AGORA
12.1K subscribers
24K photos
4.04K videos
5 files
28.2K links
Dacă v-au scăpat cele mai importante evenimente ale zilei, nu vă faceți griji! AGORA e aici să vă informeze.
Download Telegram
🔵Ministerul Culturii a refuzat să aloce bani pentru inaugurarea noului centru de artă și cultură independentă de la „Moldova Film”, motivând că proiectul nu a fost inclus în lista acțiunilor aprobate spre finanțare în anul 2026.

📑Decizia rezultă dintr-un răspuns transmis Coaliției Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova și pus la dispoziția AGORA de directoarea organizației, Rusanda Curcă. Aceasta susține că refuzul vine după mai multe promisiuni de sprijin financiar făcute de reprezentanții Ministerului, inclusiv de fostul ministru al Culturii, Cristian Jardan.

Ideea este că, atunci când se comportă așa cu tine, de parcă tu nu ai avea deja planificat un program pentru anul acesta, ajungi să-ți oprești programele. Trebuie să dedici timp fundraisingului, să discuți cu toată lumea și să înțelegi dacă vei putea, în trei luni, să acoperi chiria sau nu. Trebuie să înțelegi dacă vei avea bani pentru programe sau nu.
👍2
AGORA
⭕️Zeci de femei din raionul Ștefan Vodă au participat astăzi la un protest prin care și-au exprimat nemulțumirea față de închiderea maternității din cadrul spitalului raional. Participantele au cerut autorităților redeschiderea secției și menținerea serviciilor…
Ministerul Sănătății face un pas înapoi, după valul de nemulțumiri

📌 Instituția a decis suspendarea, pentru o perioadă de 60 de zile, a ordinului privind sistarea activității secției de obstetrică și ginecologie din cadrul Spitalului Raional Ștefan Vodă.

Decizia are drept scop realizarea unei reevaluări „a capacității instituției de a acorda servicii medicale sigure și de calitate”, comunică MS.

În perioada reevaluării, asistența pentru urgențele și patologiile ginecologice va fi asigurată la Spitalul Raional Ștefan Vodă în regim de 24 de ore din 24, inclusiv prin internare și tratament, în funcție de indicațiile medicale. În schimb, nașterile, gravidele aflate în travaliu și pacientele cu urgențe obstetricale vor fi direcționate în continuare către Spitalul Raional Căușeni.

În situația în care o pacientă cu urgență obstetricală se prezintă la Spitalul Raional Ștefan Vodă, acesteia îi va fi acordată asistența medicală imediată, va fi stabilizată și transferată în condiții de siguranță”, precizează Ministerul.


Ministerul Sănătății mai precizează că, în următoarele 60 de zile vor fi evaluate „resursele umane disponibile”, funcționarea liniilor de gardă, capacitatea blocului operator, serviciile de anestezie și terapie intensivă, neonatologia, dotarea și condițiile necesare pentru acordarea asistenței medicale.

Decizia finală nu va fi luată sub presiunea emoțiilor sau a disputelor politice, ci în baza datelor medicale, a criteriilor de siguranță și a interesului pacientelor din raionul Ștefan Vodă”, scrie instituția într-un comunicat.
👏8
🔴 Fostul șef al Băncii de Economii a Moldovei, Grigore Gacichevici, a fost condamnat la 13 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru încălcarea regulilor de creditare și a politicilor de acordare a împrumuturilor.

Alți doi foști membri ai Comitetului de Creditare al BEM au fost condamnați la opt ani de închisoare.

Un alt ex-membru a fost condamnat la șapte ani de închisoare, iar al cincilea inculpat - la cinci ani de închisoare.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința a patru inculpați a fost aplicat arestul preventiv, iar pentru al cincilea – obligarea de a nu părăsi țara.

Totodată, instanța a dispus încasarea, în mod solidar, de la inculpați, în beneficiul BEM, a prejudiciului material cauzat prin infracțiune de peste 1,6 miliarde de lei.

