AGORA
12.1K subscribers
23.8K photos
3.93K videos
5 files
28.1K links
Dacă v-au scăpat cele mai importante evenimente ale zilei, nu vă faceți griji! AGORA e aici să vă informeze.
Download Telegram
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
📌 Creșterea prețurilor la gazele naturale pe piețele internaționale, provocată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, a determinat S.A. „Energocom” să-i solicite ANRE majorarea tarifelor la gaze.

Explicațiile au fost oferite de reprezentanții companiei în cadrul unei conferințe de presă organizate pe 16 iulie.
🤬7
📌 „Este un risc considerabil”. Energocom, despre scenariul în care prețul la gaze nu va fi ajustat

Conducerea Energocom a declarat că societatea înregistrează deja o deviere negativă de 106 milioane de lei față de venitul reglementat, iar refuzul de ajustare a tarifelor ar însemna acumularea unor pierderi suplimentare.

Acele devieri vor fi recuperate ulterior, în alt exercițiu tarifar. Dar ține de competența regulatorului. Noi ne-am făcut obligația prin depunerea cererii”, spune Eugeniu Buzatu, directorul interimar al Energocom.


Reprezentanții Energocom mai explică faptul că, pentru a asigura volumele de gaze naturale necesare pentru perioada rece, compania utilizează inclusiv finanțare externă, oferită de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

În situația în care prețurile reglementate nu vor fi ajustate în măsura în care să putem acoperi costurile efectiv suportate, riscăm să nu ne putem îndeplini obligațiile față de finanțatori. Ceea ce, în viziunea noastră, este un risc considerabil”, explică Edgar Niculcea, consilierul directorului Energocom.


Totodată, Energocom afirmă că procedurile de achiziție a gazelor pentru perioada următoare sunt deja în desfășurare, iar contractarea acestora la prețurile actuale de pe piața europeană, în condițiile menținerii tarifelor existente, ar crea riscuri financiare suplimentare.

Reprezentanții companiei au mai precizat că monitorizează evoluția pieței și că, dacă prețurile vor reveni la un nivel mai redus, compania va solicita ANRE și diminuarea tarifelor.
🤡71👍1💩1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Incident la Sipoteni, raionul Călărași. Scaunele unui scrânciob aflat în funcțiune s-au izbit într-un camion parcat prea aproape de instalație.

🔴În imaginile apărute online se vede că în scrânciob se aflau mai mulți copii.

Poliția a pornit verificări.

Oxana Todiriță, ofițeră de presă: Din informațiile preliminare, nicio persoană nu a avut de suferit fizic în urma incidentului. În prezent, polițiștii desfășoară verificări pentru a stabili toate circumstanțele producerii cazului, inclusiv dacă au fost respectate normele de siguranță și condițiile de exploatare a instalației.


Iar primarul localității afirmă pentru AGORA că agentul economic responsabil a fost somat să înlăture neconformitățile.

Primarul Vasile Rață: La data de 16 iulie, agentului economic i-a fost eliberată o prescripție privind înlăturarea neconformităților constatate și asigurarea funcționalității și siguranței echipamentului.
😱113
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
📌Partidul Comuniștilor refuză să participe la consultările cu candidatul desemnat la funcția de premier Vasile Tofan.

Diana Caraman, președinta PCRM: Noi nu am găsit niciun argument pentru justificarea întrevederii. Până acum nu este programul Guvernului și nici lista miniștrilor.


📌Este de remarcat că declarațiile au fost făcute în limba română. Asta în condițiile în care Caraman a refuzat în ultima perioadă exprimarea în limba de stat.
💩25🤡8😁4🤮1🖕1
AGORA
📌 Un bărbat a fost reținut, fiind suspectat că ar fi înșelat două persoane printr-o schemă de investiții fictive în proiecte imobiliare din Chișinău. Acesta le-ar fi promis victimelor un randament anual de 20% pentru investiții în proiecte imobiliare. În…
🔴 Consilierul MAN, Ion Onța, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrații de la Judecătoria Chișinău.

El este bănuit că ar fi înșelat două persoane cu 155.000 de euro prin investiții imobiliare fictive.

Deocamdată, Onța nu a comentat public acuzațiile care îi sunt aduse.
👍12🤝2
📌 După consultările cu candidatul desemnat la funcția de premier, liderul PSRM, Igor Dodon, susține că R. Moldova are nevoie de alegeri parlamentare anticipate și afirmă că un nou Guvern nu va schimba situația din țară.

În două, trei luni, domnul Tofan se va ciocni de realitatea dură, mlaștina galbenea pasului, care nu-i va permite să facă niciun pas”, zice Dodon.


Deputatul nu a menționat dacă va susține sau nu Cabinetul de miniștri în frunte cu Tofan.

Noi așteptăm programul și componența Guvernului propusă de domnul Tofan (...) Vă promitem că noi, socialiștii, vom fi activi, cu întrebări, cu control parlamentar, vom ridica temele care vă interesează pe dumneavoastră și vom obține rezultatele care ni le dorim cu toții”, spune Dodon.


Anterior, deputatul socialist Grigore Novac a declarat că partidul Socialiștilor nu va acorda vot de încredere Guvernului condus de premierul desemnat, Tofan.
💩16🤡6🖕3
📍 „Această guvernare e moartă din maternitate”.

Renato Usatîi spune că a părăsit consultările cu premierul desemnat Vasile Tofan după ce acesta nu s-a prezentat la ora stabilită, acuzând lipsă de organizare și afirmând că viitorul Executiv „nu se pricepe să organizeze nici o întrevedere”.

De cealaltă parte, Vasile Tofan susține că a întârziat doar un minut, deoarece întâlnirea precedentă cu agricultorii s-a prelungit, și califică gestul liderului Partidului Nostru drept unul politic. Acesta speră ca întâlnirea să fie reprogramată, pentru că „oamenii așteaptă rezolvarea problemelor în mod constructiv”.
💊11💯8💩3🖕21
AGORA
Concursul pentru funcția de director general al IP Compania „Teleradio-Moldova”: Patru candidați trec în etapa interviului. 📌 În urma evaluării dosarelor, patru candidați au fost admiși în a doua etapă a concursului. Este vorba despre: • Dorin Scobioală…
Încă un candidat pentru funcția de director al Companiei „Teleradio-Moldova”?

Consiliul de supraveghere al TRM anunță că a identificat încă un dosar depus în termen pentru concursul de selectare a directorului general.

Este vorba despre candidatura lui Dumitru Vieru, transmisă prin e-mail înainte de expirarea termenului-limită, însă depistată în urma unei verificări suplimentare a corespondenței electronice.

📌Dosarul va fi examinat astăzi, 16 iulie, de la ora 16:00, în cadrul primei etape a concursului.

Amintim că la concurs au fost depuse cinci dosare, iar în următoarea etapă au trecut patru candidați.

🔴UPDATE. În urma dezbaterilor, s-a constatat că dosarul este incomplet. Dumitru Vieru nu a fost admis în concurs. Informația a fost confirmată pentru AGORA de membrul Consiliului de Supraveghere al TRM, Arcadie Gherasim.
👀6
AGORA
Incident la Sipoteni, raionul Călărași. Scaunele unui scrânciob aflat în funcțiune s-au izbit într-un camion parcat prea aproape de instalație. 🔴În imaginile apărute online se vede că în scrânciob se aflau mai mulți copii. Poliția a pornit verificări. …
UPDATE. Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor a inițiat un control la agentul economic vizat.

🔴 Verificarea este realizată de Direcția Protecția Drepturilor Consumatorilor și are ca obiect atât starea tehnică și condițiile de exploatare a instalației, cât și modul în care au fost respectate cerințele privind informarea consumatorilor.

Instituția promite să revină cu detalii despre constatări și măsuri aplicate.
2🤬2👍1
AGORA
Alexandr Slusari demisionează din Consiliul de Administrare al SA „Energocom” Motivul invocat este cererea depusă de companie privind majorarea tarifelor la gazele naturale. 🗣️Slusari a calificat solicitarea drept „prematură și nejustificată suficient…
UPDATE: Conducerea Energocom respinge acuzațiile lui Alexandr Slusari

A fost informat nu doar domnul Slusari, ci toți membrii Consiliului de administrație, cu ceva timp înainte. A fost de datoria mea să-i informez (...) Nu vă pot spune cu exactitate cu când, dar, hai să zicem, cel puțin cu o oră”, spune directorul interimar al Energocom, Eugeniu Buzatu.


Conducerea companiei a explicat că solicitarea de ajustare a tarifelor a rezultat din monitorizarea permanentă a pieței gazelor și a situației financiare a întreprinderii.

Totodată, aceștia au respins și speculațiile privind eventuale influențe externe asupra deciziei de a solicita majorarea tarifelor.
😁5🤡2👀1
Fără referendum de revocare din funcție a primarului din Coșnița, raionul Dubăsari. CEC a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă.

Procedura de constituire a grupului nu a respectat prevederile legale, constată Comisia Electorală Centrală.

🔵În urma verificărilor, șapte dintre cele 23 de persoane incluse în grup nu figurau în lista participanților la adunarea de constituire.

Astfel, grupul a rămas cu doar 16 membri care îndeplineau condițiile legale, sub pragul minim de 20 prevăzut de Codul electoral, motiv pentru care cererea a fost respinsă.

🔵Amintim că la 21 iunie, la Coșnița s-a desfășurat un alt referendum. Peste 1.400 de persoane sau aproape 96% din participanți au votat „pentru” interzicerea schimbării destinației unor terenuri din extravilanul localității.

În total, la vot au participat 30% dintre cei înscriși în listele electorale.
1
🇩🇪🇪🇺„Procesul nu poate evolua atât de repede pe cât s-a crezut la un moment dat”, a declarat cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, referindu-se la aderarea Republicii Moldova, Ucrainei și statelor din Balcanii de Vest la Uniunea Europeană. Oficialul german a propus, ca etapă intermediară, o formă de aderare fără drept de vot în instituțiile europene, dar care ar presupune o integrare strânsă și ar pregăti viitoarea calitate de membru cu drepturi depline.

Potrivit cancelarului, țările vizate trebuie să primească o perspectivă clară de apropiere de UE.

Acum există două posibilități. Fie ne retragem această promisiune și spunem că aderarea nu este posibilă. Din punctul meu de vedere, aceasta ar fi cea mai proastă soluție pentru toți. Fie spunem că procesul durează, că este dificil, dar că vom continua să avansăm pas cu pas și vom face următorul pas printr-o asemenea formă de aderare asociată — o putem numi și altfel —, adică printr-o calitate de membru al Uniunii Europene fără drept de vot în cadrul instituțiilor, dar cu o integrare atât de strânsă în UE, încât aderarea deplină să urmeze ulterior.
👀3👍21🤬1😨1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Vasile Costiuc i-a sugerat premierului desemnat să îl excludă pe Vladimir Bolea din viitorul Guvern

🗣️„Vrem să vedem dacă viitorul prim-ministru se va ține de cuvânt”, a declarat Costiuc, după discuțiile purtate cu Vasile Tofan.

Într-un briefing de presă, deputatul a cerut înlocuirea persoanelor care „nu au demonstrat competență și integritate”, oferindu-l drept exemplu pe Vladimir Bolea.

Momentan, reprezentanții ministerului și Vladimir Bolea nu au venit cu o reacție la acuzațiile lui Costiuc.

📌Deputatul a anunțat că i-a transmis lui Tofan o solicitare oficială, prin care cere remanierea și profesionalizarea Guvernului, reforma administrației publice prin reducerea birocrației, un audit independent asupra modului în care au fost cheltuiți banii publici, lupta reală împotriva criminalității, relansarea economiei, depolitizarea instituțiilor publice și a întreprinderilor de stat și un plan național pentru reducerea exodului populației.
🤡7👍63💯2🖕1
Ai concediu în august? Pune Castel Mimi pe lista ta

Pe 1 august, la Castel Mimi are loc Cucoanele Fiesta, o seară inspirată de Coasta Amalfi, cu lămâi, vin, muzică live și atmosferă de vară.

În program:
• tururi expres în beciul istoric Castel Mimi
• masterclass de pizza
• vin Cucoanele și delicii
• zonă de picnic
• petrecere la havuz

Pe scenă:
• Brio Sonores
• Felicia Dunaf & Dunaff Band
• DJ Kirpitch

Dress code: verde, galben intens sau albastru azur.
Cucoanele Fiesta
1 august • Castel Mimi
Detalii și bilete: castelmimi.md

*Această postare este sponsorizată
3
🔵Președintele PDCM, Ion Chicu, și deputata MAN Olga Ursu au declarat, după consultările cu premierul desemnat Vasile Tofan, că nu le-au fost prezentate forma finală a programului de guvernare și lista completă a viitorilor miniștri.

Într-o intervenție video pe rețelele de socializare, programul de guvernare s-ar afla „pe ultima sută de metri”, iar deciziile privind mai multe funcții de ministru nu ar fi fost încă luate.

🗣Liderul PDCM a declarat că formațiunea sa va decide dacă susține Guvernul Tofan după prezentarea programului și a listei miniștrilor. Menținerea în funcții a unor membri ai actualului Cabinet, precum ministrul interimar al Educației, Dan Perciun, ar putea reduce șansele unui vot favorabil din partea PDCM.

Nu avem de gând să aruncăm zoaie așa, nefondat, să atacăm nefondat. Pentru că, sincer vorbind, este un candidat la funcția de prim-ministru care își ia pe umeri povara. Nu cred că cineva din țara asta are de câștigat dacă eșuează domnul Tofan”, a spus Ion Chicu.

📌La rândul său, deputata MAN Olga Ursu a afirmat că viitorul Guvern nu ar urma să sufere schimbări semnificative, fiind posibilă înlocuirea doar a câtorva miniștri.

MAN a propus organizarea unui referendum privind reforma administrației publice locale, renunțarea la reforma fiscală și la proiectul „Restart” din educație, instituirea unui moratoriu asupra închiderii școlilor, depolitizarea instituțiilor statului și sporirea transparenței în utilizarea fondurilor europene. Formațiunea a mai cerut un concept clar pentru reforma justiției, reevaluarea salariilor unor funcționari, respectarea revendicărilor agricultorilor și majorarea salariilor din educație, sănătate, poliție și administrația publică locală.

Sper ca domnul Tofan, fiind un premier desemnat apolitic, să servească Republica Moldova și interesul cetățenilor, nu interesul unui partid
”, a spus Olga Ursu.
🖕52
🔵Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și mai multe organizații neguvernamentale de media condamnă interzicerea accesului în regiunea transnistreană pentru două jurnaliste ale proiectului media Glossa. Organizațiile califică acțiunile structurilor separatiste de la Tiraspol drept abuzive și ilegale și cer autorităților constituționale ale Republicii Moldova să ia măsuri pentru protejarea reprezentanților presei.

Potrivit informațiilor făcute publice de redacția Glossa, redactoarei-șefe Natalia Melnic și videografei Maria Terlețkaia li s-a interzis accesul în regiunea transnistreană pentru o perioadă de trei ani. Decizia le-ar fi fost înmânată la ieșirea din regiune, după ce jurnalistele au fost reținute timp de aproximativ o oră și jumătate la punctul de control din Râbnița.

Cele două se aflau în regiune în cadrul unei deplasări legate de un eveniment organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului.

📌Jurnalistele au fost declarate „persoane indezirabile” în baza unei decizii emise de așa-numitul minister al securității de stat de la Tiraspol încă în septembrie 2025. CJI amintește că, la scurt timp înainte, echipa Glossa fusese reținută la Tiraspol în timpul documentării unui subiect, iar tehnica de filmare i-ar fi fost confiscată, iar materialele video șterse fără consimțământ.

