia lui Ron Paul și a programului cu care Trump a câștigat prima campanie.

Dar ce nu i se poate ierta sub nicio formă din partea stabilimentului bipartizan e că acum un an a dezvăluit amploarea traficului de influență făcut de lobby-ul israelian. Într-un interviu cu Tucker Carlson, Massie a spus că fiecare politician din Congresul SUA are „câte o bonă de AIPAC” (American Israel Political Action Committee.)

Astfel, fiecare american interesat să intre în politică e studiat încă înainte de lansare ce fel de poziții are despre micul stat din Orientul Mijlociu. În funcție de asta, e susținut sau nu de sponsori, mediatizat sau boicotat în majoritatea presei. Apoi e invitat în excursii gratuite de protocol în Israel și cel puțin o persoană de legătură îl preia. Acel lobby-ist îi sugerează ce legi să voteze, pe care să le blocheze, îi livrează constant documentație de propagandă, cu „puncte de vedere” pe care le reiau toți politicienii despre „cel mai important aliat al nostru”.

Acea propagandă în beneficiul Israelului e cunoscută ca „hasbara” și include replici la criticile despre acțiunile militare, expansioniste ale țării, sau despre încălcarea drepturilor omului. Dacă Trump s-a lansat ca vedetă TV cu emisiunea „Ucenicul”, în care selecta tineri aspiranți în conducerea unei afaceri, în Israel a existat emisiunea „Ambasadorul”. În ea se înfruntau cei mai promițători tineri, dar nu cu talent în afaceri, ci în diplomație, care trebuiau să demostreze că pot susține cel mai bine imaginea țării în dezbateri cu critici din afară. O idee foarte inteligentă, în contrast cu auto-denigrarea și bășcălia la adresa propriei țări, promovate de media în Europa. (1/2)