Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
⚡️ Secretarul de Stat la Ministerul Energiei, Carolina Novac, a explicat că există trei ținte foarte importante ale PNIEC.
Carolina Novac: "Vorbim de ținta de emisii. Până în 2030 avem obligația să reducem emisiile la noi în țară până la 68,6%, care ar însemna 9,1 milioane tone de echivalent CO2. Ca punct de referință, în 1990 aveam în jur de 40 milioane tone de echivalent CO2. Lucrul acesta noi deja îl vedem, odată cu instalarea capacităților de energie regenerabilă și proiectele de eficiență energetică, reușim să reducem din aceste emisii. O țintă foarte importantă este cea de a atinge 27% până în 2030, consum de energie regenerabilă. Ultima țintă, vorbim despre consumul primar de energie, să ajungem la 3000 de kilotepi și a doua țintă de consumul final de energie la 2800 de kilotepi. Ca punct de referință, în 2020 aveam 2500 de kilotepi."

👎1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
⚡️ Secretarul de Stat la Ministerul Energiei, Carolina Novac, a declarat că ministerul se așteaptă ca să existe 600 MW parcuri eoliene până în 2030, iar la energia solară 218 MW.
Carolina Novac: "Urmează să vedem rezultatul licitațiilor, să vedem că până în luna iulie cei care au obținut statutul de producători eligibili la ANRE, să vedem dacă toți urmează să-și construiască aceste centrale. Din 120 de MW noi vedem deja instalate 55 MW capacități instalate, însemnând că mai avem 65 de MW ce ar putea fi realocați licitațiilor unde și tarifele sunt mai bune.(...) Noi vorbim de investiții la noi în țară, investiții enorme pe care deja le vedem, sunt lucruri pozitive. Noi anticipăm investiții de 44 miliarde de euro, și vorbim de un scenariu ușor conservativ, respectiv ar putea fi investiții mult mai mari. Nu vorbim de bani publici, dar de investiții directe.(...) Noi avem datoria să creăm un mediu încurajator pentru investiții în tot ceea ce înseamnă piața energetică."

👍2❤1🤣1
💻 În consecința evaluării preliminare au fost stabilite un șir de acțiuni necesare pentru sporirea și modernizarea protecției cibernetică a entităților din sectorul energetic a Republicii Moldova: audituri CyberSec, asigurarea entităților cu soluții software, produse program și paravane de protecție moderne și fiabile care vor permite realizarea unui concept de implementare a scutului unic de securitate cibernetică sectorial.
Energy Wave
Domeniul energetic se pregătește să-și întărească protecția cibernetică
Ministerul Energiei a desfășurat în anul 2023 un proces amplu de evaluare a necesităților instituțiilor din sfera energetică, în vederea identificării necesităților de modernizare și fortificare a capacităților tehnologice instituționale în domeniul digitalizării…
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
La capitolul investiții, Secretarul de Stat la ministerul Energiei, Carolina Novac, a vorbit că fiecare proiect făcut în domeniul energetic e în valoare de mai multe milioane de euro.
Carolina Novac: "În principiu, costul unui MW instalat ajunge la peste 1 milion de euro. La energia eoliană vorbim despre investiții mai mari, tehnologia este mai scumpă, dar și durata de viață este mai mare și profiturile sunt mult mai mari, comparativ cu energia solară. Când spunem că lucrăm la hotărârea de Guvern cu privire la capacități mari, facem referință la investitori a căror companii trebuie înregistrate în Republica Moldova, asta fiind o condiționalitate. Atunci când am făcut modificarea în hotărârea de Guvern 401, privind alocarea de capacități, de la 20 MW la 120 MW pentru tarif fix, am văzut că a fost o cerere atât de mare, încât s-a ajuns la 140 MW solicitări la ANRE privind instalarea capacităților de până la 1 MW. Este îmbucurător că avem moldoveni care vor să investească în acest domeniu."

EW / EnergyWave pinned «⚡️ Carolina Novac, Secretar de Stat la Ministerul Energiei, a vorbit în acest interviu despre Planul Național Integrat pentru Energie și Climă (PNIEC). Oficialul a vorbit și despre licitațiile de capacitate mare, condițiile pentru investitori și bateriile…»
⚡️ Studenții au avut ocazia să adreseze întrebări care au generat o discuție deschisă cu conducerea și angajații ministerului și au prezentat cu entuziasm viziunea lor asupra evoluției energiei în țara noastră.
Energy Wave
Ministerul Energiei deschide ușile tinerilor specialiști în domeniul energiei
Ministerul Energiei a avut bucuria de a deschide larg ușile elevilor anului IV ai Centrului de Excelență în Energetică și Electronică, specialitatea Electroenergetică, Electromecanică și Rețele electrice. Participanților le-au for prezentate procesele de…
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
⚡️ Carolina Novac: Sunt și licitațiile de 55 MW la Termoelectrica, deci crearea acelor capacități de cogenerare pe bază de gaz, care vor avea și rolul adițional de a produce acea energie electrică fermă, în sistem, convențională și va fi o valoarea adăugată pieței de energie regenerabilă.
✅ Anunț cu privire la inițierea elaborării proiectului Hotărârii de Guvern cu privire la modul de operare și funcționare a Programului de acordare a ajutorului financiar pentru eficientizarea consumului de resurse energetice (Programul de Vouchere pentru Electrocasnice).
Centrul Național pentru Energie Durabilă invită pe toți cei interesați să-și exprime opiniile și să aducă sugestii pentru îmbunătățirea proiectului.
Proiectul Hotărârii de Guvern disponibil pentru consultare aici: https://t.ly/fcJxl
Centrul Național pentru Energie Durabilă invită pe toți cei interesați să-și exprime opiniile și să aducă sugestii pentru îmbunătățirea proiectului.
Proiectul Hotărârii de Guvern disponibil pentru consultare aici: https://t.ly/fcJxl
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Secretarul de Stat la Ministerul Energiei a atras atenția că în Republica Moldova cota TVA pentru tehnologiile verzi este mult prea mare, dând exemplul proiectului "Taxonomia Durabilă" aprobat de UE.
Carolina Novac: "De ce noi avem TVA atât de mare pentru tehnologiile verzi? Noi nu ne ocupăm de componenta de fiscalitate. Noi ne asigurăm să avem energie sigură, securitate de aprovizionare, competitivitate, prețuri mici, componenta de carbonizare. (...) Trebuie să vorbim de o viziune pe orizontală. Politica fiscală este foarte importantă. A treia componentă este cum reușești să faci din sistemul financiar, împrumuturile care se dau să fie mai avantajoase pe segmentul de sustenabilitate, sau durabilitate. UE a adoptat deja pachetul care se numește "Taxonomia Durabilă". Asta înseamnă că începând cu 2035 proiectele pe gaze să fie mai costisitoare, fiind avantajate proiectele verzi. La fel, din 2035 este interzisă producția de mașini pe combustie internă."

