🗣 Astăzi este ultima zi în care este permisă agitația electorală, atât pentru candidați, cât și pentru susținătorii acestora. Odată cu încheierea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, de mâine intră în vigoare „ziua tăcerii” – valabilă, inclusiv și duminică.
👍6❤1
Agenția de presă IPN
⚡️ Alertă cu bombă la Judecătoria Buiucani Potrivit reporterului IPN, care se află la fața locului, oamenii au fost evacuați. ▪️ La ora 10:00 era preconizată o nouă ședință de judecată, cu participarea lui Vladimir Plahotniuc.
▪️ Ședința de judecată a fost amânată pentru luni, 29 septembrie, la ora 12:00.
Între timp, la fața locului continuă verificările, în contextul alertei cu bombă.

🔥5😁2❤1
Agenția de presă IPN
❄️ Cod galben de înghețuri în R. Moldova Avertizarea este valabilă în zilele de 27-28 septembrie. Astfel, în orele nocturne și ale dimineții, pe arii extinse la suprafața solului, se prevăd înghețuri cu intensitatea de -1…-2°C.
🥶 Înghețuri de până la minus 3 grade se anunță până luni
Meteorologii au prelungit alerta de cod galben și anunță nopți și dimineți reci până la începutul săptămânii viitoare. La suprafața solului se vor înregistra între -1 și -3 grade Celsius.

😢5❤1
Agenția de presă IPN
🗳 Partidul „Democrația Acasă” a primit de la Comisia Electorală Centrală un avertisment și are la dispoziție 24 de ore să-și modifice lista, în caz contrar riscă excluderea din cursa pentru parlamentare. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală…
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🗳 Partidul „Democrația Acasă” rămâne în cursa electorală
👎10❤1
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
🪧 Membrii și simpatizanții Blocului electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei protestează la Comisia Electorală Centrală, unde urmează să fie luată o decizie cu privire la participarea la alegeri a formațiunii conduse de Irina Vlah, componentă a blocului.
👎9🔥2😁1
💵 O avere de milioane câștigate nejustificat a fost constatată de inspectorii de integritate la ex-parlamentarul Vladimir Andronachi, arestat recent pentru spălare de bani.
O sumă de cel puțin 10 milioane de lei i-ar putea fi confiscată, dacă va dispune instanța de judecată.

🔥8👍3
Agenția de presă IPN
⚡️ Alertă cu bombă la Judecătoria Buiucani Potrivit reporterului IPN, care se află la fața locului, oamenii au fost evacuați. ▪️ La ora 10:00 era preconizată o nouă ședință de judecată, cu participarea lui Vladimir Plahotniuc.
📍 Alerta cu bombă anunțată astăzi la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, s-a dovedit a fi falsă
Contactată de IPN, ofițerul de presă al Direcției de poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic, a precizat că apelul la serviciul de urgență 112 a fost efectuat la ora 09:42 de către un bărbat.
Imediat după alertă, forțele de ordine s-au deplasat la fața locului, au încercuit zona și au evacuat toate persoanele aflate în incinta instanței. Ulterior, poliția a extins perimetrul de securitate.
Svetlana Scripnic a precizat că, în urma verificărilor nu a fost depistat niciun obiect explozibil.

👍4❤3
Agenția de presă IPN
❗️ Activitatea Partidului Republican “Inima Moldovei” a fost limitată prin decizia Curții de Apel Centru, la cererea Ministerului Justiției. Lidera formațiunii Irina Vlah a calificat decizia drept “una vădit motivată politic”. “De fapt, această decizie…
⚡️ Partidul „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, a fost scos din cursa electorală pentru parlamentare.
Hotărârea a fost aprobată astăzi de către Comisia Electorală Centrală după ce Curtea de Apel Centru a admis solicitarea Ministerului Justiției de a suspenda, pentru o perioadă de 12 luni, activitatea formațiunii.
Blocul electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, din care face parte și partidul Irinei Vlah, are la dispoziție 24 de ore pentru a face ajustările de rigoare pe liste.

