Albu Adrian
475 subscribers
680 photos
181 videos
45 links
Download Telegram
Albu Adrian
Photo
Aceste alegeri sunt compromise din start, prin folosirea de către PAS a tuturor instrumentelor unui stat capturat și prin pregătiri de falsificări masive ale rezultatelor, în condițiile în care susținerea PAS se duce cu viteză mare în jos. După ce au șantajat și au făcut presiuni asupra primarilor și altor aleși din alte partide, ca să-i forțeze să candideze din partea celui mai incompetent partid din istorie - PAS, după ce au subordonat politic Comisia Electorală Centrală, acum membrii comisiilor electorale de circumscripție încurcă interesul public cu ședințele PAS.

Vă prezint proba unei fapte ilegale, comise la Ocnița, în speranța că măcar de această dată instituțiile statului se vor sesiza și vor lua atitudine. E vorba de procesul verbal al organizației teritoriale Ocnița a PAS, document care confirmă că la ședința de partid, la care s-au desemnat candidații în raion, a participat și președintele Consiliului Electoral de Circumscripție raională Ocnița, Sergiu Țaralunga, care prin definiție trebuie să fie apolitic și corect. E ca și a pune lupul flămând, paznic la oi. Mai mult, soția președintelui Consiliului Electoral de Circumscripție Raională Ocnița este candidat în consiliul raional Ocnița. Sergiu Țaralunga ajuns în funcția de șef al instituției electorale prin transfer de la Biroul de probațiune și nu în baza concursului public, cum prevede legea. Acesta nici măcar experiență electorală nu are, decât poate împărțitul ziarelor și a altor pliante pentru PAS în campaniile anterioare.

Procesul verbal de la această ședință mai arată că la ea a participat și șeful Oficiului din Ocnița al Cancelariei de stat, Ghenadie Gogoli. Vă mai amintiți când PAS era în opoziție și condamna folosirea resurselor administrative? Acum au uitat despre aceasta și beneficiază pe larg de abuzul resursei administrative.

În calitate de deputat în Parlament, mă voi adresa Comisiei Electorale Centrale cu solicitarea informației în ce temei legal a ajuns Sergiu Țaralunga președinte al Consiliului Electoral de Circumscripție Raională Ocnița. La fel, voi cere informații câte persoane în toată țara au ajuns conducători ai Consiliilor Electorale de Circumscripție fără concurs și care au conexiuni cu PAS.

Îndemn toate forțele politice să monitorizeze situația în țară și să reclame public orice abuz și încălcare a legii din partea grupării de crimă organizată - PAS.
Albu Adrian
Aceste alegeri sunt compromise din start, prin folosirea de către PAS a tuturor instrumentelor unui stat capturat și prin pregătiri de falsificări masive ale rezultatelor, în condițiile în care susținerea PAS se duce cu viteză mare în jos. După ce au șantajat…
Эти выборы скомпрометированы с самого начала: ПДС использует все инструменты захваченного государства и готовится к массовой фальсификации результатов, в то время как поддержка ПДС быстро снижается. После того, как они шантажировали и оказывали давление на мэров и других выборных должностных лиц от других партий, чтобы заставить их баллотироваться от самой некомпетентной партии в истории - ПДС, после политического подчинения Центральной избирательной комиссии, теперь члены окружных избирательных комиссий путают общественный интерес с заседаниями правящей партии. 

Представляю вам доказательство совершённого в Окнице беззакония, в надежде, что хотя бы на этот раз государственные учреждения заметят это и отреагируют. Речь идёт о протоколе заседания территориальной организации ПДС в Окнице, который подтверждает, что на партийном заседании, где определялись с кандидатами правящей партии в этом районе, присутствовал и председатель окружного избирательного совета Окницы Сергей Царалунга, который по определению должен быть аполитичным и справедливым. Это всё равно что поставить голодного волка сторожить овец. Более того, жена председателя окружного избирательного совета Окницы является кандидатом в районный совет Окницы. Сергей Царалунга стал главой избирательного органа путём перевода из Бюро пробации, а не на основе публичного конкурса, как это предусмотрено законом. У него даже нет избирательного опыта, за исключением, возможно, распространения газет и другой макулатуры ПДС в предыдущих кампаниях.

Из протокола этого заседания также следует, что в нём участвовал и руководитель представительства Государственной канцелярии в Окнице Геннадий Гоголь. Помните, как, будучи в оппозиции, ПДС осуждала использование административного ресурса? Сейчас они об этом забыли и широко злоупотребляют админресурсом.

