Susținătorii Diana Iovanovici-Șoșoacă❤️🇹🇩 🔵🟡🔴🆘🆘🆘🔴🟡🔵
2.42K subscribers
4.14K photos
6.87K videos
31 files
5.55K links
Toate țările care nu au o *Diana Iovanovici-Șoșoacă *să-și cumpere 😊❤️🇹🇩
Download Telegram
Forwarded from ☀️ Dan Diaconu (Dan Diaconu)
Văd că lumea s-a cam inflamat după postarea de azi. Vă întreb însă cu sinceritate: pe ce lume trăiți? Nu vedeți evenimentele? Nu vă vine să credeți că dacă există arme puternice acestea pot fi scoase din hangare? Chiar credeți că o putere nucleară va accepta să părăsească scena fără a face valuri? Cred că e nevoie să vin cu câteva precizări pentru a nu fi înțeles greșit.

Așadar, în primul rând, vom avea o nouă așezare a forțelor. Rușii sunt obligați ca într-o fereastră de două luni să-și adjudece integral Zaporoja, să termine cu linia Ceasiv-Iar, Kramatorsk, Slaviansk, să tranșeze Harkovul și Sumî. Acum pare imposibil, dar e obligatoriu în vederea îndeplinirii planurilor rusești. Mă rog, există credința în jurul armatei ruse că după căderea Ceasiv Iar și a Kramatorsk-ului, treburile vor fi mult mai flexibile deoarece nu mai sunt fortărețe care să-i împiedice.

În mare, planul strategic al rușilor are trei linii esențiale care trebuie atinse nu doar pentru a înainta vizibil, ci și pentru a tranșa definitiv situația. Să le luăm pe rând.

Prima linie e reprezentată de simplificarea frontului pe direcția Sumî-Pokrovsk-Zaporoja-Herson. Cea de-a doua linie ar urma să includă și Poltava, simplificând astfel demarcația pe direcția Sumî-Poltava-Zaporoja-Nikolaiev-Odesa-Reni. Ultima linie, include capturarea Cernigăului, acoperirea întregii linii a Niprului și ruperea peste Nipru pe direcția Dnipro-Krivoi Rog-Tiraspol(plus întreaga Transnistrie)- Reni. Acestea sunt cele trei linii desenate de strategii ruși. Termenul de finalizare al operațiunii ar urma să fie finalul anului 2026.

Ideea e simplă: atâta timp cât treburile nu vor degenera, așa vor decurge luptele. Dacă însă SUA și Occidentul plusează, e jale. Iar în acel scenariu, singurul lucru care ne rămâne este ca atacul asupra noastră să se producă cu vreun TOS sau Kinjal care să invalideze scutul de la Deveselu și bazele americane. Spun asta în speranța că trufandalele nucleare vor fi păstrate pentru Berlin, Paris, Londra, Varșovia s.a.m.d. Oricum, în cazul în care americanii nu se lasă și trag sforile în direcția confruntării nucleare, e jale și nu prea mai contează nimic.
Forwarded from ☀️ Dan Diaconu (Dan Diaconu)
Prin faptul că s-a lăsat iar dus cu preșul de indivizi dubioși precum Lindsay Graham și Mike Johnson, Trump a demonstrat nu doar că e incapabil să facă vreo brânză în eventualitatea în care ar ajunge la Casa Albă, ci că e de-a dreptul prost. N-ai cum să fii atât de habarnist încât să o iei iar pe coajă din partea acelorași hiene care ți-au tras-o mereu. Mișcarea sa de aprobare a ajutorului pentru Ucraina, Israel și Taiwan nu-i nimic altceva decât o dovadă clară că omul n-are habar pe ce lume e. Așa ceva e impardonabil pentru un individ normal, care are acces la informațiile din media oficială. Pentru un fost președinte al SUA e o dovadă de prostie crasă. Și când te gândești că sunt unii care se uită cu speranță la Trump. Dragii mei, nu fiți proști! Trump e doar o maimuță. De câte alte dovezi mai aveți nevoie?
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
Elon Musk a spus că îl respectă pe Putin și așteaptă cu nerăbdare să-l cunoască

💬 Îl respect cu adevărat pe Vladimir Putin, pentru că, spre deosebire de alți lideri, nu joacă niciodată rolul de ipocrit și spune adevărul așa cum este. Cu siguranță îl voi întâlni și îi voi strânge mâna. Rusia este un exemplu despre cum ar trebui să fie o putere cu adevărat puternică și independentă. O astfel de țară nu poate fi învinsă.
Forwarded from Sptnk necenzurat
Un nou sondaj MorningConsult: Biden pierde teren în ultima vreme în statele cheie

Trump conduce în Carolina de Nord (+10), Nevada (+8), Arizona (+7), Georgia (+6), Wisconsin (+4) și Pennsylvania (+1).

