Când trăia, soțul ei Sheldon Adelson l-a convins pe Donald Trump să îl grațieze pe unul din cei mai prolifici spioni israelieni, condamnat la închisoare pe viață. Jonathan Pollard a livrat spionajului israelian date masive despre sistemul american de supraveghere electronică prin NSA. În plină „pandemie”, Adelson l-a dus personal cu avionul privat pe Pollard în Israel, unde a fost primit ca un erou de Beniamin Netanyahu. La scara avionului, cei doi s-au salutat cu cotul potrivit ritualului covidist, pentru o ședință foto.
Și mărinimia lui Trump nu s-a oprit aici. L-a grațiat simultan și pe agentul secret care era superiorul lui Pollard. Ajuns în țara de suflet, Pollard a dat un interviu în care dădea de înțeles că e o datorie patriotică să spionezi pentru Israel când trăiești în altă țară.
În același ultim an de mandat, Trump și-a grațiat și propriul socru, magnatul imobiliar Charles Kushner, pentru escrocherii, care includeau tentativa de șantaj a cumnatului cu ajutorul unei prostituate.
În același lot de grațieri, Trump a mai scos din închisoare în 2020 și pe rabinul Sholon Rubashkin, condamnat pentru 86 de capete de acuzare de fraudă și pentru angajarea a sute de migranți ilegali la o fabrică. Tot pe final de mandat, Donald Trump l-a grațiat și pe Sholam Weiss, condamnat la 835 de ani de închisoare pentru o puzderie de fraude și spălare de bani.
Cu câțiva ani în urmă, cel care pretinde că pune America pe primul loc dădea un interviu șocant la radio, unde confirma ceea ce presa ar numi o teorie a conspirației: „Ce schimbare am văzut eu în Congres e că Israelul pur și simplu avea congresul în buzunar. Înțelegi asta, nu? Acum 10-15 ani erau așa puternici și acum e aproape pe dos. Israelul avea o așa putere - și pe bună dreptate - peste congres și acum nu mai are. E incredibil.”
Trump a revenit și anul acesta cu bizara lui teorie, care pretinde că lobby-ul reprezentat de AIPAC ar fi dispărut, doar pentru că au apărut unii parlamentari, pe care îi numeri pe degetele de la o mână, care nu ar vota cum dictează lobby-ul. Exemplele pe care le dă sunt mereu aceleași 3: Ilhan Omar, Rashida Tlaidb și AOC. (Deși AO Cortez e o mare susținătoare a Israelului, cu unele nuanțe, și și-a dezvăluit chiar origini evreiești la un moment dat, pe lângă cele latino-americane.)
Dar nici măcar asta nu mai e suficient. Într-un interviu de zilele trecute dat lui Sean Hannity, Trump a spus că deputatul democrat de origine evreiască, Chuck Schumer, „e ca un palestinian”, doar pentru că s-a pronunțat împotriva suspendării alegerilor de către Netanyahu. (Ca Zelenski în Ucraina, și acela a descoperit că poate evita alegerile cât ține războiul.) În același interviu, Trump nu arată vreo tresărire pentru masacrele cu 36.000 de morți din Gaza, preponderent femei și copii, spunând că „Israelul trebuie să termine treaba cât mai repede”.
Falsul patriot american poza în fosta campanie într-un om de afaceri suficient de bogat încât să candideze fără să depindă de nimeni. Dar se vede de la o poștă că e ca un lăutar care cântă pentru cine-l plătește. Iar în susținerea Israelului chiar împotriva intereselor americane, e chiar mai servil decât Joe Biden.
https://www.reuters.com/world/us/republican-mega-donor-adelson-back-major-pro-trump-spending-group-2024-05-30/
https://www.haaretz.com/us-news/2024-06-03/ty-article/.premium/trump-is-desperate-for-cash-but-donors-have-conditions/0000018f-df3a-db29-a3ef-ff3a27530000
https://www.youtube.com/shorts/oVwjQv7Sa3k
https://www.youtube.com/watch?v=29NdLPojMkU

💯15👍7🔥3🏆2🤮1
Credeati ca s-a terminat nebunia Covid? Nici pomeneala! O candidata independenta pentru parlamentul britanic a fost arestata pentru neplata unei amenzi de 220 de lire din pandemie.
Doctorita Anne Closkey a vorbit la un miting in noiembrie 2020, pentru care a primit o amenda abia in 2022. Intre timp a fost data afara si de la spital pentru interviuri blasfemiatoare la adresa vaccinului, in care si-a tradat necredinta in stiinta oficiala. I s-a interzis sa practice medicina o jumatate de an in 2023. Inca din 2021, doctorita isi exprimase ingrijorarea fata de vaccinarea celor mici.
Amenda pentru nerespectarea restrictiilor a fost transformata in 14 zile de inchisoare.
In timpul procesului, inculpata a contestat inclusiv institutia Procurorului General, care are o traditie de un secol, despre care sustine ca nu se gaseste intr-o lege explicita de infiintare. Judecatoarea i-a taiat microfonul iritata, spunand ca procurorul n-are cum sa nu existe.
Un fapt interesant, in actualul context al emiterii mandatului de arestare pentru Netanyahu de Curtea de la Haga, e ca institutia mai sus amintita a suferit o modificare tocmai intr-un context similar. In 2009, o curte din Westminster a emis un mandat de arestare pentru Tzipi Livni, ministra de Externe din cabinetul Ariel Sharon pentru crime de razboi petrecute in Gaza. Mandatul fusese emis intr-un proces in lipsa intentat de o asociatie palestiniana, ramanand fara efect.
Dar in 2011, Tzipi Livni, care a fost si in guvernul Netanyahu, a venit intr-o vizita in Marea Britanie. Ca sa evite un scandal diplomatic, englezii si-au modificat legislatia cu acea ocazie special pentru sefa diplomatiei israeliene. Asa ca de atunci incolo Procurorul General a primit si atributia exceptionala de a se putea opune prin veto mandatelor de arestare. Lucru pe care, evident, nu il va face si acum pentru doctorita rebela.
https://www.bbc.com/news/articles/cn446pd25m8o
https://www.theguardian.com/world/2011/oct/04/tzipi-livni-arrest-warrant

