AGORA
12.1K subscribers
23K photos
3.69K videos
5 files
27.7K links
Dacă v-au scăpat cele mai importante evenimente ale zilei, nu vă faceți griji! AGORA e aici să vă informeze.
Download Telegram
🔻Rusia a fost găsită responsabilă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 46 de procese privind încălcarea drepturilor fundamentale în regiunea transnistreană, valoarea despăgubirilor stabilite depășind 6,4 milioane de euro.

↪️Deciziile, emise în perioada 2004–2026 nu sunt puse în aplicare de către autoritățile de la Moscova, în timp ce Republica Moldova a achitat integral sumele care îi reveneau în cauzele în care a fost vizată, scrie Promo-LEX.

Vezi detalii despre cele mai importante decizii ale CtEDO aici.
👍5🤣4
🧪 Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a efectuat testele alcoolscopic și antidrog după incidentul din Parlament, unde a încercat să ia cuvântul și a fost scos ulterior din sală.

🧾 Rezultatele publicate de edil indică „0” alcool în aerul expirat. Rezultatele testului „antidrog nu au fost arătate, însă Ceban a afirmat că „toate analizele sunt absolut în normă”. Acesta susține că este victima unei campanii de dezinformare.

📣 Mai devreme, deputatul PAS Radu Marian a sugerat că primarul s-ar fi aflat sub influența unor substanțe interzise, acuzație respinsă de Ceban.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
💩19🤡2🤣2🖕1😈1
🏫 Peste 31 de mii de eleve din 204 instituții de învățământ din țară vor beneficia gratuit de produse de igienă menstruală pe parcursul întregului an.

💬 „Accesul gratuit la produse de igienă menstruală reprezintă nu doar o măsură de sprijin pentru sănătatea și bunăstarea adolescentelor, ci și un pas important pentru reducerea absenteismului școlar și combaterea stereotipurilor”.

Ne dorim ca fiecare elevă să se simtă respectată, susținută și în siguranță la școală”, a declarat Marcelina Balcea, șefa Direcției generale politici în învățământul general din cadrul MEC.


💰 Cheltuielile pentru produsele de igienă menstruală vor fi acoperite din bugetul de stat.
20👍8🙊1
🔵Statele Unite ale Americii acordă Republicii Moldova 8 milioane de dolari destinați „consolidării securității cibernetice a țării”. Anunțul a fost făcut în cadrul unei întrevederi oficiale care a avut loc la Chișinău, la 28 mai curent, între președinta Maia Sandu și senatorul american Mark Kelly.

🗣Președinta a subliniat că finanțarea este preconizată pentru următorii patru ani. „Un semnal concret al angajamentului SUA față de țara noastră”, a declarat Maia Sandu.
14🤝3
🇲🇩🇷🇴Cooperarea bilaterală dintre Republica Moldova și România în domeniul apărării ar fi ajuns la „un nivel istoric”, după ce numărul activităților comune ar fi crescut de la 28, în 2021, la circa 360 în 2025. Declarațiile au fost făcute de ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.

📌Oficialul a afirmat că România „a fost și rămâne” partener strategic, iar cooperarea bilaterală ar viza, între altele, învățământul militar, instruirea și schimbul de experiență, precum și pregătirea efectivelor pentru operarea și mentenanța tehnicii primite, menționând la acest capitol transportoarele blindate Piranha III.

Vom continua relațiile noastre bune în acest domeniu pentru a instrui armata, să avem o armată capabilă, interoperabilă.


🪖Totodată, ministrul a invocat și participarea militarilor moldoveni la misiuni internaționale alături de contingente românești, inclusiv într-o misiune în Bosnia și Herțegovina, pe care a descris-o drept o oportunitate de acumulare a unor deprinderi practice utile pentru militari.
👍123💩1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🔴 O dronă s-a prăbușit în această noapte, 29 mai, în jurul orei 02:00, pe un bloc din orașul Galați, din România, au anunțat autoritățile din țara vecină. Impactul a fost urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu.

❗️ În urma incidentului, doi oameni au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar aproximativ 70 de persoane au fost evacuate. Alți doi oameni au ajuns la spital.

