Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Evenimentele dedicate Zilei Independenței vor costa cel mult 10 milioane de lei și va include paradă militară
Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, spune că suma reprezintă un plafon pentru toate manifestările organizate, iar autoritățile vor încerca să reducă cheltuielile.
🪖 Totodată, ministrul a menționat că parada militară va avea loc în acest an, conform tradiției, o dată la cinci ani.
Evenimentul nu este organizat anual, ci doar la anumite ediții ale Zilei Independenței.

Cu certitudine vom face procesul foarte transparent și vom veni cu niște rapoarte financiare care vor fi publice.
🪖 Totodată, ministrul a menționat că parada militară va avea loc în acest an, conform tradiției, o dată la cinci ani.
Evenimentul nu este organizat anual, ci doar la anumite ediții ale Zilei Independenței.
❤2💩2👍1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🗣„O investigație jurnalistică nu este de ajuns ca noi să începem a acuza pe cineva, dar este un semnal transmis către oricăre ministru responsabil să întreprindă anumite măsuri”.
Declarația aparține ministrului Sănătății, Alexandru Gasnaș, care a anunțat inițierea unui control la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), după o investigație publicată de Jurnal.md.

👍5
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Sistemul medical are nevoie de schimbări care să prevină apariția unor situații precum cea de la Spitalul Raional Ștefan Vodă, unde o mamă a reclamat că a găsit broaște și șoareci în salonul secției de boli infecțioase.
Declarația a fost făcută de către ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, la 29 iulie curent.
Oficialul afirmă că autoritățile reacționează, de regulă, după apariția problemelor și anunță că pregătește „soluții sistemice” privind organizarea și finanțarea serviciilor medicale.

❤2
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Chișinăul vrea ca pacificatorii înarmați din regiunea transnistreană să fie înlocuiți cu o misiune civilă.
Argumentul viceprim-ministrului pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, este că prin menținerea militarilor înarmați „Tiraspolul vrea să creeze impresia că conflictul continuă”, deși acesta a luat sfârșit mulți ani în urmă.
Șeful de la Reintegrare insistă pe înlocuirea militarilor cu civili.
📌Declarațiile vin în contextul împlinirii a 34 de ani de la lansarea misiunii de pacificatori în zona de securitate.

Când vedem posturile pacificatorilor care sunt la Nistru, sunt înarmați, este tehnică militară. Percepția tuturor, cănd ajung acolo este că acest conflict continuă. (...) Este un interes politic al Tirasopului.
Șeful de la Reintegrare insistă pe înlocuirea militarilor cu civili.
📌Declarațiile vin în contextul împlinirii a 34 de ani de la lansarea misiunii de pacificatori în zona de securitate.
👍11❤6💘1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, a comentat acuzațiile care au survenit după ce s-au comunicat mai multe aspecte din activitățile sale anterioare.
Ministrul a declarat că „mai mult o să demonstreze faptele care o să le facem
noi în prezent și în activitatea Ministerului”.
Eu m-am străduit în cazul acestui interviu care l-am dat și unde am spus absolut cinstit tot ce a fost în viața mea.
Respectiv, asta a fost cumva, într-un fel sau altul, calificat. Dar vă spun, absolut nu este nicio informație nouă.
Sunt niște lucruri care s-au întâmplat 20 de ani în urmă și sincer nu pot să influențez asupra unor lucruri post-factum deja.
Ministrul a declarat că „mai mult o să demonstreze faptele care o să le facem
noi în prezent și în activitatea Ministerului”.
❤3
Adunarea Populară a Găgăuziei cere dialog cu Chișinăul privind modificările Codului electoral
Reprezentanții Adunării Populare a UTA Găgăuzia au solicitat autorităților centrale reluarea dialogului privind modificările la Codul electoral, acuzând Parlamentul că promovează proiectul fără consultarea corespunzătoare a autonomiei.
🔹În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 29 iulie, oficialii de la Comrat au cerut suspendarea examinării în regim de urgență a proiectului de lege și organizarea unor consultări publice.
Aceștia susțin că au primit un termen prea scurt pentru a aviza modificările.
👉Solicitările vin după ce, la 9 iulie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale mai multe prevederi din legislația privind organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia și a obligat Parlamentul să le aducă în concordanță cu Constituția.
Ulterior, autoritățile de la Chișinău au înregistrat un proiect de modificare a Codului electoral. Mai exact, ar urma să fie creat Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, care va funcționa ca un organ permanent, iar alegerile pentru Adunarea Populară vor trece la sistemul proporțional de vot.
📌Amintim că, alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei urmează să aibă loc în această toamnă, iar modificările legislative trebuie adoptate înainte de începerea procesului electoral.