BBC News
General election candidate jailed over Covid fine
Anne McCloskey is standing as a candidate in Foyle in the upcoming Westminster election.
🤬24👍5🔥3❤1
Reactiunea
Photo
Discuții în Parlamentul European pentru formarea unui bloc suveranist prin unirea celor două grupări existente. O întâlnire pentru tratative a avut loc sub conducerea lui Marine Le Pen, cu Salvini din Italia, Wielders din Olanda și alte partide similare intrate din Austria, Belgia, Portugalia, Cehia și Danemarca.
Grupul ECR (Conservatorii Reformiști) are 76 de membri deja în noul for, iar grupul ID (Identitate și Democrație) are 56. Împreună ar avea 18%. Dar mai există încă 91 de nou intrați neafiliați, care încă nu au optat, deci alte 12 procente.
Între neafiliați sunt și cei 17 germani de la AfD, partid dat afară din grupul ID de Marine Le Pen. Deci rivalitățile sunt mari. Ungaria are și ea 11 neafiliați după părăsirea PPE de către FIDESZ-ul lui Viktor Orban. (Radicalii de la Jobbik n-au mai prins pragul.)
Din România, ar fi 6 de la AUR, care probabil merg spre ECR și 2 de la SOS, care urmează să opteze.
Grupul ECR cuprinde, între alții:
24 din Italia (Fratelli d'Italia, Giorgia Melloni)
20 din Polonia (PiS, Kaczinsky)
3 Belgia
3 Cehia
2 Grecia
Grupul ID cuprinde, între alții:
30 din Franta (Adunarea Nationala, Le Pen)
7 din Italia (Liga, Matteo Salvini)
6 din Olanda (Partidul Libertății, Wielders)
6 Austria (Partidul Libertății, Christian Strache)
3 Belgia
1 Danemarca
https://r3media.ro/marine-le-pen-geert-wilders-matteo-salvini-identitate-democratie-fuziune-conservatori-reformisti-europeni-ecr-bloc-suveranist-parlamentul-european/

