Lecturi Duhovnicești
82 subscribers
98 photos
1 video
1 file
17 links
Doamne, ajută! Acest grup este inițiat și administrat de Nepsis Elveția. Dacă dorești să devii sponsor (adică să postezi 7 mesaje pe o temă aleasă de tine, unul pe zi, timp de o săptămână) trimite-ne un email pe nepsis.ch@mitropolia.
Download Telegram
to view and join the conversation
Poză de la R Cleopatra
🔔🆕 *LETTERS TO BALFOUR DAY*

Fragment din Scrisoarea 13 din 1932, trimisă de Sfântul Sofronie (la acea vreme ierodiaconul Sofronie), către englezul David Balfour. Despre Balfour știm că era nou convertit la ortodoxie și devenise ucenic, prin corespondență, al celor doi Părinți Siluan și Sofronie. Dar era și măcinat de gânduri multe de îndoială cu privire la dreapta credință și cu privire la calea pe care să meargă mai departe. În fragmentele de mai jos, citim despre păzirea minții de gânduri la rugăciune.

▪️Nu înțeleg ce te nelămurește. Nu înțeleg, de pildă, de ce, după: "noi trebuie să ne obișnuim a ține atenția minții în inimă", îmi pomenești cuvintele: "înșelăciunea, mai înainte de toate, constă în faptul că omul își zugrăvește chipuri în minte sau se dedă entuziasmelor sufletești", iar apoi: "păzește-te de visătorie", o legi de "simțământul" fricii lui Dumnezeu sau de măreția chemării noastre creștine.
▪️A sta cu mintea în inimă înseamnă a-ți  concentra atenția minții în acel loc (acea regiune fizică) unde se află inima noastră (trupească, adică ceea ce bate în pieptul nostru). A-ți zugrăvi, în același timp, vreun chip oarecare, nu se cuvine și nici însăși inima nu trebuie a-ți închipui; _ci trebuie să stai cu mintea despuiată (de orice gânduri străine), gândind despre Dumnezeu (fără înfățișare, fără chip), și chemând dumnezeiescul nume al Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu._ Ce se va întâmpla mai departe - vei vedea, iar apoi vom putea vorbi și despre acelea; iar aceasta este una. Cealaltă - a se deda visătoriei pe de-a-ntregul - trebuie neapărat ocolită.
▪️Trebuie să faci așijderea și celălalt lucru pe care ți l-am - iartă! - sfătuit: _adică a-ți obișnui atenția minții să se îndrepteze către inimă. Iar aceasta întotdeauna se însoțește de rugăciune, a Numelui lui Iisus cu precădere._ De câte ori îți amintești, fă-o, dar nu cu închipuiri, fără silire și fără vreo deosebită încordare, în pace, simplu.

_Arhim. Sofronie- Nevoința cunoașterii lui Dumnezeu. Scrisori către Balfour_
🆕🔔 *"LETTERS TO BALFOUR" DAY*

Doamne ajută!
Continuăm cu scrisoarea 13 din 1932, trimisă de Ierodiaconul Sofronie Părintelui David Balfour, cel nou trecut la ortodoxie.
Ne vom hrăni cu cuvinte filocalice despre lucrarea rugăciunii în inimă spre reunirea firii noastre "dezbinate prin căderea în păcat".
Sfântul Sofronie îl învață părintește pe Balfour cele ale dreptei cugetări duhovnicești. Nu-l menajează, îl și mustră când e nevoie, (tot) părintește.

"Când, cu darul milostivirii lui Dumnezeu, mintea ți se va împreuna cu inima, atunci vei cunoaște că acea împreunare este petrecerea lăuntrică, în omul lăuntric, *este reîmpreunarea firii noastre dezbinate prin căderea în păcat, după învățătura Sfinților Părinți.* Petrecând în lăuntrul inimii, omul cugetă curat la Dumnezeu, vede tot ceea ce se petrece în inimă, vede gândurile care se apropie și le respinge, le îndepărtează cu rugăciunea lui Iisus, nu le îngăduie să pătrundă în inimă ș.a.m.d. - o nesfârșită lucrare.