Acțiunile forțate de promovare a inițiativei legislative, cu excluderea de facto a Adunării Populare din procedura de avizare, reprezintă o ignorare a mecanismului de conciliere interinstituțional.
Această grabă creează un risc major de a adopta norme electorale fără a ține cont de poziția noastră, periclitând stabilitatea politică, declară vicepreședintele Adunării, Gheorghe Leiciu.
Aceștia susțin că au primit un termen prea scurt pentru a aviza modificările.
👉Solicitările vin după ce, la 9 iulie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale mai multe prevederi din legislația privind organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia și a obligat Parlamentul să le aducă în concordanță cu Constituția.
Ulterior, autoritățile de la Chișinău au înregistrat un proiect de modificare a Codului electoral. Mai exact, ar urma să fie creat Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, care va funcționa ca un organ permanent, iar alegerile pentru Adunarea Populară vor trece la sistemul proporțional de vot.
📌Amintim că, alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei urmează să aibă loc în această toamnă, iar modificările legislative trebuie adoptate înainte de începerea procesului electoral.
🖕2❤1
🏢 Școala profesională nr.11 din Chișinău va fi transformată într-o instituție de asistență socială
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Dan Perciun, care a precizat că decizia a fost luată din cauză că situația din școală nu corespundea așteptărilor.
În prezent, acolo învață atât copii cu dizabilități, dar și copii fără probleme de sănătate.
Clădirea va fi transformată într-un centru de zi pentru copii și tineri cu dizabilități mentale severe, printr-un proiect comun cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Urmează să devină un centru de zi pentru copii, în mod special pentru copii și tineri cu dizabilități mentale severe.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Dan Perciun, care a precizat că decizia a fost luată din cauză că situația din școală nu corespundea așteptărilor.
În prezent, acolo învață atât copii cu dizabilități, dar și copii fără probleme de sănătate.
Clădirea va fi transformată într-un centru de zi pentru copii și tineri cu dizabilități mentale severe, printr-un proiect comun cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
❤2
AGORA
🔴 Primarul general al capitalei, Ion Ceban, ar risca să fie suspendat din funcția de primar general al municipiului Chișinău pentru un an, scrie Ziarul de Gardă. El ar fi folosit pașaportul de serviciu pentru a pleca în Italia la începutul lunii septembrie…
🗣️„Ei caută cum să mă înlăture prin diverse metode josnice și murdare, în timp ce ei nu demonstrează nimic”.
Aceasta este reacția edilului capitalei, Ion Ceban, în urma informațiilor din spațiul public privind riscul de a fi suspendat din funcția de primar pentru un an.
Acesta a dat vina pe guvernare pentru procesul-verbal pentru „utilizarea ilicită a pașaportului de serviciu”, în care este vizat.
📌Într-un video publicat pe rețelele sociale, Ceban a susținut că „nu a făcut nimic contrar legii” și că va reveni cu detalii după ce se va documenta despre „boroboața” sa.