Pe anumite episoade incriminate inculpații au fost achitați, astfel, procurorii urmează să decidă, în ce măsură vor contesta sentința cu apel la Curtea de Apel Centru”, comunică PA.
👍83😁1
💸 Filiala din R. Moldova a holdingului media rus „Rossia Segodnia” (Russia Today - RT), aflat sub sancțiuni internaționale și considerat un instrument al propagandei Kremlinului, continuă să primească finanțare de la compania-mamă din Rusia.

Potrivit unei investigații RISE Moldova, doar în 2025 sucursala din Chișinău a încasat circa 62 de milioane de ruble rusești, echivalentul a 13,3 milioane de lei.

Administrația sucursalei susține că fondurile au fost convertite în lei și utilizate pentru cheltuielile curente. În 2025, structura avea 19 angajați, cu unul mai puțin decât în 2023-2024.

Investigația arată că finanțarea continuă, deși R. Moldova s-a aliniat, în noiembrie 2024, sancțiunilor impuse de Statele Unite împotriva Rossia Segodnia și a directorului general al holdingului, Dmitri Kiselev.

Potrivit Legii privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale, Serviciul Fiscal de Stat este instituția responsabilă de blocarea fondurilor și resurselor economice ale entităților sancționate.

Datele analizate de RISE Moldova arată însă că, de la introducerea sancțiunilor, autoritatea fiscală a intervenit doar de două ori pentru a bloca transferuri inițiate de sucursala din Chișinău. În ambele cazuri, intervenția a avut loc după sesizările depuse de două bănci.
🤬7🥱2🎃2
Rămâne de văzut | Mai dă, Doamne, așa opoziție!

PAS e probabil unul dintre cele mai norocoase partide care a guvernat această țară. Chiar dacă se „bucură” constant de așa-zisele atacuri hibride, orchestrate ca și cum de însuși Plahotniuc din pușcărie, mai trec prin scandaluri cu salarii exorbitante și o nouă criză energetică, se țin încă bine pe picioare, desigur că un pic șifonați.

Și totul datorită așa-zisei opoziții, la care PAS nu ar fi sperat chiar și în cele mai îndrăznețe visuri. În ediția de astăzi vom încerca să ne lămurim de ce, în pofida multiplelor străchini în care a călcat partidul de guvernare, opoziția are succese relativ modeste în mobilizarea mișcării protestatare și îndeplinirea dezideratelor pe care și le-a pus în față.
💯6
Prieteni, iată ce subiecte au mai fost azi:

💸Împrumut de 150 de milioane de euro pentru modernizarea sectorului agroalimentar. Contractul de finanțare, ratificat.

🟤Persoanele urmărite penal vor beneficia de mai multe garanții procedurale, inclusiv de dreptul la traducerea actelor procedurale și a documentelor din dosar și de mai multe informații despre drepturi și obligații. De asemenea, va fi consolidată protecția copiilor implicați în proceduri penale și garanțiile privind prezumția de nevinovăție. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de deputați în prima lectură.

👉🏻Serviciile de stare civilă oferite peste hotare vor fi suspendate temporar în perioada 1–31 august.

↘️Moldova va beneficia de un grant de 350 de mii de dolari pentru implementarea Registrului garanțiilor reale mobiliare.

🟠Contoarele inteligente instalate la consumatorii din R. Moldova vor transmite automat datele despre consumul de energie electrică către operatorii de distribuție, fără a mai fi necesară citirea manuală a indexului, anunță Ministerul Energiei. Informațiile vor fi colectate și procesate digital pentru monitorizarea rețelelor, analiza consumului și facturare, precizează instituția.

🚰Chișinăul își pregătește rezerve de apă în contextul alertei hidrologice.
1
📌 Codul electoral ar urma să fie completat cu noi reglementări

Una dintre modificările propuse este introducerea în Codul electoral a conceptului de „metode alternative de vot”. Votul prin corespondență va fi considerat una dintre acestea.

O altă modificare vizează modalitatea de alegere a deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei. Acesta a fost subiectul care a stârnit cele mai multe dezbateri și discuții în rândul opoziției.

Proiectul propune trecerea de la sistemul uninominal la unul proporțional, similar celui utilizat la alegerea consiliilor locale. O altă propunere vizează Consiliul Electoral Central al Găgăuziei - instituția ar urma să fie constituită din cel puțin șapte și cel mult 11 membri.

