Cincizeci și opt de persoane au fost sancționate ca urmare a incendierii intenționate a vegetației uscate
Cincizeci și opt de persoane au fost sancționate de Inspectoratul pentru Protecția Mediului și Inspectoratele de Poliție, ca urmare a incendierii intenționate a vegetației uscate și deșeurilor menajere. Astfel, au fost întocmite 58 de procese-verbale, dintre care 42 în sumă de 234 000 lei și 16 procese-verbale cu aplicarea a 640 ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Sancționările au fost aplicate în mai multe raioane ale țării, printre care Bălți, Soroca, Edineț, Cahul, Glodeni, Drochia, Dubăsari, Sîngerei, Rîșcani, Fălești, dar și UTA Găgăuzia.
Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de la începutul anului 2024 pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 1080 cazuri de ardere a vegetației uscate, care au afectat o suprafață de 2278,32 ha.
În vederea prevenirii și atenționării cetățenilor despre consecințele producerii incendiilor de vegetație, dar și despre sancționările aplicabile în cazul aprinderii intenționate a deșeurilor menajere și terenurilor cu iarbă uscată, angajații IGSU au avertizat 45965 persoane din toate raionale țării.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează repetat populația despre necesitatea respectării regulilor antiincendiare, în vederea evitării riscului izbucnirii și răspândirii focarelor de ardere a vegetație uscate pe arii extinse. Pompierii avertizează cetățenii că în condiții de vânt puternic și temperaturi ridicate, orice scânteie poate favoriza izbucnirea incendiilor de vegetație de proporții. Totodată, oamenii sunt îndemnați să nu aprindă vegetația uscată, gunoiul menajer și stufărișul, dar și să evite utilizarea focului deschis pentru igienizarea gospodăriilor. Mai mult, cetățenii sunt îndemnați să nu arunce chibrituri, țigări sau alte obiecte aprinse pe suprafețe de iarbă uscată, în preajma spațiilor forestiere și terenurilor agricole. De asemenea, o atenție deosebită trebuie să fie acordată minorilor, aceștia trebuie supravegheați de maturi pentru a nu le permite jocul cu focul și alte surse de aprindere.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență mizează pe responsabilitatea cetățenilor, care sunt îndemnați să nu provoace incendiile de vegetație, fiind un pericol eminent pentru sectorul locativ, mediul înconjurător, dar și viața și sănătatea oamenilor.

O persoană a fost salvată de pompieri în urma unui incendiu produs în capitală
O persoană a fost salvată de pompieri în urma unui incendiu produs într-un apartament de pe strada Ion și Doina Aldea-Teodorovici nr. 15/1 din municipiul Chișinău. Cazul a fost înregistrat în după amiaza zilei de 11 aprilie 2024, la ora 14:46. Pentru lichidarea flăcărilor, a fost îndreptat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că focul a izbucnit într-un apartament de la etajul doi unui bloc de locuit cu cinci nivele. În timpul intervenției, pompierii au salvat din interiorul locuinței, proprietarul, un tânăr în vârstă de 28 de ani. Băiatul a primit intoxicații cu monoxid de carbon, fiind preluat de medici și transportat la spitalul CM „Sfânta Treime”, pentru ulterioare îngrijiri medicale. Angajații IGSU au reușit localizarea arderii la ora 15:00 și lichidarea completă la ora 15:15. În urma incendiului au ars mai multe bunuri materiale din interiorului unei odăi a apartamentului cu suprafața totală de 53 m2. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 44 situații de risc.

