În special, șeful unității strategice a Gazprom, Alexei Sakharov, a declarat că este necesar să se tripleze aproape tarifele de transport al gazelor pentru producătorii independenți, de la 62,5 la 170 de ruble pentru o mie de metri cubi pe 100 km.
Conform rezultatelor din prima jumătate a anului 2024, compania a înregistrat o pierdere netă de 480,6 miliarde de ruble. Acestea sunt rezultatele sectorului de afaceri cu gaze al Gazprom, reflectate în raportările oficiale.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
😁2
De asemenea, termenul obligației de furnizare de ultimă opțiune a fost extins până la 12 octombrie 2025. Aceste prețuri reglementate vizează exclusiv consumatorii care pierd furnizorul, urmând ca aceștia să beneficieze de condiții temporare de furnizare a gazelor naturale.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
👍1
Pentru a economisi volumele reduse de gaz rămase, se vor modifica regimurile de generare la Centrala Electrică de la Cuciurgan (MGRES) și la stațiile de cogenerare. Instituțiile medicale (acolo unde este posibil) vor fi trecute, în decurs de 24 de ore, de la centrale pe gaz la cazane care funcționează pe combustibil lichid sau solid. În prezent, în spitale sunt internați peste 1.800 de pacienți.
Pentru a reduce sarcina asupra rețelelor electrice, programul de întreruperi va fi extins din nou până la ora 23:00, deoarece consumul maxim se înregistrează în orele de seară.
„Tirotex-Energo” va fi deconectat. Stația funcționează pe bază de gaz, iar rezervele sunt din ce în ce mai reduse. Volumul de energie electrică va fi compensat de MGRES.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
👍1
💡 Prognoza de consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru pentru sâmbătă, 25 ianuarie, arată o diminuare de circa 7% față de ziua precedentă, 24 ianuarie.
🔹 Energocom a făcut rezervările de capacități necesare la hotarul cu România pentru a suplini cererea internă cu electricitate importată.
⚡️ Astfel, pentru sâmbătă, 25 ianuarie, necesarul de consum al Republicii Moldova (malul drept al Nistrului) va fi acoperit cu energie electrică generată de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, energia produsă de instalațiile regenerabile, plus energia importată.

- Import al energiei electrice (RO) – 63,02%
- SA „Termoelectrica” – 27,38%
- Energie regenerabilă – 4,98%
- SA „CET-Nord” – 3,98%
- Întreprinderea de Stat „NHE Costești”– 0,64%
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
👍1
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
🔥5👍2
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
👍1
🇺🇦🇲🇩 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a declarat repetat că țara sa poate livra cărbune pentru centrala electrică de la Cuciurgan pentru a produce electricitate atât pentru regiunea transnistreană, dar și pentru malul drept al Nistrului, precum și o parte din Ucraina.
👍3
Astăzi, de Ziua Internațională a Energiei Verzi, celebrăm puterea energiei curate de a transforma lumea într-un loc mai sănătos și mai sustenabil!
Investiția în surse regenerabile – soare, vânt, apă – nu înseamnă doar reducerea emisiilor de carbon, ci și construirea unui viitor mai sigur pentru generațiile care vin. Este un angajament față de planeta noastră și o șansă de a combate schimbările climatice.
Fiecare pas mic contează: economisirea energiei, sprijinirea proiectelor verzi și promovarea inovației. Împreună, putem alimenta viitorul cu energie curată!
#EnergieVerde #Sustenabilitate #ViitorCurat

📊 Pentru data de 27 ianuarie se anticipează un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru cu 17% mai mare față de ziua precedentă, 26 ianuarie, dar cererea de consum este 〽️ mai mică cu 3% dacă am compara cu o zi obișnuită de iarnă.
🌬️🌞 Circa 10% din necesarul de consum pentru luni, 27 ianuarie, urmează să fie acoperit cu energie regenerabile, în principal pe bază de vânt și soare. În schimb, din cauza temperaturilor ridicate pentru această perioadă, 🏭 termocentralele din Chișinău și Bălți vor produce mai puțină electricitate.
👉 Cererea de consum de energie electrică va fi acoperită în cea mai mare parte cu importuri, în baza contractelor bilaterale și de pe bursa română. În acest context, anunțăm că Energocom a făcut rezervările de capacități necesare la hotarul cu România pentru a putea asigura consumatorii cu electricitate.

