✝️ PETRU Pruteanu
1.76K subscribers
524 photos
26 videos
111 files
398 links
teologie.net | ortodoxia.pt@gmail.com
Download Telegram
"Teologia colivei" de la Basilica
🙏15😢4👍2👎1😱1🙊1
Ierom. Illarion Reznicenko - canalul de telegram "Tolle lege" (în limba rusă)

Astăzi, în ziua Sfântului Ierarh Grigorie Palama, mulți predicatori bisericești vor scoate din „cufăr” diferite istorii și vor încerca, fiecare cum poate, să explice noțiunea de energie dumnezeiască. Tradus din greacă, ἐνέργεια înseamnă acțiune, lucrare, activitate sau efect. Cu alte cuvinte, mai simplu spus, energia dumnezeiască este o anumită lucrare a lui Dumnezeu, manifestată într-o formă sau alta perceptibilă omului.

Trebuie spus că acest termen, după observațiile mele, nu prea a avut noroc la noi. În primul rând, ne amintim de el o dată sau de două ori pe an: în a doua duminică a Postului Mare și, poate, la Schimbarea la Față. Și chiar și atunci doar dacă există o predică pe această temă; altfel, mi se pare că oamenii ori nu știu nimic despre aceste „energii”, ori nu au înțeles de ce ar fi ele importante și ce ar trebui să facă cu ele.

În al doilea rând, termenul nu a avut noroc nici pentru că însuși cuvântul a căpătat în limba modernă alte contexte (energie electrică, energie termică, energia personalității etc.), care pot influența și sensul lui teologic.

În mediile oculte și în practicile cvasi-religioase moderne de „dezvoltare personală” acest termen este de asemenea foarte folosit (fluxuri energetice, schimb energetic, energie cosmică, energia universului etc.).

De aceea, pentru a fi mai ușor de înțeles, energia dumnezeiască riscă să fie percepută cam ca energia electrică sau termică. Iar dacă se adaugă și notele oculte, care nu dispar și rămân populare, rezultă un amestec și mai „clar”: energia dumnezeiască ar fi niște senzații spirituale greu de descris, iar dacă cineva face anumite acțiuni și eforturi „corecte”, poate primi această energie și o poate absorbi în sine.

În general, acest termen nu a avut prea mult noroc și, trebuie spus deschis, nu s-a înrădăcinat cu adevărat nici în conștiința comunitară, nici în practica bisericească. A rămas mai degrabă obiectul unor reflecții teologice.

În Noul Testament, potrivit concordanțelor biblice, acest substantiv apare doar de 8 ori, iar verbul ἐνεργέω de 21 de ori.
• lucrarea puterii Lui (Efeseni 1:19)
• lucrarea puterii Lui (Efeseni 3:7)
• lucrarea fiecărui mădular al Trupului lui Hristos (Efeseni 4:16)
• puterea cu care El lucrează (Filipeni 3:21)
• puterea Lui (a lui Dumnezeu) (Coloseni 1:29)
• puterea lui Dumnezeu (Coloseni 2:12)
• lucrarea lui satan (2 Tesaloniceni 2:9)
• lucrarea rătăcirii (2 Tesaloniceni 2:11)

După cum se vede din această listă, termenul a fost tradus fie prin „lucrare”, fie prin „putere”. În traducerea latină, cuvântul este redat exclusiv prin operatio. Așadar, energia, atunci când se referă la Dumnezeu, este lucrarea sau puterea Lui de a acționa asupra vieții omului sau asupra lumii lui lăuntrice. Ce natură are această lucrare, Noul Testament nu explică. Sfântul Grigorie Palama a răspuns însă că aceasta este Dumnezeu Însuși, dar într-o formă perceptibilă pentru om.

Energia este, în esență, o formă de comuniune cu Dumnezeu. De aceea, poate că ar fi mai potrivit ca astăzi accentul să fie pus pe comuniunea cu Dumnezeu, decât pe explicații repetate ale noțiunii de energie. Dar s-ar putea să mă înșel.
👍21
Acum patru ani, când a început războiul din Ucraina, am propus o variantă de rugăciune pentru pace, pe care mulți au folosit-o atât în slujbele Bisericii, cât și în rugăciunile particulare. Între timp, chiar dacă ne-am obișnuit deja cu știrile despre război și cu veștile despre moartea a mii de oameni, situația din lume nu s-a îmbunătățit, ci dimpotrivă, s-a degradat, apărând noi conflicte militare și noi victime, știute și neștiute.

