AGORA
11.7K subscribers
22.1K photos
3.5K videos
5 files
26.3K links
Dacă v-au scăpat cele mai importante evenimente ale zilei, nu vă faceți griji! AGORA e aici să vă informeze.
Download Telegram
Pe hartă galben, în ochii lui Dodon - roșu? Liderul PSRM: „Toate partidele de opoziție au învins în țară”

🔴Un alt scrutin s-a încheiat și nu a durat nici o zi până când co-președintele Blocului Patriotic, socialistul Igor Dodon, să-și reia vechea retorică despre diasporă.

🧮Potrivit lui, votul cetățenilor din afara țării diferă de cel la nivel național, chiar dacă cifrele oficiale arată altceva.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
😁229👍3🤮2
🗳Măsurile întreprinse de autorități pentru combaterea corupției electorale au funcționat, iar la scrutinul parlamentar din 28 septembrie au fost cumpărate mult mai puține voturi decât la referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană.

🇲🇩Concluziile au fost făcute de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune.

📌Șefa statului a declarat că campania electorală s-a desfășurat „sub amenințări serioase”.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👍20145😱1
❗️Un incendiu de proporții a izbucnit pe strada Muncești din Chișinău.

🚨Potrivit surselor AGORA, arde un depozit cu materiale de construcții.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
🤯12
AGORA
❗️Un incendiu de proporții a izbucnit pe strada Muncești din Chișinău. 🚨Potrivit surselor AGORA, arde un depozit cu materiale de construcții. 👁 Urmărește AGORA pe Telegram
❗️UPDATE: Pompierii au fost mobilizați conform nivelului sporit de intervenție pentru lichidarea incendiului izbucnit într-un depozit cu materiale bituminoase de construcție.

🚨Pentru lichidarea incendiului au fost create patru sectoare de intervenție, fiind antrenate 18 autospeciale și un efectiv de 70 de angajați ai IGSU. La operațiune participă inclusiv trenul de pompieri al Căii Ferate.

🚒De asemenea, a fost instituit un Stat Major pentru gestionarea intervenției. Potrivit IGSU, nu există victime și nu au fost raportate alte riscuri.
😨143👀1
🇲🇩Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că pentru a accelera reforma justiției ar fi fost nevoie de modificarea Constituției. Totuși, șefa statului afirmă că, în pofida dificultăților, procesul este pe o traiectorie pozitivă. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni la Moldova 1.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
54💩4🤡4🗿3
🗣️Alexei Buzu: „Este prematur să vorbim despre noul guvern. A fost o onoare să lucrez alături de oameni integri”.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
13🗿21🤬1💩1🦄1
Șeful Cancelariei de Stat și-a dat demisia. Mija renunță și la funcția de secretar general al PAS

Rog respectuos să nu intuim alte motive, pentru că ele nu există


👁 Urmărește AGORA pe Telegram
94
🗣️ Dan Perciun: „Mi-aș dori să continui la Ministerul Educației. Avem planuri mari pentru sistemul educațional”.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
37👏4💩1
🗣️Doina Nistor: „Ne propunem o creștere economică durabilă, cu valoare adăugată, bazată pe inovații și tehnologie”.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
7
👉🏻Jurnal de festival sau cum am văzut FILIT Chișinău.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👨‍💻3
👉🏻 Nu se vede în Guvern, dar nu respinge șefia Legislativului: Grosu, despre viitorul său politic.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
7
Se va regăsi sau nu Doina Nistor în următorul Guvern?

🗣„Ne concentrăm pe muncă și dezvoltare economică. Toate noutățile politice vor veni la timpul lor” .

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
🤝41👀1
🔵Culoarea albastră a râului Bîc rămâne un mister.

😶Autoritățile nu au identificat încă sursa poluării.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👀7😨4🤯1🤬1
🔥Pompierii continuă misiunea de lichidare a incendiului izbucnit la un depozit de pe șoseaua Muncești din capitală, după mai bine de 10 ore.

🚒La moment sunt antrenate 19 autospeciale de intervenție cu un efectiv de 75 angajați ai IGSU, care lucrează pentru stingerea totală a incendiului.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
🙏13
🗣️Recean:„ nu ne îmbătăm cu apă rece. Kremlinul nu o să ne lase așa, pur și simplu”.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👍24😢7🕊3💩1
➡️ Liderul PAS: Candidatura lui Recean poate fi luată în calcul pentru o nouă funcție de premier.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👍234🤡1👨‍💻1
🗣️Sunt convins, aș paria că va fi membră a UE în trei ani”.

➡️Nicușor Dan, despre R. Moldova.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
341🥱1
📌În noul Parlament ar urma să fie instituită o nouă Comisie.

👉🏻Grosu: „De lucru vor avea toți”.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
👍201💩1👀1
Ce se întâmplă după alegeri? Când vom avea un nou Guvern? Ce se întâmplă cu actualul Cabinet de miniștri?

Află răspunsul la aceste întrebări din acest material.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
9👌1
🔴Centrala nucleară Zaporojie nu are energie externă de peste o săptămână, cea mai lungă perioadă de la începutul războiului.

📌Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, la moment, funcționează opt generatoare diesel de urgență, alte nouă sunt în rezervă, iar trei în mentenanță. Centrala are combustibil pentru generatoare pentru mai mult de 10 zile.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
😱13😢31
⭕️Nouă formulă de finanțare pentru grădinițele din R. Moldova.

🖇Din 2026, banii se vor împărți în funcție de nevoile fiecărei instituții.

👁 Urmărește AGORA pe Telegram
7