IGSU al MAI al RM
1.15K subscribers
18.8K photos
17 videos
471 files
385 links
Download Telegram
________________________________________
Treisprezece salvatori din cadrul IGSU au devenit paramedici SMURD calificați

Treisprezece salvatori din cadrul Direcției Regionale Căutare Salvare nr.1 din Chișinău a IGSU au obținut calificarea de paramedici SMURD după absolvirea unui curs intensiv desfășurat pe parcursul a cinci săptămâni.
Cursul, a fost organizat în incinta Direcției Regionale Căutare Salvare nr.1 din municipiul Chișinău. Programul cursului a inclus lecții teoretice și practice în domeniul acordării primului ajutor calificat.
Participanții au fost instruiți privind competențele esențiale în domeniul primului ajutor, inclusiv manevrele de resuscitare, gestionarea diferitelor urgențe medicale precum traume, stop cardiac și alte situații critice.
Salvatorii au fost pregătiți pentru imobilizarea fracturilor, controlul sângerărilor și aplicarea pansamentelor, precum și pentru intervenția în cazul dezastrului și acordării primului ajutor în timpul misiunilor de descarcerare.
Pe data de 16 mai 2024, cei 13 salvatori au susținut cu succes examenul final, fiind evaluați riguros de către specialiștii SMURD din cadrul IGSU și reprezentanții Centrului Național de Asistență Medicală de Urgență Prespitalicească. (CNAMUP).
Certificările obținute confirmă pregătirea și competențele dobândite de aceștia în acordarea primului ajutor în situații excepționale.
Această realizare reprezintă un pas semnificativ în îmbunătățirea capacităților de intervenție a angajaților IGSU în situații de urgență.
Conform datelor IGSU, peste 250 de salvatori au trecut cursul specializat pentru a deveni paramedici SMURD.