R3media
Marine Le Pen, Geert Wilders, Matteo Salvini și alți naționaliști au discutat despre posibilitatea fuziunii cu Conservatorii și…
Liderii grupului Identitate și Democrație (ID) au început să negocieze viitorul blocului lor în Parlamentul European. Ei iau în calcul crearea unui super-bloc suveranist prin fuziunea cu ECR-ul Giorgiei Meloni, potrivit European Conservative.
Întâlnirea…
Întâlnirea…
👍17🥱2🔥1
Gata, în a doua seară de concert corporatiștii au fost dresați de Coldplay să le placă manelele. S-a încheiat cu happy end. Solistul Chris Martin le-a ținut un discurs moralizator, în care le-a bătut subtil obrazul, i-a pus să-l fluiere pe el în glumă câteva secunde. Și când a reluat Babasha varianta lui de hăulită de la Gorj sau de la Strehaia, au aplaudat cuminți ritmic și au ovaționat diversitatea.
Finalul e previzibil, pentru că la Coldplay nu se putea duce decât cel mai conformist public de prin birouri. Genul atent la ce poți să spui că-ți place să te aprecieze șeful și să nu se supere nicio colegă. Chiar să te creadă sensibil, să-și imagineze că ai o inimă. Pentru ei ieșitul la concert e un mare team building. Cu o seară înainte îi luase pe nepregătite momentul, fiind genul de public care are nevoie de râsete la sitcomuri să știe când e poanta.
Solistul dăscălistul a zis că a fost șocat și trist cu o seară înainte. (Emoticon.) După care a băgat speech-ul de Oscar cu toleranța. S-a scuzat că poate nu înțelege el toate culturile (adică băștinașii românezi). „Nu înțelegem prin ce ați trecut, toate culturile”... (aaah, vai, ați fost traumatizați când erați mici de diversitate, mo? Vreți să vorbim la un psiholog despre asta? Mai ia-ți un bilet de 700 de lei și Coldplay e aici să te asculte.)
Poate nu cu alte culturi avea o problemă publicul, ci cu sub-cultura și anti-cultura. Dar normal că-s ipocriți, că dacă analfabeții cu onomatopee le vin din State, sub formă de hip-hop, R&B, trap și alt crap, îi îmbrățișează cu voioșie. Acum vor merge și conformiștii de la Coldplay în cluburile hipsterești unde se ascultă manele „ironic”. Ca să mă exprim doct: primul pas al aculturației a fost americanizarea, următorul pas e, firesc, țiganizarea.
Normal că s-au dat rapid pe brazdă corporatistele, să nu rămână corigente la toleranță. Probabil au început să dea ritmic din buric pe hăuleli. Una din ele poate-l ia și de soț pe Babasha, să nu mai schelălăie că nu-l vrea soacră-sa.
Aproape firesc, a intervenit în scandal și Vasile Bănescu, Babasha patriarhului, care a deversat iar o roabă de neologisme culte de hermeneutică a manelei. Mai întâi a fost neașteptat de incorect politic și ne-a explicat că maneaua vine ca nuca-n perete pe marile scene. (Mare în ce sens? Că era un stadion, nu Covent Garden. A evoluat și Bănel Nicoliță pe „scena” aia.) Până aici a fost elitist. Dar nu se oprește aici. Și o cârmește pe politicul, care se pare că l-a traumatizat duminică:
Dixit Bănescu: „Aceeași societate votează dezinvolt, pentru că i se pare cool, strâmbii și impostorii loviți de delir ultranaționalist și antieuropean, adică antinațional. „Patriotism” zgomotos și bine remunerat. Manelizat".
Nu știu dacă un teolog are voie să-i facă „strâmbi” pe enoriași. Poate impostori or fi, apreciază fiecare sinceritatea lor. De acord că au reușit să manelizeze patriotismul, asta a observat-o bine Bănescu. Dar cum adică naționalismul și patriotismul sunt antinaționale și anti-europene? E pe principiul dai în mine, dai în tine, dai în UE și-n uzine. Cine nu vrea dizolvarea națiunilor e împotriva nației, după Bănescu. Deci, manelizați-vă să nu păreți anti-europeni și anti-români.
https://www.antena3.ro/show/solistul-trupei-coldplay-a-cerut-sa-fie-huiduit-in-mijlocul-concertului-712539.html
https://www.youtube.com/watch?v=mCNlzmhvCGE

www.antena3.ro
Solistul de la Coldplay le-a cerut spectatorilor să îl huiduie: „Ăsta e un hou adevărat”. Babasha a fost aplaudat la concertul…
Trupa britanică Coldplay a susținut joi seară al doilea concert pe Arena Națională din București, în cadrul turneului mondial „Music of the Spheres”. Solistul trupei, Chris Martin, a abordat în mod direct incidentul de la primul concert, când artistul român…
😁15🤣10👍5🤮5👏3❤1
Reactiunea
Photo
Sicofanții globalismului de la Politico au întocmit „Top 23 cei mai ciudați” intrați în Parlamentul European și Șoșoacă e în top. Merită toți prezentați pentru că mi se pare că fac un lucru semnificativ. Cum am mai spus, Parlamentul Uniunii e o farsă în sine și merită tratată ca atare. E o fațadă de democrație, lipsită de putere, peste care domnește o comisie aleasă prin înțelegeri în spatele ușilor închise, pe care nu o votăm, dar care dictează. Și care, la rândul ei e supusă unor forțe din afara Europei și tot mai explicit cu program anti-european.
Simbolic, clădirea Parlamentului e făcută să imite Turnul Babel, pictura unei clădiri neterminate de Pieter Bruegel cel Bătrân. Un astfel de proiect demonic merită să se prăbușească în propriul ridicol tragi-comic, la fel ca primul. Instituția n-a mers nici mai bine nici mai rău cu EBA, Gigi și Petrov în ea sau cu birocrați pur sânge și corect frezați ca Adina Vălean, Siegfried Mureșan pentru că e decorativă și o bătaie de joc în sine. Nu sus-numiții au născocit „programul european”, care ne e aplicat cu metodă de la aderarea din 2007 - de fapt și cu decenii înainte, când am fost momiți să ne conformăm și să ne vindem tot ce aveam pe nimic în schimbul izbăvitoarei aderări.
Votanții deștepți din țările membre s-au dumirit de asta și trimit acolo bufoni sau agitatori, care să facă măcar scandal. Pentru că mai mult nu e de făcut acolo. E o formă de protest a neputinței. E libertatea bufonului de a spune adevăruri tiranului, când ceilalți nu mai au acest drept.
Așadar, în top 23 e și Șoșoacă a noastră. Politico o prezintă cu batic și botnița de la discursul din pandemie. Arată ridicol, dar atunci a fost un gest de admirabilă onoare pentru noi toți. A fost un protest contra umilinței măștii, a depersonalizării ca om, contra iraționalului obedienței. Nu Șoșoacă a fost ridicolă atunci, ci liderii lumii, care învățaseră să dea noroc cu cotul.
Ni se spune ce a făcut mai grav la viața ei: a fost premiată de Sputnik. Nu! Grav e că UE interzice presa străină, ca Sputnik și RT, încercând penibil să țină europenii doar în corsetul minciunilor din propaganda oficială. Știți cât de stupid sună să reproșezi unui politician că a fost lăudat de o publicație pe care o interzici că nu ești în stare să o contrazici? E ca și cum înainte de 1989, Scânteia ar fi scris: „Cutare vrea să intre în Marea Adunare Națională, dar a fost lăudat la Europa liberă”. Realizați absurdul?
Mai e prezentată ca antivax. Altă minciună. Că n-a interzis nimănui să se vaccineze, ci a protestat contra șantajului vaccinării obligatorii a celorlalți. Cine a avut dreptate? Ea sau Ursula, hoața care a comandat miliarde de doze pentru toate țările, peste capul guvernelor liber alese?
Se mai spune că a fost în vizită la ambasada Rusiei. Așa și? Unde-i lista cu cei care au fost la ambasada Americii? I se mai reproșează că e revizionistă. Într-adevăr, am criticat la acea dată formularea aberantă din cererea ei de „anexare” a provinciilor istorice stăpânite acum de Ucraina. O idee proastă fără efecte, care ar fi implicat intrarea în război. Dar în sine, sunt teritorii ce sunt deținute fraudulos de Ucraina și nu e nimic „ciudat” să susții un adevăr istoric.
În postarea următoare, vi-i prezint pe ceilalți 22 din listă.