В качестве депутата парламента я обращусь в Центральную избирательную комиссию с просьбой предоставить информацию о том, на каких правовых основаниях Сергей Царалунга стал председателем окружного избирательного совета района Окница. Кроме того, я запрошу информацию о том, сколько человек по всей стране стали руководителями окружных избирательных советов без конкурса и имеют связи с ПДС.

Призываю все политические силы следить за ситуацией в стране и публично сообщать о любых злоупотреблениях и нарушениях закона со стороны ОПГ ПДС.
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Am lansat un nou format de comunicare și interacțiune cu cetățenii din municipiul Chișinău. Voi prezenta videouri scurte pe rețelele sociale, cu descrierea problemelor capitalei și cu prezentarea soluțiilor. Îndemn cetățenii să vină cu reacții, sugestii și propuneri pe pagina mea de Facebook și pe Tik Tok. Curând vom lansa și site-ul, unde va fi oferită posibilitatea interacțiunii.
***
Запустил новый формат общения и взаимодействия с жителями муниципия Кишинёв. Буду публиковать в социальных сетях короткие видеоролики, с описанием проблем столицы и представлением решений. Призываю граждан присылать свои реакции, идеи и предложения на мои страницы в Facebook и Tik Tok. Вскоре будет запущен и сайт, где тоже будет возможность взаимодействия.
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Lipsa planului urbanistic general este una dintre problemele de bază a Chișinăului, care generează în lanț multe alte probleme. Vedeți în acest scurt video soluția pe care o propun.
***
Отсутствие Генерального градостроительного плана - одна из основных проблем Кишинёва, которая порождает по цепочке ряд других проблем. В этом коротком ролике я представил своё решение по этому поводу.
Am avut astăzi, împreună cu secretarul executiv al PSRM Igor Dodon, la Budapesta, o întâlnire cu Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, un bun prieten al Republicii Moldova.



Am făcut o sinteză a relațiilor bilaterale între statele noastre, inclusiv pe plan parlamentar și am evidențiat potențialul care urmează să fie valorificat, preponderent în raportul comercial moldo-maghiar.



În discuție am subliniat că poziția Guvernului Ungariei, în aspecte ce țin de valorile și principiile fundamentale ale societății noastre, ne sunt apropiate și credem că autoritățile de la Chișinău ar trebui să preia această bună practică. În acest sens au fost remarcate protejarea familiei tradiționale, respectul reciproc între oameni etc.



I-am mulțumit șefului diplomației Ungariei pentru tot suportul oferit de țara sa Republicii Moldova și am exprimat toată deschiderea pentru fortificarea relațiilor bilaterale în interesul comun al popoarelor noastre.
Albu Adrian
Am avut astăzi, împreună cu secretarul executiv al PSRM Igor Dodon, la Budapesta, o întâlnire cu Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, un bun prieten al Republicii Moldova. Am făcut o sinteză a relațiilor bilaterale între statele noastre, inclusiv…
Вместе с исполнительным секретарём ПСРМ Игорем Додоном встретились сегодня в Будапеште с министром иностранных дел Венгрии, хорошим другом Республики Молдова Петером Сийярто.

Обсудили двусторонние отношения наших стран, в том числе на уровне парламентов, и отметили существующий потенциал, в основном, в области торговли, который ещё предстоит реализовать.

Подчеркнули, что нам близка позиция правительства Венгрии в том, что касается фундаментальных ценностей и принципов нашего общества, и что мы считаем, что властям Молдовы следует перенять эту практику.

Поблагодарили главу венгерской дипломатии за всю поддержку, оказанную его страной Республике Молдова, и выразили открытость к укреплению двусторонних отношений в интересах наших народов.
Moldova este o dictatură clasică, în care oponenții politici sunt persecutați, arestați, mass media independentă este interzisă, iar libertatea de exprimare este subminată cu implicarea serviciilor secrete. Moldova, o dictatură clasică în care se fac oficial liste cu "dușmani ai poporului", cetățeni la care li se încalcă drepturile fără vreo decizie a instantei de judecată.