Centrala a trecut de la producția de curent electric pe gaz la producția pe cărbune pe 1 ianuarie, când livrările de gaze naturale rusești în regiunea transnistreană au fost oprite, la expirarea unui acord de tranzit prin Ucraina.
Autoritățile de la Chișinău au estimat că MGRES va avea cărbune numai până la sfârșit de ianuarie, iar imaginile din satelit susțin această estimare. De fapt, la data publicării articolului, 26 ianuarie, cărbunele este cel mai probabil deja pe sfârșite.
Continuarea aici.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
👍1🔥1
Parcul fotovoltaic din Ceadîr-Lunga are o putere instalată de 330 kW și ar putea asigura mai mult de jumătate din iluminatul stradal al orașului pe timp de noapte, însă nu a fost, deocamdată, racordat la rețeaua de energie electrică.
Centrala a fost construită acum 3 ani, prin programul național „Satul European”, cu investiții de peste 5 milioane de lei, și alte 350.000 de lei, din bugetul local. „De 2 ani nu putem să lansăm acest parc. De fiecare dată, apar noi și noi solicitări de la Premier Energy. Sperăm să pornim acest parc, atât de necesar pentru țara noastră”, a spus Europei Libere primarul municipiului Ceadîr-Lunga, Anatolii Topal.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
⚡3
„Tiraspoltransgaz” se angajează să plătească sau să returneze acest volum.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
👎2😁2👍1
Companiile ungare nu au gaze disponibile, ceea ce ar putea duce la achiziții la prețuri ridicate de pe piață. Livrările ar putea începe la începutul lunii februarie și ar acoperi necesarul de 3 milioane de metri cubi pe zi al Transnistriei până în martie-aprilie. Ruta și prețurile nu ar fi încă stabilite.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
😁2
EW / EnergyWave
"Fără comentarii" - a fost răspunsul președintelui interimar al SA „Moldovagaz”, la solicitarea noastră de a comenta informația publicată de „Kommersant”.
😁3
✅ Consum de de energie electrică în scădere cu circa 2% pentru marți, 28 ianuarie, pe malul drept al râului Nistru, față de ziua precedentă, 27 ianuarie.
👌 Energocom a rezervat integral capacitatea comercială la hotarul cu România, necesară pentru a suplini producția internă cu importuri.
♨️ Din cauza temperaturilor ridicate pentru această perioadă, termocentralele din Chișinău și Bălți vor produce mai puțină electricitate decât ar genera într-o zi de iarnă. 🔋 În schimb, se anticipează condiții meteo prielnice pentru energia eoliană și solară. Astfel, ponderea energiei regenerabile ar putea crește cu 4 puncte procentuale, față de ziua precedentă, atingând 14% din cantitatea de electricitate consumată.

Detaliile privind sursele de energie utilizate sunt următoarele:
🏭 Termoelectrica S.A. – 30,51 %
🏭 SA "CET-Nord" – 4, 07 %
✅ Întreprinderea de Stat „NHE Costești” – 1,25 %
✅ Energie regenerabilă – 18,26 %
✅ Soldul de import al energiei electrice (MD/RO) – 45,92%
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
👍1
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
Energy Wave
Moldelectrica introduce un instrument avansat pentru prognoza generării energiei din surse regenerabile
Î.S. Moldelectrica informează că a implementat un nou instrument tehnologic destinat prognozării a generării energiei electrice din surse regenerabile conectate la rețeaua de transport gestionată de întreprindere....
👍1
Nu este doar din caza lipsei vântului și a razelor solare.
Conform înțelegerii dintre producătorii de energie regenerabilă și Premierul Recean, în zilele de weekend aceștia au dreptul și să exporte o parte din energia produsă.
Please open Telegram to view this post
VIEW IN TELEGRAM
👍1