AGORA
12.1K subscribers
24K photos
4.04K videos
5 files
28.2K links
Dacă v-au scăpat cele mai importante evenimente ale zilei, nu vă faceți griji! AGORA e aici să vă informeze.
Download Telegram
🗻Zece alpiniști au fost loviți de o avalanșă pe Broad Peak din Pakistan, unul dintre cei mai înalți munți din lume.

Printre aceștia, se numără alpinistul nepalez de renume mondial Nirmal Purja, fost membru al Forțelor Speciale britanice.

Echipele de salvare au anunțat, la 31 iulie, că au fost găsite patru cadavre și că se depun eforturi pentru recuperarea acestora, în ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile, transmite The Guardian.
😱6😢1
Ședința plenară a Adunării Populare a Găgăuziei (APG), la care deputații urmau să examineze constatarea vacanței funcției de bașcan și stabilirea datei alegerilor, nu a avut loc pe 31 iulie din cauza lipsei cvorumului.

În aceeași zi, Prezidiul Adunării Populare s-a întrunit pentru a examina pregătirile pentru cea de-a 45-a ședință ordinară a legislativului autonomiei. Membrii Prezidiului au decis să modifice și să completeze proiectul ordinii de zi, iar următoarea ședință a fost stabilită pentru 3 august, cu începere de la ora 14:00.

În proiectul actualizat al ordinii de zi, consultat de AGORA, nu mai figurează propunerile privind constatarea vacanței funcției de bașcan și stabilirea datei alegerilor.

Deși ședința din 31 iulie nu a fost deliberativă, deputații prezenți au formulat mai multe critici la adresa amendamentelor la Codul electoral, aprobate în prima lectură de Parlamentul Republicii Moldova și care vizează organizarea alegerilor în regiune.

Deputatul Grigori Diulgher a criticat introducerea noțiunii de „candidat independent mascat”, susținând că aceasta ar putea fi interpretată arbitrar și folosită pentru excluderea unor candidați din cursa electorală.

În general, prin modificarea acestei simple legi organice este anulată însăși esența existenței autonomiei și sensul adoptării, în 1994, a Legii privind statutul juridic special.


El a mai declarat că hotărârea Curții Constituționale nu ar fi impus înlocuirea sistemului majoritar aplicat în circumscripțiile din autonomie cu unul proporțional.

La rândul său, vicepreședintele APG, Gheorghe Leiciu, a calificat amendamentele drept un „dictat politic” și a susținut că, sub forma unor modificări tehnice ale legislației electorale, autoritățile centrale ar încerca să obțină controlul asupra proceselor electorale din autonomie.
1👎1
🚎Șeful RTEC în fața consilierilor CMC: „Formula optimă de dotare a unităților de transport cu sisteme de aer condiționat este înlocuirea acestora”

Troleibuzele procurate de municipalitate până în 2018 nu au fost echipate din fabrică cu sisteme de aer condiționat, iar încercările de a instala ulterior asemenea aparate nu au oferit rezultatele așteptate.

📌Explicațiile au fost oferite de directorul Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC), Dorin Ciornîi, la ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC) din 31 iulie. Potrivit acestuia, spre deosebire de troleibuzele mai vechi, toate cele 250 de autobuze ale municipalității sunt dotate cu aer condiționat.

Municipalitatea intenționează să procure troleibuze rulate din orașe europene, care să înlocuiască unitățile mai vechi. Potrivit lui Ciornîi, costul unui astfel de troleibuz ar fi comparabil cu cel al instalării unui sistem de aer condiționat pe un vehicul existent.
3👍2😁2
💰Prejudicii de peste două milioane de lei, în urma mai multor fraude telefonice

În unul din cazuri, contabila unei societăți comerciale a transferat unor escroci 918 mii de lei, după ce ar fi primit un mesaj aparent trimis de administratorul companiei, care îi solicita să efectueze de urgență un transfer bancar.

