🇲🇩🇦🇪 Ministrul Energiei a plecat în Dubai, unde va participa la Conferința ONU pentru schimbări climatice.
Victor Parlicov: "Particip în perioada 5-7 decembrie, la conferința anuală ONU privind schimbările climatice, care se desfășoară în acest an în Dubai, Emiratele Arabe Unite. La conferință participă delegați aproape 200 de țări, lideri politici, din business, finanțe și societatea civilă, pentru a avansa în angajamentul comun pentru acțiuni climatice mai ambițioase și urgente, ca răspuns la primul bilanț global al Acordului de la Paris. Pe marginea conferinței, voi avea întrevederi bilaterale cu directorul executiv al Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), Fatih Birol, directorul general al Agenției internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), Francesco La Camera, Ambasadoarea Canadei pentru schimbări climatice, Catherine Stewart, directorul general al International Solar Alliance, dar și reprezentanți ai businessului internațional din domeniul energiei regenerabile."

🔥 S.A. „Moldovagaz” a înaintat o solicitare către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și Consiliul Concurenței (CC) în vederea investigării unei posibile manipulări a pieței de către Compania SRL „Nordgaz Furnizare”, afiliată grupului ȘOR, care promitea gaze la un tarif de 10 lei.
Declarațiile au fost făcute de Vadim Ceban, în platoul emisiunii ÎN CONTEXT de la Moldova 1:
”La moment nu sunt cereri depuse în vederea schimbării furnizorului. Ceea ce ține de nemijlocit de adresarea noastră la ANRE și CC în vederea investigării unei posibile manipulări a pieței. Noi am depus această adresare și o vom completa, având în vedere și ultimele fapte care au fost expuse în spațiul public. Și la bază stă doar un simplu motiv: sunt lansate în spațiul public și în mass-media anumite declarații, anumite anunțuri, care într-un moment dat îi determină pe consumatori să-și schimbe într-un fel atitudinea. Și, respectiv, influențarea consumatorilor de a schimba furnizorul având la bază unele informații false și care nu sunt corecte. De aceea, sunt reglementări și la nivel de Legea cu privire la gazele naturale, sunt reglementările Uniunii Europene, care permit, în opinia noastră, autorităților să investigheze aceste cazuri și, respectiv, să ia măsurile de rigoare”

🔥 Госсекретарь Минэнергетики Молдовы Константин Боросан заявил, что в Кишиневе готовы погасить долг перед российским концерном «Газпром».
Он имел в виду сумму, названную Кишиневом, то есть около 8,4 миллиона долларов, отличную от той, которую требует «Газпром». По словам Боросана, власти Молдовы планируют выплатить эту сумму к весне 2024 года.
«Единственный элемент, который подлежит взысканию, - это финансовое отклонение, которое на этапе своей отправки в сентябре составляло около 8,4 млн долларов, но которые будут выплачены ближе к концу весны», - заявил Константин Боросан.

