IGSU al MAI al RM
1.2K subscribers
18.9K photos
17 videos
471 files
388 links
Download Telegram
O femeie a primit intoxicației cu monoxid de carbon emanat de la soba din locuință

O femeie a avut de suferit în urma intoxicației cu monoxid de carbon. Cazul a avut loc într-o gospodărie din localitatea Cinișeuți, raionul Rezina. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:55. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că în coșul de fum al sobei de încălzit a avut loc aprinderea funinginii. În urma emanării fumului în locuință, proprietara, o femeie în vârstă de 71 de ani a primit intoxicație ușoară. Astfel, a fost alertat și un echipaj al serviciului de asistență medicală urgentă. Ulterior, femeia a fost preluată de către echipa de medici și transportată la spitalul raional, pentru acordarea îngrijirilor de rigoare. La moment starea de sănătate a acesteia este stabilă, fiind sub supraveghere medicală. Incendiu în încăpere nu s-a produs, iar circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat cetățenii să respecte cu strictețe regulile de exploatare a sobelor și a instalațiilor de încălzit locuințele. Mai mult, pentru evitarea intoxicațiilor cu monoxid de carbon, sobele și coșurile de evacuare a fumului trebuie verificate și curățate în fiecare an. În cazul în care acestea au fisuri să le înlăture pentru a nu-și pune viața în pericol.
Întru evitarea situațiilor de risc, IGSU reamintește despre regulile de prevenire a situațiilor excepționale în urma utilizării surselor de încălzire printr-un spot social lansat anterior.
Operațiune mixtă IGSU și Institutul de Medicină Urgentă pentru acordarea de asistență calificată transfrontalieră

Echipajul SMURD din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în comun cu lucrătorii medicali ai Institutului de Medicină Urgentă au efectuat o operațiune transfrontalieră terestră mixtă pentru transportarea din Polonia în țara noastră a unei femei în vârstă de 54 de ani, cetățean al Republicii Moldova cu viză de reședință în Tiraspol. Pacienta a suportat în Polonia un accident rutier și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceasta a fost stabilizată inițial de medicii din Polonia și spitalizată în orașul Ostrow Mazowecka.
Ulterior în urma comunicării între autoritățile medicale din țara noastră și Polonia s-a luat decizia ca femeia să fie adusă la Institutul de Medicină Urgentă din Republica Moldova pentru ulterioare îngrijiri medicale. Astfel echipajul mixt de medici și paramedici a transportat în siguranță pacienta la Chișinău prin intermediul unei ambulanțe SMURD de terapie intensivă mobilă. Pe parcursul drumului aceasta nu a suportat complicații fiind permanent monitorizată. În capitală, persoana a fost internată la Institutul de Medicină Urgentă, unde urmează să-i fie acordate îngrijirile de rigoare. Potrivit IGSU aceasta este a doua misiune terestră transfrontalieră SMURD realizată pentru cetățenii din țara noastră.
MAI informează: Republica Moldova este pregătită să intervină în Turcia cu o echipă specializată în căutare și salvare urbană


Republica Moldova este gata să intervină în salvarea victimelor cutremurului devastator produs în această dimineață în Turcia și Siria. Astfel, o echipă specializată în Urban Search and Rescue (căutare și salvare urbană), a IGSU, este gata de intervenție cu 55 de salvatori, cu 12 autospeciale de intervenție complet autonome și 2 câini de căutare.
Conform mecanismului european de intervenție la dezastre, Republica Moldova este în acest moment în așteptare. Încă din această dimineață, IGSU a transmit disponibilitatea pentru intervenția în Turcia către Centrul de Coordonare a Răspunsului la Situații de Urgență al Uniunii Europene și Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre, pentru a oferi suport Guvernului Turciei, în misiuni de căutare-salvare a victimelor cutremurului produs în această dimineață.
Participarea echipei a fost aprobată de președintele Comisiei Situații Excepționale a Republicii Moldova și urmează să ajungă în zona afectată de cutremur, pe calea aerului.
Republica Moldova a solicitat UE și NATO punerea la dispoziție a unui avion care să transporte echipa de salvatori și tehnica necesara, la locul dezastrului.
În urma seismului cu magnitudinea de 7,9 pe scara Richter care a lovit centrul Turciei și nord-vestul Siriei, Republica Moldova a primit solicitarea oficială a Guvernului Turciei și a depus oferta de ajutor către mecanismele Uniunii Europene și NATO responsabile în coordonarea asistenței în caz de dezastre. Echipa Republicii Moldova de căutare-salvare în medii urbane urmează să activeze cel puțin 7 zile în zona afectată din Turcia
Odată ce cererea de ajutor a Republicii Moldova va fi acceptată și va fi identificat un avion pentru transport, echipa de salvatori va zbura către locul dezastrului.
MAI informează: Președintele țării prezent la plecarea convoiului de căutare și salvare urbană a Republicii Moldova, înspre Turcia

Convoiul de intervenție la dezastre al Republicii Moldova, a pornit în această seară spre Turcia, la ora 21:00, pe roți. Specialiștii în căutare și salvare urbană au decis deplasarea pe cale terestră, deoarece este important ca cele 12 auto speciale, proiectate pentru intervenția în astfel de calamități, să fie prezente la locul dezastrului cât mai repede. Cu ajutorul acestor mașini dotate cu echipamente de intervenție, pot fi salvați mult mai mulți oameni, decât dacă s-ar interveni doar cu utilaje mici, afirmă specialiștii IGSU.
Echipa de intervenție la dezastre a Republicii Moldova este formată din 55 de salvatori, este dotată cu 12 autospeciale de intervenție complet autonome și are în componență 2 câini de căutare.
Președintele Republicii, Maia Sandu, a fot prezentă în această seară la Direcția regională căutare salvare nr. 1, din Municipiul Chișinău, unde a urat succes salvatorilor în misiunea din Turcia și reușite cât mai multe în salvarea oamenilor din ghearele dezastrului.
În urma seismului cu magnitudinea de 7,9 pe scara Richter care a lovit Turcia și nord-vestul Siriei, Republica Moldova a primit solicitarea oficială de intervenție de la Guvernului Turciei și a primit acceptul de misiune urmare a ofertei de ajutor înaintată astăzi către mecanismele Uniunii Europene și NATO, responsabile în coordonarea asistenței în caz de dezastre.
Convoiul terestru al IGSU Moldova va traversa România și Bulgaria, având ca traseu Chișinău – Giurgiulești – Silistra - Edirne – Gaziantep(Turcia), până la locul dezastrului preconizându-se un parcurs cu o durată de circa 30 de ore. Echipa Republicii Moldova de căutare-salvare în medii urbane urmează să activeze cel puțin 7 zile în zona afectată din Turcia.
Misiunea de căutare și salvare urbană care a demarat în această seară este a 3-a misiune internațională în coordonarea ministrului de interne Ana Revenco., care a reușit de la început să prezinte și să convingă Uniunea Europeană de capabilitățile de intervenție ale Republica Moldova.
„Prin admiterea Republicii Moldova, la participarea în această misiune internațională de intervenție, MAI și IGSU dovedesc încă o dată că au un nivel de pregătire la standarde internaționale, iar Uniunea Europeană se bazează pe salvatorii noștri care vor contribui activ la căutarea și salvarea de vieți omenești în Turcia.”, declară ministrul de interne, Ana Revenco.
MAI Moldova, transmit condoleanțe pentru familiile celor plecați dintre noi și urează forță de muncă, curaj și speranță celor care luptă contra cronometru să salveze oameni din ghearele dezastrului.