🤡15🤮6🖕1
Promo-LEX cere Parlamentului să limiteze modificările Codului electoral la prevederile necesare organizării alegerilor din UTA Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie 2026.
🗳️ Organizația consideră că ajustările impuse de hotărârea Curții Constituționale sunt urgente, însă avertizează că alte schimbări propuse – precum votul prin corespondență, secțiile de votare pentru regiunea transnistreană sau noile reguli privind finanțarea campaniilor – trebuie discutate în cadrul unor consultări publice.
📌 Promo-LEX susține că termenul de doar două zile dintre înregistrarea proiectului și examinarea lui în Parlament nu permite o analiză completă și anunță că va prezenta o opinie detaliată înainte de lectura a doua.

❤5👍1💘1
Consilierul municipal MAN, Ion Onța, despre dosarul privind o presupusă escrocherie imobiliară:
Onța mai spune că are și probe în acest sens, însă nu le poate face publice în prezent, pentru că a transmis o plângere penală la Procuratura Generală.
De cealaltă parte, Catlabuga a respins acuzațiile aduse de Onța.
Catlabuga mai precizează că a fost pornită cauza penală în baza plângerilor depuse de două persoane: „nu le cunosc personal”.
*Sursa info: TV8
„Vreau să vă declar că este un dosar fabricat la comandă direct de șeful INI, Catlabuga Arcadie, și cu finul lui de cununie, Sergiu Rău. Aceste pretinse victime sunt foștii mei colegi, care au fost intimidați și condiționați să scrie aceste plângeri”.
Onța mai spune că are și probe în acest sens, însă nu le poate face publice în prezent, pentru că a transmis o plângere penală la Procuratura Generală.
De cealaltă parte, Catlabuga a respins acuzațiile aduse de Onța.
„Nu-l cunosc personal pe domnul Ion Onța. Nici eu și nici membrii familiei mele nu am avut vreodată relații sau tangențe cu acesta”, scrie șeful INI.
Catlabuga mai precizează că a fost pornită cauza penală în baza plângerilor depuse de două persoane: „nu le cunosc personal”.
*Sursa info: TV8
🤡13👍1🤔1🖕1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
☺️Facultatea de Energetică și Inginerie Electrică a UTM oferă programe de studii care îmbină digitalizarea, tranziția către energia verde, sustenabilitatea și eficiența energetică. Este un domeniu în care tot mai multe fete își construiesc o carieră de succes.
Pe parcursul studiilor, vei beneficia de stagii de practică și de oportunități reale de integrare pe piața muncii. 🎓 Admiterea este deschisă.
Această activitate este implementată de ZUGRO, în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei, Centrul de Excelență în Construcții, Centrul de Excelență în Energetică și Electronică, Women in Energy Moldova, cu susținerea Programului RECONOMY.
RECONOMY este un program regional de dezvoltare economică incluzivă și verde, finanțat de Agenția Suedeză pentru Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (Sida) și implementat de HELVETAS Swiss Intercooperation în țările Parteneriatului Estic și din Balcanii de Vest.
*Aceastǎ postare este sponsorizată

❤5👍2🆒1
Actorul Emilian Crețu ar putea candida pentru funcția de președinte?!
Emilian Crețu consideră că ar fi o candidatură potrivită pentru funcția de președinte al R. Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu pentru VIP magazin.
Crețu se arată sceptic că țara noastră ar putea adera la UE pană în 2028. Acesta admite că „laurii” îi va lua următorul președinte. „De ce să nu fiu eu cel care va semna acel act istoric?”, spune actorul.
Acesta a mai spus că dacă ar candida, ar face-o fără a reprezenta un partid dintre cele existente astăzi.