👍1
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
🔥 Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat că premise de reducere a tarifelor la gaz vor exista la primăvară. Conform acestuia, tariful pentru consumatorul final ar putea fi chiar și cu 2 lei mai mic și va ajunge la 16-17 lei.
👍1
🔥 Глава Moldovagaz Вадим Чебан: цена природного газа скоро может снизиться
, – отметил глава Moldovagaz.
Касаясь исторических отклонений тарифов, которые предстоит компенсировать компании, Чебан сообщил, что только к 1 марта 2024 года эти отклонения будут устранены.
, – добавил Чебан.
"Мы не держимся за высокие тарифы. Мы видим, какие цены, на рынках существует определенная стабильность, у нас есть предсказуемая цена от Energocom. В настоящий момент мы ведем переговоры по контракту с Energocom на период первого квартала 2024 года. Если мы его подпишем, то это значит, что мы застрахованы в необходимых объемах и в случае необходимости мы будем обращаться в НАРЭ для корректировки тарифа"
, – отметил глава Moldovagaz.
Касаясь исторических отклонений тарифов, которые предстоит компенсировать компании, Чебан сообщил, что только к 1 марта 2024 года эти отклонения будут устранены.
"Нам еще предстоит вернуть более 600 миллионов леев, и я считаю, что к концу этого года эта сумма составит около 390 миллионов леев. Я думаю, что к 1 марта вся сумма будет возмещена, что даст еще одну предпосылку для корректировки тарифа"
, – добавил Чебан.
🇲🇩🇦🇪🇺🇳 Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a participat la masa rotundă la nivel de miniștri ai Comunității Energetice, organizată în cadrul conferinței anuale ONU privind schimbările climatice, COP28, ce se desfășoară în Emiratele Arabe Unite.
Energy Wave
Ministrul Victor Parlicov a participat la masa rotundă a Comunității Energetice, organizată în cadrul COP28
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a participat la masa rotundă la nivel de miniștri ai Comunității Energetice, organizată în cadrul conferinței anuale ONU privind schimbările climatice, COP28, ce se desfășoară în Emiratele Arabe Unite....
🇲🇩🇷🇴 Ministerele Energiei din Republica Moldova și România vor semna pe 11 decembrie curent un Memorandum de înțelegere privind realizarea proiectelor de interconectare a rețelelor de gaze naturale și energie electrică. Semnarea acestuia a fost autorizată în ședința de astăzi a Guvernului.
Energy Wave
Republica Moldova și România vor semna un Memorandum de înțelegere privind interconectarea reţelelor de gaze naturale și energie…
Ministerele Energiei din Republica Moldova și România vor semna pe 11 decembrie curent un Memorandum de înțelegere privind realizarea proiectelor de interconectare a rețelelor de gaze naturale și energie electrică. Semnarea acestuia a fost autorizată în ședința…
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
🇬🇧 В Великобритании 3 декабря управляемыми взрывами снесли четыре из восьми охлаждающих башен угольной электростанции Fiddlers Ferry. Станцию, которая начала работать в 1971 году, закрыли в марте 2020-го. Великобритания отказывается от ТЭС, работающих на угле. Оставшиеся четыре градирни собираются демонтировать в начале 2024 года. На месте Fiddlers Ferry должны появиться промышленные и коммерческие площади, а также жилые дома.
🔥 La sfârșitul lunii noiembrie, în sistemul de compensații la plata resurselor energetice au depus cereri peste 720 de mii de gospodării. 261 de mii de gospodării s-au calificat pentru compensația monetară de 800 de lei lunar. Despre aceasta a anunțat ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, într-o conferință de presă.
Energy Wave
Peste 720 de mii de gospodării au solicitat compensații la plata resurselor energetice
La sfârșitul lunii noiembrie, în sistemul de compensații la plata resurselor energetice au depus cereri peste 720 de mii de gospodării. 261 de mii de gospodării s-au calificat pentru compensația monetară de 800 de lei lunar. Despre aceasta a anunțat ministrul…
⛽️ Национальное агентство по регулированию в энергетике (НАРЭ) опубликовало новую максимальную стоимость бензина и дизтоплива, которая будет действовать 8 декабря.
По данным НАРЭ, максимальная стоимость 95-го бензина составит 23 лея 23 бана за литр (на 8 банов дешевле, чем накануне), а дизтоплива - 21 лей 41 бан (на 12 банов дешевле, чем накануне) за литр.
Как отмечается, общая тенденция к спаду мировых цен на нефть продолжается и в текущий период. Ориентируясь на котировки Platts и другие факторы в алгоритме ценообразования, Агентство констатирует плавное снижение стоимости топлива и на внутреннем рынке Молдовы.

🇷🇺🇧🇬 Lukoil decide să vândă o rafinărie de petrol din Bulgaria
Gigantul petrolier rus Lukoil a declarat marți că va lua în considerare vânzarea rafinăriei sale de petrol din Bulgaria, în urma unui plan guvernamental de a pune capăt importurilor de țiței rusești, pe care compania l-a numit „discriminatoriu”.
, se arată într-un comunicat publicat de Lukoil.

"Având în vedere schimbarea semnificativă a condițiilor de operare a companiilor Grupului Lukoil din Bulgaria, compania a început lucrările de revizuire a strategiei sale cu privire la acest activ. Vor fi analizate diverse opțiuni... inclusiv vânzarea afacerii"
, se arată într-un comunicat publicat de Lukoil.
🇺🇸🛢 Din ianuarie până în septembrie anul acesta, SUA au vândut petrol în valoare de 86 de miliarde de dolari pe piețele globale.
Potrivit Biroului de Recensământ al SUA, petrolul a devenit principalul produs de export al țării pentru prima dată din 2009.
Pe al doilea s-au situat produsele petroliere, care au scăzut cu 19%, până la 83 de miliarde de dolari.
Gazul a fost al patrulea, valoarea livrărilor sale scăzând cu aproape o treime, până la 50 de miliarde de dolari.

