📌 Reprezentanți ai autorităților publice locale din sudul țării, au fost instruiți astăzi, la Cahul, în cadrul ultimului atelier tematic, privind achizițiile publice durabile, aplicate lucrărilor de eficiență energetică și promovarea surselor de energie regenerabile.
🔋 Instruirea a fost organizată de către Agenția pentru Eficiență Energetică și Ministerul Energiei, cu suportul PNUD Moldova, în cadrul Proiectului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Săptămânelor UE ale Diplomației verzi.

👏2
🇪🇺 Parlamentul European a votat marți în favoarea unei intensificări a utilizării energiei din surse regenerabile, în conformitate cu Pactul verde și cu planurile REPowerEU.
⚡️ Actualizarea Directivei privind energia din surse regenerabile (RED), deja convenită între deputați și Consiliu, prevede o pondere mai mare de energie din surse regenerabile în consumul final al UE. Aceasta a fost stabilită la 42,5% până în 2030. Țările Uniunii ar trebui să depună eforturi pentru a ajunge la o pondere de 45%.
Legislația va accelera și procedurile de acordare a autorizațiilor pentru noile centrale electrice pe bază de energie din surse regenerabile, cum ar fi panourile solare sau morile eoliene, sau de adaptare a celor existente. Autorităților naționale nu ar trebui să le ia mai mult de 12 luni pentru a aproba instalații noi de energie din surse regenerabile dacă acestea sunt situate în așa-numitele „zone prioritare pentru energia din surse regenerabile”. Pentru restul zonelor, procesul nu trebuie să depășească 24 de luni.

👍2👏1
🛢 Financial Times: Lumea este la „începutul sfârșitului” erei combustibililor fosili, potrivit Agenției Internaționale a Energiei, care pentru prima dată a prezis că cererea pentru petrol, gaze naturale și cărbune va atinge apogeul înainte de anul 2030.
Șeful AIE, Fatih Birol: „Suntem martori la începutul sfârșitului erei combustibililor fosili și trebuie să ne pregătim pentru următoarea eră. Asta demonstrează că politicile climatice dau roade. Lumea este în pragul unui punct de cotitură istoric. (...) Plafonarea celor trei combustibili fosili este o perspectivă binevenită care arată că trecerea la sisteme energetice mai curate și sigure accelerează și că eforturile de evitare a celor mai rele efecte ale schimbărilor climatice progresează.”

👍3🔥1
🔥 Membrul Consiliului de Observatori de la ,,Moldovagaz", Sergiu Tofilat, consideră că existe premise reale pentru ca tariful la gazele naturale să scadă chiar și sub 13 lei pentru un metru cub consumat. Tofilat spune că prima ieftinire ar putea fi operată chiar în acest an, înainte de începutul sezonului rece. De partea cealaltă, șeful ,,Moldovagaz", Vadim Ceban, îl contrazice pe Tofilat.
Potrivit lui Ceban, prețul mediu anual de achiziție al gazelor naturale, bazat pe volumele reale și prețul de achiziție al gazelor naturale pentru ultimele 8 luni ale anului 2023, este de 768 de dolari per 1000 m3, în timp ce tariful actual stabilește prețul mediu anual de achiziție al gazelor naturale la 750 de dolari pentru 1000 m3.
Vadim Ceban: ,,S.A. ,,Moldovagaz" actualizează lunar indicatorii de tarif pentru a îndeplini cerințele metodologiei ANRE. Pe baza structurii actuale a tarifului și a indicatorilor stabiliți pentru anul 2023, pentru a realiza un tarif de furnizare a gazelor naturale de 13 lei, prețul gazelor naturale în trimestrul IV al acestui an ar trebui să fie de aproximativ 350 dolari americani per 1000 m3"

👍1🔥1😁1
⚡️ În cadrul ședinței Consiliului de Administrație din 12 septembrie 2023, ANRE a aprobat contractul de transmitere în locațiune către SRL „Vestmoldtransgaz” (subsidiara „Transgaz” România) a rețelelor de transport al gazelor naturale gestionate până în prezent de către SRL „Moldovatransgaz” (subsidiara S.A. „Moldovagaz”).
🇲🇩🇪🇺 Astfel, SRL „Vestmoldtransgaz” obține, din data de 19.09.2023, nu doar posibilitatea de gestiune a rețelelor de transport pe întreg teritoriul Republicii Moldova, dar și statutul de operator cu ulterioara certificare la nivel european conform cerințelor Pachetului energetic III.
📌 În perioada imediat următoare, în conformitate cu dispozițiile legislației în vigoare, SRL „Vestmoldtransgaz” va depune la ANRE o cerere de certificare conform modelului de operator de sistem independent, proces care după examinarea de către Agenție urmează să fie avizat și de Secretariatul Comunității Energetice.