Un președinte are nevoie de un popor care să îl iubească. Eu am acest lucru. Sunt și o voce. Aceste ingrediente din supă le am…de ce eu tot stau de un an și ceva și mă gândesc la asta în fiecare seară? Ce fac, cum fac?!
Crețu se arată sceptic că țara noastră ar putea adera la UE pană în 2028. Acesta admite că „laurii” îi va lua următorul președinte. „De ce să nu fiu eu cel care va semna acel act istoric?”, spune actorul.
Probabil nu acum, probabil mai încolo. Dar ce pot să spun, ferm convins, este că voi avea, la un moment dat, o funcție în stat.
Acesta a mai spus că dacă ar candida, ar face-o fără a reprezenta un partid dintre cele existente astăzi.
🤡51🤮20🤣7❤3🖕2🤔1💩1
🗳 Credeți că Emilian Crețu ar putea deveni președinte al R. Moldova?
Anonymous Poll
7%
Da
58%
Nu
25%
Ar putea candida, dar ar obține puține voturi la scrutin
4%
Da, dar nu la alegerile din 2028
11%
Nu mă interesează
💩20🤣6👏1🍾1💘1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Procesul de reorganizare a școlilor din țară, aproape finalizat
Celelalte gimnazii au fost transformate în școli primare sau grădinițe, a mai adăugat șeful de la Educație.
Din 1 septembrie, elevii de gimnaziu din școlile cu mai puțin de 35 de copii vor merge la studii în instituțiile din localitățile vecine. Aceștia vor fi transportați cu autobuze noi și vor primi o indemnizație de 1.000 de lei.
De asemenea, Perciun a vorbit și despre stimulente pentru tinerii specialiști din pedagogie. MEC a majorat indemnizația unică pentru tinerii profesori până la 375.000 de lei. Măsura se va aplica pentru absolvenții repartizați în acest an.
Ministrul a estimat că de la 1 septembrie peste 400 de tineri specialiști vor merge să predea în școlile și grădinițele din țară.
Avem la ziua de astăzi în jur de 75 de instituții de învățământ care au fost reorganizate sub diferite forme. 22 dintre ele și-au sistat activitatea, fiindcă aveau mai puțin de 10 elevi, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Celelalte gimnazii au fost transformate în școli primare sau grădinițe, a mai adăugat șeful de la Educație.
Din 1 septembrie, elevii de gimnaziu din școlile cu mai puțin de 35 de copii vor merge la studii în instituțiile din localitățile vecine. Aceștia vor fi transportați cu autobuze noi și vor primi o indemnizație de 1.000 de lei.
De asemenea, Perciun a vorbit și despre stimulente pentru tinerii specialiști din pedagogie. MEC a majorat indemnizația unică pentru tinerii profesori până la 375.000 de lei. Măsura se va aplica pentru absolvenții repartizați în acest an.
Ministrul a estimat că de la 1 septembrie peste 400 de tineri specialiști vor merge să predea în școlile și grădinițele din țară.
❤10👍3
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
✔️Circa 400 de tone de benzină și aproximativ 900 de tone de motorină au fost importate prin postul vamal Leușeni și Portul Internațional Liber Giurgiulești, pe parcursul no zilei de ieri. În plus, peste 5.000 de tone de motorină vor ajunge în curând pe piața din Republica Moldova.
📍Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în contextul în care peste 60 de benzinării din țară nu aveau carburanți în stoc, la 28 iulie.
Amintim că Guvernul a instituit, pentru o perioadă de 30 de zile, stare de alertă în sectorul energetic, pentru a preveni riscurile asupra aprovizionării țării cu carburanți.

❤6👍2🤔1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Alege Facultatea de Urbanism și Arhitectură a UTM – admiterea este deschisă!
Ne bucurăm că, prin proiectul „Fetele învață Energetica”, am adus această facultate mai aproape de tinere și am promovat oportunitățile pe care le oferă.
Această activitate este implementată de ZUGRO, în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei, Centrul de Excelență în Construcții, Centrul de Excelență în Energetică și Electronică, Women in Energy Moldova, cu susținerea Programului RECONOMY.
RECONOMY este un program regional de dezvoltare economică incluzivă și verde, finanțat de Agenția Suedeză pentru Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (Sida) și implementat de HELVETAS Swiss Intercooperation în țările Parteneriatului Estic și din Balcanii de Vest.
*Aceastǎ postare este sponsorizatǎ