👍23❤15💯3🏆2👏1
Așadar, ceilalți 22 de „ciudați” intrați în Parlamentul European, conform Politico:
1. Fidias Panayiotou
Un grec cu 2 milioane de urmăritori pe Youtube, care a luat 1 milion de voturi. Pare un fel de Selly. 25 de ani, face succes din fleacuri click bait.
2. Gelato Alexandraki
Patroana unei măcelării de succes din Grecia. A avut și o fermă de vaci. Are 76 de ani și nu există poze cu ea, nimeni nu știe cum arată, dar o votează. Membră într-un partid naționalist.
3. Ilaria Salis
O italiancă membră Antifa, care a fost arestată pentru atacarea unor oameni la un miting al extremei drepte la Budapesta. Pare singura extremistă, de fapt, pentru că e chiar violentă. Dar ce e Antifa, dacă nu brațul înarmat al actualei ideologii globale a decadenței!? Dacă era o extremistă de dreapta violentă, primea condamnări de zeci de ani, nu mai ajungea în Parlament.
4. Petras Grazulis
Lituania, 65 de ani, cunoscut pentru crime de gândire contra LGBT. Judecat că a votat în locul unui coleg
5. Afroditi Latinopoulu
Grecii chiar trimit, nu se joacă de-a democrația! Dată afară din partidul Noua Democrație pentru crime de vorbire. A râs de aspectul unei prezentatoare TV. (Oh, nu!!) Susține scutiri de taxe pentru femeile cu mulți copii. (Oh, nu, mai bine luăm migranți!!) E anti-avort, anti-imigrație și vrea să le interzică activiștilor LGBTQ accesul la propaganda în școli. (Ce extremistă!)
6. Gregorz Braun
Deputatul din Polonia care a stins o menoră cu un extinctor pe holul Parlamentului din Varșovia. După care a spus de la tribună că religia talmudică e una satanică, incompatibilă cu creștinismul. I-a numit pe evrei „dușmani ai Poloniei”. Reprezintă partidul Confederația, care e la dreapta partidului PiS (Lege și Ordine, fost de guvernământ). A atacat și un brad de Crăciun decorat cu globulețe în steagurile Ucrainei și UE. (Se poate așa ceva!?)
7. Sarah Knafo
Reprezintă Franța și e concubina lui Eric Zemour, așa zisul reprezentant al dreptei anti-imigraționiste, care a concurat-o fără succes pe Le Pen. Sarah și Eric sunt de origine evreiască. În același partid al lui Zemour, „Reconquete” se regăsește și Marion Marechal, nepoata lui Marine Le Pen, care a dezertat din partidul mătușii. Nepoata e măritată cu un italian din partidul lui Meloni, altă rivală a mătușii ei.
8. Alvise Perez
Influencer „de extremă dreapta” din Spania. A făcut politică și în Marea Britanie. E anti-avort și anti-corupție. (Nu putem tolera așa ceva!)
9. Filip Turek
De la partidul Automobiliștilor din Cehia e împotriva politicilor de mediu ale UE. (Opriți-l până nu ne omoară canicula!!)
10. Sibylle Berg
Scriitoare din Germania, vrea să salveze lumea de munca fizică.
11. Roberto Vannacci
General italian, autor al cărții „Lumea cu fundul în sus”. Îl consideră pe Mussolini „un bărbat de stat”. (Și ce-a fost, femeie!? Și-ăsta era trans?) E lider în partidul Liga lui Salvini. (Deci crima lui e că e naționalist, sau care-i ideea?)
12. Helmut Geuking.
Fiul unui politician german, a înființat Partidul Familiei. (Ce vreți mai mare dovadă de extremism!? Arestați-l!!)

