Ion Chicu - Împreună pentru Țară!
2.31K subscribers
2.8K photos
591 videos
6 files
482 links
Download Telegram
Am verificat astăzi suplimentar și m-am convins, că nici PAS și nici alți deputați nu au înaintat amendamente (când se examina proiectul bugetului pe 2021 în Parlament) de alocare a banilor necesari pentru petrecerea alegerilor parlamentare anticipate în 2021...
A trecut o lună. Adică, (doar) 30 de zile din cele o sută - primele din mandatul noului Președinte.

Chiar dacă în 100 de zile se poate de făcut multe lucruri mai puțin bune sau mai puțin rele și chiar dacă iar e campanie electorală, ar fi foarte bine (pentru o societate care se respectă) de urmat regula "celor 100 de zile de început de mandat" și de lăsat omul să-și facă treaba fără prea multe aprecieri și atacuri.

Poate, reușește ceva mai bine decât alții. De ce să fim mereu pesimiști și sceptici?
La conferința de presă “de totalizare” din 31 decembrie reiteram concluzia pe care mi-am făcut-o încă la finalul anului “specific” 2019 - că sistemul bugetar fiscal al țării are o imunitate relativă față de evoluțiile politice din țară. Bineînțeles, dacă specialiștii din structurile respective ale statului, dar mai ales businessul, sunt lăsați să lucreze.

Datele preventive despre veniturile bugetului de stat pe prima lună a anului 2021 (după cum se vede, al treilea an “specific” la rând) atestă o creștere a încasărilor BS din impozite și taxe cu circa 535 mln.lei față de Ianuarie 2019 (cam 21,5%) și cu circa 265 mln.lei (10%) față de Ianuarie 2020.

Și asta în condițiile reformei fiscale cu diminuarea semnificativă a cotelor la mai multe impozite și taxe, dar mai ales, pe fonul dezmățului politic și provocărilor pandemice și de secetă.

Respect pentru profesionalismul specialiștilor din domeniul bugetar-fiscal!

Mulțumiri businessului și cetățenilor contribuabili la BPN!
Ministerul Finanțelor a împrumutat (finanțare netă, adică plasare VMS versus răscumpărare) de pe intern pe parcursul lunii ianuarie 2021 suma de 488,2 mln.lei.

Această sumă este cu circa 400 mln. lei mai mică decât cea planificată conform prognozei lichidităților pentru această perioadă și cu circa 70 mln.lei mai mică decât 1/12 din planul anual de finanțare netă de 6,7 mlrd.lei stabilit prin legea bugetului 2021.

Instituția a împrumutat mai puțin decât planificat, deoarece veniturile BS au fost mai mari, dar și soldurile în conturi la 31.12.2020 au fost de peste 2,5 mlrd.lei, adică mai mult decât la etapa de elaborare a prognozei lichidităților pe ianuarie 2021, conform legii bugetului pentru anul 2021. Reticența relativă a MF de a împrumuta a continuat și trendul de diminuare a ratelor (costul împrumuturilor) la plasarea VMS.

Cine poate traduce această informație pentru "teroristul intern" agramat din Prezidiul Parlamentului?
În luna ianuarie a anului 2021 la bugetul public național au fost acumulate venituri în sumă de 4,96 miliarde lei, fiind în creștere cu 251,1 milioane lei față de luna ianuarie a anului trecut, în timp ce cheltuielile au constituit 5 miliarde lei, care comparativ cu luna ianuarie a anului trecut sunt mai mari cu 252,2 milioane lei.

Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 38,5 milioane lei.

Adică, Țara în ianuarie 2021 a cheltuit aproape exact cât a acumulat venituri!!!

Țării noastre, dacă i s-ar permite să existe și să muncească, ar fi foarte bine! Sper că într-o bună zi vom ajunge la asta! Se poate!

Soldurile în conturile BPN la 31.01.2021 au constituit circa 6,7 mlrd.