🔴Potrivit Poliției, prejudiciul total înregistrat în urma a cinci cazuri de escrocherie depășește două milioane de lei și 10.500 de euro.

Oamenii legii recomandă tuturor cetățenilor și reprezentanților mediului de afaceri să verifice autenticitatea solicitărilor de transfer de bani sau de divulgare a datelor confidențiale printr-un canal alternativ de comunicare și să nu acționeze sub presiunea urgenței create de escroci.
2🤬1
Peste 20 de organizații condamnă declarațiile discriminatorii ale unor deputați

Mai multe organizații ale societății civile și activiști pentru drepturile omului au solicitat conducerii Parlamentului să aplice măsurile prevăzute de Regulamentul Parlamentului pentru menținerea ordinii și a unui limbaj corespunzător.

Totodată, ONG-urile au cerut Inspectoratului General al Poliției să analizeze și să evalueze mesajele transmise prin prisma prevederilor legislației privind formele de exprimare motivate de prejudecată.

📍Fracțiunile parlamentare au fost îndemnate să se disocieze public de discursul de ură și să adopte reguli interne de conduită pentru propriii membri.

Solicitările vin după ce, la ședința plenară din 28 iulie, mai mulți deputați din opoziție au avut discursuri discriminatorii în timpul examinării unui proiect privind armonizarea legislației R. Moldova privind combaterea discriminării cu normele UE.
5
🇪🇺Companiile din Uniunea Europeană vor fi obligate să eticheteze imaginile, fișierele audio și textele generate artificial, concepute să pară autentice.

Normele impun companiilor să se asigure că oamenii știu când interacționează cu un chatbot bazat pe IA sau când vizualizează o imagine manipulată sau un text generat de IA.

💻Regulile se aplică noilor sisteme de IA de pe piața UE începând cu 2 august, în timp ce cele existente au la dispoziție încă patru luni pentru a se conforma.

Nerespectarea normelor ar putea duce la amenzi de până la 15 milioane de euro sau 3% din cifra de afaceri globală a unei companii.
5👍2🔥1
📞Premierul Vasile Tofan a avut o primă conversație oficială cu omologul său ucrainean, Sergii Korețkii.

Unul dintre subiectele discutate a fost situația de pe Nistru și necesitatea gestionării responsabile a debitului, în contextul nivelului critic de scăzut al lacului de acumulare Novodnistrovsk.

Totodată, cei doi lideri au convenit să impulsioneze construcția podului Cosăuți–Yampil, care ar urma să simplifice trecerea frontierei în direcția Soroca.

Un al subiect a fost cooperarea dintre căile ferate ale celor două țări, inclusiv în contextul transportării cerealelor ucrainene spre portul Constanța. Potrivit lui Tofan, o coordonare mai bună poate aduce beneficii economice ambelor țări și venituri suplimentare pentru Calea Ferată a Moldovei.

La finalul convorbirii, prim-ministrul moldovean l-a invitat pe omologul său să efectueze o vizită oficială la Chișinău.
6👍3
Spania se confruntă cu o criză umanitară după ce circa 60 de mii de migranți au trecut ilegal din Maroc în enclava spaniolă Ceuta, situată în Africa de Nord, în ultimele 24 de ore.

Cel puțin 57 de persoane au murit în timpul acestui val de migranți, potrivit presei locale. În consecință, Spania și-a mobilizat forțele armate pentru a consolida securitatea în Ceuta.

🗣️Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a calificat incidentul drept o „încălcare a integrității teritoriale a Spaniei” și a acuzat rețelele criminale că au profitat de o hotărâre recentă a Curții Supreme, care interzice returnarea imediată în Maroc a migranților interceptați pe mare în drum spre Ceuta și Melilla.

La 31 iulie, Italia a suspendat acordul din cadrul spațiului Schengen cu Spania privind libera circulație.