👏10👍3❤2🔥1
13. Milan Mazurek
Din Slovacia, de la Partidul Republican, are 30 de ani (și seamănă cu Poponeț). A fost condamnat pentru rasism la adresa etniei din orașul Roma, înțeleg. Un coleg l-a pârât că ar fi zis că holocaustul a fost o păcăleală și că l-a văzut zâmbind la Auschwitz. (Poze sau nu s-a întâmplat!) Tot pârâciosul zice că Milan, când era mai mic la Bratislava, bătea etnici din orașul Roma, de rău ce era.
14. Peter Bystron
Numărul doi pe lista AfD în Germania. Acuzat că e putinist prin publicația Vocea Europei. (Pe vremuri era Vocea Americii.)
15. Marco Tarquinio
Italian, vrea desființarea NATO și Ucraina să-și negocieze pacea. A condus o publicație catolică și e anti-avort.
16. Anders Vistisen
Danezul a îndrăznit să îi spună Ursulei replica lui Trump: „ești concediată!” (Nu se face așa ceva.) Ar da afară 10.000 de euro-birocrați. Susținut de Salvini și Le Pen.
17. Manuela Ripa
Ecologistă din Germania, e realeasă în Parlamentul European. (Nu e clar ce face extrem.) Suspectată că ar fi dat niște documente confidențiale unei firme siderurgice.
18. Marie Agnes Strack Zimmermann
Parlamentar german pro-Ucraina, 66 de ani, merge pe motocicletă. (Mare brânză.)
19. Hristo Petrov
Cântăreț de hip-hop bulgar cu teme anticorupție.
20. Fredi Beleri
A fost ales din partea minorității grecilor din Albania în timp ce se afla în pușcărie. Condamnat la doi ani pentru cumpărare de voturi, zice că e victimă politică. Evident, Albania nu e în UE, dar e ales din milă din partea Greciei.
21. Daniel Obajtek
A condus o mare companie petrolieră în Polonia, fiind apropiat de fosta putere. Cea nouă, a lui Donald Tusk, l-a dat afară și el cumva a devenit popular.
22. Ivan David
Psihiatru din Cehia, a trecut de la PSD la propriul partid Libertate și Democrație Directă. A mai fost ales în Parlamentul European, unde cică votează de capul lui, nu cum spune grupul. E susținut de Geert Wilders și Le Pen.
https://www.politico.eu/article/23-kookiest-meps-european-parliament-election-results-2024/

POLITICO
The 23 kookiest MEPs heading to the European Parliament – POLITICO
We made our own group of the most outlandish MEPs coming to the new European Parliament.
👍17👏5❤3🏆2
Reactiunea
Photo
Reunirea celor două grupuri suveraniste din Parlamentul European nu se va mai face. Grupul mai numeros, ECR, dominat de Giorgia Meloni, nu vrea să se alieze cu grupul ID, al Marinei Le Pen, care la rândul ei i-a dat afară pe nemții de la AfD.
Mai mult, gruparea celor 77 de europarlamentari condusă neoficial de Meloni pregătește lovitura: se va alia cu „popularii” Ursulei von der Leyen pentru a forma o mare coaliție guvernamentală la nivelul UE. După ce le-a dat țeapă italienilor că va stăvili migrația, și păgubiții au votat-o totuși încă o dată, Meloni pregătește încă o țeapă de nivel continental.
Cum spunea Simion, „Meloni e un model pentru noi”. Și cel mai probabil tot la ECR va adera și AUR, care anterior a băgat alte bețe în roade unirii naționaliștilor din UE spunând că nu intră, dacă intră și ungurii lui Viktor Orban.
Dacă AUR se alipește ECR și acesta face coaliția cu PPE, ar fi altă țeapă de zile mari dată votanților români. Pentru că toți cei care au votat AUR la europene ar afla că au votat-o de fapt pe Ursula, pentru continuitate. Și cei 6 europarlamentari auriți s-ar așeza cuminți în aceeași tabără cu cei doi de la UDMR și de cei 8 de la PNL, în frunte cu pensatul Rareș Bogdan. Frumoasă farsa, strașnic final!
Numărul doi din ECR spune că e exclusă unirea cu grupul ID al lui Le Pen și Wielders. Că au alte gânduri, care țin de alinierea pe trei axe: conservatorii britanici (care urmează să ia o bătaie cruntă la alegeri în scurt timp), republicanii americani și Likud din Israel.
În aceeași zi, George Simion ne anunță că se lansează în cursa pentru Cotroceni, călare pe valul de popularitate de 9% la locale și 15% la europarlamentare. Am mai spus-o și o repet: e o pălărie mult prea mare pentru băiatul ăsta și să rostească cu voce tare că se vede capabil să fie președintele țării. O fi el perseverent cu organizatoricul, energic la strigături de pe trotuar și în live-uri pe telefon, dar e prea neobrăzat tupeul.
Da, și partidele vechi au personalități prăfuite și compromise. Dar un minim simț al măsurii ar trebui să-l facă să se oprească.
https://r3media.ro/ecr-exclude-fuziune-id-grup-giorgia-meloni-alianta-ppe-ursula-von-der-leyen/
https://r3media.ro/george-simion-anuntat-candidatura-alegerile-prezidentiale/