🔴 Un purtător de cuvânt al Armatei Române a declarat că „toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului”.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
😱23😨81😈1
AGORA
🔴 O dronă s-a prăbușit în această noapte, 29 mai, în jurul orei 02:00, pe un bloc din orașul Galați, din România, au anunțat autoritățile din țara vecină. Impactul a fost urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu. ❗️ În urma incidentului, doi oameni…
🗣 „Armata are limitări foarte stricte” și România „nu poate risca să creeze mai multe amenințări decât poate preveni”.

👉 Sunt o parte dintre explicațiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale din România, Cristian Popovici, întrebat fiind de ce nu a fost doborâtă drona care s-a prăbușit peste un bloc din centrul Galațiului.

Mai multe detalii - aici.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
🤬121👍1
🗣 NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați

Secretariatul General al NATO se află în contact cu autoritățile române. Condamnăm imprudența Rusiei, iar NATO va continua să ne consolideze apărarea împotriva tuturor amenințărilor, inclusiv a dronelor”, a scris purtătorul de cuvânt al NATO, Allison Hart, pe X.
🤬11🤣4👀2🤡1
🔴 În România a fost convocată ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Vom dispune măsurile proporționale în raport cu Federația Rusă”, scrie președintele României, Nicușor Dan.

Toți aliații din NATO și partenerii din Uniunea Europeană au fost informați despre incident (...)

România a solicitat formal ca aliații să deplaseze pe teritoriul național capabilități antidrone suplimentare, pentru consolidarea apărării noastre și a Flancului Estic al Alianței (...)

România va informa oficial Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite cu privire la această încălcare brutală și repetată a dreptului internațional de către Federația Rusă”, scrie Nicușor Dan.


🗣 Totodată, premierul interimar Ilie Bolojan a condamnat „fără rezervă aceste acțiuni grave” și i-a cerut Rusiei să înceteze atacurile.

❗️Incidentul de la Galați „nu reprezintă un atac asupra României, ci un conflict la frontiera noastră, cu consecințe asupra populației din zonă”, comunică ministerul Apărării din România.
😨11👍51
🔴„Un incident extrem de grav”. În felul acesta a descris Ursula von der Leyen incidentul cu drona rusească care a căzut pe teritoriul României, lovind un bloc din Galați și provocând un incendiu, dar și rănirea a doi civili.

🗣Șefa Comisiei Europene a declarat că atacul reprezintă o nouă escaladare a războiului declanșat de Rusia și a reafirmat sprijinul deplin al Bruxelles-ului pentru România și cetățenii săi.

În acest context, oficiala europeană a anunțat că Uniunea Europeană pregătește cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei și va continua consolidarea securității pe flancul estic.
🤝7👍5💯51
O altă ședință a Consiliului Municipal Chișinău (CMC) a fost convocată pentru astăzi, 29 mai.

👉 Unul dintre subiectele de pe ordinea de zi este numirea Svetlanei Dogotaru în funcția de viceprimară a municipiului Chișinău.

🗣 Înainte de întrunire, președinta fracțiunii PAS din CMC, Zinaida Popa, a făcut apel public către instituțiile statului, cerându-le să monitorizeze ședința, spunând că ar urma să fie comis „un abuz”.

Doamna Dogotaru este astăzi arhitect-șef și tot ce ține de construcțiile ilegale și dezmățul din domeniul construcțiilor, îl vedeți și singuri. Considerăm că aceste acțiuni trebuie verificate minuțios”, spune Popa.


Până la această oră, nimeni nu a reacționat public la acuzațiile aduse.
👍6🤮2🥴2
🔺0,89 lei per kilometru pentru pasageri la categoria confort II și 1,01 lei/km la confort I: Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a aprobat noile tarife-plafon provizorii pentru serviciile regulate de transport rutier de persoane. Pentru cursele interraionale, valorile rămân neschimbate, iar în traficul raional tarifele pot ajunge până la 1,02 lei/km (confort II) și 1,14 lei/km (confort I).

📌Noile prevederi au intrat în vigoare astăzi, 29 mai, odată cu publicarea ordinului în Monitorul Oficial. ANTA precizează că tarifele sunt calculate în baza metodologiei aprobate de Guvern și pot fi ajustate în funcție de evoluția prețurilor la carburanți.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👀2
🟨Președinta țării, Maia Sandu, a condamnat atacul rusesc soldat cu o dronă căzută pe un bloc de locuințe din Galați. „În aceste momente, suntem solidari cu România” , declară șefa statului.

🔵Prim-ministrul, Alexandru Munteanu, declară că războiul din Ucraina este un pericol real și pentru țara noastră.