Доходы Национального Публичного Бюджета составили в январе 2021 года 4,96 млрд.лей, на 251,1 млн.лей больше чем в январе прошлого года. Расходы НПБ составили 5 млрд.лей, что на 252,2 больше прошлогоднего показателя.

Дефицит бюджета в январе составил около 38,5 млн.лей.

Соответственно, страна потратила а январе почти столько же, сколько собрала доходов!!!

Если бы нашей стране позволяли сушествовать и работать, было бы хорошо! Надеюсь, в один прекрасный день это станет возможным. Этого можно добиться!

Остатки средств на казначейских счетах НПБ на 31.01.2021 составили около 6,7 млрд.лей.
https://www.ziarulnational.md/maia-sandu-dezvaluiri-despre-risipitorul-ion-chicu-toate-aceste-anchete-trebuie-duse-la-bun-sfarsit-si-contez-pe-activitatea-serioasa-si-responsabila-a-procuraturii/

“Târcoalele” pe care mi le dă noul Președinte doar îmi întăresc convingerea, că în primele 100 de zile de mandat activitatea-i nu trebuie atinsă “nici măcar c-o floare”. Pentru că inclusiv pentru a înțelege/afla ce instituții are în subordine ea (și nu le are prim-ministrul nou sau vechi), sunt necesare aceste primele 100 de zile de mandat. Sunt convins, că pînă la 1 aprilie șeful nou al statului va înțelege mai multe aspecte despre formarea și executarea bugetului instituției vizate, mai ales că e doar una în subordinea ei directă.

Sper, desigur, că pînă la acea dată Maia Sandu va putea prezenta societății informația cu cât a diminuat bugetul instituției prezidențiale. Cred că asta ar prezenta mare interes pentru “oamenii buni” care știu cu precizie că “prezidentul” cheltuie “100 mii de lei pe zi din banii lor”.


“Знаки внимания”, оказываемые моей скромной персоне новым Президентом, лишь укрепляют мою уверенность, что в первые 100 дней мандата её деятельность не нужно никак оценивать, тем более, не критиковать. Потому что, именно для того чтобы понять/узнать какие учреждения находятся в её подчинении (а не в подчинении нынешнего или бывшего премьера), необходимы эти 100 первых дней. Я уверен, что к 1-му апреля новый глава государства поймёт больше о формировании и исполнении бюджета этого учреждения, тем более, что оно единственное в её прямом подчинении.

Надеюсь, конечно, что к той дате Майя Санду проинформирует сограждан насколько она уменьшила бюджет президентской администрации. Думаю, эта информация представляет большой интерес для «оамень бунь», которые знают, что «президент тратит по 100 тыс. лей в день» из их денег.
“Patria este ca un copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă”... ne-a tot spus Grigore Vieru.

Vom reveni la normalitate când vom reîncepe să-l auzim pe Marele Poet omagiat astăzi...
https://point.md/ru/novosti/obschestvo/avia-invest-proigrala-v-ks-i-obiazana-platit-v-biudzhet-den-gi-iz-aeroportovogo-sbora

Începînd din Iulie 2020, după ce Parlamentul a susținut inițiativa guvernului de a lua la buget 50% din banii câștigați de pe fiecare pasager de către Avia Invest, 4,5 euro din cei 9 colectați de “investitorul de la Habarovsk” merg spre finanțarea persoanelor social-vulnerabile.

p.s. “Rothschild” se “băga” și la mine prin august 2020. Credea, probabil, că e august 2019 :)


Начиная с июля 2020 года, после того как Парламент поддержал проект правительства о взимании в бюджет 50% из денег, собираемых с каждого пассажира компанией Avia Invest, 4,5 евро из тех 9, что «инвестор из Хабаровска» берет с людей, направляются для финансирования нужд социально-уязвимых граждан.
Stimați Prieteni!

Avem în țară cei mai buni medici din lume! Totul va fi bine!

Mulțumesc tuturor pentru cuvinte calde și urări de sănătate!

Vă rog aveți mare grijă de sănătate!
Stimați Prieteni!