Nu te gândi la mai mult de atât, deocamdată: în afară de vătămare, nimic nu vei dobândi, după părerea mea. Dacă am greșit, rogu-te, neapărat arată-mi greșalele. Și eu vreau să înțeleg ceea ce matale ai înțeles. Mă împotrivesc celor ce ai zis, ca ucenicul care discută.

Mi s'a părut că ești în căutarea căilor către "acea" inimă, ocolim pe "aceasta" (cea trupească), iar eu socotesc că aici se ascunde _o greșală_, de aceea m'am și împotrivit. Dar chiar dacă-ți subliniez greșală, cred că totuși acum te-ai apropiat de o adâncă înțelegere a vieții duhovnicești, deși mai bine ți-ar fi fost a nu te apropia în acest chip. Te-ai apropiat de adevăr, și în înțelegere, deosebind cele dumnezeiești și adevărat duhovnicești, de cele omenești, sufletești; și în privința a ce înseamnă a deveni fiu al lui Dumnezeu sau părtaș ființării dumnezeiești. Dar mi-ar fi deosebit de prețios să aflu de la matà în ce chip ți s'a născut acea înțelegere.

Arhim. Sofronie- Nevoința cunoașterii lui Dumnezeu. Scrisori către David Balfour
Despre inima
Fragment din scrisoarea către David Balfour a ierodiaconului Sofronie de atunci - Scrisoarea 13 din 1932🤗_

Problema privind inima te interesa și mai înainte. [...]
Eu însă vreau să-ți propun, pentru o viață duhovnicească practică, lucrătoare, ce corespunde nivelului sau stării noastre duhovnicești, a nu te lăsa deocamdată atras în a specula asupra conceptelor metafizice ale inimii, ci a aborda mult mai simplu soluționarea problemei, ceea ce te va duce mai sigur la adevăr la vremea binevoită de Dumnezeu.
Uneori oamenii devin "duhovnicești" peste măsură. Astfel de "înduhovniciți peste măsură" erau luptători împotriva icoanelor, cărora li se părea că un cuget ca al orthodocșilor în privința icoanelor era neduhovnicesc, trupesc.
Așijderea și în privința inimii, mi se pare. Ți-ai făurit în minte o închipuire "peste măsură de duhovnicească", care poate dăuna lucrării rugăciunii minții. Teamă mi-e că socotelile mele acum ți se vor părea trupește, mirenești; teamă mi-e că vei concluziona că vorbind despre simțăminte (al fricii lui Dumnezeu, și alte simțăminte duhovnicești), eu am în vedere ceva de-al simțurilor; ci nu, ar fi greșit din partea matale a presupune astfel. Spun toate acestea nu spre a nega existența unor înțelesuri despre inimă mai adânci decât ce am înfățișat eu, ci deoarece calea către acea inimă trece prin această inimă trupească.
Am putea face o paralelă între raportul dintre creier și minte, și cel dintre inima trupească și acea inimă care se arată a fi centrul ființei omenești. După ieșirea din trup, sufletul își păstrează mintea capabilă de a gândi, își păstrează și inima, de acum nu trupească, ci duhovnicească, spre a o numi astfel. Dar, precum în timpul vieții în trup, activitatea minții se leagă nedespărțit de cea a creierului, întocmai și inima noastră trupească se arată a fi centru unde se reflectă viața duhovnicească, atâta vreme cât ea se petrece în trup.

_Arhim. Sofronie- Nevoința cunoașterii lui Dumnezeu. Scrisori către Balfour_
Doamne ajută! Sunt nevoita sa va pun din această seară fragmentul pentru mâine, pentru că mâine este pentru mine ziua "Eu și Dumnezeu", zi de retragere.
Cu drag,
Maica D.
Sfantul Sofronie, pictat de Maica Nectaria de la Limours, Franta 😇
Ce îmi dă Biserica? Ne vorbește Sfântul Sofronie de la Essex tot în corespondența cu David Balfour

”Din adânca mea convingere (nu numai din credință), creștinismul nu poate fi nebisericesc ...