👍2🆒2
AGORA
Guvernul a votat în ședința de astăzi Programul naţional de acţiuni consacrate sărbătoririi a 35 de ani de la proclamarea independenţei. Printre activitățile pe care le prevedea inițial hotărârea se număra un concert de Ziua Independenței și unul pentru…
🗣️Primarul capitalei, Ion Ceban, a criticat inițiativa Guvernului de a renunța, în acest an, la organizarea unui concert în capitală, pe 31 august.
„Ziua Limbii Române va fi sărbătorită și în acest an și punctum”, a declarat edilul, într-un video pe rețelele sociale.
📌Pe de altă parte, Guvernul dă asigurări că „nu se schimbă nimic față de anii precedenți” și că Primăria Chișinău va organiza un program festiv, ca de obicei.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a precizat că, deși inițial, Guvernul planifica anul acesta și organizarea unui concert, va fi continuată vechea tradiție de a marca Ziua Limbii Române prin acțiunea „Marea Dictare Națională”.

🤡19❤2😁2🖕2
🔴Fostul șef al Băncii de Economii a Moldovei, Grigore Gacichevici, a fost reținut pentru 72 de ore într-un dosar de spălare de bani.
Informația a fost confirmată pentru AGORA de purtătoarea de cuvânt a Centrului Național Anticorupție, Ina Voloșciuc.
CNA urmează să revină cu detalii suplimentare privind acest caz.
📍Reținerea are loc cu o zi înainte de pronunțarea sentinței într-o altă cauză penală în care acesta este judecat, alături de alte patru persoane. Gacicheivici este acuzat de acordarea unor credite neperformante care ar fi provocat un prejudiciu de circa trei miliarde de lei BEM.

👍12🤣1
📍Noua ministră a Finanțelor, Victoria Belous, își depune mandatul de deputată. Aceasta a solicitat eliberarea din funcția de parlamentară, începând cu 31 iulie.
✔️Fotoliul vacant ar urma să fie preluat de șeful Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, Victor Mătrăgună, conform listei de supleanți ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
Cu ce avere va veni în Parlament?
💰Conform declarației de avere depuse la ANI, Mătrăgună a obținut în 2025 de la Cancelaria de Stat un salariu lunar de circa 24 de mii de lei. Totodată, acesta a indicat o pensie anuală de 16 mii de euro de la o instituție din Italia.
Familia sa mai deține peste 40 de terenuri, majoritatea agricole, șapte construcții, inclusiv două apartamente, un automobil și o remorcă. Totuși, majoritatea bunurilor nu sunt scrise pe numele lui Victor Mătrăgună.
Totodată, acesta este fondatorul și administratorul unei companii din domeniul comerţului cu amănuntul.

❤5👍4😁1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🔵Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, va solicita un „plan clar” de reorganizare a celor 12 operatori de distribuție a gazelor din cadrul SA „Moldovagaz” .
Subiectul urmează să fie discutat în cadrul unei viitoare ședințe cu reprezentanții statului în Consiliul de Administrație al întreprinderii, a precizat ministrul.
Totodată, Junghietu a anunțat că va analiza motivele blocării reorganizării întreprinderilor, care ar fi trebuit să înceapă în 2022.
Acesta a susținut că reorganizarea operatorilor este o „măsură primordială” pentru reducerea costurilor administrative și asigurarea echității la formarea tarifului de distribuție.

❤11🤡1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🏢Colegiul din Strășeni va fi absorbit de Centrul de Excelență în Energetică și Electronică din Chișinău.
O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Guvern, din cauza numărului mic de elevi și ofertei educaționale restrânse. Astfel, elevii vor fi integrați în noua instituție pentru a-și continua studiile în condiții mai bune.
📍În ultimii ani, Colegiul din Strășeni a beneficiat de investiții de milioane de lei, fiind dotat cu tehnică de ultimă generație în domeniul ingineriei și săli de clasă moderne.
Totuși, în anul de studii 2025-2026, instituția număra doar câteva zeci de elevi.

❤5🤯5😁1