În acest context, propun să sporim și mai mult rugăciunea noastră, iar dacă veți considera util, puteți folosi această variantă actualizată a rugăciunii (PDF), care nu mai este legată strict de Ucraina, ci are un caracter mai general și un accent penitențial și umanitar mai pronunțat.
🙏25👍10👏2
Iată ce spunea Părintele Emilianos Simonopetritul despre tehnologie cu 50 de ani în urma:

"Simțim nevoia să evadăm din realitate și să uităm de noi. Este o stare anormală în cel mai înalt grad.
Dar de unde această „nevoie”? E clar că ea nu este sădită în noi de Dumnezeu, ci este un efect direct al căderii firii omenești din comuniunea edenică.
Lumea imaginii degenerează într-o adevărată idolatrie și oamenii își pierd liniștea sufletească, autocontrolul, puterea de contemplare și reflecție și se întorc spre exterior, devenind străini de ei înșiși, într-un cuvânt, nesăbuiți, imuni la îndemnurile propriei inteligențe…
În era industrială oamenii au devenit consumatori și sclavi ai lucrurilor produse.
În societatea post-industrială oamenii au devenit consumatori și sclavi ai imaginilor și informațiilor care le umplu viața."

Oare ce ne-ar spune astăzi?
🙏11🔥7👍6
La comentarii am încărcat 4 versiuni cu 2 pagini din Liturghierul Misionar. Fiecare are un font diferit. Vă rog să alegeţi varianta care vă place mai mult. (La sigla de PDF nu trageţi atenţia)
Anonymous Poll
27%
1 - font Charis
14%
2 - font Coelacanth
24%
3 - font Arno
35%
4 - font Skolar
0%
Am o altă propunere. O scriu în privat
Hai, nu daţi cu parul, ci, dacă tot stăm strâmb, măcar să gândim drept!
https://www.teologie.net/2026/03/17/anul-2026-sansa-unui-paste-autentic-fara-artificii/
👍19🔥6🙏5
Acum câteva clipe a trecut la Domnul patriarhul Ilie al II-lea al Georgiei. Dumnezeul să-l odihnească!
🙏40😢16🔥2👏2
This media is not supported in your browser
VIEW IN TELEGRAM
Din Tbilisi, în fața spitalului în care a murit patriarhul Ilie, imediat după aflarea veștii...
Așa ceva n-am mai văzut.
🙏36😢11🔥2👏2😱1
Chiar acum, pe teologie.net, am publicat două articole ale monahului Damaschin Aghioritul despre asumarea crucii. Primul e mai teologic şi filosofic, al doilea mai practic. Cred că sunt foarte potrivite pentru ziua de astăzi, când se înjumătăţeşte Postul Mare şi avem Sfânta Cruce ca un sprijin la jumătate de drum.

https://www.teologie.net/2026/03/18/monahul-damaschin-aghioritul-taina-crucii-reflectii-teologice-si-filosofice-asupra-suferintei/

https://www.teologie.net/2026/03/18/monahul-damaschin-aghioritul-taina-crucii-si-practica-filocalica/
🙏7🔥2
"Oare noi putem să ne facem idoli? Cu siguranță!
Pentru noi, idoli sunt toate acele lucruri cu care mintea noastră se identifică, acelea cu care ne ocupăm și pe care le iubim, care ne atrag și cu care, într-un anumit fel, ne confundăm.
Se spune: ceea ce te preocupă, aceea devii, de aceea ești asimilat și aceea pricepi.
La ce lucrăm în fiecare zi? Cu ce căutăm să intrăm în relație?
Pe măsură ce ne lărgim orizontul, atât de multe lucruri noi intră în inima noastră și devin idolii noștri."

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul
👍11🙏6🔥1🤔1
De ce în Sâmbătă a cincea a Postului Mare se cântă Acatistul Bunavestirii?

