❗️ Negarea, justificarea sau minimalizarea în mod public a foametei provocate în anii 1946-1947 de regimul totalitar sovietic pe teritoriul Republicii Moldova ar putea fi pedepsite penal.
Un proiect de lege înregistrat în Parlament propune completarea Codului Penal astfel încât aceste fapte să fie sancționate cu închisoare de până la cinci ani, transmite IPN.

❤8
👉🏻 Sindicatele se opun modificării modului de calcul al concediului anual de odihnă, propus de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care prevede trecerea de la 28 de zile calendaristice la 22 de zile lucrătoare.
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova susține că inițiativa reduce nivelul de protecție al salariaților, transmite IPN.

😁3
📍 Doi minori s-au înecat în timpul scăldatului în ultimele zile.
Un adolescent de 16 ani a murit după ce a intrat la scăldat într-o zonă interzisă din apropierea satului Măcărești, raionul Ungheni, iar o fată de 13 ani s-a înecat într-o piscină gonflabilă din curtea casei, în satul Cârpești, raionul Cantemir, transmite IPN.

😢6❤1
🚨 Doi bărbați au fost reținuți la Cahul, după ce ar fi agresat un polițist și ar fi deteriorat o autospecială de serviciu în timpul documentării unui accident rutier.
Potrivit oamenilor legii, incidentul s-a produs după ce un motociclist a ignorat somațiile polițiștilor.

🔥3👍2❤1
🇷🇺 Președintele Vladimir Putin recunoaște public penuria de combustibili din Federația Rusă, provocată de atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice.
Totuși, liderul de la Kremlin minimalizează gravitatea situației, deși în 53 de regiuni din Rusia și în teritoriile ocupate din Ucraina au fost introduse restricții la vânzarea de carburanți.

😁10❤1
📍 Trei tentative de transport ilicit de mărfuri au fost depistate de funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău.
În toate cazurile sunt vizați cetățeni străini care au încercat să scoată ilegal din Republica Moldova lingouri de aur, valută și țigări, transmite IPN.

👍2😁2
👉🏻 Un sens giratoriu urmează să fie amenajat în orașul Ialoveni, la intersecția drumului regional G71 cu strada Grigore Vieru.
Administrația Națională a Drumurilor a lansat licitația publică pentru executarea lucrărilor, care vizează modernizarea infrastructurii rutiere și reorganizarea acestei intersecții.

👏3❤2
💬 Protecția mediului și gestionarea durabilă a resurselor de apă sunt esențiale pentru modernizarea Republicii Moldova și apropierea de standardele Uniunii Europene.
Declarația a fost făcută de comisara europeană pentru mediu, reziliență în domeniul apei și economie circulară competitivă, Jessika Roswall, în cadrul întrevederii cu președinta Maia Sandu, desfășurate la Chișinău, transmite IPN.

👍7❤1
📍 Clădirea abandonată a Morii Roșii din Chișinău ar putea fi transformată într-un centru multifuncțional cultural. Proiectul prevede amenajarea unor spații pentru conferințe, expoziții și evenimente educaționale.
Anunțul a fost făcut la evenimentul de încheiere al proiectului transnațional NONA, implementat de Primăria municipiului Chișinău, transmite IPN.

❤6👍2🔥2
🇲🇩 Deși Republica Moldova este clasificată cu risc moderat în ediția 2026 a Indicelui Global al Torturii, patru domenii esențiale rămân vulnerabile.
Este vorba despre prevenirea brutalității poliției, condițiile de detenție, combaterea impunității și respectarea drepturilor victimelor.
Promo-LEX avertizează că acest calificativ poate crea o imagine incompletă asupra situației reale, întrucât ascunde probleme structurale grave, transmite IPN.

❤2👍2
💬 O Moldovă verde înseamnă o Moldovă mai prosperă, mai rezilientă și un candidat mai puternic pentru calitatea de membru al Uniunii Europene.
Declarația aparține comisarei europene pentru mediu, reziliența apei și economie circulară competitivă, Jessika Roswall, și a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă comune cu ministrul mediului, Gheorghe Hajder, transmite IPN.