🔥2
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🇷🇴 Sebastian Burduja, ministrul Energiei: "În orizonul 2032 vom avea și reactoarele modulare de mici dimensiuni."
🇲🇩 Victor Parlicov, ministrul moldovean al Energiei: "Ne dorim să facem parte dintr-o piață europeană, prin România"

👍2❤🔥1🔥1
🔥 DEPA Commercial S.A. a câștigat licitația organizată de S.A. ENERGOCOM pentru achiziția de gaze naturale.
Licitația a fost desfășurată pentru furnizarea volumelor de gaze naturale ce depășesc 100 de milioane de metri cubi care va acoperi o parte semnificativă a aprovizionării pieței de gaze din Moldova în perioada de iarnă. Achiziția respectivă va fi acoperită din sursele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care a semnat un Acord de împrumut cu Guvernul Republicii Moldova.
Directorul DEPA Commercial S.A., dl Konstantinos Xifaras, a declarat: „Rezultatul pozitiv al recentei licitații consolidează și mai mult parteneriatul deja puternic dintre cele două companii și confirmă intenția DEPA Commercial S.A. de a rămâne cel mai mare furnizor strategic al Republicii Moldova din Europa, contribuind la securitatea aprovizionării cu gaze naturale şi diversificarea surselor de aprovizionare pentru piaţa de gaze din Republica Moldova”.

⚡️ Moldova ar putea avea o centrală electrică pentru echilibrarea producției de energie. Acest lucru ne-ar permite să cheltuim jumătate din suma necesară pentru a cumpăra astfel de energie electrică din România și Ucraina în timpul vârfurilor de sarcină sau al penuriei acute. Centrala este planificată să fie construită de Navitas Energy, parte a grupului Premier Energy. În același timp, în ciuda intenției și a disponibilității banilor, compania nu poate nici măcar să înceapă construcția din cauza lipsei de legislație în acest domeniu.
💰 După cum au fost informați jurnaliștii în timpul unei vizite la Premier Energy, grupul Emma Capital (proprietarul Premier Energy) analizează posibilitatea unui studiu mai aprofundat pentru construcția centralei și este gata să aloce 30 de milioane de euro pentru construcție. În același timp, a fost deja pregătit un studiu preliminar de fezabilitate.
🔥 O astfel de centrală va fi alimentată cu gaze naturale și va putea produce cantități mari de energie electrică – până la 40 de megawați – într-un timp foarte scurt și va putea acoperi deficitul de energie în situații de urgență – de exemplu, dacă, așa cum s-a întâmplat anul trecut, instalațiile de infrastructură energetică din Ucraina vor fi avariate din cauza bombardamentelor rusești.
🇲🇩🇷🇴🇺🇦 În prezent, Moldova cumpără energie electrică de echilibrare din România sau Ucraina cu 150-300 de euro pe MW, în timp ce energia locală va costa la jumătate.

⚡2
🇲🇩🇷🇴 Republica Moldova este dispusă să achite puţin peste 1% din datoria către Gazprom, în pofida pretenţiilor financiare ale companiei ruse. Autorităţile de la Chişinău recunosc doar 8,6 milioane de dolari din factura totală de 709 milioane de dolari calculată de furnizorul rus de gaze a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul moldovean al Energiei, Victor Parlicov.
De asemenea, acesta a susţinut că Republica Moldova ar putea solicita Gazprom despăgubiri pentru neonorarea contractului pe care l-a avut încheiat cu Moldovagaz, ca urmare a sistării unilaterale a livrărilor.
Pe de altă parte, el a vorbit despre rolul important pe care România ar putea să îl joace în privatizarea reţelelor şi operatorilor de energie din Republica Moldova şi a făcut referire şi la stocurile de gaze cu rol strategic pe care ţara sa le face în depozitele din România.

YouTube
Chişinău: Republica Moldova este dispusă să plăteascã puţin peste 1% din datoria către Gazprom
Republica Moldova este dispusă să achite puţin peste 1% din datoria către Gazprom, în pofida pretenţiilor financiare ale companiei ruse. Autorităţile de la Chişinău recunosc doar 8,6 milioane de dolari din factura totală de 709 milioane de dolari calculată…
👍1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🇪🇺🇮🇳 Ursula von der Leyen: "Săptămâna trecută am fost la New Delhi și am semnat, cred, cel mai ambițios proiect al generației noastre - coridorul economic India-Orientul Mijlociu-Europa. Acest lucru presupune o legătură feroviară, un cablu e energie electrică și o conductă de hidrogen curat, care vor promova comerțul cu energie curată între Asia și Europa, precum și un cablu de date de mare viteză."
👍4❤1
💰 În contextul stabilizării situației pe piața gazelor naturale, scăderii prețului pentru achiziționarea acestora, dar și ținând cont de rezervele suficiente acumulate pentru sezonul rece 2023 - 2024, SA „Energocom” va restitui în bugetul de stat mijloace financiare în valoare de 1 miliard de lei. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale.
👏8
🛢 După ce acum trei zile, cotația la benzină a depășit nivelul de 1000 $/tona, astăzi și cotația la motorină trece peste acest prag psihologic. Ultima dată un nivel similar al cotațiilor la motorină era înregistrat în noiembrie 2022, prețurile maximale stabilite de către ANRE variind atunci între 25-26 lei/litru.
👎1
🔥 Operatorul sistemului de transport al gazelor naturale S.R.L. „Moldovatransgaz” a fost amendată de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) cu suma de 33 996 456 de lei pentru nerespectarea obligațiilor legale aferente asigurării independenței sale în raport cu întreprinderea de gaze naturale integrată pe verticală S.A. „Moldovagaz”, care desfășoară o activitate licențiată de furnizare a gazelor naturale.
Decizia privind aplicarea acestei sancțiuni financiare companiei „Moldovatransgaz” a fost luată vineri, 15 septembrie, banii urmând a fi transferați în bugetul de stat.

