MAExplică
2.88K subscribers
986 photos
100 videos
9 files
544 links
Canal oficial al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

Diplomația 🇲🇩mai aproape de cetățean.

🚨 Alerte de călătorie
💬 Declarații oficiale
📳 Actualizări importante
Download Telegram
🥳Astăzi sărbătorim energia, creativitatea și potențialul imens al tinerilor din întreaga lume! La mulți ani de Ziua Internațională a Tineretului!

👉Tineretul este motorul schimbării și inovației, iar în această zi ne reamintim de puterea voastră de a face o diferență semnificativă în societate. Fie că sunteți pasionați de artă, știință, sau diplomație, sunteți factorul care inspiră transformările pozitive.

😎Această zi nu este doar o ocazie de a sărbători realizările tinerilor din trecut și prezent, ci și de a privi către un viitor european cu optimism, determinare și încredere.

#ZiuaInternationalaATineretului #TineretulInspiră

🦾Reamintim că MAEIE angajează diplomați, cu această ocazie invităm pe toți cei interesați să aplice la concurs.

🌐Detalii aici: https://mfa.gov.md/ro/cariere
🇲🇩🇪🇺Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene organizează la Chișinău în perioada 16 – 17 august 2023, reuniunea ambasadorilor Republicii Moldova.

👉Inaugurarea reuniunii, care va fi făcută de către Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu și viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, va avea loc pe data de 16 august, începând cu ora 09:15.

🎥Mesajul de la deschiderea reuniunii va fi transmis în direct pe pagina Facebook a MAEIE și a misiunilor noastre diplomatice în străinătate.

🌐Detalii în comunicatul de presă al ministerului: http://surl.li/kcgdj.
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🇺🇦🇲🇩🇪🇺Discursul ministrului afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, în cadrul Reuniunii Diplomației Republicii Moldova
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🇷🇴🇲🇩🇪🇺Discursul ministrei afacerilor externe a României, Luminita Odobescu, în cadrul Reuniunii Diplomației Republicii Moldova
🇲🇩🇪🇺Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, va susține declarații de presă în cadrul reuniunii diplomației Republicii Moldova, care are loc în perioada 16-17 august.

📌Evenimentul va avea loc joi, 17 august, la sediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, începând cu ora 13:45. Instituțiile mass-media sunt invitate să participe la eveniment prin asigurarea prezenței jurnaliștilor naționali și a celor acreditați de MAEIE până la ora 13:35.

🎤Reprezentanții mass-media vor putea adresa întrebări după încheierea discursului ministrului.
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🇲🇩🇪🇺Sinteza Reuniunii diplomației Republicii Moldova #1zi.
❗️MAEIE recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice deplasare pe teritoriul Nigerului, iar celor care se află în această țară să evalueze cu prudență necesitatea de a rămâne în continuare acolo. Recomandarea este emisă în contextul închiderii spațiului aerian nigerian, precum și a situației de insecuritate generată de lovitura de stat din Niger, însoțită de multiple proteste și revolte sociale.

👉În cazul apariției unor situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să contacteze Ambasada Republicii Moldova în Regatul Spaniei:

• Pagina web: https://spania.mfa.gov.md;

• E-mail: madrid@mfa.gov.md;

• Telefon de urgență +34 664 598 545, în regim 24/7.

👉De asemenea, cetățenii pot contacta Centrul de Apel al MAEIE la următoarele numere de telefon:

• 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova;

• +373 22 23 20 02 - pentru apeluri de la telefonul mobil sau de peste hotare;

• E-mail: call.center@mfa.gov.md.
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🇲🇩🇪🇺Sinteza Reuniunii diplomației Republicii Moldova #2zi.
În ceea ce privește decizia autorităților Federației Ruse de instituire a interdicției de intrare pentru unele persoane oficiale din Republica Moldova, MAEIE comunică următoarele.

„Decizia de răspuns a părții ruse este una regretabilă, nu este prima oară când autoritățile ruse recurg la astfel de măsuri. Republica Moldova rămâne ferm angajată în contracararea acțiunilor destabilizatoare.

Este cunoscut faptul că decizia anterioară a autorităților Republicii Moldova de instituire a parității colaboratorilor misiunilor diplomatice ale Federației Ruse la Chișinău și Republicii Moldova la Moscova a fost adoptată urmare a multiplelor acțiuni de implicare în afacerile interne ale țării noastre. Măsura în cauză corespunde prevederilor Convenției de Viena privind relațiile diplomatice." - a declarat Igor Zaharov, consilierul pe comunicare al ministrului de externe Nicu Popescu.
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🇲🇩În marja reuniunii diplomației Republicii Moldova ediția din 2023, mai mulți ambasadori și ambasadoare au oferit un interviu biroului de presă al MAEIE.

🇲🇩🇪🇺Începem seria de interviuri cu Daniela Morari, ambasadoarea Republicii Moldova pe lângă UE.

📌Care sunt întrebările la care a răspuns oficialul, află din video.👇

📹Vasile Chihai
❗️Precizări de presă în legătură cu incendiile de vegetație din Grecia

📌Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează că mai multe regiuni din Grecia se confruntă cu incendii de vegetație. Este vorba despre regiunea Viotia, regiunea Rhodope, insula Evia și orașul Alexandroupolis.