👻5❤4👍2
🚑 Săptămâna trecută, echipele de asistență medicală urgentă au intervenit în 19 cazuri din cauza temperaturilor ridicate.
13 persoane au suferit insolații, iar șase și-au pierdut cunoștința. Medicii atrag atenția că insolația reprezintă o urgență medicală, iar recunoașterea rapidă a simptomelor și intervenția promptă pot preveni complicațiile severe.

👍2❤1😱1
🇷🇴 Trei oameni au murit în România în ultimele 24 de ore, pe fondul căldurii extreme.
Prima victimă e un bărbat de 56 de ani, găsit mort pe câmp, iar celelalte două sunt o adolescentă de 17 ani din Timiș și un bărbat din capitală care s-au înecat la scăldat, transmite IPN.

😢4❤1
👤 Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare din municipiul Chișinău are un șef nou.
Este vorba despre Eugenia Liubomeiscaia, care va exercita interimatul funcției, prin dispoziția semnată de primarul Ion Ceban, după numirea Svetlanei Dogotaru în funcția de viceprimar al capitalei, transmite IPN.

👍4❤1
👉🏻 Structura actuală a Agenției Proprietății Publice nu mai corespunde volumului de active administrate de stat și necesită o reorganizare profundă, susțin experții de la Centrul analitic independent Expert-Grup.
Aceștia propun un nou model instituțional, bazat pe trei funcții esențiale ale mandatului agenției, administrare corporativă, evidență și monitorizare, respectiv valorificarea patrimoniului, pentru a crește eficiența gestionării proprietății publice, transmite IPN.

❗️ Raioanele din sudul țării intră astăzi sub cod roșu de caniculă, temperaturile urmând să ajungă până la +41 de grade Celsius.
În centrul țării este în vigoare codul portocaliu, iar în nord – codul galben de caniculă. În contextul valului de căldură, autoritățile recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare.
În același timp, în mai multe localități au fost amenajate corturi unde oamenii pot primi apă potabilă și asistență, transmite IPN.

😱6❤1
💵 Prevederea din proiectul politicii bugetar-fiscale care viza impozitarea banilor primiți la nunți, cumetrii și alte evenimente de familie a fost exclusă.
Anunțul a fost făcut de ministrul finanțelor, Andrian Gavriliță, care a precizat că decizia a fost luată în urma consultărilor publice, transmite IPN.
Ministrul a explicat că scopul propunerii nu a fost introducerea unor taxe pentru evenimentele de familie, ci reglementarea donațiilor de valoare mare, utilizate uneori pentru justificarea unor averi.

👏6😁3❤2
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
🚨 Un bărbat a fost condamnat la 10 ani de închisoare după ce, împreună cu alți membri ai unei grupări, a contractat prin înșelăciune credite în numele a 36 de tineri.
Potrivit procurorilor, inculpatul, care a mai fost condamnat anterior pentru fapte similare, și-a recunoscut vinovăția.
Alți cinci presupuși membri ai grupării, inclusiv fratele acestuia, sunt judecați în dosare separate, iar instanța urmează să se pronunțe în privința lor.
Sursa video: PCCOCS

🔥4❤1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
💬 Dumitru Bulat, șeful Laboratorului Ihtiologie și Acvacultură,
Institutul de Zoologie, USM:
▪️ Privește interviul pe Facebook și Youtube
Institutul de Zoologie, USM:
„Avem o dinamică negativă ce ține de biodiversitate, în general starea ecologică a râului Prut. Factorii care au influențat starea: schimbările climatice, poluarea, exploatarea excesivă”
▪️ Privește interviul pe Facebook și Youtube
❤5🔥3
🤳🏻 Facebook rămâne una dintre principalele platforme prin care deputații comunică cu cetățenii.
Potrivit unei analize Promo-LEX, în perioada ianuarie-mai, parlamentarii au publicat peste 10 mii de postări.
Datele arată, totodată, diferențe semnificative între audiență, nivelul de activitate și interacțiunile generate online, transmite IPN.