Mă grăbesc să Vă informez, că datorită profesionalismului excepțional al medicilor și personalului medical, săptămâna aceasta au fost salvate sute de vieți ale oamenilor din țara noastră, inclusiv și a mea. Mă simt cu mult mai bine și mă închin doctorilor pentru salvare!

Spre regret, spitalele din țară sunt supraaglomerare acum cu noi, pacienții cu COVID. Deși spații și resurse se mai pot identifica, medicii și personalul medical sunt extenuați. Ei luptă din greu pentru fiecare viață. Vă rog să Vă protejați la maximum posibil. Vă rog împreună să mai slăbim povara de pe medici.

Să poți respira de sine stătător e mare lucru, credeți-mă!

Sănătate tuturor!
Această postare e cu cifre, dar nu e despre cifre. E despre oamenii care muncesc din greu, ca țara să treacă cu pierderi minime această perioadă de maximă iresponsabilitate politică a altor oameni.

E despre încrederea pe care trebuie s-o avem noi, moldovenii - cetățeni ai acestei țări, în propriile forțe și capacități. Așa, cum au avut-o strămoșii noștri de-au fost vrednici să ne lase această "gură de rai" moștenire!

Spuneam la sfârșit de decembrie, că specialiștii din instituțiile statului știu cum și vor fi în stare să asigure sustenabilitatea bugetar-fiscală a țării pe o perioadă suficientă (în care unii politicieni să-și satisfacă megaambițiile egoiste).

Datorită eforturilor agenților economici și cetățenilor contribuabili, dar și eficienței administrării fiscal-vamale, veniturile medii zilnice ale Bugetului de Stat în perioada ianuarie-februarie 2021 le-au depășit pe cele similare din anul trecut cu 17,4%, adică cu 23,4 mln.lei mai mult încasat la buget în fiecare zi operațională. În total în această perioadă veniturile au crescut cu 621 mln.lei. Față de ianuarie-februarie 2019, suma depășirii constituie circa 1,3 mlrd.lei, adică peste 27%. Țara are cu ce achita facturile și poate redeschide iar șantierele investițiilor publice în infrastructură. Mulțumim agenților economici și cetățenilor contribuabili la buget!

Țara lucrează, oamenii sunt responsabili, statul Republica Moldova poate face față provocărilor! Sper foarte mult "politicienii de pe val" să înțeleagă acest lucru și, cel mai important, să accepte această muncă și vrednicie a moldovenilor!


p.s. În legea bugetului 2021 am rezervat în fondurile de intervenție ale guvernului 277,82 mln.lei pentru finanțarea unor cheltuieli urgente/extraordinare. Și aici aveam în vedere în primul rând situația pandemică și Vaccinarea. Nu altceva.
Să am iertare, dar am mai verificat o dată, deja a 3-a oară :) N-a existat nici o propunere/amendament din partea PAS la proiectul Legii Bugetului de Stat pe 2021 pentru a aloca bani pentru alegeri. Ei atunci arau scuarul Catedralei și schilodeau polițiștii cu tractorul - nu le trebuiau bani pentru alegeri.

După altă verificare, și mai minuțioasă, nu am găsit nici o propunere/amendament de a lor de majorare a cheltuielilor pentru...vaccin COVID. Sutele de milioane pentru medicamente și programe de imunizare alocate în proiectul propus de Guvern le păreau suficiente la acea etapă.

Isteria "oamenilor buni" a început când au înțeles, că acele peste 272 mln.lei, pe care guvernul le-a rezervat în fondurile sale de intervenție (tot pentru cazuri de urgență, eventual de sănătate publică), nu au cum să ajungă unde vor ei, adică la alegeri anticipate. De aici și văicăreala obraznică și ipocrită, că în buget nu au fost prevăzuți bani pentru medicamente și vaccin. Au fost și sunt, numai că cineva are alte priorități.