ECR exclude fuziunea cu ID. Grupul Giorgiei Meloni din Parlamentul European intenționează să guverneze cu PPE-ul Ursulei von der…
Grupul Gonservatorilor și Reformiștilor Europen (ECR), condus de Giorgia Meloni, va deveni al treilea grup ca mărime din Parlamentul European (PE). ECR va depăși foarte curând grupul progresist Renew, al lui Emmanuel Macron. ECR a obținut 73 de locuri la…
🤬16🤮9👍7
„Păi na, păi na...” S-a întâmplat din nou: UDMR a fost ajutat să treacă pragul de voturi misterioase din localități fără unguri. Formațiunea etnică e membră în PPE-ul Ursulei von der Leyen, deci salvarea ei e „pentru o cauză bună” în parlamentul european. Se ajunge astfel la paradoxul că acest partid - ONG e ajutat atât de statul maghiar, prin fondurile pe care FIDESZ la investește în Transilvania, cât și de statul paralel „românesc”.
La Câmpina sunt oficial 19 maghiari, potrivit recensământului, dar UDMR a reușit să ia 488 de voturi. Cu un scor de 3,78% a luat de trei ori cât PRM în orașul prahovean.
În schimb, votul etnic e de neclintit în comunitățile maghiare, care votează și peste 90, ba chiar 95% cu partidul lor, care în 34 de ani nu pare să-i fi dezamăgit sau plictisit deloc. După o sută de ani, la Sfântu Gheorghe românii nu mai au niciun reprezentant în consiliul local.
Uniunea a adjudecat patru județe: Harghita, Covasna, Mureș și Satu Mare. Dar, cu metoda cu care achiziționează teren și sponsorizează echipe de fotbal sau presă, obțin victorii și în mici localități în județele - punte, Cluj, Sălaj, Mureș.
https://www.puterea.ro/incredibil-udmr-a-obtinut-488-de-voturi-la-europarlamentarele-de-la-campina-unde-sunt-doar-19-maghiari/
https://alegeri.hotnews.ro

Puterea.ro
INCREDIBIL. UDMR a obținut 488 de voturi la europarlamentarele de la Câmpina unde sunt doar... 19 maghiari
Scorul foarte bun obținut de UDMR la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024 a scos în evidență și o situație
🤬25🤮9👍4😁1
Reactiunea
Photo
Comasații s-au înțeles să nu se înțeleagă și par deciși să meargă cu candidați proprii la prezidențiale. Fiecare cu mediocrul lui. Dar din tabăra pesedistă s-a îndulcit tonul față de Geoană, pe care nu-l mai trimit la plimbare, ca lunile trecute. Dar ce-l face așa popular pe Nosferatu? Oare dau românii buzna să-l voteze încurajați de promisiunile lui războinice?
La un nivel mult mai serios decât al lui Geoană, NATO a hotărât să se implice și mai adânc în războiul din Ucraina. Adică „să ne implice”. Se înființează o structură specială a NATO de asistență și antrenare pentru Ucraina. Dar Stoltenberg insistă că asta nu înseamnă participare directă în război.
O motivație interesantă e că țările NATO trebuie să grăbească acest transfer până nu vine Trump la putere. Un prim aspect e că asta e o implicare pe față în politica internă a SUA, organizația militară luând o decizie peste capul alegătorilor, care știu că vor vota într-un anume fel peste câteva luni. Deci nimic nu ar împiedica organizația să facă jocuri politice și în țări mai mici, ca a noastră, prin pioni ca Geoană sau generalul Ciucă.
Alt aspect foarte important e că „țările NATO” ar urma să preia în aceste luni povara implicării directe a SUA. Inclusiv să strângă 40 de miliarde de euro anual. Da, da, în fiecare an, că e proiect de viitor. Dar notați acest truc: Biden aruncă armamentul vechi și zecile de miliarde în comenzi la propria industrie de apărare. Nu riscă foarte multe, că e mai complicat să bombardeze Putin America. După care se rotește cu Trump și le spune țărilor din Est: noi nu mai puteam să ne băgăm, dar de aici încolo preluați voi, că războiul și-așa e aproape câștigat de Ucraina. Noi am întărâtat ursul, voi beliți-l și cu blana faceți ce vreți...
Misiunea nou creată va avea 700 de oameni la coordonare. L-au convins și pe Orban să nu se opună. Dar Ungaria nu va participa, lăsând onoarea vecinilor să-și rupă gâtul.
www.agerpres.ro/politica-externa/2024/06/14/stoltenberg-anunta-ca-nato-isi-va-asuma-coordonarea-ajutorului-militar-pentru-ucraina-prin-misiunea-nsatu--1313411

