legal.life
2.74K subscribers
1.71K photos
61 videos
128 files
3.24K links
Explicăm legislația și practica judecătorească pe înţelesul tuturor. Totul despre și de la avocați.
Download Telegram
🚓 În România, șoferii care vor fi prinşi cu alcoolemie mai mare de 0,8/mie sau drogaţi nu vor mai redobândi permisul în decurs de până la 10 ani, conform unui proiect de lege aprobat de Camera Deputaţilor, scrie bursa.ro.

👮 Același proiect, în cazul că va fi promulgat, va prevedea pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi, dacă șoferii produc accidente în urma cărora sunt persoane decedate. #legaltwitt
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
👩‍⚖️ Ministerul Justiției anunță că a înregistrat la Jud. Chișinău, sediul Centru, cererea de chemare în judecată prin care solicită aplicarea prevederilor Legii cu privire la partidele politice, privind limitarea activității Partidului Politic „Şansă”, pentru un termen de 6 luni.

🔍 Anterior, CEC a sesizat Ministerul Justiției, informând că în cadrul controlului complex efectuat în privința Partidului Politic „Șansă”, organul de conducere al acestuia nu s-a conformat cerințelor Comisiei și nu a prezentat datele complete, urmând a fi aplicate corespunzător prevederile Legii cu privire la partidele politice.

💬 Conform prevederilor legale, Ministerul Justiției a solicitat Partidului Politic „Șansă” prezentarea actelor către CEC în conformitate cu cerințele actului de control, ulterior fiind informat că informația remisă nu este conformă pentru efectuarea controlului, fapt care a determinat înregistrarea acțiunii în instanță.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
🗓 Astăzi, 15 mai, de Ziua Internațională a Familiei, Inspectoratul General al Poliției a dat start Campaniei Naționale de informare și sensibilizare cu privire la fenomenul violenței în familie cu genericul "Siguranța familiei tale contează! – Informăm. Educăm. Protejăm". Campania are scopul de a încuraja victimele să raporteze actele de violență, consolidând încrederea în autoritățile responsabile. #legaltwitt
Forwarded from Privesc.Eu alerte Moldova (privesceualerte)
🌐 Comisia Europeană a a anunțat că a deschis o procedură oficială pentru a evalua dacă Meta ar fi putut încălca Actul legislativ privind serviciile digitale.

🤔 Evaluarea va viza inclusiv mecanismul de semnalare a conținutului ilegal. Comisia suspectează că cerințele prin care acest mecanism trebuie să fie ușor de accesat și ușor de utilizat nu sunt îndeplinite.

💡 În același timp, Comisia bănuiește că Meta nu a pus în aplicare un sistem intern eficient de tratare a reclamațiilor pentru a depune plângeri împotriva deciziilor de moderare a conținutului luate. #legaltwitt
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
📺 Activitatea monitorilor din cadrul Consiliului Audiovizualului va fi înlesnită grație unui soft bazat pe inteligență artificială.

▶️ Prin intermediul acestuia, angajații instituției de reglementare vor putea monitoriza mult mai ușor și mai operativ conținuturile audiovizuale din știri, emisiuni de dezbateri, talk-show-uri și alte tipuri de programe. #legaltwitt
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
🖥 Google a făcut recent o mare greşeală. Compania a şters din greşeală contul privat Google Cloud al unui fond de pensii australian de 125 de miliarde de dolari, UniSuper, scrie Quartz.

🤯 Rezultatul: mai mult de jumătate de milion de membri ai fondului UniSuper nu au avut acces la conturile lor timp de aproximativ o săptămână. UniSuper avea un cont de rezervă la un alt furnizor de cloud, iar serviciul a fost restabilit pe 2 mai. #legaltwitt
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
👤 Sergiu Băieșu, avocat de profesie și propus de Parlament la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii din rândul non-judecătorilor, a promovat evaluarea Comisiei Vetting.

💭 Potrivit comunicatului Comisiei, acesta întrunește criteriile de integritate financiară și etică prevăzute în Legea 26/2022, conform căreia a fost evaluat. #legaltwitt
🇹🇩 Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării din România a lansat platforma nofake, prin care fiecare utilizator de internet poate raporta conţinut inadecvat de pe reţele de socializare - falsuri digitale, conţinut denigrator, dezinformări şi manipulări. #legaltwitt
🔝Judecătoria Bălți comunică că a reușit în anul 2023 să depășească valorile mai multor indicator-cheie de performanță, toate acestea cu ajutorul și prin intermediul angajaților judecătoriei, partenerilor de dezvoltare, dar și a justițiabililor și publicului interesat și implicat nemijlocit în planificarea și dezvoltarea instanței.

💬 Mai multe informații despre realizările Judecătoriei pot fi consulate accesând raportul. #legaltwitt
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
O zi frumoasă în continuare, cu mult 🌞🌞!
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
📈 Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 32% în primele 4 luni ale anului 2024 și constituie 22,7 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2023, informează SFS.

💬 la fel, Serviciul Fiscal de Stat reamintește persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care transmit în posesie și/sau în folosință proprietate imobiliară altor persoane fizice, inclusiv prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, despre necesitatea onorării obligațiunilor fiscale aferent veniturilor obținute.

