Un bărbat de 33 de ani ar fi incendiat un automobil de serviciu al Poliției, la Comrat
🔵 Incidentul s-a produs în această dimineață, 26 iulie, pe o stradă din orașul Comrat. În urma incendiului, autospeciala a fost deteriorată considerabil, potrivit Poliției.
În urma măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost identificat. Acesta urmează să fie reținut pentru 72 de ore.
🔵Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru huliganism agravat, subliniază oamenii legii.
Mai mult, bărbatul este cercetat în alte trei cauze penale, aflate pe rolul instanței de judecată — pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate avansată, furt de proporții, precum și pentru amenințarea sau violența săvârșită asupra unei persoane cu funcție de răspundere, informează Poliția R. Moldova.

❤4👀3
🚨 Traficul este intens în această dimineață la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova.
Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, se înregistrează un flux majorat de călători și mijloace de transport, ceea ce a dus la aglomerarea punctului de trecere.
Potrivit instituției, autoritățile de control aplică măsuri pentru fluidizarea circulației transfrontaliere, iar activitatea în PTF Sculeni se desfășoară la capacitate maximă.
Autoritățile recomandă călătorilor să aleagă, dacă este posibil, alte puncte de trecere a frontierei.
👉 Printre alternativele indicate se numără PTF Costești, PTF Leova și PTF Cahul.

❤4
Pompierii moldoveni, în acțiuni în misiunea din Grecia
🔥Aceștia au intervenit la un incendiu forestier, izbucnit în apropierea localității Pilea, la sud de Salonic.
Alerta a răsunat în seara zilei de 26 iulie, iar echipa IGSU a ajuns rapid în zona afectată, aflată la circa 12 km de baza operațională. La intervenție au participat 12 pompieri și patru autospeciale.
Incendiul era alimentat de temperaturile ridicate și de vântul puternic, existând riscul ca flăcările să ajungă la locuințele din apropiere.
Salvatorii moldoveni au acționat alături de colegii lor din Grecia pentru localizarea și lichidarea focarelor.
🟢După patru ore de intervenție, incendiul a fost stins, iar extinderea acestuia către zonele locuite a fost prevenită.
Amintim că pompierii moldoveni participă, în perioada 14 iulie – 1 august, la misiunea europeană de pre-poziționare din Grecia, organizată prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, pentru a sprijini intervențiile împotriva incendiilor forestiere.
Sursa: IGSU

❤12👍4
🟢 Ambasada Republicii Moldova la Sofia anunță că activitatea consulară va fi temporar limitată în perioada 28 iulie – 21 august 2026.
În această perioadă vor fi prestate doar serviciile consulare de urgență:
• eliberarea titlurilor de călătorie;
• intervenții în cazuri de accidente sau decese.
📞 Pentru situații de urgență, cetățenii pot apela la +359 877 819 314 sau pot scrie la sofia@mfa.gov.md.
📌Activitatea consulară obișnuită va fi reluată începând cu 24 august.

🤡2👀2
Start admitere. Tinerii pot depune dosarele la universități pentru studii superioare de licență sau master
Actele pot fi depuse în perioada 27 iulie - 1 august, prin intermediul platformei eadmitere.gov.md, cu semnătura electronică.
🔹În acest an sunt disponibile 9.013 locuri la studii superioare, finanțate din bugetul de stat, comunică MEC. Dintre care, 5.380 - pentru studii superioare de licență, 2.771 - studii de master și 862 de locuri pentru studii de doctorat.
Candidații pot aplica la cel mult trei universități concomitent și pot selecta până la trei programe de studii la fiecare instituție, în ordinea preferințelor.
🔹Științele educației rămân domeniul cu cele mai multe locurilor bugetare - 20,5% din total sunt locurile oferite la licență și master pentru viitorii profesori. Totodată, pentru admiterea la studii în domeniul Științe ale educației, media generală nu poate fi mai mică decât 7,00.
Pentru absolvenții instituțiilor de învățământ din stânga Nistrului și din municipiul Bender au fost alocate 280 de locuri cu destinație specială, față de 262 anterior, precizează MEC. La master, pentru un loc finanțat de stat pot concura doar candidații cu media generală de cel puțin 7,00.
📌Pentru locurile care vor rămâne neocupate va fi organizată o sesiune suplimentară, în perioada 15 - 24 august

🔴 O nouă dronă, în spațiul aerian al României
„O țintă aeriană” la est de Sulina a fost detectată de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale din România (MApN) pe 27 iulie.
Autoritățile din România au emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zona de nord-est a judeţului Tulcea.
🔙 Aceasta este a patra dronă care a survolat spațiul aerian al României, în patru zile consecutive. Primele trei au fost interceptate și doborâte.