🤬20😢3👍2
FIFA a decis sa se implice in scandalul de pe Arena Nationala. Trupa Coldplay va avea stadionul suspendat pentru huiduielile rasiste ale suporterilor si va sustine urmatoarele doua concerte fara public.
🤣38😁5❤2🤡2🥴1
In februarie, la cateva zile dupa ce Dan Puric isi confirma in presa intentia de a candida si se vehicula ca va avea sustinerea AUR, partidul anunta ca deschide o competitie interna. Cursa era deschisa explicit si nemembrilor. Timp de o luna, intre februarie si martie urmau sa se inscrie pe o platforma online candidatii (cum tot online si pe strada partidul a strans si semnaturi pentru abandonata demitere a lui Klaus Iohannis). Apoi urmau alegeri interne in stil american.
Ieri s-a anuntat printr-un comunicat ca George Simion a fost ales in unanimitate candidat al partidului de catre Consiliul National. Totul s-a facut in atmosfera de confuzie de dupa numaratoarea contestata a voturilor la dublele alegeri de duminica. Asadar: cati candidati au mai fost inscrisi in competitia interna si cine sunt personalitatile care n-au reusit sa ia nici macar un vot in dauna sefului?

👍13😁5🥴3🔥2🤮2
Dupa succesul fulminant la locale, presedintele PNTCD si-a lansat si el candidatura la prezidentiale. Avocatul Aurelian Pavelescu va avea sloganul: "Un presedinte pentru cei care n-au avut un presedinte." (Deci e un fel de program rabla - primul presedinte, pentru taranistii care n-au mai iesit la vot de pe vremea regelui.)
Dintre sefii de partide (aproape) lansati, as zice ca "asta mic cu capul mare" e totusi peste: Ciolacu, Ciuca, Simion si Ciolos. Si peste independentul Geoana. Mai asteptam si alte lansari oficiale.

🥴12👍8💯3
Dezinformare de doi bani la Antena 3 CNN: "Simion isi lanseaza candidatura cu mesaj anti-NATO: România trebuie sa ramana neutra".
Dupa logica asta, daca votezi impotriva unei legi propusa de majoritate, esti impotriva Parlamentului. S-a decis deja ca suntem intrati in razboi peste capul nostru si e anchetat cine se opune? Parca era o alianta a unor tari democratice, care pot dezbate si pot avea opinii despre actiunile aliantei.

🤬21🥴4❤1
Uniunea anti-europeana amendeaza Ungaria cu 200 de milioane de euro si cate 1 milion pe zi pentru ca se apără in fata valului migrator. Aceeasi uniune sustinea o teorie a conspiratiei ca Putin sau Lukasenko folosesc migrantii ca arma intr-un razboi hibrid ca sa o destabilizeze. Aceiasi birocrati europeni mimeaza preocuparea pentru rezolvarea problemei barcilor din Mediterana.
Viktor Orban spune ca va plati amenda "intr-un fel care sa-i doara" pe cei de la Bruxelles si tot nu va ceda. Alesii nostri nu s-au sinchisit vreodata sa explice costurile pe termen lung ale supunerii fata de dictatele UE pe acest subiect. Ce implicatii au atat de grave incat Ungaria prefera sa plateasca sa le ocoleasca?
Orban e transant si spune ca decizia a fost luata de o curte de justitie intesata de oameni din reteaua lui Soros si aplicata de Bruxelles, unde se regaseste aceeasi influenta.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/vecini/ungaria-va-plati-amenda-cjue-dar-intr-un-mod-care-sa-faca-sa-doara-bruxellesul-spune-orban-21629703