p.s. Rămân convins că țara va putea reintra pe făgaș de normalitate și pace civică (relativă, desigur) doar după alegeri parlamentare anticipate. Acest Parlament s-a discreditat și trebuie dizolvat. Desigur, doar pe cale constituțională, nu cum improvizează cineva. Iar dacă se va ajunge în acest an la posibilitatea constituțională de dizolvare a actualului legislativ, posibilitate legală de finanțare a scrutinului există. Fără a lua banii de la medicină sau "vaccin". O comunicăm, când vine timpul.
Ion Chicu - Împreună pentru Țară! pinned «Să am iertare, dar am mai verificat o dată, deja a 3-a oară :) N-a existat nici o propunere/amendament din partea PAS la proiectul Legii Bugetului de Stat pe 2021 pentru a aloca bani pentru alegeri. Ei atunci arau scuarul Catedralei și schilodeau polițiștii…»
"A lua jăraticul cu mîna altuia"...aceasta pare a fi strategia politicienilor noștri în lupta cu pandemia. Nimeni nimic nu vrea să-și asume. Nici restricții dureroase, care nu au cum să placă "electoratului" și omoară ratingul, dar nici sutele de morți în fiecare săptămână...

Prezidentul vine (doar) cu recomandări către alții, de parcă în Legea 212 din 2004, n-ar fi scris expres că starea de urgență poate fi instituită de Parlament și la propunerea Președintelui. Uiți pe o clipă că moare ratingul, te gândești că mor oamenii, te duci în Parlament și ceri "lockdown"... Mai treci și pe la Mitropolit și cerîndu-ți iertare pentru păcate, îl anunți că trebuie suspendate serviciile divine în acest Post mare (cum a făcut anul trecut unul, care nu se gândea la rating)... Mai strîngi și Asociațiile de business și le spui onest, deși iar îți omori ratingul, despre posibilitățile reale pe care le are statul de a ajuta economia în caz de restricționare a unor activități economice. Poți, bineînțeles, și să le spui că ai trimis Guvernului ca măsură de susținere a businessului propunerea de a îmbunătăți paginea web a ODIMM - precis salvezi ratingul cu asta :(

Politicienii noștri stau acum în fața unei "dileme grele". Pe cine să salveze - oamenii sau ratingul politic? Pînă când, ei preferă să-și salveze ratingul. Oamenii mai rabdă, "electoratul" contează.

Sănătate tuturor!
"Nebunii" joacă cinic partida, "pionii" cad cu sutele "îmbarcați în avioane". Penibil.
Câteva precizări pentru a evita interpretări eronate ale unor declarații de ale mele în cadrul emisiunii de la TV8

1. Situație de urgență conform Legii 212 nu înseamnă automat "lockdown", adică blocarea totală a activităților economice. O eventuală instituire de către Parlament a Stării de urgență pe 30 de zile ar însemna delegarea către Comisia Situații Excepționale a (practic) tuturor competențelor de coordonare a acțiunilor contra pandemiei, inclusiv adoptarea unor decizii cu caracter de lege. Asta ar permite și reactivarea Centrului Unic de Comandă pentru Situații Excepționale, care ar coordona activitatea CSE teritoriale la nivel de raion și primărie. Așa s-a acționat anul trecut în perioada 17.03 - 15.05.2020.

2. Pe 4 decembrie am discutat cu președintele ales (prin intermediar, diplomat) despre posibilitatea optimală de dizolvare a Parlamentului, fără a provoca criză guvernamentală prin demiterea guvernului. Era vorba de asumarea unui angajament clar, că după aprobarea legilor bugetare, Parlamentul nu aprobă careva acte timp de 90 de zile și poate fi dizolvat. Între timp, Guvernul rămâne funcțional, iar dacă apare necesitarea aprobării unui act legislativ - guvernul își va asuma răspunderea. Inclusiv, pe Acordul cu FMI care putea fi semnat în primele 2 luni ale 2021. Răspunsul dnei Sandu (transmis prin același diplomat) a fost "eu vreau demisia guvernului pentru dizolvarea parlamentului", dar și protestul iresponsabil și ipocrit din 6 decembrie, cu participarea a "50 de mii de oameni buni". În Prezidium la acel protest - cam majoritarea colegilor de guvern și partid ai dnei Sandu din 2013-2015, când s-a furat miliardul și aeroportul. Iată de ce, ipocrit. Și apropos, dna Sandu mi-a comunicat și cine va asigura interimatul de PM, după ce eu voi depune demisia...

