💩 Tineri fără repere vor să ne răstoarne valorile pe care s-a clădit țara

Reper e o mizerie!

🇷🇴Radical Entourage este un brand al subculturilor 🏴‍☠️

Comenzi în privat sau pe site:
👉🏻https://radical-entourage.ro

#ultras
#radicalentourage
#theradicalface

❌Nu ratați!

https://www.facebook.com/100063532211250/posts/pfbid02VhAUAV3Tydwyxk53Y1z8wWfNHJcSEPyc6qYFsBewzsZLiQaYnPYg59QuiVQo9bKrl/

⬛Spray against communism!

Străzile sunt naționaliste ➡️

#radicalentourage
#theradicalface
#sprayagainstcommunism

🇬🇷Rock Against Communism from Greece

Peştera arestării Mântuitorului

Necunoscută locuitorilor Ierusalimului din vremea Mântuitorului, aceasta este peştera în care obişnuia Iisus să vină şi să le vorbească Ucenicilor. Peştera Ghetsimani este locul în care Hristos i-a lăsat pe cei opt Apostoli, când a plecat câţiva metri mai încolo să se roage, luându-i cu el doar pe Petru, Ioan şi Iacov. Tot aici s-au ascuns Ucenicii după arestarea Mântuitorului.

În această grotă, anumite grupări de creştini comemorau Cina Domnului şi spălarea picioarelor Ucenicilor. Către anul 530, pelerinul Teodosie scria: „Acolo este valea lui Iosafat; acolo Iuda L-a trădat pe Domnul. Acolo, este Biserica Doamnei Maria, Maica Domnului. Acolo Domnul a spălat picioarele Ucenicilor Săi şi a luat cina; acolo se găsesc patru bănci pe care Domnul S-a aşezat în mijlocul Ucenicilor; acest loc se află într-o grotă”.

Din 1361 până la sfârşitul secolului al XIX-lea, peştera a fost considerată mai mult un loc public, în care musulmanii îşi adăposteau adesea animalele. Franciscanii au reuşit să o cumpere în 1682.

În anul 1952, când s-au efectuat lucrări de curăţare şi reparație a peşterii în urma unor aluviuni puternice, au ieşit la iveală resturi de mozaic din secolele IV-VI.

Astăzi, în interiorul Peşterii din Ghetsimani se păstrează trei Altare.

Sursa: http://doxologia.ro

☦https://t.me/CredintaOrtodoxa

ION GAVRILĂ OGORANU – PREZENT, LA 18 ANI DE LA DESPĂRȚIRE! Imagini de la funeraliile eroului. Editorial și fotografii: Florin Dobrescu
În amurgul zilei de 1 mai 2006, camaradul Coriolan Baciu mă anunța telefonic că dragul nostru bădia Gavrilă se stinsese, încheind astfel socotelile cu o boală galopantă care, în câteva luni, îi măcinase tot organismul. Fusese lucid până în ultima clipă, Coriolan plecând de la Galtiu cu 15 minute înainte ca Moșu să se stingă… Era pe drumul de întoarcere la Alba Iulia, când tanti Anuța îl sunase să vină înapoi, căci se terminase totul…
Am simțit atunci că a plecat în veșnicie o legendă, luând cu sine toată încărcătura acelor ani în care o mână de tineri scrisese, pe crestele Carpaților, epopeea demnității neamului românesc… Simțeam că se stinge, cu el, o epocă, un ev al identității noastre, și că vom rămâne mult mai săraci, în lupta grea care ne aștepta.
Și totuși, la moartea lui Gavrilă, atunci, la catafalcul său, în biserica din Galtiu, cu toții ne-am simțit mai puternici. Prezența sa nevăzută și sprijinul său celest aveau să ne fie armură și spadă în încleștarea din care, la rândul nostru, avem îndatorirea de a ieși biruitori sau morți. Știut fiind că războiul erei ce va să vină va fi, din anumite considerente, mai dificil poate decât cel dus de ei, atunci, în crugul veacului trecut, cu arma în mână.
Pentru că, spre deosebire de ei, care luptau pe înălțimile albastre și pure, noi ne zbatem, nefericiți, prin mlaștinile deznădejdii unei lumi aflate în putrefacție, unde duhul fetid al morții rânjește la orice colț, îmbiind simțurile cu drogul plăcerilor pierzătoare de suflet… Dușmanul este astăzi pretutindeni, în toate, chiar și în noi înșine, și doar cei ce vor primi harul Duhului vor putea deosebi duhurile. „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.” (Efeseni 6:12-13)
Iar crezul și lupta lui și a camarazilor lui căzuți în munți, cu arma în mână, sau risipiți în hrubele temnițelor reci, ne vor fi în veci îndreptar și Testament.
Să credem în învierea României!
Imagini de la funeraliile lui Ion Gavrilă Ogoranu. Galtiu, 5 mai 2006.

➡️"Cel ce luptă chiar singur pentru Dumnezeu și neamul său, nu va fi învins niciodată!"

⚡Rădăcina adâncă nu îngheață!

#radicalentourage
#theradicalface

În noaptea Învierii, la miez de noapte, când clopotele din „Valea Neagră” sună pentru Învierea Mântuitorului, ni se face o amănunţită percheziţie de către ostaşi. Sub supravegherea comandantului din colonie, a politicului Vasile Blănaru, pontatorul brigăzii, ne ţine de faţă cu aceştia, predica zilei:

– A venit momentul când ştiinţa1 alungă tot mai departe întunecatul misticism, care a ţinut omenirea în întuneric de mii de ani. Este timpul ca să părăsiţi idioatele şi bolnavele învăţături înapoiate, cu sectanţi, închinătorii lui Iehova.

Care aţi îmbâcsit capetele oamenilor până acum şi dacă vreţi să vă întoarceţi în societatea de astăzi, să vă lepădaţi de tot trecutul cu tot Hristosul vostru, intrând în rândurile poporului muncitor. Acesta este ultimul tren, care vă invită să urcaţi.

Iar comandantul încheie predica lui Vasile, adresându-se brigadierului şi subalternilor lui:

– Să-i omorâţi! Vă dau ordin să-i omorâţi! Pe răspunderea mea! Paştele mamii lor de dobitoci!

Ne-am uitat unul la altul. În acest moment, ca o lumină a trecut peste inima mea2 şi strig tare:

– Hristos a înviat, fraţilor!

Care eşti acela mă? întreabă comandantul, întors de pe coridor.

– Eu sunt.

Du-l la carceră, aşa dezbrăcat! Dumnezeul mătii de bandit!…

Când răsărea soarele, peste pleşuvele dealuri dobrogene, se auzeau, în zbor înalt, osanalele clopotelor de la bisericile din Constanța. Către cerul albastru, ridicau scări nevăzute, cântăreţele ogoarelor, ciocârliile.
Şi era bine! Şi pace-n suflet!

Însemn fruntea, pieptul şi umerii cu semnul Golgotei. Diafan, transfigurat Iisus pluteşte pe lângă sufletul meu. Mâna Lui îmi atinge fruntea cu caldă binecuvântare.

I-atâta pace-n carceră!

Dulce eşti Doamne, în suferinţele pe care ni le îngădui!

Fă-mă Doamne, bun! Bun, ca un Om!

(Pr. Dimitrie Bejan – Viforniţa cea mare, Editura Tehnică, Bucureși, 1996, pag. , pp. 110-111)

https://fericiticeiprigoniti.net/noaptea-invierii-la-colonia-peninsula-cu-parintele-dimitrie-bejan-anul-1952/