Biden îl devansează pe Trump doar în statul Michigan (+2).

Abonare la canalul nostru - Sptnk
Forwarded from Sptnk necenzurat
SBU l-a reținut pe mitropolitul Arsenie de Sviatohorsk, a anunțat Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși. Motivele reținerii nu au fost încă comunicate.
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
CRIME IMPOTRIVA CIVILILOR IDENTICE CU CELE ALE SIONISTILOR IN GAZA.
Nazii au lovit cu o drona un automobil civil. Judecând după filmări, trei femei au fost ucise. Unul dintre pasageri a fost grav rănit. Crima a avut loc în apropierea satului Mirnoye din regiunea Zaporojie.
LARRY JOHNSON: O SERIE DE BATALIOANE ALE ARMATEI UCRAINEI REFUZĂ SĂ EXECUTE ORDINELE LUI SÎRSKI

Fostul analist al CIA, Larry Johnson, a declarat că anumite batalioanele separate ale armatei ucrainene au încetat să mai execute ordinele comandantului șef Sîrski și ale președintelui Zelenski, scrie Smotrim.ru.
Expertul subliniază că aceste subunități reprezintă o amenințare serioasă pentru șeful regimului de la Kiev. Având în vedere că în Ucraina oamenii sunt tot mai dezamăgiți de Zelenski, iar pe front Forțele Armate ale Ucrainei suferă înfrângere după înfrângere, militarii pot lua lucrurile în mâinile lor. Iar în acest caz, Zelenski este sposibil să nu se simtă deloc bine.
„Sîrski a dislocat pe front o serie de unități neonaziste, care au spus însă: nu vom lupta, noi plecăm. Și cred că astfel de situații vor fi tot mai frecvente în următoarele săptămâni”, a subliniat Larry Johnson.
El explică această supoziție prin înaintarea trupelor ruse pe toate sectoarele frontului, în ciuda condițiilor de primăvară deloc bune. De îndată ce pământul se va usca, Forțele Armate ale Rusiei își vor spori presiunea, avertizează analistul.
Forwarded from ☀️ Dan Diaconu (Dan Diaconu)
Probabil ați văzut „minunea” pe care a făcut-o pulberea portocalie care se afla în suspensie. Norocul nostru a fost că a plouat și a depus-o pe mașini și restul suprafețelor aflate afară. Dacă ați luat de bune zicerile celor de la TV referitoare la această pulbere - cum că ar fi de origine sahariană - aflați că socoteala nu se susține deloc. În primul rând, pulberea a fost observată în Grecia și România, dar nu în Bulgaria, Turcia, Macedonia de Nord sau Serbia. Cum e posibil ca o asemenea pulbere să vină din deșert, țintit doar pe anumite țări? Încă o chestiune dubioasă e dată de o caracteristică ciudată a acestei pulberi: înfundă aerul condiționat de mașină sau cel domestic. În Grecia sunt o groază de reclamații referitoare la aerul condiționat avariat în mod inexplicabil. Trebuie să conștientizați că am mai avut în trecut valuri de nisip saharian, dar niciodată nu au fost probleme precum cele raportate acum.

Ca idee, e bine să fiți precauți și să evitați ieșirile cu orice preț deoarece fenomenul mi se pare extrem de ciudat. Să vă mai povestesc despre particulele cu care Bill Gates propunea să se umbrească Pământul pentru a combate așa-zisa încălzire globală?
Forwarded from ☀️ Dan Diaconu (Dan Diaconu)
* VTB Bank din Rusia a obținut la Curtea de Arbitraj de la Sankt Petersburg blocarea activelor Morgan Stanley din Rusia, ca replică la blocarea activelor băncii rusești în SUA. E abia începutul;

* Veniturile din petrol și gaze ale Rusiei se vor dubla în aprilie, conform unor calcule efectuate de Reuters. Sancțiunile funcționează!

* TikTok semnalează că nu se va lăsa intimidată de legea strâmbă dată de degenerații din Congres și va reacționa la Curtea Supremă de Justiție. Orice om normal realizează că legea promovată de Biden și acoliții săi e profund neconstituțională. Să vedem însă dacă a mai rămas vreun firicel de justiție în SUA. Dacă ne luăm după caricatura de proces intentată lui Trump, e clar că acolo deja e țara nebunilor.