Și ce îmi dă Biserica? - Tainele: Botezul, Pocăința, Împărtășania, Preoția și celelalte. Prin Biserică, eu mă fac, în măsura putințelor mele, moștean (moștenitor) celei mai mari culturi din istoria omenirii.

Prin Biserică și în Biserică, eu simt necontenit cea mai vie legătură cu Sfinții Ioan de-Dumnezeu-cuvântătorul, și cu Pavel, și cu apostolii, cu ierarhii Athanasie, Vasilie și ceilalți Părinți, cu cuvioșii Antonie și Sisoe, cu Macarie și cu Isaac, cu Maxim și cu Simeon Noul Theolog, cu Sfântul Grigorie Palama și Cuviosul Serafim din Sarov. Aceștia sânt familia mea. Iar eu i-am primit în rânduiala bisericească. În afara Bisericii, legătura cu ei slăbește. Fie și într-o măsură mai mică, dar trăiesc aceeași viață cu ei.

Prin Biserică, port în conștiința mea Chipul lui Hristos răstignit pentru nemărginita Sa dragoste, pentru păcatele noastre – Chip care, necontenit, blând, dar puternic, atrage sufletul către Sine.”

Scrisoarea din 21 August 1945 către David Balfour, din Arhim. Sofronie - "Nevoința cunoașterii lui Dumnezeu. Scrisori de la Athos (către D. Balfour)", Ed. Reîntregirea, 2006.
Îmi place coperta
Poză de la R Cleopatra
Bună dimineața!
Este ultima zi din această serie de întâlniri prin intermediul cărților!
Ca de fiecare data imi pare rău că s-a terminat săptămâna.
Lectură plăcută în continuare!
Va rog să mă pomeniti și pe mine in rugăciunile dvs.
Monahia Doroteea, mănăstirea Godoncourt
Ne vorbește Sfântul Sofronie de la Essex: Despre vederea Luminii celei Nezidite

"Trebuie să spun că acea vedenie ( a luminii celei nezidite), este atât de plăcută minții (și sufletului), încât atunci când, după rugăciune, sufletul din nou își amintește că neapărat trebuie să se întoarcă în lumea aceasta și să vadă lumina soarelui materialnic, el cu durere primește acest imperativ. Ar vrea să petreacă la nesfârșit în contemplarea luminii minții, Luminii Nematerialnice."

"Nu este pe pământ durere mai apăsătoare decât durerea sufletului când pierde harul."

Arhim. Sofronie - "Nevoința cunoașterii lui Dumnezeu. Scrisori din Athos",
Scrisoarea către David Balfour nr. 11 din 3/16 decembrie 1932
"Toată curgerea vieții mele în Dumnezeu m'a adus la convingerea că orice abatere a conștiinței minții noastre de la adevărată înțelegere a Descoperirii negreșit se va răsfrânge în manifestările duhului nostru, in cele de zi cu zi.

Cu alte cuvinte, viața cu adevărat dreaptă este condiționată de o adevărată înțelegere a lui Dumnezeu - Sfânta Treime."

_Sf. Sofronie - Vom vedea pe Dumnezeu precum este_
Zile cu pace și bucurie!
Pe data viitoare!
Doamne ajută!
Doamne, ajuta!

Saptamana urmatoare este dedicata Sfantului Siluan Athonitul (praznuit pe 24 septembrie, vinerea urmatoare).

Sponsor: Stefan P.
Multumim! 🌿☀️
“Părintele Shimonah Siluan, numele laic Simeon Ivanovici Antonov, taran din gubernia Tambov, Rusia. Nascut in anul 1866, ajuns la Athos in anul 1892, tuns in mantie in anul 1896, in schima 1911. A trecut prin ascultarile: la moara, la metohul Kalamareia, la Iconomat. S-a savarsit la 24 septembrie 1938.” A fost canonizat in anul 1987 la 49 de ani de la „nasterea sa la cer”. Anul acesta, in ziua sa de pomenire vom săvârși priveghere joi 23 septembrie la Berna.