În plus, înregistrarea la domiciliu sau la reședința temporară ar urma să fie efectuată cu cel puțin trei luni înainte de data scrutinului.

Proiectul a fost votat de 52 de deputați PAS. Alți 17 deputați au votat împotrivă, iar 21 s-au abținut de la vot.
4👀2🤬1💩1
Deținuții care muncesc vor putea beneficia de reducerea pedepsei - pentru fiecare trei zile lucrate se vor considera executate patru zile de pedeapsă.

În cazul persoanelor care desfășoară munci subterane sau alte activități desfășurate în condiții grele și nocive, pentru fiecare două zile lucrate se vor considera executate trei zile de pedeapsă.

Aceste prevederi nu se aplică persoanelor condamnate la detenție pe viață.

Angajatorii care creează locuri de muncă pentru deținuți vor putea primi subvenții din partea statului.

Totodată, legea stabilește că salariul pentru munca prestată de deținuți va reprezenta între 20% și 50% din salariul minim pe țară, în funcție de complexitatea activității și competențele persoanei condamnate.

O altă modificare prevede extinderea posibilității ca anumite categorii de deținuți să muncească în afara penitenciarelor, sub supraveghere electronică.

Parlamentul a adoptat în lectura a doua un proiect de lege în acest sens, cu votul a 73 de deputați.
👍4🔥4👎1
FOCUS: Nu toți deputații vor în vacanță?

Prima sesiune ordinară a Parlamentului din anul curent se încheie la 31 iulie.

Proiectul de hotărâre în acest sens a fost votat de 67 de deputați, după o ședință maraton, de 11 ore, în care au fost aprobate 31 de proiecte.

Chiar și așa, nu toți deputații au susținut încheierea sesiunii: 15 parlamentari s-au abținut de la vot, iar socialistul Petru Burduja a votat împotrivă.
😁5🤡1
📌 Entitatea responsabilă de aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene va fi obligată să creeze gradual și să aibă stocuri de gaze. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în lectura a doua de Parlament.

Potrivit documentului, stocurile vor trebui să acopere cel puțin 15% din consumul mediu anual de gaze naturale al consumatorilor finali din regiunea transnistreană, calculat în baza consumului din ultimii cinci ani. La determinarea acestui consum vor fi luate în considerare doar volumele utilizate pentru necesitățile proprii ale consumatorilor din regiune, fără a include gazele folosite pentru producerea energiei electrice livrate în afara regiunii.

Stocurile urmează să fie create gradual până la 1 noiembrie, conform unui calendar stabilit de ANRE.

De asemenea, în perioada sezonului de încălzire, entitatea responsabilă de aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene va trebui să prezente rapoarte către Ministerul Energiei și ANRE privind nivelul stocurilor create.

Anterior, ANRE a prelungit până la 31 decembrie curent mandatul SA „Moldovagaz” în calitate de entitate responsabilă de aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene, pentru a asigura continuitatea livrărilor și consolidarea securității energetice în regiune.
👍41
Știri din sport

🔴 Cele 55 de federații naționale membre ale UEFA au votat în unanimitate pentru boicotarea tuturor competițiilor organizate de FIFA, inclusiv a Cupei Mondiale masculine și feminine, dacă forul mondial va merge mai departe cu planul de a vinde participații la competițiile sale către investitori privați.

🔴 FIFA a anunța deschiderea unei proceduri disciplinare împotriva Federației argentiniene de fotbal (AFA), în legătură cu comportamentul echipei după înfrângerea din finala Cupei Mondiale împotriva Spaniei și pe parcursul întregului turneu.
👏13💩2
📌 Benzina și motorina, mai scumpe. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință pentru carburanți, care vor fi aplicate în data de 31 iulie.

Potrivit noilor tarife, un litru de benzină 95 va putea fi vândut cu cel mult 30,72 lei, cu 10 bani mai mult decât prețul maxim din ziua precedentă.

În cazul motorinei standard, prețul maxim de comercializare a fost stabilit la 32,26 lei pentru un litru, în creștere cu 37 de bani față de nivelul aplicat cu o zi înainte.
🤬8
🌾 Forța Fermierilor avertizează asupra unei crize în sectorul cerealier și oleaginos

Potrivit fermierilor, în ultimele cinci luni prețul motorinei a crescut cu aproximativ 70%, iar costurile fertilizanților s-au majorat cu 35–40%.

