❗️Un cetățean străin în vârstă de 27 de ani va fi judecat, fiind acuzat că, aflându-se în Germania, ar fi organizat tranzitarea ilegală a Republicii Moldova de către ucraineni care ar fi încercat să evite mobilizarea militară.
👉Procurorii PCCOCS au încheiat investigațiile și au trimis dosarul în judecată.
👉Procurorii PCCOCS au încheiat investigațiile și au trimis dosarul în judecată.
❤4👀2
🏆Lena Chilari, poetă din Republica Moldova, a câștigat marele premiu la International Poetry Slam 2025.
🔴Concursul a fost organizat în cadrul festivalului Tell ’em din Rotterdam.
🔴Concursul a fost organizat în cadrul festivalului Tell ’em din Rotterdam.
❤48👍3
🔴 Echipele medicale de pe ambulanțe au fost solicitate în 55 de cazuri de diverse intoxicații. Dintre acestea, 13 cazuri au fost intoxicații cu monoxid de carbon.
❗️ Intervențiile urgente au avut loc în săptămâna 29 septembrie - 5 octombrie. În această perioadă, ambulanțele au intervenit în total la 13.844 de solicitări, informează CNAMUP.
❗️ Intervențiile urgente au avut loc în săptămâna 29 septembrie - 5 octombrie. În această perioadă, ambulanțele au intervenit în total la 13.844 de solicitări, informează CNAMUP.
❤4👀1
🚊Trenul care leagă Kievul de București, traversând Moldova, revine în circulație din 10 octombrie. Vezi pe AGORA care este prețul biletelor.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👍16❤6
🔗„CEC m-a învinuit, fără să probeze”: Costiuc a recunoscut că face declarații politice, fără să aducă dovezi.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
💩47🖕3
🟫 Un bărbat, condamnat la 15 ani de închisoare. Ar fi violat o minoră de 12 ani.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
😨9🤯4👍2🤬2
👉🏻 Dosarul de căutare internațională a Marinei Tauber, transmis către Interpol.
📌 Informația a fost precizată pentru AGORA, de către ofițera de presă a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
📌 Informația a fost precizată pentru AGORA, de către ofițera de presă a Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
🔥24👍14❤1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🖇Noua funcție de Președinte a României a venit la pachet cu provocări pentru Nicușor Dan.
👉🏻Evenimentele publice la care participă șeful statului român, presupun niște reguli protocolare. Acestea, însă, îi creează bătăi de cap și ezitări, noului președinte.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👉🏻Evenimentele publice la care participă șeful statului român, presupun niște reguli protocolare. Acestea, însă, îi creează bătăi de cap și ezitări, noului președinte.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
😁16🤣10❤8
🌧 Efectul ploilor: 40 de accidente în 90 de minute, pe drumurile din țară.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
❤4🙉3👀1
📌Magistrații Curții Constituționale se vor întruni în ședință la 16 octombrie.
🔻La această dată urmează să fie examinată solicitarea Comisiei Electorale Centrale privind confirmarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie și validarea mandatelor deputaților aleși.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
🔻La această dată urmează să fie examinată solicitarea Comisiei Electorale Centrale privind confirmarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie și validarea mandatelor deputaților aleși.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
❤3
👉🏻 UE pregătește sancțiuni împotriva monedei A7A5, creată de Șor și banca rusă PSB.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👍16❤8⚡1
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🗂Dosarul de căutare a fostei deputate Marina Tauber, condamnată la șapte ani și șase luni de închisoare, a fost inițiat și transmis astăzi, 7 octombrie, către Interpol.
🚆Trenul care leagă Kievul de București, traversând Moldova, revine în circulație din 10 octombrie. Prețul unui bilet de călătorie în vagonul de dormit va fi de 73,4 euro.
🌧 Efectul ploilor: 40 de accidente în 90 de minute. Majoritatea accidentelor ar fi fost provocate de carosabilul umed, dar și vizibilitatea redusă. Dragi șoferi vă îndemnăm să fiți atenți la drum.
🏆Lena Chilari, poetă din Republica Moldova, a câștigat marele premiu la International Poetry Slam 2025. Concursul a fost organizat în cadrul festivalului Tell ’em din Rotterdam.