„Ținta a evoluat pentru scurt timp în spațiul aerian național, după care a trecut frontiera, îndreptându-se către Ucraina. La scurt timp, au fost raportate explozii pe teritoriul ucrainean”, comunică instituția.
Autoritățile din România au emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zona de nord-est a judeţului Tulcea.
🔙 Aceasta este a patra dronă care a survolat spațiul aerian al României, în patru zile consecutive. Primele trei au fost interceptate și doborâte.
🤬10😨3
🔵În weekend, Poliția a înregistrat un nou caz de fraudă, iar un alt caz comis anterior a fost raportat abia acum de victimă. Prejudiciul total depășește 1 milion de lei.
Cel mai mare prejudiciu suportat de o singură persoană a fost înregistrat în municipiul Chișinău. În perioada martie–iunie 2026, persoane necunoscute au convins victima să transfere, în mai multe etape, 1.000 de dolari și 50.000 de euro, sub pretextul efectuării unor investiții. Transferurile au fost realizate prin intermediul unei aplicații electronice.
⚠️ Potrivit Poliției, datorită reacției prompte a cetățenilor, 172 de tentative de escrocherie au fost dejucate înainte ca infractorii să producă prejudicii.
🔵 Poliția recomandă cetățenilor:
• să nu ofere bani și să nu efectueze transferuri la solicitarea unor persoane necunoscute;
• să nu divulge date bancare sau informații personale prin telefon;
• să întrerupă imediat convorbirea în cazul în care apar suspiciuni și să sesizeze autoritățile.

❤3
👉🏻Cancelaria de Stat respinge acuzațiile formulate de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), potrivit cărora asupra primarilor și aleșilor locali ar fi fost exercitate presiuni pentru a adera la procesul de amalgamare voluntară a primăriilor.
Instituția susține că reforma se desfășoară în baza legii și că deciziile au fost luate la nivel local.
👉🏻Reacția vine după ce CALM a declarat că termenul-limită de 31 iulie pentru depunerea cererilor de amalgamare ar fi „ilegal” și a solicitat intervenția autorităților, invocând presupuse presiuni asupra autorităților publice locale.

❤1👍1
📌 MoldATSA are un nou administrator interimar. Este vorba despre Vasile Șaramet, fostul conducător al Autorității Aeronautice Civile.
Decizia a fost luată de Consiliul de administrație, pentru o perioadă de tranziție, până la organizarea concursului.
Schimbarea vine după încetarea mandatului lui Dumitru Vangheli, în urma suspendării activității manageriale și a aprobării ulterioare, de către Consiliul de administrație, a cererii de demisie depuse de acesta.
Amintim că, anterior APP a anunțat că interimatul funcției de administrator al MoldATSA va fi asigurat de Andrei Cebanu, actual director adjunct al Autorității Aeronautice Civile.

🤡3❤1
Începe amenajarea unui nou spațiu de preîmbarcare a pasagerilor de la Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”
Pentru a reduce aglomerația în perioadele cu trafic intens, Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a început astăzi, 27 iulie, lucrările de amenajare a unei zone temporare de pre-îmbarcare.
Administrația aeroportuară promite că aceste lucrări urmează să fie realizate în regim accelerat, astfel încât noua zonă să devină operațională în cel mai scurt timp posibil.

Structurile care vor fi instalate vor asigura un spațiu acoperit pentru pasagerii care așteaptă transportarea cu autobuzele către aeronave și vor fi dotate cu iluminat și sisteme de climatizare, pentru a oferi condiții mai bune de așteptare pe durata scurtă premergătoare îmbarcării, potrivit Aeroportului Internațional Chișinău „Eugen Doga”.
Administrația aeroportuară promite că aceste lucrări urmează să fie realizate în regim accelerat, astfel încât noua zonă să devină operațională în cel mai scurt timp posibil.
👍9😁2❤1
Prima etapă de admitere în clasa a X-a în liceele din Chișinău s-a încheiat. Elevii află azi rezultatele
📌 În total au fost înregistrate 9.847 de cereri expediate, ceea ce reprezintă 5.481 de elevi — fiecare candidat având posibilitatea să aleagă până la trei licee. Dintre acestea, 9.112 cereri au rămas active.
🎓 Astăzi, 27 iulie, sunt afișate rezultatele primei etape de admitere. Elevii admiși vor trebui să confirme locul și să prezinte documentele necesare în perioada 28-30 iulie.
🔵Elevii care nu vor fi admiși în prima etapă vor putea participa la etapa a doua a concursului, desfășurată în perioada 3-14 august, în baza locurilor disponibile, comunică Direcția Generală Educație, Tineret și Sport.