În același timp, aceștia spun că prețul grâului pe piața internă a scăzut în ultima săptămână cu 30–40 de bani/kg și este cu circa 1,5 lei/kg mai mic decât în Portul Constanța.

Agricultorii avertizează și asupra riscului unor importuri masive de cereale și oleaginoase din Ucraina, în cazul scăderii constante a prețurilor la produsele agricole din țara vecină.

📌 Aceștia înaintează un șir de revendicări:

• reintroducerea licențierii importurilor de cereale și oleaginoase

• asigurarea stocurilor de motorină pentru campania agricolă

• achitarea restanțelor la subvențiile pentru anul 2025

• restituirea accizei la motorină pentru fermierii micro, mici și mijlocii

• discutarea mecanismului de formare a prețurilor.

AGORA a solicitat reacția Ministerului Agriculturii.
🖕4👍1
🔥 Incendiul de la depozitul de pe strada Uzinelor a fost lichidat

Pompierii IGSU anunță că incendiul de proporții izbucnit la un depozit cu materiale de construcții din strada Uzinelor 90/E, municipiul Chișinău, a fost lichidat în dimineața zilei de 31 iulie, la ora 07:32.

👨‍🚒 După mai bine de o zi de intervenție, salvatorii au încheiat lucrările de stingere a focarelor, iar pe parcursul nopții au monitorizat zona, au demontat și spălat construcțiile afectate și au lichidat focarele mici.

Pentru stingerea incendiului au fost mobilizați 82 de angajați ai IGSU, cu 13 autospeciale de intervenție și 8 unități de tehnică auxiliară.

Intervenția a fost susținută și de poliție, carabinieri, servicii medicale de urgență și furnizori de electricitate, gaze naturale.

🔥 Flăcările au afectat trei încăperi cu o suprafață totală de aproximativ 2.750 de metri pătrați, unde erau depozitate materiale de construcții, echipamente și utilaje.

Sursa foto: IGSU
1👏1
De la „primar al tuturor” la videoclipuri cu muncitori străini, filmate pe ascuns?

Primarul capitalei publică pe rețelele sale de socializare un videoclip în care sunt filmați mai mulți muncitori străini care sunt locuiesc în căminele fostei Universități Agrare.

Deși aceștia au fost cazați în baza unui contract de chirie, primarul de Chișinău susține „aceste cămine ar fi putut fi distribuite tinerilor specialiști, profesorilor, medicilor care stau cu chirie sau familiilor tinere”, fără a face referire la starea în care se află încăperile și nici de explicațiile autorităților.

Imaginile video, publicate de Ceban, par să fie filmate pe ascuns și conține doar cadre de ambianță. Mai mult, peste aceste imagini este suprapusă o muzică specifică.

Acest procedeu se numește contrapunct audiovizual” și este „menită să activeze imediat stereotipurile și glumele despre indieni”, atrage atenția regizorul, psihologul, activistul queer și storyteller-ul, Leo Zbancă.

*Articolul integral, aici.
💩19🤡1
Un bărbat, condamnat după ce ar fi pus droguri în desertul oferit unei femei

Un tânăr de 29 de ani s-a ales cu un an de închisoare pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul altei persoane.

Potrivit Procuraturii Generale, femeia ar fi consumat un desert oferit de bărbat, după care i s-ar fi făcut rău, având convulsii și pierzându-și cunoștința. Expertizele au arătat prezența canabisului și benzodiazepinelor în probele biologice.

În urma perchezițiilor la domiciliul inculpatului au fost găsite marijuana și rășină de cannabis.

Bărbatul a negat că ar fi pus droguri în desert, recunoscând doar că deținea marijuana pentru consum propriu.

📌Instanța a dispus condamnarea la un an de închisoare și achitarea a 20 de mii de lei victimei drept prejudiciu moral.

📌Pentru fapta privind circulația ilegală a drogurilor, instanța a dispus liberarea de pedeapsă din cauza expirării termenului de prescripție.