❤10👍5🔥3
Agenția de presă IPN
⚡️ Partidul „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, a fost scos din cursa electorală pentru parlamentare. Hotărârea a fost aprobată astăzi de către Comisia Electorală Centrală după ce Curtea de Apel Centru a admis solicitarea Ministerului Justiției de a…
💬 Partidul Republican „Inima Moldovei" condamnă decizia de excludere a formațiunii din cursa electorală
„Această decizie reprezintă ultimul act dintr-un spectacol politic, pus la cale cu mult timp în urmă cu scopul de a ne reduce la tăcere.
Partidul Republican "Inima Moldovei" a atenționat la fiecare etapă a acestui spectacol despre falsurile cu care s-a operat, despre abuzurile la care s-a recurs.
Am făcut numeroase apeluri, arătând fărădelegile care se comiteau în raport cu noi, dar nu a urmat nici o reacție, nici o schimbare de atitudine, ceea ce încă o dată confirmă că în ultimele săptămâni s-a implementat un scenariu împotriva noastră cu roluri clar distribuite din timp”
🔥7❤1
👨⚖️ Președintele Oficiului teritorial Ocnița al fostului Partid „Șor” a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii.
❤7
🇷🇸 ❗️Ministerul de Interne al Serbiei a reținut doi bărbați acuzați că au antrenat 150 - 170 de cetățeni moldoveni și români lângă orașul Loznica înainte de alegerile parlamentare din Republica Moldova
Autoritățile spun că antrenamentul de luptă-tactic a avut ca scop pregătirea participanților pentru rezistență violentă împotriva poliției din Moldova în ziua alegerilor.
Instruirea ar fi avut loc în perioada 16 iulie – 12 septembrie.
În timpul percheziției efectuate la locuința suspecților, poliția a ridicat laptopuri, telefoane mobile, precum și un dispozitiv de detectare și monitorizare a semnalelor radio-frecvență.
Ministerul Justiției din Serbia va solicita Republicii Moldova, prin asistență juridică internațională, informații și probe pentru continuarea procedurilor.
Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 48 de ore.

👏11❤7🔥5
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
📍 PAS a încheiat campania electorală cu un marș spre Parlament
În ultima zi de campanie electorală, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a organizat un marș cu genericul „Tu ce faci duminică?”. Participanții s-au adunat în fața centrului comercial UNIC și au pornit în coloană spre clădirea Parlamentului, transmite IPN.
Pe traseu au scandat „Vrem în Europa”, „Arma lor e banul, arma ta e votul”, „Contez, merg, votez” și „Dau votul pentru pace”.

❤16🕊5👎4😢3👏1🤔1🤯1
❗️ Serviciul de Informații și Securitate a interzis accesul pe teritoriul Republicii Moldova a 21 de cetățeni străini.
Surse au declarat pentru IPN că ofițerii moldoveni și-au exprimat rezervele pentru persoanele respective care au solicitat acreditarea în calitate de observatori internaționali din partea OSCE/BIDDOO în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie.
Dintre cele 21 persoane cărora le-au fost impuse interdicții de intrare se numără 16 cetățeni ai Federației Ruse, trei ai Armeniei, precum și câte un cetățean al Belarusului și al Uzbekistanului.

🔥10👍6👏3
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
⚡️ Comisia Electorală Centrală (CEC) a anulat înregistrarea Partidului Moldova Mare, condus de Victoria Furtună, și a candidaților săi la alegerile parlamentare de duminică, 28 septembrie.
O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței de vineri, 26 septembrie, cu votul a 6 membri ai Comisiei.

🔥18❤6😱4👍1
🗳 În Republica Moldova astăzi au loc alegeri parlamentare
▪️ La urne sunt așteptați peste 3 milioane de votanți, în Registrul de Stat al Alegătorilor fiind înscriși 3 299 396 de cetățeni cu drept de vot. Secțiile de votare sunt deschise de la ora 7.00 până la 21.00
▪️ Pentru validarea rezultatelor alegerilor este necesară participarea la scrutin a 1/3 din numărul de persoane înscrise în listele electorale. Pragul electoral pentru un partid politic este de 5%, pentru un bloc electoral – 7% și pentru candidații independenți – 2%.
🔗 Abonează-te la canalul IPN

🔥5❤3
🇯🇵 Procesul de votare pentru alegerile parlamentare a început de la miezul nopții în Japonia.
Prima secție de votare din străinătate care și-a deschis ușile pentru alegători este cea din Tokyo.
Ambasada Republicii Moldova în Japonia menționează că prima moldoveancă care a votat la scrutin este studentă la Universitatea din Tsukuba, Ana Teișanu.
Sursa foto/video: Ambasada Republicii Moldova în Japonia

❤11👍7
📍 Începând cu ora 07:00, toate secțiile de votare din țară și din străinătate au fost deschise, în funcție de fusul orar local.
Pentru acest scrutin, au fost organizate 2 274 de secții de votare, dintre care 301 secții în străinătate. 12 secții de votare din țară sunt destinate alegătorilor din regiunea transnistreană.

👍9❤2