* Postul Realitatea TV a primit amendă de la CNA deoarece prin pozițiile adoptate „subminează încrederea în Ucraina și ucraineni”. La ce te poți aștepta de la un tembel precum Mircea Toma?

* Tucker Carlson se pronunță clar împotriva „furtului activelor rusești” instrumentat de SUA. Mișcarea transmite un șoc teribil în ceea ce privește încrederea în Occident.

* Și, cum suntem la capitolul încredere, un alt eveniment ia fața știrilor. Proprietarul Nord Stream a dat în judecată asigurătorii conductelor(Lloyd's Insurance Company și Arch Insurance) deoarece refuză să plătească asigurarea. Companiile englezești spun că nu plătesc deoarece „exploziile au fost provocate de un guvern în contextul războiului din Ucraina”, iar războiul este o clauză de forță majoră care ar permite neonorarea obligației. Doar că, pentru asta, cele două companii trebuie să demonstreze ceea ce afirmă, anume că un guvern a produs explozia. Iar de-aici începe tangoul. Oricum, din nou, tembelismul occidental se întoarce împotriva sa. Minunat!
Forwarded from ☀️ Dan Diaconu (Dan Diaconu)
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
Racheta rusească Onyx: 3.5 tone, viteză de doar 2.5 Mach, rezistentă la toate armele moderne de război electronic. În plus are o rază de acțiune de 800 km și o traiectorie absolut imprevizibilă(vezi în clip).
Un institut de inginerie chimică a analizat „nisipul Sahara” care plouă din cer. Au găsit-o
Nichel, Aluminiu Bariu si Arsenic (metale NU se gasesc in desertul Sahara) in cantitati ce depasesc limitele permise de pana la 700 de ori!
Arsenic 44 peste limita admisa, samd, adica suntem starpiti ca sobolanii, omorati cu zile
Forwarded from Sptnk necenzurat
Ordinea mondială bazată pe ideologia liberală s-a prăbușit, trebuie să fie distrusă și înlocuită cu un sistem de relații internaționale bazat pe suveranitatea statelor și pe interesele naționale.

Această opinie a fost exprimată de premierul ungar Viktor Orbán, în cadrul discursului de deschidere a Conferinței internaționale a Acțiunii Politice Conservatoare de la Budapesta.

Abonare la canalul nostru - Sptnk
O întrebare am și eu la voii, sant reclame pe canal😲? Va mulțumesc 🙏
Alexandru Florian, directorul grupului criminal organizat "Elie Wiesel ", de peste 2 decenii, terorizează viața publică din România
.
Sub pretextul inventat și cusut cu ată albă, Alexandru Florian, minte primitivă, obtuza și posedata de ură contra poporului român, a istoriei și culturii românești în totalitate, acuză de antisemitism orice persoană care își exprima opinia în spațiul public.
.
Fiul unui criminal în masă, Radu Florian, care a participat în anii stalinismului bolșevic la genocidul contra poporului român, Alexandru Florian are un comportament dictatorial peste întreaga viață publică din România.
Individul a impus studierea istoriei evreilor în liceele românești și holocaustul în ciuda faptului ca documentele istorice nu confirma o asemenea acuzație..
Florian se comporta în România ca un gauleiter din Germania lui Hitler..
Acuză pe oricine, persoană, organizație publică, grup legal constituit, lideri de opinie, intelectuali , invariabil, de antisemitism..
Sub pretextul antisemitismului, individul, terorizează poporul român..
Nu a scăpat de acuzațiile lui mincinoase niciun mare nume din Istoria și cultura noastră..
Și Mihai Viteazul, și Alexandru Lăpușneanu, și Petru Rareș, și Alexandru I.Cuza, și IonC.Bratianu, și Mihail Kogălniceanu, și Titu Maiorescu, și Mihai Eminescu, și O.Goga, și Vasile Alecsandri, și încă o mie de personalități românești sant acuzate de...antisemitism..
Poporul român în ansamblu este acuzat de această minte proastă și creața de antisemitism încă înainte de a fi apărut în Istorie..
Sub pretextul antisemitismului poporul român este acuzat și pedepsit în totalitate..
Așa nu se mai poate continua..
Acest ipochimen urât și rău, prost și arogant trebuie pus la punct..
Individul din conștiința se stăpân , acuză în dreapta și stânga de antisemitism pe oricine..
Terorizează primării, consilii locale, reviste de cultură, asociații civice...
Recent acest dictator fascist a impus în sistemul de învățământ Un cod de conduită prin care este interzisă educația în spirit național în școli..