Organizațiile semnatare condamnă ferm continuarea practicilor de intimidare și obstrucționare a activității jurnaliștilor de către structurile separatiste de la Tiraspol și atrag atenția că astfel de acțiuni sunt ilegale, afectează grav exercitarea profesiei de jurnalist și accesul societății la informații de interes public.
31
🔷Persoanele cu dizabilități care au fost contactate pentru a restitui bani din prestațiile sociale sunt îndemnate să nu achite nicio sumă până la finalizarea verificărilor. Anunțul a fost făcut de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, după apariția unor informații privind presupuse solicitări de returnare a unor sume aferente prestațiilor sociale.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că a convocat instituțiile responsabile de acest proces pentru a clarifica situația. La discuții au participat reprezentanți ai Agenției pentru Gestionarea Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă, Inspectoratului Social de Stat și Casei Naționale de Asigurări Sociale.

📌Potrivit ministerului, instituțiile implicate urmează să facă schimb de date și să examineze fiecare caz individual, pentru a identifica eventualele neconcordanțe, cauzele acestora și soluțiile necesare.
👀2🤡1
🇺🇦Plecarea lui Mihailo Fedorov din funcția de ministru al Apărării al Ucrainei a provocat proteste la Kiev și în alte câteva orașe ale țării, participanții cerând revenirea acestuia în funcție și demisia comandantului-șef al armatei, Oleksandr Sîrski. Președintele Volodîmîr Zelenski a anunțat între timp că intenționează să-l propună pentru conducerea ministerului pe generalul-maior Evgheni Hmara, actualul șef interimar al Serviciului de Securitate al Ucrainei, relatează Deutsche Welle.

Zelenski și-a argumentat alegerea prin experiența lui Hmara în desfășurarea operațiunilor tehnologice de atac, în organizarea loviturilor cu rază lungă și în conducerea Centrului de Operațiuni Speciale „Alfa” al SBU.

📌Candidatura generalului nu poate fi supusă imediat votului Parlamentului, întrucât legislația ucraineană prevede că ministrul Apărării trebuie să fie o persoană civilă, iar Hmara este în prezent militar activ.

Foto: Euronews
👍7🤡2👀21
📍 Un adolescent de 17 ani, care conducea o motocicletă fără permis, a fost implicat într-un accident rutier produs în satul Obreja Nouă, raionul Fălești.

Potrivit Poliției, adolescentul a efectuat o manevră de depășire într-o intersecție, fără să se asigure corespunzător, și a intrat în coliziune cu un automobil al cărui șofer efectua vira regulamentar la stânga.

În urma impactului, motociclistul și pasagerul său, un minor de 16 ani, au fost transportați la spital.

Adolescentul de 16 ani a decedat din cauza traumatismelor suferite.

Oamenii legii au inițiat un proces penal.
😭7🤯2
🚨 Un angajat al Ministerului Afacerilor Interne din Criuleni s-ar fi împușcat accidental în genunchi, în dimineața zilei de 17 iulie. Preliminar, acesta s-ar fi accidentat cu arma din dotare.

Potrivit surselor AGORA, persoana s-a prezentat de sine stătător la Spitalul Raional Orhei, unde a solicitat îngrijiri medicale.

Deocamdată, alte circumstanțe nu sunt cunoscute.

AGORA a solicitat un comentariu din partea ofițerei de presă Elena Băetrău, pentru a confirma circumstanțele cazului și a oferi detalii suplimentare.

Vom reveni cu poziția oficială imediat ce vom primi un răspuns.
🤬3🤯1
AGORA
🚨 Un angajat al Ministerului Afacerilor Interne din Criuleni s-ar fi împușcat accidental în genunchi, în dimineața zilei de 17 iulie. Preliminar, acesta s-ar fi accidentat cu arma din dotare. Potrivit surselor AGORA, persoana s-a prezentat de sine stătător…
📍UPDATE. Pavel Cristalov, vicedirectorul Spitalului Raional Orhei, a confirmat, pentru AGORA, că, în această dimineață, „un cetățean s-a adresat cu suspecție de plagă efectuată cu arma de foc”.

Potrivit lui Cristalov, starea pacientului este stabilă. Acesta urmează să fie transferat la Institutul de Medicină Urgentă.

Sursele AGORA ne-au transmis că angajatul MAI ar fi încercat să convingă personalul medical să prelucreze rana și să nu anunțe oamenii legii. Totuși, angajații spitalului au contactat Poliția.
2🤬2👌1