Sever🖕🏻🥃
Photo
Ambasadorul Rusiei în România vine cu un nou interviu în presa rusă. În acest interviu are, de fapt, un mesaj pentru opinia publică din România.
Vladimir Lipaev le spune românilor “adevăruri incomode pentru ei”. Chiar așa zice, ”adevăruri incomode”.
Ce adevăruri?
”Adevărul” că ”Basarabia s-a desprins de principatele române în 1812”.
Observați formularea, “s-a desprins”.
Observați că “principatele române” sunt scrise cu litere mici.
Spune că ”Basarabia s-a desprins” după un război ruso-turc, dar apoi adaugă repede că pe atunci nu exista un stat român. Dacă nu exista, de ce să nu ”se desprindă” o bucată de teritoriu pe care Rusia o dorește?
Statul Român ”s-a proclamat în 1881 datorită victoriei Rusiei în războiul ruso-turc”, zice ambasadorul.
Mergând pe această logică, rușii au fost generoși că au luat doar Basarabia?
De ce nu “s-a desprins” mai mult?
I-a întrebat cineva pe oamenii care locuiau în Basarabia dacă vor să se ”desprindă”?
Și acum să vedeți întorsătură.
Rusia ia Basarabia, dar tot Rusia îi reproșează României că este nerecunoscătoare pentru că, să vezi și să nu crezi, statul român s-a proclamat ”datorită victoriei Rusiei în războiul ruso-turc”.
E interesant aici ce NU spune Vladimir Lipaev.
Nu spune care este rolul Franței care a stat la baza formării României ca stat?
Nu spune care este rolul Marii Britanii care a sprijinit formarea României stat modern?
Dar mai ales NU spune care este rolul României în război?
România a avut o contribuție uriașă în acel război!
Ambasadorul Vladimir Lipaev uită complet de Plevna.
Uită cum în 1877 chiar Țarul Alexandrul al II-lea l-a rugat pe Carol I să intervină cu armata română.
Și nu doar să intervină.
Carol a fost cel care a condus trupele aliate româno-ruse în asediul Plevnei puternic fortificate.
Armata româno-rusă sub conducerea lui Carol nu doar că i-a zdrobit pe turci. Osman Pașa, conducător iscusit de război, a capitulat.
Au urmat luptele de la Vidin, au urmat luptele de la Smârdan. Și de fiecare dată românii au demonstrat o voință de fier, o determinare incredibilă. Inclusiv românii au reușit să-i înfrângă pe turci. Nu au fost doar rușii care au luptat.
Fără armata română rușii reușeau să învingă armata turcă în acest război? Lipaev NU se uită la asemenea detalii.
Cum NU se uită nici la faptul că Sankt Petersburgul(pe atunci capitala Rusiei Țariste) se grăbea foarte tare să aibă victorii în război. Nu voia ca de partea turcilor să intervină Marile Puteri, Marea Britanie și Franța.
Imperiul Rus avea încă proaspătă în memorie umilința de a fi înfrânt în războiul din Crimea de o coaliție a puterilor din Vest.
Deci, de ce uită toate acestea ambasadorul Lipaev?
Vladimir Lipaev susține doar că Basarabia ”s-a desprins” de Principatele Române.
Bun, să zicem că e așa.
Dar atunci de ce când Basarabia a revenit în componența României, în 1918, prin decizia Sfatului Țării de la Chișinău, nu ”s-a desprins” de Imperiul Rus.
Aici nu mai este desprindere?
Să vedeți ce reproș face României.
”În 1918, profitând de slăbiciunea tânărului stat sovietic, România a ocupat Basarabia”, spune Lipaev.
Brusc, desprinderea devine ocupație românească. Cum așa?
Prieteni, vă povestesc despre acest interviu dintr-un motiv.
El ne arată poziția clară a Rusiei: că Basarabia s-a desprins de România, că Basarabia a fost ocupată de România.
Și mai există o poziție spusă foarte clar în interviu.
Rusia consideră că așa-zisa ”limbă moldovenească” există. Că așa-zisa ”societate moldovenească” există și că se încearcă o “românizare” a Republicii Moldova.
De parcă în Republica Moldova nu s-ar vorbi limba română. De parcă în Republica Moldova nu ar exista români. De parcă Republica Moldova nu ar fi un spațiu românesc.
De ce vă scriu asta?
Pentru că, prieteni, este important să înțelegeți. Să înțelegeți voi și să spuneți și altora.
Atunci când le spuneți cetățenilor moldoveni că ei nu sunt români...
Când le spuneți că ei vorbesc limba moldovenească și nu limba română...

👍2🤡1
Sever🖕🏻🥃
Photo
Când îi alungați din România pentru că ei nu ar fi români, ci moldoveni...
Când voi insistați să-i numiți pe cetățenii din Republica Moldova altceva decât români...
Dacă faceți toate acestea, voi vorbiți cu cuvintele lui Vladimir Lipaev, voi vorbiți cu vocea Rusiei.
Este important să știți asta. Este importanți să spuneți și altora. Este important.
Lucrurile erau clare și înainte, iar acum, cu acest interviu, s-au mai spus încă o dată fără ocolișuri
Asta e poziția Moscovei la București.
Rămâne să vedeți care e poziția voastră. Să le spuneți cetățenilor moldoveni că sunt români?
Ori să susțineți perspectiva rusească și anume, că ei sunt moldoveni?
V.C.

❤1
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
💪 Украинский пилот установил абсолютный мировой рекорд – уничтожил сразу два «шахеда» на расстоянии 500 км с помощью перехватчика STING.
Рекорд принадлежит Роману "Халку" из подразделения BULAVA.

👍11 1
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
Сегодня в Тель-Авиве проходила демонстрация против войны. Полиция пыталась объявить эту демонстрацию незаконной, но Верховный Суд отстоял право демонстрантов на свободу слова. Под площадью Габима есть большая стоянка, которая служит убежищем, так что все в безопасности.
🤯3
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
😱 В прямом эфире в TikTok иракские мальчики пытаются продать разбитый дрон.
«Не летает, зато почти новый!» — бизнес по-иракски.

🤣2
❗️Украина экстрадировала в Азербайджан учителя английского языка, который подписал контракт с Минобороны РФ и с 2023 года убивал украинцев в Донецкой области в составе российской армии.
Азербайджанца взяли в плен в 2024 году, в Баку ему сообщили о подозрении в участии в незаконных вооруженных формированиях.

🤬4
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
❗️Сегодня президент Владимир Зеленский прибыл в Турцию, где провел встречу с президентом Реджепом Эрдоганом.
Президенты договорились о совместных шагах по сотрудничеству в сфере безопасности.
В частности, речь идет о передаче Турции экспертизы, технологий и опыта в сфере защиты населения.
Зеленский заявил, что было оговорена совместная готовность работать дальше в этой сфере, в ближайшие дни переговорные команды финализируют детали соглашения.
Также лидеры договорились о совместном развитии газовой инфраструктуры и возможности совместной разработки газовых месторождений.

👍5
Sever🖕🏻🥃
😳 Aceasta este moșia dictatorului Orbán, evaluată la aproximativ 30 de milioane de dolari. Cred că vecinii noștri, simplii maghiari, sunt de-a dreptul „fericiți” văzând cum, în cea mai săracă țară din Europa, Orbán și-a ridicat un palat uriaș, asemănător…
На свиноферму же похоже, нет? 😁
👍2🤣1
🔥 На фронте ликвидирован командир, админ кацапского ТГ канала с позывным «Велес».
🔥9❤2 2😱1
👀 В сети распространяется информация о госпитализации Дональда Трампа.
Белый дом заявил, что он не будет появляться на публике до конца дня. Официального подтверждения нет.
Информатор
Обострение шизофрении?🧐

💯3👍2
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
❗️Более 20 человек ранены после того, как автомобиль протаранил праздничный парад в США. Среди пострадавших минимум 4 в критическом состоянии.
Жёсткое столкновение произошло в городе Нью-Иберия (Луизиана) пару часов назад. Водитель на полной скорости врезался в толпу людей, которые устроили парад в честь лаосского Нового года (буддийский праздник, посвященный лаосской культуре). В результате аварии госпитализированы более 20 человек, среди них 4 находятся в критическом состоянии. Водитель задержан, сейчас полицейские выясняют его мотивы.

😢4
⚡️По последней информации, в Бельцах задержан муниципальный советник от ПСРМ Валентин Гусан.
📌 Он проходит по делу о коррупции, связанному с незаконным оформлением разрешительных документов в сфере кадастра и строительства.
📌 Вместе с ним задержаны ещё три человека — сотрудники кадастровых структур и исполняющий обязанности заместителя начальника управления архитектуры и градостроительства примарии Бельц.
📌 Следствие утверждает, что они требовали и получали взятки за оформление документов, в том числе при наличии нарушений. Суммы варьировались от 10 до 120 тысяч леев.
📌 В рамках дела проведено 33 обыска, изъяты деньги, носители информации и другие доказательства.
❗️Все четверо задержаны на 72 часа. Следственные действия продолжаются. Фигуранты считаются невиновными до решения суда.
Когда уже до кишиневского плиточника доберутся?

👍7
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
❗️Кувейтский город Аль- Джахра погрузился во тьму после того, как одна из электростанций вышла из строя в результате иранского удара.
😢2
❗️Два американских спасательных самолёта HC-130J Combat King II вылетели из военного аэродрома в Штутгарте и направляются на Ближний Восток, что убедительно свидетельствует о том, что поиски пропавшего члена экипажа F-15E всё ещё ведутся и, вероятно, будут расширены.
HC-130J специально используется для поддержки боевых поисково-спасательных операций, особенно путем дозаправки спасательных вертолётов HH-60/Pave Hawk в полёте.