Copilăria si anii tineretii
Pe când mic in casa părinteasca, tânărul Simeon asculta convorbirea tatălui sau cu un oaspete ce se îndeletnicea cu vânzarea cărților. Băiețașul Simeon a fost izbit in chip deosebit de cuvintele spuse de acest vânzător in discuția cu tatăl sau: “Unde-I El, acel Dumnezeu?, Dumnezeu nu exista” si atunci s-a gândit in sinea sa: „Când voi creste mare, voi cutremura întreg pământul sa-L caut pe Dumnezeu”.
Mai târziu, auzind de la o taranca care a fost in pelerinaj la Sfântul Ioan de Sezionov de minunile făcute la mormântul sau, tânărul Simeon gândi: “ Daca el este sfânt înseamnă ca Dumnezeu este cu noi si nu am de ce sa cutreier tot pământul ca sa-L caut”
După perioada adolescentei, înainte de stagiul militar in tânărul Simeon exista aceasta dorința lăuntrica de a deveni monah, însă tatăl lui ii spune sa termine stagiul militar iar apoi „ești slobod sa te duci”. Timpul a trecut, iar înainte de începerea stagiului militar, pe când Simeon ducea o viată “obișnuita”, într-o noapte visează ca înghite un șarpe si aude cuvintele: “tu ai înghițit șarpele in somn si te-ai îngrețoșat; așa si mie mi-este neplăcut a privi cele ce faci.” A știut de la început ca este glasul Maicii Domnului dar nu a putut a o vedea, punând pe seama vieții in păcat pe care o ducea in acele zile. După acest moment in inima lui s-a aprins si mai tare dorința de a-l caută pe Dumnezeu si își pune in minte sa termine armata si sa plece. Dorința aceasta este relatata si in pasajul următor:„Pe când se afla încă in stagiul militar a mers la un praznic cu 3 camarazi ai săi si au intrat într-o cârciuma. Simeon a picat pe gânduri in timp ce ceilalți se veseleau. Unul din camarazii săi îl întreabă la ce se gândește iar el răspunde: Mă gândesc ca noi ședem aici, bem, mâncam si ne veselim, in timp ce la Athos acum fac priveghere de toata noaptea. La Judecata de Apoi, care din noi va da un răspuns mai vrednic ei sau noi ? La scurt timp după terminarea armatei cu binecuvântarea părintelui Ioan din Kronstadt căruia ii spune simplu „batiuska voiesc sa mă fac monah; rugați-va sa nu mă tina lumea”, la 26 de ani intra in Sfântul Munte Athos in mânăstirea Russikon.

Cuviosul Siluan Athonitul- Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001.
Arhimandritul Sofronie – Cuviosul Siluan Athonitul, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2009.
Intrarea in mănăstire a avut ca motivație un acut simt al păcătoșeniei si al unei dorințe adânci de pocăința. Învinge gândurile care îl îndemnau sa plece înapoi in lume si sa se căsătoreasca, iar mai apoi sa meargă in pustie sa se nevoiască prin ascultare fata de duhovnicul sau. Tot prin ascultare începe sa rostească rugăciunea inimii iar după numai 3 săptămâni de rostire neîncetata cu gura si apoi cu inima, pe când se afla in fata icoanei Maicii Domnului într-o seara rugăciunea ii intra in inima de unde izvora continuu. Neînțelegând acest mare dar si fiind lipsit de experiența duhovniceasca, este asaltat timp de 6 luni de atacuri demonice care îl aduc in pragul deznădejdii si al unei spaime groaznice: „Dumnezeu e cu neputința de înduplecat” . Seara la vecernie in paraclisul Sfântului Ilie in locul icoanei Mântuitorului Îl vede aievea pe Hristos cel Viu. Inima i se umple de bucurie pana dincolo de puterile firești , intensitatea viziuni ii provoacă o stare de epuizare vecina cu moartea , Duhul Sfânt îl răpește pana la cer unde aude cuvinte de negrăit.
„Arătarea lui Hristos si a luminii Sale in Duhul Sfânt la capătul traversării întunericului disperării infernale a fost evenimentul cel mai important al întregii vieți”
Arhimandritul Sofronie îl aseamănă pe Sfântul Siluan cu Simeon Noul Teolog ei făcând parte din categoria „acelor sfinți mari care au primit la începutul caii lor ascetice arătarea desăvârșita a harului lui Dumnezeu de care majoritatea sfinților se bucura abia la sfârșitul vieții”
După acest episod de rapire duhovniceasca începe o perioada de 15 ani marcata de frecvente cercetări ale harului dar si de părăsiri dublate de atacuri demonice. Sfântul Siluan devine obsedat de a înțelege cum se câștiga si se păstrează harul dumnezeiesc. Intr-una din zile fiind picat într-o disperare infernala, descurajat se așează pe scaun, pleacă capul si se roagă:

„Doamne vezi ca demonii mă împiedica sa mă rog cu minte curata. Învață-mă ce sa fac ca sa se depărteze de mine”

Si atunci aude in inima glasul Domnului: „Sufletele celor mândri suferă de-a pururea din partea demonilor”

Sfantul Siluan zice: „Doamne Tu ești milostiv, sufletul meu o știe. Spune-mi ce sa fac ca sufletul meu sa se facă smerit.”

Iar Domnul ii răspunde dinou in inima sa: „Tine mintea ta in iad si nu deznădăjdui”

Cuviosul Siluan Athonitul- Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001.
Despre smerenie

Calea câștigării smereniei este cea a urmării si asemănării, a identificării cu smerenia, golirea de sine si pogorârea mântuitoare a lui Hristos.
Doar cine îl urmează pe Hristos in „rugăciune cu sudoare, lacrimi de sânge din Ghetsimani” si pogorâre prin moarte in adâncul iadului, doar acela se poate învrednici de bucuria Învierii.
Exista 2 feluri de smerenie: „o smerenie ascetica” generata de conștiința păcătoșeniei proprii si „smerenia lui Hristos” modul de existenta veșnic al Fiului in sânul Sfintei Treimi, descoperit in iconomia kenozei(golirii), pogorârii si ascultării Sale mântuitoare pentru noi pana la iad. Prima forma de smerenie trebuie sa se transforme in a doua.
„Hristos -omul a fost preamărit si înălțat după ce S-a pogorât mai jos decât oricine in actul kenozei Sale, condamnat la un supliciu infamant rezervat criminalilor, spânzurat pe cruce, părăsit de apostoli[...]. Acest gen de părăsire de Dumnezeu nu e însă decât celălalt pol al iubirii lui Dumnezeu.”
De aceasta smerenie in care omul trebuie sa scufunde cat mai adânc pentru a putea lasă Duhul smerit al Lui Dumnezeu sa vina vorbește si Sfantul Ioan Sinaitul in Scara Raiului unde aseamănă smerenia cu un „abis” si Sfântul Maxim Marturisitorul in celebra sa formula „simetrica” „Caci El măsoară, precum singur știe, îndumnezeirea celor ce se mântuiesc prin har cu măsura golirii Lui...”
La fiecare asalt al mândriei sau al oricărei patimi, sufletul trebuie sa coboare cu mintea la iad, mișcare ce paralizează orice lucrare pătimașa in suflet; sufletul se arunca in întunericul veșnic socotindu-se numai pe sine vrednic de osânda veșnica iar atunci vrăjmașul se depărtează de el neputându-l urma in smerenia si pogorârea sa extrema, iar el se poate întoarce liber spre Dumnezeu, rugându-se cu mintea curata.
„Noi ne-am împietrit cu totul si nu cunoaștem ce e smerenia sau iubirea lui Hristos. E drept ca aceasta smerenie si aceasta iubire nu se cunosc decât prin harul Duhului Sfânt, dar noi nu credem ca e cu putința sa-l atragem la noi. Pentru aceasta e nevoie ca noi sa-l dorim din tot sufletul. Dar cum sa doresc ceea ce n-am cunoscut ? Putina cunoaștere avem noi toți si Duhul Sfânt mișca fiecare suflet sa caute pe Dumnezeu”

Stapane MultMilostive, daruieste noua duhul smerit, ca sa afle sufletele noastre pace intru Tine.