🔗 Ghidul privind înregistrarea contractului de transmitere în posesie şi/sau în folosinţă a proprietății imobiliare poate fi consultat pe pagina oficială a SFS. #legaltwitt
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
🖥 Freedom House a publicat nota analiticăProcedura de vetting în Republica Moldova: analiză comparativă a modelului moldovenesc și a celui albanez” de Andrea Mazelliu, care conține o analiză comparativă detaliată a procesului de evaluare în sistemul judiciar al Republicii Moldova și a reformei în curs de desfășurare din Albania, care servește drept precedent pentru cea din Republica Moldova.

💬 Analiza conține unele recomandări pentru a preîntâmpina încălcările procedurale și contestațiile ulterioare și pentru a promova respectarea sistematică a noilor standarde de vetting. #legaltwitt
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
🔖 Ședința Consiliului Superior al Magistraturii din 20 mai 2024.

🔍 Subiectul de pe ordinea de zi se referă la desfășurarea concursului pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător în unele judecătorii.

🔗 Link pentru a urmări live ședința.

🔍 Agenda este disponibilă pe acest link.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
🔥 O ordonanță de scoatere de sub învinuire, emisă de procurora anticorupție Mirandolina Sușițcaia în 2020, a deschis calea pentru 13 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat, potrivit unei investigații realizate de echipa „Cutiei Negre Plus” de la @tv8md. Acești judecători susțin că prin cercetarea lor penală pentru complicitate în spălarea a 20 mlrd. $ din Rusia, le-au fost aduse pagube morale și materiale de sute de mii de lei.

🤦‍♂️ Ei obțin câștig de cauză în judecată, chiar dacă unii sunt în paralel condamnați pe alte dosare legate de Laudromat sau sunt cercetați penal pe alte dosare de corupție. Precedentul la care fac toți trimitere este al judecătoarei Domnica Manole, despăgubită cu 800 de mii de lei pentru că a fost cercetată penal pe un dosar pe care procurorii au renunțat ulterior la învinuire. Acest caz i-a încurajat să meargă în judecată după despăgubiri pe mulți alți magistrați cercetați anterior penal, inclusiv pentru acte de corupție.

🔍 La 4 aprilie 2024, Jud. Chișinău a obligat statul să-i achite judecătorului Serghei Popovici 850 de mii de lei în calitate de prejudiciu moral, după ce, în ianuarie 2023, magistratul a avut câștig de cauză și în privința achitării salariului ratat, în sumă de 1 mln. și 200 de mii de lei. Avocatul lui Serghei Popovici este un alt fost judecător implicat în Laundromat - Ștefan Niță. Jud. Chișinău a obligat statul să-i plătească 400 de mii de lei pentru suferințele morale provocate de acțiunile procurorilor. Acesta urmează să încaseze și alte 400 de mii de lei pentru salariul pe care l-a ratat în perioada în care a fost suspendat din funcția de judecător. Câte 1,2 mln. de lei pretind de la stat judecătorul Jud. Chișinău, Garri Bivol și fostul magistrat de la Jud. Ungheni, Mihail Moraru.

⚠️ Nu doar magistrații implicați în Laundromat se judecă cu statul pentru a obține prejudicii fabuloase din cauza acțiunilor pretins ilegale ale procurorilor. Despăgubiri de la stat solicită și 3 dintre cele 5 judecătoare învinuite în toamna anului 2018 într-un dosar de corupție: Ludmila Ouș, Galina Moscalciuc și Liubovi Brânză. Ultima chiar a fost filmată în birou, cu o cameră ascunsă de procurori, în timp ce număra bancnote de euro și împărțea banii în plicuri improvizate. În martie 2021, judecătoarele au fost achitate pe motiv că faptele nu întruneau elementele infracțiunii. Ex-judecătoarea Ludmila Ouș cere acum în judecată cel mai mare prejudiciu moral - 3 mln. de lei.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
🔴 Continuă ședința Consiliului Superior al Magistraturii din 21 mai 2024.

🔍 Subiectele de pe ordinea de zi se referă la:

1️⃣ Desfășurarea concursului pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție;

2️⃣ Admisibilitatea dosarelor candidaților înscriși la concursul pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție.

📺 Ședința poate fi urmărită LIVE aici.

📖 Agenda este disponibilă pe acest link.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
🔴 Ședința Consiliului Superior al Procurorilor din 21 mai 2024.

🔍 Ordinea de zi cuprinde următoarele subiecte:

1️⃣ Aspecte procedurale aferent concursurilor anunțate între candidații la funcția de procuror și între procurori;

2️⃣ Modificarea Regulamentului Consiliului Superior al Procurorilor;

3️⃣ Demersul Comisiei de evaluare a procurorilor privind remiterea listei subiecților ce urmează a fi evaluați din cadrul Procuraturii Anticorupție.

🖥 Link pentru a urmări live.

➡️ Agenda este disponibilă pe acest link, inclusiv agenda suplimentară aici.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM