AGORA
12.1K subscribers
23.5K photos
3.85K videos
5 files
28.1K links
Dacă v-au scăpat cele mai importante evenimente ale zilei, nu vă faceți griji! AGORA e aici să vă informeze.
Download Telegram
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🙅‍♂️ La o săptămână distanță, șeful de la Mediu, Gheorghe Hajder, anunță că suspendă decizia privind recoltarea căprioarelor la nivel național. Totodată, oficialul menționează că vor fi lansate „consultări publice extinse, pentru a identifica cele mai bune soluții prin care să protejăm căprioarele fără a afecta pădurile”.

Adevărul este că în unele zone din R. Moldova avem prea multe căprioare față de norma recomandată. În anumite locuri, numărul lor depășește până la șapte ori mai mare decât ar trebui. Asta creează presiune asupra pădurilor tinere, asupra habitatelor și asupra terenurilor agricole (…) Ca să fie clar, vrem să avem căprioare, dar vrem să avem și păduri sănătoase”, spune Hajder.


CONTEXT. Anterior, ministrul Mediului a semnat un ordin prin care peste 900 de căprioare și peste 500 de cerbi putea fi vânați în țara noastră.
🤔54😁2🤡1
📌În perioada ianuarie-aprilie 2026, exporturile de mărfuri au crescut cu 10,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 1,1 miliarde de euro. Asta înseamnă cu 100 de miloane de euro mai mult. Anunțul a fost făcut de Guvern.

„Exporturile de produse autohtone s-au majorat cu 14,4%, ceea ce demonstrează capacitatea companiilor moldovenești de a răspunde cererii externe și de a valorifica noi oportunități comerciale. Produsele moldovenești ajung tot mai des pe piețele internaționale, contribuind la dezvoltarea economiei și la promovarea imaginii țării noastre peste hotare”, precizează Guvernul.


sursa imaginii: Guvernul R. Moldova
7👍4
🔗Întreprinderea „MoldATSA” a dezmințit informațiile apărute în spațiul public despre deschiderea unor conturi în străinătate, de pe care ar fi dispărut bani, în perioada 2012-2013.

Compania susține că verificările Curții de Conturi și ale Inspecției Financiare contrazic aceste afirmații și că „MoldATSA” nu deține conturi în afara R. Moldova.

În același timp, „MoldATSA” precizează că, în perioada menționată, director al întreprinderii a fost Sorin Stati, care a fost vizat de cauze penale de delapidare a fondurilor.

👉Reacția vine după ce liderul Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, a declarat în cadrul unei emisiuni că „MoldATSA” ar fi ascuns o parte din banii primiți de la organizația „Eurocontrol” prin conturi externe, retrageri în numerar și falsificarea evidențelor contabile.
👀21👎1🖕1
Carburanții continuă să se ieftinească.

ANRE a stabilit următoarele prețuri maxime de comercializare cu amănuntul pentru 26 iunie:

- 27,55 lei/litru - pentru benzina COR 95;
- 24,78 lei/litru -
pentru motorina standard.
🤝821👍1💯1
⭕️Un fost polițist de patrulare din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru tortură. Acesta ar fi folosit spray lacrimogen fără preîntâmpinare și ar fi închis victima în mașina de serviciu, lăsând sistemul de încălzire conectat la temperatura maximă, precizează Procuratura Generală.
🗣„Inculpatul a lăsat victima încătușată în interiorul vehiculului, cu geamurile și ușile închise, pornind sistemul de încălzire la intensitate maximă. Atât bărbatul încuiat în mașină, cât și soția acestuia care se afla afară, au solicitat în repetate rânduri deschiderea ușilor și aerisirea vehiculului, invocând dificultăți de respirație, însă solicitările lor au fost ignorate. Potrivit declarațiilor bărbatului, după conducerea acestuia la inspectoratul de poliție, polițistul i-ar fi comunicat că cunoaște persoana cu care bărbatul intrase în conflict, iar ulterior i-ar fi solicitat suma de 4.000 de euro pentru a mușamaliza cazul”, spune Procuratura Generală.