3. Despre "căderea hotarului de pe Prut". În cadrul emisiunii am spus, că obiectivul principal al unei eventuale formațiuni politice cu participarea mea și colegilor mei, este integrarea europeană a statului Republica Moldova. Odată atins acest obiectiv (realistic, de altfel), hotarul de pe Prut va cădea (așa cum au căzut de-facto toate hotarele între țările-membre UE), iar moldovenii vor reuși să-și păstreze statalitatea. Suntem absolut convinși, că aceasta (integrarea europeană) este unica posibilitate de a ne mai păstra statalitatea și asigura prosperarea țării. Alternativa? O absorbție banală... Apropos (important), acest obiectiv deloc nu presupune relații proaste cu partenerii din Est, ba chiar invers. Aceste relații trebuie îmbunătățite și aprofundate.

4. Despre o decizie finală în privința creării unei formațiuni politice cu obiectivul sus-menționat, vă vom informa cu colegii pînă la 31 martie.


Sănătate tuturor!
Pe Maia Sandu în primele 100 de zile de mandat nu poți să te superi. Și nici critica. Trebuie să respectăm măcar cele mai simple reguli de comportament. Deși minciuna pare să fie îndeletnicirea preferată a administrației actuale din spatele "gardului căzător", o să mă abțin și de data asta să reacționez la aberații de genul "guvernul Chicu a refuzat semnarea Protocolului..."

Voi veni cu o reacție după ce va apărea comunicatul guvernului interimar (sper să fie un asemenea comunicat). Dacă nu va fi un asemenea comunicat, o să vin eu cu detalii, inclusiv despre rolul administrației Sandu în acest proces.

Rog jurnaliștii care mi-au cerut reacție la declarația de duminică seara a Maiei Sandu, să-i solicite dumneaei dovada documentală a "refuzului guvernului Chicu"...

Guvernele de la Chișinău, inclusiv cel condus de actualul președinte, au solicitat încă din 2019 negocierea și semnarea Protocolului 6. Ultimul guvern (Chicu) a solicitat de 2 ori...
Nu cred că mai sunt necesare detaliile mele, promise în intervenția matinală (despre minciunoasa administrație "de după gard").

Totuși, e foarte regretabil că unii de pe ambele maluri ale Prutului reușesc cu atâta ipocrizie să învenineze orice intenție bună și ajutor acordat de poporul român. Nici o livrare de un ajutor sau altul nu se termină fără spectacole de prost gust. Poporul român acordă ajutorul din tot sufletul, iar politicienii "reușesc" de fiecare dată să otrăvească acest suport.
Să tragem concluzii și aici, pe Bâc, și acolo, pe Dâmbovița!

Mulțumim din inimă poporului român pentru ajutorul frățesc!






https://m.radiochisinau.md/reactia-maeie-la-incetarea-programul-de-asistenta-tehnica-acordat-de-romania---130175.html
Maia Sandu a solicitat guvernului interimar să "introducă restricții temporare la exportul de grâu..."

Ce poate fi mai de ajutor fermierilor, decât interzicerea exportului de produse agricole?

Ce poate fi mai atractiv pentru investitori, decât intervenția brutală a statului în relațiile comerciale externe?

Ce poate fi mai încurajator pentru antreprenori, decât implicarea conducătorilor statului în redistribuirea unor piețe?

Sugerez jurnaliștilor economici să-l contacteze pe Ruben Atoyan de la FMI să-l întrebe cum cataloghează instituția asemenea "solicitări geniale"... In paralel, sugerez jurnaliștilor economici să studieze Acordul semnat între RM și FMI în aprilie 2020, votat în Parlament inclusiv și de deputații PAS, prin care țara a primit 234 mln. USD, ca să înțeleagă cât ar costa țara prima "soluție" economică pregătită și înaintată de Maia Sandu în 3 luni de zile...