🟤Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că Rusia aduce frică, distrugere și suferință. Acesta mai declară că țara noastră este solidară cu România și le dorește însănătoșire grabnică victimelor atacului.

📌Cu mesaje de condamnare au venit și cei din opoziție. Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, pe rețelele sociale a cerut încetarea războiului. De asemenea, președintele Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu, a scris că „istoria nu ne învață nimic” și că nu știm să prețuim pacea.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
🙏6👍3
⚫️Un minor de 15 ani a fost depistat fără suflare într-o gospodărie dintr-o localitate din raionul Briceni, în dimineața zilei de astăzi, în jurul orei 07:30. Potrivit informațiilor preliminare, victima prezenta o plagă provocată prin împușcare.

🔴La fața locului au intervenit polițiștii și medicii, care au constatat decesul. Autoritățile examinează toate circumstanțele cazului, inclusiv versiunea unui posibil suicid, și continuă investigațiile pentru a stabili proveniența și legalitatea deținerii armei.
😢11😨2
VIDEO. „Prima poartă a fost pictată la mine acasă, chiar aici.”

🧑‍🎨În Sadaclia, porțile pictate au devenit mai mult decât simple intrări în curți. În spatele multora dintre ele se află Gheorghe Țăranu, un pictor autodidact care și-a transformat pasiunea într-o amprentă pentru întregul sat.

🎨 De la desene făcute într-o poiată în copilărie până la lucrări care atrag astăzi atenția întregii comunități, povestea lui arată cum arta poate schimba discret imaginea unui loc.

👉Vezi aici un reportaj video realizat de Liuba Spatarencu, studentă Școala de Jurnalism din Moldova
👍87👏2
🗣 Discuții și eveniment dedicat reformei administrativ- teritorială, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.

🤝La întrunire a fost prezentă și conducerea de vârf a țării, și premierul interimar al României, Ilie Bolojan.

👉 Oficialii au vorbit despre beneficiile și scopul reformei.

🗣 În adresarea sa către primari, șefa statului a menționat că este „necesar să avem structuri administrative mai mari, cu specialiștii necesari, pentru a valorifica oportunitatea deschisă de procesul de aderare la UE”.
8👍5👏31🤡1
🔴 România ar putea adopta sancțiuni împotriva unor diplomații ruși de la București.

👉 Acțiunea urmează să fie discutată în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din România, spune premierul interimar al României, Ilie Bolojan, aflat într-o vizită la Chișinău.

În al doilea rând, am convenit cu Ministerul Apărării să facă toate demersurile pentru a solicita aliaților din NATO transferul de tehnologii militare, pe care nu le avem, care țin de capacități antiaeriene, de radare, care să poată scana la altitudini joase, în așa fel încât să avem la dispoziție tehnică militară care să țină cont de ceea ce se întâmplă în războaiele de astăzi și de noile tehnici legate de drone”, mai spune Bolojan.


📌 Măsurile urmează să fie luate după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din Galați.
🤝86👍21
➡️Localitatea Selemet din raionul Cimișlia devine capitala prosopului tradițional.

➡️Anul acesta, urmează să fie sărbătorită cea de-a VI-a ediție a festivalului iProsop, dedicată prosopului țesut manual, tradițiilor locale și patrimoniului cultural care este transmis din generație în generație.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
7👏31
☑️Consiliul municipal Chișinău a aprobat numirea Svetlanei Dogotaru în funcția de viceprimară a capitalei, responsabilă de domeniile urbanism și arhitectură. Decizia a fost susținută de 27 de consilieri.

🔻Ședința a fost însă marcată de tensiuni. Fracțiunea PAS a părăsit sala înainte de vot, invocând nemulțumiri legate de ordinea de zi, iar ulterior a calificat numirea drept „ilegală”, susținând că nu ar fi fost întrunit cadrul legal, inclusiv în lipsa unei decizii de demitere Irinei Gutnic.

↪️Vezi mai multe detalii AICI
👎63👀2
🔴Un automobil s-a răsturnat în zona sensului giratoriu de la intersecția străzilor Ion Creangă, Ștefan cel Mare și Sfânt și Calea Ieșilor din capitală, după ce ar fi fost implicat într-un accident rutier.

📍La fața locului, au intervenit polițiștii și pompierii, potrivit imaginilor surprinse de AGORA.
👀52🤬1