Cel mai probabil, această regulă tipiconală a apărut în prima jumătate a secolului al VIII-lea, după salvare minunată a Constantinopolului de invazia arabilor (717-718), atribuită Maicii Domnului, care a coincis cu săptămâna a cincea din Postul Mare.
Apariția cultului Maicii Domnului este legat de descoperirea de către Sfânta Împărăteasă Elena în prima jumătate a secolului al IV-lea a locurilor sfinte asociate cu viața pământească a Domnului Iisus Hristos. La scurt timp după aceasta, la Nazaret, pe locul presupus al casei în care Arhanghelul Gavriil i s-a arătat Sfintei Fecioare Maria, s-a zidit o bazilică. Cel mai probabil, pelerinajele la Nazaret au stat la baza apariției în cultul creștin a unei sărbători, numite inițial “Cercetarea (vizitarea, anunțarea) Mariei”. Oficial, din secolul al VII-lea, aceasta s-a numit “ἡμέρα τοῦ εὐαγγελισμοῦ” - ziua Bunei Vestiri.
La începutul secolului al VIII-lea, autorul armean Grigor Arsharuni scria că sărbătoarea Bunavestirii a fost instituită de Sf. Chiril I, Arhiepiscopul Ierusalimului (†386). Sf. Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei (†373), numea ziua Bunavestirii ca fiind „prima dintre sărbătorile creștine” și începutul operei de mântuire a oamenilor.
Întrucât informațiile despre serviciul liturgic al Bisericii din Constantinopol în secolele IV-V sunt puține la numar, nu putem spune mai nimic despre cum era sărbătorită Bunavestirea la acea vreme. Se știe însă că în secolul al VI-lea Sf. Roman Melodul (†556) scrie renumitul condac “Apărătoare Doamnă”. Ulterior, urmare salvării miraculoase a Constantinopolului de invazia perşilor şi avarilor din 7 august 626, patriarhul Serghie al Constantinopolului (†638) adaugă acestui condac alte 23 de condace și icoase. Așa apare primul imn “acatist” (denumirea vine de la faptul că acesta se cântă stând în picioare), dedicat Născătoarei de Dumnezeu. Un secol mai târziu, după salvare minunată a Constantinopolului de invazia arabilor (717-718), atribuită Maicii Domnului, imnul acatist a fost introdus de patriarhul Gherman (†730) în slujba utreniei sâmbetei săptămânii a cincea a Postului Mare. Tot atunci este scris și canonul sărbătorii Bunavestirii.
Sărbătoarea este amintită de Părinții Sinodului Trulan (691-692) care prin Canonul 52 stabilesc ca la praznicul Bunavestirii să se slujească Liturghia deplină a Sf. Ioan Gură de Aur și nu cea a Darurilor înainte sfințite.
Omilii la sărbătoarea Bunavestirii au scris Sf. Sofronie al Ierusalimului (sec. VII), Sf. Gherman al Constantinopolului (sec. VIII), Sf. Ioan Damaschin (sec. VIII). În Occident s-au păstrat predicile la Buna Vestire atribuite unor autorilor latini din secolele V-VI, precum Fericitul Augustin, Sf. Petru Hrisologul și Sf. Papă Leon I cel Mare.
De-a lungul istoriei, Bunavestirea a fost percepută atât ca sărbătoarea dedicată Domnului Iisus Hristos, cât și ca sărbătoare a Maicii Domnului. Într-o listă a celor douăsprezece sărbători mari de peste an, scrisă de Theodor Prodromos în secolul al XII-lea, Bunavestirea (alături de Nașterea și Adormirea Maicii Domnului) este enumerată ca sărbătoare închinată Născătoarei de Dumnezeu.
🙏18👏2
Mi-aș dori să avem o discuție serioasă, lucidă și bine argumentată despre cauzele diminuării vocației preoțești, precum și despre felul în care ierarhia, clerul și credincioșii ar trebui să se pregătească, încă de acum, pentru o criză iminentă de preoți, care se va face simțită tot mai accentuat în următorii 10 ani, iar cu atât mai mult în următoarele două sau trei decenii.