Ceea ce se întâmplă astăzi este ieșit din comun. Niciodată în perioada Independenței nu am mai trăit așa o nebunie. PAS prin Comisia lor de buzunar, numită pentru "Situații Excepționale" a modificat Codul Electoral peste noapte în plină perioadă electorală. Fără consultații, contrar recomandărilor Consiliului Europei, care spune că nu pot fi modificate normele electorale cu jumătate de an până la alegeri.
Amintesc că pentru a prelungi această perioadă a Stării de Urgență, guvernarea a invocat o posibilă creștere a valului de refugiați, posibile crize energetice. Noi am avertizat că altele sunt motivele pentru a ține Moldova în captivitatea Stării de Urgență, pentru a face tot posibilul ca PAS să-și păstreze puterea și sa fure miliarde în continuare. Am avut dreptate și CSE azi a demonstrat că tot ce spunem noi se adeverește.

Acum Comisia Electorală Centrală va face liste cu persoane care nu vor avea dreptul să candideze. Vă amintește ideea cu "liste" de vremuri dictatoriale? Da, listele sunt alt element ale unui regim dictatorial, la fel ca și "liderul autoritar", cum este cea care spune de la TV cine este infractor, cine este "om bun", cine este "dușman al poporului" și cine este "patriot".
Condamn toate acțiunile totalitare ale regimului de la Chișinău și atrag atenția partenerilor de dezvoltare că tăcerea lor îi face complici la abuzurile ilegale și antidemocratice ale conducerii Republicii Moldova.
Albu Adrian
Moldova este o dictatură clasică, în care oponenții politici sunt persecutați, arestați, mass media independentă este interzisă, iar libertatea de exprimare este subminată cu implicarea serviciilor secrete. Moldova, o dictatură clasică în care se fac oficial…
Молдова – это классическая диктатура, где политических оппонентов преследуют и арестовывают, независимые СМИ запрещаются, а свобода выражения мнений подрывается при участии спецслужб. Молдова – это классическая диктатура, в которой официально составляются списки «врагов народа», граждан, права которых нарушаются без какого-либо решения суда.

Происходящее сегодня выходит за все рамки здравого смысла. Такого безумия не было никогда ранее в истории независимой Молдовы. ПДС через свою карманную комиссию, именуемую «для чрезвычайных ситуаций», в одночасье внесла поправки в Избирательный кодекс в разгар избирательного периода. Без консультаций, вопреки рекомендациям Совета Европы, которые гласят, что позже, чем за полгода до выборов, менять избирательные нормы нельзя.

Напомню, что, продлевая этот режим ЧП, власть ссылалась на возможный приток беженцев и возможные энергетические кризисы. Мы предупредили, что на самом деле ПДС руководствуется другими причинами, что она хочет сохранить свою власть и продолжать воровать миллиарды. Мы были правы, и сегодня КЧС доказала, что всё, о чём мы говорим, сбывается.

Теперь Центризбирком будет составлять списки людей, которые не будут иметь права баллотироваться. Вам это ничего не напоминает? Да, списки - это ещё один элемент диктаторского режима, как и "авторитарный лидер", которая по телевизору говорит, кто преступник, а кто "хороший человек", кто "враг народа" и кто "патриот".

Осуждаю все тоталитарные действия правящего в стране режима и обращаю внимание партнёров по развитию на то, что их молчание делает их соучастниками незаконных и антидемократических злоупотреблений руководства Республики Молдова.
Albu Adrian
Photo
Dragi pedagogi, stimați învățători,

Astăzi, cu ocazia Zilei profesionale, veți primi multe felicitări, cuvinte frumoase, aprecieri, care cred că le meritați zilnic. Efortul, grija și dedicația zilnică pentru a învăța noile generații, trebuie remarcate și încurajate în permanență, nu doar de câteva ori pe an.

Societatea este ca o oglindă în care se reflectă și rezultatul muncii Voastre. Știu că vă doriți să regăsiți în această oglindă socială cât mai multe elemente pozitive, pentru a vă bucura de cunoștințele și aptitudinile, de modul de comportament și reușitele celor care au fost elevii voștri. Însă sunt și alți factori, care fac parcursul oamenilor altfel decât cel pe care ni-l dorim cu toții.

În pofida tuturor greutăților, a lipsei aprecierii cuvenite din partea statului, care apelează acum la "pomeni electorale", în loc să majoreze salariile, Voi, stimați profesori, continuați să munciți cu dragoste pentru noile generații, în speranța că elevii vor crește și vor fi oameni demni, corecți și în "oglinda socială" va fi reflectată acea așteptare pe care o aveți.

Eu am crescut sub influența buneilor profesori. Am îndrăgit de mic această profesie, deși am luat calea altui domeniu. Respectul profund față de această categorie de oameni mi-a rămas pentru întreaga viață.