Pe parcursul urmăririi penale și al examinării cauzei în instanță, inculpatul nu și-a recunoscut vina, susținând că a acționat în conformitate cu prevederile legale. Acesta nu s-a prezentat la pronunțarea sentinței, fiind anunțat în căutare. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în condițiile legii.
🤯13🤣21
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
📌 În pofida nemulțumirilor exprimate de unii elevi după BAC-ul la matematică, profilul real, rata de promovare la această disciplină a crescut de la 66% la 69%. Totodată, nota medie a crescut de la 5,26 la 5,36, potrivit rezultatelor preliminare.

Itemii 5 și 10, considerați de elevi drept cei mai dificili, au fost rezolvați de mai mulți candidați decât în 2025, precizează autoritățile din domeniul educației.

Anterior, o petiție prin care se cerea reducerea baremului de evaluare la examenul de bacalaureat la matematică, profil real, a fost lansată de elevi absolvenți din R. Moldova, împreună cu părinți și profesori. Inițiatorii solicitau reevaluarea dificultății subiectelor și aplicarea unor măsuri considerate echitabile pentru candidați, inclusiv ajustarea pragului de promovare sau organizarea unei noi sesiuni de examen.
4👍4😁1🤝1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
📍Lucrările la drumul de ocolire a localității Slobozia Mare, parte a traseului M3 Chișinău–Comrat–Giurgiulești, se află în etapa finală. Deși urma să fie deschis la începutul acestui an, lucrările pe segmentul de drum nu au fost încă finalizate.

🚗Până la deschiderea noului drum, transportul, inclusiv cel de mare tonaj, continuă să tranziteze localitățile din zonă pe traseul existent, care este deteriorat și cu gropi.

💸Segmentul face parte din traseul care asigură legătura cu Portul Internațional Giurgiulești și cu punctul de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România. Valoarea proiectului depășește 21 de milioane de euro, finanțarea fiind acordată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Drumul M3 Chișinău–Comrat–Giurgiulești este inclus în coridorul european E577, care leagă Poltava, Kirovograd, Chișinău, Giurgiulești, Galați și Slobozia.
8👍1
📌 Ministerul Culturii a publicat o listă a artiștilor din țările CSI ale căror concerte și participări în cadrul evenimentelor cultural-artistice nu sunt recomandate pe teritoriul R. Moldova.

Potrivit instituției, lista are caracter de recomandare și va fi actualizată pe măsură ce vor fi recepționate noi solicitări din partea organizatorilor de evenimente.

Scopul acestei măsuri este de a preveni situațiile în care desfășurarea unor concerte, spectacole, festivaluri sau alte activități cultural-artistice poate genera riscuri de securitate pentru R. Moldova (…)

În cazul în care organizatorii decid să invite artiști incluși în această listă sau persoane publice care au susținut ori justificat agresiuni armate, aceștia își asumă eventualele consecințe legate de desfășurarea evenimentului, inclusiv posibilitatea ca artiștii invitați să nu fie lăsați să intre pe teritoriul R. Moldova”, comunică Ministerul Culturii.


*sursa foto: Ministerul Culturii
👍1031
🟠Testările și energizarea Liniei Electrice Aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău vor începe, către sfârșitul lunii iunie.

Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, într-o postare pe Facebook, în urma unei vizite pe șantier.

Reprezentanții contractorului au dat asigurări că lucrările la linia electrică vor fi finalizate conform graficului. Aceasta deși, în aprilie, Junghietu anunțase că termenul limită pentru energizarea liniei este finele primăverii.
👍54😁3💘1
🔴Șoferul bănuit de provocarea accidentului de la Sîngerei, rezultat în decesul a doi polițiști, a fost plasat în arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile.

Informațiile au fost comunicate pentru AGORA de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru.

Judecătorii au respins demersul procurorilor din cadrul Oficiului Sîngerei al Procuraturii Bălți, care au solicitat aplicarea arestului preventiv pe un termen de 30 de zile în privința învinuitului.

Procurorul de caz va contesta cu recurs soluția.
👍4😢31
🚨 Mai multe segmente de drumuri naționale și zone din apropierea punctelor de trecere a frontierei sunt afectate de blocaje rutiere, în contextul protestelor fermierilor.

Circulația este restricționată sau întreruptă temporar în mai multe regiuni ale țării.

În raionul Rezina, pe traseul R20, în apropierea localității Bușăuca, traficul a fost blocat până la ora 12:44.

În raionul Hîncești, pe traseul M1, kilometrul 7, în zona PTF Leușeni–Albița, circulația rămâne suspendată.

Poliția precizează că este permisă doar trecerea ambulanțelor și a transportului care transportă copii.

La Ungheni, în zona PTF Sculeni, circulația este blocată. Forțele de ordine poartă discuții cu organizatorii protestului pentru deblocarea carosabilului.

În raionul Criuleni, pe traseul național M1 Chișinău–Dubăsari, în perimetrul orașului, circulația a fost întreruptă până la ora 13:20.

În Ștefan Vodă, pe traseul R30, în zona PTF Tudora–Palanca, traficul este blocat începând cu ora 13:15.

Foto: Poliția R. Moldova
🤡9💩3🤬2👍1
AGORA
✈️ Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a decis să refuze aprobarea investițiilor realizate de compania FlyOne „într-un domeniu de importanță pentru securitatea statului” și să aplice clauza de schimbare a controlului…
🗣 Într-un răspuns pentru AGORA, reprezentanții FlyOne spun că „nu au depus nici o cerere de autorizare la CEIISS” și că „nu desfășoară activități investiționale în domeniile de importanță pentru securitatea statului”.

Activitatea companiei constă în prestarea serviciilor de transport aerian, prin operarea zborurilor regulate și charter de pasageri. FLYONE nu deține control, nu procură, nu ia în concesiune, nu intră în parteneriat public-privat, în privința de bunuri, active sau servicii care fac parte a domeniului de importanță pentru securitatea statului”, precizează FlyOne.
👀3👍1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🚨 IGP: „Deputatul Stefanco a lovit un polițist cu roata tractorului”.

Potrivit IGP, parlamentarul ar fi blocat intenționat traseul cu un tractor și nu s-ar fi conformat solicitărilor legale ale polițiștilor de a elibera drumul.

Instituția mai afirmă că, în timpul intervenției, acesta ar fi pus în mișcare utilajul, iar roata tractorului ar fi lovit un polițist.

Toate circumstanțele cazului sunt investigate, iar acțiunile persoanei urmează să fie examinate prin prisma legislației în vigoare, precizează Inspectoratul General de Poliție.

Poliția reamintește că neexecutarea cerințelor legale ale oamenilor legii și orice acțiuni care pot pune în pericol viața sau integritatea fizică a acestora atrag răspunderea prevăzută de lege.

Redacția AGORA a solicitat o reacție din partea deputatului Sergiu Stefanco, însă până la momentul publicării știrii nu am primit un răspuns.
🤬251🗿1
🔵Uniunea Europeană ar urma să deblocheze doar două clustere de negociere cu Moldova și Ucraina înainte de vacanța de vară din iulie, în loc de cinci, cum era planificat inițial, au declarat câțiva oficiali și diplomați pentru Euronews.

Schimbarea planurilor survine în contextul în care noul guvern de la Budapesta și-a exprimat de mai multe ori, atât public, cât și în privat, opoziția față de accelerarea procesului de aderare a Ucrainei.

Calendarul revizuit de la Bruxelles vizează deblocarea Grupului 6 (relații externe) și a Grupului 2 (piața internă), înainte de vacanța de vară. Celelalte trei grupuri urmează să fie abordate treptat după aceea.

➡️Dacă se va ajunge la unanimitate, următorul cluster ar putea fi deschis oficial pe 14 iulie, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor afacerilor europene de la Bruxelles.
🤬6🤣32👍1
AGORA
🚨 IGP: „Deputatul Stefanco a lovit un polițist cu roata tractorului”. Potrivit IGP, parlamentarul ar fi blocat intenționat traseul cu un tractor și nu s-ar fi conformat solicitărilor legale ale polițiștilor de a elibera drumul. Instituția mai afirmă că…
🚁 „Manipulare și minciună”. Așa a reacționat Stefanco la comunicatul Poliției.

Într-o reacție oferită pentru AGORA, parlamentarul a fost scurt în declarații și nu a oferit detalii despre ce s-a întâmplat. Acesta a subliniat că informațiile apărute în spațiul public ar fi false și că ar reprezenta o încercare de manipulare.

„Să pună probe”, a subliniat acesta, referindu-se la comunicatul oamenilor legii.
💩19🔥1😈1👀1
Carburanții vor avea o marjă comercială mai mare începând cu 1 iulie 2026.

🔵 ANRE a aprobat majorarea acesteia cu 20 de bani pe litru, atât pentru benzină, cât și pentru motorină.

Marja comercială pentru benzină va crește de la 3,62 lei la 3,82 lei/litru.

Pentru motorină, aceasta va urca de la 3,64 lei la 3,84 lei/litru.

📌 Ajustarea este făcută semestrial, în funcție de evoluția indicelui prețurilor de consum publicat de Biroul Național de Statistică.

Marja comercială este una dintre componentele incluse în formula de calcul a prețului plafon la carburanți. Aceasta acoperă cheltuielile de comercializare ale operatorilor petroliști și influențează nivelul prețului maximal stabilit zilnic pentru benzină și motorină.
🤔8💩5🤬21😁1😱1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
Șefa MAI, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că instituția pe care o va conduce va revizui procedurile interne după accidentul de la Sîngerei, în care doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața.

Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele accidentului, a mai adăugat oficiala.
41👍1🤡1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🔴 Conflict pe un traseu blocat de tractoarele fermierilor care protestează.

Mai mulți șoferi s-au arătat nemulțumiți de faptul că drumul a fost închis.

Poliția a încercat să medieze situația.
🫡8👍3🤬1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🗣„Să vină cu amprentele de la roata de la tractor”.

Declarația îi aparține deputatului „Democrația Acasă” Sergiu Stefanco, care respinge acuzațiile Poliției și susține că sunt „minciuni”.

Parlamentarul afirmă că nu a lovit polițistul cu tractorul. „Măcar să fi luat unul vreo palmă la față ca să trezească la realitate, că va ieși la pensie la 60 de ani, nu la 40 de ani”, a ținut să comenteze Stefanco.
🤡24💩3😈3🖕2
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🗣Deputatul partidului Democrația Acasă Sergiu Stefanco a publicat pe rețelele de socializare un video în care polițistul confirmă că a fost lovit de parlamentar cu tractorul.

În același timp, Stefanco îl filmează de sus în jos și insistă pe ideea că „este întreg”.

Incidentul în care este vizat deputatul a avut loc în raionul Ștefan Vodă, în contextul protestelor fermierilor.
🤡18🤬3😈2
➡️Renato Usatîi, Vasile Costiuc și Igor Dodon sunt cei mai urmăriți deputați moldoveni pe platforma Facebook, în timp ce Sergiu Stefanco, Marcela Adam și Serghei Ivanov sunt cei mai activi.

Cel puțin asta arată o analiză realizată de Asociația Promo-LEX, în perioada ianuarie–mai 2026.

În același timp, cel mai ridicat nivel de interacțiune a fost înregistrat de postările lui Vasile Costiuc, care au acumulat peste 1,23 milioane de interacțiuni. Pe următoarele poziții, se situează Igor Dodon, cu aproximativ 553 de mii de interacțiuni, și Ludmila Adamciuc, cu peste 410 mii.

📌Din totalul celor peste 9.000 de postări analizate, cele mai multe au fost dedicate procesului legislativ sau au constituit promovare politică, în timp ce postările informative au înregistrat un număr redus. În plus, peste 36% din postările deputaților au avut o tonalitate agitată sau radicală.
💩7👍2🤡1