În mediul romano-catolic, această criză este, în multe locuri, și mai vizibilă, mai ales din cauza disciplinei celibatului. Totuși, acolo există și anumite soluții practice care atenuează parțial lipsa de cler: un singur preot poate săvârși mai multe Liturghii în aceeași zi, iar împărtășirea preotului și a credincioșilor este posibilă chiar și după numai o oră de ajunare. Cunosc personal cazul unui preot catolic dintr-o provincie a Portugaliei care săvârșește, duminica, șase Liturghii. Nu afirm aceasta ca model de urmat și nici nu sugerez că ar trebui să preluăm o asemenea practică. Menționez acest exemplu doar pentru a evidenția, prin contrast, o realitate pastorală: în contextul nostru, pentru a acoperi o asemenea slujire, ar fi necesari șase preoți, fiecare având nevoie de susținere reală pentru el și pentru familia sa.
Tocmai de aceea, cred că tema trebuie abordată cu mult realism, cu simț al responsabilității și fără reacții superficiale. Nu este suficient să constatăm scăderea numărului de vocații; trebuie să analizăm cu onestitate cauzele ei, să înțelegem implicațiile pastorale, misionare și comunitare ale acestei situații și să căutăm răspunsuri serioase, pe termen lung.
Cei care nu au observații concrete pot, desigur, să urmărească discuția și să reflecteze asupra ei. Însă pe cei care înțeleg gravitatea subiectului și doresc să contribuie în mod responsabil îi rog să indice cât mai clar problemele pe care le identifică în această privință și să formuleze propuneri concrete, realiste și folositoare.
🙏15👍10
“Dacă nu veţi vedea semne şi minuni, nu veţi crede” (Ioan 4:48), - sunt cuvintele lui Iisus spuse slujitorului regesc, care-L ruga să-i vindece fiul aflat pe patul de moarte. Această afirmație este o mustrare blândă, dar fermă, adresată de Hristos atât acestui tată disperat, cât și tuturor celor care își bazează credința pe fenomene supranaturale. Deși adevărata credință nu ar trebui să necesite confirmări spectaculoase, sunt încă mulți creștini care pentru a crede în Dumnezeu au nevoie de semne și minuni. Dar, după cum știm, credința bazată exclusiv pe minuni este superficială și instabilă. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că în ultimele zile mulți utilizatori ortodocși de internet sunt îngrijorați că anul acesta s-ar putea să nu putem aduce focul (lumina pascală) de la Ierusalim. Mai ales că de ani buni în mediul oamenilor credincioși circulă tot felul de legende apocaliptice despre ce se va întâmpla în anul în care „focul haric nu coborâ”. Probabil, agitația și speculațiile n-ar fi atât de grave, dacă reprezentanții Patriarhiei Ierusalimului ar avea curajul să spună întregii Biserici Ortodoxe că ceea ce se petrece în Sâmbăta Mare în Mormântul purtător de viață al Mântuitorului Hristos nu este un miracol la propriu, ci o ceremonie religioasă, la fel de specială, importantă și plină de semnificații precum ritul spălării picioarelor din Joia Mare sau binecuvântarea Iordanului în ziua Bobotezei.
Și chiar dacă din cauza războiului cu Iranul, suntem în punctul în care ceremonia Sfintei Lumini ar putea fi perturbată, aceasta nicidecum nu înseamnă că fără lumina de la Ierusalim nu vom avea același Paște luminat, binecuvântat și fericit ca în anii precedenți.
Așadar, bine ar fi ca preoții să explice enoriașilor că nu e cazul să se neliniștească și că toți cei care în noaptea Învierii Domnului vor veni la biserică, vor primi de la preotul lor, la începutul Utreniei Pascale, o lumină la fel de adevărată și sfântă ca cea de Ierusalim. Lumină, care pe toată durata Postului Mare și a Săptămânii Patimilor a ars în candela de pe Sfânta Masă din Altar. O lumină, nu adusă de peste mări și țări (de cele mai multe ori cu cheltuieli enorme), ci una pe care am aprins-o noi (cei care în aceste șapte săptămâni am fost nelipsiți de la biserică) cu rugăciunea noastă fierbinte către Domnul Iisus Hristos.
👍21👏7🙏6
Spălarea picioarelor ca Botez al ucenicilor — între imnografie și teologie patristică
https://www.teologie.net/2026/04/09/spalarea-picioarelor-botez/
👍5🙏3🔥1