Cuviosul Siluan Athonitul- Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001.
Despre har

Domnul cheamă sufletul păcătos la pocăința si sufletul se întoarce către Domnul, iar El milostiv Îl primește si I se arata. Domnul este milostiv foarte si smerit si blând. El nu a pomenit păcatele sufletului, iar sufletul L-a iubit pana intru sfârșit si tinde către Domnul precum pasarea dintr-o colivie strâmta către dumbrava înverzita.
Sufletul ce a cunoscut pe Domnul Cel indurat, milostiv si preadulce si L-a iubit pana intru sfârșit si pentru mulțimea focului iubirii trage către El neostenit, caci harul Domnului este dulce foarte si încălzește mintea si inima si trupul neputincios.
Si dintr-o data sufletul pierde acel har al Domnului; si cugeta atunci << Cu ceva am supărat pe Stăpânul; voi cere mila Sa; poate dinou îmi va da acel har; caci sufletul meu de acum nimic mai voiește in lumea aceasta, fără numai pe Domnul.>> Dragostea Domnului este atât de fierbinte, ca de o va pierde sau daca se va împuțina harul ce fel de rugăciuni nu va face sufletul dorind harul. Sufletul ce a cunoscut pe Domnul trage către Dansul cu dragoste, iar focul iubirii de Dumnezeu nu ii da a-L uita nici ziua, nici noaptea, nici măcar pentru o clipa.
Înainte de a primi harul omul trăiește crezând ca toate in suflet sunt bune si la locul lor; dar când îl cercetează harul si petrece cu el, atunci se vede cu totul altfel, iar când dinou pierde harul, abia atunci își da seama in ce mare nefericire se afla.
Domnul ridica harul Sau de la suflet si astfel, milostiv si înțelept, El povățuiește sufletul pentru care Si-a întins mâinile pe cruce in mari suferințe, ca el sa se smerească. El da sufletului a-si arata sloboda voire in lupta cu vrăjmașii noștri, dar sufletul însuși este neputincios a-i birui, si de aceea se întristează sufletul si tânjește după Domnul si cu lacrimi Îl caută.
Arhimandritul Sofronie – Cuviosul Siluan Athonitul, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2009.
Despre pace

Ce trebuie făcut pentru a avea pace in suflet si in trup ? Pentru aceasta trebuie sa iubești pe toți oamenii ca pe tine însuti si sa fii gata de moarte in fiecare ceas. Când sufletul își aduce aminte de moarte, el ajunge la smerenie si se preda cu totul voii lui Dumnezeu si dorește sa fie in pace cu toți si sa iubească pe toți oamenii. Domnul știa ca daca postim mult si ne rugam dar nu vom iubi vrăjmașii noștri nu va fi pace in suflet. De aceea ne-a dat porunca: „Iubiți pe vrăjmașii voștri”.

Cuviosul Paisie cel Mare i s-a arătat Domnul pe când se ruga pentru ucenicul sau ce se lepădase de Hristos si I-a zis: <<Paisie pentru cine te rogi? Doar el s-a lepădat de Mine>> Dar cuviosul nu înceta a se tângui pentru ucenicul sau, si atunci Domnul I-a zis:
<<Paisie tu Mie te-ai asemănat in dragoste>>

Dar pacea repede se pierde daca sufletul e cuprins de slava deșarta, daca te ridici deasupra fratelui tău, daca judeci pe cineva, daca vei mustra pe fratele tău fără blândețe si iubire, daca vei manca mult sau te vei ruga cu moliciune sau nu iți vei tăia voia ta înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor.

Daca mai-marii ar păzi poruncile Domnului iar poporul i-ar asculta cu smerenie, mare pace si veselie ar fi pe pământ, dar din pricina iubirii de stăpânire si a neascultării celor mândri, toata lumea se chinuie.

Milostive Doamne da-ne pacea Ta cum ai dat pace Sfinților Apostoli zicând: „Pacea mea dau vouă”

Cuviosul Siluan Athonitul- Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001.