Abuzurile acestui personaj abject, ce murdărește viața publică din România m-au îndemnat ca, alătur de dl Alexandru Amititeloaie, sa l reclamam Procuraturii Generale pentru 7 infracțiuni penale.
Căci în activitatea de director al grupului organizat criminal " Elie Wiesel ", Alexandru Florian a comis următoarele infracțiuni:
1.Abuz în serviciu, prevazuta de art.297, alin( 2), Cod Penal,
2.Uzurparea funcției, prevazuta de art.300 Cod Penal,
3.Exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, prevazuta de art. 348 Cod Penal,
4.Instigarea la ură sau discriminare, pre8 de art.269 Cod Penal,
5.Impiedicarea exercitării Libertății religioase, prevazuta de art.381 Cod Penal,
6.Inducerea în eroare a organelor judiciare, prevazuta de art.381 Cod Penal,
7.Denuntarea calomnioasa, prevazuta de art .259 Cod Penal.
Procurorul general a răspuns plângerii de față informandu- ne ca plângerea a fost deferita spre rezolvare Poliției sectorului 2 București..
Fără comentarii..
În concluzie, solicit cercetarea și pedepsirea infractorului Penal, Alexandru Florian.
Desființarea grupului terorist Elie Wiesel .
Abrogarea legii care a introdus abuziv învățarea în licee a istoriei evreilor. Holocaust.
Elevii României trebuie sa învețe istoria Românilor nu istoria evreilor..
Cer Justiției pedepsirea exemplară a lui Alexandru Florian, infractor Penal dovedit..

Sa fie România, statul român proprietatea dlor evrei??
Sa fie Alexandru Florian deasupra Legilor??
Forwarded from Sptnk necenzurat
Forțele ucrainene au bombardat un bloc locativ din Tokmak, potrivit datelor preliminare, cel puțin 3 persoane au fost rănite, a declarat guvernatorul
Forwarded from ☀️ Dan Diaconu (Dan Diaconu)
Știri care nu au loc în media oficială

* Polonia a anunțat - prin vocea Ministrului Apărării - că va ajuta la trimiterea în Ucraina a cetățenilor acestei țări care sunt refugiați acolo și sun t recrutabili. Oare de câte ori am spus că, în final, la asta se va ajunge și de câte ori am fost făcut pro-rus pentru chestia asta?
* Ucrainenii, coordonați de americani și francezi, au lansat mai multe rachete-capcană pentru a identifica locațiile apărării antiaeriene ruse din Crimeea. Cel mai probabil vor să lanseze un atac de invalidare a radarelor și a stațiilor de interceptare. Rețineți ce v-am spus despre cele trei linii care devin din ce în ce mai urgent a fi atinse de către ruși.
* Pare că următorul atac concentrat al Rusiei va fi asupra regiunii Harkov. Motivul ține de detensionarea graniței și de stabilirea unor căi coerente de aprovizionare.
* Se fac pregătiri masiva pentru expoziția de echipamente militare Vestice de la Moscova. Cea mai recentă vedetă transportată acolo este un Abrams cu echipamente avansate recuperat în stare aproape intactă. Ce anume îl face extrem de interesant e sistemul de deminare și marcare a traseului sigur. Echipamentul de trasare (doar două tancuri date Ucrainei au fost dotate cu așa ceva) înțeleg că e unul dintre secretele cele mai bine păzite ale americanilor. Mă rog, la mijloc e mult marketing deoarece un inginer din armata rusă spunea că nu i se pare a fi mare lucru.
* Rusia a început bombardamentele la punctele cheie ale infrastructurii feroviare a Ucrainei.
* Indicele Nasdaq Composite, tocmai ce-a confirmat un double-top istoric cu vârfurile în noiembrie 2021 și în martie 2024. Cei care au habar de analiză tehnică au înțeles ce urmează.
* CO2-ul reprezintă 0.04% din componența atmosferei, iar activitatea umană poate fi responsabilă pentru maxim 3% din această cantitate. Cât de tembel trebuie să fii ca să crezi că o asemenea activitate poate provoca schimbări climatice la nivel mondial?
* BYD, producătorul auto chinez, a prezentat o suspensie revoluționară cu care va dota viitoarele sale mașini. O chestie pe care trebuie s-o rețineți cumva: BYD are în departamentul său de cercetare-dezvoltare mai mulți angajați decât întreaga industrie auto mondială împreună.