🔥 SRL „Moldovatransgaz” nu este de acord cu amenda în sumă de 33 996 456 de lei, aplicată astăzi de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pentru nerespectarea obligațiilor legale aferente asigurării independenței sale în raport cu întreprinderea de gaze naturale integrată pe verticală S.A. „Moldovagaz”, controlată de rușii de la „Gazprom”.
„SRL „Moldovatransgaz” își exprimă dezacordul cu hotărârea respectivă, motiv pentru care va întreprinde măsurile ce se impun pentru contestarea acesteia, în modul și în termenul stabilit de legislația în vigoare”, arată compania într-un scurt mesaj.

🔥4
🔥 Investigație Jurnal: Casa Albă a Termocomului, vândută pe bănuți. De nouă ani, S.A. „Termocom” nu mai activează, însă continuă să existe, iar din această stare de lucruri, la prima vedere, se pare că are de câștigat un singur om.
Tot de aproape un deceniu, S.A. „Termoelectica”, care a preluat atribuțiile „Termocom”-ului, nu se poate descurca cu uriașele sale datorii, în special pentru gazele rusești. În ciuda acestei situații precare, în anii 2020-2021, cele două companii au înstrăinat la prețuri derizorii mai multe bunuri imobile, printre care și unul de importanță strategică pentru stat.
Sursa scrie că la mijloc ar fi Veaceslav Eni, numit lichidator al Termocom.

🔥3
⚡️ Peste 6 milioane 350 mii lei au fost investiți în construcția unui parc cu panouri fotovoltaice în s. Cârnățeni r. Căușeni.
Construcția Centralei electrice Fotovoltaice cu puterea instalată de 300KW, include module solare fotovoltaice, care transformă radiațiile solare direct în energie electrică prin efectul fotovoltaic. Autoritățile locale își doresc să producă energie electrică pentru sat și să devină autonomi din punct de vedere energetic. Proiectul urmează a fi dat în exploatare anul curent.

👏3
🇷🇴🇲🇩 Începând de mâine, 19 septembrie, 2023, Transgaz România, prin subsidiara sa din Republica Moldova, Vestmoldtransgaz, începe să opereze Sistemul Național de Transport Gaze din Republica Moldova, inclusiv în regiunea sa transnistreană. Directorul Transgaz, Ion Sterian, susține că în următorii cinci ani vor fi făcute investiții în modernizarea rețelelor de transport al gazelor naturale ale Republica Moldova și conectarea la rețea a gospodăriilor care nu au încă acces la aceste resurse.
🔥 ”Prin preluarea operării rețelelor de gaze ale Rep. Moldova, este primul pas în procesul de integrare europeană. Partea de transport a energiei electrice, reprezintă al doilea pas. La capitolul gaze, s-a închis acest subiect aici, pe partea de transport curent electric există și se lucrează la mărirea capacităților, pe partea rutieră autostrada va fi și ea gata cât de curând, de la Iași la Chișinău, că se lucrează. Comisia Europeană susține foarte puternic Guvernul și Rep. Moldova. Îmi doresc să se deschidă cât mai repede toate capitolele de negociere și Rep. Moldova să devină parte a Uniunii Europene”, a spus Ion Sterian.
🇲🇩🇪🇺 Preluarea operațiunilor de transport gaze în Republica Moldova este un pas important în securizarea energetică a statului și eliminarea unuia dintre cele mai mari impedimente în implementarea directivei europene în domeniul gazelor și reducerea considerabilă a dependenței de un singur furnizor, potrivit experților economici de la Chișinău.

This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
🔥 Cât va fi tariful la gaz în această iarnă?
Ministrul Energiei, Victor Parlicov: Vom putea scădea tariful, dar nu până la 13 lei per m3, așa cum susțin unii experți. Noi am avum procurări la început de an cu $1000 per mia de m3, vara am procurat la preț de cca $400, urmează să vedem și următoarele luni pentru a calcula prețul mediu. Scopul meu este să intrăm în iarnă cu rezerve pe tot sezonul rece, cu un preț stabil, prețurile apropo se anunță mari la procurările de gaz, nu au de unde să fie ieftine.
(...) Da, vom avea o reducere de tarif, dar nu așa de mare cum au anunțat experții (de până la 13 lei). Înțeleg că toți s-au stresat iarna trecută și înțeleg că oamenii își fac griji. Vă pot să vă spune că anul acesta va fi mai ușor, dar nu vreau să mă lansez acum în speculații cu privire la tariful exact până nu avem toate stocurile făcute.

👎1👏1