👍1
⚡️ Victor Parlicov a invitat investitorii interesați să exploreze oportunitățile de business din sectorul energetic din Republica Moldova și să se alăture eforturilor Ministerului Energiei pentru construirea unui viitor sustenabil și prosper pentru țară noastră.
Energy Wave
Republica Moldova: Destinație atractivă pentru investiții în energie
Republica Moldova reprezintă un loc sigur pentru orice investiție în domeniul energetic iar Ministerul Energiei este ferm angajat în promovarea proiectelor și investițiilor în sectorul energetic al țării a fost mesajul comunicat de către ministrul Energiei…
✅ Începând cu următorul sezon rece, alte circa 100 de blocuri locative vor putea fi mai eficiente energetic.
Energy Wave
VIDEO: Eficiență energetică prin reglarea temperaturii în locuințe
Reglarea temperaturii în locuințe în funcție confortul dorit, dar și de temperatura aerului exterior este importantă, dacă ne dorim economie la consumul de energie termică și eficiență energetică....
💰 Bugetul total al programului de granturi este aproximativ 2400000 MDL, care urmează să fie oferit pentru 3-4 beneficiari.
Energy Wave
USAID lansează programul de granturi pentru energie regenerabilă în irigații
Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală din Moldova (PCRR), finanțat de USAID, lansează Programul de granturi „Suport pentru pilotarea producerii și utilizării energiei regenerabile în procesul de pompare și distribuție a apei pentru irigații de către…
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Avem implementat Fondul de Eficiență Energetică în sectorul rezidențial și lucrăm acum la produsele financiare, anunță Secretarul de Stat la Ministerul Energiei.
Carolina Novac: "Au fost selectate 25 de blocuri, nu doar din Chișinău. Acum s-a finalizat realizarea acestor audituri energetice și pasul doi urmează realizarea proiectului tehnic. Pentru noi este important să ne mișcăm rapid, fără a afecta în vreun fel calitatea proceselor tehnice și să reușim până la sfârșitul anului să demarăm primele construcții la aceste clădiri. În paralel se targhetează și casele individuale, prioritar consumatorii vulnerabili, dar nu exclusiv. Sunt mai multe componente la care noi lucrăm, inclusiv componenta de operaționalizare."

🇷🇴 Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW.
Energy Wave
Petrom construiește două fabrici de hidrogen verde, de 55 MW, la rafinăria Petrobrazi, investiție de 140 mil. euro, finanțată parțial…
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, anunță semnarea a două contracte de finanțare prin PNRR pentruconstruirea a două capacități de producție de hidrogen verde cu o capacitate totală de 55 MW la rafinăria Petrobrazi…
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
⚡️ După 2030, noi vedem un potențial enorm de export al energiei electrice, motiv pentru care avem discuții și pe producția de hidrogen, iar ce ține de energia eoliană avem 45% factor potențial, fiind cel mai înalt factor de capacitate. Să vedem ce se va întâmpla la licitații, iar noi sperăm să fie cât mai mulți, a declarat Secretarul de Stat la Ministerul Energiei, Carolina Novac.
🇷🇺 Exporturile de benzină s-au prăbușit cu 37% în ianuarie, în timp ce vânzările de motorină au scăzut cu 23%, a anunțat Ministerul rus al Energiei.
Energy Wave
Rusia interzice exporturile de benzină timp de șase luni după atacurile ucrainene asupra rafinăriilor de petrol
Rusia a anunţat marţi interzicerea timp de şase luni a exporturilor de benzină, începând de la 1 martie, pentru a compensa majorarea cererii din partea clienţilor şi fermierilor şi pentru a permite planificatele lucrări de mentenanţă la rafinării, transmite…
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
🇷🇴 Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu:
Avem șansa de a deveni un hub energetic regional, cu cel mai mare mix de producție din zonă: gazul din Marea Neagră, energia nucleară și eoliană, hidrogenul verde pot face din România chiar un nou El Dorado energetic al continentului. Sunt realități concrete pe care mă așteptăm să le transformăm împreună în proiecte de afaceri.
🇷🇴 Premierul a subliniat că investițiile nu se pot face doar pe vorbe, fiind nevoie de garanții ferme și de predictibilitate.
Energy Wave
Prim-ministrul României: "Avem șansa de a deveni un hub energetic regional, cu cel mai mare mix de producție din zonă"
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a ținut marți un discurs în fața companiilor americane, la AmCham CEO Business Forum. ...