Mai mult, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că imaginile din Ceuta sunt „inacceptabile” și că această situație trebuie „să înceteze imediat”.
😱11🤬8👍41😁1
🚘Trafic intens de călători și mijloace de transport se înregistrează, la această oră, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiulești-Galați, pe sensul de ieșire din R. Moldova. Autoritățile de frontieră anunță că activează la capacitate maximă pentru fluidizarea traficului și recomandă traversarea frontierei prin PTF Leova–Bumbăta sau PTF Cahul–Oancea.
 
Reprezentanții instituției precizează că vor reveni cu actualizări în funcție de evoluția situației.
⚫️Nouă morți și 23 de răniți, printre care mai mulți copii. Este bilanțul unui nou atac cu rachete balistice lansat de Rusia asupra Kievului în noaptea de vineri spre sâmbătă. Mai multe clădiri rezidențiale au fost lovite, au izbucnit incendii, iar în unele zone ale capitalei ucrainene au fost raportate întreruperi ale alimentării cu energie electrică.

Atacul are loc la doar două zile după un alt bombardament de amploare asupra Ucrainei. În acest context, președintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul către partenerii occidentali pentru livrarea urgentă de interceptoare Patriot, singurele sisteme aflate în dotarea Ucrainei capabile să doboare rachete balistice.

Solicitarea a fost discutată în această săptămână la Washington, unde Zelenski s-a întâlnit cu președintele american Donald Trump.
🤬8😢3💔1
‼️Un cutremur cu magnitudinea de 4,7 a zguduit vineri seară zona Campi Flegrei, în apropiere de Napoli, provocând pene de curent, suspendarea temporară a circulației trenurilor și metroului și avarii minore la unele clădiri. Seismul s-a produs la o adâncime de aproximativ 3 kilometri, iar numeroși locuitori au ieșit în stradă, alarmați de intensitatea mișcărilor tectonice.

 Autoritățile italiene au anunțat că nu au fost raportate victime și nici solicitări urgente pentru intervenții de salvare, însă verificările continuă. Presa locală notează că este unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate vreodată în zona Campi Flegrei, o calderă vulcanică aflată sub atentă monitorizare din cauza intensificării activității seismice din ultimii ani.
😱43
Spania anunță încheierea crizei din Ceuta: Mii de migranți s-au întors în Maroc

📌Aproape toți migranții care au ajuns în enclava spaniolă Ceuta s-au întors în Maroc, iar autoritățile de la Madrid anunță că criza provocată de afluxul masiv de persoane este practic încheiată. Ministrul spaniol de Externe, Jose Manuel Albares, a precizat că niciun migrant nu a ajuns în Spania continentală fără a fi identificat și că spațiul Schengen a rămas protejat.
7👍5👀1
Poliția Națională reacționează după declarațiile consilierului municipal MAN Ion Onța, care susține că dosarul penal în care este cercetat ar fi „fabricat la comandă direct de șeful INI, Arcadie Catlabuga”. Instituția respinge acuzațiile și anunță că șeful Inspectoratului Național de Investigații a negat public existența vreunei legături cu acesta.
 
Șeful Inspectoratului Național de Investigații, Arcadie Catlabuga, a infirmat deja public existența oricărei legături cu consilierul municipal Ion Onța, vizat într-o cauză penală. Ultimul continuă să promoveze în spațiul public afirmații false și defăimătoare la adresa ofițerului. Considerăm că învinuitul lansează atacuri la persoană și face acuzații neprobate în timp ce este investigat, cu scopul de a face presiuni asupra anchetei ce îl vizează.

 
Instituția precizează că dosarul vizează o presupusă escrocherie în proporții deosebit de mari, în urma căreia două persoane ar fi fost prejudiciate cu 155.000 de euro prin intermediul unor investiții imobiliare fictive. Totodată, Poliția susține că acțiunile procesuale sunt desfășurate în conformitate cu prevederile legale și anunță că va recurge la toate mijloacele prevăzute de lege pentru protejarea reputației angajaților săi.
👍41
🇷🇴România a instituit stare de alertă la nivel național pentru luna august, după ce seceta și scăderea accentuată a debitului Dunării au redus producția de energie electrică. Unul dintre reactoarele Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost deja oprit, iar autoritățile avertizează că există riscul opririi și celui de-al doilea.