Aplicații complexe la protecția civilă desfășurate în raionul Soroca
Astăzi, 12 aprilie 2024, în raionul Soroca au fost desfășurate aplicații complexe la protecția civilă cu genericul „Acțiunile organelor de conducere și forțelor protecției civile ale raionului Soroca la organizarea lichidării consecințelor cutremurului de pământ, inundațiilor catastrofale, alunecărilor de teren, avariilor de producție și epizootiilor”.
Conform scenariului, în această dimineață în munții Carpați s-a produs un cutremur devastator, ca consecință fiind afectat teritoriul raionului Soroca. Astfel, serviciile de urgență au primit informații despre un număr mare de case particulare și blocuri multietajate distruse în urma cutremurului, dar și raportarea unui număr mare de victime. Totodată, seismul a provocat deteriorarea liniilor de comunicație și energie electrică, precum și izbucnirea incendiilor în mai multe clădiri deteriorate.
De asemenea, din cauza deteriorărilor drumurilor s-au înregistrat accidente rutiere de proporții, soldate cu un număr mare de persoane rănite și accidente, dar și revărsarea substanțelor toxice. Mai mult, cutremurul a provocat riscul activării alunecărilor de teren și inundațiilor.
Pentru ameliorarea și gestionarea situației create a fost convocată ședința Comisiei Situațiilor Excepționale cu instituirea punctului de dirijare a acțiunilor, iar organele responsabile în domeniul protecției civile și forțele serviciilor de urgență raioanele au fost ridicate pe alertă.
Pe parcursul zilei, forțele protecției civile au fost antrenate în lucrări de amenajare a digului de protecție din municipiului Soroca, iar serviciile responsabile de ordinea publică au dirijat și au restricționat circulația rutieră în zonele cu pericol de inundație. Totodată, au fost simulate căutările pe apă și salvarea persoanelor din apele râului Nistru.
O altă situație tactică în care angajații IGSU au intervenit de comun cu forțele protecției civile a fost organizarea și desfășurarea lucrărilor de salvare și evacuare a elevilor în timpul lichidării consecințelor unui incendiu de proporții, care s-a produs în incinta Colegiului Tehnic Agricol din municipiul Soroca. Aici, echipele mixte au evacuat elevii din clădirea afectată, iar echipele de medici prezenți la fața locului au acordat ajutorul necesar sinistraților. De asemenea, forțele protecției civile și echipele de salvatori și pompieri au intervenit la lichidarea unui incendiu într-un bloc locativ distrus de seism. Echipele au deblocat persoanele de sub dărâmături și au salvat sinistrații de la înălțime.
Tot în cadrul aplicațiilor, salvatorii IGSU, medicii și organele de ordine publică au fost solicitați pentru a lichida consecințele unui accident rutier cu victime multiple. La fața locului, salvatorii au efectuat lucrări de descarcerare a persoanelor blocate din autovehiculele avariate, iar echipajele de poliție au asigurat securitate la locul accidentului. Mai mult, la locul accidentului, medicii au desfășurat triajul medical cu acordarea primului ajutor persoanelor sinistrate, iar ulterior victimele au fost transportate la spitalul raional Soroca.
În vederea evitării riscului de răspândire a bolilor infecțioase virale, serviciile responsabile au lichidat focarul de gripă aviară, fiind efectuate lucrări de igienizare completă a teritoriului focarului depistat cu nimicirea capetelor infectate.
În cadrul exercițiului au fost organizate și desfășurate lucrări de evacuare și de decontaminare a angajaților din clădirea avariată a unei întreprinderi de producere, unde au fost înregistrate scurgeri de clor.
Tot pe parcursul zilei, a fost simulată desfășurarea unei tabere de câmp pentru sinistrați cu aprovizionarea acestora cu hrană și apă potabilă, dar și toate intervențiile necesare pentru reconectarea infrastructurii la rețelele electrice și de gaze naturale.

Activitatea a avut drept scop instruirea, perfecționarea și verificarea capacităților de conducere a autorităților publice locale și structurilor cu atribuții în managementul situațiilor excepționale, precum și a modului de planificare și desfășurare a acțiunilor specifice, potrivit competențelor, pe baza unor scenarii posibile și realiste.
Aplicațiile complexe sunt desfășurate conform planului calendaristic al Hotărârii de Guvern nr. 937 din 29.11.2023 cu privire la măsurile de pregătire în domeniul protecției civile a Republicii Moldova pentru anul 2024 și au drept scop verificarea capacităților de conducere a structurilor cu atribuții în gestionarea situațiilor excepționale, precum și a modului de planificare și desfășurare a acțiunilor de lichidare a consecințelor situațiilor de urgență și de risc.