❤2
Circulația pe drumul de ocolire a localității Slobozia Mare, care leagă Chișinău de Portul Giurgiulești, a fost deschisă
Circulația pe traseul M3, drumul de ocolire a localității Slobozia Mare, a fost deschisă. Segmentul face parte din traseul care asigură legătura cu Portul Internațional Giurgiulești și cu punctul de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România.
Pentru primarii și locuitorii din regiune, această redeschidere reprezintă finalul unei lupte de lungă durată.
Până la redeschidere, conducătorii auto tranzitau pe traseul existent, care era deteriorat și cu gropi.
Segmentul face parte din traseul care asigură legătura cu Portul Internațional Giurgiulești și cu punctul de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România. Valoarea proiectului depășește 21 de milioane de euro, finanțarea fiind acordată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Sensul la tot ce facem, este să scoatem agenții economici cu tirurile mari din orașe și din localități, a declarat ministrul infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.
Pentru primarii și locuitorii din regiune, această redeschidere reprezintă finalul unei lupte de lungă durată.
Din 2007, cetățenii au început a scrie scrisori că le crapă casele. Chiar și accidente au fost, chiar și case dărâmate în satul Brânza, a afirmat administrația din Lunca Prutului de Jos.
Până la redeschidere, conducătorii auto tranzitau pe traseul existent, care era deteriorat și cu gropi.
Segmentul face parte din traseul care asigură legătura cu Portul Internațional Giurgiulești și cu punctul de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România. Valoarea proiectului depășește 21 de milioane de euro, finanțarea fiind acordată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
👍5🤝2❤1
🚰Mai mulți locuitori din sectorul Rîșcani al capitalei vor rămâne fără apă caldă în robinete, timp de cinci zile
Lucrările, programate pentru reparația rețelelor termice și testarea cu presiune, vor avea loc în perioada 3-7 august.
Respectiv, vor rămână fără apă caldă locuitorii de pe mai multe adrese de pe străzile: Kiev, Alecu Russo, Nicolae Dimo, Acad. Andrei Saharov, Braniștii, Dumitru Rîșcanu, Crângului, Andrei Doga, Florării, Pajurii, Tudor Vladimirescu, Macilor.

🔴Un copil care ar fi fost adoptat ilegal în raionul Nisporeni, în 2012, ar fi fost exploatat prin cerșetorie în mai multe state din CSI și Uniunea Europeană de către părinții adoptivi. Potrivit oamenilor legii, părinții adoptivi ar fi obligat minora, care în prezent are 14 ani, să cerșească într-un scaun cu rotile, deși aceasta se putea deplasa fără ajutor.
🔎În dosar sunt învinuite trei persoane. Pe lângă cei doi părinți adoptivi, procurorii au formulat învinuiri și unei doctorițe, care ar fi fost implicată în adopția ilegală a copilei în anul 2012.
În urma intervenției autorităților, minora a fost plasată într-un Centru de Plasament din Republica Moldova, unde beneficiază de asistența necesară.
Potrivit autorităților, cauza penală este investigată din luna ianuarie de instituțiile de drept din Chișinău, în cooperare cu autoritățile din Timișoara și cu sprijinul agenției europene SELEC.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.

🤬17❤2
🗣„Fermierii se confruntă cu un deficit tot mai acut de carburanți”. Afirmația vine din partea Asociației „Forța Fermierilor”, care avertizează că, pe lângă scumpirea motorinei, agricultorii întâmpină dificultăți și în procurarea acesteia.
Într-un comunicat publicat pe 27 iulie, organizația susține că situația riscă să afecteze desfășurarea lucrărilor agricole și solicită intervenția autorităților.
📌Guvernul confirmă că există un deficit de motorină în unele stații de alimentare din R. Moldova. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, susține că autoritățile au luat deja măsuri pentru suplinirea stocurilor.
Potrivit Guvernului, printre cauzele deficitului se numără scăderea nivelului Dunării, care a afectat transportul de carburanți, dar și escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, care a generat blocaje în lanțurile de livrare.

✍1🖕1
Un copil de 5 ani, în stare gravă în urma unui accident rutier
Cazul s-a produs în seara zilei de 26 iulie, în jurul orei 22:05, la Bălți.
Potrivit cercetărilor preliminare, băiatul ar fi fost accidentat de un automobil Nissan Qashqai, condus de un tânăr de 21 de ani. Copilul traversa partea carosabilă în afara locului destinat pietonilor, declară pentru AGORA, Eugenia Molceanov, ofițera de presă a Poliției. Acesta se afla cu mama sa.
În urma impactului, minorul a suferit mai multe traumatisme și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.
Contactați de AGORA, reprezentanții Spitalului Clinic Bălți au comunicat că, băiatul este în stare gravă, dar stabilă.
Pe caz a fost inițiat un proces penal. În acest context, oamenii legii avertizează părinții să manifeste atenție față de copii atunci când se află în trafic.
sursa imaginii: Nord News

😭2❤1👍1
Carburanții continuă să se scumpească
📌Potrivit ANRE, un litru de benzină va putea fi comercializat la un preț maxim de 30,40 lei, cu 24 de bani mai mult.
📌În același timp, motorina înregistrează o creștere și mai accentuată, de 42 de bani, ajungând la un preț de 30,71 lei/litru.
ANRE precizează că prețurile maxime sunt calculate în baza unei metodologii care ia în considerare media cotațiilor internaționale Platts din ultimele 14 zile, cursul de schimb al leului moldovenesc față de dolarul american, nivelul accizelor, TVA și marja comercială stabilită de autoritate.

😨2🖕1