❤🔥8❤3
🔴Satul Aluniș, raionul Rîșcani, urmează să primească despăgubiri de peste jumătate de milion de lei, din fondul de intervenție al Guvernului. Banii sunt destinați acoperirii pagubelor provocate de ploile torențiale cu grindină și vânt puternic din 25 iulie.
📌Cea mai mare sumă este prevăzută pentru acoperișul grădiniței din sat. Transferul celor 513,4 mii de lei către Consiliul sătesc urmează să fie aprobat la ședința din 8 octombrie a Cabinetului de miniștri.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
📌Cea mai mare sumă este prevăzută pentru acoperișul grădiniței din sat. Transferul celor 513,4 mii de lei către Consiliul sătesc urmează să fie aprobat la ședința din 8 octombrie a Cabinetului de miniștri.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
🙏5❤2
🖇De ales am ales o nouă legislatură a Parlamentului, însă când îi vom vedea la lucru pe noii deputați? Dar Guvern nou când vom avea?
📝Următoarele zile vor aduce mai multe etape procedurale, de la validarea mandatelor și constituirea fracțiunilor, până la formarea noii majorități parlamentare și desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.
📜Procesul are termene prevăzute de lege, dar și o doză de negociere politică, care poate accelera sau întârzia „instalarea” noilor deputați și miniștri în fotolii.

❤3👀2
🍎Rusia a interzis importul a peste 20 de tone de mere din Republica Moldova.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
🖕53💩13🍌1
📚Studenții de la ciclul I și studii superioare integrate vor avea nevoie de o medie minimă de 6,5, pentru a putea primi burse de studii.
📌De altă parte, pentru acordarea burselor de merit, pot candida doar elevii și studenții cu o medie anuală nu mai mică de 9 și care au participat la activități de cercetare științifică. Acestea sunt câteva din noile criterii privind acordarea burselor, care ar urma să fie aprobate de Guvern, la 8 octombrie.

👍17❤3
🔴Primarul capitalei, Ion Ceban, ar fi acționat-o în judecată pe ministra de Externe a României, Oana Țoiu.
📌Ceban i-ar cere lui Țoiu daune morale de 1 leu, iar în cazul în care acesta va câștiga procesul, pârâta ar trebui să publice decizia într-un ziar cu acoperire națională.
📌Ceban i-ar cere lui Țoiu daune morale de 1 leu, iar în cazul în care acesta va câștiga procesul, pârâta ar trebui să publice decizia într-un ziar cu acoperire națională.
🤡45💩18😁9🖕4
🇪🇺UE va putea suspenda regimul fără vize pentru țările care prezintă riscuri de securitate
✔️Mecanismul vizează 61 de țări, inclusiv R. Moldova.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
✔️Mecanismul vizează 61 de țări, inclusiv R. Moldova.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👍20❤3👎3⚡1
💸Consumatorii casnici din Republica Moldova ar urma să primească compensații la energia electrică în valoare totală de 230 de milioane de lei pentru perioada 1 septembrie 2025 – 31 octombrie 2025.
🇲🇩O hotărâre în acest sens ar urma să fie aprobată la ședința Guvernului din 8 octombrie 2025.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
🇲🇩O hotărâre în acest sens ar urma să fie aprobată la ședința Guvernului din 8 octombrie 2025.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👍19❤5🥴2😁1🤡1🗿1
⚖️Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, i-a achitat pe șeful adjunct suspendat al Inspectoratului de Poliție Ciocana, Pavel Todica, și pe pretora sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic, în dosarul de corupție intentat de Procuratura Anticorupție. Instanța a constatat că probele acuzării nu confirmă existența faptei infracționale și a dispus reabilitarea celor doi.
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👁 Urmărește AGORA pe Telegram
🤣5🗿3❤2💩2
Cedează fotoliul de deputat?
📌Vicepremierul Vladimir Bolea admite că va rămâne, în continuare, în fruntea Ministerului Infrastructurii.
📌Vicepremierul Vladimir Bolea admite că va rămâne, în continuare, în fruntea Ministerului Infrastructurii.
Toate lucrurile care au început pe segmentul de îmbunătățire a condițiilor de viață pentru cetățeni trebuie să continue, a susținut Bolea.
👍25❤4😁2