Vă mulțumesc pentru tot ce faceți pentru copiii noștri, pentru localitățile noastre și pentru Țară. Educația trebuie să devină o prioritate națională, nu doar în discursurile demnitarilor, ci în acțiunile practice. În calitate de candidat pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău, am un capitol aparte dedicat acțiunilor prioritare în Educație.

Stimați profesori, dragi pedagogi și învățători, Vă felicit cu ocazia Zilei profesionale, Vă doresc sănătate, putere, răbdare și elevi ascultători!
Albu Adrian
Photo
Дорогие педагоги, уважаемые учителя! 

Сегодня, по случаю профессионального праздника, вы получите много поздравлений, приятных слов, слов благодарности, которых, я считаю, вы заслуживаете каждый день. Усилия, забота и ежедневная преданность обучению новых поколений должны отмечаться и поощряться постоянно, а не только несколько раз в год.

Общество похоже на зеркало, в котором отражается и результат вашего труда. Знаю, что вы хотите увидеть в этом «социальном зеркале» как можно больше положительных моментов, порадоваться знаниям и умениям, поведению и достижениям тех, кто был вашими учениками. Однако есть и другие факторы, которые делают путь людей отличным от того, которого мы все хотим.

Несмотря на все трудности, отсутствие должной оценки со стороны государства, которое сейчас апеллирует к «электоральным поманам» вместо повышения зарплат, вы, дорогие учителя, продолжаете работать с любовью для новых поколений, в надежде, что ваши ученики вырастут достойными, правильными людьми, и в «социальном зеркале» отразятся ваши ожидания.

Меня растили хорошие учителя. Я полюбил эту профессию с юных лет, хотя пошёл по пути другой сферы. Глубокое уважение к этой категории людей осталось со мной на всю жизнь.

Спасибо вам за всё, что вы делаете для наших детей, для наших населённых пунктов и для страны. Образование должно стать национальным приоритетом не только в дискурсах высокопоставленных лиц, но и в делах. Как у кандидата на должность генерального примара Кишинёва у меня есть отдельная глава, посвящённая приоритетным действиям в сфере образования.

Желаю вам, дорогие педагоги, здоровья, сил, терпения и послушных учеников!
Albu Adrian
Photo
Tinerii sunt o forță importantă, cu inițiativă,  idei bune pentru modernizarea municipiului Chișinău, plini de energie împreună să schimbăm în bine capitala noastră. În această seară am avut o întâlnire plăcută cu membrii Gărzii Tinere, discuție activă și utilă, de la care am ieșit plin de idei frumoase și mai motivat să creăm locuri în care adolescenții și tinerii să poată petrece, plăcut și eficient, timpul liber.

Vom dezvolta secții sportive și cercuri de interes pentru a cuprinde cele mai multe categorii se tineri. În capitală vor fi amplasate și parcuri pentru diverse genuri de activitate, fapt care va ajuta la creșterea unor generații sănătoase.
***
Молодые люди — это важная сила. Они инициативны, у них много хороших идей по развитию муниципия Кишинёв, и они полны энергии и решимости осуществить эти перемены. Сегодня вечером провёл приятную встречу с активистами «Молодой гвардии». Беседа получилась обстоятельной и полезной, после неё я ещё больше мотивирован создать места, где молодёжь сможет приятно и эффективно проводить свободное время.

Мы будем развивать спортивные секции и кружки по интересам, чтобы охватить как можно больше молодых людей. А чтобы воспитать здоровое поколение, обустроим зоны для активного отдыха и занятий спортом в парках.
Lansarea în campania electorală pentru Primăria capitalei și Consiliul municipal Chișinău. O echipă profesionistă cu care vom realiza mai multe lucruri bune pentru municipiul nostru drag. Pentru Chișinău se poate mai bine! Echipa socialiștilor. Oameni de încredere.
***
Вступаем в кампанию по выборам в примэрию Кишинёва и Муниципальный совет Кишинёва. Вместе с профессиональной командой мы реализуем множество хороших проектов для нашей любимой столицы. Для Кишинева можно лучше! Команда социалистов. Нам можно доверять. https://www.privesc.eu/Arhiva/103950
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Chișinăul pe placul tău!

Așa va deveni municipiul nostru drag, odată ce voi veni eu în funcția de primar general al municipiului Chișinău.

***

Кишинёв, каким мы все хотим его видеть!

Таким станет наш любимый муниципий, когда я стану генеральным примаром Кишинёва.