Profit.ro
Ungaria va plăti amenda CJUE, dar într-un mod care "să facă să doară" Bruxellesul, spune Orban
Premierul ultranaționalist al Ungariei, Viktor Orban, a declarat că, deși țara sa va plăti amenda impusă de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru nerespectarea legislației UE în domeniul migrației, va realiza acest lucru într-un mod care "să…
👍31🌚4🔥2🤣2💩1
Fostul ambasador al SUA, Adrian Zuckerman, s-a referit din senin la o conferinta la o persoana instalata politic intr-o sinecura care gestioneaza securitatea cibernetica a tarii. Manuela Catrina nu era nici macar numarul 1, ci vicepresedinte in obcura institutie DNSC (Directoratul National pentru Securitate Cibernetica). N-a facut obiectul vreunei stiri in acea pozitie, dar cumva fostul ambasador a aflat de ea si a tinut sa se stie ca nu e multumit cu ea.
Zuckerman a spus despre Catrina ca ar avea simpatii pentru China, manifestate printr-o opinie favorabila pentru firme ca Huawei si Lenovo. (Cea din urma a cumparat candva divizia de laptopuri a IBM, deci cel putin candva era cat se poate de frecventabila pentru SUA.) Ambasadorul nu a adus nici cea mai vaga dovada de coruptie, favoritism sau spionaj. Dar vorbele lui la o sueta au fost suficiente ca Manuela Catrina sa isi anunte demisia.
N-am auzit pana ieri de respectiva cucoana, habar n-am ce competente are sau daca e vreun sambure de adevar in insinuarile fostului ambasador. Dar faptul mi se pare grav, pentru ca arata un nivel total de control al Inaltei Porti pana la functii marunte, de esalonul 3-4. E foarte plauzibil ca rezpectiva sa fi fost presata sa demisioneze sau sa fi devenit nefrecventabila pentru aceasta pata la dosar. Ceea ce nu s-ar intampla daca legaturile (nedovedite deocamdata) erau cu corporatii americane.
Din ce gasesc, Manuela Catrina e un politruc pur. A condus organizatia de femei a PSD si un institut de frecat menta creat de Adrian Nastase. Deci era numita ca atatia altii. Dar inseamna ca ambasadele vor dicta acum pana la nivel de agentii si ministere cine e pus si cine pleaca?
Dar cum a ajuns Zuckerman ambasador? Tot numit politic. A cotizat la campania lui Trump. Dar, atentie, a cotizat dupa ce s-a ales respectivul, nu a pariat dinainte pe el. Adica spaga in pielea goala. Si-a cumparat ispravnicia cu pesches in cel mai pur stil fanariot. De ce-a ramas la noi in tara dupa ce au venit ceilalti la Casa Alba? Pentru ca mai sunt bani de facut, cum au fost si pentru Mark Gittenstein proptit la Fondul Proprietatea, si pentru Michael Guest.
Si cum ar putea face un ciubuc cineva cu multe relatii, decat deschizand usi pentru alte firme? Americane, desigur. Si imi imaginez ca o fi ajuns asa si la cucoana asta, care poate n-a vrut sa puna imediat stampila unde a zis pașa. E doar o ipoteza, n-am date. La urma urmei, de ce a impus Trump sa fie faultata Huawei de tarile Europei? Pentru ca nu mai faceau fata concurentei. Sariti, firma comunista ne sufoca prin metode capitaliste! Vinde mai ieftin.
Daca ambasadorul are date ca pesedista e spion, sa le dea sa fie arestata. Daca nu, n-are niciun drept sa dicteze ce functionari exista prin institutii. Dar, apropo, ce s-a mai intamplat cu suspectii americani din dosare ca Microsoft sau Oracle, care devenise broker de spagi la contractele de achizitii publice de la noi?
https://m.mediafax.ro/economic/manuela-catrina-directorul-adjunct-al-dnsc-demisioneaza-in-urma-acuzatiilor-fostului-ambasador-al-sua-cu-privire-la-legaturile-sale-cu-china-22407192

Mediafax.ro
Manuela Catrina, directorul adjunct al DNSC, demisionează în urma acuzaţiilor fostului ambasador al SUA cu privire la legăturile…
Maria-Manuela Catrina, director adjunct DNSC, demisionează în urma acuzaţiilor de legături cu China făcute de fostul ambasador SUA, Adrian Zuckerman.
💯20👍14🥴3
România va suporta de la buget instruirea pilotilor ucraineni de avioane F16. Acordarea acelor aparate de catre America a fost anuntata recent, dar prevederea era deja strecurata de anul trecut intr-o asa zisa "ordonanta a austeritatii". (Pentru noi.)
Motivul pentru care avioanele sunt pastrate in afara Ucrainei e halucinant: acolo ar putea fi lovite de rusi. Asa ca le aduc la noi. Iar o diferenta, in Polonia vor face doar o baza de reparatii, iar la noi una "operationala" adica o parte activa in conflict.
Acum ganditi logic: daca Ucrainei i s-a permis recent sa loveasca tinte din Rusia, cu explicatia ca de acolo vine pericolul, de ce nu ar gandi la fel si rusii ca de la Fetesti vine pericolul?
Nu ne e dat sa stim cat ne costa de la buget aceasta distractie periculoasa. Dar e vorba de cheltuieli cu instructia ucrainenilor, hrana, cazare, transport, combustibil, echipament bunuri si servicii conexe. Razboi cu pensiune completa, all inclusive.
La o simpla cautare, vezi ca fara cazare si restul celor enumerate, ora de zbor cu un avion de lupta de ultima generatie ajunge si la 170.000 de euro. Pe ora!
Cu alta ocazie, un analist militar dezvaluia ca pilotii din Ucraina sunt invatati pe aparate sovietice - MiG, Suvoi. Si ca reflexele sunt atat de inradacinate, pentru automatismele pilotajului, incat e mai usor sa iei pe cineva care n-a mai pilotat niciodata si sa-l inveti, decat sa ii reprofilezi. Oricum dureaza cativa ani sa formezi piloti calificati. Credeti ca Iohannis sau Ciolacu ar refuza, daca li s-ar ordona sa urce si cativa piloti de-ai nostri in avioanele in cauza, ca e mai ieftin si merge mai repede?
https://www.profit.ro/stiri/politic/document-romania-finanteaza-de-la-buget-instruirea-la-fetesti-a-pilotilor-ucraineni-de-f-16-contractele-necesare-sunt-exceptate-de-la-legislatia-achizitiilor-publice-21624826
https://m.defenseromania.ro/cat-costa-ora-de-zbor-pe-avioane-f-16-f-35-sau-rafale-recordul-absolut-e-detinut-de-bombardierele-b-1b-lancer-cu-170-000-euro-pe-ora_626476.html

DOCUMENT România finanțează de la buget instruirea la Fetești a piloților ucraineni de F-16. Contractele necesare sunt exceptate…
România va suporta de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale (MApN), cheltuielile de instruire a piloților ucraineni de aeronave F-16, la baza militară aeriană de la Fetești.
🤬26👍7🕊2🖕2