♻️ Din Fondul de eficiență energetică în sectorul rezidențial, autoritățile își propun izolarea termică a blocurilor și caselor individuale pentru a reduce consumul de energie, fapt ce va genera facturi mai mici. Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Ion Muntean, spune că valoarea investiției locatarilor va fi calculată în urma unui audit energetic și ar urma să fie recuperată în 4-5 ani.
Energy Wave
Ion Muntean: Fondul de eficiență energetică este destinat atât blocurilor, cât și caselor individuale
Din Fondul de eficiență energetică în sectorul rezidențial, autoritățile își propun izolarea termică a blocurilor și caselor individuale pentru a reduce consumul de energie, fapt ce va genera facturi mai mici. Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică…
🇲🇩🇮🇸 Ministrul Energiei, Vitor Parlicov, a avut o întrevedere bilaterală cu ministrul Mediului și Resurselor Naturale din Islanda, Gudlaugur Thór Thórdarson, în cadrul Conferinței ONU pentru schimbările climatice, COP28, ce s-a desfășurat în Dubai, Emiratele Arabe Unite. Islanda este cea de a cincea țară din nordul Europei cu care ministrul Parlicov a purtat discuții în ultimele săptămâni privind intensificarea cooperării în domeniul energiei și climei.
Energy Wave
Dezvoltarea energiei geotermale a fost discutată de ministrul Victor Parlicov cu ministrul Mediului și Resurselor Naturale din…
Ministrul Energiei, Vitor Parlicov, a avut o întrevedere bilaterală cu ministrul Mediului și Resurselor Naturale din Islanda, Gudlaugur Thór Thórdarson, în cadrul Conferinței ONU pentru schimbările climatice, COP28, ce s-a desfășurat în Dubai, Emiratele Arabe…
🔥 Tariful la energia termică în capitală ar putea fi redus cu 15%. O adresare către ANRE în acest sens a făcut Termoelectrica, a anunțat directorul interimar al întreprinderii, Iurie Razlovan. El a mai precizat că s-a propus și reducerea cu 8% a tarifului pentru energia electrică produsă de Termoelectrica.
⛽️ Pentru următoarele trei zile, 09.12.2023-11.12.2023, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de:
- 23,10 lei/litru - pentru benzina COR 95 (-13 bani);
- 21,29 lei/litru - pentru motorina standard (-12 bani).
- 23,10 lei/litru - pentru benzina COR 95 (-13 bani);
- 21,29 lei/litru - pentru motorina standard (-12 bani).
🔥 În fiecare săptămână, ne propunem să vă oferim un rezumat cuprinzător al celor mai importante știri din domeniul energetic, aducând în prim-plan nu doar tehnologiile revoluționare, ci și aspecte diverse precum politici energetice, dezvoltări economice și proiecte cu impact social. Ne propunem să acoperim atât evenimentele locale, cu potențial de a schimba paradigmele energetice ale țării noastre, cât și inovațiile internaționale care ne influențează pe toți.
https://www.youtube.com/watch?v=DLGrhnPZSC4
https://www.youtube.com/watch?v=DLGrhnPZSC4
YouTube
Sinteza energetică: Gazul lui Șor / Gradul de vulnerabilitate / Gazul României / OPEC și Rusia
Nu suntem doar ghizi în universul tehnologiilor inovatoare, ci și observatori atenți ai evenimentelor cheie din domeniul energetic, atât la nivel național, cât și global. În fiecare săptămână, ne propunem să vă oferim un rezumat cuprinzător al celor mai importante…
👍4🔥1
🇪🇺🇷🇺 UE va permite companiilor sale să rupă contractele de achiziție a gazelor rusești
Livrările Gazprom către UE au scăzut de mai multe ori, dar țările europene continuă să primească gaze din Rusia. Gazele prin gazoducte circulă prin două ramuri, prin Ucraina și Turcia, iar achizițiile de GNL au crescut chiar de la începutul "SWO".
Autoritățile UE au îndemnat deja țările și companiile să renunțe, printre altele, la gazul lichefiat. Acum, Bruxelles-ul intenționează să permită țărilor să interzică importurile din Rusia și Belarus.
Acest lucru va permite companiilor energetice europene să refuze livrările în cadrul unor contracte pe termen lung fără a plăti amenzi mari, a declarat un înalt oficial UE pentru Financial Times.
Potrivit unui proiect de document care prezintă justificările juridice ale noii politici (consultat de FT), orice țară din UE ar avea dreptul de a interzice companiilor rusești și belaruse să cumpere volume pentru a pompa gaze prin conducte și capacități la terminalele de GNL.

🔥2😁1