AGORA
11.7K subscribers
22.2K photos
3.51K videos
5 files
26.4K links
Dacă v-au scăpat cele mai importante evenimente ale zilei, nu vă faceți griji! AGORA e aici să vă informeze.
Download Telegram
🔚 Perioada pentru care a fost instituită starea de urgență în sectorul energetic, expiră astăzi.

🙅 Aceasta, deocamdată, nu va fi prelungită, comunică premierul Dorin Recean.
👍12🔥4
‼️Fragmente de drone cu inscripția „Geran-2”, i-au fost prezentate ambasadorului agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, de către autoritățile R. Moldova, drept dovadă a implicării Rusiei în atacurile recente asupra teritoriului național.

Ozerov consideră, însă, că aceste dovezi sunt insuficiente, și cere „cercetări suplimentare”.
🤬43🤡16🤪1
🤔 „Au fost identificate riscuri pe termen scurt, mediu și lung”.

↪️ Este reacția Procuraturii Generale, privind inițiativa legislativă de reorganizare a procuraturilor specializate și crearea PACOO.
🐳5
„Cel mai probabil, nu o să votez”: Stamate, despre proiectul de lege privind crearea PACCO.

🗣 „De principiu, eu nu cred că asta este o abordare corectă față de aceste instituții… . La moment, eu nu pot să fiu de acord cu această inițiativă”, a spus membra Comisiei juridice a Parlamentului.
8🤮5👍3👏3🤔1💩1
🗣Decizie provocatoare și fără precedent, sub pretext fabricat”. PSRM, despre sistarea activității Centrului Cultural Rus.

🫡Formațiunea admite că ar putea organiza proteste pentru a se opune acestei hotărâri.
💩64🖕22🤡6👍1
🌍 Femeile din întreagă lume au câștigat, în 2024, în medie cu 20% mai puțin decât bărbații, pentru aceeași muncă. În fața acestei inegalități, există state care au adoptat măsuri pentru a combate decalajele salariale.

💸 Ce soluții au găsit Belgia, Finlanda și Franța pentru a reduce decalajele, vezi aici.
👍11🤔6
🔴 Astăzi, 13 februarie, începând cu ora 18:30👇

Circulația rutieră va fi suspendată pe o porțiune a traseului național R-6, care tranzitează localitatea Ivancea, din Orhei.

↪️ Restricțiile vor fi aplicate pe ambele sensuri, timp de jumătate de oră.
🫡31👍1🤬1
„Campanie de destabilizare” și „terorism sponsorizat de un stat”.

Rutte, despre explozia unei drone pe teritoriul Republicii Moldova
👍17🤣41💩1
💸 Compensații până la 1.400 de lei pentru sezonul de încălzire: Fondul de reducere a vulnerabilității energetice a fost majorat.
👍10🤡1
📰Porția de știri de seară:

📝Matematica de la egal la egal”: Liceenii îi vor putea ajuta pe gimnaziști să se pregătească pentru examenul de absolvire.

👨‍👩‍👧‍👦Tot mai mulți copii sunt integrați în familii. 458 de minori rămân în instituții rezidențiale.

👉 Promo-LEX, despre ședința Parlamentului: Transparența decizională, afectată în proporție de 27%.

📂Un raport confidențial, scurs în presă, comandat de ministra britanică de interne, Yvette Cooper, scoate la iveală legătura dintre naționalismul hindus, misoginia și creșterea extremismului.
👍42
🗣Acela nu era un Centru de cultură, era un Centru cu agenți de influență (...) Am făcut un pas foarte important”.

👉Acesta este comentariul premierului Dorin Recean, referitor la decizia de a sista activitatea Centrul Cultural rus în țara noastră.
💯53👍14🙏21🥱1
🔜 Livrările de gaze pentru stânga Nistrului, până la hotar cu R. Moldova, vor fi realizate începând cu 14 februarie.

↪️ Anunțul a fost făcut de MET Group, compania care urmează să efectueze furnizarea de gaze.

🤔 Șeful Guvernului spune că nu pot fi date asigurări că acest lucru se va întâmpla.
💩132
🤔 Google Maps redenumește Golful Mexic pentru utilizatorii din SUA în „Golful Americii”.

↪️ Decizia a provocat reacții vehemente din partea Mexicului, care contestă legalitatea modificării.
🤡45😁5🤯52🤬2😢2
🌞Bună dimineața, prieteni!

🔵Pe 14 februarie 2025, se împlinesc 90 de ani de la nașterea poetului, eseistului și publicistului Grigore Vieru.

🔷Născut în anul 1935, în satul Pererîta, din raionul Briceni, Vieru a fost un autor de renume, cunoscut în special pentru poeziile sale care au abordat teme legate de limba română și identitatea națională.
36❤‍🔥4
🟥Statele Unite au impus sancțiuni împotriva procurorului-șef al Curții Penale Internaționale (CPI), Karim Khan, ca urmare a unui ordin executiv semnat de Trump pe 6 februarie, curent.

🟫Sancțiunile sunt legate de acțiunile lui Khan, care a inițiat investigații ce au condus la emiterea mandatelor de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu și fostului ministru al Apărării.
💩21🤬4🤯2👀2
Media is too big
VIEW IN TELEGRAM
🥂Da, este adevărat! Linella a inaugurat un nou magazin în Shopping MallDova.🍾

🔥În plus, în premieră pentru rețea, dar și pentru R. Moldova, a fost lansată o zonă de food court în incinta supermarketului, unde clienții pot savura preparate delicioase pe loc sau le pot lua la pachet.

📍Locație: Shopping MallDova, etajul -1
📅Program: zilnic 10:00 - 22:00

💥Vezi aici mai multe detalii despre această locație.  

*Această postare este sponsorizată
👍13🤮52🔥21💅1
🟥️️️️️️ Zelenski: O dronă rusească a lovit structura de protecție a reactorului 4 de la Cernobîl.

↪️ Drept urmare a impactului, a fost declanșată o explozie, urmată de incendiu.
🤬34😢4👍1😱1
📌O acțiune de protest organizată de Federația Sindicală a Feroviarilor (FSF) are loc în aceste momente atât în fața Guvernului, Parlamentului și Președinției, cât și în șase noduri feroviare din țară: Ocnița, Bălți, Ungheni, Bender, Basarabeasca și Giurgiulești.


🟥Protestatarii revendică, în principal, plata urgentă a restanțelor salariale și compensarea pierderilor cauzate de întârzierile în achitarea salariilor.
👍8🤡7👀2🔥1
‼️După ce gazele livrate de o companie ungară au ajuns pe malul stâng al Nistrului pe 14 februarie, curent, Vadim Krasnoselski, liderul separatist al regiunii, a ținut să mulțumească Rusiei pentru „ajutorul acordat poporului în această situație extrem de dificilă”.

⭕️Krasnoselski a omis să menționeze, însă, că a refuzat oferta de 60 de milioane de euro a Uniunii Europene, în schimbul unui credit rusesc, condițiile căruia nu au fost făcute publice.
💩71🤯8🤡5🖕41🌭1🫡1
🟦 Trei mercenari moldoveni, care ar fi luptat în Ucraina, reținuți. Ar fi fost înrolați în grupul Wagner.
👍333🥱2👀2
⭕️ „Prezența ei în aceste funcții nu e o ilegalitate”: Șeful APP, despre presupusele conflicte de interese cu soția sa.

🗣 Chiar și așa, oficialul a declarat că soția sa a demisionat „ca să nu mai planeze niciun dubiu asupra profesionalismului său și a integrității familiei”.
👍4🖕4💩2