👉În acest context, MAEIE subliniază că niciun cetățean moldovean nu a fost afectat, nefiind până la această oră recepționate solicitări de asistență în adresa misiunii noastre diplomatice la Atena. În context, recomandăm cetățenilor moldoveni să evite deplasările în zonele afectate de incendii, iar cei care deja se află în acele zone, să ia legătura cu misiunea noastră diplomatică.

👉MAEIE, prin intermediul ambasadei țării noastre la Atena menține permanent contactul cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară în funcție de solicitări.

📞📩Cetățenii ne pot contacta la următoarele numere de telefon ale Ambasadei Republicii Moldova la Atena: +30 699 793 9458, +30 697 63 08 513 sau via email: atena@mfa.gov.md, precum și la Centrul de Apel al MAEIE: 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau 022 23 20 02, email: call.center@mfa.gov.md.

📞Totodată, cetățenii greci și străini care se află în pericol pot apela linia de urgenţă instituită de autorităţile grecești: +30 2131331200.
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🇲🇩În marja reuniunii diplomației Republicii Moldova ediția din 2023, mai mulți ambasadori și ambasadoare au oferit un interviu biroului de presă al MAEIE.

🇷🇴🇲🇩🇪🇺Ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă: „Cu suportul României am reușit să obținem statutul de țară canditat pentru aderare la UE."

📹Vasile Chihai
❗️Precizări de presă cu privire la accidentul rutier produs în Polonia, în aproprierea localității Gorzno:

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Varșovia, s-a autosesizat în legătură cu producerea a unui accident rutier cu implicarea unui autocar în care se aflau cetățeni ai Republicii Moldova.

Potrivit autorităților poloneze, accidentul s-a produs pe traseul S-17, în aproprierea localității Gorzno, Polonia. În urma accidentului, 10 cetățeni ai țării noastre au fost răniți. Cauzele producerii accidentului se stabilesc de autoritățile competente.

Persoanele rănite au fost transportate la cele mai apropiate spitale unde li s-a acordat asistența medicală necesară. Viața cetățenilor este în afara oricărui pericol.

Ambasada țării noastre la Varșovia este în contact cu autoritățile locale, fiind disponibilă să întreprindă toate acțiunile consulare care se impun.
🇺🇦🇲🇩🇪🇺Vicepremierul Nicu Popescu a transmis următorul mesaj cu prilejul Zilei Independenței Ucrainei:

„Astăzi este o zi importantă pentru prietenii noștri ucraineni - Ziua Independenței. Este o sărbătoare cu adevărat simbolică, în contextul în care Rusia duce un război injust împotriva Ucrainei și atentează la independența și integritatea ei teritorială.

În această zi, reafirmăm sprijinul și angajamentul nostru neclintit față de suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional. Republica Moldova este astăzi în afara oricărui pericol militar datorită curajului și a capacității de rezistență a armatei ucrainene, fapt pentru care îi suntem recunoscători. Vom continua să oferim Ucrainei toată asistența posibilă, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul organizațiilor internaționale.

Le transmitem vecinilor și prietenilor noștri că le suntem alături și le dorim pace și prosperitate.

З Днем Незалежності України!”
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🇲🇩În marja reuniunii diplomației Republicii Moldova ediția din 2023, mai mulți ambasadori și ambasadoare au oferit un interviu biroului de presă al MAEIE.

🇺🇦🇲🇩🇪🇺Ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina, Valeriu Chiveri: „ Ucraina se uită cu mare respect și cu mare drag la ceea ce face Moldova prin faptul că a găzduit un număr mare de refugiați, a acordat sprijin umanitar politic și de orice altă natură, deci ei văd în noi, un partener de încredere.”

📹Vasile Chihai
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🇲🇩În marja reuniunii diplomației Republicii Moldova ediția din 2023, mai mulți ambasadori și ambasadoare au oferit un interviu biroului de presă al MAEIE.

🇧🇪🇱🇺🇲🇩🇪🇺Ambasadorul Republicii Moldova în Belgia, Luxemburg și pe lângă NATO, Viorel Cibotaru: „Belgia a luat o decizie istorică pentru noi, dar și pentru ei de a deschide o ambasadă în țara noastră, fapt ce denotă un interes crescând și focalizat pe Republica Moldova a Regatului Belgiei, sau a Luxemburgului, care și-a desemnat un ambasador din oficiu.”

📹Vasile Chihai
Comentariul MAEIE în legătură cu recentele declarații făcute de reprezentanta oficială a Ministerului rus de Externe:

Condamnăm declarațiile false făcute recent de către reprezentanta Ministerului rus de Externe.

Neutralitatea țării noastre nu înseamnă izolare. Autoritățile dezvoltă parteneriate cu organizații și state pentru a păstra pacea și securitatea țării. În acest sens, Republica Moldova cooperează cu cei care promovează valorile democratice.

Din prima zi a războiului am condamnat ferm agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Vom continua să oferim prietenilor noștri ucraineni toată asistența posibilă, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul organizațiilor internaționale.

În același timp, suntem hotărâți să devenim un stat membru al UE. Avem un mandat puternic din partea cetățenilor, care au ales să trăiască într-o lume liberă, democratică și prosperă - UE. Respingem orice tentativă de a submina aceste eforturi. Republica Moldova rămâne ferm ancorată în spațiul valoric european.