În acest scenariu, România ar putea pierde aproximativ 20% din producția de energie electrică și ar fi nevoită să majoreze semnificativ importurile de energie, în special în orele de consum maxim. Guvernul a alocat fonduri pentru lucrări de dragare în zona Cernavodă și accelerează autorizarea unor noi capacități de producție și stocare a energiei.

‼️Autoritățile române fac apel la populație, companii și instituții să reducă voluntar consumul de energie în orele de seară, în contextul în care prognozele indică menținerea secetei și a temperaturilor ridicate și în următoarele săptămâni.
👍4💔2👀2
📌Stocurile de carburanți din R. Moldova încep să se refacă. Potrivit Ministerului Energiei, rezervele de benzină acoperă aproximativ 15 zile de consum, iar cele de motorină 8–9 zile. În ultimele 24 de ore au fost importate circa 400 de tone de benzină și 3.500 de tone de motorină, iar stațiile PECO afectate de lipsa motorinei își refac treptat stocurile.

Subiectul aprovizionării cu produse petroliere a fost discutat și în cadrul vizitei oficiale la București, subliniază ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Autoritățile române au reconfirmat că vor prioritiza exporturile de carburanți către R. Moldova.

În același timp, Ministerul Energiei face apel la consumul rațional de energie electrică. Din cauza temperaturilor ridicate și a debitului scăzut al Dunării, centralele nucleare din regiune produc mai puțină energie, ceea ce poate duce la scumpirea electricității, în special în orele de vârf.
7👌3🤡1
Ambuteiaje pe drumul R3, între Bardar și Hîncești, din cauza lucrărilor de reparație

 Șoferii care circulă pe drumul regional R3 sunt atenționați că, în contextul lucrărilor de reparație a îmbrăcămintei rutiere, se formează ambuteiaje și se înregistrează întârzieri în trafic pe sectorul cuprins între intersecțiile cu drumurile G105 și G104.1, între localitățile Bardar și Hîncești.

 Autoritățile recomandă participanților la trafic să evite, pe cât posibil, deplasările neesențiale în această zonă și să opteze pentru rute alternative, dacă acestea sunt disponibile.
😁3👌2
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🔺Deși Curtea de Apel Chișinău a decis irevocabil menținerea suspendării autorizațiilor de construcție pentru complexul locativ de pe strada Bucovina 3, lucrările pe șantier continuă. Despre acest lucru ne-au sesizat mai mulți cititori, care susțin că muncitorii activează inclusiv până târziu în noapte.

Este vorba despre un proiect cu blocuri de până la 22 de etaje, contestat de locuitorii din zonă. Aceștia au reclamat mai multe încălcări urbanistice, iar Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică a suspendat autorizațiile și a cerut anularea lor în instanță.

↪️Potrivit deciziei Curții de Apel, autorizațiile rămân suspendate până la soluționarea definitivă a procesului. AGORA a solicitat un comentariu de la compania dezvoltatoare privind continuarea lucrărilor, însă, până la publicarea materialului, reprezentanții acesteia nu au oferit un răspuns.
👀32
Site-ul Ministerului Educației și Cercetării (MEC) a fost ținta unui atac cibernetic, informează instituția. Potrivit informațiilor preliminare, atacatorii au efectuat modificări neautorizate ale codului sursă al platformei, ceea ce a dus la redirecționarea utilizatorilor către adrese terțe.
 
⭕️În urma incidentului, mai multe pagini ale site-ului au fost afectate parțial, fiind raportate probleme de funcționare. Echipele tehnice ale ministerului au intervenit pentru izolarea atacului, eliminarea modificărilor neautorizate și restabilirea funcționării normale a platformei, precizează instituția.
🤬31